DECIZIE GREA A PROCURORILOR DNA IN CAZUL RCS &RDS!

26 Iul

DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la RCS & RDS S.A.

DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la RCS & RDS S.A.

DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la RCS & RDS S.A.pentru dare de mită şi spălare de bani, împotriva Integrasoft SRL, una dintre filialele RCS & RDS S.A, pentur complicitate la spălare de bani şi împotriva lui Mihai Dinei, membru al CA al RCS & RDS, pentru compkicitate la dare de mită şi complicitate la spălare de bani. De asemenea, procurorii au instituit sechestru asupra a două bunuri imobile aparţinând RCS&RDS până la echivalentul sumei de aproximativ trei milioane de euro.

„În legătură cu investigaţia desfăşurată de Direcţia Naţională Anticorupţie din România („DNA”), cu privire la care am informat piaţa şi investitorii în cadrul prospectului de ofertă publică iniţială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul amendamentului la prospect din data de 8 mai 2017 (împreună, în cele ce urmează, „Prospectul”), cât şi în cadrul raportărilor publice ulterioare, aducem la cunoştinţă faptul că, în data de 25 iulie 2017, cu privire la RCS & RDS S.A. (filiala Societăţii), DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi spălare de bani, cu privire la INTEGRASOFT S.R.L. (una dintre filialele RCS & RDS S.A.), DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălare de bani, respectiv cu privire la Dl. Mihai Dinei (membru în Consiliul de administraţie al RCS & RDS S.A.), DNA a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la spălare de bani”, anunţă DIGI COMMUNICATIONS, într-o notificare transmisă BVB.

Acelaşi document consemnează că tot marţi, „DNA a confirmat instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile ce aparţin RCS & RDS S.A. până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei (aproximativ 3 milioane de Euro”).

„În cazul în care se va constata prin hotărâre judecătorească definitivă vinovăţia RCS & RDS S.A. cu privire la pretinsele fapte penale investigate, este posibil ca aceste bunuri să fie executate până la concurenţa sumei care face obiectul sechestrului. Vom continua să cooperăm deplin în cadrul anchetei şi credem că RCS & RDS, INTEGRASOFT şi foştii sau actualii membri ai conducerii acestora au acţionat corect şi în conformitate cu legea”, anunţă compania, precizând că nu se aşteaptă ca aceste acţiuni „să afecteze în mod semnificativ activitatea RCS & RDS S.A., a societăţii sau a oricăreia dintre filialele acestora”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, în 17 mai, că procurorii au început urmărirea penală faţă de Serghei Bulgac, director general RCS&RDS, sub acuzaţia de spălare de bani. În acelaşi dosar, mai sunt urmărite penal RCS&RDS, pentru dare de mită şi spălare de bani, SC Bodu SRL pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani şi Integrasoft SRL, pentru complicitate la spălare de bani.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: