S-A DESCHIS SEZONUL :”LA VANATOARE DE PARLAMENTARI!”

7 Iul

Schimbarea lui Sorin Grindeanu din fruntea Guvernului a zdruncinat din temelii partidele din alianța de guvernare. Și PSD și ALDE s-au trezit cu efective ușor subțiate din cauza excluderilor. Fragilitatea majorității și riscurile pe care acest aspect le implică îi fac agenda, în principal, lui Liviu Dragnea vara aceasta. Însă subiectul îi antrenează în lupta politică pentru acapararea de noi senatori și deputați și pe liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, și pe deputatul Daniel Constantin.

Dacă Tăriceanu vrea să aducă în ALDE aleși de la PNL și eventual de la PMP și USR, Constantin trebuie să facă eforturi să-și conserve numărul de parlamentari, dar și să îi momească pe ceilalți nemulțumiți de prin alte formațiuni politice. Tăriceanu are avantajul că este la guvernare și că în partidul său se regăsesc câteva nume grele, în timp ce în PRO România până acum nu s-a înregimentat niciun nume cu rezonanță. Alături de PRO România, tot de cealaltă parte a baricadei, în arcul opoziției format din liberali, cei de la USR și PMP, se vor depune eforturi suplimentare pentru conservarea numărului de aleși.

Unde este „pescuitul“… permis

Pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, vânătoarea sau pescuitul de parlamentari de la alte partide este permisă pe cea mai largă arie a spectrului politic grație faptului că reprezintă cel mai mare partid, care mai este și la putere. Astfel, conform unor calcule politice simple și probate de partidele de guvernământ de-a lungul celor aproape 28 de ani de democrație, opoziția este singura viitoare victimă sigură. Cu o excepție de data asta. Singura provocare reală pentru pesediști rămân cei de la USR. Corporatiștii catapultați în fotoliile din Camera Deputaților și din Senat sunt deciși să nu treacă niciodată la PSD. În opinia majorității lor, acesta este cel mai mare „păcat“ de care s-ar putea face vinovați pe parcursul actualului lor mandat. Din cauză că și-au pierdut liderul, pe Nicușor Dan, o parte dintre cei de la USR au început să cocheteze ba cu ALDE, ba cu PNL. La sfârșitul sesiunii de acum o săptămână, cel puțin cinci deputați USR bătuseră palma, pe sub masă, cu liberalii. Se mai vorbește că acestui grup i se va alătura și un senator al partidului. Deși au făcut acest gest, abia din septembrie, după debutul noii sesiuni parlamentare, își pot anunța noua orientare doctrinară de la tribuna Parlamentului. Până atunci liberalii tac, pentru că le e teamă ca aceia din USR să nu se răzgândească, iar corporatiștii adoptă aceeași poziție în speranța ca transferabilii să se răzgândească. Pentru Dragnea și PMP este o pepinieră din care se pot extrage cadre, mai ales că o parte din deputații și senatorii lui Băsescu provin din UNPR, respectiv din PSD-ul lui Victor Ponta. Deloc surprinzător este faptul că în PNL se vorbește, de săptămâni bune, și despre câțiva dezertori către PSD.

Achiziții la preț cu reducere

Din cauză că nu este activitate parlamentară, deci nu se mai pot introduce moțiuni de cenzură, nu se mai trec diversele învestiri pe funcții prin votul plenului și nici nu se mai adoptă legi grele care au nevoie de majoritate, prețul pentru transferurile politice a intrat la apă. Este și unul dintre motivele pentru care acum doar se negociază la sânge și nu se părăsește nicio barcă pentru alta, urmând ca din septembrie să se mai pluseze puțin de ambele părți. Liviu Dragnea are marele avantaj față de ALDE că poate promite și oferi funcții în conducerile filialelor PSD care au avut blocate, până acum, alegerile interne. Astfel, acesta păstrează sinecurile din administrația centrală și locală preponderent pentru pesediști.

După ce Călin Popescu-Tăriceanu i-a executat pe Daniel Constantin și oamenii săi din partid, ALDE este obligat să-și întărească dispozitivul parlamentar. Dragnea i-a cerut șefului Senatului să-și reîntregească zestrea politică pe care o avea în decembrie 2016, astfel încât să se poată restabili algoritmul inițial. Tăriceanu s-a conformat prompt și a transmis acest mesaj către liderii săi de organizații județene. Aceștia au primit misiunea să întărească fiecare filială cu oameni de la alte partide. Principala țintă o constituie atragerea parlamentarilor nemulțumiți tot de la PNL și PMP. Pentru a reface numărul de parlamentari cu care ALDE a intrat în Parlament și în coaliția cu PSD, partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu are nevoie de cinci-șase aleși. Ca să îi iasă această pasență politică, șeful Senatului este dispus să ia organizațiile la picior, dacă vor apărea dificultăți în procesul de racolare. De asemenea, orice parlamentar tentat de oferta ALDE va merge la negocieri și cu Tăriceanu, pentru că doar acesta poate oferi toate garanțiile.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: