Arhiva |

PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS ISI MENTINE APRECIEREA FATA DE SEFA DNA LAURA CODRUTA LASCU-KOVESI!

11 iul.

Imagini pentru IOHANNIS,MADALINA DOBROVOLSCHI,POZE

Refuzul Laurei Codruța Kovesi de a se prezenta la Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile din 2009 și faptul că a fost reclamată la ministrul Justiției pentru această atitutine nu schimbă cu nimic aprecierea șefului statului față de șefa DNA.

Întrebată despre această situație, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, a subliniat că președintele Iohannis își menține declarațiile anterioare.

„Vă amintesc încă o dată evaluarea domnului preșesinte: faptul că este foarte mulțumit de activitatea conducerii DNA. Mai mult de atât, nu există comentarii suplimentare. Vorbiți desigur de acțiunile altor instituții care au dreptul să acționeze constituțional, dar, din acest punct de vedere, Administrația Prezidențială nu are alte lucruri de adăugat”, a precizat purtătorul de cuvânt al președintelui României.

În 4 iulie, șeful statului declara, după ședința CSAT: „Eu sunt foarte multumit de activitatea DNA și a Parchetului General și de conducerea acestor instituții (…) Nu vad niciun motiv de suspendare a șefei DNA”.

COMPLETUL TRIBUNALULUI BUCURESTI A AMANAT MARTI,PENTRU 18 IULIEI,DECIZIA PRIVIND ELIBERAREA CONDITIONATA A OMULUI DE AFACERI DAN VOICULESCU!

11 iul.

Avocat: nu are un leu disponibil cu excepția pensiei.

Tribunalul București a amânat marți, pentru 18 iulie, decizia privind eliberarea condiționată a omului de afaceri Dan Voiculescu, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA.

Tribunalul a judecat marți o contestație a DNA, după ce Judecătoria Sectorului 5 a admis, pe 9 iunie, cererea de eliberare formulată de Dan Voiculescu.

Un procuror de la DNA a spus în sala de judecată că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare în penitenciar și nu îndeplinește în acest moment condițiile pentru eliberare.

Procurorul a mai arătat că există o disproporție mare între cele 56 de zile câștigate de Dan Voiculescu pentru munca depusă în penitenciar, față de cele 330 de zile acordate pentru lucrările redactate. Reprezentantul DNA a mai cerut instanței să țină cont și de referatul Comisiei de la Penitenciarul Rahova, care nu a fost de acord cu eliberarea omului de afaceri.

„Comisia a stabilit că scopul pedepsei nu a fost atins. Trebuie analizat comportamentul condamnatului, care transpare în procesul verbal întocmit de Comisia de la Penitenciarul Rahova. Vă rog să analizați dovezile temeinice de îndreptare. Voiculescu nu a avut un comportament merituos, ci unul obișnuit al oricărei persoane condamnate. Inculpatul nu a achitat prejudiciul din dosarul în care a fost condamnat și nici măcar cheltuielile judiciare către statul roman”, a mai spus procurorul, care a subliniat faptul că Dan Voiculescu contestă în instanțe decizia de latură civilă din dosarul ICA.

De cealaltă parte, avocatul lui Voiculescu, Florian Șurghie, a spus că omul de afaceri a avut un comportament normal în detenție și a fost recompensat de 12 ori, aceasta fiind o dovadă de îndreptare.

Avocatul a adăugat că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul din dosarul ICA, deoarece are toată averea sub sechestru și nu are disponibil „niciun leu”, cu excepția pensiei.

„A avut o atitudine respectuoasă față de personalul închisorii. A menținut relații neconflictuale cu ceilalți deținuti. Să te menții în relații neconflictuale și cu cei care poate caută violența este o altă dovadă de îndreptare. Procurorul spune că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul. Are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil cu excepția pensiei. ANAF a preluat sediile Intact și nu le-a valorificat nici până acum. Dan Voiculescu nu are posibilitatea să achite prejudiciul, pentru că averea sa și a fiicelor sunt sub sechestru (…) Eu l-aș privi pe Dan Voiculescu ca pe o persoană de 71 de ani care a stat aproape 3 ani în închisoare. Este un profesor universitar respectat. Mai folosește cuiva să fie perpetuată detenția în numele dovezilor temeinice de îndreptare? Dan Voiculescu a greșit față de societate și a fost pedepsit. Este un om de 71 de ani, pe care detenția îl chinuie”, a afirmat Șurghie.

Pe 24 mai 2017, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Rahova a decis, în unanimitate, amânarea eliberării condiționate a lui Dan Voiculescu cu 5 luni, respectiv până la data de 23 octombrie 2017, „având în vedere perioada scurtă executată efectiv din pedeapsă până la acest moment (1.021 zile din 3.653 zile, respectiv 2 ani 9 luni și 13 zile din 10 ani), faptul că liberarea condiționată este doar o vocație și nu un drept, oportunitatea liberării, privită prin prisma atingerii scopului pedepsei, rămânând la aprecierea comisiei, iar mai apoi a instanței de judecată, faptul că, până la acest moment, deținutul nu are un regim de executare inferior celui închis și apreciind că se mențin și temeiurile avute în vedere de comisie cu prilejul primei analize, când a fost amânată liberarea la o dată ulterioară momentului de față, apreciindu-se că scopul pedepsei nu a fost atins”.

Dan Voiculescu a depus o cerere în instanță, iar pe 9 iunie Judecătoria Sectorului 5 a decis că el poate fi eliberat condiționat, însă hotărârea nu este definitivă.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

AGERPRES

LE FIGARO:DEPLASAREA PRESEDINTELUI REPUBLICII FRANCEZE EMMANUEL(E) MAKRON – ROTSCHILD LA LAS VEGAS ESTE ANCHETAT PENAL CAND ERA MINISTRUL ECONOMIEI IN 2016 DE PARCHETUL DIN PARIS!

11 iul.

Judecătorii de instrucție vor investiga suspiciunile de favoritism în organizarea unei deplasării pe care Emmanuel Macron, actualul președinte al Franței, a efectuat-o în Las Vegas în ianuarie 2016, pe când era ministru al Economiei.
Deplasarea lui Macron la Consumer Electronics Show (CES), o reuniune mondială de inovație tehnologică, a costat peste 380.000 de euro.
Ȋn decembrie 2015, agenția publică Business France a încredințat contractul firmei Havas, un gigant în domeniul comunicării, fără organizarea unei licitații publice, obligatorie în Franța pentru orice cheltuieli din buget ce depășesc 207.000 de euro.
Parchetul din Paris a deschis o anchetă penală pentru „favoritism și tăinuirea favoritismului” în care investighează organizarea acestei deplasări. Anchetatorii suspicionează existența unor disfuncționalități în ansamblul operațiunii care a fost realizată de Havas fără licitație prin Business France, informează Le Figaro.
„Ȋn baza primelor informații colectate în cadrul anchetei preliminare (…) parchetul din Paris a deschis astăzi, 7 iulie 2017, un dosar penal împotriva unei persoane nenominalizate pentru favoritism și tăinuire de de favoritism” au anunțat procurorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit unei surse apropiate de caz, care a consultat auditul firmei E&Y în iulie 2016, „licitația nu a avut loc simultan între cei trei furnizori contactați”, APCO, Publicis și Havas.
Director executiv al Business France în 2016, Muriel Pénicaud, acum ministru al Muncii, este suspectată că ar fi fost avertizată că există dificultăți de ordin contabil în organizarea deplasării. Muriel Pénicaud, care „a luat act” de deschiderea anchetei judiciare, a declarat: „Susțin cu cea mai puternică fermitate că nu am nimic să-mi reproșez”.
Jurnaliștii francezi scriu că deschiderea anchetei judiciare ar putea face posibilă punerea sub acuzarea a lui Muriel Pénicaud, cu condiția ca judecătorii de instrucție să adune „indicii grave sau concordante” împotriva ei. „Noi vorbim în continuare doar de depășirea unui prag de achiziții publice pentru un eveniment internațional ce a avut loc în Las Vegas, dar dacă ar exista o punere sub acuzare a lui Muriel Pénicaud, ea ar trebui să părăsească guvernul”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Christophe Castaner.
La 13 martie a.c., procurorii au deschis o anchetă preliminară după ce au primit un raport al Inspectoratului General de Finanțe (IGF). Ancheta a fost încredințată Oficiului central pentru combaterea corupției și a infracțiunilor financiare și fiscale. La mijlocul lunii iunie au avut loc o serie de percheziții la sediul grupului Havas și la agenția Business France.
Havas neagă însă orice încălcare a legii și dă asigurări că un acord-cadru încheiat în iunie 2015 cu agenția Business France i-a permis să organizeze un astfel de eveniment, fără o licitație.

http://players.brightcove.net/610043537001/41qR7Z79e_default/index.html?videoId=5485637866001&autoplay=true

ORDINEA MONDIALA SE SCHIMBA.RIDICAREA ESTULUI,GRUPUL DE LA VISEGRAD:”FAVORITI REBELI SI CRUCIATI”DIN CARE LIPSESTE ROMANIA!

11 iul.

15 februarie 1991. În cetatea Vişegrad, Vaclav Havel, Jozsef Antall şi Lech Walesa au semnat declaraţia comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în UE

15 februarie 1991. În cetatea Vişegrad, Vaclav Havel, Jozsef Antall şi Lech Walesa au semnat declaraţia comună prin care îşi asigurau sprijin reciproc în UE

O relație strategică de ultimă oră cu America lui Trump, o relaţie eşuată, abătută serios de la linia tradițională a euro-atlanticismului, și apoi Brexitul, adică cele două “falii” apărute pe hartă la stânga de Bruxelles, Berlin și Paris par să-și afle corespondența și la Est de marile Capitale europene menționate – s-a ivit acolo o altă “falie”, întinsă pe aproape jumătate din fosta Cortină de Fier din vremea comunismului, în dreptul Poloniei, Cehiei, Slovaciei și Ungariei. Și asta pentru că, de ceva vreme, numele unui orășel medieval din Ungaria a devenit la sediul Uniunii Europene – mai nou specializată în rostit blesfamii şi pus afurisenii – sinonim cu cuvântul “rebeliune”. Format fără multă zarvă în 1991 din cele 4 țări menționate, grupul V-4 , adică Vișegrad-4, după o existență de aproape un sfert de secol se prezintă astăzi pretutindeni și tot mai vocal drept o soluție alternativă la o uniune a europenilor condusă defectuos de elite birocratice și de către cei “mari”, se autopromovează ca un remediu pentru o Europă pornită pe căi greșite. Cum s-a ajuns aici? Ce se întâmplă cu 65 de milioane de est-europeni comunitari, mulți la un loc cât populația Franței, și cu economia V-4, a cincea din Europa? Cât se mai poate adânci și unde o să ducă “falia” estică a Uniunii, când în urmă cu nu mulți ani totul părea mai mult decât OK? Se va sparge UE și în Est? Cum au ajuns 65 de milioane de oameni din favoriți, rebeli şi cruciaţi?

În mai 1989 Ungaria a demontat 240 km de sârmă ghimpată de la frontiera cu Austria și a devenit, astfel, prima țară care a anunțat lumii prăbușirea iminentă a comunismului, iar est-europenilor, liberatea. Germania de Est și Cehoslovacia au fost destabilizate, în vară și toamnă sute de mii dintre cetățenii lor au trecut în Vest prin gaura făcută de unguri în Cortina de Fier. Apoi, după ce cursa către capitalism a început încă în plin comunism, în Polonia la 4 iunie sindicatul Solidaritatea a lui Lech Walesa a câștigat toate locurile la primele alegeri parlamentare libere. În iulie președintele american George W.H. Bush Sr. s-a dus la Varșovia și la 13 septembrie acolo a fost instalat un guvern fără comuniști, primul de acest fel din tot blocul est-european. În octombrie 1989 trei evenimente au îngropat definitiv comunismul în Ungaria: partidul comunist a dispărut, la 20 ale lunii Parlamentul a adoptat legea pentru alegerile parlamentare pluripartide, iar la 23 octombrie a fost proclamată Republica Ungaria. La 9 noiembrie a căzut Zidul Berlinului, după câteva zile partidul comunist a fost dizolvat în Cehoslovacia și, astfel, Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria au luat startul primele și au devenit premiantele Estului. Au urmat „premiile”, în finanțări, în câțiva ani Ungaria a atras 18 miliarde dolari în investiții directe, șase dintre ele au venit din SUA și astăzi foștii “favoriți” V-4 au un PIB de aproape trei ori mai mare ca al României, care în 1989 a pierdut startul cu 6-7 luni. Pe atunci, când în toate cele 4 țări ale Vișegradului partidele comuniste dispăruseră, în România a mai fost organizat încă un congres al partidului communist, când cei din V-4 își alegeau primii lideri necomuniști din istoria postbelică, fostul Nicolae Ceaușescu era reales a 7-a oară (?!) secretar general al partidului comunist, pentru următorii 4 ani… Au fost, sigur, cele 6-7 luni decisive pentru deceniile următoare, risipirea lor a făcut ca, după 27 de ani, România să împartă azi cu Bulgaria ultimele două locuri în clasa fostelor țări comuniste din Est.

Dar, nu multă vreme după prăbușirea comunismului, în entuziasmul general al acelor momente istorice, au apărut și primele semne despre fața nevăzută a capitalismului, mai puțin atractivă.

O teribilă terapie de șoc economic a produs în Polonia costuri sociale extrem de ridicate, au trecut ani buni, cinci sau șase, până când fosta economie socialistă planificată să devină una de piață. În Ungaria, agonia economică și socială a început imediat, încă din anii 1990-92, când țara a pierdut 70% din piețele de desfacere din Răsărit, 800.000 locuri de muncă și resursele ieftine de energie din fosta Uniune Sovietică. După alți 20 de ani de reforme, trecerea la economia de piață, aderarea la tot ce însemna Vest – UE, NATO, Schengen, WTO, FMI, Banca Mondială etc. – și după 70 de miliarde de dolari investiții străine directe, Ungaria a fost aproape sufocată de o datorie externă pornită de la 10 miliarde dolari în 1989 și ajunsă la 187 miliarde la 31 decembrie 2012. A fost aproape sufocată și, condusă de Viktor Orban și partidul său, Fidesz, s-a radicalizat.

Și tot la începuturi, altă țară din viitorul V-4 a primit o primă lecție usturătoare de capitalism, venită din lumea euro-atlantică, de la America. La 21 februarie 1990, Vaclav Havel al Cehoslovaciei a fost cel dintâi lider est-european care a vizitat Washingtonul după căderea Zidului Berlinului şi a vorbit în faţa Congresului Statelor Unite. A fost întrerupt şi ovaţionat îndelung, de 21 de ori, de sala întreagă ridicată în picioare, toate televiziunile americane au transmis live discursul său. Acolo, el a intenționat să stabilească o agendă politică şi morală, „foaia de parcurs” comună a Europei de Est și a Vestului, pentru următoarele decenii. Esenţial în cuvântarea sa a fost vizionarismul, atunci când a spus că, în mod ireversibil, Europa de Est îşi va căuta propria sa identitate; că pluralismul politic şi economia de piaţă trebuie să învingă pretutindeni în Est, inclusiv în Rusia şi, în sfârşit, că milioanele pe care America le va da est-europenilor i „se vor întoarce ca miliarde economisite”. Dar, congresmanii americani n-au priceput prea multe din ce a spus Havel, Planul Marshall 2 nu a prins viaţă, politicile est-europene şi răsăritene ale SUA au luat-o în alte direcţii. Speranța lui Havel de acum 27 de ani nu s-a împlinit. A fost imposibil. La vremea prăbuşirii comunismului şi a destrămării URSS, vistieria SUA era goală. În 10 ani de după 1980, din prima naţiune creditoare a lumii, SUA deveniseră una debitoare, fostul preşedinte Reagan, cu politici economice defectuoase şi cu cele 25 de „mici şi splendide războaie” ale sale, a îndatorat naţiunea până în gât – 2,6 trilioane dolari. America nu a mai fost capabilă să genereze un nou Plan Marshall. Cu soldaţi împrăştiaţi în toată lumea şi cu neoconservatorii suflându-i în ceafă, Bill Clinton abia a reuşit să găsească 4,5 miliarde dolari pentru prietenul său, Boris Elţîn, o picătură într-un ocean de apă, echivalentul a 63 milioane dolari în 1947, 0,4% din cât a primit Europa între 1947 şi 1951, adică 40 de cenţi pentru fiecare rus… După 1990, cehii şi ceilalţi est-europeni au trebuit să se descurce singuri, asistenţa economică şi financiară a Americii a fost minimă. În cea mai mare măsură, aproape toţi, adică toți de la Baltica la Marea Neagră minus România, au revenit și la experienţa lor trecută, la cooperarea şi dezvoltarea economică regională.

Al doilea episod controversat din relațiile celor din V-4 cu SUA, partener NATO, a survenit cu prilejul invaziei Irakului, în martie 2003. Cu excepția Poloniei, care a menținut acolo circa 2.000 de militari până în 2008, prezența celorlalți a fost nesemnificativă. Cehia a refuzat să trimită soldați, limitându-se la 110 experți și instructori, retrași toți în 2007-08, Slovacia a avut acolo numai 5 instructori. Cu toate că a susținut oficial invazia, Ungaria n-a trimis nici un militar, au fost prezenți acolo doar 300 de transportatori, șoferi și cadre medicale, pentru scurtă vreme, Budapesta a fost prima care și-a retras toți oamenii din Irak, la 22 decembrie 2004.

În sfârșit, relația V-4 cu fostul președinte Bush Jr. s-a dovedit neproductivă și în altă direcție. În 2002 Administraţia a iniţiat convorbiri exploratorii la Praga şi Varşovia, pentru instalarea unui sistem antirachetă în estul Europei, dar esticii au plecat de la discuții. În februarie 2007 partea americană a pornit iarăși negocieri oficiale cu Cehia şi Polonia, dar la Praga au avut loc cele mai mari manifestaţii publice de după căderea comunismului, din noiembrie 1989 încoace, vasta majoritate a cehilor şi polonezilor au fost împotriva staţionării rachetelor interceptoare și a radarelor americane în ţările lor, abia astăzi a fost reluat cu Varșovia proiectul instalării de rachete americane în Polonia. A devenit, astfel, limpede, de atunci încoace, că acea imagine emoţională, bazată pe aşteptări şi speranţe vechi de 45 de ani, o imagine aproape holografică a Americii şi a legăturilor cu ea, a pierdut terenul în Cehia și Polonia, și nu numai. Într-un cuvânt, a devenit evident că relaţiile V-4 cu Statele Unite au cunoscut o reaşezare pe o fundaţie liberă de idealizări şi emoţii, cu alte opţiuni, pragmatice. În sfârșit, proiectul fostului președinte Bush Jr. de a instala în Est un scut antirachetă american nu a aflat ecou nici în Ungaria, încă de la primele discuţii, din 2004, cu guvernul Gyurcsány. Negocierile, anemice, s-au pierdut pe drum în anii următori și așa au rămas până în prezent, fără rachete interceptoare anti-balistice americane transferate la NATO, și fără baze militare ale SUA etc. pe teritoriul Ungariei.

Dacă relațiile grupului de la Vișegrad cu administrațiile americane de după 1990 au fost mai puțin satisfăcătoare, acum, sub noua Administrație de la Casa Albă, se așteaptă o evoluție mai dinamică a lor. Imediat după alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie trecut, Trump și Viktor Orban au avut un schimb de aprecieri reciproce pozitive, de atunci încoace numele lor este unul lângă celălalt pe listele cu “proscrişi” date publicităţii regulat de media aliniată a neoliberalilor (MSM). De asemenea, se pare că raporturile cu Praga vor deveni, să spunem așa, un fel de “afacere de familie” a clanului Trump, președintele ceh Zeman așteptând-o acolo, “nerăbdător” după cum zicea mai alaltăieri, pe Ivana Trump, ca ambasadoare a Statelor Unite. În urmă cu puţine zile, Polonia a luat faţa Germaniei, Trump a mers mai întâi la Varşovia şi apoi la Hamburg G-20, a adus acolo un omagiu vibrant polonezilor şi ţării lor, iar apoi a asistat la summitul “celor trei mări” – Baltica, Marea Neagră şi Adriatica – adică al fostelor ţări socialiste est-europene, “lagărul” socialist din vremea fostului Război Rece, plus fosta Iugoslavia, a vorbit de o nouă relaţie a Americii cu ele, în principal una pragmatică, economică, a dat startul unei alt Est din viitorul apropiat. A fost marea provocare strategică, adresată bruxellocaţiei, de actuala Administraţie şi Estul renăscut şi liber al Europei. În aceste condiţii ne putem aştepta la o evoluţie a relaţiilor Americii cu această parte al continentului nostru, la reconfigurări majore ale politicilor regionale din aceste locuri, de asemenea şi la reapariţia fostului binom strategic americano-rus, adică a ambelor superputeri, în jocul geopolitic general european, via Europa de Est.

În ce priveşte raporturile şi dialogul grupului V-4 cu Bruxellesul, de câţiva ani acestea evoluează din ce în ce mai negativ. S-a pornit de la nimicuri procedurale şi s-a ajuns la vorbe grele, de o parte şi cealaltă. Relaţiile Poloniei cu UE au atins un nivel minim record imediat după venirea la putere a partidului Lege şi Justiţie, a lui Jaroslav Kaczynski. Reformele sale privind Curtea Constituţională şi media sunt puternic criticate la Bruxelles, se cere monitorizarea Poloniei, dar prim ministrul polonez Beata Szydlo a afirmat că ţara sa este “un stat suveran şi o naţiune liberă tratată nedrept” şi i-a comunicat ambasadorului german că relaţiile dintre cele două state sunt “în cădere liberă”. Între timp, media MSM vest-europeană consideră că Polonia a devenit iliberală, nedemocratică şi ingrată, că guvernul ei promovează “politici populiste de ură şi teamă“ importate din Ungaria şi Slovacia, că respinge Germania şi că se apropie de Rusia. Dar, în timp ce la Bruxelles sunt voci care vorbesc chiar de o UE fără Polonia, la Varşovia şi în celelalte Capitale ale V-4 se vorbeşte de o UE descentralizată, de o cooperare mai adâncă între capitalele statelor membre şi de diminuarea atribuţiilor deţinute de instituţiile UE, se vorbeşte de o “Uniune Europeană a Capitalelor”. De o UE scoasă de sub tirania Germaniei şi a lui Angela Merkel, ultima întâmpinată recent la Praga cu mii de postere cu fotografia ei cu jihab şi mustaţa lui Hitler.

Dar, tirul cel mai puternic al Bruxelles-ului este îndreptat constant împotriva lui Viktor Orban al Ungariei. De 7 ani, de când a revenit ca prim-ministru, a fost numit în toate felurile: populist, autarh, iredentist, putinist, dictator etc. În realitate, problema nr. 1 cu Orban este, că a fost primul lider european de după căderea comunismului care, în loc să laude sistemul capitalist neoliberal, enumeră minusurile lui. Eurosceptic, populist soft, conservator, naţionalist stârneşte de mulţi ani controverse cu declaraţii contra democraţiei liberale, contra lui Soros, a ONG-urilor etc. Din 2014, într-un discurs la Tuşnad, în România, a vorbit prima oară de “iliberalism”, adică a respins teoria liberală clasică a statului ca o asociere de indivizi şi a înlocuit-o cu o comunitate naţională, tradiţională, suverană, bazată pe familia creştină, pe păstrarea moştenirii culturale, într-un cuvânt a definit statul “illiberal”.

Dar, ceea ce face ca disputa UE – V-4 să pară ireconciliabilă, este poziţia inflexibilă a ambelor părţi în ce priveşte imigraţia islamică în Europa. Încurajat de Germania, Bruxellesul a stabilit cote obligatorii de imigranţi pentru fiecare ţară membră, V-4 le-a refuzat. În Polonia lucrurile au luat proporţii epice, milioane de oameni au ieşit pe străzi şi au organizat “Marşurile patrioţilor” împotriva elitelor de la Bruxelles, “Pentru Dumnezeu, Onoare şi Patrie” şi au chemat la apărarea Creştinătăţii, cu lozinci ca “Aici Regele nostru este Iisus Cristos, afară cu imigranţii musulmani”. La 26 mai recent Beata Szydlo a anunţat că Varşovia nu a semnat nici o înţelegere privind cotele obligatorii de imigranţi şi, într-o cuvântare curajoasă în Parlamentul ţării, a spus: “Polonia nu poate şi nu va accepta refugiaţi musulmani. Polonia nu va ceda în faţa şantajului din partea Uniunii Europene”.

În octombrie trecut în Ungaria, un referendum popular a respins cu 3,3 milioane la 55 000 cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE. Acum o lună, sfidând încă odată Bruxellesul, Budapesta a electrificat gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Serbia.

În mai 1989, Ungaria a dat jos un gard de sârmă ghimpată de 245 km, pentru ca est-europenii să ajungă liberi la Bruxelles, la Berlin, sau unde vor. În 2015 Ungaria a ridicat un gard de sârmă ghimpată de 175 km, pentru ca est-europenii să fie feriţi de planurile nesăbuite pornite de la Bruxelles, de la Berlin, sau de unde vin ele.

EDITORIALUL DE EXCEPTIE AL JURNALISTULUI CORNEL NISTORESCU,LA MOARTEA UNUI MARE PATRIOT ROMAN!

11 iul.

Totdeauna am avut o reținere în a mă apropia de Augustin Buzura. Același sentiment l-am trăit cînd am fost la un pas de Ion Irimescu sau de Marin Preda, de Marin Sorescu sau de Corneliu Baba. Mi s-a părut că îi stric de pe gîndurile lor.

La Cluj, cînd Augustin Buzura cobora din redacția Tribuna în intersecția de la Librăria Universității, plecam imediat, fără să mai intru în vorbă. Nu era de nasul meu. Adică eram prea mic. După ce-a publicat „Orgolii“ și „Fețele tăcerii“, cu atît mai mult. Pentru mine, în ciuda faptului că Augustin Buzura era un obișnuit al Clujului, mai era și un simbol. Un stîlp, un curajos, un fel de enciclopedie vie, un rebel. Colegii mei de generație, mai ales echinoxiștii, îl vedeau des și se întindeau cu el la povești. Niciodată la glume. Cu Augustin Buzura nu se putea glumi. Orice ai fi încercat să discuți, pălea în fața sobrietății și gravității sale. Încă de atunci l-am perceput pe Augustin Buzura ca pe o conștiință, ca pe un mare patriot. Abia mai tîrziu, cînd am dat peste o biografie de-a sa, l-am înțeles mai bine. Era un om marcat de Dictatul de la Viena, de o copilărie trăită în anii de răpire a Transilvaniei, marcată de crimele comise atunci. Acei ani au devenit reperele unui univers moral și cultural care îl singularizează în literatura română.

Am recitit interviul acordat Magdalenei Popa Buluc pentru Cotidianul în 2013. Pasaje întregi arată ca o depoziție pentru istorie. Judecățile lui fixează în repere toate slăbiciunile vremii noastre. L-am fi republicat integral și pentru cititorii ediției tipărite. Faptul că reproduce ore de întrebări și confesiuni care s-ar întinde pe mai multe pagini, poate o jumătate de ziar, ne-a obligat să recurgem la o selecție. Celor care vor să parcurgă toată convorbirea cu Augustin Buzura, le oferim republicarea pe site-ul Cotidianul.ro a versiunii complete a dialogului din 2013.

În loc să scriu aceste rînduri despre un mare scriitor român, dar și despre un exemplar om al cetății, aș fi preferat să-i reproduc gîndurile. Cei care îl citesc pe Augustin Buzura sunt obligați să cadă pe gînduri. Judecățile lui despre țară și politicieni sunt nemiloase, dar drepte. De la acest mod de a vedea lucrurile am putea începe chiar reconstrucția.

„Unde au dispărut adevăratele valori ale naţiei, nu ştiu. În loc să ne solidarizeze în jurul unor proiecte, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, cu care înainte de 1989 împărtăşeam aceeaşi soartă şi aceeaşi viaţă de lagăr, intelectualii noştri ne-au dat proba celei mai crase mediocrităţi. În loc să ridice nivelul discuţiilor politice, l-au scăzut, lăsându-se contaminaţi de discursul gol al politicienilor cărora li s-au subordonat. În momentul de faţă, România este o ţară fără proiecte, adică fără direcţie şi fără perspectivă.“

Nu pot să-mi iert un păcat. Am căzut și eu în plasa zvonurilor din epocă. Prin anii ’80, mulți ziceau că apariția romanelor „Orgolii“ și „Fețele tăcerii“ s-ar fi produs cu aprobare de la stăpînire (adică de la partid), de parcă asta ar fi schimbat sensul și valoarea în epocă (de-a dreptul uriașă) ale acestor două cărți. Mai tîrziu, le-am citit și eu, ca și mulți alții, ca pe o formă de rezistență, ca pe o expresie a unei baricade, ca pe un apel la luciditate și morală.

„Eu trag nădejde că tinerii care sunt acum la conducerea ţării vor înţelege că trebuie să înceapă să schimbe lucrurile în învăţământ, în sănătate, în cultură şi în sport. Căci numai aşa vor reuşi să pună ţara pe picioare. Altfel n-au nicio şansă. Istoria îi va condamna. De la un popor necivilizat, incult, bolnav, flămând nu poţi aştepta mare lucru. Şi, aşa cum vă spuneam, cel mai grav lucru, în momentul de faţă, este pierderea demnităţii. Goana după firmanele de la Bruxelles arată un mod lamentabil de a gândi politica şi de a-ţi manifesta respectul faţă de cei ce te-au votat.“

Poate cei tineri dau peste rîndurile de mai jos și fac efortul să le înțeleagă. Un mare scriitor român face portretul agitatei lumi politice și al plutoanelor de iresponsabili rătăciţi prin mass-media. Propozițiile de pamflet politic ale marelui scriitor ar putea să-i pună pe gînduri. Se referă la slăbiciunile lor. Pare scris chiar pe obrazul lor gros. Încep de pe acesta și se prelungesc direct în portretul nemuritor al României.

„Pe vremea Răposatului, eram terorizaţi de internaţionalismul proletar. După Revoluţie, aceiaşi care au fost internaţionalişti proletari, bine organizaţi de Brucan, au ajuns automat mari europeni, uitând că aparţin unui popor care i-a crescut, le-a asigurat instrucţia, învăţământul gratuit şi şansa de a studia totuşi şi în străinătate. Umilinţa în care trăim azi în faţa Occidentului mă descumpăneşte. Pe vremea lui Stalin şi a celor care i-au urmat, cea mai mare acuză care ţi se putea arunca era: «Eşti antisovietic, anticomunist». Acum, tot nişte activişti, cu mai multă sau mai puţină carte, te acuză că eşti antiamerican, antioccidental. Câteva nulităţi ţin această balanţă.“

„MANDRIA DE A FI SLUGA”,TESTAMENTUL VIRAL A MARELUI SCRIITOR AUGUSTIN BUZURA,UN MANIFEST PENTRU DESTEPTAREA ROMANIEI CITIT DE PESTE 2 MILIOANE DE CITITORI!

11 iul.

„MANDRIA DE A FI SLUGA”,TESTAMENTUL VIRAL A MARELUI SCRIITOR AUGUSTIN BUZURA,UN MANIFEST PENTRU DESTEPTAREA ROMANIEI CITIT DE PESTE 2 MILIOANE DE CITITORI!

„Mândria de a fi slugă” – un text extraodinar al marelui scriitor, un manifest pentru deșteptarea României.

 

Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.
Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării şi a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca şi mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o şi mai mare greaţă. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1986, în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare este Partidul Comunist Român.“ Dacă prin absurd s-ar acorda teoria cu practica şi s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie şi din greşeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Şi, cum lesne se înţelege, toate se fac în numele interersului naţional, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa şi în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ştaif. Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem. Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa. Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, vom spune că este despre procurori; voi încerca să o transcriu în aşa fel încât să nu lezez obrazele subţiri ale patriei. Se zice că un cetăţean fugea odată mâncând pământul, înspăimântat de o echipă specializată în a tăia o anumită glandă masculină supranumerară. Un cunoscut, văzându-l, îl întreabă ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia izbucneşte în râs: „Fugi degeaba, doar ştii că la tine nu-i cazul, ai şi tu două ca oricare alt bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia pe urmă le numără!“ Aşa şi la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea după tăiere. Privită din spaţiul respectiv şi prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“, deşi, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr. Procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Alt stăpân, aceleaşi metode. Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială. Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul său“, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa. Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese nepătat şi nimeni nu-şi mai poate continua cariera. Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile. Inscripţia de la intrarea în „Infernul“ lui Dante ar fi destul de potrivită pentru rezervaţia pomenită, deşi „Infernul“ lui Băsescu şi al lui Iohannis merită o alta, cu specific naţional, care să ne oblige pe toţi să ne amintim de anii în care ne-am dovedit laşi, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alţii cu mult prea mult sânge. Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său, care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare, dar cu vechi şi justificat abonament la Beciul Domnesc. Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru a-i câştiga victoria în alegeri a lui Băsescu, au devenit ei cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzaţi fără riscul de a zgudui tot lanţul de relaţii? După ce vor rezolva cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, cum spune doamna Gorghiu şi papagalii ei, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, de exemplu, poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ va fi îndeplinit. Fără îndoială, există şi explicaţii logice ale cedării şi laşităţii generale în faţa ţuţărilor dictatorilor băştinaşi. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“. Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara. Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă. Pentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere. Ei au certitudinea că există atâta timp cât simt acest sentiment. Să dispreţuiască, dar atunci să mă dispreţuiască pe mine! Felul în care am pierdut toate cele mai înainte pomenite ar ocupa un loc de seamă în orice istorie a lichelismului naţional, dar şi a prostiei. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc de cinste chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor. „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi. Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte. Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate. Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce le-am încercat pe toate celelalte. Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Fromm dovedeşte că, pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei. Fromm a găsit în Fraţii Karamazov de Dostoievski un foarte convingător exemplu de incapacitate de a suporta libertatea: „… nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“. Tot într-un anumit tip de slăbiciune trebuie remarcată şi pulsiunea sadică, adică plăcerea de a provoca celuilalt sau celorlalţi durere. Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă. Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi. La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică. Ţine aceasta de componenta sadică a învingătorului, despre care vorbeam, sau de un calcul rece, economic? Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim. Dar la fel de trist, cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, ci de ceea ce n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor.

 

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

ACADEMIA ROMANA DESPRE DECESUL SCRIITORULUI AUGUSTIN BUZURA:”CULTURA ROMANA PIERDE UNA DINTRE MARILE CONSTIINTE ALE POPORULUI!”,DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!

11 iul.

A trecut la cele veşnice Augustin Buzura

A trecut la cele veşnice Augustin Buzura

Scriitorul Augustin Buzura a murit luni, la vârsta de 78 de ani.

„Buzura a făcut să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului. Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare pentru că oamenii vedeau acolo că el încearcă să spună adevărul. Un prozator în linia lui Slavici și Rebreanu. Nu avea o frază strălucitoare, ușoară. Era greoaie dar gravă, nu zbura deasupra frazelor limbajul lui, ci căuta ceva în interiorul lucrurilor. Pierderea lui e uriașă pentru literatura noastră”, a spus Eugen Simion, la Antena 3.

Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938, la Berința în județul Maramureș a fost un psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 era membru titular al Academiei Române.
Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul “Gheorghe Șincai” (în prezent, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare). A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964).
A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale.
a debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963.
A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În ultima vreme era directorul revistei Cultura.

Romane publicate

Absenții (1970)
Orgolii (1974)
Fețele tăcerii (1974)
Vocile nopții (1980)
Refugii (1984)
Drumul cenușii (1988)
Recviem pentru nebuni și bestii (1999), ed. Semne
Raport asupra singurătății (2009)[2]

Romane traduse în limba franceză

Chemin de cendres, tradus de de Jean-Louis Courriol, Éditions Noirs sur Blanc, 1993
Requiem pour salauds et fous, tradus de Marily Le Nir, Éditions Noirs sur Blanc, 2001

Alte publicații

Canonul periferiei, ediție îngrijită de Angela Martin, Editura Limes, 2012 [3]
Nici vii, nici morți, Editura RAO, 2013 [4]

Referințe critice

Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică (Orgolii, Refugii) și în aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conștiinței.
Următoarele romane sunt mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana a treia, eroii sunt hermeneuți care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forțată și fenomenul partizanilor și a rezistenței armate din munți, revolta minerilor din Valea Jiului și represiunea care a urmat după aceasta.
Buzura a continuat tematica romancierilor din „obsedantul deceniu” având la dispoziție informații mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate și din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în acea epocă, luptându-se cu cenzorii pentru fiecare frază.

Scenarist

Mai multe producții cinematografice și de televiziune au fost realizate pe scenarii de Augustin Buzura.

Orgolii (1981, r. Manole Marcus, după romanul omonim)
Pădureanca (1987, r. Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici)
Undeva în Est (1991, r. Nicolae Mărgineanu, după romanul „Fețele tăcerii”)

Augustin Buzura a condus Institutul Cultural Român în perioada 1990 – 2005, după ce, imediat, după 1989, a fondat organismul precursor al ICR de azi, Fundaţia Culturală Română.

IN CADRUL SESIUNII DE LA CRACOVIA.PADURILE ROMANIEI AU TRECUT IN PATRIMONIUL MONDIAL NATURAL UNESCO!

11 iul.

Peste 24.000 de hectare de păduri de fag din România au fost incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO

Peste 24.000 de hectare de păduri de fag din România au fost incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO

Peste 24.000 de hectare de păduri de fag din România au fost incluse în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, cu prilejul celei de-a 41-a sesiuni a Comitetului, care s-a desfăşurat vineri la Cracovia (Polonia).

Dintre cele 24.679,4 hectare de păduri virgine de fag declarate sit al Patrimoniului Mondial Natural al UNESCO, 24.341,3 de hectare se află în proprietatea publică a statului şi administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar 338,1 se află în proprietate privată.

Cele şapte situri aflate în administrarea Romsilva sunt în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, cu o suprafaţă de 10.321,7 hectare, în Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, cu 4.278,3 hectare, în Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, 4.294,2 de hectare, în Parcul Naţional Cozia, cu 3.411,1 hectare şi trei alte situri, Codrii seculari Slătioara, de 609,8 hectare, Groşii Ţibleşului, de 346,3 hectare şi codrii Strâmbu-Băiuţi, cu 630 de hectare. În plus, a fost selectat şi Codrul secular Şinca, de 338,1 hectare, aflat în proprietatea Primăriei Şinca din judeţul Braşov.

Iniţiativa includerii acestor situri în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO aparţine Ministerului Apelor şi Pădurilor, în urmă cu trei ani fiind semnat un protocol de colaborare cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” şi organizaţiile de mediu WWF – Programul Dunăre – Carpaţi şi Greenpeace România.

Partenerii în proiect au identificat iniţial 25 de situri, fiind selectate în final 8 situri valoroase.

Anul trecut, în luna septembrie, o echipă de specialişti ai Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), organizaţie mandatată de UNESCO să certifice aceste situri, a evaluat în teren toate aceste păduri.

”Este o veste foarte bună, fiind o recunoaştere a faptului că România deţine păduri extrem de valoroase, bine administrate şi protejate. Este un efort comun, o colaborare foarte bună între specialiştii Ministerului Apelor şi Pădurilor, specialiştii silvici şi organizaţiile de mediu, cărora le mulţumim pentru implicarea în acest proiect. Romsilva este angajată într-un amplu proces de identificare şi protejare a pădurilor valoroase de patrimoniu”, a transmis Dragoş Ciprian Pahonţu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a inclus alte aproape zece mii de hectare de pădure în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, procesul de identificare a altor păduri virgine fiind în derulare.

UN NOU EPISOD INTRE LAURA CODRUTA LASCU-KOVESI SEFA DNA SI PRESEDINTELE PSD LIVIU DRAGNEA!

11 iul.

DNA a anunțat că s-a sesizat din oficiu și cu alte aspecte referitoare la investigația Rise Project, menționând că există indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției.

”La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupție s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conținute în investigația jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției. În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă”, precizează Biroul de presă al DNA într-un răspuns la solicitarea Agerpres.

TRADAREA ROMANIEI DE CATRE EMIL CONSTANTINESCU. 20 DE ANI DE LA PARTENERIATUL CU USA SEMNAT CU DEMOCRATUL BILL CLINTON, DOUA SLUGI A LUI SOROS!

11 iul.

Lansarea Parteneriatului strategic româno-american. Emil Constantinescu şi Bill Clinton

Lansarea Parteneriatului strategic româno-american. Emil Constantinescu şi Bill Clinton

“Nu putem staţiona pe linii lăturalnice, aşteptând să treacă pe lângă noi trenul istoriei”, declara preşedintele Emil Constantinescu pe 11 iulie 1997, în faţa celor peste 100 000 de români adunaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi toate străzile din jur, pentru a asista la lansarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Emil Constantinescu, la 17 noiembrie 1996, a deschis toate uşile pentru România. În ciuda progreselor rapide înregistrate în primele şapte luni de la preluarea mandatului, după cei şapte ani de stagnare în regimul neocomunist, era prea târziu ca România să mai poată fi admisă în primul val al extinderii NATO spre Est, dar vizita preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti şi lansarea unui parteneriat strategic cu SUA a fost semnalul că lumea euro-atlantică îi pregăteşte României un loc în rândurile ei. “Acest parteneriat este important pentru America, deoarece România este importantă pentru America. Prin sine şi ca un model într-o regiune problematică a lumii. Vizita mea este scurtă, dar prietenia noastră va trece proba timpului. Atât timp cât mergeţi pe lungul drum al democraţiei, America vă va fi alături!”, anunţa Bill Clinton în Piaţa Universităţii. Vizita de stat a preşedintelui Emil Constantinescu în Statele Unite din 1998 şi apoi, un an mai târziu, decizia fermă ca România să se comporte ca un membru de facto al NATO în războiul din Iugoslavia, au consolidat acest parteneriat.

Emil Constantinescu şi Bill Clinton salutând publicul adunat în Piaţa Universităţii cu ocazia lansării Parteneriatului strategic româno-american

În perioada 1996-2000, relaţia privilegiată cu SUA s-a manifestat nu numai la nivelul politic, prin rezervarea unei poziţii de lider regional pentru România. În domeniul militar, ea a permis reformarea Armatei şi transformarea ei într-o structură compatibilă cu cea a ţărilor membre NATO şi, bineînţeles, reformarea serviciilor de informaţii. În domeniul economic, a contribuit la salvarea de la faliment a sistemului financiar-bancar şi a condus la creşterea volumului de investiţii americane în ţara noastră. În domeniul juridic, sprijinul american în lupta împotriva corupţiei a fost semnificativ. Şi, nu în cele din urmă, organizaţiile neguvernamentale americane au susţinut, prin toate mijloacele pe care le aveau la îndemână, renaşterea societăţii civile în România.

Pentru performanţele sale politice, iar Parteneriatul strategic cu SUA este cea mai mare dintre ele, în iunie 1998, preşedintele Emil Constantinescu primea titlul de “Omul de stat european al anului”, din partea East-West Institute din New-York. O lună mai târziu, în timpul unei ceremonii organizată în Congresul american, după discursul pe care îl susţinuse în faţa Senatului şi Camerei Reprezentanţilor – onoare care le-a mai fost rezervată, din centrul Europei, doar lui Lech Walesa şi Vaclav Havel -, lui Emil Constantinescu i se conferea medalia Centrului pentru Democraţie. În diploma care însoţeşte medalia se menţionează: “Este un lider recunoscut şi reformatorului ţării sale. Sub conducerea preşedintelui Constantinescu, România postcomunistă şi-a început paşii majori spre dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, consolidând, în acelaşi timp, instituţiile democratice ale ţării. În plus faţă de eforturile prestigioase ale preşedintelui Constantinescu în tranziţia României către o democraţie deplină şi economie de piaţă, acest premiu reprezintă recunoaşterea apariţiei unui lider nou şi influent în Europa Centrală”. În august 1999, Asociaţia Barourilor Americane îl omagia pentru progresele înregistrate în lupta împotriva corupţiei şi îi conferea prestigiosul său premiu.

Piaţa Universităţii, 11 iulie 1997. Lansarea Parteneriatului strategic româno-american

În februarie 2000, Parteneriatul strategic cu SUA intra într-o etapă intensificată, iar la 11 iulie 2000, la aniversarea primilor trei ani, Bill Clinton îi scria lui Emil Constantinescu: „România este un partener valoros. Dumneavoastră şi ţara dumneavoastră continuaţi să fiţi lideri în procesul de pace şi stabilitate în Sud Estul Europei. Statele Unite apreciază România în mod special pentru sprijinul statornic oferit eforturilor NATO de soluţionare a crizei din Kosovo şi continuarea cooperării în promovarea democraţiei în Serbia”.

În Congresul american, Emil Constantinescu primeşte medalia Centrului pentru Democraţie

Acum, când aniversăm douăzeci de ani de la lansarea Parteneriatului strategic cu SUA, moştenirea pe care Emil Constantinescu a lăsat-o României îşi arătă roadele. Pe 9 iunie 2017, preşedintele Klaus Iohannis afirma în timpul vizitei sale la Casa Albă: “E important că sărbătorim 20 de ani de parteneriat. Acest parteneriat cu SUA a modelat România aşa cum este astăzi, o democraţie solidă, cu o economie sustenabilă”.

Un fragment referitor la Parteneriatul strategic româno-american, din filmul documentar „The Turning Point: Romania-NATO 1996-2000”, prezentat în octombrie 2014 la School of Foreign Service (Georgetown University, Washington) şi School of Law (New York University), poate fi urmărit mai jos:

Fundaţia Română pentru Democraţie

PARLAMENTUL SUEDEZ A SESIZAT LUNI JUSTITIA DIN TARA LOR IMPOTRIVA PRESEDINTELUI TURC,RECEP ERDOGAN,PE CARE IL ACUZA DE „GENOCID!”

11 iul.

Membri ai Parlamentului suedez au sesizat luni justiția din țara lor împotriva președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, pe care îl acuză de „genocid” în regiunile kurde după reluarea, în 2015, a luptelor dintre armată și separatiști, relatează AFP, conform Agerpres.
Parlamentari din partea Verzilor și Partidului de Stânga au depus o plângere în fața Camerei internaționale a Parchetului de la Stockholm pentru ‘genocid, crime împotriva umanității și crime de război’, a declarat o reprezentantă a ecologiștilor, Annika Lillemets, într-o conferință de presă.
Această plângere „îl vizează pe președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, precum și mai mulți miniștri”, printre care prim-ministrul, și miniștrii apărării și de interne, a adăugat ea.
Invocând rapoarte ale Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) și ONG-ului Amnesty International, parlamentarii suedezi au afirmat că ‘vaste zone din Kurdistanul turc au fost supuse une agresiuni militare și distrugerii din partea statului/guvernului turc’ între iulie 2015 și decembrie 2016.
Într-un raport prezentat în martie, OHCHR a condamnat execuțiile extrajudiciare și recurgerea excesivă la forță’ și a afirmat că a înregistrat ‘numeroase de dispariții, tortură, distrugere a locuințelor și clădiri ale patrimoniului cultural.
Parlamentarii în cauză se bazează pe o lege din 2014 care definind acuzațiile de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și competența internațională a justiției suedeze care în ultimii ani a deschis mai multe anchete asupra unor presupuse acte comise în Siria.
Sud-estul Turciei este scena unui conflict între separatiștii kurzi și Ankara care, din 1984, a făcut peste 40.000 de morți. Luptele au reînceput în 2015 după încălcarea armistițiului, urmată de anularea negocierilor de pace cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

DACA MAI EXISTA PATRIOTI ROMANI. NU UITATI 100 DE ANI DE LA VICTORIA DE LA MARASTI DIN PRIMUL RAZBOI MONDIAL AL ARMATEI ROMANE IMPOTRIVA ARMATEI GERMANE CONDUSE DE GENERALUL MACKENSEN!,DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA PE EROII ROMANI CAZUTI IN CELE DOUA RAZBOAIE CARE VEGHEAZA ASUPRA INTEGRITATII SI SUVERANITATII STATULUI NATIONAL ROMANIA!

11 iul.

Mărăști, Mărășești și Oituz au fost unele dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului român. În 11 iulie 1917, armata română a început bătălia de la Mărăști în urma căreia a fost învinsă armata germană. Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, nota în ordinul de zi: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărășești fu mormântul iluziilor germane”.
Cu Bucureștiul ocupat, curtea regală în exil la Iași, armata română, retrasă în Moldova, după înfrângerile din urma cu un an din Transilvania și Dobrogea, trece prin transformări radicale în 1917. Este înzestrată cu armament și tehnică de luptă modernă aduse din Franța iar trupele sunt instruite de aproximativ 1500 de ofițeri și de soldați francezi conduși de generalul Henry Berthelot.
În vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forțe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie și 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane erau de 800.000 de combatanți și 1.000.000 rezerve, potrivit Rador.
Bătălia de la Mărăști a fost una dintre cele mai importante bătălii desfășurate pe teritoriul țării noastre, între 11 iulie și 19 iulie 1917, o operațiune ofensivă a Armatei Române și a Armatei Ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Confruntarea a deschis seria celor trei mari bătălii – Mărăști, Mărășești, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse au reușit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război și pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.
Feldmareșalul August von Mackensen, supranumit „generalul de fier” anunța în vara lui 1917 că „în câteva zile va sărbători la Iași zdrobirea armatelor române”. Mitul invincibilității germane avea să fie spulberat însă de eroismul și priceperea Armatei Române.
Sfârșitul lui 1916 adusese ocuparea a două treimi din teritoriul românesc de Puterile Centrale. Bucureștiul era stăpânit de inamici, guvernul se mutase la Iași iar frontul se stabilizase în sudul Moldovei. În octombrie 1916, în frunte cu generalul francez Henri Mathias Berthelot, a sosit o misiune militară aliată menită să ajute la reorganizarea Armatei Române. S-a izbutit pregătirea de luptă a 460.000 de oameni, cu o înaltă capacitate combativă și cu un moral ridicat. În vara lui 1917, Puterile Centrale au conceput un atac pentru a sparge linia română. Într-o primă fază, au încercat să dea o lovitură decisivă. Văzând că nu le reușește, au început să pună presiune constantă pe tot aliniamentul pentru a găsi un punct slab și a-l fructifica. Nici cu cea de-a doua metodă nu au reușit.
În aceste condiții Marele Cartier General Român a conceput proiectul unei ofensive. Pe 8 iulie 1917, înainte de începerea operațiunilor, Alexandru Averescu, comandantul Armatei a 2-a, s-a adresat militarilor: „Ostași! A sosit momentul mult așteptat de toată suflarea românească, de voi însă cu bună seamă mai mult decât oricine. Să reluăm lupta pentru a răsturna zăgazul urâcios dincolo de care se aud gemetele părinților, fraților, copiilor noștri sub apăsarea vrăjmașului hrăpăreț. Nu uitați că reluăm lupta pentru cea mai dreaptă și cea mai sfântă cauză, și anume pentru izgonirea cotropitorilor din căminul nostru”.
Bătălia de la Mărăști a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea operațiunilor militare pe frontul românesc, dar a contribuit și la ridicarea moralului ostașilor români. Moralul populației, zdruncinat după eșecurile din 1916 și afectat de condițiile grele de viață, era ridicat, între alții, și de scriitorul Mihail Sadoveanu, care arăta că „Bătălia de la Mărăști va trece în istoria noastră ca o operă serioasă și solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută și s-a executat după planul inițial. Cel din urmă soldat a știut unde merge și și-a făcut datoria. Artileria a dovedit o preciziune înspăimântătoare. Ofițerii germani prinși au trebuit să se plece, arătându-și toate omagiile”.
Reorganizate și temeinic instruite, dar având și experiența campaniei din 1916, trupele române s-au dovedit a fi un adversar capabil de a pune probleme și chiar de a învinge redutabilele armate germane și austro-ungare. Rezultatul acestei bătălii s-a datorat atât abilităților tactice ale ofițerilor români, eficacității artileriei române și excelentei colaborari a acesteia cu trupele terestre, determinării și tenacității în luptă a oștașilor români, dar și prețiosului ajutor dat de localnici prin furnizarea de informații despre inamic și prin călăuzirea trupelor române pe poteci de munte spre flancurile și chiar în spatele trupelor inamice.

A FI ,SAU A NU FI….ELIBERAT. ZI CU EMOTII PENTRU „SOLUTIA IMORALA” DAN VOICULESCU!

11 iul.

Imagini pentru BASESCU,DAN VOICULESCU,POZE

 

Tribunalul Bucureşti este așteptat, marţi, să decidă dacă omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi eliberat condiţionat.

Tribunalul judecă, marţi, contestaţia formulată de procurori la decizia Judecătoria sector 5, care în 8 iunie a stabilit că omul de afaceri poate fi eliberat condiţionat.

Hotărârea judecătorilor de la Tribunalul București va fi definitivă.

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

SIMONA HALEP O INTALNESTE IN SFERTURI DE FINALA LA WTA WIMBLEDON PE BRITANICA JOHANNA KONTA!

11 iul.

Simona Halep o întâlnește marți în jurul orei 18.00 pe jucătoarea britanică Johanna Konta (numărul 7 WTA) în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Miza este una uriaşă pentru româncă.

În afară de o calificare în semifinalele turneului, Halep şi-ar asigura, în cazul unui succes, şi locul 1 WTA.

„Nu va fi uşor cu Konta, are publicul alături de ea, mă aştept la o mare luptă, fiecare va lupta pentru şansa de a ajunge în semifinale. Îmi doresc să joc bine. Nu contează că sunt aproape de locul 1, am mai fost în situaţia aceasta, trebuie să câştig acest loc, pe mine mă interesează doar să câştig următorul meci”, a declarat Simona.

Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a trecut de Victoria Azarenka (Belarus), fostă locul 1 WTA, situată acum pe poziţia 683, scor 7-6 (7/3), 6-1.

JAIN – DYNABEAT!

11 iul.

%d blogeri au apreciat: