KLAUS WERNER JOHANNIS DESPRE BREXIT!

24 Iun

Președintele Klaus Iohannis consideră că în cazul Brexit este nevoie de „o negociere secvențială”, pentru început fiind necesare discuții pe „teme sensibile legate de cetățeni, bani și Irlanda”.

„Am discutat la finalul ședinței de ieri despre Brexit, temă legată de articolul 50, deci în format UE 27. Am fost informați despre felul în care au pornit negocierile, că abia în această săptămână, luni, a avut loc prima rundă de negocieri. Inclusiv înainte de a părăsi formatul, doamna May ne-a informat despre o abordare din partea Marii Britanii.

În ansamblu, pot să spun că lucrurile deocamdată sună bine și sper să avem rezultate destul de concrete până în toamna acestui an pe prima fază de negociere. Toată lumea a acceptat — (…) și UE 27, și Marea Britanie — că este nevoie de o negociere secvențială, adică mai întâi se discută teme sensibile legate de cetățeni, bani și Irlanda, iar numai după ce se obține un progres semnificativ pe aceste teme se trece la o negociere paralelă, care pe urmă include și aspecte despre colaborarea pe viitor, după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar”, a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European.

Potrivit șefului statului, aceste chestiuni au fost agreate și dau speranța „unor negocieri fructuoase”.

„Aceste chestiuni au fost în final agreate de toată lumea și ne dau speranța unor negocieri fructuoase (…) Și ce a propus doamna May legat de europenii care sunt rezidenți în Marea Britanie e un început bun, însă nu trebuie să ne pripim. Așteptăm documentele care vor fi publicate și de Marea Britanie, și de negociatorii UE 27 în această chestiune, după care, sigur, urmează faza de negociere”, a mai afirmat Iohannis.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: