TUDORICA DE LA JUSTITIE A DAT „PUBLICITATII”LISTA CU PERSOANELE CARE AU VIZITAT ARHIVA SIPA :DAR CE NU SPUNE DESPRE ADEVARATELE CAPETE MAFIOTE CARE AU FOLOSIT DOCUMENTE DIN ARHIVA SIPA SI CARE AU DUS LA INSTAURAREA STATULUI MAFIOT ROMAN AL REGIMULUI BASESCU CONTINUAT CU REGIMUL NAZISTULUI JOHANNIS!

25 Mai

Update Ministerul Justiției a publicat joi dimineață lista cu persoanele care au vizitat arhiva Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA). Potrivit datelor furnizate de minister, ultima vizită la arhivă a avut loc în 2013, dar pe listă nu apar datele privind accesul în arhivă al persoanelor în 2006, ci abia din 2007.

În total, după desființarea arhivei, un număr de 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”, a anunțat ministerul. Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit, arată ministerul.

Pe lista vizitatorilor figurează după anul 2006 apar numele fostului șef al ANI, Horia Georgescu, al senatoarei PNL Laura Iulia Scântei, cunoscută ca și „senatoarea lui Fenechiu”, și Marius Iosif, în calitate de membri ai comisiilor de inventariere.

Iată lista integrală şi datele la care a fost accesată arhiva SIPA:

01.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Laura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae.
06.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, , Armean Doina, Scântei Laura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae.
14.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae.
20.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae.
28.06.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae.
05.07.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Scântei Laura-Iuliana, Mânzală Dănuţ-Marian, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae.
13.07.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae.
20.07.2007: Iosif Marius, Armean Doina, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae.
01.08.2007: Armean Doina, Scântei Lura-Iulia, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae
31.08.2007: Iosif Marius, Scântei Lura-Iulia, Georgescu Horia, Tiliban Nicolae
07.09.2007: Bura Vasilica, Armean Doina, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae
14.09.2007: Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Tiliban Nicolae
04.10.2007: Ungureanu Tiberiu, Popescu Marian-Cornel, Iosif Marius, Fîntână Eugen-Mihai, Tiliban Nicolae, Căruntu Constantin
02.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae.
05.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Tiliban Nicolae
09.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Bura Vasilica, Armean Doina, Istrati Andreea, Scântei Lura-Iulia, Tiliban Nicolae
28.11.2007: Iosif Marius, Georgescu Horia, Istrati Andreea, Ignuţă Valentin
05.12.2007: Iosif Marius, Bura Vasilica, Georgescu Horia, Boboc Monica, Istrati Andreea, Mânzală Dănuţ-Marian, Ignuţă Valentin, Ungur Florian
24.01.2008: Iosif Marius, Ungureanu Tiberiu, Popescu Marian-Cornel, Oană Iuliu-Maximilian, Radu Mihaela, Postelnicu Ionel, Tiliban Nicolae
10.04.2008: Iosif Marius, Scântei Iulia, Georgescu Horia, Răduţă Cornel, Ungureanu Tiberiu, Tiliban Nicolae
22.04.2008: Iosif Marius, George David, Iulian Spînu, Tiliban Nicolae
13.12.2013: Andronache Florian-Teodor, Ştef Marius, Oltenaş Adrian, Tiliban Nicolae

Ministerul Justiției a promis totodată că „în condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008 (semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care „Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002”.

„În aceleași condiții vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte: Claudiu Octavian Secașiu, Marius Oprea, Cristian Danileț, Doru Dobocan, Florian Ungur, numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006 Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007 Iosif Marius, Bura Vasilica Mihaela, Scântei Laura Iuliana, Oltean Sorin, Mânzală Dănuț Marian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007 Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007 Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007 Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007 Mocuța Gheorghe, Dorel Fronea, Boboc Monica, George David, Iosif Marius, Doina Armean, Mânzală Dănuț Marian, Spânu Iulian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008 Tănăsescu Gabriel, Ragea Radu Constantin, Ungureanu Tiberiu Firinel, numiți prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008. Din documentele pe care le deținem nu rezultă activitățile desfășurate în 2006”, a mai precizat ministerul.

Nereguli rămase în ceață. Ce nu spune încă ministerul

Un raport apărut în presă arată că în 2005 membri ai Comisiei au ridicat documente din arhivă și pe care le-au predat Monicăi Macovei

În plus, Ion Panaitescu, fost procuror în PNA, susține că în anul 2005 a primit de la Monica Macovei, ministrul justiţiei la acea vreme, documente din arhiva SIPA și i-a cerut să facă un dosar unui adversar politic.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: