RUGACIUNEA MUSULMANILOR PE STADIONUL DINAMO LA SFARSITUL POSTULUI DE RAMADAN!

23 Iun

Comunitatea musulmană din România celebrează duminică sfârșitul lunii de post Ramadan și va împlini rugăciunea de sărbătoare pe stadionul Dinamo, la ora 7.00 dimineața, a anunțat vineri Centrul Cultural Islamic Islamul Azi, într-un comunicat.

„După o lună în care musulmanii nu au mâncat și nu au băut nimic de la ivirea zorilor și până la apusul soarelui, urmează trei zile de sărbatoare, care vor fi inaugurate de o rugăciune în comun. Rugile lor se vor îndrepta către toți cei aflați în nevoie, cei din zonele aflate în conflict și către toți cei dragi. Ca în fiecare an, această rugaciune și întâlnire a musulmanilor va avea loc pe stadionul Dinamo (pe pista de atletism) și sunt așteptate, ca și până acum 5-6000 de persoane. Se va împlini rugăciunea, urmată de scurte predici ținute în română, arabă și turcă. Toți copiii prezenți vor primi cadouri. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a încurajat ca această rugăciune să se facă într-un loc deschis, mare, și la ea să participe întreaga familie, bărbați, femei și copii, pentru a se bucura împreună”, se arată în comunicat.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: