EUROSTAT:COLONIA ROMANIA,IN TOPUL DECLINULUI DEMOGRAFIC DIN UE!

10 Iul

Populaţia europeană a crescut cu 1,5 milioane de locuitori anul trecut, datorită afluxului de migranţi, se arată într-un comunicat al Eurostat, citat de RTBF. Pe de altă parte, România a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi ale populaţiei din blocul comunitar.

Astfel, numărul locuitorilor din Europa era, pe 1 ianuarie 2017, de 511,8 milioane de locuitori. Pe parcursul anului trecut s-a înregistrat un număr aproximativ egal de naşteri şi decese, astfel că variaţia demografică a fost neutră.

Cu 82,8 milioane de locuitori (16,2% din populația totală a UE), Germania este statul UE cu cea mai mare populaţie. Pe a doua poziţie se află Franţa (67 milioane, 13,1%), urmată de Marea Britanie (65,8 milioane, 12,9%), Italia (60,6 milioane, 11,8%), Spania (46,5 milioane, 9,1%) şi Polonia (38 de milioane, 7,4%) .

Cu 19,6 milioane de locuitori (3,8% din populaţia UE), România se află pe locul şapte în UE.

Biroul de statistică al UE a precizat că populaţia a crescut în 18 state şi a scăzut în alte 10. Cea mai mare creștere relativă s-a constata în Luxemburg (+19,8 la mia de rezidenți), Suedia (+14,5 la mia de rezidenți), Malta (+13,8), Irlanda (+10), Austria (+9,5), Germania și Cipru (+7,6). Potrivit estimărilor, populaţia României a scăzut cu 6,2 la mia de locuitori anul trecut, ceea ce clasează ţara noastră pe unul dintre ultimele locuri din UE. Numai Bulgaria (-7,3 la mia de rezidenți), Croaţia (-8,7), Letonia (-9,6) şi Lituania (-14,2) au înregistrat scăderi mai mari.

În cursul anului trecut, 5,1 milioane de naşteri şi tot atât de multe decese s-au înregistrat la nivelul blocului comunitar. Numărul naşterilor a crescut cu 11.000 faţă de 2015, iar cel al deceselor a scăzut cu 91.000.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: