ACTRITA GAL GADOT „FEMEIA MINUNE”,DEBUT CU DREPTUL LA HOLLYWOOD!

8 Iun

Pelicula „Wonder Woman/Femeia Minune“ se află pe primul loc în box-office-ul american și a fost extrem de apreciată în rândul cinefililor datorită charismei, determinării și talentului lui Gal Gadot. Ea a reușit cu succes să readucă la viață celebrul personaj din benzile desenate, Femeia Minune, numită Diana Prince.

Portretizarea absolut impecabilă a fost subiectul prezent în toate publicațiile internaționale, însă un amănunt a ieșit în evidență. Gal Gadot, cunoscută pentru rolul lui Gisele din filmul „Fast and Furious/Furios și Iute“ a fost însărcinată pe tot parcursul filmărilor. Se pare că Gal a fost nevoită să poarte un costum verde, utilizat pentru ajustările tehnice, modificat pentru silueta ei. Potrivit Business Insider, existau zvonuri încă de la începutul filmărilor că actrița ar avea burtica specifică de gravidă, însă acestea nu au fost luate în serios. Probabil că interpretarea Femeii Minune a fost cea mai mare provocare din cariera sa, lucru confirmat chiar de către actriță: „Cred că mă asemăn puțin cu Femeia Minune descrisă în benzile desenate. Par foarte puternică. Dacă mă uit mai bine, în unele scene chiar se observă că sunt însărcinată“. Și Patty Jenkins, regizorul filmului, este de părere că rolul a fost o adevărată provocare: „În timpul filmărilor am solicitat-o foarte mult. Am pus-o ba să stea într-un picior, ba să petreacă câteva ore în frig lângă lac. Într-adevăr a fost multă muncă, iar faptul că a jucat fiind însărcinată îi dovedește determinarea și ambiția“.

În plină ascensiune cinematografică

Gal Gadot s-a născut în Rosh Ha’ayin, Israel. A dobândit notorietate odată ce a pătruns în lumea modellingului și a debutat ca actriță interpretând-o pe Gisele în franciza „Fast and Furios/Furios și Iute“. În decembrie 2013, Gal a fost aleasă de producătorii filmului „Wonder Woman/Femeia Minune“ pentru a o întruchipa pe Diana, prințesa din Amazon crescută într-un paradis izolat și antrenată pentru a fi invincibilă în luptă. Gal Gadot joacă rolul supereroinei din DC Comics alături de Chris Pine, Robin Wright și mulți alții.
„Deși nu sunt mare fan al benzilor desenate, a fost senzațional să o interpretez pe Femeia Minune. Am fost curioasă să descopăr care va fi povestea ei de început și cum va ieși, mai ales că este cel mai mare rol al meu până în prezent. Din când în când mă simțeam ca o fetiță care privește muntele Himalaya și se gândește cum să ajungă mai repede în vârf. Din fericire, lucrez foarte bine în condiții de stres. Norocul meu a fost că am făcut parte dintr-o echipă foarte echilibrată, creativă și cu care m-am înțeles foarte bine“, a povestit actrița pentru Cinemagia. Ea a mărturisit că pregătirea pentru rol a fost destul de obositoare: „Am făcut foarte mult efort, însă nu era vorba doar despre mersul la sală. Aveam zilnic un antrenament de două ore. A fost epuizant. Mi-a fost frig tot timpul, dar am fost înconjurată de oameni care s-au asigurat în permanență că sunt bine. Până și în cabine au adus aeroterme ca să mă încălzesc, dar de multe ori am uitat de frig pentru că eram foarte concentrată pe scenariu și interpretare“.

Cât despre locurile de filmare, Coasta Amalfi, din Italia, şi Londra, Gadot are numai cuvinte de laudă: „Îmi place foarte mult Londra, dar am prins o vreme foarte rece. Așadar, după ce am filmat în Anglia pe timpul iernii, a fost o reală plăcere să stăm toată vara în Italia. M-am întors acolo unde mă simt cel mai bine, adică pe plajă. Pe coastă am filmat cea mai mare și mai dură scenă de război din câte am văzut vreodată. A fost nevoie de 100 de femei superbe și puternice care au venit pe plajă călare pe cai pentru scenele de luptă“.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: