CIRCARII SI SOMNOROSII SOROSISTI IN DEGRINGOLADA.MUCUSOR DAN,SCUZE NICUSOR DAN SI DEMISIA SA DIN USR:”ADIO,DAR AS RAMANE CU TINE!”

1 Iun

Scandalul intern care a măcinat Uniunea Salvați România (USR) în ultimele luni a intrat într-o nouă etapă, cea a demisiilor. Nicuşor Dan și-a anunțat joi demisia din USR, partid pe care l-a întemeiat și pe care l-a condus, în urma unei dispute în interiorul formațiunii pe tema redefinirii familiei în Constituție.

Dan a susținut într-o conferință dedicată demisiei sale că USR nu este pe direcția bună, precizând însă că rămâne disponibil pentru partid dacă formațiunea își reconsideră „decizia” pe care a luat-o. Dan a enumerat trei motive care au stat la baza demisiei sale.

„Sunt trei motive importante pentru care o fac. Unul dintre ele — opinia mea fermă că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla în România acum este ca dezbaterea principală să nu fie pe cine fură, cine nu fură, ci pe cine apără tradițiile și pe cine nu le apără. Și în felul ăsta o să ajungem că 20 de ani oamenii care fură o să fure în continuare, spunând că apără tradițiile și ăsta este un pericol uriaș pentru România. Al doilea motiv este că simt o datorie pentru oamenii care ne-au votat. Tema aceasta a familiei este o temă foarte importantă pentru fiecare dintre ei, este o temă intimă, care ține de identitate, de sentimentul religios. Chiar dacă ea este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate acum și pentru că USR a fost votat și de oameni care sprijină acest referendum (…) și de oameni care nu-l sprijină, e, din nou, convingerea mea fermă că USR-ul trebuie să se adreseze și unora și altora”, a declarat Nicușor Dan, menționând că al treilea motiv al demisiei sale ține de „onoare”.

„În etapele de formare a acestui partid — fie că a fost USB, la început, fie că a fost USR—, mai apoi, în zecile în întâlniri pe care le-am avut cu oameni pe care încercam să-i conving să vină către această construcție le-am promis și a fost o promisiune a mea, personală, că în partidul ăsta este loc pentru toată lumea. Este loc și pentru progresiști, este loc și pentru conservatori și că n-o să existe o decizie a partidului care să fie în contradicție cu sentimentele lor intime, importante, identitare. (…) Această decizie vine să spună, în opinia mea, că unii dintre colegii noștri sunt colegi de mâna a doua, adică convingerile lor intime, într-o chestiune importantă pentru ei, intră în contradicție cu direcția în care partidul vrea să meargă. Și pentru asta eu îmi asum că am făcut o promisiune de care nu m-am putut ține, e o chestiune de onoare și asta antrenează demisia mea, astăzi, din USR. Nu e nimic dramatic, este o construcție cu mulți oameni. A apărut o majoritate care vrea să meargă într-o directie, eu nu cred că direcția asta e bună, dar este dreptul lor. Le urez succes și sper că se vor ține de cuvânt și tot ce am promis va fi realizat de USR. Răman disponibil pentru politica românească, rămân disponibil pentru USR dacă USR își reconsideră decizia pe care a luat-o”, a mai spus Nicușor Dan.

Acesta a explicat cum ar putea reveni asupra deciziei. ”Partidul a luat ieri o decizie printr-un organ de conducere. Mai există două organe superioare pe care poate să le convoace membrii. Dacă partidul îşi schimbă politica pe această chestiune care pentru mine este de principiu şi dacă mă primesc şi ei înapoi sunt gata să mă întorc”, a spus Dan.

Întrebat dacă Biroul Naţional (BN) era îndreptăţit să ia o decizie atât de importantă precum cea a poziţionării partidului pe tema revizuirii Constituţiei sau acest lucru trebuia hotărât de Consiliul Politic sau chiar de congres, Nicușor Dan a spus că statutul nu e foarte clar, că există două interpretări, dar că decizia luată de BN produce efecte.

Dan a precizat că există chiar posibilitatea convocării unui referendum intern în USR pe tema poziţionării partidului faţă de revizuirea Constituţiei, ”în cazul în care 200 de membri o cer”.

Chestionat ce va face în cazul în care decizia partidului va rămâne cea luată miercuri, şi anume poziţionarea împotriva revizuirii Constituţiei pe tema familiei, Nicuşor Dan a spus că o să aştepte să apară un partid în care să se regăsească, dar a precizat că nu va pune bazele unei noi formaţiuni politice.

Liderul USR și-a anunțat anterior demisia pe Facebook într-un scurt mesaj: ”Azi, de la ora 14,00, la sediul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaților, voi susține o conferință de presă în care voi detalia și voi explica demisia mea din USR”.

Președintele USR și-a anunțat intenția de a demisiona din funcție, miercuri seară, după ce membrii Biroului Național s-au pronunțat împotriva redefinirii familiei în Constituție.

„S-a votat pentru poziţionarea USR împotriva revizuirii Constituţiei în privinţa familiei. În momentul acela, Nicuşor Dan s-a ridicat şi a spus că demisionează”, a declarat un membru al Biroului Naţional al USR.

Vicepreşedintele USR, Elek Levente, cel care ar trebui să preia funcţia de preşedinte interimar al partidului în urma demisiei lui Nicuşor Dan, a declarat că se mai gândeşte dacă să îşi asume funcţia, urmând să se consulte cu membrii din conducere şi cu familia.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: