Ion Cristoiu a analizat pe blogul său achiziționarea rachetelor Patriot de către statul român, care va cheltui pentru acestea aproximativ 3,9 miliarde de dolari. Jurnalistul susține însă că rachetele nu vor fi cumpărate direct de la americani, ci vor fi unele second-hand din Israel.
„Pe 13 iulie 2017, cu ochelari de soare, tip frizer venit în Centru la film, într-o ținută de Gigolo, semn că o inevitabilă etapă critică a bărbăției își spune cuvîntul chiar și la președinți, Klaus Iohannis a descins la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, sub semnul a ceea ce s-ar putea numi disperarea de a vedea că întîrzie concretizarea angajamentului luat la Casa Albă în schimbul bătăii pe umăr (cel de a cumpăra rachete Patriot de 3,9 miliarde de dolari).
Aici a avut loc acest dialog cu presa: „Reporter: Domnule președinte, dar cum le răspundeți celor – pentru că au apărut voci critice – parlamentari de la USR, lideri de opinie care spun că nu ar trebui să plătim atît de mulți bani pentru acest sistem Patriot, deși știm, s-a vorbit despre alocarea a 2% din PIB de foarte multă vreme? Klaus Iohannis: Nu am deloc de gînd să le răspund, acestea sînt chestiuni militare, tehnice și militarii or să formuleze atunci cînd este cazul un punct de vedere.”
Din cîte se vede, președintele României a fost întrebat asupra criticilor din presă și din politică față de cheltuirea nesăbuită a 3,9 miliarde de dolari pentru achiziționarea de Rachete Patriot. E greu de precizat dacă răspunsul lui Klaus Iohannis e al unui nerod sau al unui șmecher. A lua 3,9 miliarde de dolari nu numai de la dezvoltarea țării, dar și de la dezvoltarea Armatei, pentru a le da pe rachete pe care – (atenție! – se spune în tîrg -) le vom lua la mîna a doua, de la Israel, căruia i se va livra în schimb, de către americani, un sistem nou-nouț! – e o chestiune care interesează pe toți românii, cei din ale căror taxe și impozite se scot acești bani. Nu e vorba de o discuție despre șuruburile rachetelor, nici măcar despre destinația lor. E o discuție despre oportunitatea unei asemenea cheltuieli, făcute numai și numai pentru că Klaus Iohannis a beneficiat de Înalta Bătaie pe Umăr (drept) de către Prea Puternicul Padișah de la Casa Albă. Cum adică? A discuta dacă această sumă trebuie sau nu cheltuită prostește e interzis civililor? Despre ea pot discuta numai militarii sau mai precis lobbiștii companiilor de armament, destul de mulți și în țara noastră?”, a scris Cristoiu pe blog.
În continuare, Ion Cristoiu a abordat și subiectul interviului acordat de Laura Codruța Kovesi celor de la Ziare.com în cadrul căruia a precizat că înregistrările difuzate în mass-media cu declarațiile sale au fost trunchiate.
”Șefa DNA, Codruța Kovesi, a acordat un interviu UM ziare.com, mai precis comandantului acestei unități, o coloneleasă care și-a schimbat de mai multe ori numele nu însă și subordonarea. Dacă-i ordin, cu plăcere! vorba lui Svejk. Prin urmare, mai ales în ce privește Scandalul Înregistrărilor din DNA, Fecioara Morală a Națiunii beneficiază de întrebări tipice presei aflate pe o baricadă sau pe alta, întrebări gen masaj cu limba dată prin miere. Ca de exemplu, „deci, o discuție într-o ședință a avut loc, ea a fost înregistrată și apoi conținutul a fost prelucrat pentru a va fi «puse vorbe în gură»?” Ori de cîte ori are parte de un interviu gen masaj, interlocutorul se simte bine. Toarce, dă din coadă și la o adică chiar miaună tandru. În continuarea întrebărilor de tip, Nu-i așa că sunteți cea mai? interviul, chitit pe albirea Codruței Kovesi, ajungeși la celebrele formulări precum cur, mîncați-aș, auzite în înregistrările date de România tv: „ -Vă sînt atribuite niste formulări să le zicem colocviale: «mînca-ți-aș», «curul pe dosare», «decapați»? Ați spus așa ceva? – Categoric nu. Nu am folosit aceste expresii. Dar dacă nu le-ați spus, cum de se aud totuși cu vocea dvs? – E foarte simplu atunci cînd prelucrezi o înregistrare audio să faci anumite colaje din cuvinte. Există softuri comerciale disponibile și pe Internet cu ajutorul cărora poți să faci așa ceva. Nu am folosit niciodată acele expresii. Niciodată nu vorbesc într-un asemenea mod cu colegii.”
Ce vrea să spună Suita în copac? Că ea n-a folosit aceste expresii în cadrul ședinței de muștruluire a procurorilor din subordine pe motiv că aceștia nu mai ascultă comenzile date de ea. Că printr-un soft comercial s-a făcut un colaj din cuvinte precum cur, mîncați-aș. Colajul a folosit, totuși, recunoaște Codruța Kovesi, cuvîntul cur, zis cu gurița ei, dar într-un alt context decît cel al ședinței cu procurorii. Noi am fost șocați nu însă de folosirea cuvîntului respectiv în cadrul ședinței, ci de folosirea lui de către o doamnă. Nu de alta, dar dacă a fost luat pentru a fi plasat în înregistrarea din ședință, a fost luat tot dintr-o intervenție publică a Distinsei. Ca să nu mai spun că nu văd care a fost rostul complicării celor din Conspirație ca s-o facă să vorbească într-o ședință secretă ca pe maidan. Joi, 12 iulie 2017 seara, Eugen Teodorovici, consilier onorific al premierului, a declarat la UM Digi 24 că s-ar impune impozitarea Bisericii Ortodoxe Române. Pentru această declarație, Eugen Teodorovici a fost demis din postul de consilier onorific, la doar cîteva zile după ce a fost numit.”, a mai scris Cristoiu.