SECRETARUL DE STAT RAED ARAFAT IN M.A.I ACUZA!

27 Iul

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că a existat un program multianual pentru reînnoirea parcului de ambulanţe, care nu a putut fi realizat din cauza unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, dintre care unii încă sunt în instituţie, şi care „poate erau speriaţi să semneze, poate nu doreau să o facă sau poate apărau alte interese”.

Întrebat, la Digi24, în legătură cu ambulanţele care rămân de multe ori în pană, Arafat a răspuns: „Noi am avut acolo acord-cadru din 2010-2011, care trebuia să meargă pe patru ani, nu trebuia să se ajungă la faza asta şi într-adevăr, acolo s-au coalizat mai multe persoane şi la fiecare dată când rezolvam o problemă pe care o creau, creau altă problemă”.

Solicitat să precizeze cine erau acele persoane, fondatorul SMURD a spus că este vorba despre „funcţionari din interiorul Ministerului Sănătăţii”, refuzând însă să dea nume, dar menţionând că o parte dintre aceştia încă sunt în minister.

Potrivit acestuia, posibile motive ale atitudinii funcţionailor din Ministerul Sănătății în cazul cumpărării de ambulanţe ar fi teama, faptul că nu voiau să semneze sau apărau alte interese.

„Asta nu pe mine trebuie să mă întrebaţi, pentru că unii poate că erau speriaţi să semneze, alţii nu voiau să o facă, alţii poate apărau alte interese, nu ştiu. Problema noastră e că am avut un program superb multianual pe care nu am reuşit să-l realizăm şi de asta suntem aici”, a precizat Raed Arafat, întrebat în legătură cu motivele pentru care funcţionari din Ministerul Sănătății au creat dificultăţi în aplicarea programului de achiziţie.

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: