Reducerea vârstei de pensionare de la 67 la 65 de ani pentru bărbați și la 60 pentru femei, creșterea salariului minim, creșterea pensiilor cei mai defavorizați, introducerea primei alocații de familie de după căderea comunismului- 500 de zloți per copil, începând cu al doilea copil, lansarea unui program de subvenții pentru familiile modeste, taxarea specială a băncilor, sunt doar câteva din măsurile guvernului polonez instalat la putere în octombrie 2015.
Măsurile, pentru care Guvernul Conservator al Partidului Lege și Justiție (PiS) a fost criticat și etichetat drept „populist” de către Bruxelles, ar fi trebuit să arunce în aer bugetul țării și să ruineze economia, conform acelorași critici.
Se întâmplă însă…exact opusul, notează jurnalistul francez Olivier Bault. Acesta arată că șomajul înregistrat în februarie 2017, 5,3%, nu a fost niciodată mai scăzut, chiar în condițiile intrării în țară a peste 1 milion de emigranți ucraineni.
De asemenea, Polonia înregistrează creștere economică, așteptată la 3,5% în 2017, iar inflația este ca și inexistentă și rata dobânzii stabilită de Banca Națională este cea mai mică din istoria țării.
Dar cel mai succes înregistrat de Guvernul Beata Szydlo este cel în domeniul social. O dată cu introducerea programului „500+”, acum se plătesc alocații de stat pentru 3,82 milioane de copii, dintre care 55% au vârsta sub 18 ani.
Până acum, familiile numeroase erau sărace în Polonia, iar introducerea aceste măsuri a îmbunătățit situația acestor familii, reducând nivelul cu 48% într-un singur an. Nivelul sărăciei extreme (familii al căror venit minim per capita e sub nivelul minim de subzistență) a scăzut cu 98%!
Mai important, având în vedere că Polonia are una dintre cele scăzute rate a natalității, acum țara încearcă să inverseze roata: în 2016 s-au născut cu 16.000 mai mulți copii decât în 2015 și se estimează că în 2017 plusul va fi între 25.000 și 25.000.  Polonia, care are puțin peste 38 de milioane de locuitori, ar putea depăși cifra de 400.000 de nașteri în 2017. Spre comparație, Italia care are 61 de milioane de locuitori, a dat naștere la 474.000 de copii în 2016, precizează sursa citată.
Totodată, au crescut și numărul căsătoriilor, numărul divorțurilor fiind în scădere.