MIHAI EMINESCU IN 1876: „NICIUN NEAM DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI NU ESTE MAI TOLERANT DECÂT ROMÂNUL”

28 Iul

CER SI PAMANT ROMANESC

Imagini pentru mihai eminescu

MIHAI EMINESCU

Biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor şi, prin aceasta, şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult.

În dejudecarea lucrurilor acestei lumi şi, mai ales, în secolul nostru, ne-am deprins a aplica o singură măsură, aceea a interesului material, a stăpânirei asupra puterei fizice; şi cu toate acestea oamenii, chiar cei mai materialişti, lucrează fără să vreie, ba fără să ştie, pentru un scop mai înalt.

Această conştiinţă o are poporul, n-o are câteodată omul cult.

În zadar am căuta în lume poporul care să trăiască numai pentru câştig material ca atare, la toate vom găsi că acest câştig este numai mijloc, niciodată scop; chiar la rasa evreiască, a cărei lege nu admite nemurirea sufletului şi este deci inferioară celorlalte legi ale pământului, chiar la evrei, zic, unde se pare că ochii sunt aţintiţi la câştig material, vedem răsărind o idee mai înaltă.

Vezi articol original 897 de cuvinte mai mult

Anunțuri

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: