„ESTMAINDAN”,RETETA SOROS A UNIUNII EUROPENE PENTRU EST,CA SA SCAPE EUROPA DE VEST!

28 Mai

Orban şi Kaczynski, doi lideri care şi-au promis susţinere reciprocă în faţa încercărilor Bruxelles-ului de a le sancţiona derapajele

Orban şi Kaczynski, doi lideri care şi-au promis susţinere reciprocă în faţa încercărilor Bruxelles-ului de a le sancţiona derapajele

Mii de oameni au ieșit duminica trecută pe străzile din Budapesta și din alte orașe din Ungaria pentru a protesta față de guvernul condus de Viktor Orban. Manifestanții, majoritatea tineri, au fost mobilizați de grupurile societății civile, scrie presa maghiară.

Protestul a gravitat în jurul legii care interzice desfășurarea activității Universității Central Europene din Budapesta, sponsorizată de George Soros. Au fost scandate lozinci împotriva stigmatizării imigranților, împotriva corupției de care este acuzat guvernul și a proastei gestionări a fondurilor europene. Manifestanții intervievați de presă au declarat că actualul guvern, acuzat pentru apropierea de Rusia și promovarea „iliberalismului“, „le fură viitorul“.

Pe 6 mai, un protest similar a fost organizat la Varșovia, împotriva guvernului dominat de Partidul Lege și Justiție, condus de Jaroslaw Kaczynski. Participanții la acel „Marș al libertății“, ce a adunat 90.000 de oameni (Poliția a numărat 12.000), au acuzat guvernul de încălcarea independenței Curții Constituționale și a altor instituții. Marșul a fost organizat de Platforma Civică, partidul liberal din opoziție și de mișcarea civică Comitetul pentru Apărarea Democrației.

Avertismentele UE

Între aceste două manifestații au avut loc evoluții interesante la Bruxelles. Pe 16 mai, la Consiliul miniștrilor de Externe și ai Afacerilor Europene s-a vorbit pentru prima dată despre încălcarea normelor statului de drept în Polonia, însă guvernul de la Varșovia a reușit să evite orice discuție despre declanșarea „opțiunii nucleare“ – activarea articolului 7 din Tratatul UE, care prevede suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE. Nu la fel s-a întâmplat în cazul Ungariei, o zi mai târziu, când Parlamentul European a votat o rezoluție prin care cere declanșarea articolului 7. Cele două guverne luate în colimator de Bruxelles, și în special de Olanda (cea mai vocală împotriva Ungariei și Poloniei, potrivit unei surse citate de EUobserver), se sprijină reciproc, declarând că vor bloca activarea articolului 7, o procedură care necesită unanimitate.

Noi vedete politice în Polonia și Ungaria

Așadar, în timp ce la Bruxelles se discută despre sancțiuni drastice împotriva Budapestei și Varșoviei, pe străzile celor două capitale se întețesc protestele societății civile. În Ungaria, vedeta protestelor este Mișcarea Momentum, creată în martie 2017 de avocatul Andras Fekete-Gyor, un tânăr de 28 de ani, fost bursier în Germania, angajat al filialei ungare a companiei americane General Electric, acum politician în devenire. Momentum s-a făcut cunoscută prin campania împotriva organizării la Budapesta a Olimpiadei din 2024, o inițiativă total neinspirată a guvernului Orban. Mișcarea nu se revendică de la ideologia de dreapta sau de stânga, ci arată doar că susține globalizarea, drepturile minorităților sexuale, avorturile, și vrea să îmbunătățească sistemul de sănătate și de educație. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijarto, susține că protestele organizate de această mișcare „sunt un nou atac asupra Ungariei din partea rețelei lui Soros“, iar parlamentarii puterii vorbesc chiar de un posibil „Maidan“ în Ungaria.

În Polonia, în centrul mișcărilor de protest, pe lângă opoziția liberală, apare Comitetul pentru Apărarea Democrației (KOD), înființat în 2015 de matematicianul Mateusz Kijowski (49 de ani), acum reciclat în blogger. KOD, premiată în 2016 cu Premiul European al Cetățenilor de către Parlamentul European, are sedii nu numai în Polonia, ci și la Bruxelles și în multe alte capitale europene, unde militanții polonezi organizează mici manifestații în paralel cu cele din țară.

Bruxelles-ul dă startul electoral

Multe din analizele presei maghiare arată că amenințarea Bruxelles-ului cu declanșarea Articolului 7 nu este altceva decât startul dat din străinătate pentru campania electorală din 2018. Având în vedere opoziția Poloniei, rezoluția PE nu va duce la suspendarea dreptului de vot al țării, ci urmărește doar să ajute opoziția din Ungaria pentru a-l detrona pe incomodul Viktor Orban, scrie Magyar Hirlap. Rețeta este următoarea: socialiștii ungari se vor concentra pe zonele rurale, pensionari și păturile sărace, în timp ce tinerii din Mișcarea Momentum se vor axa pe mobilizarea în mediul online și mergând din casă în casă, a clasei de mijloc din zona urbană.

Pe urmele lui Macron

În Europa Centrală și de Est pare să se aplice „rețeta Macron“, a salvatorului lipsit de experiență politică ce susține că „nu e nici de stânga, nici de dreapta“, și care promite să reinventeze modul de a face politică. Tineri fără pată, dar și fără vreo experiență politică, înființează în Estul Europei mișcări noi ce se revendică din protestele de pe străzile capitalelor și promit să ducă țara pe un drum nou. Rețeta Macron arată că un partid înființat în urmă cu un an poate avea prima șansă la câștigarea alegerilor și că un tânăr bancher poate ajunge președinte peste noapte. Însă în agenda lui Macron figurau de mult timp personajele-cheie ale sistemului francez. Este valabil acest lucru și pentru tinerii lideri din Est, sau aici avem de-a face cu o aducere la zero a politicii interne și externe, cu rupturi care pot vulnerabiliza statul profund?

Anunțuri

2 răspunsuri to “„ESTMAINDAN”,RETETA SOROS A UNIUNII EUROPENE PENTRU EST,CA SA SCAPE EUROPA DE VEST!”

  1. anisioluiz2008 28 Mai 2017 la 5:11 pm #

    A republicat asta pe O LADO ESCURO DA LUA.

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: