KLAUS WERNER JOHANNIS ,CU DUBLA CETATENIE ROMANO-GERMANA IMPLINESTE ASTAZI 13 IUNIE 2017 58 DE ANI!

13 Iun

Klaus Iohannis împlinește marți 58 de ani. Președintele României s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni.

A urmat Liceul ”Samuel von Brukenthal” din Sibiu, 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, iar 1983 a început să predea, fiind profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul ”Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici, potrivit site-ului http://www.presidency.ro.

A fostprofesor timp de 15 ani, apoi a fost numit în conducerea învățământului local din Sibiu, respectiv inspector școlar general adjunct (1997-1999) și apoi inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu (1999-2000).

Din 1990 a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) și ulterior președintele acestei organizații, la conducerea căreia s-a aflat timp de peste un deceniu.

A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României.

În octombrie 2009 a fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru, ca independent, de către o largă coaliție parlamentară, însă propunerea nu s-a concretizat.

La 20 februarie 2013 s-a înscris în Partidul Național Liberal (PNL), iar la 23 februarie 2013 a fost ales, la Congresul ordinar al PNL, prim-vicepreședinte al partidului. La 28 iunie 2014, în cadrul Congresului ordinar al PNL, a fost ales președinte al acestui partid, primind 95% din voturile delegaților la Congres. În cadrul aceluiași congres a avut loc și fuziunea dintre PNL și PDL, în urma căreia a rezultat alianța electorală Alianța Creștin Liberală Partidul Național Liberal-Partidul Democrat Liberal (ACL PNL-PDL).

La 11 august 2014, Biroul Politic Național comasat PNL-PDL a decis desemnarea liderului liberalilor, Klaus Iohannis, drept candidat al ACL la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014. În primul tur de scrutin al alegerilor, din 2 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a obținut 30,37% din voturi, iar principalul său contracandidat, Victor Ponta, reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, a obținut 40,44% din voturi.

La 16 noiembrie 2014, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, cu 54,43% din voturi. La 21 noiembrie 2014, Curtea Constituțională a României a confirmat rezultatele alegerilor prezidențiale și a validat alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte. La 18 decembrie 2014 și-a depus mandatul de președinte al PNL și și-a anunțat demisia din partid, ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al României. A depus jurământul în fața Parlamentului la 21 decembrie 2014.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: