ONU DENUNTA RECRUTAREA DE CATRE STATUL ISLAMIC A UNUI NUMAR MARE DE COPII PENTRU A-I FACE COMBATANTI ,KAMIKAZE ,DAR SI PENTRU SERVICII SEXUALE!

25 Iun

Noua strategie abjectă a jihadiștilor
Copii kamikaze, fete bombe și adolescenți soldați

ONU denunţă recrutarea unui mare număr de copii pentru a-i face combatanţi, kamikaze, dar şi pentru servicii sexuale

ONU denunţă recrutarea unui mare număr de copii pentru a-i face combatanţi, kamikaze, dar şi pentru servicii sexuale

Douala (Reuters, 2 iunie 2017). Doi copii au comis un atentat sinucigaş lângă o tabără de refugiaţi din nordul Camerunului,care adăposteşte persoane ce au fugit din cauza insurecţiei grupului islamist Boko Haram, au anunţat autorităţile. Dublul atentat a provocat moartea a 9 persoane şi rănirea altor 30. Zece dintre răniţi au fost spitalizaţi în stare gravă.

Atacul a fost comis de doi copii care s-au dat drept refugiaţi ce caută hrană şi a avut loc la ora 6.00 dimineaţa în oraşul Kolofata, din nordul ţării, la 10 km de frontiera cu Nigeria. Ministrul camerunez al Comunicaţiilor, Issa Tchiroma Bakary, a precizat că cei doi kamikaze aveau vârste între 10 şi 15 ani.

Berlin (France Presse, 20 decembrie 2016). Un irakian german în vârstă de 12 ani a depus un sac ce conţinea o bombă în Târgul de Crăciun din oraşul Ludwigshafen. Din fericire, detonatorul bombei nu a funcţionat.
Beirut (L’Orient Le Jour, 22 august 2016). Televiziunea irakiană a transmis imagini ce arată poliţişti care reţin un adolescent din oraşul Kirkuk pentru a încerca să dezamorseze încărcătura explozivă pe care o avea acesta la brâu.

Ankara (AFP, 21 august 2016). Atentatul sinucigaş comis în seara zilei precedente la o nuntă din marele oraş Gaziantep din sudul Turciei s-a soldat cu 57 de morţi (dintre care 34 copii) şi peste o sută de răniţi, acesta fiind comis de un kamikaze care, potrivit preşedintelui Erdogan, avea între 12 şi 14 ani. Este cel mai sângeros atentat consemnat în 2016 în Turcia. Gaziantep adăposteşte numeroase celule jihadiste.

Londra (BBC Africa, 12 aprilie 2016). Grupul islamist nigerian Boko Haram şi-a înmulţit atentatele sinucigaşe folosind în mod constant femei şi fete drept kamikaze pentru a teroriza populaţia. În 2015, aceste atacuri, concentrate până acum în fiefurile nigeriene ale Boko Haram, s-au extins în ţările vecine, îndeosebi în Camerun. Potrivit UNICEF, 89 de atentate kamikaze au avut loc în Nigeria, 39 în Camerun, 16 în Ciad şi 7 în Niger.

Lagos (Europe 1 şi France Presse, 23 februarie 2015). Nigeria este din nou atinsă de oroare, după ce ieri o fetiţă a explodat în nord-estul ţării, provocând moartea a şapte persoane şi rănirea altor 19. Fetiţa, în vârstă de 7 ani, a detonat centura cu explozivi într-o piaţă foarte frecventată din oraşul Potiskum.

Bagdad (Le Monde, 4 februarie 2015). ONU a denunţat ieri recrutarea în Irak de către „grupuri armate“, în particular de către Statul Islamic, a „unui mare număr de copii“ pentru a-i face combatanţi, kamikaze şi scuturi umane, precum şi pentru servicii sexuale sau alte torturi la care sunt supuşi.

Londra (The Guardian, 18 mai 2011). Cotidianul britanic The Guardian revine asupra tacticilor folosite de talibani în Afganistan pentru a recruta copii kamikaze, formula la care ei recurg tot mai des, întrucât aceştia provoacă mai puţine suspiciuni autorităţilor şi au şanse mai multe de a duce la bun sfârşit misiunile lor sinucigaşe.

Pe 20 august 2016, la Ankara, un copil-kamikaze s-a detonat la o nuntă din Gaziantep: 57 de morţi (din care 34 de copii) şi peste o sută de răniţi

Fenomen cu ramificaţii greu de pătruns

Din Africa Occidentală – regiune în care face ravagii gruparea jihadistă Boko Haram, care a jurat credinţă organizaţiei Statul Islamic (numită şi ISIS, Daesh şi Daech), până în Afganistan, ţară din care a pornit în forţă nebuloasa teroristă al-Qaida, sau în Pakistan, stat în care influenţa talibanilor afgani vecini se amplifică, din Siria, devenită fief al Statului Islamic printr-o împletire nefericită de factori politici şi religioşi, interni şi externi, până în Irak, stat în care intervenţia armată americană l-a răsturnat pe Saddam Hussein, dar nu a putut stăvili apariţia al-Qaida şi apoi a ISIS, din Turcia, unde, la adăpostul ideii că-şi caută formule de supravieţuire în confruntarea cu autorităţile de la Ankara, rebelii kurzi recurg adesea la o violenţă extremă, fiind dublaţi adesea de jihadişti, până în Israel, unde grupările palestiniene islamiste radicale, precum Hamas, nu pregetă să instige la atentate –, ideea folosirii adolescenţilor, a copiilor, băieţi şi fete, în lupte propriu-zise şi în comiterea unor acţiuni sinucigaşe, a luat o amploare de neimaginat, aproape imposibil de urmărit, ca să nu mai vorbim de controlat ori de combătut.

În ultimii ani, s-a depăşit cu mult stadiul de tendinţă şi a devenit un fenomen cu ramificaţii uneori greu de pătruns. Să precizăm, de la bun început: tot mai mulţi minori – băieţi sau fetiţe – sunt folosiţi îndeosebi de Daesh (şi de grupări supuse ei, precum Boko Haram), dar acelaşi lucru îl fac şi mişcările radicale islamiste palestiniene, cele kurde sau grupările rebele ce acţionează în Siria sau în Irak.

De asemenea, dacă ne referim la avântul talibanilor din Afganistan şi chiar din Pakistan, nu se poate ignora o atare strategie, în condiţiile în care, după cum au constatat analiştii militari, conflictele respective se cronicizează şi chiar se eternizează.

ISIS instruieşte copii să devină călăi

După cum arăta Slate.fr, ISIS adună copii şi de 6 ani, pe care îi transformă în soldaţi ai viitorului, iar pentru a-i recruta a pus la punct un sistem complex şi extrem de bine organizat, care vizează îndoctrinarea lor cu credinţele extremiste ale grupului, înainte de a-i învăţa tehnicile rudimentare de luptă.

„Jihadiştii se pregătesc pentru un lung război împotriva Occidentului şi speră că tinerii soldaţi instruiţi azi vor fi pe front în următorii ani. Deşi nicio cifră nu poate spune cu precizie câţi copii sunt implicaţi, mărturiile refugiaţilor şi datele colectate de ONU, de grupurile de apărare a drepturilor omului şi jurnalişti lasă să se înţeleagă că îndoctrinarea şi antrenamentul copiilor reprezintă un fenomen considerabil.“

Cum nu există limite nici în acest domeniu, trebuie spus că ISIS instruieşte copii să devină şi călăi, astfel încât paradoxul odioşeniei să aibă deplină acoperire în realitate. Din atare perspectivă se impune încă o observaţie cutremurătoare: între aceşti copii kamikaze sau copii călăi se află şi fiii unor inşi occidentali, islamişti din familie sau care au îmbrăţişat ulterior această credinţă, ei ajungând în teatrele de luptă din convingere ori atraşi cu promisiuni materiale consistente.

„Să fie clar: aceşti copii sunt victime, şi nu autori! A înşela copiii şi a-i forţa să comită acte criminale a fost unul dintre cele mai oribile aspecte ale violenţei.“ Manuel Fontane, director regional UNICEF pentru Africa de Vest şi Centrală

„Leişorii califatului“ învaţă să împuşte și să decapiteze

Ocupându-se de „războiul murdar al copiilor soldaţi“, ziarul Le Parisien, din 8 septembrie 2016, scria că „recrutarea copiilor soldaţi nu este un fenomen nou în Irak şi în Siria, dar este pe cale de a căpăta o amploare alarmantă, în timp ce războiul este departe de a se fi terminat. Aproape toate taberele au recurs fără jenă la aşa ceva, explică o sursă militară. E suficient să te uiţi la numeroasele mesaje video care circulă pe Internet, pentru a-ţi da seama. Se pot vedea din ce în ce mai mulţi copii îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj, cu arma în mână, adesea chiar fete. (…) În «califat», unii adolescenţi sunt înrolaţi cu forţa şi servesc drept carne de tun pentru a înlocui adulţii morţi pe câmpul de luptă (45.000 ucişi în ultimii doi ani, potrivit militarilor americani). În proiectul său ideologic, Daesh rezervă un loc foarte special tinerelor sale mlădiţe, pe care trebuie să le îndoctrineze şi să facă din ele maşini de ucis. O brigadă specială a fost botezată «Leişorii califatului», care va avea misiuni multiple. Unii ucenici jihadişti învaţă să se folosească de puşca de asalt, alţii să pună mine, să decapiteze ostatici sau chiar să explodeze în mijlocul unei mulţimi. Un studiu recent estimează la 31.000 numărul femeilor jihadiste însărcinate aflate în regiunile controlate de Statul Islamic, în timp ce branşa de comunicare a Daesh continuă să aducă în prim-plan copii“.

Acelaşi ziar se ocupa, la 17 mai 2016, şi de aspecte concrete ale prezenţei copiilor pe câmpul de luptă. „Intitulat «Pe urmele tatălui meu», un mesaj video de propagandă difuzat de Daesh urmăreşte un copil călău de circa 10 ani, care, vorbind araba şi franceza, spune că a trăit în Franţa, iar la ora respectivă se afla în Dabiq, oraş sirian controlat de ISIS. Între imagini care-l arată la şcoală sau în marş, el vorbeşte în faţa camerei despre viitorul lui, aşa cum şi-l imaginează: a comite o operaţiune de martir sau să meargă în Franţa, pentru a exploda (devenind kamikaze – n.n.) şi a răzbuna sângele musulmanilor. Privirea îi trădează citirea unui text aflat în faţa lui, nevizibil de cameră. După ce trage cu un pistol-mitralieră în portretul preşedintelui francez de atunci, Francois Hollande, el se alătură unui alt copil, mai mic decât el. Apoi, cei doi sunt prezentaţi împuşcând doi membri ai armatei siriene regulate, după care pleacă cu armele în mâini. Doi experţi în islamism radical au precizat că primul dintre ei, personajul principal al filmului video, ar fi fost fiul unui francez ucis în luptă cu doi ani înainte, el având numele de comandantul Abu Dujanah.“

„Mesajul video ilustrează strategia abjectă a grupului terorist care şi-a asumat tinerețea pentru a-şi asigura succesul. Nazisen au visat înaintea lor. La rândul lor, jihadiştii din Daesh încearcă să reînvie unele concepte naziste. Ca şi Reichul hitlerist, organizaţia teroristă speră că aceştia vor popula spaţiul său vital. Un «califat», teritoriu guvernat de legea divină şi debarasat de alte comunităţi coborâte la rangul de suboameni. Aceasta împinge abjecţia până acolo încă le delegă acestora puterea de a-i condamna la moarte pe cei pe care i-a desemnat drept duşmani. Într-un alt mesaj video, un băiat care se prezintă ca fiind francez este prezentat drept călău al unui pretins spion, înainte de a ameninţa Franţa. Un mijloc de propagandă pentru a semăna teama.

Această scenă morbidă este departe de a fi o premieră. În martie 2015, alt mesaj video prezenta asasinarea unui bărbat acuzat că ar fi agent israelian de către un băiat francofon de vreo zece ani. Potrivit unor ultime informaţii ale Ministerului francez de Interne, din cei 652 de francezi sau rezidenţi în Franţa aflaţi acum pe frontul irakiano-sirian, 78 sunt minori, adică 12%. Iar din ei, 20 ar fi căpătat statutul de combatant. (…) Copiii primesc instrucţie religioasă şi militară în şcoli arabofone şi anglofone, nu şi francofone. Serviciile de informaţii occidentale evocă cel puţin trei locuri de şcolarizare, la Raqqa (centrul Siriei), la Deir ez-Zor (estul sirian) şi la Mossul (Irak), concepute spre a primi copiii jihadiştilor străini. De unde şi aceste manuale şcolare în care cei mai tineri învaţă să citească cu ajutorul unor imagini reprezentând o femeie (o vagă formă sub o burqa neagră) sau un Kalaşnikov. (…) «Recent, am identificat două jocuri video în care eroul trebuie să comită atentate şi să atace ţinte civile», arată un specialist în domeniul antiterorist. Victime sau călăi, ce ameninţări reprezintă cu adevărat aceşti copii? Dincolo de suferinţele îndurate de apropiaţii lor rămaşi în Franţa, orizontul acestor tineri îndoctrinaţi pare cu adevărat sumbru.“ După difuzarea acestui mesaj video, Parchetul din Paris a deschis o anchetă care vizează, între altele, apologia terorismului şi asasinatul legat de o grupare teroristă.

Copiii – arme de război

Gruparea Boko Haram a început prin a folosi femei ca bombe umane. Acum a venit rândul copiilor, îndeosebi a fetiţelor. Din ce în ce mai mulţi copii sunt implicaţi în atacuri sinucigaşe în regiunea destul de instabilă a Lacului Ciad (este vorba despre Nigeria, Camerun, Ciad şi Niger – n.n.), unde grupul terorist a instituit groaza. De la patru copii folosiţi în atacuri kamikaze în 2014 s-a ajuns la 44 anul următor, după cum arată UNICEF într-un raport publicat la 12 aprilie 2016, adică la două zile după ce gruparea teroristă jihadistă amintită a răpit 276 de liceene în nord-estul Nigeriei. Documentul evidenţiază situaţia dramatică a miilor de copii victime ale răpirilor, abuzurilor sexuale şi mariajelor forţate, deveniţi arme de război în mâinile Boko Haram, folosiţi ca bombe umane sau pentru a transporta explozivi. „Să fie clar: aceşti copii sunt victime, şi nu autori! – afirmă Manuel Fontane, director regional UNICEF pentru Africa de Vest şi Centrală. A înşela copiii şi a-i forţa să comită acte criminale a fost unul dintre cele mai oribile aspecte ale violenţei din Nigeria şi ţările vecine“, a adăugat el.

„Adesea foarte tineri – uneori abia au 8 ani –, profilurile copiilor kamikaze sunt diverse. Sunt cei care, precum fetele din Chibok (este vorba despre cele 276 de liceene – n.n.), au fost răpiţi. În timpul atacurilor asupra satelor, în haos şi fugă, au fost nenumăraţi copii separaţi de părinţii lor care s-au dus în brusă ori în tabere de refugiaţi. Sunt pradă facilă pentru recrutări, ei fiind foarte vulnerabili“, a declarat Agenţiei France Presse Laurent Duvalier, care se ocupă cu probleme de comunicare regională pentru UNICEF. El a amintit că aproape 1,3 milioane de copii au ajuns refugiaţi din cauza conflictului, faţă de 800.000 cu un an înainte. „Fie apasă ei înşişi pe detonator, fie sunt detonaţi de la distanţă, aceşti copii nu pot lua decizii conştiente: sunt înrolaţi sau acţionează sub presiune“, adaugă el.

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Daesh: „Islamul este religia războiului!“

Într-un mesaj audio înregistrat în luna mai 2015 şi citat de France Presse, sangvinarul lider al Daesh, Abu Bakr al-Baghdadi, cerea musulmanilor ca fie să se alăture „califatului“, fie să ducă războiul sfânt în ţara lor. „Islamul nu a fost niciodată religia păcii, declara el. Islamul este religia războiului!“ Un comunicat al armatei ruse, reluat de agenţiile de ştiri de la Moscova la 16 iunie a.c., susţinea că al-Baghdadi a fost probabil ucis în cadrul unei lovituri de pe 28 mai, când au mai fost lichidaţi 30 de şefi militari, 300 de combatanţi şi mai mulţi lideri ai acestei grupări islamiste.

Adolescenţii palestinieni şi visul martirajului

A doua zi după ce forţele israeliene l-au lichidat pe şeicul Ahmed Yassine, şeful spiritual al mişcării palestiniene integriste Hamas (22 martie 2004), un adolescent palestinian de 16 ani, Hussan Abdu, a fost anihilat pe când încerca să comită prima operaţiune kamikaze antiisraeliană de după acest eveniment. RFI, care cita France Presse, a informat că tânărul a fost dezarmat in extremis de soldaţi israelieni la un baraj din Hawara, în apropierea oraşului Napluz din Cisiordania. El locuia cu părinţii în cartierul al-Makhfiya din Napluz. Interesant de semnalat, spre deosebire de cazuri în care s-au consemnat atentate sinucigaşe făcute de adulţi, acum mama acestui adolescent a fost indignată: „A trimite un copil de această vârstă să comită un atentat nu este un gest patriotic!“.

Potrivit statisticilor, este vorba despre cel mai tânăr palestinian care urma să explodeze. Un studiu făcut de Gaza Mental Health Center arată că dorinţa cea mai mare a unui copil sau adolescent palestinian din patru este de a muri martir la vârsta de 18 ani. Incidentul respectiv a avut loc la mai puţin de zece zile după ce, la acelaşi baraj militar Hawara, armata israeliană arestase un palestinian de 10 ani, care, fără să ştie, transporta o bombă. După orele de curs la şcoală, copilul mergea în zona barajului, unde, în schimbul câtorva cenţi sau centime de euro, căra bagajele unor călători care treceau prin acest punct de control. El era bine cunoscut de militari. În acea zi căra pe rând trei valize, despre care le-a spus că aveau piese detaşate de automobil. Făcând controlul de rutină, militarii au descoperit într-una din ele o bombă de 10 kg, ce urma să fie detonată de la distanţă cu ajutorul unui telemobil.

De trei ori victimă

Arestarea lui Abdallah Qaraan – prima dată când un copil de atare vârstă era implicat într-o poveste de acest gen – a provocat un val de indignare în societatea palestiniană, şocată să descopere că şi copiii ar putea fi atraşi în operaţiuni teroriste. De reţinut, reacţia intervine într-o lume care, de-a lungul timpului, consemnase atentate sinucigaşe comise de tineri sau adulţi, de fete şi chiar de bunici! „Acest copil este de trei ori o victimă. Mai întâi, condiţiile sale de viaţă. care îl forţează să muncească, ceea ce nu e normal pentru un copil de vârsta lui. Apoi, dacă versiunea armatei este adevărată, el este victima oamenilor are i-au pus viaţa în pericol. În fine, el este victima propagandei israeliene, care a publicat fotografia sa şi detalii despre el în lumea întreagă, ceea ce este contrar legii israeliene şi dreptului internaţional“, a precizat ONG-ul Medici pentru drepturile omului în Israel. Dincolo de toate, este evident că cei trei ani şi jumătate ai celei de a doua Intifade (septembrie 2000 – 2005), numită şi „războiul oamenilor bombe“, au lăsat urme adânci în societatea palestiniană. Între altele, amintitul studiu al Gaza Mental Health Center, realizat de un eminent psihiatru din Fâşia Gaza, Iyyad al-Saraj, mai arată că mulţi kamikaze din cea de-a doua Intifadă sunt copii ai primei Intifade (1987-1993), care şi-au văzut părinţii bătuţi sau umiliţi.

Noua strategie abjectă a jihadiștilor
Copii kamikaze, fete bombe și adolescenți soldați

După debutul Ramadanului, pe 31 mai, în Kabul, un atentat devastator cu maşină-capcană a provocat 150 de victime

După debutul Ramadanului, pe 31 mai, în Kabul, un atentat devastator cu maşină-capcană a provocat 150 de victime

Cu câtva timp în urmă, liderul Daesh, Abu Bakr al-Baghdadi, le cerea musulmanilor fie să se alăture „califatului“, fie să ducă războiul sfânt în ţara lor. „Islamul nu a fost niciodată religia păcii, declara el. Islamul este religia războiului!“ În ediția de ieri a Cotidianului, arătam că, pe fondul acestei ofensive fără precedent, în mai multe rânduri, organisme internaționale au denunțat un fenomen atroce: recrutarea de către Statul Islamic a unui mare număr de copii – băieți, fetițe sau adolescenți – pentru a-i transforma în combatanţi, călăi, kamikaze şi scuturi umane, precum şi pentru servicii sexuale.

Astăzi, continuăm analiza, constatând că acelaşi lucru îl fac şi mişcările radicale islamiste palestiniene, cele kurde sau grupările rebele ce acţionează în Siria sau în Irak, în Afganistan sau în Pakistan.

Irak: sinistrul proiect VBIED

Cum este de presupus, Irakul se află în prim-planul ţărilor în care gruparea Stat Islamic obligă copiii şi handicapaţii să moară în stilul kamikaze. Din această perspectivă, se poate înţelege mai uşor de ce eliberarea oraşului Mossul din mâinile ISIS a devenit un război lung şi dificil, aşa cum au constatat ziariştii străini aflaţi la faţa locului. Generalul american Matt Isler remarca faptul că Daesh forţează copii şi handicapaţi să conducă camioane-capcană şi să le detoneze în mijlocul forţelor irakiene. A folosi şoferii pare a fi o practică recentă a grupului jihadist, apărută în momentul în care forţele irakiene au ajuns pe malul fluviului Tigru în cadrul operaţiunii de eliberare a oraşului Mossul-Est, preciza gen. Isler.
Camioanele sau maşinile blindate pline de explozivi şi conduse de un kamikaze – cunoscute sub acronimul englez VBIED, pentru o „bombă artizanală transportată de un vehicul“ – sunt o armă obişnuită în arsenalul jihadiştilor, atât în Irak, cât şi în Siria sau în Afganistan. În context, gen. Matt Isler susţinea că, întrucât îi lipsesc voluntari, Daesh forţează şoferii să comită gesturi extreme. „Am văzut oameni obligaţi la o VBIED, ca şoferi, oameni incapabili să meargă. În numeroase rânduri, VBIED au fost deturnate, în ultima clipă, de la obiectivul lor sinistru, fiind adăpostite în spatele unui imobil sau în alte locuri. Iar acolo au fost văzute patrule ale Daesh care au plecat în căutarea VBIED, în vreme ce comandanţii grupării se întrebau unde a ajuns şoferul sau au fost văzuţi dispărând mai mulţi şoferi“, a adăugat gen. Isler.

Afganistan: talibanii condamnă… teroriştii din Daesh

Din grupul ţărilor în care se folosesc copii kamikaze nu putea lipsi Afganistanul, stat în care talibanii fac legea de atâţia ani, în pofida tentativelor americane şi ale misiunii militare NATO de a-i neutraliza. În aprilie 2016, autorităţile afgane au precizat că, înainte cu doi ani, au arestat un adolescent de 15 ani întrucât încercase să comită un atentat sinucigaş la ordinul talibanilor din această ţară. (…) Insurgenții au afirmat că tinerii nu sunt folosiţi niciodată în operaţiuni militare, dar autorităţile au semnalat în mod regulat arestarea de adolescenţi pe care talibanii contează spre a-i folosi drept kamikaze. În martie 2016, un băiat de 12 ani, care urma să se detoneze, s-a predat forţelor afgane din provincia orientală Nangarhar. Talibanii îl trimiseseră să explodeze şi să ia cu el în ceruri „necredincioşii“ din armata naţională. El a făcut pasul înapoi după ce a văzut soldaţii care se rugau într-o moschee. În 2012, un adolescent kamikaze a ucis cel puţin şase persoane, îndeosebi copii, în preajma Cartierului General NATO din plin centrul capitalei afgane, Kabul.

Pe de altă parte, pe 29 iulie 2009, într-un articol cu un titlu grăitor, „Talibanii recrutează copii kamikaze“, ziarul parizian „Le Figaro“ scria că un ministru din provincia frontalieră a Afganistanului a dezvăluit că „circa 200 de copii, cu vârste între 6 şi 13 ani, ce au suferit o spălare totală a creierului, au fost descoperiţi în regiunea Malakand. Ei erau gata să treacă la acţiune în contul talibanilor“.

Ciudat sau nu, ceea ce nu au reuşit autorităţile şi misiunea NATO în lupta cu talibanii au realizat jihadiştii din Daesh! La jumătatea lunii iunie, s-a anunţat că aceştia din urmă au preluat controlul în Tora Bora, ultima fortăreaţă a lui Osama bin Laden, aflată în estul afgan! Tot Daesh a revendicat atentatul sinucigaş împotriva unei moschei din Kabul, soldat cu cel puţin 4 morţi. Apoi, după debutul Ramadanului, pe 31 mai, în Kabul, un atentat devastator cu maşină-capcană a provocat 150 de victime. Paradoxal ori nu, dar talibanii au condamnat cu fermitate aceste acte teroriste ale Daesh, care, spuneau tot ei, apar acum pe toate fronturile afgane, recurgând adesea la formele consacrate ale violenţei inclusiv la copii kamikaze ori fete bombe!

Camioanele sau maşinile blindate pline de explozivi, cunoscute sub acronimul VBIED

„Luptători ai Islamului împotriva infidelilor“

Întrebat ce se ştie despre copiii kamikaze, Khuram Iqbal, cercetător la Universitatea Wollongong, Australia, care se ocupă de reabilitarea jihadiştilor pakistanezi, a explicat revistei pariziene „L’Express“ (din 27 septembrie 2009) că „ei sunt talibani pakistanezi, care au recurs primii la aşa ceva. Recrutau copii de 7 ani şi mai mult din taberele de refugiaţi afgani, îndeosebi în provincia pakistaneză Khyber Pakhtunkhwa. Săraci, puţin educaţi, aceşti copii erau trimişi în Afganistan, spre a se sacrifica. E adevărat, ei o făceau pentru glorie. În anumite oraşe pakistaneze se pot vedea pe ziduri copii fotografiaţi înaintea sacrificiului lor, prezentaţi ca «luptători ai Islamului împotriva infidelilor». Cei recrutaţi în Afganistan au alte motivaţii. În general, vor să se răzbune pe forţele occidentale, care, în timpul unor operaţiuni militare, au ucis membri ai familiilor lor, înarmaţi sau simpli civili. Madrasa (şcolile coranice – n.n.) sunt pentru aceşti copii locuri de îndoctrinare? Există centre extremiste în Pakistan şi în Afganistan, dar nu cunosc un caz de copil kamikaze care ar fi fost «fanatizat» acolo înainte de a trece la fapte. Copiii care scapă de moarte au şanse de a reveni la o viaţă normală? În Pakistan există centre specializate care sunt bine administrate şi corect finanţate. În Valea Swat, în cadrul unor operaţiuni militare, armata pakistaneză a recuperat 80 de copii, pe care talibanii îi antrenaseră pentru a muri. Susţinută de UNICEF, armata i-a luat în grijă, declanşând o operaţiune de «deradicalizare», aşa încât cei 80 de copii par salvaţi azi“, a încheiat cercetătorul australian Khuram Iqbal.

Pakistan: uzine de kamikaze în Waziristan

Trebuie adăugate cele scrise de Daily Times, cotidian din oraşul pakistanez Lahore, care arăta că „jihadiştii sunt din ce în ce mai puţin gata să se înroleze pentru a deveni kamikaze, iar cei care totuşi o fac sunt din ce în ce mai puţin dornici să se detoneze. Noua tendinţă este de a se lăsa prinşi şi de a relata totul despre comanditarii operaţiunilor“. Soldaţii noştri au descoperit adevărate uzine de kamikaze în sudul Waziristanului (zonă tribală în care îşi are baza Baitullah Mehsud, şeful talibanilor pakistanezi), unde copii aduşi din toate colţurile ţării sunt deţinuţi şi antrenaţi de indivizi cunoscuţi pentru experienţa şi pentru capacitatea lor de a converti într-o jumătate de oră toţi copiii. După ce arată că aceşti copii pakistanezi sunt, în ansamblul lor, ţinte facile, amintitul ziar din Lahore adaugă că un religios a fost arestat pe când venea să-i ofere lui Baitullah Mehsud ultima lui serie de copii bombe.

Sigur că, dacă vorbim despre zonele locuite de jihadişti sau controlate de ei, trebuie spus că există anumite familii pentru care a avea un fiu angajat în armată sau într-o miliţie ce „a eliberat“ oraşul ori satul lor reprezintă un motiv de mândrie. (…)

Utilizarea lor deliberată ca arme de război reprezintă faţeta cea mai dură, profund inumană şi iresponsabilă a unor grupări ce se revendică din islamismul originar, dar care, prin toate acestea, pângăresc credinţa respectivă şi substanţa ei adevărată. (..)

250.000 de adolescenţi folosiţi ca soldaţi, în 2007

Un adolescent soldat are mai puţin de 18 ani, potrivit protocolului facultativ la Convenţia Internaţională a Drepturilor Copilului. (…) Conform UNICEF, în 2007 erau cel puţin 250.000 de adolescenţi folosiţi ca soldaţi. Mai nou, trebuie să ţinem seama de extinderea şi diversitatea fenomenului prin care copiii sunt instruiţi şi puşi să comită atentate sinucigaşe în pieţe, la manifestări publice, în săli de spectacole ori când se află în preajma unor grupuri de soldaţi şi a altor mulţimi.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: