Arhiva |

SCHIMBAREA SPECTACULOASA A ATITUDINII FATA DE GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS A FOST COMANDATA DIN PUSCARIE DE DAN VOICULESCU.DE CE?,DUPA 10 ANI,ANTENA 3 SI LIDERII NOULUI PDL,PARTIDUL PREZIDENTIAL PREGATESC O NOUA SOLUTIE IMORALA:CEA A LUI KLAUS WERNER JOHANNIS!

25 iul.

Imagini pentru IOHAnnis,antena 3,poze

 

Finele de an 2014 nu duce lipsă de ciudățenii, ceea ce înseamnă că și după așa zisul Miracol care a fost victoria lui Klaus Iohannis, formulă scoasă din puțul lingușirii depline a Conducătorului, România a rămas aceeași.

O țară definită prin democrație originală, altfel spus, o țară în care democrația de tip european s-a pervertit în democrație de mici și berici la întîlnirea cu fondul miticist.

Printre ciudățeniile finelui de an se numără – alături de transformarea purtătoarei de cuvînt a Prea Alesului într-un Dinicu Golescu al clădirii numite Palatul Cotroceni – asumarea de către Trustul de presă al familiei Dan Voiculescu a posturii de cîine de pază al onoarei de președinte a lui Klaus Iohannis.

Prin Trustul său de presă Dan Voiculescu a pariat pe Victor Ponta și a pierdut. Va rămîne de data asta în Istoria proastei din tîrg Sinteza zilei din seara de duminică 16 noiembrie 2014. În timp ce toate televiziunile îl dădeau cîștigător pe Klaus Iohannis, Mihai Gâdea și ai lui continuau să creadă că Victor Ponta e deja președinte.

Prin raportare la angajarea totală, contrară normelor minime ale profesiei de jurnalist, de partea unuia dintre candidați – Victor Ponta – postura asumată după scrutin de Antena 3 stupefiază. Nu, nu e vorba de renunțarea la campania de insulte și calomnii față de Klaus Iohannis în favoarea uneri abordări neutre, reci chiar, a vieții și activității noului președinte. Nu, e vorba de asumarea posturii de cîine de pază al lui Klaus Iohannis. Cine îndrăznește să-l mustre nițel pe Prea Alesul se trezește cu un jet de rahat aruncat în față de furtunul pe care-l ține, pompierește, Mihai Gâdea.

Asumarea acestei ipostaze de către Trustul lui Dan Voiculescu a fost sesizată de numeroși jurnaliști. Unii au făcut-o cu acreala tipică amantei care sare în sus cînd bărbatul se culcă cu nevastă-sa. Klaus Iohannis e pentru aceștia un Subiect al linsului lor exclusiv. Alții au făcu-o încercînd și o explicație. Și anume că Antena 3 se află în căutarea unui nou stăpîn, dat fiind că vechiul Dan Voiculescu e la pușcărie.

Explicația îți dă dureri de dinți prin puerilitatea ei. Dan Voiculescu a rămas Stăpînul absolut al Trustului Intact. Asemenea altor pușcăriași cu parale, el își conduce afacerile din pușcărie la fel de autoritar ca și pe vremea cînd era în afara pușcăriei. Schimbarea spectaculoasă a atitudinii față de Klaus Iohannis a fost comandată din pușcărie de Dan Voiculescu. De ce?

Alte două fapte ne ajută să găsim răspunsul:

  • Liderii PNL, în frunte cu madmoazela lui Klaus Iohannis, desemnata Alina Gorghiu, mai au puțin și-i întrec la prezență în studiourile Antenei 3 pe părinții fondatori ai statorniciei în aceste studiouri: Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac.
  • De ceva timp, mai precis imediat după proclamarea lui Klaus Iohannis ca președinte, Antena 3 a lansat o campanie de schimbare a conducerii PC, a lui Daniel Constantin, mai ales. Campania nu se reduce la denunțarea așa ziselor greșeli ale liderului PC. Ea vizează și – dacă nu mai ales – poziția PC pe scena noastră politică.

Acoliții lui Dan Voiculescu folosesc amvonul Antenei 3 pentru a susține că Partidul Conservator trebuie să-și afirme mult mai profund identitatea de partid de Dreapta. Care identitate – ați ghicit! – e pusă la îndoială de participarea la Coaliția cu PSD. E limpede că Dan Voiculescu a ordonat din pușcărie această campanie vizînd răsturnarea lui Daniel Constantin și, mai ales, trăncăneala despre adevărata identitate a PC: Cea de partid de Dreapta. Dacă PC e partid de Dreapta și, mai ales, dacă alianța cu PSD îi pune la îndoială identitatea, ce concluzie se poate trage? Că Partidul Conservator trebuie să rupă alianța cu partidul de Stînga care e PSD și să între în alianță – de data asta naturală – cu PNL.

Cele două fapte aparent inexplicabile – Cultivarea lui Klaus Iohannis de către Antena 3 și prezența liderilor PNL la televiziunea lui Dan Voiculescu – se dovedesc perfect explicabile. Ele fac parte din pregătirea unei noi soluții imorale: Cea a lui Klaus Iohannis.

Ofițerii acoperiți din presă vor lăuda din nou Tăcerea de Mărit Padișah a lui Klaus Iohannis. Soluția imorală ar fi imposibilă însă dacă Antena 3 nu i-ar sufla în fund, cu trompeta, lui Klaus Iohannis.

Ca și prezența liderilor PNL în studio, cultivarea lui Klaus Iohannis de către Antena 3 e preludiul la marele coit care va fi Alianța dintre PNL și PC sub Înaltul Patronaj al lui Klaus Iohannis.

SURSA :http://cristoiublog.ro/

ASCENSIUNEA SI DECADEREA TRUSTUL INTACT.CARIERA POLITICA A LUI DAN VOICULESCU,MOGUL DE PRESA DE LA TRADAREA PSD-ULUI IN 2004 LA SOLUTIA IMORALA PENTRU TRAIAN BASESCU SI COMPLICE LA INSTAURAREA REGIMULUI DE STAT MAFIOT BASISTO-JOHANNIST CONTINUA PRIN PROPAGANDA ANTI-PSD+ALDE PENTRU NOUL PDL,PRO- JOHANNISTA DE LA ANTENA 3!

25 iul.

Imagini pentru BASESCU,VOICULESCU,POZE

Dan Voiculescu este unul dintre personajele care au provocat mereu controverse, începând de la modul în care a făcut avere pe timpul lui Ceauşescu până la implicarea în politică.

Dacă misterul averii sale dobândite până în 1990 a rămas parţial neelucidat, influenţa lui asupra politicii şi politicienilor de după Revoluţie i-a sporit nu numai averea, ci şi puterea, fiind implicat în cele mai importante evenimente, în special după 2000. Cu partidul pe care l-a înfiinţat şi cu trustul său de presă, Voiculescu s-a aliat pe rând cu principalele partide politice, trecând dintr-o barcă în alta, decizia de acum a justiţiei fiind în măsură să îi afecteze viitorul şi puterea de influenţă în politică.

Evoluţia politică de după Revoluţie a lui Dan Voiculescu a fost legată de cea a Partidului Umanist, devenit ulterior Conservator, al cărui fondator este, omul de afaceri folosindu-şi forţa mediatică şi politică pentru a intra şi ieşi, în mai multe rânduri, în şi din alianţe cu PSD sau cu adversarii social-democraţilor, cu scopul de fi la putere.

 

Voiculescu, fondator al Partidului Umanist, devenit Partidul Conservator

Dan Voiculescu a fondat, în 1991, Partidul Umanist din Romania şi a deţinut preşedinţia formaţiunii până în 2005. Până în anul 2000, partidul lui Voiculescu nu a avut rol semnificativ pe scena politică, obţinând sub 1% la alegeri şi fiind în căutarea unei linii doctrinare. Singurul lucru clar a fost că „omul” era pus în centrul doctrinei Partidului Umanist, care a avut când orientări de dreapta, când de stânga. Astfel, partidul şi-a declarat susţinerea atât pentru micii întreprinzători şi IMM-uri, cât şi pentru categoriile devaforizate. Ascensiunea PUR s-a produs în paralel cu cea a trustului media deţinut de Dan Voiculescu, care în timpul mineriadei din 1999 s-a poziţionat de partea minerilor şi implicit în opoziţie cu puterea de dreapta.

De două ori în Parlament cu PSD şi trădarea din 2004

Pe fondul degringoladei dreptei din anul 2000, PUR a reuşit să intre în Parlament cu ajutorul PSD, sub denumirea Polul Democraţiei Sociale din România, la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului. PUR a fost apoi partener al Partidului Social Democrat în timpul guvernării Adrian Năstase. Formaţiunea lui Voiculescu a participat la guvernare până în 2003. Motivul invocat pentru ieşirea de la guvernare a fost decizia PSD de a desfiinţa Ministerul IMM-urilor deţinut de PUR.

Urmează atacuri la adresa PSD, atât din partea PUR, cât şi prin intermediul media deţinute de Dan Voiculescu şi la alegerile locale din 2004 PUR obţine cel mai bun scor electoral candidând pe liste proprii – 6% din voturi. Dar pentru alegerile legislative de la sfârşitul anului 2004 PUR se alătură din nou PSD în Alianţa PSD+PUR. Partidul lui Voiculescu a obţinut 32 de parlamentari pe listele comune cu PSD şi urma să intre la guvernare alături formaţiunea lui Adrian Năstase, pe care îl susţinuse şi în campania pentru alegerile prezidenţiale, inclusiv mediatic. Însă Năstase a pierdut alegerile prezidenţiale şi, în urma negocierilor purtate de Dan Voiculescu cu Traian Băsescu, proaspăt ales preşedinte, la sediul firmei Grivco, PUR a sărit în tabăra PDL-PNL, permiţând astfel, la limită, preluarea guvernării de către Alianţa DA. Năstase, care a susţinut că Alianţa PSD+PUR a câştigat alegerile parlamentare şi era îndreptăţită să formeze Guvernul, l-a acuzat pe Voiculescu de trădare.

 

Voiculescu, ”soluţia imorală” pentru Băsescu

Discuţiile oficiale, de la Cotroceni, cu partidul lui Voiculescu pentru formarea acelei majorităţi au fost foarte scurte, ulterior şeful statului declarând că a recurs la ”soluţia imorală” pentru ca Guvernul să fie preluat de Alianţa DA.

Expresia ”soluţia imorală” legată de Voiculescu a devenit celebră şi a marcat conflictul politic din ce în ce mai acut dintre liderul PC şi şeful statului, Traian Băsescu. Preşedintele a afirmat, recent, că formula ”soluţia imorală” s-a referit la el însuşi, care a recurs la o alianţă cu PC pentru a reuşi să formeze o majoritate parlamentară la finele lui 2004 astfel încât PSD să nu ajungă la putere, iar guvernarea să fie preluată de Alianţa DA.

În mai 2005 Partidul Umanist şi-a schimbat titulatura în ”Partidul Conservator”. Voiculescu a renunţat la funcţia oficială de preşedinte al partidului, devenind ”preşedinte fondator”. Trustul media deţinut a fost cedat în 2006 fiicei sale, Camelia Voiculescu, în urma intenţiei lui Dan Voiculescu de a ocupa funcţia de vicepremier în Guvernul Tăriceanu, din partea PC, post din care demisionase George Copos. Tot în 2006 Dan Voiculescu este declarat colaborator al Securităţii de către CNSAS şi nu mai ajunge vicepremier, iar la sfârşitul anului PC iese de la guvernare, dar va continua să sprijine din Parlament Guvernul Tăriceanu.

 

Voiculescu, artizan al primei suspendări a lui Băsescu

În aprilie 2007, conflictul politic din ce în ce mai puternic dintre şeful statului şi premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, a condus la declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui de către Parlament. Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară pentru anchetarea faptelor preşedintelui ţării şi a întocmit un raport, care în cele din urmă a fost adoptat de Parlament cu 322 de voturi ”pentru” şi cu numai 108 „împotrivă”. Deşi Curtea Constituţională nu şi-a dat avizul în legătură cu acuzaţiile la adresa preşedintelui, Traian Băsescu a fost suspendat în urma votului Parlamentului.

La referendumul care a urmat, Traian Băsescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte, fapt care a însemnat ruptura totală dintre cei doi actori politici. Dan Voiculescu a devenit, inclusiv potrivit propriilor afirmaţii, principalul adversar politic al lui Traian Băsescu.

În 2008, PC încheie o nouă alianţă cu PSD, condus atunci de Mircea Geoană, câştigând la alegeri prin Alianţa PSD-PC patru mandate de deputat şi unul de senator, plus susţinere pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului pentru Dan Voiculescu.

După 2008, când PDL a câştigat cel mai mare număr de mandate în Parlament, lupta politică s-a acutizat, influenţa şi rolul lui Dan Voiculescu fiind reliefate în politica editorială anti-Băsescu a postului Antena 3.

 

Voiculescu, lider al USL, îl susţine când pe Ponta, când pe Antonescu

Dan Voiculescu a fost printre artizanii alianţei PSD-PNL-PC în 2010, denumită ulterior USL, care în 2012 a reuşit să demită Guvernul Ungureanu şi care, în vara aceluiaşi an, l-a suspendat din nou pe preşedintele Traian Băsescu. În tot acest proces, rolul mediatic al postului Antena 3 a fost foarte important. Traian Băsescu nu a fost demis din funcţia de preşedinte urmare a referendumului din vara anului 2012, dar USL, inclusiv prin vectorul de imagine Antena 3, a reuşit să capitalizeze curentul anti-Băsescu şi să câştige detaşat parlamentarele din decembrie 2012.

Dan Voiculescu s-a poziţionat în principal ca susţinător al USL, dar a criticat faptul că premierul Victor Ponta a acceptat semnarea pactului de coabitare cu Băsescu. La acea vreme, Voiculescu şi trustul său de presă erau susţinători puternici ai lui Crin Antonescu, ei fiind aliaţi din 2010 în Alianţa de Centru-Dreapta, parte din USL. Mai mult, Voiculescu a obţinut în 2011 şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, cedată de Crin Antonescu.

 

Voiculescu, din nou cu PSD

Ulterior, odată cu intensificarea conflictului politic Antonescu-Ponta, liderul PC s-a poziţionat din ce în ce mai mult în tabăra PSD. Acest fapt a fost sancţionat, la nivelul declaraţiilor, de către Crin Antonescu, fapt care a consolidat ruptura dintre PNL şi PC, dar a contribuit şi la destrămarea USL.

Ruperea USL de către Crin Antonescu şi PNL a fost sancţionată îndelung de către Dan Voiculescu şi postul Antena 3. Victor Ponta este politicianul susţinut în prezent de către liderul fondator al PC şi de către Antena 3. Rămâne de văzut dacă Victor Ponta, în ipoteza în care ar ajunge preşedinte, l-ar graţia pe liderul PC, în eventualitatea condamnării acestuia, deşi până acum a exclus o astfel de opţiune.

La rândul său, PSD s-a poziţionat ca susţinător al lui Dan Voiculescu, inclusiv în procesul ICA. Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a declarat recent, la Antena 3, că dacă Dan Voiculescu va fi condamnat în dosarul ICA, va fi vorba de a doua condamnare politică în România, dupa cea a lui Adrian Năstase. Tot la Antena 3, consilierul premierului, Mirel Palada, a apreciat că procesul lui Dan Voiculescu „nu se desfăşoară chiar ortodox”, din cauza „adversităţii dintre Traian Băsescu şi Dan Voiculescu”.

Astfel, condamnarea lui Dan Voiculescu devine un eveniment foarte important şi din punctul de vedere al evoluţiilor pe scena politică, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.

Telenovela Crin Antonescu – Klaus Iohannis : căderea în derizoriu

25 iul.

Politica ta

antonescu blaga iohannisCrin Antonescu, din nou,  despre relatia cu Iohannis

  • Am spus și în 2004 că domnul Năstase nu este varianta bună pentru România. Dar nu m-a văzut nimeni în campanie cu domnul Băsescu, nu împărtășeam, cum nu împărtășeșc nici acum, stilul, tipul de proiect.
  • În proiectul și discursul lui Iohannis, inclusiv cu privire la întâmplările din 2012 și raportarea la anumite concepte și realități din politica românească sunt schimbate. Pentru mine nu s-au schimbat.
  • Nu putem să ne numim PNL și să cântăm verde-nrourat. Asta nu merge. Ori una, ori alta
  • Daca regret ceva, regret esecul proiectului USL, pentru ca ar fi fost o sansa

Din pacate pentru Crin Antonescu, ex-viitor presedinte al USL, actualmente tras pe tusa, caderea in ridicol se poate produce  uneori cu o viteza debordanta.  Aseara a fost invitat la TVR-ul  inca patronat de Stelian Tanase cel propus chiar de PNL in vremea antonesciana si a facut…

Vezi articolul original 218 cuvinte mai mult

Dan Voiculescu internat la Universitar : „Satana soroșistă Băsescu va plăti ! „

25 iul.

Politica ta

lol satana

” Dan Voiculescu a fost internat vineri dupa-amiaza sub paza la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, urmand sa fie supus unei interventii chirurgicale ” ( sursa )

Dar, vai, săriți rrromani adevărați ( au voie să sară și cei falși , desigur ) , verzi, patrioți, geto-daci, stegari, ALDE-iști, GRIVCO-iști, Pandelo-Firiști, pleșoieni, familiști creștini, whatever, nu contează ! SATANA SOROS ÎL OMOARĂ PE MOGUL !!!
Lasand mistoul, sper ca e evident ca nimeni nu i-ar dori raul mogulului care a ajuns si el la o varsta, ce vreau sa subliniez e profunda ticneala a produselor Grivco si fanilor acestora
Soros, Basescu , Kovesi sau nazistul de Iohannis sunt dusmanii acestor tembeli, indiferent ca se intituleaza Anghel Cristiana sau Plesoianu Liviu ( lista ramanand deschisa ). Aceasta este vina principala a famigliei Voiculescu  : a creat niste mici monstri care spala creierele audientei, creiere si asa slab mobilate. Vreti un exemplu…

Vezi articolul original 68 de cuvinte mai mult

Cum s-a transformat presa ‘quality’ in fake-news : vezi orasul de pe Luna la Digi24 si afli numerele de la Loto numai la A3

25 iul.

Politica ta

Ideea postarii a plecat de la redactia Digi 24 care, nu numai ca publica mizerii de acest gen, dar   le mai si recomanda. Mai mira pe careva zvonurile ca Teszari, nemultumit de randamentul si ratingurile Digi, are de gand sa reduca semnificativ pierderile postului la care a angajat 1001 de rebuturi ale altora punandu-le pe liber ?
Dupa care, daca tot veni vorba de rating, dimineata am vizitat  ‘partenerii CNN’, ‘cea mai buna televiziune de stiri’, blablabla, unde prima pagina arata exact cum se vede. Un gigel bionergetician, bioterapeut și clarvăzător Viorel Pop care cunoaste cei șapte centri energetici ai României dar si numerele de la Loto ,  dezvăluie că, de fapt, cel mai puternic centru energetic este altarul bisericii. Ar putea fi un excelent consilier pentru primareasa Pandele Firea, zic, Grivco fiind ideea care ii uneste.
Si sa nu va inchipuiti ca situatia sta mai bine pe…

Vezi articolul original 140 de cuvinte mai mult

DE CE NU A EXISTAT UN HOLOKAUST IN ROMANIA?!

25 iul.

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/07/coral.jpg

De câţiva ani buni se scrie mult, îndeosebi de către istorici străini, despre existenţa unui holocaust românesc în anii celui de-al doilea război mondial. Istoricii români, cu foarte puţine excepţii, au o reacţie palidă, se simt timoraţi, aproape că le este frică să abordeze chestiunea în cauză. Alţi istorici, au trecut fără ezitare şi discernământ, de partea acelora care ne aşează stigmatul holocaustului pe frunte. Înţeleg că, indiferent cum ar fi fost, noi trebuie să fim solidari, dar şi răspunzători, cu/de trecutul nostru. Noi, şi nu străinii, trebuie să fim interesaţi în cel mai înalt grad, de ceea ce s-a petrecut cu poporul nostru în trecutul recent. Căci, în cazul despre care doresc să-mi exprim opiniile, nu mai este vorba doar de aflarea adevărului sau de o reconciliere cu trecutul, ci de culpabilizarea statului român, a poporului român, iar dacă vinovăţia care ni se impune cu tot dinadinsul, ne-o vom asuma, consecinţele vor fi dramatice.
Nu există, nu poate exista în istorie fapt/eveniment care să nu poată fi explicat: nu pot exista evenimente fără cauze, de orice natură ar fi ele. Important rămâne un fapt: cel/cei care analizează, evaluează, judecă un fenomen istoric, să ţină seama de întregul ansamblu de factori cauzali ce a determinat un eveniment sau altul să se producă. În judecata istorică se impune, obligatoriu, ca o axiomă, sfatul istoricului roman Cornelius Tacitus din Anale: „sine ira et studio” (fără ură şi părtinire). Dar, când judecata asupra unor evenimente istorice este profund marcată, viciată, de interese care nu au nimic comun cu adevărul istoric, sintagma marelui istoric roman este călcată, cu brutalitate, în picioare, iar interesele de care vorbesc se substituie adevărului istoric.

Sunt sigur că românii au puterea să înţeleagă că fiecare epocă, inclusiv, sau în mod deosebit, a noastră, trebuie să fie solidară cu trecutul; iarăşi: românii trebuie să ştie că epoca noastră se află prinsă într-o reţea de cauze şi efecte ce nu lasă nici măcar puţin loc hazardului, dar, solidaritatea de care vorbeam, ne obligă, ne descurajează la o judecată subiectivă asupra poporului nostru trecut. Nu avem voie, nu trebuie să dăm voie ca alţii să ne impună punctele lor de vedere, aşa-zisele lor adevăruri cu privire la noi şi istoria noastră recentă. Istoricii, acum, sunt obligaţi să iasă din tăcere, să se aplece organizat, stăruitor, asupra acestor grave acuze ce se aduc statului şi poporului român; sunt obligaţi, de jertfa sutelor de mii de români, victime ale războiului şi genocidului bolşevic, să nu tacă sau să fie indiferenţi. M-am aplecat, încă din adolescenţă, prin specificul ocupaţiei mele, asupra îngrozitoarei tragedii provocată poporului evreu de Holocaustul nazist. Am fost, şi sunt încă, profund impresionat de suferinţa imensă îndurată de poporul evreu în Europa ocupată de Germania nazistă. Sunt de acord cu marele istoric englez A. J. Toynbee, că, chiar şi după câteva mii de ani de penitenţă, poporul german numai cu greu va putea fi iertat de crima comisă. Căci, marea crimă înfăptuită de Germania nazistă împotriva evreilor (şi nu numai împotriva lor), nu s-a constituit într-un accident, ci a fost expresia unei strategii statale, bazată pe discriminare rasială, rezultatul unor teorii rasiale în care antisemitismul cel mai virulent devenise politică de stat. Consecinţele acestei politici se ştiu: milioane de evrei vor fi exterminaţi, iar Germania s-a acoperit de ruşinea unei crime fără egal în istorie.

În legătură cu această problemă, îmi pun o întrebare firească, ştiut fiind faptul că Ion Antonescu a fost aliat (nu satelit) al Germaniei naziste: care a fost rolul, ce loc ocupă România în cazul tragediei de care vorbesc? A practicat România lui Antonescu o politică de stat bazată pe o strategie rasială? Sunt românii părtaşi la „soluţia finală” preconizată de Hitler şi banda sa? A trimis Antonescu evrei români spre lagărele de exterminare germane? Au existat lagăre de exterminare în România celui de-al doilea război mondial? Iată întrebări esenţiale la care trebuie să dăm răspunsuri numai în raport cu adevărurile istorice ale acelor ani.

Spuneam că nu pot exista evenimente istorice care să nu poată fi explicate. Aşa şi în drama unei părţi a evreilor din România lui Antonescu, explicaţiile, cauzele acestei tragedii pot fi identificate fără greş, vinovăţia fiind, într-o primă fază, de partea unei părţi a evreilor basarabeni. Se ştie, statul naţional unitar român se prăbuşeşte în vara anului 1940, ca urmare a înţelegerilor dintre Hitler şi Stalin, precum şi a agresiunilor ce au derivat de aici. La sfârşitul lunii iunie 1940, când România este ameninţată cu războiul de Uniunea Sovietică, regele Carol al II-lea decide să renunţe, fără luptă, la teritoriile româneşti de peste Prut. În momentul când Armata Română şi o parte a populaţiei civile (inclusiv evreii bogaţi) se retrag din calea invadatorului bolşevic, în Basarabia şi Nordul Bucovinei, o parte a populaţiei evreieşti de acolo, adoptă o atitudine antiromânească de o violenţă rară şi de neexplicat. În această direcţie există mărturii documentare numeroase, certe, atât româneşti, cât şi străine. Nimeni nu putea să explice ura atroce manifestată de o parte a evreilor din teritoriile cedate, crimele comise împotriva românilor ce trăiau o adevărată catastrofă naţională. Pentru că din comportamentul agresiv/barbar al unor evrei contra Armatei Române (şi nu numai) în zilele de sfârşit de iunie ale anului 1940, precum şi din prigoana dusă, tot de ei, împotriva românilor în primul an de ocupaţie sovietică (1940 – 1941) în Basarabia şi Nordul Bucovinei, descind direct represaliile militare româneşti de mai târziu, precum şi deportările în Transnistria. Am să ofer câteva mărturii, extrem de elocvente, cu privire la toate acestea.

Astfel, când sovieticii au ajuns, la 28 iunie 1940, la Chişinău, prin desant aerian, imediat evreii au arborat drapelele roşii, au barat străzile şi au oprit accesul spre gară, pentru a nu permite să plece celor ce voiau să fugă din calea sovieticilor. Unii evrei strigau sloganuri precum „Jos Armata Română”, „Trăiască Stalin”; comisarii de poliţie Pascu Nicolae, Mateescu Severin şi Stol au fost executaţi. La fel, tot în 28 iunie 1940, a început evacuarea şi din Cernăuţi. Raportul informativ semnat de generalul de Corp de Armată Florea Ţenescu, întocmit cu această ocazie, prezenta următoarea situaţie: trupele române în retragere au fost atacate şi dezarmate de evrei, soldaţii au fost bătuţi cu pietre, opăriţi cu apă fiartă, împuşcarea unor autorităţi militare şi civile româneşti, biserici româneşti devastate şi arse, ocuparea şi distrugerea unor sedii administrative şi militare etc.

La Vijniţa, dr. Wisner, şeful Sanatoriului, nu a dat voie personalului român să părăsească locul, a rupt steagul românesc, s-a încins cu un steag roşu pe piept, urlând că „a sosit ceasul evreilor”. La Soroca, tot la 28 iunie 1940, comuniştii evrei au ocupat sediile Poliţiei şi Primăriei. Avocatul evreu M. Flexor a împuşcat pe comisarul adjunct Vladimir Murafa şi agentul Eustaţiu Gabriel; au fost asasinaţi căpitanul Georgescu şi administratorul financiar Ion Gheorghe. La Româneşti (Lăpuşna), elevii, în majoritate evrei, care se aflau la examen de sfârşit de an şcolar, au bătut profesorii români; la Cetatea Albă, au dat foc Primăriei; la Tighina, evreii comunişti au dezbrăcat şi bătut pe jandarmi. Agravarea situaţiei românilor, în aceste zile, din cauza situaţiei create de numeroşi evrei, l-a preocupat şi pe regele Carol al II-lea. Aşa, în „Jurnalul” său, el notează pe 29 iunie 1940: „Ştirile asupra evenimentelor din Basarabia şi Nordul Bucovinei sunt din ce în ce mai triste: excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evreii care atacă şi insultă pe ai noştri, ofiţeri batjocoriţi, unităţi dezorganizate… Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofiţerilor şi ale acelora care voiau să plece.”

Atitudinea evreilor faţă de români a fost atât de neomenească, încât a revoltat până şi pe comandanţii trupelor de ocupaţie sovietice, care au dat ordonanţe prin care avertizau că se vor sancţiona cu moartea jafurile şi crimele. Şirul crimelor împotriva românilor, comise de unii evrei, în acele zile dramatice, este nespus de lung. Notez încă vreo câteva atrocităţi nejustificate, neprovocate: au fost ucişi cu bestialitate perceptorul şi notarul din comuna Ceadar – Lung, preotul din Tighina, perceptorul şi agentul de percepţie din comuna Calaglia, comisarul Chela Grigore din Vâlcov, preotul catolic din Cernăuţi, inginerul CFR Galbenu, primarul din Bolgrad etc.

O altă crimă, adevărat pogrom antiromânesc, greu de înţeles şi justificat, s-a produs la Chişinău, unde „400-500 de evrei comunişti constituiţi în bande, înarmaţi cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bastoane, au cerut directorului Ionuţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastându-l complet, iar pe copiii internaţi, omorându-i şi aruncându-i afară pe geamuri”. (Raport informativ al Marelui Stat Major, secţia a II-a, din 7 iulie 1940).

Nu-mi propun o inventariere a tuturor crimelor comise împotriva românilor de unii evrei basarabeni şi bucovineni, în acele zile tragice ale verii anului 1940. Nu pot, însă, să nu dau şi câteva extrase din presa străină a timpului, care întăresc, şi mai vârtos, exemplele de mai sus. Astfel, la 3 iulie 1940, „Journal de Geneve”, în articolul „Scene tragice în Basarabia şi Bucovina”, oferea cititorilor săi date despre cruzimile la care s-au dedat sovieticii şi unii evrei precum prădarea şi incendierea bisericilor, împuşcarea oficialilor români, împiedicarea evacuării românilor, incendierea sediilor Poliţiei etc.

La 1 iulie 1940, ziarul italian „La Stampa” în articolul „Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina”, după ce trece în revistă unele din atrocităţile antiromâneşti, anunţă cititorii că la Cernăuţi se formase „un guvern provizoriu compus din evrei şi comunişti”. Iarăşi, importantul „Corriere della Sera”, însera, într-un articol, următoarele: „În timp ce românii încearcă să fugă din teritoriile ocupate, evreii se strâng din alte părţi acolo. La Chişinău, şi în alte oraşe din Basarabia, elemente subversive, în care primau de obicei evreii, au pus mâna pe primărie, biserici, bănci şi alte instituţii, jefuind totul în timp ce alte bande de alţi nelegiuiţi cutreierau străzile omorând oameni. Episoade de terorism feroce au avut loc în diferite oraşe, între care la Cetatea Albă, unde 80 de copii şi 3 profesoare au fost împuşcate. La Chişinău, opt biserici, între care şi catedrala, ardeau la sosirea ruşilor.” (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Scurtu, Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial, p. 182).

În memoriile sale, Alexandru Şafran, rabin şef în România între 1940 – 1946, scria. „Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică au fost întâmpinate cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti”. Am sublinait, cu altă ocazie, poziţia lui Nicolae Iorga faţă de aceste evenimente, luată în ziarul său „Neamul românesc” (articolul „De ce atâta ură?”), aşa că nu o mai reiau. Ceea ce nu trebuie omis, în perspectiva celor ce se vor întâmpla după eliberarea teritoriilor noastre din Nord-Est cu evreii, este faptul că zilele tragice de la sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie 1940, au însemnat doar uvertura în cumplita tragedie a românilor basarabeni şi bucovineni. Spaţiul nu ne permite, dar, trebuie spus fără nici o reţinere, că în primul an de ocupaţie sovietică, unii evrei au continuat să manifeste aceeaşi ferocitate şi ură împotriva românilor, colaborând activ la lichidarea fizică a câtorva mii de români, precum şi la deportarea, în Siberia, a altor câteva sute de mii, care Siberie le va fi, în veşnicie, iad şi mormânt.
„În zilele grele de la sfârşitul lunii iunie 1940, când România traversa o mare dramă naţională, unii cetăţeni evrei din Basarabia şi Nordul Bucovinei, prin comportamentul lor, au adâncit durerea întregului popor român; de aici, reacţii fireşti care s-au manifestat contra lor”. (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Constantin, Basarabia în anii celui de-al doilea război mondial, p. 190).

Nu ezit să redau şi opiniile a doi diplomaţi englezi cu privire la tragedia românilor din vara lui 1940: ministrul Angliei la Bucureşti, Reginald Hoare, îl informa pe superiorul său, lordul Halifax, că „…evreii urăsc pe români şi au o pronunţată tentă spre comunism.”, iar J. Le Rougetel, având informaţii de la un român, martor ocular, notează faptul că „pensionarii unui azil din Chişinău fuseseră gazaţi şi ucişi în stil nemţesc şi 10 trenuri încărcate cu moşieri şi ţărani din Basarabia fuseseră trimise în Siberia” (Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Constantin, op. cit. p. 212). Uciderea şi deportarea (tot moarte s-a dovedit până la urmă) a peste 300.000 de români în anii 1940 – 1941 de către sovietici se dovedeşte a fi un atentat grav la existenţa biologică a poporului român, un genocid premeditat, înfăptuit de ocupantul sovietic, având ca ajutor/secundant de nădejde, o mare parte a evreilor basarabeni.

Acestea sunt fapte dovedite de istorici, iar acceptarea şi asumarea lor în faţa probelor de netăgăduit, ar trebui să fie cea mai normală atitudine. Subliniez: acei evrei basarabeni şi bucovineni ce au înfăptuit multitudinea de crime şi atrocităţi împotriva românilor în anii 1940 – 1941, erau cetăţeni români, se bucurau de egalitate, aveau drepturi egale cu toţi locuitorii României Mari, nu suportaseră vreo agresiune sau ştirbire a drepturilor cetăţeneşti garantate de Constituţia din 1923. De altfel, numeroasa minoritate evreiască din România, în perioada interbelică, a controlat, în mare măsură, economia românească, sistemul bancar iar în profesiunile liberale predominau. În 1939, după cum afirma patriarhul Miron Cristea (prim ministru între 10. II 1938 – 2 martie 1939), în România profesau 4600 medici evrei şi doar 4200 medici români. De la imigrarea lor pe pământ românesc (sec. XIX şi începutul sec. XX), evreii nu suportaseră, din partea statului român sau a românilor nici o prigoană, nici un pogrom, mare parte dintre ei integrându-se cu succes, românii dovedindu-le din plin înţelegere, toleranţă şi compasiune.

Odată cu pierderea provinciilor noastre din Nord-Est, tragedia României din iunie 1940, a căpătat dimensiunile unei adevărate catastrofe naţionale. Astfel, Armata Română a pierdut 356 de ofiţeri şi subofiţeri şi 48.276 soldaţi, de 5 ori mai mulţi decât în războiul de Independenţă, în afara zecilor de mii de civili ucişi sau dispăruţi fără urmă ca urmare a activităţilor criminale a NKVD-ului. Pierderile materiale se cifrează la suma colosală de peste un miliard de dolari. În plan moral, însă, dezastrul României ne va costa şi mai scump: fisurarea, alterarea profundă a fiinţei noastre naţionale. Dar, în această chestiune, vinovăţiile ţin, în primul rând, de iresponsabilitatea celor care conduceau atunci statul român, în frunte cu regele-dezertor Carol al II-lea. Tragedia românilor din iunie – iulie 1940 „a esenţializat relaţia România – evreime, demonstrând, cu puţine excepţii, lipsa totală de aderenţă la problematica naţională a statului – gazdă a acesteia, disponibilitatea de a colabora cu inamicul, ura zăcută, inumană, refulată de două decenii, dezlănţuită paroxistic, atunci când împrejurările tragice pentru România au permis-o.” (Radu Theodoru, „A fost sau nu Holocaust”, p. 110).

Fără a fi provocată în vreun fel, evreimea din Basarabia şi Bucovina a dezlănţuit pogromuri împotriva românilor, a întreprins grave atentate teroriste împotriva autorităţilor civile şi militare româneşti, a adus grave ofense şi injurii simbolurilor naţionale ale statului român. Comportamentul criminal al unei părţi a evreimii din teritoriile româneşti din Nord – Est cedate Uniunii Sovietice, a trezit puternice sentimente, reacţii antiiudaice justificate. Aşadar, anul 1940 poate fi considerat momentul de ruptură în relaţia români – evrei, determinând, în baza relaţiei cauză – efect, reacţii şi represalii pe măsura crimelor antiromâneşti înfăptuite. În acest context istoric extrem de tensionat, se va produce şi incidentul de la Dorohoi, la 1 iulie 1940. Dar, despre acesta, ca şi alte asemenea incidente cu caracter de represalii militare, voi reveni, nu peste mult timp.

În vara anului 1941, mai precis, la 22 iunie, România răspunde la actul de război al Uniunii Sovietice din 1940, trecând la operaţiuni militare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţia rusească. Prin lupte grele, teritoriile româneşti în cauză sunt eliberate. În faţa înaintării armatei româneşti, ruşii distrug totul, transformând târgurile şi oraşele în mormane de ruine. Odată cu ruşii, peste 100.000 de evrei basarabeni fug din calea armatei române, refugiindu-se în Uniunea Sovietică, având conştiinţa vinovăţiei faţă de români. După ce administraţia şi autoritatea statului român sunt restabilite, Antonescu hotărăşte deportarea, peste Nistru, a evreilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei. În timpul luptelor pentru dezrobirea provinciilor româneşti din Est, bande de evrei au comis atacuri teroriste şi au luptat alături de sovietici, care, de regulă, îi lăsau pe aceştia în ariergardă.

Ceea ce impresionează neplăcut este faptul că, atunci când se vorbeşte sau se scrie despre unele represalii ale Armatei Române împotriva unor evrei sau despre deportarea altora în Transnistria (care a însemnat, în sine, o tragedie), se prezintă aceste fenomene ca şi cum ar fi picat din senin, nefăcându-se nici o legătură între acestea cu ororile antiromâneşti din 1940 – 1941. Cercetătorii evrei care scriu despre aceste fapte, fac cu totul abstracţie, omiţând cu bună ştiinţă sau, şi mai grav, negând atrocităţile comise de evrei împotriva românilor cu un an în urmă. Un exemplu: pe 9 octombrie 2004, la Radio România Actualităţi, o doamnă evreică (nu i-am reţinut numele, dar asta este lesne să aflu) la emisiunea „Destine şi pasiuni” de la ora 21.00, vorbea cu siguranţă şi reproş despre barbariile româneşti îndreptate împotriva evreilor, în Transnistria, culpabilizându-ne şi pe noi, cei de astăzi. Realizatoarea emisiunii, paralizată de frică, îi punea doar întrebări blânde, inofensive, iar când a vrut să afle de la invitată unele cauze ale deportărilor, a declarat dispreţuitor şi sigur: „Evreii din Basarabia erau acuzaţi că ar fi comis aşa-zise crime împotriva Armatei Române şi românilor cu ocazia retragerii din 1940″. Aşadar, unii evrei nu au comis crime împotriva românilor din 1940, ci „aşa-zise crime”! Se dovedeşte, dacă mai era nevoie, că în drama, atât a românilor, cât şi a evreilor basarabeni, autorii evrei pun accentul doar acolo unde le convine.
Cazul Transnistriei este de o importanţă crucială în acuzarea Statului Român de Holocaust. Peste o sută de mii de evrei au fost deportaţi în Transnistria nu spre a fi exterminaţi, ci pentru a asigura siguranţa statului român faţă de o minoritate ce dovedise puternice atitudini antiromâneşti, stat aflat atunci în război cu un inamic de moarte, Uniunea Sovietică. De altfel, dacă România lui Antonescu ar fi practicat cu adevărat Holocaustul, evreii nici n-ar mai fi fost deportaţi peste Nistru, putând înfăptui crima în ţară. Deportările din Transnistria nu înseamnă exterminare, dincolo de Nistru nu au existat lagăre de exterminare româneşti de tipul celor naziste. Numărul evreilor ucişi, chipurile, de statul român în Transnistria, în viziunea Comisiei Wiesel, atinge cifre halucinante, de necrezut: 280 de mii – 380 de mii, Comisia hotărând aceste cifre ca definitive, ameninţând pe oricine are alte opinii, cu puşcăria. Greu de crezut că la începutul mileniului III se mai pot adopta şi impune judecăţi arbitrare, nedrepte, de tipul bolşevico-nazist.

De reţinut: exact în aceşti ani, când unii evrei au fost deportaţi în Transnistria, majoritatea murind din cauze naturale (după cum o recunosc cercetătorii evrei oneşti), în Siberia şi regiunea arctică sovietică au fost deportaţi şi exterminaţi peste 300.000 de români din Basarabia şi Nordul Bucovinei. Din Siberia nu se va mai întoarce nici un român, din Transnistria mai mult de jumătate dintre evreii deportaţi vor reveni acasă. Iată două tragedii paralele, a două popoare pentru care se folosesc criterii de judecată arbitrare. Cu ce ar valora, impresiona mai puţin tragedia (genocidul) românilor din Basarabia decât tragedia evreilor din Transnistria?

Un important cercetător israelian al problemei, Jean Ancel, în cartea sa „Transnistria”, mânuieşte documentele după bunul său plac, acordă credit nelimitat unor afirmaţii nefondate (cum ar fi cea a lui V. M. Molotov, din 1942, prin care acesta afirma că armata română a ucis 25.000 de evrei la Odesa, important document, nu încape vorbă!), pleacă de la premise şi adevăruri dinainte stabilite, dar, fapt de mare gravitate, culpabilizează Statul Român precum şi întregul popor român ca făptuitori de Holocaust. Iată un exemplu: „Armata Română a fost deplin implicată la toate nivelele, în crime de război şi în crime contra umanităţii la Odessa, mai mult chiar decât în Basarabia şi Bucovina. Armata română a primit şi implementat un ordin de comitere a unui genocid”. (Jean Ancel, Transnistria). Asemenea afirmaţii, prin care românii şi instituţiile statului român sunt acuzaţi global, fără discernământ, sunt extrem de numeroase în cartea autorului israelian. De altfel, Jean Ancel, în faţa adevărurilor ce reies din documente, nu are ce face şi conchide, la un moment dat, că „moartea zecilor de mii de evrei în raioanele nordice şi centrale (din Transnistria – n. n.), a fost de tifos, foame şi frig…” (op. cit., vol. III, p. 259). Acelaşi autor, fără să-şi dea seama, probabil, notează la un moment dat, că: „în iarna lui 1941/’42, autorităţile române care erau instalate în întreaga Transnistrie au încetat să se mai intereseze de soarta evreilor” (op, cit., vol. III, p. 81). Afirmaţia de mai sus îl contrazice flagrant pe Jean Ancel, că România lui Antonescu ar fi practicat Holocaustul. Ce fel de Holocaust ar fi acela când un stat „a încetat să se mai intereseze de soarta evreilor”?
În Transnistria, cei peste 100.000 de evrei deportaţi, nu au fost închişi în lagăre de exterminare de tipul celor naziste, ci au fost aşezaţi în localităţi, pe la localnici. S-au administrat singuri, fiind liberi să muncească şi să se autoadministreze. Şi-au creat grădiniţe, şcoli, spitale, azile de bătrâni, după cum se va vedea cu altă ocazie; primeau pachete şi erau inspectaţi de lideri ai Comunităţii lor. O soartă crâncenă, în Transnistria, au avut-o doar evreii care au fost aşezaţi în localităţi cu etnici germani sau au încăput pe mâna instituţiilor de represiune germane, caz în care au fost lichidaţi cu toţii. Aprovizionarea şi adăpostirea celor 110.000 evrei deportaţi în Transnistria, (cifra o dă cercetătorul evreu Al Dallin), a ridicat probleme grave; de aici, apariţia epidemiilor şi a foametei, creşterea mortalităţii în rândurile lor. Pus în faţa evidenţei, o recunoaşte cu onestitate şi Radu Ioanid, în cartea sa „Evreii sub regimul Antonescu”: „Majoritatea deportaţilor evrei din Basarabia şi Bucovina au murit din pricina tifosului exantematic, a foametei, mizeriei şi frigului… din peste 110.000 deportaţi, numai 77.000 se aflau încă în viaţă în martie 1943″ (Radu Ioanid, op. cit., p. 281).

Aşa stând faptele, „Auschwitz-ul românesc de peste Nistru”, cum denumesc unii autori evrei deportările din Transnistria, nu se poate susţine, se dovedeşte un clişeu propagandistic fără suport documentar. La fel, cu toate că dă crezare şi unor ficţiuni memorialistice, acelaşi fapt îl recunoaşte şi cercetătorul englez Dennis Deletant: „din cei 147.000 de evrei din Bucovina şi Basarabia… majoritatea au murit din cauza febrei tifoide şi foametei” (Dennis Deletant, Transnistria: soluţia românească la „problema evreiască”, în vol. „Despre Holocaust şi comunism”, p. 79). Nici vorbă să se mai poata susţine un holocaust românesc. Cine cercetează şi doreşte să afle adevărul privind tragedia evreilor din Transnistria în 1941 – 1944, are de stabilit şi analizat faptele, de stabilit, cu nume, vinovaţii; dacă aceştia nu pot fi identificaţi, de arătat unitatea administrativă, militară sau de jandarmerie corespunzătoare; la fel, în acest caz nu au relevanţă, în raport cu adevărul istoric, acuzele globale, generale, la adresa românilor, ci emitenţii feluritelor ordine, de la centrul puterii şi până la executanţi. Comentariile şi formulările cu caracter global doresc să inducă în rândul opiniei publice următoarele: că românii cu instituţiile lor, sunt cu toţii, global, răspunzători de cele făptuite în anii 1940 – 1944; că antisemitismul, chipurile, ar fi o trăsătură caracteristică şi constantă a naţiunii române; iar vinovăţia aruncată asupra naţiunii întregi din 1940 – 1944 este explicit extinsă asupra celei de astăzi.

O asemenea manieră de cercetare cu caracter etnicizat, când vina este atribuită unei întregi colectivităţi umane, armatei şi instituţiilor ei, pentru crime săvârşite de anumiţi indivizi şi unităţi, când scrisul exprimă făţiş sau abia ocolit, resentimente, ostilitate şi chiar patimă, când incriminarea românilor este proiectată global în trecut şi sugerată şi pentru prezent, atunci cercetarea nu mai respectă regulile cumpănirii şi obiectivităţii, cu atât mai imperative, cu cât faptele au fost de o maximă gravitate.
Este un fapt cunoscut, în România celui de-al doilea război mondial, au existat numeroase reacţii antievreieşti, unele motivate şi religios (Un exemplu: la Ripiceni, în anii războiului, într-o clasă se afla un singur elev evreu, iar copii români aruncau cu pietre după el, strigând: „Voi l-aţi ucis pe Iisus!”), a fost impusă o legislaţie antisemită care a fost îndreptată împotriva averilor evreieşti, nu a vieţilor lor. Aşadar, în România celui de-al doilea război mondial, nu cred că a existat holocaust pentru că:
– statul român a făcut din emigrarea evreilor din România şi Europa Centrală politică de stat, reuşind să ajute să emigreze, cu acceptul lui Antonescu, cca. 200.000 de evrei;
– şcolile, sinagogile, liceele evreieşti au funcţionat, manifestările culturale s-au desfăşurat normal;
– Antonescu a rezistat tuturor presiunilor germane de a-i preda pe evreii români spre a fi duşi şi exterminaţi în lagărele germane;
– la Bucureşti, activa teatrul Baraşeum, singurul teatru evreiesc din Europa dominată de Germania, pe toată perioada guvernării Antonescu;
– Antonescu a avut relaţii amicale cu capii comunităţii evreieşti, Al. Şafran şi dr. W. Filderman, salvându-le vieţile de furia legionarilor;
– pentru că în Transnistria – şi nu numai – nu s-au descoperit gropi comune cu evrei executaţi;
– Comisia Wiesel, care acuză România de Holocaust, trebuie să ne prezinte dovezile acestuia, argumentele pe care se bazează, statisticile celor ucişi.
O profesoară de la Facultatea de Istorie din Iaşi, Janeta Benditer, care a fost deportată în Transnistria, niciodată n-a vorbit colegilor săi sau nouă, studenţilor, despre crime în masă care s-ar fi petrecut dincolo de Nistru. Or, Janeta Benditer n-a avut deloc reţinere în a folosi catedra universitară pentru a ne spune minciuni de cea mai joasă speţă privitor la unele aspecte ale celui de-al doilea război mondial. Aşa, şi acum îmi amintesc cum declama retoric/agresiv, de la catedră, despre „cei 15 mii de ofiţeri polonezi ucişi de criminalul de Hitler la Katin!!!”. Ceea ce este greu de acceptat din punct de vedere ştiinţific, este faptul că această Comisie coordonată de Elie Wiesel, întâi a stabilit fără nici o reţinere, faptul că România, poporul român, sunt vinovaţi de holocaust, fără să aducă dovezi, adică întâi au stabilit, în pură tradiţie bolşevică, sentinţa, pentru ca după aceea cel acuzat să fie obligat să-şi probeze nevinovăţia!!!

Această Comisie a procedat în sensul spuselor secretarei şefe a Facultăţii de Istorie din Iaşi, din anii studenţiei mele, d-na Folescu, care avea obiceiul să spună profesorilor: „Cel mai bun proces verbal este cel scris înainte de şedinţă”. Adică, întâi acuzăm, îi punem la zid, iar adevărul nu ne interesează. Tot Comisia lui E. Wiesel a pus un premiu de 10.000 de dolari, bani pe care i-ar fi primit cel ce ar fi denunţat vreun român care a ucis evrei în anii războiului; în România, nu s-a primit nici un singur denunţ, spre deosebire de Polonia, unde această iniţiativă a dat roade în direcţia dorită de laureatul premiului Nobel. Şi acest fapt, mărunt dar deosebit de relevant, contrazice existenţa vreunul holocaust românesc. Dacă ar fi existat un holocaust românesc, târgurile şi oraşele din Nord-Estul României, Iaşi, Dorohoi, Botoşani, Darabani, Săveni etc., ar fi fost depopulate de evrei, or, la sfârşitul războiului, geografia umană a populaţiei evreieşti din Moldova a rămas aproape intactă. Aceasta-i realitatea, în condiţiile în care, la sfârşitul războiului, peste fiecare casă din satele româneşti se aşternuse doliul, sute de mii de flăcăi murind pe front.

Dl Teşu Solomovici, atât de înverşunat şi de convins de existenţa unui holocaust românesc, uită să ne spună că, în anii războiului, învăţa liniştit la un liceu din Focşani, iar tatăl său muncea pentru a-i asigura traiul. Ce fel de holocaust a practicat un stat în care tinerii elevi învăţau carte în licee evreieşti, sinagogile erau deschise, apăreau gazete, tot evreieşti, capii evreilor se întâlneau cu şeful statului cu care colaborau şi se întreţineau amical, puteau să emigreze (chiar cu acordul guvernului acuzat de holocaust), funcţionau teatre, iar cultural mozaic era subvenţionat de acelaşi stat? Ciudat, straniu holocaust! Iarăşi nu cred în existenţa unui holocaust românesc deoarece România lui Antonescu nu a adoptat şi practicat o strategie statală premeditată care ar fi avut ca fundament rasismul.

Ideea unui holocaust românesc se bazează pe cu totul alte considerente decât cele cu caracter ştiinţific. Speranţa lui Antonescu, la procesul său, că „în ce priveşte tratamentul la care au fost supuşi evreii deportaţi în Transnistria, din Basarabia şi Bucovina, şi din ţară, afirm că se exagerează şi se va dovedi aceasta mai târziu, atât în privinţa morţilor, cât şi în privinţa tratamentului”. (Procesul Mareşalului Antonescu, Documente, II, p. 172), în condiţiile actuale, riscă să rămână doar un deziderat. Aşadar, consider construcţia istorică de tipul aceleia ce doreşte să demonstreze şi să impună ideea existenţei unui holocaust românesc se dovedeşte cu totul inconsistentă, şi nu poate convinge că statul român a practicat holocaustul în anii celui de-al doilea război mondial. Această construcţie istoriografică se bazează, în mare parte, pe ficţiuni memorialistice (de observat explozia de titluri memorialistice, spre anul 2000, a unor „supravieţuitori” ai „holocaustului românesc”) pe măsluiri de cifre (nici cei care ne acuză nu au căzut de acord asupra cifrelor), iar „campania insistentă făcută în străinătate cu scopul de a prezenta poporul român drept antisemit, autor al holocaustului, prin demonizarea figurii lui Ion Antonescu” urmăreşte „pretenţii financiare şi patrimoniale”, (Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. II, p. 336).

Formularea tezei vinovăţiei de holocaust a poporului român, la aproape 70 de ani de la sfârşitul războiului, înainte de a se face proba acestei vinovăţii, ne obligă să credem că scopurile urmărite de cei din spatele acestei teorii urmăresc nu adevărul istoric despre acei ani tragici, ci spolierea statului român de imense sume de bani. Căci, e bine să se ştie, statul care recunoaşte că a practicat holocaustul în anii ultimei conflagraţii mondiale, va fi obligat, în consecinţă, să plătească despăgubiri uriaşe supravieţuitorilor sau urmaşilor acestora. De luat aminte!

                                                                                                                                 Prof. dr. Gică Manole

Sursa: http://www.art-emis.ro/analize/1354-de-ce-nu-cred-ca-a-existat-un-holocaust-romanesc.html

CONTINUA TENSIUNILE INTRE ANKARA SI BERLIN CARE ESTE DATOARE TURCIEI!

25 iul.

Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, este de părere că președintele turc expune unor riscuri majore relațiile vechi de secole dintre Turcia și Germania.

Relațiile dintre Germania și Turcia s-au deteriorat în ultimele săptămâni, în urma arestării de către autoritățile turce a mai multor activiste pentru drepturile omului, printre care și un cetățean german, aceștia fiind acuzați de susținere a „terorismului“. „Erdogan periclitează parteneriatul nostru vechi de secole. Este dramatic, întrucât există multe lucruri care ne leagă, dar nu ne putem permite să fim șantajați“, a spus Schaeuble, într-un interviu acordat publicației Bild. Autoritățile din Turcia au arestat sâmbătă două militante ale drepturilor omului, Nalan Erkem și Ilknur Ustun, care au fost puse în libertate în săptămâna anterioară, a anunțat ONG-ul Amnesty International, care a descris măsura drept „crudă și retrogradă“.

Pe de altă parte, președintele turc, Recep Tayyp Erdogan, a avertizat Germania să nu se amestece în treburile interne ale țării sale, în contextul în care relațiile dintre cele două state partenere NATO sunt extrem de tensionate. „Nimeni nu are dreptul să se amestece în afacerile interne ale Turciei“, a declarat Erdogan în timpul unei conferințe de presă. Berlinul, indignat de arestarea la Istanbul a militanților, a anunțat recent o reorientare a politicii față de Turcia și a adoptat măsuri ce riscă să penalizeze economic această țară. „Nu putem să acceptăm ceea ce se petrece în Turcia“, a spus președintele german, Frank-Walter Steinmmeier, pentru postul de televiziune ZDF. Șeful cancelariei germane, Peter Altmaier, a confirmat vineri că guvernul său dorește să obțină de la Bruxelles înghețarea fondurilor europene destinate Turciei, în cadrul procesului de apropiere a acestei țări de Uniunea Europeană. Aproximativ 4,5 miliarde euro sunt prevăzuți pentru perioada 2015-2020, dar din cauza tensiunilor deja existente doar 200 de milioane euro au fost vărsați până în prezent.

FOSTUL DEPUTAT PDL CRISTIAN BOUREANU:”DACA ERAM JUDECATOR , EU MA ARESTAM !”

25 iul.

Fostul deputat Cristian Boureanu a declarat, marți, la Tribunalul București, că regretă incidentul în care a fost implicat, susținând că, dacă era judecător, se aresta singur având în vedere probele de la dosar.

Boureanu le-a cerut magistraților să îl elibereze din arest și să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de ultraj.

„Regret foarte mult ce s-a întâmplat și numai cineva care mă privește cu rea-credință poate să creadă ca nu regret. Activitatea mea politică este compromisă definitiv. Am în custodie un copil pe care îl am de la 3 ani și numai eu știu cum a crescut. Nu mi-am lovit niciodată copilul, am tras-o de păr și am dus-o acasă. Regret ce s-a întâmplat”, a spus Boureanu în sala de judecată.

El a recunoscut că era băut în momentul altercației cu polițistul de la Rutieră, însă susține că agenții l-au amenințat că va fi umilit la un post de televiziune.

„Nu neg ce s-a întâmplat. Am încercat doar să contest câteva acuzații. De exemplu, cea legată de epoleți. Eram în stare de ebrietate, l-am înjurat o dată și îmi pare rău. Am lucrat în Africa și am îndurat multe, sunt rezident american. Nici în situații mai grave n-am avut contact cu Poliția. Nu a fost un control de rutină, control de rutină a fost inițial, filtrul de rutină ne-a găsit în regulă. Polițiștii au fost foarte civilizați. Patru minute mai târziu, am fost urmăriți și blocați de o altă mașină de poliție. Polițiștii nici nu s-au mai dus la șofer, au venit la mine. M-au amenințat că mă umilesc la Antena 3. Dacă aș fi acceptat umilințele, mă alegeam doar cu o contravenție. Am 45 de zile în arest, n-am cum să influențez judecata, voi avea grijă să respect condițiile impuse. Pe perioada procesului o să mă ocup de familie. Nu am contestat măsura arestului preventiv în primele 30 de zile. Cu probele de la dosar, eu dacă eram judecător, mă arestam preventiv”, a mai spus Boureanu, potrivit Agerpres.

Cristian Boureanu și iubita acestuia, Laura Dincă, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea a trei infracțiuni de ultraj.

În același dosar, prietena fostului deputat este acuzată de mărturie mincinoasă.

Pe 9 iunie, mașina în care se afla politicianul român Cristian Boureanu, alături de prietena lui, a fost oprită în trafic, pentru un control de rutină, pe bd. Aviatorilor din Capitală.

Enervat că este legitimat, Boureanu a lovit un poliţist de la Brigada Rutieră din Capitală. În înregistrările care au apărut, Boureanu a putut fi văzut cum acesta îl loveşte zona inghinală pe agentul, iar acesta, la rândul lui, a ripostat dându-i un pumn. Boureanu i-a acuzat ulterior pe oamenii legii că l-ar fi agresat.

Boureanu a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei pe 10 iunie, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile.

Pe data de 3 iulie magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au hotărât ca fostul deputat să fie plasat în arest la domiciliu, decizia fiind contestată de procurori.

Şoferul lui Cristian Boureanu le-a declarat anchetatorilor că fostul deputat a devenit agresiv în momentul în care maşina a fost oprită de poliţişti pentru controlul actelor, a început să ţipe la agenţi şi să le arate semne obscene, se arată în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a lui Boureanu. La rândul său, Boureanu a susţinut că nu a fost recalcitrant şi că poliţistul pe care este acuzat că l-a agresat şi insultat l-a pus să coboare din maşină şi i-a spus: „Să te văd Bourene cât de şmecher eşti!” şi că ”o să dea caseta la presă să vadă toată ţara cât de prost” este.

Potrivit Parchetului, prietena lui Boureanu a fost audiată în calitate de martor, pe 9 iunie, respectiv, 6 iulie. Aceasta, susțin însă procurorii, a făcut afirmații mincinoase și a creat o situație favorabilă fostului deputat.

Astfel, declarația din data de 6 iulie este în contradicție cu cea anterioară și cu probatoriul administrat în dosar.

Dosarul a fost trimis ulterior la Judecătoria Sectorului 1 București.

Hillary Clinton voted second most-hated person in Hollywood

25 iul.

HERR KLAUS WERNER JOHANNIS DE CE VRETI SA BAGATI HOLOKAUSTUL PE GATUL ROMANILOR?!,CA SA SCAPATI GERMANIA?!

25 iul.

România nu a deportat evrei în lagărele de concentrare naziste, așa că nu poate să fie acuzată de holocaust!

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/04/iohannis_kippa.png

 

Orice om cu capul pe umeri și cu mintea la purtător a avut posibilitatea să observe cum „pas cu pas” președintele impus, Klaus Werner Iohannis, acrediteză ideea că românii au săvârșit un holocaust asupra evreilor în Al Doilea Război Mondial. Această strategie am devoalat-o, cu argumente viabile, în episodul trecut: Domnule Iohannis, de ce vreți să băgați holocaustul pe gâtul românilor? În acel prim articol afirmam următoarele: „Există o decizie a vreunui Tribunal Internațional care a condamnat definitiv România pentru holocaust? Nu! Atunci de ce se dorește impunerea cu orice preț a holocaustului în România? Nu Mişcarea Legionară din  România a fost declarată «fascistă» la Nürnberg, ci Grupul Etnic German, succedat oficial de FDGR-ul condus de Klaus Iohannis în anul 2007! Conform sentinţelor Tribunalului de la Nürnberg, singura organizaţie de pe teritoriul României care a fost declarată ca fiind «fascistă» și care a putut avea un rol în prigonirea evreilor a fost Grupul Etnic German. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944, dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat și patrimoniul acestuia confiscat prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai I al României. Comuniştii nu au făcut altceva decât să aplice acest Decret-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, care nu le-a aparţinut, ei nefiind la putere în momentul istoric respectiv. Acest patrimoniu a fost preluat după evenimentele din decembrie 1989 de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), care s-a autodeclarat ca succesor al Grupului Etnic German!

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/Hans-Klein-3pg.jpghttps://i1.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/Hans-Klein-1jpg.jpghttps://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/Hans-Klein2.jpg

Acest abuz s-a petrecut în anul 2007 prin cârdășia dintre F.D.G.R., Primăria Sibiu  –  ambele conduse de Iohannis Klaus Werner  –  și Judecătoria Sibiu. Detalii aici: Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din Al Doilea Război Mondial (…) Cine l-a mandatat pe domnul Iohannis Klaus Werner să transmită, prin comportamentul său, mesaje de învinovățire a întregului popor român? Participant la Holocaust poate a fost bunicu’-său care s-a înrolat voluntar în Waffen S.S.! Bunicii mei nu au omorât evrei și nici nu i-au trimis în lagărele germane, ca să fie foarte clar!!! Iohannis poate să-și tot pună cenușă în cap și pentru că a declarat oficial FDGR-ul lui ca succesor al organizației naziste Grupul Etnic German, dar să nu tragă în mizeria asta România! Ce tupeu grosier pe acest personaj sinistru! El este oficial urmaș al hitleriștilor, cu acte de succesor parafate de o instanță de judecată, da’ s-a dus cu basca în mână la evrei, pozează în mare luptător împotriva antisemitismului și vrea să impună un muzeu al holocaustului în România. Adică antecesorii și neamurile lui înrolate în Waffen S.S. i-au ucis pe evrei prin lagăre și pe front, dar vinovați sunt românii din colonia peste care a fost numit Gauleiter!”

https://i1.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/memory11b.jpg

Demonstram în materialul jurnalistic că nu există dovezi concrete care să ateste cum că autoritățile române, armata română sau legionarii, veșnic scoși țapi ispășitori, au comis vreun holocaust asupra evreilor, așa cum institutul „Elie Wiesel”, plătit din banii românilor pe care-i acuză de crime, se străduiește să demonstreze prin acțiunile sale, prin  legile impuse de el Parlamentulului României (Legea 217/2015) și chiar prin numele său: Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Nu am fost singurul ziarist revoltat de legea strâmbă făurită de institutul „Elie Wiesel” și lansată de Crin Antonescu.

„Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar prin asta devine ea însăși o crimă. Mai mult, documentarea marelui istoric făcută aproape exclusiv pe baza mărturiilor culese de la evreii care au trăit evenimentele din 1940 de la Iași și a cărei finalitate este o lege reparatorie care să acorde compensații financiare substanțiale urmașilor evreilor uciși nu poate constitui o bază documentară obiectivă. Până nu se pun în balanță toate evenimentele, toate crimele, inclusiv cele comise de evreii bolșevici care acționau ca trupe paramilitare ale Armatei Roșii, nu putem avea un tablou complet al faptelor și al cauzelor. Iar asta ne privează de o judecată obiectivă și rațională. Asasinarea memoriei nu poate fi în nicio circumstanță răspunsul la asasinatele etnice care au întunecat istoria României în anii ’40” (Un Gestapo evreiesc)

Fostul președinte al Israelului, Shimon Peres,  a spus clar că românii au salvat evrei și chiar ne-a mulțumit (https://www.youtube.com/watch?v=EEGXrAD2yJk, aspect recunoscut și de evreii onești din România care au trăit acele vremuri, ca Leopold Lazăr Schobel, președintele comunității evreiești din Pitesti, evreu care s-a născut și a trăit in România (https://www.youtube.com/watch?v=-2E-r5THyfA).

Cum se face că Simon Wiesenthal, renumitul  vânător de naziști ucigași de evrei, nu s-a arătat interesat de români, mai ales de legionari? Nici măcar de pedepsirea lui Horia Sima, deși îl avea la îndemână, în apropiere chiar, fiindcă acesta și-a trăit ultima perioadă a vieții în Germania. Sima a trait o viață lungă, fără să-l acuze cineva de antisemitism, până la vârsta de 87 de ani. Atâți ani avea în 1993, când a decedat. Simon Wiesenthal a decedat la Viena,  în 20 septembrie 2005, la 12 ani după Horia Sima. Aceeași întrebare îl frământă și pe scriitorul Dan Culcer din Franța: „Rămâne o mare nedumerire. Nu am auzit de nici un proces intentat de vânătorii de naziști unor legionari aflători la îndemână într-o țară ca Germania sau Austria, persoanele respective fiind fără acoperire, identificabili. De ce nu au fost acuzați și judecați drept potențiali criminali de război de către justiția germană și de către vântorii de naziști, în jumătatea de secol care a trecut de la finele războiului? Era justiția germană controlată de naziști sau  legionarii erau apărați de vreo convenție secretă? Cum se face că acum legionarii din interior și exterior sunt etichetați în grup, fără nici o deosebire, ca fasciști și antisemiți, deci păcătoși penal? Crimele de război eventual dovedite, ale unor refugiați legionari în Germania și Austria, nu se pedepseau în acest caz?” (http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.ro/2016/05/cifre-si-nedumeriri-pe-margine-cenzurii.html)

Teşu Solomovici (istoric evreu, scriitor, preşedintele Centrului Cultural Israeliano – Român din Tel Aviv): Nu aştept decizia germană, mai ales în nebunia lor de a distruge evreimea europeană, declara Ion Antonescu. Ei bine, la 13 octombrie, când trebuia ca primul tren cu evreii din Arad să plece spre Auschwitz, trenurile şi locomotiva  nu au sosit în gara de la Arad. Impacientat, Manfred Freiherr von Killinger,ambasadorul Germaniei, trimisul special al lui Heinrich Luitpold Himmler la Bucureşti, ofiţeri SS  dădeau telefoane peste telefoane, nervi, aproape de apoplexie, dar autorităţile române nu răspund. Niciun şef al României nu răspundea la telefoanele agitate, disperate ale căpeteniilor naziste. În felul acesta, niciun tren românesc n-a plecat vreodată la Auschwitz cu evrei! Din toată Europa, evreii erau încărcaţi în trenuri şi trimişi şi transformaţi în cenuşă şi fum. Din România, niciun evreu n-a pierit la Auschwitz!

tesu-25-2

13 octombrie 1942 este o dată miraculoasă pentru evreimea română. Este o dată despre care prea puţin vorbesc istoricii evrei. Ion Antonescu a dat dispoziţie că orice deportare evreiască  încetează. De la 13 octombrie 1942, niciun evreu n-a mai fost deportat din Ţara Românească. Există unii istorici care spun, care interpretează acest gest antonescian astfel : «Ei bine, era căderea de la Stalingrad, războiul era pe sfârşite…». Nu, nu era căderea de la Stalingrad. Stalingradul a căzut abia în ianuarie 1943, aproape şase luni mai târziu. La acea dată, armatele germane erau ocupante ale întregii Europe, armatele germane şi române luptau în Caucaz, se pregăteau de asaltul Stalingradului, deci decizia mareşalului Ion Antonescu trebuie căutată în altă parte. Nu pentru că i-ar fi iubit pe evrei a oprit el deportările. Antonescu a declarat foarte clar: «Eu nu-i iubesc pe evrei şi vreau ca să purific ţara de străini, de evrei, de unguri, de lipoveni, de ţigani, de tot elementul străin. Dar, în această politică a lui de purificare a României, Antonescu nu s-a gândit niciodată să adopte soluţia la care era presat de Berlinul nazist, adică “soluţia finală”.» De acolo  trebuie pornit la orice analiză când se vorbeşte ce s-a-ntâmplat la 13 octombrie 1942. El vedea, ca o soluţie pentru purificarea României, plecarea străinilor din România. Plecarea evreilor. Să plece cu toţii în Palestina, să plece-n America, să plece unde vor. Să nu rămână în România. Am insistat asupra acestui moment pentru că mi s-a părut interesant şi pentru ştiu că a existat întotdeauna în emisiunile de televiziune,  de la diferite televiziuni, întrebarea: de ce credeţi că i-a salvat Antonescu pe evrei? Am vrut să accentuez, să insist asupra cuvântului «salvat», pentru că nu a fost vorba de o salvare în sensul unei iubiri, unei subite filosemitii a mareşalului faţă de evrei, ci a fost pur şi simplu un calcul românesc, o exprimare a orgoliului românesc, a orgoliului mareşalului. El nu a suportat să vină nişte nemţoi, să vină nişte oameni din Berlin şi să dicteze ei ce să se facă în Ţara Românească cu evreii din România. Evreii din România sunt evreii mei, susţinea Antonescu. Rezolvarea problemei evreieşti este o problemă românească şi nu se va decide la Berlin.” (http://www.opiniateleormanului.ro/%E2%80%9C-niciun-tren-romanesc-n-a-plecat-vreodata-la-auschwitz-cu-evrei%E2%80%9D/)

Propaganda pro-holocaust a domnului Klaus Iohannis se desfășoară non-stop cu o râvnă demnă de o cauză mai bună. Aproape că nu este săptămână de la Dumnezeu în care președintele României să nu invoce holocaustul sau să nu promoveze acțiuni, sub patronajul Administrației Prezidențiale, în scopul omagierii acestuia și a lansării de grave acuzații asupra poporului român.

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/israel_11.jpg

Klaus Iohannis și președintele Israelului, Reuven Rivlin. O strângere de mână, o sugestie privind cravatele care trebuiesc purtate, un gheșeft cu despăgubiri pentru holocaust…

Iată ce a afirmat Klaus Iohannis ieri, în 25 mai a.c., la ceremonia de decorare a președintelui onorific al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, Yehuda Bauer: „În plan extern, vom lansa în curând inițiativa organizării la București, la începutul anului viitor, a unui summit internațional dedicat acțiunii comune împotriva manifestărilor antisemite, precum și a altor forme de manifestări extremist”. (http://www.realitatea.net/klaus-iohannis-anunt-privind_1939535.html) Un cititor neavizat din străinătate poate să creadă că România este sub asediul neonaziștilor, care mărșăluiesc non-stop pe bulevardele Bucureștilor cu lozinci amenințătoare la adresa evreilor!

Cu o săptămână înainte, pe data 17 mai, președintele Klaus Iohannis organizase la Cotroceni evenimentul „Podurile Toleranţei”,  împreună cu puternica organizație masonică evreiască, loja sionistă B’nai B’rith. Iată cum invoca, din nou, atrocități săvârșite de români: „România puternică în Europa şi în lume, aşa cum ne dorim să fie, presupune a ne asuma trecutul şi a-l include în proiectul de recuperare şi valorizare a tuturor identităţilor, cea a majorităţii româneşti şi cele ale minorităţilor naţionale.” Mai mult, conform publicației soroșiste „Adevărul”, este musai nu doar asumarea holocaustului, ci și studierea acestuia în școlile românești, probabil în paralel cu retragerea Istoriei Românilor, așa cum încearcă să facă guvernul Cioloș:  „ Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România s-a angajat să devină un exemplu de promovare a memoriei Holocaustului şi a altor experienţe tragice ale trecutului, precum lagărele din Transnistria, şi de aceea este nevoie de un sistem educaţional în care tinerii să înveţe despre aceste lucruri în şcoli.(…) «Vor afla totodată că au existat şi legile antisemite, şi trenurile morţii, şi Podul Iloaiei, robia şi lagărele din Transnistria. Şi mai ales, sper ca tinerii de azi să afle cum putem face ca experienţele tragice ale trecutului să nu se mai repete» a mai spus preşedintele.” (http://adevarul.ro/news/politica/klaus-iohannis-e-nevoie-sistem-educational-tinerii-invete-despre-holocaust-lagarele-transnistria-1_573ad2495ab6550cb80491bc/index.html)

Aceasta este  „România educată” a lui Iohannis, studierea holocaustului în școli și asumarea acestuia  de către România. E musai să convingă tinerii români că străbunicii lor au fost niște criminali și ca atare acum trebuiesc plătite miliarde de euro statului Israel ca despăgubiri. Rușine, Iohannis!

Ca să nu fie dubii și ca să nu fiu acuzat de interpretări proprii și citate scoase din context, vă prezint transcrierea completă a alocuțiunii susținute de președintele Klaus Werner Iohannis la Palatul Cotroceni, în data de 17 mai a.c., cu prilejul evenimentului „Podurile Toleranţei”:

„Domnule Preşedinte Aurel Vainer,

Domnule Preşedinte al B’nai B’rith Europa,

Domnule Preşedinte al B’nai B’rith România,

Domnule Ministru,

Stimați reprezentanți ai corpului diplomatic,

Domnilor secretari de stat,

Doamnelor şi domnilor,

Vă întâmpin cu bucurie la Palatul Cotroceni, la această manifestare ce stă sub semnul parteneriatului și toleranței, al amintirii trecutului și prețuirii prezentului. Înaltul Patronaj pe care l-am conferit este expresia simbolică a importanței pe care o acordăm dialogului intercultural, respectului pentru diversitate şi angajamentului pentru combaterea intoleranţei, rasismului, antisemitismului şi xenofobiei.

Această manifestare capătă o relevanță în plus în contextul particular pe care îl traversăm.

Dacă ne uităm în jurul nostru, în Europa și în lume, provocările cu care ne confruntăm ne obligă încă o dată să redescoperim și să cultivăm toleranța. În fața pericolului radicalismului și extremismului va trebui să fim mai fermi și mai uniți ca niciodată în apărarea valorilor care definesc astăzi o societate democratică – libertatea, toleranța și pluralismul.

România a fost binecuvântată de existenţa istorică pe teritoriul său a numeroase minorităţi etnice, culturale şi religioase. Secolele de convieţuire cu majoritatea românească au fost marcate de relaţii umane şi sociale complexe, ce sunt astăzi parte a patrimoniului nostru cultural şi a memoriei colective.

Au fost și vremuri grele, și momente tragice, despre care cu siguranță veți vorbi în cadrul acestei manifestări. Vremurile grele și momentele tragice trebuie asumate, căci doar astfel putem desprinde din trecut învățăminte pentru a promova valorile profund umane care ne apropie.

România puternică în Europa și în lume, așa cum ne dorim să fie, presupune a ne asuma trecutul și a-l include în proiectul de recuperare şi valorizare a tuturor identităţilor, cea a majorităţii româneşti şi cele ale minorităţilor naţionale. În protejarea şi în garantarea exerciţiului neîngrădit al drepturilor culturale şi al libertăţii religioase văd o componentă fundamentală a exerciţiului democratic într-un stat de drept.

Astăzi putem cu siguranță aprecia faptul că unul dintre factorii importanţi ai modernizării statului nostru a fost consensul dintre majoritate şi minorităţile naţionale – fără excepţie – pe marile proiecte ale României, incluzând aici procesul de integrare europeană şi apartenenţa la spaţiul de securitate nord-atlantic.

Prin urmare, a dezvolta punţile toleranţei prin dialogul interetnic este un obiectiv nu doar pentru una sau alta dintre minorităţi, ci un interes strategic pentru naţiunea noastră în ansamblul ei. Toleranţa de care vorbim nu este o acceptare pasivă şi indiferentă a existenţei „celuilalt”, ci o asumare activă a diversităţii ca valoare socială şi resursă a dezvoltării durabile a colectivităţilor.

Această realitate nu se impune de la sine, ci necesită un efort continuu, iar punţile toleranţei trebuie construite de fiecare din noi, zi de zi. Din aceste considerente, sprijin proiectul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi al B’nai Brith din România de a organiza anual, printr-o manifestare cu participare internaţională, o asumare activă a dialogului interetnic şi a luptei împotriva intoleranţei.

Nu întâmplător, în acest an în care România deţine preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, manifestarea pe care o deschidem astăzi acordă o atenţie deosebită tragicei sorţi a comunităţii evreieşti şi a celei roma în perioada celui de-al doilea Război Mondial.

Doamnelor și domnilor,

Mi-ar fi plăcut să continui spunând că oamenii au învăţat absolut tot ce era de învăţat din experienţele trecutului. Din păcate, istoria recentă ne arată că putem cu uşurinţă să repetăm unele greşeli.

Relaţia noastră cu expresiile concrete ale diversităţii culturale şi etnice are uneori şi forma zidurilor, nu doar a punţilor, iar pericolul intoleranței poate renaște în paralel cu discursul antieuropean.

În cursul acestui an, am declarat la Bucureşti, Ierusalim şi Washington că România este decisă să contracareze cu toată determinarea manifestările antisemite, rasiste şi xenofobe şi să devină un exemplu regional de promovare a memoriei Holocaustului.

Dincolo de măsurile legislative şi cadrul instituţional, este nevoie de un sistem educaţional prin care tinerii să cunoască şi să înţeleagă faptele trecutului, ca parte a formării lor ca cetăţeni. Așa vom reuși să cultivăm pluralismul și libertatea și să contracarăm intoleranţa şi extremismul.

De aceea, mă bucur să văd în această sală, simbolic denumită a Unirii, elevi şi tineri care în cursul zilei de astăzi şi mâine vor avea prilejul de a cunoaşte contribuţia a trei minorităţi naţionale la dezvoltarea României.

Dar vor afla totodată că au existat şi legile antisemite, şi trenurile morții, și Podul Iloaiei, robia şi lagărele din Transnistria. Şi mai ales, sper ca tinerii de azi să afle cum putem face ca experiențele tragice ale trecutului să nu se mai repete.

Vă mulțumesc!”

Aici aveți și varianta video: https://www.youtube.com/watch?v=QQwdbV0MBbw

Culmea este că în postarea sa cotidiană de pe Facebook – unde altundeva muncește președintele?  –  nu spune nimic despre holocaustul pe care-l vrea predat în școli și nici că evenimentul a fost organizat împreună cu loja masonică sionistă B’nai B’rith, așa cum puteți observa din respectiva postare prezidențială din data de 17 mai.

Klaus Iohannis (17 mai la 12:00):  În fața pericolului radicalismului și extremismului trebuie să fim mai fermi și mai uniți în apărarea valorilor care definesc astăzi o societate democratică: libertatea, toleranța, pluralismul. România puternică în Europa și în lume presupune a ne asuma trecutul și a recupera şi valoriza toate identităţile, cea a majorităţii româneşti şi cele ale minorităţilor naţionale. Țara noastră a fost binecuvântată de existenţa istorică pe teritoriul său a numeroase minorităţi etnice, culturale şi religioase. A dezvolta punţile toleranţei prin dialogul interetnic este un obiectiv nu doar pentru una sau alta dintre minorităţi, ci un interes strategic pentru naţiunea noastră în ansamblul ei. Acesta a fost mesajul principal pe care l-am transmis astăzi, la Palatul Cotroceni, în cadrul evenimentului „Podurile Toleranţei”.

 

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/podurile_tolerantei.png

Ei vorbesc de toleranță, taman ei, care vor sa ne bage holocaustul pe gât și acuză întregul popor român de crime imaginare?

Din ordinul aceluiași Klaus Werner Iohannis, care și-a impus proprii ambasadori în țările importante și acum continuă cu schimbarea în forță a diplomaților români pretutindeni în lume, se promovează culpabilizare românilor pentru holocaust și în străinătate. La ambasada României din Franța este un adevarat delir cu holocaustul!  Chiar ieri, 25 mai 2016, Ambasada României de la Paris a găzduit, o conferinţă despre Holocaust în România. Cităm participarea și temele discutate din „Cotidianul”: „Alexandru Florian, directorul Institutului «Elie Wiesel», care va aborda subiectul competiţiei memoriilor despre Holocaust în spaţiul public românesc, şi profesorul Zoltan Tibori Szabó, care va exemplifica prezenţa vizuală a Holocaustului în spaţiul public transilvan de la al Doilea Război Mondial până azi. Dezbaterea va fi moderată de istoricul Adrian Cioroianu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO.” (http://www.cotidianul.ro/memoria-holocaustului-in-spatiul-public-roman-si-francez-281726/)

Deci, doi alogeni și un român coadă de topor au luat la tăbăcit poporul român. De multă vreme se aruncă cu noroi în România pe aceast subiect si este condamnată țara noastră pentru holocaustul săvârșit de hortiștii unguri în Nordul Transilvaniei, răpit de ei în urma odiosului Dictat de la Viena. După cum se vede, profesorul Zoltan Tibori Szabó a vorbit despre „holocaustul în spaţiul public transilvan”, nu doar strict despre nordul Transilvaniei ocupat samavolnic de ungurii lui!

Raoul Șorban (distins de statul Israel și Yad Vashem care i-a decernat titlul și medalia „Drept între popoare” pentru salvarea vieții unor evrei din Ungaria, Transilvania fiind anexata între 1940-1944 la Ungaria) i-a răspuns unui evreu român, devenit  mare istoric și „specialist in holocaust” în SUA, care uitând ce-i recunoștința, tot acuza România de masacrarea evreilor. Cităm: „Randolph Lewis Braham (evreu român la origine) se zbate să intre în graţiile ungurilor! Şi, pentru a-i reuşi strategia, foloseşte toate armele. Fabrică scrisori şi le expediază în toate ziarele, scrie articole, scoate cărţi, mânjindu-le, cu neruşinare, cu minciuni. Incalificabil! Mă atacă pe mine, îi pune la zid, cu neobrăzare, pe rabinii Alexandru Şafran şi Moshae Carmilly-Weinberger. Articolul «Allitólagos Mentöackcióc – förtérelem tisztogatás Romániában» («Pretinse acţiuni de salvare; Purificarea istoriei în România») este o mostră de felul cum se pot construi minciuni, cum se pot răstălmăci fapte. Şi, toate acestea, pentru a şterge crimele Ungariei împotriva evreilor, şi a-i fabrica documente şi mărturii pentru o astfel de istorie. Bineînţeles, Braham, îi acuză pe rabinii Alexandru Şafran şi Moshe Carmilly-Weinberger că vor să scoată basma curată atât pe Antonescu, cât şi România. Mincinosul şi penibilul Braham, acest «Hopa Mitică», neagă totul. Neagă salvarea evreilor cu vapoarele, din Portul Constanţa, dar şi cu trenuri, prin Bulgaria şi Turcia, cu destinaţia Palestina”.

Adrian Cioroianu este nelipsit de la ritualurile de demonizare ale națiunii române de la Paris. Cu 20 de zile înainte, în data de  5 mai 2016, a fost inaugurată tot la Paris o expoziție intitulată „Pogromul de la Iași”, unde cuvântarea de deschidere a fost rostită de nelipsitul defăimător Adrian Cioroianu: Atenție, se lucrează intens ca românii să fie înfățișați ca un popor de criminali!

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/ambasada-Paris-pogrom-Iasi-2.jpg

Cine este ambasadorul numit de Klaus Iohannis în Franța? Nimeni altul decât Luca Niculescu, fost jurnalist la DIGI 24 TV, personaj care-i făcea campanie electorală fățișă lui Iohannis în anul 2014, alături de Emil Hurezeanu, Cosmin Prelipceanu, Dan Suciu și alții de pe acolo.

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/luca_niculescu_iohannis.png

Este o părere unanimă că DIGI 24 TV este un post prezidențial  și o trompetă a SRI-ului. Astfel, patronul Zoltan Teszari dorește să-și asigure protecția unui serviciu secret. La fel a vrut și recentul dispărut – că decedat nu-i putem spune  –  Dan Condrea, dar se vede că nu prea i-a folosit atunci când bomba cu rahat a explodat!  SRI-ul actual este doar o filială a CIA și BND-ului german. De aceea au fost numiți ca ambasadori Liviu Maior, fost director SRI, în SUA și Emil Hurezeanu în Germania, deși în momentul numirii acesta din urmă avea doar cetățenie germană. Culmea culmilor, Iohannis a numit ca ambasador al României în Germania un cetățean german! Păi ale cui interese le reprezintă acesta? Mai ales că Hurezeanu este cunoscut ca agent CIA și BND fiindcă a lucrat la posturile de radio care oficial aparțineau celor două servicii secrete: Europa Liberă (CIA) și Deutsche Welle (BND).

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/presidency.ro_.png

Site-ul oficial al președinției României este http://www.presidency.ro, de parcă Iohannis Klaus Werner ar fi președintele SUA. Pe acel site nu o să găsiți tricolorul românesc, culoarea predominantă fiind albastrul masonic. Pentru români doar situația este albastră!

Pentru cei avizați este clar că Iohannis a fost numit președinte de iudeo-masoni. De aceea o tot ține langa cu holocaustul lui și încearcă să-l bage pe gâtul românilor, pentru a-și plăti, cu banii oferiți pentru viitoare despăgubiri statului Israel, dregătoria de fanariot obținută, asigurându-și astfel și al doilea caftan de vodă. Din aceleași considerente iudeo-masonice, Iohannis a numit, la rândul lui, doi alți alogeni, chiar din etnia evreiască, ca șefi ai celor mai importante servicii secrete românești.

Președintele Klaus Werner Iohannis dorește oficializarea așa-zisului holocaust în România fiindcă vrea să plătească miliarde de euro ca despăgubiri statului Israel, după ce Germania a finalizat de achitat despăgubirile uriașe pentru holocaustul lor. Trebuia găsită o nouă țara bună de muls! Israelul mulțumea oficial României pentru salvarea evreilor în timpul războiului, de pe vremea lui Ceaușescu și până la Shimon Peres (președintele Israelului în perioada 2007-2014). Brusc a intervenit schimbarea de atitudine față de țara noastră, după instalarea lui Klaus Iohannis ca președinte. Yehuda Bauer, evreul decorat de președintele României în 25 mai a.c., a scris prefața lucrării „Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941” de istoricul evreu Jean Ancel, care  susține vinovăția autorităților române pentru acele evenimente tragice, deși aceste acuzații nu au putut să fie probate niciodată în fața unor instanțe de judecată.

Asistăm la transpunerea în practică a unor planuri de spoliere a poporului român prin învinovățirea acestuia, cu complicitatea tuturor președinților României de după 1989, la care se adaugă și fostul rege Mihai. Toți se regăsesc în Colegiul de onoare al grupării antiromânești de la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”!

Colegiul de onoare este format din: Otto Adler, Andrew Baker (SUA), Traian Băsescu, Tova Ben Nun (Israel), Sarah Bloomfeld (SUA), Randolph Braham (SUA), Emil Constantinescu, Wesley Fisher (SUA), Radu Gabrea, Mircea Geoană, Menachem Hacohen (Israel), Carol Iancu (Franţa), Ion Iliescu, Vasile Ionescu, Sorin Iulian, Saul Kagan (SUA), Marco Katz (Israel), Ion Bogdan Lefter, Oliver Lustig, Dan Mariaschin (SUA), Mona Muscă, Majestatea Sa Regele Mihai I, Meir Rosenne (Israel), Avner Shalev (Israel), Aurel Vainer, Simone Veil (Franţa), Mihai-Răzvan Ungureanu, Elie Wiesel (SUA). (http://www.inshr-ew.ro/ro/despre-noi/cine-suntem/colegiul-de-onoare.html)

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2016/05/institutul-elie-wiesel.jpg

Sumă enormă nu va fi plătită din pensiile foștilor președinți și nici din economiile personale ale lui Iohannis sau din chiriile încasate de el pentru multele lui case, ci din banii poporului român! În loc ca acești bani să fie alocați sistemelor de sănătate și învățământ, ambele deficitare sau în infrastructura și dezvoltarea economică a României, ei vor fi plătiți pentru niște acuzații nedovedite! Culmea nesimțirii și a ipocriziei este că jalnica marionetă de la Cotroceni afirmă permanent că învățământul și sănătatea sunt prioritare pentru el, deoarece demagogia dă bine la prostime.

Români, nu permiteți ca un alogen, un străin de neamul nostru, fără o picătură de sânge românesc în vene, să ne transforme într-un popor de criminali! Nu-i dați voie acestui individ, care ne detestă  –  cât a fost primar la Sibiu nu a participat niciodată la Ziua Națională a României!  – , să transfere păcatele neamului său asupra memoriei înaintașilor noștri!

                                                                                 Marius Albin MARINESCU

SURSA :http://justitiarul.ro/

THE TIMES:CARTELUL DE DROGURI SINALOA A LUI „EL CHAPO”COLABOREAZA CU TRAFICANTII ROMANI DE DROGURI!

25 iul.

O grupare infracțională din România colaborează cu unul dintre cele mai importante carteluri de droguri din Mexic, Sinaloa, pentru a introduce cocaină în Marea Britanie, potrivit autorităților britanice, scrie The Times
Cartelul Sinaloa, condus de către Joaquin Guzman, cunoscut drept „El Chapo”, este considerat „una dintre cele mai puternice organizații de trafic de droguri din lume”, potrivit Agenției Naționale de Combatere a Criminalității Organizate din Marea Britanie.
Autoritățile britanice au anunțat că un sindicat european al Sinaloa colaborează cu o grupare infracțională organizată din România care „are capacitatea de a introduce cantități foarte mari de cocaină în Marea Britanie, în fiecare săptămână”
Agenția Națională de Combatere a Criminalității Organizate din Marea Britanie (NCA) a mai precizat că noua alianță dezvoltată de cartelul Sinaloa ridică îngrijorări în privința securității la punctele de acces pentru camioane și feriboturi către Marea Britanie.
„Cartelurile mexicane au căutat din ce în ce mai mult să-și maximizeze profiturile prin stabilirea unui punct de sprijin pe piața drogurilor din Marea Britanie, unde prețurile pentru cocaină sunt ridicate. Aceste droguri au fost transportate de curieri prin mai multe aeroporturi europene, precum cele din Frankfurt și Bruxelles, înainte de a ajunge în Marea Britanie. Unii dintre acești curieri au fost interceptați cu 4-5 kilograme de cocaină în posesia lor „, se arată într-un comunicat al NCA.
Agenția nu a oferit informații suplimentare despre identitatea grupării din România sau despre modul în care aceasta operează în Marea Britanie, dar a precizat că „precedentele interdicții privind aprovizionarea nu au împiedicat gruparea să-și continue activitatea infracțională pe piața din Marea Britanie”.
În 2016, un șofer de autocar din România a fost arestat și condamnat la 17 ani de închisoare după ce a fost prins în timp ce transporta cocaină în valoare de 18 milioane de lire sterline în Marea Britanie. Românul încerca să introducă marfa sub pretextul că transportă elevi din Franța către orașul englez Dover.

NU UITATI ROMANI. 24-25 IULIE 1949 ESTE ZIUA CAND AU FOST INAUGURATE PRIMELE CINCI COLHOZURI SOVIETICE IN ROMANIA

25 iul.

24-25 iulie 1949 este ziua în care au apărut primele cinci gospodării agricole colective, din cele 60 pregătite pentru a inaugura noua politică agricolă a României comuniste. Modelul după care au fost puse pe picioare gospodăriile agricole colective este colhozul sovietic.
După Cel de-al Doilea Război Mondial, comuniștii au folosit ca strategie electorală, împroprietărirea a mai mult de 800 mii de familii, cu aproximativ un milion de hectare de teren arabil. Însă minunea nu a ținut mult: comuniștii au început să confiște toate pământurile arabile, pășunile și pădurile. Abia împroprietăriți, țăranii s-au lăsat greu convinși să cedeze terenurile, pentru munca în comun.
Autoritățile comuniste impuneau sistemul colectivist printr-o propagandă acerbă, prin care țăranii harnici și bogați erau numiți peiorativ „chiaburi”. Alte metode de descurajare a gospodăriilor individuale erau concurența neloială, penalitățile și regimul de cote cedate statului sau amenzile. Măsurile luate împotriva celor care se opuneau colectizării au culminat și cu suspendarea unor drepturi cetățenești. De exemplu, copii chiaburilor nu aveau voie să urmeze școli superioare sau să vândă recolta la piață.
Sancțiunile au mers până la arestarea țăranilor care opuneau rezistență sau internarea lor în spitale de psihiatrie. La mijlocul anului 1951, în închisorile din România, dar și la Canalul Dunăre-Marea Neagră erau deținuți 80 de mii de țărani.
Mai mult, răscoalele au fost înăbușite în sânge. Sute de țărani au plătit cu viața insistența de a rămâne proprietari pe pământul lor, fie moștenit, fie obținut în urma reformelor agrare. Activiștii Partidului Comunist, însărcinați cu colectivizarea le spuneau că „de moarte și colhoz oricum nu scapă nimeni”.
În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă personal de Nicolae Ceaușescu, pe atunci șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate, având grad de general-locotenent, care a ordonat foc de mitralieră asupra țăranilor, ucigând 9 și rănind peste 50.
Colectivizarea s-a încheiat pe 23 aprilie 1962. „Rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora”, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.
Intre 1 septembrie 1948 și 7 noiembrie 1949, Securitatea reținuse 23.597 de persoane, 10.152 de țărani (4.518 de mijlocași, 2.979 de săraci, 2.655 de chiaburi), iar între 1951 și 1952, Ministerul Afacerilor Interne efectuase în rândurile țăranilor un număr de 34.738 de arestări.
Dintre aceștia, 22.088 erau chiaburi, 7.226 aveau gospodărie mijlocie, iar 5.504, gospodărie mică.
Istoricul Dennis Deletant aproximează la 80.000 numărul taranilor trimisi in puscarii , dintre care 30.000 ar fi fost judecați public.

Cele mai cunoscute astfel de reacții violente din partea țăranilor au fost cele din județele Bihor, Arad, Suceava (1949), Giurgiu (1950), Vrancea și Argeș (1960), Olt (1961), Dâmbovița (1962).

Colectivizarea țăranilor din România a învins, orașele au fost sufocate de oameni veniți în cautarea unei vieți mai bune, iar satul românesc a început să moară.

PREMIERUL ROMANIEI MIHAI TUDOSE „INGROAPA „TAXA PENTRU BOGATASII BURGHEZIEI SOCIALISTE DE DREAPTA SI DE STANGA!

25 iul.

Taxa de solidaritate nu va fi pusă în practică, a anunțat premierul Mihai Tudose. Tudose a spus că taxa de solidaritate „o putem trece la categoria discutate și uitate”.

„Era prea mare deranjul pentru prea puțini”, a explicat premierul.

Anunțul primului-ministru vine la capătul mai multor declarații contradictorii.

Premierul afirma după discuțiile de la Bruxelles că impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus, iar despre taxa pe solidaritate afirma: „Nu, nicio altă taxă, pe nimic. Nici pe solidaritate, deocamdată, fiindcă și acolo simulările înțeleg că nu au ieșit foarte fericite”.

Întors însă în țară, Mihai Tudose a fost nevoit să-și înghită vorbele în urma unei discuții la ședința colaiției de guvernare cu Liviu Dragnea.

„La taxa de solidaritate încă se întâmplă să se lucreze, sunt simulări. Probabil că va fi cumva, nu am stabilit încă de la ce prag în sus. Taxa de solidaritate nu este o taxă pe persoane juridice, cum am mai auzit, este o taxă care va fi aplicată persoanelor fizice, persoane care câștigă foarte mult, care beneficiază de o mulțime de lucruri din partea statului și care înțelegem că funcționează în toată lumea, să plătească peste un anumit prag valoric o taxă în plus de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul să câștige atâția bani”, explica Tudose la începutul săptămânii trecute.

DECIZIA ICCJ:ORAL NALAN ACTIVISTA TURCA A FOST PUSA IN LIBERTATE!,TOATE ACUZATIILE IMPOTRIVA ACESTEIA AU FOST RETRASE!

25 iul.

Procurorii şi-au retras contestaţia la decizia Curţii de Apel Timişoara de revocare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării în cazul activistei turce Oral Nalan, în şedinţa de marţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, relatează News.ro. Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, în cazul activistei pentru drepturile omului reţinută de autorităţile române în urmă cu două săptămâni, deşi avea statut de refugiat în Belgia.

După proces, avocatul acesteia a arătat că decizia Parchetului este una normală şi înţeleaptă, iar Ministerul Public recunoaşte astfel greşeala făcută de Poliţia de Frontieră.

„Ministerul Public recunoaşte astfel greşeală făcută de Poliţia de Frontieră în momentul în care nu a identificat clar documentul de călătorie cu care Nalan a intrat în ţară. Din nefericire, autorităţile române s-au confruntat cu un caz neobişnuit şi a fost nevoie de intervenţia Interpol ca şi organizaţie internaţională. Secretariatul general al Interpol a luat decizia de a şterge cazul lui Nalan din baza de date. Acesta greşeală a costat-o pe clienta mea îndepărtarea de familie şi privarea de libertate şi a costat-o rememorarea unor traume”, a arătat avocatul Alin Speriuţi Vlad.

Întrebat ce aşteaptă de la celălat proces, de extrădare efectivă care urmează să se judece la Curtea de Apel Timişoara în 31 iulie, apărătorul lui Nalan Oral a arătat că, în mod normal, acest proces ar trebui să înceteze ca urmare a retragerii cererii Parchetului General. El a mai criticat Interpol, care a fost nevoit să retragă alerta roşie în cazul Nalan, acesta fiind singurul caz de acest fel de până acum.

„Interpol a retras alerta roşie, mandatul din baza de date, nu datorită unei erori tehnice, ci datorită unei analize juridice comunicată biroului Interpol din România, care a comunicat atât Curţii de Apel Timişoara, cât şi Parchetului. În aceeaşi zi, Curtea de Apel Timişoara a stabilit din oficiu un termen şi a remediat situaţia. Din datele pe care noi le avem, Interpol până acum nu a cenzurat niciun mandat internaţional de arestare. Cazul lui Nalan este singular”, a mai precizat Speriuţi Vlad.

Curtea de Apel Timişoara a decis, joi, punerea în libertate a activistei turce Oral Nalan, care are statut de refugiat în Belgia şi care a fost arestată preventiv în urmă cu mai mult de o săptămână după ce a fost reţinută la Vama Nădlac pentru că se afla pe o listă a Interpol.

Oral Nalan, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinută pe 8 iulie, când venea din Ungaria şi se îndrepta spre Bulgaria, împreună cu fiica sa în vârstă de 10 ani şi cu un grup de prieteni. Vameşii români au constatat că pe numele femeii există un mandat Interpol de arestare, emis la cererea Turciei, care a condamnat-o la 30 de ani de închisoare pentru terorism.

Potrivit presei din Belgia, unde au avut loc manifestaţii de susţinere pentru Oral Nalan, activista, care studiază la o facultate de informatică din Bruxelles şi ar urma să primească cetăţenie belgiană anul viitor, este acuzată de apartenenţă la PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

Avocaţii activistei au atras atenţia că Poliţia de Frontieră română a confundat actul prezentat de Oral Nalan la graniţă cu un paşaport şi nu a luat în calcul statutul de refugiat.

Curtea de Apel Timişoara a dispus, după reţinere, arestarea preventivă a lui Oral Nalan pentru pe perioadă de 30 de zile, iar între timp România a demarat procedurile de extrădare.

În semn de protest, Oral Nalan a făcut greva foamei în primele zile după reţinere.

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, s-a declarat surprins şi întristat că presa o numeşte ”activistă” pe Oral Nalan.

”Am fost surprinşi şi întristaţi să vedem că presa spune că această individă este o activistă, pentru că ea a fost condamnată de o instanţă din Turcia şi nu are nicio legătură cu tentativa de lovitură de stat sau ceva asemănător. Este cu totul altă problemă. Ea este acuzată că face parte dintr-o grupare teroristă de extremă-stânga”, a precizat ambasadorul într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada Turciei la Bucureşti.

A „PLOUAT „….CU ZECI DE ARBORI IN BUCURESTI!

25 iul.

Foto Arhivă

Foto Arhivă

Cel puțin 42 de arbori au căzut pe carosabil sau autoturisme, la nivel național, în urma ploilor și furtunilor din ultimele ore, pompierii militari intervenind pentru înlăturarea lor.

„În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 11 județe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vremea rea. (…) Cu eforturi susținute, pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru înlăturarea a 42 de arbori de pe carosabil sau autoturisme și evacuarea apei din 7 imobile, 6 anexe, 13 curți și 6 subsoluri. De asemenea, vântul puternic a afectat patru acoperișuri”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență transmis marți.

Din cauza ploilor și aluviunilor de pe carosabil, circulația rutieră pe DN 1 în zona localității Sinaia și pe DJ 203K în zona localității buzoiene Lopătari s-a desfășurat cu dificultate, iar echipe specializate au intervenit pentru remedierea situației.

La nivel național, marți dimineață nu mai erau înregistrate situații care să impună intervenția echipajelor de pompieri militari.

„Având în vedere că și în următoarea perioadă de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase în mare parte a țării, recomandăm cetățenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică”, mai transmite inspectoratul.

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, se recomandă parcarea autoturismelor la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

%d blogeri au apreciat: