CINE ESTE AMERICAN JEWISH COMMITEE (AJC) ,CARE IL DECOREAZA PE GAULEITERUL NAZI,GLOBALISTUL SOROSIST KLAUS WERNER JOHANNIS IN USA!

Cine este AJC, organizația de lobby care-l decorează pe Iohannis în SUA: activism pro Israel, susținătoare a căsătoriilor LGBT a primirii migranților în Europa și a războiului anti Assad.

Președintele României, Klaus Iohannis, va primi luni seară, în cadrul Forumului Global organizat de American Jewish Commitee (AJC), distincția „Lights Unto The Nations”, primul popas din cadrul vizitei americane a primului om al statului român.

American Jewish Commitee (AJC) – în traducere Comitetul Evreiesc American, este o organizație înființată acum 110 ani la New York de către magnatul american de origine iudaică Louis Marshall. Inițial, AJC a fost fondată pentru  protejarea drepturilor evreilor din America și din întreaga lume, iar apoi a devenit o susținătoare a înființării unui iudaic pe teritoriul Palestinei. AJC, deși organizație non-sionistă, a susținut declarația de la Balfour. Deși fondatorul acestei organizații de lobby – devenită între timp una dintre cele mai puternice din lume, a fost un conservator și a susținut mereu Partidul Republican, poziția AJC s-a schimbat radical în ultimii 20-30 de ani.

Bunăoară, pe lângă apărarea legitimă a intereselor comunității evreiești din SUA și din lume, AJC a devenit un think-thank care s-a poziționat de partea stângă a politicii americane, susținând principalele idei ale Partidului Democrat de peste Ocean.

Astfel, AJC s-a manifestat în favoarea intervenționismului american, începând cu bombardamentul asupra Serbiei în cazul Kosovo în 1999. AJC a finanțat apariția unei reclame în presa americană, în care intervenția NATO asupra Iugoslaviei era lăudată și prin care se cerea opiniei publice să aprecieze efortul aliaților. Reamintim că intervenția NATO asupra Iugoslaviei a fost prima în care organizația a atacat un stat suveran, fără ca acesta să fi atacat unul sau mai mulți dintre membri organizației. După cum ActiveNews  a arătat într-o analiză aprofundată, intervenția din Kosovo a fost declanșată cu ajutorul unei manipulări de proporții. În 2017, omul răspunzător pentru declanșarea manipulării „masacrului de la Racak”, americanul William Walker -pe-atunci șeful Misiunii de Verificare din Kosovo(KVM), este un lobby-ist plătit al Albaniei Mari, manifestându-se ca atare chiar recent.

 

Deși au trecut aproape două săptămâni de la lansarea atacului american asupra Siriei, lumea continuă să vorbească despre prima decizie majoră de politică externă a lui Donald Trump. Mai puțin se vorbește, însă, despre pretextul care a stat la baza deciziei, respectiv atacul chimic de marți, 4 aprilie, ce ar fi fost realizat de către regimul Assad.

Mai multe voci din Statele Unite, dar și din întreaga lume au ridicat semne de întrebare asupra atribuirii „paternității” acestui atac președintelui sirian Assad. Fără să insinuăm că acest atac ar fi un „false flag”, trecem în revistă câteva astfel de operațiuni, care din păcate și-au atins scopul, reușind să dea o justificare implicării militare în războaie din diferite colțuri ale lumii( evident nu ne vom referi la binecunoscut caz al armelor de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein sau la pretextele care au dus la invazia Poloniei în Al doilea război mondial)..

1. În august 1990, Iraq-ul lui Saddam Hussein invada micuțul stat al Kuweit-ului și ocupa aceasta țară, în urma unui război de doar 2 zile. Intervenția liderului irakian a fost condamnată aproape la unison de către marile puteri, iar odată cu trecere timpului s-au înmulțit vocile care cerea o intervenție militară împotriva regimului irakian pentru eliberarea Kuweit-ului.

Pe 10 octombrie 1990, o copilă de 15 ani, ce nu se prezenta decât sub numele de Nayirah, a apărut în fața Comisiei pentru drepturile omului din cadrul Congresului american, istorisind în lacrimi scena în care soldații irakieni au intrat într-un spital din Kuweit, au scos nou-născuții din incubatoare și i-au lăsat să moară în chinuri.

Mărturia, ce a durat doar 4 minute, a fost difuzată pe ABC și NBC, fiind urmărită de peste 35 de milioane de americani. Însuși președintele Bush s-a arătat afectat de cele auzite, menționând această mărturie de cel puțin 10 ori în următoarele săptămâni. Mărturia fetei a fost determinantă în stârnirea opiniei publice americane privind implicarea în conflictul din Golf, mai mulți senatori americani declarând că au votat în favoarea intervenției militare după ce au auzit-o pe Nayirah.

În consecință, pe 17 ianuarie 1991, o coaliție internațională condusă de Statele Unite a lansat operațiunea „Furtună în deșert” prin care Kuweit-ul a fost eliberat după patru zile de luptă.

La puțin timp după eliberarea Kuweit-ului, un reporter al ABC, John Martin, anunța că a descoperit că e „aproape sigur că soldații irakieni nu au furat incubatoare din spitale și nu au lăsat copiii kuweit-ieni să moară”. Doar un an mai târziu, pe 6 ianuarie 1992, New York Times publica un editorial în care anunța că de-acum celebra Nayirah nu este alta decât fiica ambasadorului Kuweit-ului de la Washington.

Mai mult decât atât, acesta a arătat că toată drama fusese parte a unei operațiuni de Relații Publice, comandată de un puternic comitet de lobby kuweit-ian intitulat „Cetățeni pentru un Kuweit liber”. Firma de PR în cauză, „Hill și Knowlton” avea legături strânse cu congresmanii Tom Lantos și John Porter, cei care o aduseseră pe micuța Nayirah în fața Congresului și cei care au decis ca numele să nu-i fie dezvăluit opiniei publice. În paranteză fie spus, Tom Lantos a fost o veche cunoștință a României, acesta fiind unul dintre principalii propagatori ai tezelor conform cărora minoritățile etnice și religioase erau persecutate de către București.

2. În 1992, cel mai violent conflict european de după al doilea război mondial era în plină desfășurare pe teritoriul Republicii Federale Iugoslavia. Conducătorii musulmani ai unuia dintre statele componente ale acestei federații, Bosnia-Herțegovina, au declarat unilateral independența stârnind nemulțumirea unei mari părți a populației, respectiv sârbii bosniaci. Pe 6 aprilie 1992, marile puteri recunoșteau actul care încălca Constituția Iugoslaviei și declanșau practic revolta armată a sârbilor bosniaci.

După câteva luni de război, ajutați de trupele fostei (de-acum) Armate Federale Iugoslave, sârbii bosniaci reușesc victorii după victorii, controlând acum mare parte din teritoriul Bosniei și supunând capitala Sarajevo unui asalt nemilos.

Pe 8 august 1992, o echipă de jurnaliști a televiziunii ITN se deplasează în Bosnia, lângă Trnopolje, unde filmează situația unor refugiați musulmani aflați sub controlul autorităților sârbilor bosniaci.

Din imaginile filmate, mass-media occidentală realizează niște capturi, dintre care una va face înconjurul planetei. Astfel, pe 17 august, coperta revistei Time îl prezintă pe Fikret Alici, un musulman ce pare să se afle în spatele unui gard de sârmă ghimpată, semn ale unei tabere de concentrare (foto stânga în copertă).

Imaginea a devenit, cum am spune azi, virală și a fost multiplicată în presa din toată lumea. Tabloidul britanic The Daily Mirror a fost cel care a scris că tabăra respectivă este asemănătoare cu taberele de concentrare naziste. În texul ce însoțea fotografia, scria printre altele că „Imaginea captivilor emaciați te hăituiește și îți amintește de fantomele nazismului”. Sub articol trona sub-titlul: Ororile noului Holocaust.

Evident, ecourile internaționale au fost vehemente, mai ales în Statele Unite și Germania, țări foarte sensibile când vine vorba despre subiectul nazismului. De-atunci înainte, orice atrocitate petrecută în fosta Iugoslavie putea fi pusă fără probleme pe seama sârbilor, noii „naziști” ai Europei, împotriva cărora trebuia intervenit. Din 1992 începând și până în 1995, implicarea NATO împotriva sârbilor bosniaci a crescut exponențial, totul culminând cu campania masivă de bombardamente din august, în urma căreia musulmanii bosniaci au câștigat teren.

În 1997 însă, jurnalistul german Thomas Deichmann publica articolul „Fotografia care a păcălit lumea”, în care analiza reportajul ITV și arăta că faimoasa imagine cu Fikret Acici nu era deloc ceea ce părea. Acesta a susținut, cu ajutorul unei analize video, că nu era deloc vorba despre o tabără de concentrare, ci despre o tabără de refugiați.  Deichmann a arătat că jurnaliștii ITN filmau din interiorul unui complex de clădiri, construit cu ani de zile în urmă. Mai mult înlăuntrul sârmei ghimpate erau jurnaliștii ITN, nicidecum refugiații prezenți la Trnopolje! De alfel, în jurul acestui centru de colectare al refugiaților nu exista sârmă ghimpată, ci doar în jurul unui hambar în care se aflau utilaje agricole, situl de unde filmau cei de la ITN, Deichmann prezentând hărți detaliate și fotografii în sprijinul afirmațiilor sale. Cei de la ITN au dat în judecată publicația Living Marxism, care a preluat materialul lui Deichmann, dar nu au contestat faptele prezentate de jurnalistul neamț, ci intenția de a folosi reportajul pentru a induce în eroare opinia publică, intenție pe care Living Marxism nu a putut-o demonstra.

Jurnalista care a condus reportajul, Penny Marshall, a declarat că nu a folosit niciodată expresia „tabără a morții” despre complexul de la Trnopolie în materialul său, că a arătat imagini cu soldați sârbi bosniaci care hrăneau persoanele aflate acolo, dar și cum un copil vine de bună voie pentru a fi cazat în tabără. Ea a deplâns faptul că mass-media s-a concentrat doar pe secvența cu costelivul Fikret Alici, pentru a crea o imagine pe care ea nu a intenționat niciodată să o perpetueze. Cazul a fost analizat în cartea Body Horror: Photojournalism, Catastrophe and War, scrisă de John Taylor.

3. În 1999, ceea ce mai rămăsese din fosta Iugoslavie se pregătea să-și dea obștescul sfârșit. În 1998, conflictul dintre forțele armate ale Iugoslaviei și rebelii albanezi din Kosovo grupați sub steagul Armatei de Eliberare a Kosovo (KLA) se acutizează. Incidentele armate dintre cele părți s-au înmulțit, la fiecare atac al KLA, forțele iugoslave răspunzând pe măsură, beneficiind de superioritate tehnică și numerică.

Deși rebelii albanezi au recurs la acte de sabotaj în care civili au murit, dar și distrugerea unor situri culturale creștine, numai răspunsurile violente ale trupelor sârbe au stârnit indignare în Occident.

În octombrie 1998, NATO a început operațiuni aeriene limitate asupra Iugoslaviei, în urma cărora s-a semnat un acord de încetare a focului între cele două părți , acord care s-a prăbușit însă, destul de rapid. Luptele s-au intensificat în decembrie 1998, culminând cu uciderea primarului sârb din Kosovo Polje de către KLA. Acțiunea a determinat o reacție în forță a autorităților sârbe asupra membrilor KLA. Evenimentele au sporit îngrijorarea oficialilor occidentali, în special a celor americani, existând numeroase voci care cereau o intervenție militară – încă una, în Iugoslavia.

Pe 15 ianuarie 1999 a avut însă, loc, masacrul de la Racak, un sătuc cu populație majoritar albaneză din centrul provinciei Kosovo. Mai precis, Misiunea de Verificare din Kosovo (KVM) – o forță de observatori neînarmați ai OSCE, a primit un pont cum că în satul Racak, civilii sunt uciși de forțele sârbe. Ajunși la fața locului, observatorii KVM nu pot intra în sat din cauza luptelor dintre celor două tabere, reușind să pătrundă în sat abia a doua zi. Aici, acompianiați de jurnaliști străini, observatorii descoperă 40 de cadavre în sat și în jurul acestuia. Imediat, șeful KVM, americanul William Walker a postulat faptul că este vorba despre o „atrocitate” care este „o crimă împotriva umanității, aproape”. Fără să existe niciun fel de investigație sau autopsie, Walker a acuzat imediat autoritățile sârbe pentru moartea celor 45 de persoane. (Ulterior se descoperise că alte 5 cadavre fuseseră recuperate de către familiile victimelor). Așa cum era de așteptat, declarațiile au pus jar pe foc lumea occidentală, care a denumit imediat incidentul „Masacrul de la Racak”. Incidentul a fost factorul declanșator al ofensivei NATO asupra Iugoslaviei, chiar dacă între timp au avut loc și negocierile de la Rambouillet, rămase fără rezultat.

La doar două luni de la evenimentele de la Racak, NATO începea campania de bombardamente asupra Iugoslaviei, stat suveran, introducând totodată și conceptul de „război umanitar”.

Ceea ce nu s-a spus despre morții de la Racak este că cele 40 de cadavre au fost autopsiate de către două echipe distincte. Dacă echipa sârbo-belarusă a concluzionat – așa cum era de așteptat, că majoritatea celor 40 de victime nu prezintă semne ale execuției și că mutilarea a intervenit post-mortem pentru a se fabrica imaginea unei execuții, mult mai interesant este raportul echipei desemnată de Uniunea Europeană, condusă de finlandez Helena Ranta. Aceasta și-a făcut publice concluziile preliminare cu doar 8 zile înainte de declanșarea atacului de către NATO.

Acestea arătau, în principiu, „că nu există dovezi cum că victimele erau altceva decât civili”. Totuși, într-un comunicat de presă, Dr Ranta și-a exprimat opinia că „investigațiile medico-legale nu pot răspunde la întrebarea dacă a fost sau nu vorba despre o bătălie între insurgenți și poliție”, precizând totuși că nu s-au găsit muniții în buzunarele morților.

Raportul oficial al echipei finlandeze nu a fost niciodată făcut publicității, ci doar un sumar al său, în 2001, la peste doi ani de la evenimente. În 2008, Dr. Ranta a declarat că a fost presată să-și modifice raportul de către William Walker – cel care proclamase masacrul, dar și de către Ministerul Afacerilor Externe din Finlanda, pentru a-l face mai „explicit”.

În ediția din 21 ianuarie 1999, sub semnătura lui Christophe Chatelot ziarul francez Le Monde punea niște serioase semne de întrebare asupra versiunii oficiale a NATO asupra evenimentelor de la Racak, arătând că luptele din sat fuseseră făcute publice chiar de autoritățile iugoslave, aceștia chemând reporteri de la Asociated Press pentru a filma operațiunile militare împotriva KLA. Ajunși la fața locului, reporterii au găsit satul părăsit, dar sub tirul luptătorilor KLA care-l înconjurau. Jurnaliștii francezi s-au întrebat cum a fost posibil ca polițiștii sârbi să strângă 40 de bărbați, să-i conducă la locul execuțiilor, și să-i execute în stil mafiot, totul sub tirul necruțător al KLA.

Întrebări care au rămas fără răspuns, dar ceea ce este cert e că acum Kosovo găzduiește pe teritoriul său cea mai mare bază americană din Europa.

Revenind la AJC, mesajul publicitar plătit din 1999 apărut în New York Times pe 18 aprilie, suna astfel: „Când istoria va întreba cine a stat în calea răului din Kosovo, răspunsul va fi NATO”.

Tot pe plan extern, AJC este o susținătoare ferventă a unei intervenții americane în Siria, cerând de mai multe ori îndepărtarea președintelui Bashar Al Assad pe care-l consideră un dictator.

În consecință, nu ar trebui să fie o surpriză că AJC a încurajat public statele europene, dar și SUA, să accepte mai mulți migranți pe teritorii, denunțând „vocile populiste și naționaliste”, precum premierul maghiar Viktor Orban.

În timp ce face apel la educarea și integrarea migranților în spiritul valorilor democratice și al pluralismului „cu atenție specială acordată drepturilor minorităților și femeilor”, AJC admite că „națiunile europene au eșuat în încercarea de a absorbi și accultura migranți, ceea ce, în schimb, a dus la creșterea radicalizării unei părți a comunității musulmane”!

Legăturile foarte puternice ale AJC cu Partidul Democrat din SUA – principalul opozant al lui Donald Trump, sunt demonstrate și de politicile pe plan intern.

În secțiunea „Politică Națională” de pe siteul organizației, la capitolul „Ce spun alții despre noi”, vasta majoritate a celor care sunt citați sunt membri ai Partidului Democrat, în frunte cu soții Bill și Hillary Clinton. Cea mai notabilă excepție o reprezintă fostul președinte Ronald Reagan, dar este relevant că citatul atribuit a fost rostit la sfârșitul anilor ’80!

De asemenea, AJC a susținut puternic legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, organizația emițând un document oficial în acest sens încă din octombrie 2012. Acest deziderat a fost realizat sub mandatul președintelui democrat, Obama, în 2015.

AJC Resolution Supporting Marriage Equality

AJC Resolution Supporting Marriage Equality AJC strongly supports legislative and judicial efforts to establish civil marriage equality for same- sex couples. As a matter of simple justice, AJC believes that all individuals regardless of sexual orientation are entitled to the same rights and freedoms. Whatever else that principle may entail, it certainly means that same-sex couples who choose to enter into domestic arrangements should be afforded the same legal rights, benefits, protections and obligations as are conferred upon heterosexual couples who enter into marriage. The only means for this equality to be achieved is the legalization of full marital status for same-sex couples. I. Marriage equality is a matter of combating discrimination AJC has a long history of opposing discrimination in employment, housing, education and public accommodation on such invidious bases as race, religion, national origin, sex, and sexual orientation. The denial of equal marital rights—including recognition of same-sex domestic arrangements that amount to “everything but marriage”—is nothing less than an unacceptable form of discrimination against LGBT Americans. Measures that fall short of full marital status—such as civil unions and domestic partnerships—deny LGBT couples the benefits, rights and privileges associated with 1,138 federal statutory provisions and the various state-level provisions that come into play once two individuals enter into marriage—including provisions related to taxes, insurance, inheritance and survivor benefits, immigration, hospital visitation rights, and much more. Further, the lack of full marital status associated with state-by-state recognition of varying and inconsistent domestic arrangements means that LGBT Americans are discouraged from living in states where they will not receive the rights accorded married citizens. II. Marriage as a Civil Institution and Protection of Religious Liberty Marriage has historically been core to defining the relationship between two individuals. AJC believes that the extension of marital rights and privileges by the state does not dilute the concepts and definitions of marriage held by religious groups. Civil and religious aspects of marriage are linked only at the point that religious clerics are authorized to perform a civil marriage concomitantly with a religious ceremony. We oppose legislation preventing equal access to the civil institution of marriage—even as we are adamantly opposed to the state imposing that civil definition on religious authorities. AJC believes that any legislature extending full marriage rights must allow religious institutions to make their own determinations about performance and recognition of marriage. The proper resolution of conflicts between religious liberty and the rights of parties to same-sex marriages will need to be worked out case by case, depending on, among other things, the nature of the claim, the availability of alternative suppliers of a service, and the nature of the religious institution. In this last respect, and without resolving how these issues will be addressed for religiously affiliated institutions such as hospitals and universities, when an institution is pervasively religious (that is to say, it is an institution that cannot or does not clearly separate its religious activities from secular activities— typically, houses of worship and religious schools), religious liberty interests should prevail. In sum, our goal should be to maximize both equality and religious freedom, neither subservient to the other. And we believe that no religious institution should lose its tax exemption because of its views on same sex marriage. In conclusion, AJC (1) Affirms its support of same-sex civil marriage equality. (2) Affirms its support for protecting the religious liberty interests of pervasively religious institutions for which performance and recognition of same-sex marriages is contrary to their religious tenets. In so affirming, AJC leaves for consideration at another time, and on a case- by-case basis, the treatment of religiously affiliated institutions, such as hospitals and universities. Adopted by the Board of Governors October 15, 2012 Date: 10/15/2012 12:00:00 AM

Unul din membrii de bază ai staff-ului Obama, fosta diplomată Victoria Nuland, este unul dintre vorbitorii la gala la care va participa și președintele Iohannis. Interesant este că Victoria Nuland va vorbi participanților la secțiunea „Lobby-ul AJC în acțiune”, ceea ce sugerează cunoștințele fostei asistente a secretarului de stat pentru Afaceri Europene și Euroasiatice despre subiect, dar și convergența pozițiilor AJC și ale Departamentului de Stat – din mandatul Obama, în ceea ce privește politica externă a SUA. Atât Victoria Nuland cât și soțul ei, Robert Kagan, au susținut-o deschis pe Hillary Clinton la ultimele alegeri.

Având în vedere toate acestea, este clar că având susținerea AJC, președintele Iohannis este o personalitate de luat în seamă de către președintele Trump, dar este clar că șeful statului român nu face parte dintre aliații politici ai actualei administrații americane.

Premiul pe care-l va primi președintele Iohannis, „Light Unto the Nations”, a mai fost primit printre alții de către Angela Merkel, fostul președinte american Bill Clinton sau fostul președinte francez Nicolas Sarkozy. Denumirea provine dintr-o expresie folosită de profetul Isaia în Vechiul Testament, la capitolul 49, paragraful 6 și este tradusă prin „Lumina popoarelor”.

ACADEMICIANUL DINU C.GIURESCU,VICE-PRESEDINTE AL ACADEMIEI ROMANE:”SUNTEM SUB IMPERIUL PRABUSIRII NOASTRE CA NEAM!,”ROMANII MAI AU O SINGURA SANSA „SA LUPTE CU EI INSISI” PROFESORUL DINU C.GIURESCU”DESPRE CENTENARUL MARII UNIRI SI „TRIANON 100”!

  ACADEMICIANUL DINU C.GIURESCU,VICE-PRESEDINTE AL ACADEMIEI ROMANE:”SUNTEM SUB IMPERIUL PRABUSIRII NOASTRE CA NEAM!,”ROMANII MAI AU O SINGURA SANSA „SA LUPTE CU EI INSISI” PROFESORUL DINU C.GIURESCU”DESPRE CENTENARUL MARII UNIRI SI „TRIANON 100”

Academicianul Dinu C. Giurescu, vice-președinte al Academiei Române, fiu și nepot de academician, cu toții istorici, la cei 90 de ani ai săi, împliniți în februarie, urmărește activ viața politică și culturală cotidiană, observând cu întristare o decădere continuă a instituțiilor statului.

Românii trăiesc sub „un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar, etc”, afirma într-un interviu de dinaintea împlinirii celor nouă decenii de viață. „Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în națiune și în forța ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi”, spunea profesorul atunci.

Întâlnindu-l acum, la apropierea de centenarul Marii Uniri și înainte de o nouă aniversare a Tratatului de la Trianon, profesorul Giurescu nu mai pare la fel de optimist. În primul rând nu înțelege cum la șase luni distanță de intrarea în anul 100 al Marii Uniri încă nu se știe ce face Departamentul guvernamental „Centenar” și care sunt proiectele pentru anul 2018. „Este rușinos!”, afirmă profesorul.

În acest timp, Budapesta a înființat la rândul ei o Comisie, „Trianon 100”, care activează deja, deși aniversarea Trianonului este în 2020. Comisia în cauză, după cum a relevat și academicianul Ioan Aurel Pop într-o amplă analiză, are drept obiectiv contestarea Tratatului de la Trianon pe plan internațional. Profesorul Dinu Giurescu întârește această teza: „Ungurii se gândesc la un plan cu bătaie lungă. Și anume să schimbe percepția opiniei publice internaționale despre Trianon. Să arate că Trianonul a fost o nedreptate, etc, etc… Ungurii se nasc și trăiesc până la moarte cu această imagine a Ungariei Mari – de la Brașov până în Coasta Dalmației, și din Slovacia până spre Dunăre. Așa sunt învățați, zeci și zeci de serii de elevi…” , spune profesorul.

„La noi este procesul invers: am creat acest Departament „Centenar” și „marele ajutor” – spun în derâdere – pe care ni-l dă Ministerul Învățământului este că a suprimat Istoria, și a rămas o singură oră de istorie. În al doilea rând nu mai există „Istoria Românilor” – ci „Istorie 12”, așa, o simplă cifră… Și în al treilea rând nu se mai vorbește despre istoria României. Pe 9 Mai s-a sărbătorit „Ziua Europei”. Ei bine, de „Ziua Europei” am auzit vorbindu-se de Europa, de liru-liru, de alte minunății contemporane, dar n-am auzit aproape nimic de faptul că la 9 Mai am proclamat Independența de Stat a României”, spune profesorul, între altele.

„Mi se pare foarte curios. Adică la dubiile pe care le am privind faptul că există Departamentul „Centenar” și deocamdată nu știm ce face, se adaugă faptul că Ministerul Învățământului, în „mărinimia” lui, a tăiat Istoria din conștiința generațiilor tinere – de cel puțin 15 ani! – și astfel tineretul nu mai are cum să știe ce a fost cu noi în secolele trecute. În același timp, ceilalți bombardează. Și spun: românii nu au istorie, sunt un popor fără istorie, că n-am avut un stat recunoscut pe plan internațional… Ba da, am avut un stat recunoscut pe plan internațional: a încheiat tratate și s-a bătut pentru existența lui. Noi nu ne mai batem pentru existența noastră. Acesta este adevărul! Și stăm așa, în poziție de milogi… Acum ni s-au băgat pe gât și vreo 4000 și ceva de străini, care trebuie „neapărat” să trăiască, în România… Știi, e un spectacol, pentru noi, cei de-o vârstă respectabilă… dureros. Te doare! Pe mine mă doare! Mă doare când văd cum este neglijată propria noastră istorie și cum ea dispare din conștiința națională. Dacă nu am conștiința identității mele și a ceea ce reprezint eu pe acest pământ, pe acest colț al Europei, atunci degeaba. Nu poți să aperi nimic; cu formalități diplomatice, cu „eurovision”, nu obții nimic. Aceasta este povestea dubiilor pe care le am”, ne-a mărturisit marele istoric român. ActiveNews publică în exclusivitatea filmarea integrală, aici.

„Suntem sub imperiul prăbușirii noastre ca neam. Românii mai au o singură șansă: să lupte pentru ei înșiși”, ne-a spus profesorul la despărțire.

MINSTRUL TUDOREL TOADER SI LISTA MAGISTRATILOR PE CARE NU-I VREA IN MINISTERUL JUSTITIEI!

În data de 25 mai, Tudorel Toader a declarat la Parlament că a solicitat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să înceteze detașările tuturor magistraților. Toader a luat această decizie deoarece Ministerul Justiției trebuie să-şi angajeze personal propriu, pe care să îl formeze, și „să îl fidelizeze”.

„Legea spune că detasarile sunt pe trei ani, de cel mult două ori. Sunt foarte mulţi detaşaţi, din cei care sunt la Justiţie, care depăşiseră acel interval de timp. Ministerul Justiţiei trebuie să-şi angajeze personal propriu, avem foarte mulţi jurişti în România, avem jurişti foarte bine pregătiţi, jurişti pe care să-i angajăm la MJ, să-i formăm, să-i fidelizam în spiritul MJ”, a declarat ministrul Justiției, întrebat dacă există tensiuni între minister şi CSM în privinţa detaşărilor.

Conform spuselor lui Tudorel Toader, „puterea judecătorească, Ministerul Public, are nevoie de oameni, de specialişti, de procurori, de judecători”.

”Şi va dau un exemplu cât se poate de simplu: aveam pe cineva, o doamna absolut respectabilă, care era procuror şi şef de resurse umane. E păcat să ţii un procuror foarte bine pregătit şef la resurse umane. De aia s-a format, să facă muncă de procuror. Deci asta este motivul pentru care am cerut încetarea detaşării tuturor. Angajăm oameni tineri, valoroşi, pe care Ministerul să conteze pe mulţi ani înainte”, a afirmat Tudorel Toader.

Lista magistraţilor care lucrează în Ministerul Justiţiei în cazul cărora Tudorel Toader a cerut Consiliului încetarea detaşării:

Sofia Mariana Moţ este judecător la Curtea de Apel Craiova şi a fost detaşată la Ministerul Justiţiei în ianuarie 2017, la cererea fostului ministru Florin Iordache, ocupând un post de secretar de stat. Moţ este mama primarului Slatinei, Emil Moţ, fost deputat PSD.

Alexandru Şerban este judecător la Curtea de Apel Braşov şi a fost detaşat tot în ianuarie 2017 la Ministerul Justiţiei, la Direcţia afaceri europene şi drepturile omului. Până la finalul anului 2016, Şerban a fost membru în CSM.

Marcela Comşa a fost detaşată din martie 2016 de la Curtea de Apel Braşov la MJ. În prezent, ea lucrează la Direcţia elaborare acte normative din cadrul ministerului.

Anca Gheorghiu este judecător la Judecătoria Braşov, iar la Ministerul Justiţiei a fost detaşată în ianuarie 2015. Ea a mai activat în cadrul MJ în perioada 2007 – 2009 şi a participat la elaborarea rapoartelor Guvernului către Comisia Europeană privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

Cristina Maria Irimia este judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi este detaşată la MJ din ianuarie 2015.

Simona Viorica Matei este judecător la Tribunalul Bucureşti. Din 2009 este detaşată la MJ şi a ocupat funcţia de director al Direcţiei analiză şi avizare acte normative. A fost membru în Comisia pentru elaborarea proiectului noului Cod de procedura penală. Ultima detaşarea a fost prelungită de CSM în septembrie 2015.

Alegria Camelia Panaitescu ocupă postul de judecător la Judecătoria sector 1 şi din iulie 2016 a fost transferată la minister, Direcţia afaceri europene şi drepturile omului. Din 2007, Panaitescu a fost detaşată la Şcoală Naţională de Grefieri.

Anca Maria Stoica este judecător în cadrul Judecătoriei sector 2, iar din decembrie 2015 a fost detaşată la MJ. Ea îndeplineşte funcţia de director al Direcţiei afaceri europene şi drepturile omului şi a gestionat dosarul MCV, prin pregătirea rapoartelor periodice de progrese ale României către Uniunea Europeană.

Kamelia Sîrbu provine de la Curtea de Apel Constanţa şi este detaşată la MJ din decembrie 2014.

Vasile Alexandru este judecător în cadrul Tribunalului Prahova şi a fost detaşat din 2013 la ministerul Justiţiei, direcţia Avizare acte normative.

Dragoş Nicolae Dumitru este procuror la Parchetul General şi a fost detaşat la minister începând cu 2014. Este magistrat de legătură din cadrul Direcţiei drept internationar şi cooperare judiciară cu Franţa.

Monica Şerbănescu este procuror şi este detaşată din 2008 la minister. Ea a fost consilier al ministrului justiţiei şi inspector şef al Corpului de control al ministrului. Tot în 2008, a fost propusă de fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu pentru a ocupă funcţia de şef al DNA, după expirarea mandatului lui Daniel Morar.

Camelia Petrescu este procuror la Parchetul Curţii de Apel Braşov. Din martie 2015 a fost detaşată la MJ ca parte din Corpul de control al ministrului.

Robert Kelemen este procuror la Parchetul Tribunalului Dolj şi este detaşat la MJ din 2012. A fost consilierul fostului ministru Titus Corlăţean şi apoi inspector la Corpul de control al ministrului.

INCENDIUL DE LA DARASTI ,STINS DUPA ZECE ZILE!

Incendiul care a izbucnit la depozitul cu arhive din Ilfov a fost lichidat duminică seară, la ora 20.30, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Intervenţia pentru stingerea incendiului a durat nu mai puţin de 10 zile.

Hala cuprinsă de flăcări este pe structură metalică, are aproape 7.000 de metri pătrați, o înălțime de 15 metri și comunică cu o altă hală din vecinătate. Ea este amenajată ca depozit pentru arhivă, unde au fost depozitate documente ale unor companii mari, dar şi ale unor firme mai mici, respectiv 285.000 de metri liniari de documente.

Depozitul este proprietatea companiei GLOBAL ARHIVE MANAGEMENT (GAM), iar printre clienţii săi se numără şi importante instituții bancare precum BANCPOST, BRD, PIREUS BANK, BCR ASIGURĂRI DE VIATĂ, potrivit site-ul companiei.

Portofoliul anunțat cuprinde peste 100 de companii active și aproape 50 de companii închise.

Acum, după stingerea incendiului, potrivit anchetatorilor, se va constitui o comisie de cercetare, compusă din pompieri care au participat la intervenție și inspectori de prevenire de la ISU București-Ilfov, pentru determinarea cauzei producerii incendiului. O anchetă va stabili cauza care a condus la izbucnirea incendiului.

Citeşte şi Ard secretele de la arhiva din Dărăști

„OMUL SISTEMULUI MACOVEISTO-BASIST”,VASILICA CRISTI DANILET SI CE SCRIA ACESTA IN 2007?,”PROCURORII DNA FAC PRESIUNI ASUPRA JUDECATORILOR IN A LE IMPUNE ANUMITE SOLUTII!”

Judecătorul Cristi Danileţ nu a fost dintotdeauna un om al „Sistemului”. Înainte de a fi ales în CSM, Danileţ făcea parte dintr-o grupare foarte onorabilă a magistraţilor din Cluj, alături de judecătorii Dana Gîrbovan şi Horaţius Dumbravă, cu care a pus bazele ONG-ului „SoJust” (Societatea pentru justiţie), în care apăreau articole extrem de critice pe tema abuzurilor din cadrul sistemului judiciar!

Pentru a înţelege exact semnificaţia documentelor pe care le vom prezenta mai jos, în care judecătorul Cristi Danileţ exprima puncte de vedere pertinente despre Justiţie, să trecem în revistă cîteva repere biografice ale sale:

– 1 sept. 2004 – 17 ian 2005: judecător la Tribunalul Cluj

– 18 ian 2005 – 21 mai 2007: detaşat la Ministerul Justiţiei; numit consilier al ministrului justiţiei Monica Macovei

– 22 mai 2007 – 23 dec. 2010: judecător la Tribunalul Cluj şi vicepreşedinte la Judecătoria Oradea

– din 07 ian 2011 a fost membru CSM.

În 2006, cînd era consilierul Monicăi Macovei, l-am avut invitat într-una din emisiunile mele TV şi vă pot garanta că opiniile sale, vizînd aspecte care ţineau de buna funcţionare a sitemului judiciar, erau total diferite de cele cunoscute din perioada cînd devenise membru CSM, atunci cînd a fost identificat ca slugarnic al regimului Băsescu, intrînd în conflict cu colegii săi judecători, care i-au şi cerut la un moment dat demisia din CSM.

După ce încetase detaşarea sa la Ministerul Justiţiei, unde a fost consilierul Monicăi Macovei, Cristi Danileţ a revenit în mai 2007 la funcţia de judecător. În 15 septembrie 2007, pe site-ul „SoJust”, el publică un articol fulminant, intitulat „SoJust: al cui e şi pe cine susţine”, în care scrie: „Parchetul şi DNA sunt supăraţi. Mai întîi că pentru prima dată în România am dezvăluit în raportul de anul trecut mijloacele de presiune ale procurorilor asupra judecătorilor în a le impune anumite soluţii. Apoi că i-am criticat într-un studiu că nu respectă prezumţia de nevinovaţie. Şi să nu uitam de un alt studiu al unor membri SoJust prin care se subliniază că încă avem probleme cu DNA sub aspectul constituţionalităţii. Poate între timp le-a trecut, mai ales că am reacţionat public alături de judecători la presiunile ministrului justiţiei asupra lor”.

Iată şi facsimilul acestui pasaj incredibil, în care puţini sînt cei care îl recunosc pe Cristi Dănileţ din perioada cînd a devenit avocatul abuzurilor comise de procurorii DNA:

Aşadar, în 2007, după ce revenise între judecătorii de instanţă, Cristi Danileţ scria cu dezinvoltură despre „presiunile procurorilor asupra judecătorilor în a le impune anumite soluţii”, criticîndu-i şi pentru că „nu respectă prezumţia de nevinovaţie”! Ulterior, a uitat ce scrisese cu propria sa mînă.

Trebuie să precizăm aici că însăşi Monica Macovei, înainte de a deveni monstruosul personaj pe care-l ştie acum opinia publică, a fost una dintre vocile societăţii civile care a militat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti! Înainte de a fi numită de Traian Băsescu ministru al Justiţiei, Macovei a activat alături de Renate Weber într-un ONG foarte respectat şi a fost co-autoarea unui „Ghid juridic pentru ziarişti”, valabil şi azi pentru apărarea presei în faţa autorităţilor:

Ce s-a întîmplat ulterior cu Cristi Danileţ şi Monica Macovei ţine, desigur, de influenţa „Sistemului”, ai cărui slujbaşi au devenit amîndoi, abandonînd chiar propriile lor idei, acelea care, la un moment dat, i-au propulsat în funcţii!

SIMONA HALEP,CALIFICATA IN SFERTURI DE FINALA IN TURNEUL WTA DE LA ROLAND GARROS!

Simona Halep s-a calificat luni în sferturile Roland Garros după ce a învins-o fără drept de apel pe spaniola Carla Suarez Navarro (23 WTA) în două seturi: 6-1, 6-1.

Partida a durat doar o oră.

Halep a declarat că meciurile cu Navarro au fost mereu grele, dar a subliniat că luni totul a decurs minunat pentru ea.

„De fiecare dată au fost meciuri grele contra ei, nu câştigasem niciodată pe zgură. Nu am lăsat-o să intre în teren, am dominat, totul a fost minunat pentru mine. E jucătoare talentată, deschide unghiurile, azi am făcut-o să se grăbească şi lucrurile au mers din plin pentru mine. Cred că mă voi mai antrena puţin, am jucat bine, dar vreau să alerg mai mult. O să-l întreb pe antrenorul meu ce am de făcut”, a spus românca după meci.

În faza următoare, Simona o va întâlni Elina Svitolina (Ucraina), locul 6 WTA.

Calificarea în sferturi este recompensată la Roland Garros cu 340.000 de euro şi cu 430 de puncte WTA.

SPECTACOL GRANDIOS AL „GALACTICILOR”CARE AU CASTIGAT PENTRU A DOUASPREZECEA OARA LIGA CAMPIONILOR!

Jucătorii lui Real Madrid, care au câștigat sâmbătă seara pentru a douăsprezecea oară Ligă a Campionilor, au revenit acasă și au sărbătorit alături de fani.

Galacticii și-au dat întâlnire cu fanii în „Plaza de Cibeles” din centrul orașului. Jucătorii lui Zinedine Zidane au fost felicitați și de primarul Madridului și totul a culminat cu un spectacol grandios pe Santiago Bernabeu.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FRealMadrid%2Fvideos%2F10151284387544953%2F&show_text=0&width=560

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fglobalhighlightstv%2Fvideos%2F1767593453551438%2F&show_text=0&width=560

În timp ce alții sărbătoresc, în fotbalul românesc s-au dat lupte grele pentru menținerea în Liga I.

Pandurii Târgu Jiu a retrogradat în Liga a II-a, în timp ce ACS Poli Timișoara va juca un baraj de menținere în Liga I de fotbal.

Pandurii a fost învinsă duminică seara în prelungiri de FC Botoșani cu scorul de 2-1, într-un final dramatic, în care cele trei goluri au fost marcate începând cu minutul 88. ACS Poli Timișoara a obținut o remiză salvatoare la Mediaș, 2-2, după ce Gaz Metan a condus cu 2-0.

Concordia s-a salvat de la retrogradare grație unei victorii cu 1-0 la Pitești, cu FC Voluntari.

Pandurii merge în liga secundă, alături de ASA Târgu Mureș, iar ACS Poli Timișoara va juca un baraj pentru Liga I cu ACS UTA Bătrâna Doamnă Arad, echipă clasată pe locul al treilea în liga a doua. Au promovat direct Juventus București și ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.