OAMENII STRAZII ,EROII ATENTATULUI TERORIST DE LA MANCHESTER ARENA!

24 Mai

Doi oameni fără adăpost, Chris Parker și Stephen Jones, au devenit eroi pe rețelele sociale după ce au sărit în ajutorul victimelor atentatului din Manchester.

Chris Parker, în vârstă de 33 ani, care obişnuia să cerşească în foaierul din Manchester Arena, se afla și la momentul exploziei în foaier, fiind pus la pământ de forţa acesteia. Când s-a dezmeticit a alergat să ajute victimele, a relatat presa britanică.

„Toată lumea era fericită. Toţi se îndreptau spre uşile de sticlă, când am auzit o bubuitură, apoi am văzut o lumină puternică şi fumul a început să cuprindă locul. S-au auzit apoi doar ţipetele. M-am trezit la pământ, apoi m-am ridicat şi am început să ajut oamenii care strigau după ajutor. Erau oameni întinşi peste tot. Am văzut o fetiţă. Nu mai avea picioare. Am învelit-o într-un tricou şi am întrebat-o ‘Unde sunt părinţii tăi? Mi-a răspuns: Tata este la serviciu, mama este aici”, a povestit acesta.

Parker a relatat de asemenea despre cazul unei femei rănită grav la picioare şi la cap: „A murit în braţele mele. Avea în jur de 60 de ani şi mi-a spus că se afla cu familia acolo. Nu m-am mai oprit din plâns”.

Cel mai şocant este că a fost un concert al copiilor, a spus bărbatul.

„Erau pene şi şuruburi peste tot. Oamenii aveau găuri în spate. Nu pot să trec peste urletele pe care le tot aud şi peste miros. Miroasea a carne arsă”, a mai relatat bărbatul.

La rândul său, Stephen Jones, celălalt erou al atentatului, a povestit: „Am simțit suflul ei (exploziei – nr.) și apoi toată lumea a început să țipe și să fugă. Eu si amicul meu ne-am ridicat și am luat-o la fugă. Ne-am dat seama ce se întâmplase și ne-am întors. Ieșeau (din Manchester Arena – n.r.) femei și copii plini de sânge. Suntem oameni, avem încă o inimă, avem încă instinctul de a-i ajuta pe alții și asta am făcut. Bineînțeles că atunci când am văzut copiii în starea aceea am sărit în ajutor. Erau copii, mulți copii acoperiți de sânge, plângând și țipând. Dacă nu ajutam, nu aș mai fi putut trăi, nu m-aș fi împăcat cu faptul că am plecat și i-am lăsat așa”.

Stephen şi Chris, doi tineri fără adăpost şi eroi ai atentatului de la Manchester

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: