Arhiva | 5:27 pm

GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS,PRIMA REACTIE DIRECTA CU PRIVIRE LA MACELUL DIN PSD!

16 iun.

Preşedintele Klaus Iohannis se ține în continuare departe de războiul care macină PSD. Cel puțin la nivel public.

Iohannis a avut vineri o primă reacţie directă la scandalul politic generat de retragerea sprijinului Guvernului Grindeanu.

”În comunicarea instituțională pe care o am aștept soluționarea crizei”, le-a declarat Klaus Iohannis jurnaliştilor.

Președintele a făcut de asemenea o referire la criza politică actuală din România și la întâlnirea pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu premierul luxemburghez, Xavier Bettel,

Klaus Iohannis i-a spus oficialului străin că este „foarte binevenit” chiar dacă în România este o „situaţie dificilă”.

„Bine aţi venit în România, la Palatul Cotroceni. Îmi face mare plăcere să vă primesc aici. Ne-am întâlnit destul de des la Consiliului European, dar cred că faptul că aţi decis să faceţi o vizită oficială în România este un semn foarte bun pentru colaborarea noastră bilaterală şi, sper, pentru cooperarea europeană. Chiar dacă avem o situaţie dificilă, trebuie să ştiţi că sunteţi foarte binevenit”, a afirmat Iohannis, în timpul discuţiilor dintre cele două delegaţii oficiale.

În replică, premierul din Luxemburg a declarat: „Cum aţi spus, vin în timpul unei situaţii dificile, dar sper să aveţi stabilitate, care este foarte importantă pentru vecinii voştri, pentru familia europeană, cât şi pentru, cum am spus premierului, pentru investitori. De aceea e foarte important să găsiţi curând stabilite politică în ţara voastră. Cum am spus, este o plăcere să vin, pentru că deseori, când eşti într-o familie, totul este discutat şi ştim totul. Cred că întâlnirile bilaterale, oportunitatea de a vizita România, va adânci legăturile pe care le avem”, a afirmat el.

Joi, într-o primă reacție de la Cotroceni, purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi a explicat că președintele Klaus Iohannis solicită soluționarea „urgentă” a crizei din interiorul coaliției de guvernare, menționând că toate procedurile de desemnare a unui nou premier pot fi demarate abia atunci când Sorin Grindeanu va demisiona sau va fi revocat de Parlament, situaţie în care nu s-a ajuns.

LA ORDINUL KREMLINULUI „ACEA FATA DIN EST”,CANCELARUL GERMAN PANICAT CA NU VA MAI PRIMI GAZE DIN MAREA BALTICA ANGELA MERKEL SARE LA BEREGATA PRESEDINTELUI USA DONALD TRUMP IN LEGATURA CU….SANCTIUNILE DATE RUSIEI!

16 iun.

Cancelarul german Angela Merkel a criticat vineri noile sancțiuni americane împotriva Rusiei votate joi de Senatul american, șefa guvernului de la Berlin invocând faptul că acestea vor dăuna afacerilor, relatează agențiile DPA și Reuters, citate de Agerpres.

Sancțiunile votate de Senatul de la Washington vizează unele proiecte energetice rusești, inclusiv controversatul gazoduct Nord Stream 2, care va lega Rusia de Germania pe sub Marea Baltică.

Purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Seibert, a declarat vineri că Angela Merkel împărtășește temerile exprimate anterior într-o declarație comună de ministrul ei de externe, Sigmar Gabriel, împreună cu omologul austriac al acestuia, Christian Kern, care au protestat împotriva noilor sancțiuni americane, ei subliniind că „aprovizionarea cu energie a Europei este o problemă a Europei, nu a SUA”.

Este „straniu” ca sancțiunile menite să pedepsească Rusia pentru imixtiunea în alegerile americane să penalizeze și companiile europene, a indicat Seibert. „Acest lucru nu trebuie să se întâmple (…) În general, noi respingem sancțiunile care au efecte extrateritoriale, adică acelea care au impact asupra unor state terțe”, a completat el.

Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat în declarația sa prin care a protestat împotriva acestor sancțiuni că ele pot afecta și alte state.

Proiectul gazoductului Nord Stream 2, care divizează europenii, are ca obiectiv dublarea până la finalul lui 2019 a capacităților gazoductului Nord Stream 1 și furnizarea unei cantități sporite de gaz rusesc direct în Germania, via Marea Baltică, ocolind așadar Ucraina.

Apărat de guvernul de la Berlin, Nord Stream 2 este criticat dur de mai multe țări din estul Europei, în frunte cu Polonia, care susțin că prin acest proiect se va spori dependența energetică a Uniunii Europene față de Rusia, într-un context de tensiuni geopolitice între UE și Moscova după începerea conflictului din estul Ucrainei, în 2014.

Senatul de la Washington a votat joi cu o largă majoritate noi sancțiuni împotriva Rusiei și Iranului, în cazul Rusiei măsurile vizând sectorul energetic, iar în cel al Iranului acele activități legate de construcția rachetelor balistice. Pentru ca aceste măsuri să intre vigoare mai este nevoie de votul favorabil al Camerei Reprezentanților și de semnătura președintelui Donald Trump.

LIDERUL PSD LIVIU DRAGNEA DISCUTII CU UDMR!

16 iun.

Preşedintele PSD a purtat discuții vineri cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Formațiunea lui Kelemen Hunor este așteptată să decidă sâmbătă poziţia pe care o va adopta la vot.

Discuţiile Dragnea – Hunor ar fi vizat şi cooptarea UDMR la guvernare.

Liviu Dragnea nu mai participă vineri la Școala de Vară a Tinteretului social-democrat la Jupiter, program anunțat de dimineață de către Departamentul de comunicare al partidului.

Participarea la eveniment a fost anulată în contextul pregătirii moțiunii de cenzură de săptămâna viitoare.

PREMIERUL SORIN GRINDEANU L-A PRIMIT LA GUVERN PE PREMIERUL LUXEMBURGULUI XAVIER BETTEL!

16 iun.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat vineri, într-o conferință cu omologul său luxemburghez, Xavier Bettel, cu care s-a întâlnit la Guvern, că „situația politică va fi rezolvată săptâmana viitoare, constituțional și respectând toate legile. Premierul a transmis totodată cu privire la Guvern că nu este singur, „toată lumea este la muncă”.

„Nu sunt singur. Așa cum v-am spus și ieri, toată lumea este la muncă. Situația politică va fi rezolvată săptămâna viitoare, constituțional și respectând toate legile, pentru că așa funcționează un stat de drept și așa funcționează un stat membru al Uniunii Europene, așa cum este România. Îmi doresc cât mai rapid să se încheie această perioadă de instabilitate politică, astfel încât să putem să oferim garanția stabilității pentru investitori, pentru cei care vor să vină să investească în economia noastră”, a spus Sorin Grindeanu, răspunzând întrebărilor jurnalisștilor, în cadrul conferinței de presă susținută alături de premierul luxemburghez Xavier Bettel.

Grindeanu a adăugat, în context, că în acest moment este esențial să fie transmis un semnal de încredere.

„Este esențial să facem acest lucru, esențial să transmitem încredere, iar lucrul acesta se poate face săptămâna viitoare și prin metode constituționale”, a mai declarat premierul.

Premierul Sorin Grindeanu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, cu onoruri militare pe prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel.

CADOUL DE IMAGINE OFERIT DE PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP LUI PRIME-MINISTER KLAUS WERNER JOHANNIS”FILOGERMAN „,SE DOVEDESTE A FI O CAPCANA INTINSA EUROPEI UNITE A GERMANIEI CONDUSA DE FUHRERUL ANGELA MERKEL-STAZI!

16 iun.

Image may contain: 3 people, people standing and suit

 

Orice  expert bine documentat în politică externă și, cu atât mai puțin, în geopoliticăar trebui sa tina cont ca sunt zone în care vectorii dominanți sunt ascunși în buncărele intelligence-ului mai ceva decât focoasele nucleare în cele mai protejate alveole antropice.

Analizele pe care eu le fac se bazează doar pe realități la vedere, pe intuiție și pe un soi de încăpățânare deterministă. Adică, dacă ceva întâmplat din voință umană pare ieșit din regulă, sigur nu este așa. Se supune unor alte reguli care, spre a fi înțelese, trebuie, mai întâi, scoase la lumină.

Actuala vizită în SUA a președintelui Johannis, întâlnirea sa oficială cu președintele Trump, la Casa Albă, reprezintă evenimente de primă pagină, adevărate „tunuri de imagine” prin care președintele României ajunge, peste noapte, o vedetă planetară. Sigur că, ne convine ori nu, degetul pe care Donald Trump l-a pus, din toată Europa, tocmai pe Klaus Johannis, este echivalent cu un cec extrem de gras oferit acestuia, aparent în alb, în realitate pentru ceva ce noi nu știm încă.

Este un complex de bizarerii. Bizarul Trump îl alege pe insignifiantul (până ieri) Johannis, știut ca moale, teleghidat de binomul SRI – DNA și, pe deasupra, și pro-german, să-i sfideze, prin intermediul lui, pe mai marii Europei. Ce să însemne asta? Nu Polonia, nu Cehia, nu țările baltice ci taman România?!

Prin ce să-i fi stârnit România interesul imprevizibilului Trump? Prin cele două procente din PIB alocate apărării? Prin poziția țării noastre la Marea Neagră? Prin ascendentul dat de scutul de la Deveselu? Prin relațiile cu Orientul Mijlociu moștenite de pe vremea lui Ceaușescu?

Dacă stăm să ne gândim bine, toate aceste atuuri existau și în anii trecuți. Cu toate acestea Barack Obama nu i-a acordat lui Traian Băsescu onoarea de a-l invita la Casa Albă într-o vizită oficială.

Donald Trump o face cu Klaus Johannis! Și nu oricum, nu oricând, ci cu Gardă de Onoare, la numai 6 luni de la înscăunare.

E clar că decizia acestei intâlniri aparține Administrației SUA și a fost una luată rapid, în ultimele săptămâni, în  urma turneului pe care Trump l-a efectuat recent în Asia și Europa. În secretele acestui turneu trebuie căutată explicația invitării precipitate a lui Klaus Johannis la Casa Albă.

Dar ce s-a întâmplat în acest turneu? Cel puțin două lucruri memorabile: avertismentul dur transmis de Trump Iranului și întâlnirea extrem de rece dintre Președintele SUA și liderii UE, cu o notă suplimentară de glacialitate pentru Angela Merkel.

În aceste două inedite poziționări ale SUA cred eu că se ascunde interesul subit al Administrației Americane pentru România și Klaus Johannis.

Probabil că se pun la cale gesturi de forță ale SUA în Orientul Mijlociu. România poate fi de mare folos, atât pe partea de protecție antiaeriană (prin scutul de la Deveselu) cât și in cazul unei invazii terestre, acolo unde americanii nu vor să-și expună propriile trupe.

Cât despre relația SUA – Europa, slăbirea hegemoniei Germaniei în cadrul UE poate fi o țintă strategică a lui Donald Trump. A disloca România din dispozitivul de aliați – preș ai Germaniei în Europa de Est și a o convinge să pună pe prim plan parteneriatul cu SUA, ar însemna pentru americani obținerea unei pârghii extrem de utile în influențarea jocurilor geo-strategice pe Vechiul Continent.

Nu am alte elemente, decât informațiile din presă, pentru a încerca să descifrez planurile ascunse ale americanilor în legătură cu România și așteptările lor de la Klaus Johannis. Presimt, insă, că ni se pregătește ceva! Și nu am deloc motive să cred că acest ceva va fi in interesul nostru. Căci, nici să fim carne de tun prin Siria, nici să fim rupți de vecinii noștri europeni pentru a compune un triunghi dezechilibrat Washington, Londra, București, noi pe post de monedă de schimb, la o adică (așa cum am mai fost), nu cred că ne-ar avantaja.

S-ar putea ca acest cadou de imagine oferit de Donald Trump lui Klaus Johannis să se dovedească, până la urmă, o mare capcană. Molatecul nostru președinte să se simtă pentru o clipă zmeu și să se lanseze într-un zbor pentru care nu are nici aripi, nici anvergură și nici forța interioară de a-l susține.

Problema gravă nu ar fi aterizarea lui forțată în cine știe ce văgăună ci faptul că duce în spate o țară.

Dar acestă problemă gravă pentru noi devine doar un amănunt pentru marile puteri, dacă ne gândim ce inflație de țări și popoare nefolositoare sufocă în prezent biata noastră planetă.

QUI PRODEST?,PROPAGANDA MEDIA A NOII SECURITATII PRO-JOHANNISTE,FOSTA BASISTA DIN TOATE STUDIORILE TV,ISI APARA PRIVILEGIILE OBTINUTE IN TIMPUL REGIMULUI TOTALITAR BASESCU CONTINUAT DE JOHANNIS:”RAZBOIUL DRAGNEA -GRINDEANU O DIVERSIUNE PENTRU A O SALVA PE SEFA DNA LAURA CODRUTA LASCU-KOVESI!

16 iun.

Image may contain: 13 people, people smiling, text

 

O întrebare domină în ultimele zile toate studiourile TV de analiză: ce l-a apucat pe Liviu Dragnea să-și dinamiteze propriul guvern? Comentatori dintre cei mai titrați recunosc că nu înțeleg ce se întâmplă. Totul pare atât de lipsit de logică, de ieșit din tipare, de contraproducțiv încât se recurge la tot felul de explicații improvizate pentru a potoli curiozitatea celor ce așteaptă, mură-n gură, de la alte creiere decât ale lor, elucidarea misterului.

În astfel de situații se poate recurge la o metodă clasică, ce s-a dovedit utilă de atâtea ori în istorie în cazul decriptării unor mari enigme. Căutarea, peste toate contradicțiile, a unui beneficiar cert de pe urma faptelor de neînțeles. Altfel spus, căutarea răspunsului la antica întrebare Qui prodest?

De ceva timp, șefa DNA Laura Kovesi se află sub un asalt pe mai multe fronturi,  ce crește permanent în  intensitate. Rezistența ei, în fața unor acuze ce pe alți demnitari i-ar fi doborât demult, demonstrează că beneficiază de un statut special, cu elemente de protecție ce depășesc substanțial pe cele destinate în mod normal unui șef de cameră parlamentară, ministru ori chiar prim – ministru. Modul în care o întreagă comisie de experți a fost presată să se prostitueze moral pentru a o salva de evidenta culpă a plagiatului, ignorarea de către instituțiile juridice ale statului a tuturor dezvăluirilor (Băsescu, Ghiță, Andronic) de o gravitate excepțională, ce sugerează infracțiuni de la poliție politică până la trădare națională, încercările disperate ale unor interpuși (așa zis ziariști) de a-l manipula chiar și pe președintele Trump în scopul obținerii unei declarații de susținere, din partea acestuia, a LCK sau, măcar, a DNA, sunt doar câteva dintre dovezile evidente că doamna Kovesi a depășit statutul de lider proeminent al „sistemului”, al puterii paralele oculte din România, domnia sa devenind elementul fundamental de rezistență al acestei construcții. Probabil unicul rămas, pentru o perioadă, după trecerea în umbră a lui Florian Coldea.

Multă vreme s-a crezut (și în mare măsură chiar așa a și fost) că spatele, atât de puternic, al LCK este asigurat de americani. Că americanii au principalul interes în susținerea acesteia la nivelul de forță și influență fără precedent la care șefa DNA ajunsese. După alegerea la Casa Albă a lui Donald Trump, mișcările de derută din arealul doamnei Kovesi au demonstrat însă că lucrurile stăteau puțin altfel. Că americanii, da, au susținut-o, dar nu neapărat în urma unor ordine strategice imperative primite de la Washington ci manipulați profesionist de „sistemul” de la București, care era principalul interesat de a-și menține puterea și influența prin intermediul acestei persoane. Altfel spus, oculții noștri dragi, cu năravurile lor moștenite de la vechea securitate, s-au folosit în toată perioada regimului Băsescu de americani, ca instrument de presiune și ca paravan, împingându-i pe aceștia în prima linie a edificării cultului personalității doamnei Laura Kovesi de pe urma căruia să profite ei, oculții, în primul rând.

Acum, după flitul lui Trump (în sensul neintrării în jocul propus de alde Pantazi), se vede bine această tactică; această preocupare disperată a sistemului (securistic și românesc 100%) de a încerca să o mențină pe Laura Kovesi pe post cu orice preț, prin orice mijloace. Ea este garantul puterii sale și trebuie să o apere chiar la vedere, demascându-se, dacă americanii nu mai sunt dispuși să le facă treaba și jocul ca până acum.

Doar că acest deziderat, de a o apăra, devine din ce în ce mai greu de atins în condițiile în care scandalul SIPA se rostogolește cu mari amenințări pentru oculții din justiție, Dan Andronic nu se potolește cu dezvăluirile sale, Ghiță se pregătește de un nou asalt și, colac peste pupăză, ancheta comisiei parlamentare pentru „sufrageria lui Oprea”  primește muniție neașteptată de la generalul Iliescu și, în mod excepțional, de la CCR.

Eu cred că războiul Dragnea-Grindeanu, atât de irațional gândit in termenii logicii imediate, poate fi foarte bine explicat  dacă îl privim ca pe o diversiune pusă la cale de sistem pentru a acoperi, pe cât posibil, scandalurile din jurul LCK.

A mai vorbit cineva, ieri, despre dezvăluirile gravissime ale generalului Iliescu făcute în fața comisiei parlamentare? Nu!

A mai comentat cineva, ieri, decizia cu consecințe spectaculoase a CCR  de a nu considera neconstituțională audierea unui magistrat de către o comisie parlamentară? Nu!

Cui folosește această deturnare a atenției publice de la două subiecte fierbinți, ambele cu ricoșeuri contondente în direcția LCK, spre războiul Dragnea – Grindeanu?

Este evident cui folosește: doamnei Kovesi și oculților care o susțin.

Sigur, retragerea sprijinului politic acordat de o coaliție unui premier, este un eveniment important. Doar că el vine și se așează într-o schemă clasică a diversionilor profesioniste: un scandal mare nu poate fi acoperit decât printr-un scandal și mai mare.

Întrebarea pe care mi-am pus-o, imediat ce am ajuns la această explicație a diversiunii, a fost: cum l-au determinat oculții pe Dragnea să le facă jocul? L-au șantajat cu dosarele lui de la DNA sau l-au manipulat, făcându-l să creadă ceva inacceptabil de grav despre Grindeanu?

Faptul că, în favoarea deciziei de ieri, s-a pronunțat și Călin Popescu Tăriceanu, mă face să dau credit celei de-a doua variante.

Cred că schema diversiunii s-a pregătit astfel:

  • s-a plecat de la un adevăr, și anume că Sorin Grindeanu are oarece legături cu serviciile secrete românești (există cel puțin două dovezi, aceea a absolvirii de către Grindeanu  unui curs la Academia Naţională de Informaţii, și aceea că a fost membru în Comisia de control a SRI);
  • s-au speculat niște decizii al premierului Grindeanu de a numi în cabinetul său anumite persoane apropiate serviciilor (Oana Schmidt Hăineală, generalul (r) SRI Stătescu);
  • prin infiltrații din anturajul lui Dragnea și Tăriceanu aceștia doi au fost intoxicații cu informații (chipurile sigure) despre lucruri grave (și probabil ireale) pe care Grindeanu le-ar fi făcut pe ascuns, în defavoarea PSD, trădându-și astfel partidul;
  • i s-a cerut lui Grindeanu să alimenteze, prin mici gesturi și poziționări rebele (declarații ambigue, postări pe Facebook ironice/critice la adresa unor membrii ai PSD și chiar a lui Liviu Dragnea, contrări cu Gabriela Firea și Olguța Vasilescu, afișarea unei apropieri evidente față de Victor Ponta etc.), o anume distanțare de PSD și de președintele acestuia;
  • s-a creat, prin intermediul unor membrii CEX controlați de sistem, o stare de intoleranță și radicalism anti Grindeanu, care să conducă inevitabil la deznodământul rupturii.

Dovada cea mai puternică a diversiunii vine însă din atitudinea războinică a premierului Grindeanu. Faptul că a refuzat să-și dea demisia, un gest absolut stupid și sinucigaș după retragerea sprijinului politic, denotă executarea unui ordin, din cadrul umei misiuni de inflamare a societății. Pentru ca diversiunea să-și atingă cât de cât scopul, ea trebuia să și dureze. O demisie a lui Grindeanu imediat după terminarea ședinței CEX ar fi scurtat considerabil timpul de revenire la normal. Așa, bruierea scandalurilor legate de Kovesi, va dura ceva mai mult.

GAULEITERUL NAZI ,EMISARUL GERMANIEI,KLAUS WERNER JOHANNIS SI COLONIA ROMANIA SAU „SIMPTOMELE UNUI STAT CAPTIV!”

16 iun.

Imagini pentru IOHANNIS,ROMANIA ,POZE

Un stat liber ar trebui să funcționeze ca un organism sănătos. Adică instituțiile lui să-și îndeplinească corect și independent rolul pentru care au fost create, așa cum inima, plămânii, ficatul, creierul și celelalte părți ale corpului uman respectă menirea primită de la natură în parametrii și limitele ce le-au fost sortite.

Dacă prelungim această paralelă, ar însemna că atunci când statul își pierde din libertate, când devine captiv, ar trebui să prezinte niște simptome de anormalitate precum oricare dintre organele mai sus menționate atunci când apare o boală.

Un simptom că în statul român actual s-a instalat o gravă disfuncționalitate este felul neechidistant, dezechilibrat, sfidător de partizan și discreționar în care funcționează justiția și instituțiile ei suport.

Laura Codruța Kovesi a devenit un fel de emblemă a acestei anormalități, cel mai proeminent exemplu de personaj situat de către sistem mai presus de lege.

A plagiat, dar, fiind confirmat oficial doar 4% din furtișag, ochiul vigilent și imparțial al dreptății unice și egale pentru toți a lăcrămat ca în prezența unui fir de praf ce nu merită a fi băgat în seamă.

A fost în sufrageria lui Oprea în ziua prezidențialelor din 2009, dar, deși tăcerea ei asupra acestui subiect reprezintă cea mai bună confirmare a prezenței sale acolo și, astfel, a pactizării ilegale cu politicul, nimeni dintre cei explicit îndrituiți și chiar obligați să îi ceară și o confirmare/negare verbală ori în scris (CSM, Inspecția Juridică, Parchetul General) nu cutează să facă asta.

S-a constituit o ditamai comisia parlamentară ca formă extremă de a  smulge de la doamna Kovesi o poziție oficială despre participarea (sau nu) a domniei sale la „cina informală” organizată de Gabriel Oprea la el acasă. Refuză să se prezinte în fața acestei comisii (pe cine mai miră un nou afront?), ascunzându-se în spatele unor argumente pe cât de subțiri pe atât de sugestive pentru statutul acestei persoane de zeu păgân situat deasupra Constituției României (ART. 16, (2) Nimeni nu este mai presus de lege).

Dacă adăugăm la cele de mai sus valul de dezvăluiri devastatoare despre ilegalități, abuzuri, complicități și alte abateri de la drumul drept ale instituției conduse de doamna Kovesi, pentru care această doamnă ar trebui să răspundă nemijlocit, dar despre care tace sfidător, fără a-i cere nimeni socoteală, obținem un tablou în ulei păstos, tras nu cu penița, nu cu pensula, nici chiar cu batonul ci, de-a dreptul, cu spatula, al unui stat captiv, caricatural, împotmolit și bolnav, fără contururi și libertate de mișcare.

Cum să te aștepți de la un stat ținut în mână de un sistem de putere paralel, ocult, de o persoană intangibilă și fără pic de respect pentru poporul care o plătește, să funcționeze normal și să pună Constituția țării mai presus de orice interese meschine, de grup?

„Câinii latră, caravana trece” ni se potrivește în conjunctura actuală mai ceva ca unui stat deșertic.

Cu un CSM pur decorativ, cu un procuror general ales de oculți din cea mai flască plastilină, cu un președinte 3A (amorf, abulic și autist), iată că, într-o țară pretins democratică, într-un așa zis stat de drept, cineva poate să tacă și să nu pățească nimic, orice acuze și dovezi de ilegalitate i s-ar aduce.

Că doamna Kovesi sfidează un popor întreg prin tăcerea ei, crezând că astfel lumea va uita și domnia sa va ieși basma curată, poate avea o noimă. Așa își inchipuie dânsa că, prin lașitate, se va putea salva. Mulți procedează astfel în primul moment după ce sunt prinși cu ocaua mică. De cele mai multe ori vine, însă, și momentul doi. Cel în care trebuie să dea socoteală și tăcerea nu-i mai ajută ci le agravează situația.

Domnul procuror general Lazăr e, însă, mai greu de înțeles. Să-ți trădezi meseria, să-ți compromiți imaginea, să te lași transformat din om al legii în om al fărădelegii (ce altceva devine un complice la ilegalități?) – toate astea doar pentru o amăgitoare ascensiune în ierarhia statului – pare aberant și autodistructiv. Înțeleg că nu este lăsat să facă justiție adevărată cu doamna Kovesi (din motive de prietenie ori de șantaj) dar are (ar avea) în orice moment opțiunea retragerii. De ce nu pleacă? De ce alege să se murdărească? O fi vorba de ordine de nerefuzat ori de atracția irezistibilă a cocinii?

Cât despre domnul președinte Johannis, cei 3A explică totul. Domnia sa funcționează pe bază de cheiță. Ca soldățelul cu talgere din vechile iarmaroace. Ideile de patriotism, spirit de dreptate, spirit de sacrificiu nu au loc în vitrina sa de virtuți. Nu doar că nu vrea să scape de cheiță dar caută și cheițe de rezervă în caz că, cea curentă, se defectează.

Felul flagrant, strident, sfidător și … ghelbănesc (până la urmă) în care doamna Kovesi se pune ciuci ca să nu dea socoteală nimănui iar ceilalți, așezați în jurul ei, se deschid la toți nasturii vestmintelor ca să-i acopere cât mai bine, cu anvergura acestora și cu propriile oribilități, poziția indecentă, nu vor rămâne, la nesfârșit nesancționate. Iar atunci când adevărurile, deja evidente acum, vor fi omologate și prin rechizitorii trimise în instanță, unii se vor întreba: cum de a fost posibilă atâta captivitate?

Iată că a fost! Iată că este!

%d blogeri au apreciat asta: