ATAC TERORIST LA LONDRA!

19 Iun

Un vehicul a intrat în noaptea de duminică spre luni în mai mulți credincioși care ieșeau dintr-o moschee din Londra.

Update O persoană a murit și opt au fost rănite. Suspectul este un bărbat de 48 de ani care a fost prins de catre martori, iar apoi reținut de Poliție. Premierul Theresa May a precizat că Poliţia tratează incidentul de la moscheea Finsbury Park drept un „potenţial atac terorist”.

„Voi prezida o reuniune de urgenţă în această dimineaţă (luni – n.r.). Toate gândurile mele sunt alături de victime, de familiile lor şi de serviciile de intervenţie în situaţii de urgenţă de la faţa locului”, a mai spus May.

Primele informații indicau că există mai mulți răniți. „Poliția a fost chemată imediat după ora 00,20 (23,20 GMT) când s-a semnalat că un vehicul a intrat în pietoni”, a indicat instituția într-anterior un comunicat. Martori au spus că au văzut trei oameni în dubă, dar doi dintre ei au fugit.

„Am fost informați că o dubă a lovit credincioși în timp ce aceștia părăseau moscheea din Finsbury Park. Rugăciunile noastre sunt cu victimele”, a precizat la rândul său pe contul de Twitter Consiliul Musulmanilor din Regatul Unit (MCB).

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: