EDITORIALISTUL DE LA COTIDIANUL GRIGORE L.CULIAN ,FONDATOR AL REVISTEI NEW YORK MAGAZINE DESPRE STAREA JALNICA A JURNALISMULUI ROMANESCCARE NU ARE JURNALISTI PREGATITI IN DOMENII DE SPECIALITATE CA IN OCCIDENT…DAR ARE PE CHIMISTUL BOGDAN CHIRIEAC ,MIHAI GADEA, FUFA ISTERICA DANA GRECU CU LICEU!

22 Iun

Grigore L. CulianImage may contain: 2 people, people standing, eyeglasses and outdoor

Image may contain: 13 people, people smiling, text

Scrisoarea adresată jurnaliștilor români acreditați pentru vizita președintelui României la Casa Albă a avut peste 20.000 de accesări pe site-ul Cotidianul.ro, fiind publicată ulterior și de alte ziare românești din țară sau de aiurea. Nu știu dacă această cifră înseamnă mult sau puțin. Pentru mine, ca jurnalist trăitor în America, nici nu contează asta. Unii au fost de acord cu ce am spus/scris în acel mesaj, alții nu. Nici aici nu contează cifrele. În fond, fiecare e liber să creadă și să spună/scrie ce vrea, chiar dacă unii fac comentarii ascunși în spatele unor nume de păsări, animale, plante sau mai știu eu ce. Nu e corect, fiindcă eu semnez ceea ce scriu cu numele real. Mă rog…

Mi-a atras atenția un comentariu făcut de jurnalistul Radu Banciu pe postul B1TV. Domnul Banciu s-a „ocupat“ de mine preț de mai bine de un sfert de oră, timp în care a citit pe post scrisoarea (mai bine zis fragmente din ea), făcând și câteva comentarii. Printre altele, vedeta de la B1TV îmi reproșa că nu am dat nume și nu am citat expresiile vulgare ale unor doamne sau domnișoare din delegația jurnaliștilor români. Am înțeles imediat că domnul Banciu vrea sânge. Ar fi vrut să afle numele acelor persoane și trivialitățile rostite de ele în cadrul unei delegații la cel mai înalt nivel. A uitat, probabil, că și copiii jurnaliștilor în cauză urmau să audă cum își vorbesc părinții lor la locul de muncă. Da, am încercat să le protejez pe acele doamne și, mai ales, familiile lor. Practicăm aceeași meserie, fiecare cum poate, și le-am trimis un mesaj care sper să le ajute cumva. De aceea nu i-am dat satisfacție domnului Banciu, care nu cred că a înțeles mare lucru din acea scrisoare. Ca să îi explic, textul nu se adresa unei persoane sau unui grup de persoane. Eu scriam despre un fenomen care se petrece în presa din România, unde promovarea lipsei de educație și de pregătire, superficialitatea, limbajul suburban sau goana după senzațional sunt doar câteva mijloace folosite de o parte a jurnaliștilor (din ce în ce mai numeroasă din păcate!) pentru a ieși în evidență, dar și pentru a ascunde lacunele pe care le au încă de la angajare. Agresiunea verbală a domnului Banciu a continuat cu etichetarea ziarului pe care l-am fondat și îl conduc 20 de ani, „New York Magazin“, drept „o fițuică“. Nu îl contrazic, dar îi recomand să citească ce scria prestigiosul cotidian american The Wall Street Journal (ediția din 6 septembrie 2013, pe prima pagină a secțiunii newyorkeze – nu trei rânduri, ci o jumătate de pagină!) despre cel mai vechi ziar românesc în activitate la New York. Sau ce scria jurnalistul Carlos Rodriguez Martorell în The Voices of New York, ediția din 18 iunie 2013. Asta înseamnă respect față de un coleg! În luna septembrie voi veni în România și îi lansez o provocare domnului Radu Banciu: ne închidem în două camere separate de hotel, unde să avem două computere și softuri pentru editare. După 3 zile, fiecare va trebui să aibă în față 28 de pagini de ziar gata de trimis la tipar. Miza va fi salariul domniei sale pe un an. Ce ziceți, domnule Radu Banciu, vă băgați?! Vă stau la dispoziție!

Grigore L. Culian, elogiat de presa americană şi la recenta întâlnire Trump – Iohannis

Să vă spun o poveste bună de băgat la cap pentru unii patroni de ziare sau posturi de radio și televiziuni din România. Walter Cronkite, Dan Rather, Bob Woorward, Carl Bernstein, Christiane Amanpour, Barbara Walters sau Anderson Cooper sunt numai câteva dintre icoanele jurnalismului american. O parte din ei și-au început cariera de jurnalist în zonele de conflict (Vietnam, Irak, Afganistan etc.), au stat în tranșee cu soldații americani, le-a trecut glonțul pe la ureche, au dormit pe unde au putut și au mâncat din cutii de conserve. Așa și-au câștigat pâinea și respectul americanilor, ajungând, în final, cine sunt astăzi. Nu au avut pile, au reușit prin munca lor, deși riscurile erau mari. Unii chiar au murit! Revenind în România, în 2005, trei jurnaliști români au vrut să pornească de jos. Eduard Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie-Jeanne Ion au ajuns în Irak, unde au fost răpiți. Povestea se știe. Să vedem ce au făcut acești jurnaliști după întoarcerea în țară. Eduard Ovidiu Ohanesian se luptă cu sistemul, care i-a marcat viața și cariera, scriind pe unde apucă. Sorin Mișcoci a „prins“ un post călduț de cameraman la Administrația Prezidențială (în schimbul tăcerii, probabil); Marie-Jeanne Ion a dispărut din presă. Atunci, în 2005, a început, de fapt, degradarea jurnalismului românesc, chiar dacă au existat excese și înainte. Politicienii și instituțiile de forță ale statului au preluat controlul marilor ziare, posturi de radio și televiziuni, redacțiile au fost infiltrate cu ofițeri acoperiți, s-au angajat oameni nepregătiți, superficiali și gata să execute ordinele patronilor. Au rămas doar câteva ziare libere, printre care și Cotidianul, unde jurnaliștii (încă) pot să-și facă meseria.

Ca de obicei, Radu Banciu „vrea sânge”

Mă veți întreba, desigur, de unde am plecat eu. Ei bine, nu am fost în zonele de conflict, dar mi-am început cariera de jurnalist distribuind ziarul „Micro-Magazin“, condus de regretata Cătălina Luminița Ligi, o doamnă căreia îi voi rămâne recunoscător toată viața. Apoi, am fost „promovat“ la lipit etichete pe plicurile abonaților. În final, am ajuns reporter, fotograf, redactor, dar tot eu distribuiam și ziarul, la 54 de chioșcuri din New York. În 1997 am fondat ziarul „New York Magazin“, o „fițuică“ (îl citez pe domnul Banciu).

Am scris și voi mai scrie despre starea jalnică a jurnalismului românesc. O fac pentru că îmi pasă, chiar dacă trăiesc în America și m-aș putea gândi la altele. Sunt un optimist incurabil și încerc să împart cu alții ce am învățat de la jurnaliștii americani, chiar dacă e un fel de a „bate capra să priceapă iapa“!

P.S.: Îl rog pe domnul Radu Banciu să nu se supere și nu doresc să intru într-o dispută cu domnia sa. Îl admir și îl respect ca jurnalist. Este spontan, „are vorbele la dânsul“ și e foarte bine pregătit. Îi urmăresc și îi voi urmări în continuare emisiunile, dar am și eu dreptul să-mi spun părerea!

 

 

GRIGORE L.CULIAN

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: