Arhiva | 11:24 am

GLOBALISTUL SOROSIST PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS PRINS IN MENGHINA DE PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP:DEPARTAMENTUL DE STAT AL USA A APROBAT CEREREA ROMANIEI DE ACHIZITIONARE A RACHETELOR HIMARS!

20 aug.

Imagine similară

 

Ministerul Apărării a anunţat, sâmbătă, că a fost înştiinţat de către Agenţia de Cooperare pentru Apărare şi Securitate că Departamentul de Stat al SUA a finalizat procesul de evaluare a cererii României privind disponibilitatea achiziţionării de sisteme tip Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare (High Mobility Artillery Rocket Systems – HIMARS) şi a notificat Congresul SUA, precizând că programul se află într-o etapă intermediară, după aprobarea Congresului SUA urmând să aibă loc negocieri de natură tehnică, pentru stabilirea configuraţiei finale a achiziţiei şi despre opţiunile de transfer tehnologic şi implicarea industriei naţionale de apărare în furnizarea de echipamente necesare producţiei şi mentenanţei.

Potrivit Ministerului Apărării, interesul României pentru sistemul HIMARS a fost generat de necesitatea asigurării unor echipamente de artilerie moderne care să contribuie la întărirea capacităţii de apărare a teritoriului naţional şi la creşterea gradului de interoperabilitate cu armatele aliate, prin furnizarea unei capabilităţi de descurajare credibile.

”Achiziţia sistemului HIMARS face parte din cele opt programe esenţiale de înzestrare prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026, pentru care Parlamentul României a transmis, în luna mai 2017, aprobarea prealabilă de iniţiere a procedurilor de atribuire a contractelor aferente. În cadrul programului de înzestrare cu sistemul HIMARS, Romania a solicitat SUA achiziţia a 54 de instalaţii de lansare şi elemente auxiliare pentru dotarea a trei batalioane luptătoare”, precizează Ministerul Apărării.

După avizul Departamentului de Stat, este necesară aprobarea Congresului american, ultima etapă a achiziţiei fiind negocierile de natură tehnică, pentru stabilirea configuraţiei finale a achiziţiei, precum opţiunile de transfer tehnologic şi implicarea industriei naţionale de apărare în furnizarea de echipamente necesare producţiei şi mentenanţei.

Ministrul Adrian Ţuţuianu subliniază „hotărârea Ministerului Apărării Naţionale de a implica activ industria naţională de apărare în procesul de înzestrare al Armatei României”, arătând că „dezvoltarea industriei naţionale de apărare atrage, după sine, şi crearea de noi locuri de muncă, contribuind în mod direct la dezvoltarea economică a ţării şi, implicit, la atingerea obiectivelor strategice de securitate”.

”HIMARS este unul dintre cele mai fiabile sisteme de sprijin de luptă testate şi utilizate în misiuni reale de Forţele Terestre şi Corpul de Infanterie Marină ale SUA şi oferă o capacitate de luptă superioară, asigurând structurilor militare un avantaj substanţial, oferind comandanţilor opţiuni pentru succesul misiunii în operaţiile specifice. Rata de fiabilitate HIMARS şi gradul de interoperabilitate între forţele SUA şi Aliate reduc costurile finale operaţionale şi de întreţinere”, mai precizează sursa citată.

Reclame

MAMELE TERORISTILOR DE LA BARCELONA RESPING FAPTELE FIIILOR LOR: „ISLAMUL NU SPUNE ASA CEVA!”

20 aug.

Mamele teroriştilor de la Barcelona şi Camprils resping faptele fiilor lor şi suspectează că cineva le-a radicalizat copiii, despre care spun că duceau vieţi normale, relatează El Pais.

Oraşul Ripoll, de unde erau originari majoritatea celor implicaţi în atacurile de la Barcelona şi Camprils, a găzduit sâmbătă o manifestaţie de respingere a terorismului şi de solidaritate cu victimele atentatelor, la care au luat parte şi rude şi apropiaţi ale autorilor.

Printre participanţi s-a aflat şi mama lui Younes Abouyaaqoub, suspectat că a condus furgoneta care a intrat în mulţime pe La Rambla, în Barcelona. “Vreau să se predea. Nu vreau să mai omoare, Islamul nu spune aşa ceva”, a spus mama lui Abouyaaqoub, Hanno Ghanim.

Familia celor doi fraţi Hychami şi-a exprimat durerea şi surprinderea faţă de atentat. “Nu ştiam nimic. Nu am suspectat niciodată că ar putea face a şa ceva. Trăiau o viaţă normală, nu ne-am fi imaginat că se poate întâmpla aşa ceva”, a spus una dintre rude.

Apropiaţii au subliniat că, pentru un astfel de atac, cineva i-a radicalizat pe tineri. “Credem că aici a fost un lider mai important care i-a spălat pe creier”, au insistat ei.

Manifestaţia, organizată pe WhatsApp, a inclus mamele ale patru dintre terorişti. “Nu terorismului” sau “Nu în numele meu” au fost câteva dintre mesajele scrise pe pancartele pe care le-au fluturat participanţii.

GLOBALISTII LUI SOROS JOHANNIS – MAKRON -ROTHSCHILD UN ALT ROSE GARDEN DAR LA BUCURESTI!

20 aug.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine, în plină vară, pe 24 august, într-o vizită oficială la București. Din punctul de vedere al importanței politice, vizita este comparabilă cu întâlnirea Iohannis –  Trump de la Casa Albă.

Imagini pentru IOHANNIS,MACRON ,POZE

Când scriu aceste rânduri, Europa se afla încă sub șocul atentatului oribil de la Barcelona. De-a lungul și de-a latul Europei, de la Londra la Stockholm, de la Berlin la Paris, coborând până la Barcelona, teroriștii, majoritatea fundamentaliști religioși, ne arată, în cazul în care luați cu treburi mai uităm, că Europa este una singură, că împreună trebuie să trăim și să ne apărăm.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, vine, în plină vară, pe 24 august, într-o vizită oficială la București. Din punctul de vedere al importanței politice, vizita este comparabilă cu întâlnirea Iohannis –  Trump de la Casa Albă. Așa cum este America în plan global, este Franța pentru România în plan european. Așa cum România are un parteneriat strategic cu SUA, tot așa are un parteneriat strategic și cu Franța.
România a devenit cu adevărat importantă pentru Statele Unite abia după războaiele din Afganistan și Irak. România a fost importantă pentru Franța imediat după Revoluție, în 1990. Dăm deoparte extraordinarele legături istorice și culturale româno-franceze, care se întind pe parcursul a câtorva sute de ani. Dacă este să vorbim strict de perioada de după Revoluție, există doi președinți francezi cărora România le datorează întregul parcurs european și pro-occidental. Este vorba despre François Mitterrand și Jacques Chirac.
Mitterrand l-a convins pe cancelarul german Helmut Kohl că extinderea UE în Est trebuie să cuprindă și România, nu doar cele patru țări din Grupul de la Visegrad- Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Mai târziu, Chirac a adus România în prim plan, la Madrid, în 1997, insistând pentru  admiterea țării în NATO. Atunci, președintele democrat Bill Clinton a folosit practic dreptul de veto al Americii pentru a înfrânge voința Franței. În 2002 însă România a fost invitată în NATO, la Praga, de președintele republican George W. Bush. A fost și meritul unei active diplomații franceze, desfășurate pe parcursul a 5 ani. Următorul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a avut nenumărate proiecte pentru România. Din nefericire, epoca Băsescu nu a fost prea permeabilă la acestea.
Prezența economică franceză în România este deja un fapt divers pentru români, de la Orange la Renault, de la Carrefour la BRD, investitorii francezi au făcut din România a doua casă. E de prisos să vorbim despre relațiile culturale excepționale dintre cele două țări.
Surse DCNews ne-au confirmat că președintele Macron va sosi la București cu oferte precise în plan politic, economic și militar. Politic, Macron va insista pe ceea ce își dorește și Bucureștiul: unitatea atât de necesară a Europei în fața barbariei și a provocărilor de toate felurile.
Economic, relațiile sunt atât de avansate încât ele se autogenerează în permanență. Macron ar fi însă în special interesat de proiectele în domeniul energiei, esențiale pentru prosperitatea oricărei țări. În domeniul militar, Macron va propune Bucureștiului o contribuție importantă la apărarea comună a flancului estic al NATO și UE.
În Rose Garden, Iohannis și Trump au convenit asupra necesității prezenţei americane, umane și tehnologice în România. Pentru a fi cu toții mai în siguranță, România ar putea achiziționa din SUA, pe lângă avioanele F16, rachetele Patriot, elicopterele Bell sau sistemul de comandă numit C4I, centrul nervos al unei armate moderne.
Președintele Macron va dori să atragă atenția României asupra necesității prezenţei tehnologice europene în țara noastră. Francezii au cele mai bune rachete antiaeriene cu rază scurtă și medie de acțiune. Ele nu sunt în concurență cu sistemul Patriot, ci sunt complementare. Elicopterele Airbus, pentru armată și poliție, se construiesc deja în fabrica nou-nouță construită la Brașov. Ea a fost ridicată gard în gard cu vechea fabrică IAR-Puma, construită acum jumătate de secol tot cu francezii. Macron ar putea să mai propună rachete necesare marinei și apărării litoralului românesc. După cum se vede, și America și Franța sunt interesate ca marea şi cerul României să fie perfect apărate. Până ca un inamic să pună bocancul pe pământ românesc, tot ce zboară sau pluteste cu gânduri criminale față de teritoriul NATO sau UE trebuie doborât sau scufundat.
Franța pare că va veni și cu oferte concrete ca totul să fie produs în România, în fabricile care în vremea lui Ceaușescu asigurau țării cel mai important export de armament din lagărul socialist, cu excepția URSS. Regiuni întregi din Dâmbovița, Prahova, dar și cunoscute orașe din Ardeal ar putea, pur și simplu, învia.
Acceptarea ofertei președintelui Macron nu ar însemna în niciun caz stânjenirea parteneriatului strategic cu Statele Unite. Francezii vor încerca doar să fie complementari față de zonele de interes americane, de care nu trebuie să se atingă nimeni. Cu dubla protecție, americană și europeană, România are o șansă în plus la dezvoltare. Cu atât mai mult cu cât Franța nu a aplaudat niciodată în ultimii ani gravele derapaje de la București în privința respectării drepturilor omului și a democrației. E adevărat că personalități importante au primit Legiunea franceză, dar înalta distincţie a fost distribuită uniform… Legăturile multiseculare româno-franceze au făcut Parisul să-i înțeleagă mai bine pe români.

JOHANNIS PRINS INTRE CONFRUNTAREA ECONOMICO-MILITARA DIN ROMANIA.RAZBOI INTRE PARTENERII STRATEGICI USA -FRANTA!

20 aug.

Publicul a aflat dintr-un comunicat al Camerei Reprezentanților că România vrea să cumpere sisteme de artilerie din Statele Unite. Votul din legislativul american a fost dat cu câteva zile înainte de vizita președintelui francez la București. 

 Anunțul din Statele Unite vine la nici o săptămână după ce republicanul Ed Royce, președintele Comisiei de Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, a avut o întâlnire discretă la București cu Klaus Iohannis, în care se pare că i-ar fi transmis un mesaj personal de la Donald Trump. România a devenit importantă în contextul strategic regional și după ce a decis să investească pentru Apărare.

Ambasada Franței a confirmat, în această săptămână, o știre anunțată în exclusivitate de DCNews în 7 august: președintele Emmanuel Macron va efectua o vizită în România, pe 24 august.

 

Ministrul Meleșcanu pregătește terenul

Potrivit ambasadei, vizita va fi consacrată ”marilor subiecte europene și agendei bilaterale franco-române”. Problema refugiaților, terorismul și apărarea comună sunt marile subiecte europene care ar putea ridicate pe agenda întâlnirii. O declarație a ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, a pregătit terenul pentru opinia publică și a anunțat partea franceză că România este pregătită să găzduiască 1942 de persoane. Mai important decât cifra în sine este mesajul de solidaritate cu țările occidentale afectate de valul de refugiați, într-un moment în care Polonia sau Ungaria refuză tranșant să ajute Uniunea.

Competiție acerbă pentru EMA și EBA

Ale subiecte europene sunt legate de Brexit. Nucleul franco-german insistă asupra unei poziții comune a țărilor UE, în vreme ce Marea Britanie ar dori acorduri bilaterale cu fiecare țară în parte. Agenția Medicamentului ar trebui să fie altă temă asupra căreia România și Franța pot negocia. Bucureștiul, Parisul, dar și alte 16 orașe vor să găzduiască sediul EMA, după evacuarea din Londra. Franța ar avea, la rândul său, nevoie de votul României pentru a prelua sediul EBA, Autoritatea bancară europeană, găzduită tot de Marea Britanie.

Oferte precise în plan politic, militar și economic

Agenda bilaterală franco-română are mai multe domenii. Surse din mediul diplomatic au explicat DCNews că președintele Macron va sosi la București cu oferte precise în plan politic, economic și militar.  În domeniul militar, Macron va propune Bucureștiului o contribuție importantă la apărarea comună a flancului estic al NATO și UE. Pe plan economic, este vizată securitatea energetică. Discuțiile despre reactoarele 3 și 4, închise în mandatul lui Traian Băsescu, s-ar putea relua, dar nu este exclusă o cooperare în domeniul nuclear, pentru o nouă centrală, pe tehnologie franceză. Pe de altă parte, Franța este nemulțumită de nivelul mic al salariilor pe care îl au muncitorii români ce activează temporar în străinătate, într-o competiție pe care francezii o consideră neloială pe piața forței de muncă. La rândul său, România ar putea ridica subiectul Schengen, obiectiv ratat de guvernarea Băsescu și din cauza unor relații mai puțin calde între acesta și Sarkozy.

Offsetul și producția locală, atuurile francezilor

În conexiune cu subiectele europene, pe agenda discuțiilor se va afla și domeniul militar. Prezența tehnologică europeană se află la un nivel minimal în țara noastră. România s-a orientat, până acum, spre contractele încredințate direct, care au ignorat regulile europene în materie de achiziție. Unele oferte ale francezilor sunt mai avansate tehnologic decât cele americane și aduc, în plus, transferul de tehnologie, producția locală și metoda de compensare offset.

Franța, o voce importantă în UE, ar putea ridica o întrebare cheie: de ce apelează România la finanțările nerambursabile de la Bruxelles, dar nu și la tehnologia europeană? De ce crează România locuri de muncă pe alte continente, ignorând ofertele europene care se angajează să producă în țară, angajând forță de muncă înalt calificată din România?

Francezii au cele  mai bune rachete antiaeriene cu rază scurtă și medie de acțiune, complementare sistemului Patriot și sunt de acord cu o compensare tip offset. De asemenea, în discuție ar putea intra rachetele sol-aer, și navă-aer, care ar apăra litoralul și navele Marinei de orice atac aerian.

 

Cum se va împărți ”tortul”

Problema care se ridică este legată de finanțare. Sumele prevăzute în planul strategic pentru înzestrarea armatei sunt în jur de 10 miliarde de euro, până în 2026.

Rachetele Patriot vor costa în jur de 4 miliarde, posibil 6. Finalizarea achiziției anunțate vineri de Camera Reprezentanților, înseamnă încă 1,25 miliarde de euro alocate achizițiilor din Statele Unite. Avioanele F-16 și corvetele lasă puțin spațiu de manevră în această anvelopă bugetară.

România se bazează pe parteneriatul cu SUA, în domeniul apărării, dar se află într-un parteneriat similar și cu Franța, de care depinde economic, în relație bilaterală și la CE. Președintele Iohannis trebuie să asigure un echilibru între cei doi aliați strategici ai țării, iar ”chimia” relației Macron-Iohannis contează în succesul vizitei, după succesul întâlnirii cu Trump de la Washington.

Până în acest moment, pregătirile pentru achiziții militare au ocolit Parlamentul (alt argument în cazul în care se va deschide o procedură de infringement de către europeni). Dezbaterea în Legislativ ar reduce presiunea sub care președintele este nevoit să ia decizii importante în relația cu principalii parteneri strategici ai țării.

DUMITRU PRUNARIU:MISIUNEA MEA IN COSMOS ERA MAI IMPORTANTA DECAT VIATA!

20 aug.

Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic, a vorbit, într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, cu ocazia marii eclipse americane, cel mai important eveniment astronomic al anului, despre eclipse, cântăreţi pe care i-a ascultat în cosmos, motivul pentru care i-ar plăcea să facă o expediţie pe planeta Marte, precum şi despre motivul pentru care până acum nu a mai ajuns niciun alt român în spaţiu. El a dezvăluit, între altele, în ce relaţie a rămas cu Leonid Popov, dar şi importanţa pe care o acorda vieţii în momentul misiunii sale din 1981.

TVR va transmite în direct, luni seară, marea eclipsă americană, comentariul de specialitate urmând să fie realizat de Dumitru Prunariu şi de Alexandru Mironov. Alături de ei se va afla Cătălin Beldea, ”vânătorul de eclipse”.

Punctul de maxim al eclipsei – faza de eclipsă totală – va avea loc la ora 20.43, ora României, şi va dura 2 minute şi 24 de secunde. Televiziunea Română va transmite în direct momente ale marii eclipse americane pe TVR 1, începând de la ora 19.22, până la 22.09.

Prezentăm intergral interviul acordat News.ro de Dumitru Prunariu:

Reporter: Care a fost prima eclipsă pe care aţi observat-o şi ce amintire aveţi din acel moment?

Dumitru Prunariu: Prima eclipsă pe care mi-o amintesc este cea din 1961, când aveam aproape 9 ani. Mă jucam în faţa blocului şi îmi amintesc faptul că a început să se întunece şi s-a făcut noapte. Nişte vecini ţineau găini în balcon şi acestea au început să cotcodăcească foarte tare. Normal, ne-am uitat pe cer şi am văzut cum dispare Soarele şi apoi, încet-încet, în decursul următoarei jumătăţi de oră, a reapărut. A fost un fenomen neaşteptat, pe care l-am înţeles însă cu ajutorul părinţilor, care îmi explicau întotdeauna ceea ce se întâmplă în natură, iar tatăl meu fiind inginer avea posibilitatea să-mi explice puţin mai ştiinţific. Celelalte două eclipse totale de Soare pe care le-am observat au fost cele din 1999, din România, şi cea din 2001, din Angola.

În 1999, în calitate de preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, am organizat o serie de activităţi conexe fenomenului: activităţi ştiinţifice – un seminar internaţional – şi activităţi cu invitaţi străini care au venit să viziteze România, să observe eclipsa şi să discutăm despre cosmos. Printre invitaţii de atunci s-a aflat şi administratorul NASA de atunci, onorabilul Daniel Goldin, care a condus destinele NASA timp de 10 ani. Un an mai târziu am semnat primul acord guvernamental între România şi NASA.

Apoi, în 2001, Ministerul Cercetării şi Ştiinţei din Angola a invitat Agenţia Spaţială Română, care avea experienţa eclipsei din 1999, pentru a-i susţine în organizarea activităţilor ştiinţifice. A fost o experienţă inedită!

Eclipsele, în general, sunt nişte fenomene naturale foarte interesante şi, deşi par la fel, de fiecare dată găseşti ceva nou, interesant. Dacă eşti specialist, descoperi puncte inedite, care deosebesc, de fapt, o eclipsă de alta. De aceea şi ”vânătorii de eclipse” aleargă după ele oriunde în lume.

Reporter: Spuneaţi că sunt diferite. Ce aşteptări aveţi de la observarea eclipsei din 21 august în SUA?

Dumitru Prunariu: Ca fenomen propriu-zis: acoperirea totală a Soarelui, descoperirea lui şi fenomenle conexe. Ca parte ştiinţifică, în primul rând interacţiunea cu o serie de oameni de ştiinţă, din instituţii specializate în cosmonautică. Am plecat spre SUA înainte de eclipsă, pentru a face câteva vizite profesionale, a realiza anumite emisiuni pentru TVR şi Revista Ştiinţă şi Tehnică şi a stabili legături utile din punct de vedere profesional. Eclipsa o vom urmări de lângă orăşelul Casper din statul Wyoming. Sperăm că nu vor trece nori prin faţa Soarelui – este o surpriză pe care ţi-o poate rezerva natura în orice moment al unei eclipse. În România am avut parte de aşa ceva, dar avem planuri de rezervă. Vom şti cu o zi înainte cum va arăta vremea şi, dacă va fi nevoie, ne vom deplasa în alte zone sute de kilometri pentru a observa eclipsa.

Reporter: În cei 36 de ani care au trecut din 1981, când aţi ajuns în spaţiul cosmic, aţi povestit numeroase detalii interesante din această experienţă a dumneavoastră. Eu aş mai avea o curiozitate – ce melodie aţi ascultat/ aţi avut în minte sau aţi fredonat în timp ce vă aflaţi în cosmos? Şi de ce credeţi că aţi ales acea melodie?

Dumitru Prunariu: Ooooo, greu de spus. Nu am avut o melodie preferată, dar am avut la bord un program artistic creat de Televiziunea Română, înregistrat pe video, pe care parţial am avut ocazia să-l vizionăm acolo sus. Un program cu muzică uşoară, populară şi muzică clasică, artişti români pe care şi acum îi ascult cu mare plăcere: Aurelian Andreescu, Doina Badea, Margareta Pîslaru şi mulţi alţii din acea generaţie.

Reporter: Spuneaţi într-un alt interviu că aţi mai face o expediţie în cosmos, spre Marte, chiar dacă un zbor dus-întors ar dura aproape trei ani. De ce tocmai spre Marte? Şi, chiar şi ipotetic, spre ce alt corp ceresc v-ar plăcea să faceţi o expediţie?

Dumitru Prunariu: În primul rând, am multe planuri şi mă simt încă suficient de tânăr pentru a îndeplini o bună parte din ele. Să nu uităm că americanul John Glenn, primul astronaut american care, în 1962, a efectuat trei orbite în jurul Pământului, a zburat a doua oară în cosmos când avea 77 de ani. Evident, SUA au alte posibilităţi de a trimite oameni în cosmos, dar şi România s-a integrat în comunitatea internaţională şi sperăm ca, prin intermediul Agenţiei Internaţionale Europene, să trimitem noi oameni în cosmos. Când? Este un semn mare de întrebare!

Eu unul aş fi dispus să reiau pregătirea pentru cosmos – probabil mi-ar lua cam un an să reintru în forma de a ajunge efectiv în cosmos – şi aş face cu multă plăcere un zbor cosmic chiar şi spre alte planete.

De ce pe Marte? Pentru că este o planetă cu o istorie încă misterioasă, dar care se prefigurează foarte interesantă şi importantă pentru a înţelege evoluţia Pământului. Marte este o planetă asemănătoare cu Pământul, pe Marte se văd urme de râuri, pe Marte modulul Curiosity descoperă încă lucruri foarte intersante – este trimis pentru a descoperi şi urme biologice. Deşi nu se declară public, pentru că nu există suficiente date ştiinţifice corelate care să demonstreze indubitabil că aşa ceva s-a produs, eu consider că Marte, acum mult timp – un milion – două milioane de ani, a fost o planetă locuită, o planetă cu vegetaţie, asemănătoare cu Pământul. Pe Marte atmosfera este compusă cam 94% din dioxid de carbon, care, dacă ar creşte plante, s-ar transforma în oxigen, prin procesul de fotosinteză, cum se întâmplă şi pe Pământ. Apoi, Marte nici nu este foarte departe de Pământ, ţinând cont de distanţele interplanetare. Un drum până pe Marte, cu o şedere de câteva luni, ar putea dura cam trei ani, distanţa fiind de 60-70 milioane de kilometri, în conjunctura cea mai favorabilă. În aceste condiţii, de ce nu ne-am deplasa spre Marte, de ce nu am încerca să colonizăm acea planetă, neîncercând însă să o ”terraformăm”, să o aducem la condiţiile de pe Pământ?! Ar fi păcat să-i stricăm evoluţia! Dar, ajungând acolo, am putea să ne creăm propriile baze, izolate de exterior, din care să ieşim să interferăm cu exteriorul, dar să nu-l poluăm, să nu ducem microbi şi bacterii de pe Pământ.

Desigur, ar fi interesant să ajungem şi pe alte planete. Planetele gigant au sateliţi naturali asemănători planetelor din sistemul nostru solar. De curând, în jurul Planetei Saturn a fost analizat satelitul Enceladus, de către sonda Cassini şi s-a descoperit că pe el există apă sărată, sub un strat de gheaţă şi că se produc gheizere la suprafaţa lui. De asemenea, Planeta Jupiter are sateliţi foarte interesanţi, cum este satelitul Europa, pe care, de asemenea, s-a descoperit apă – or noi considerăm că acolo unde există apă, ar putea exista viaţă.

Reporter: Eraţi un tânăr de aproape 29 de ani de când aţi ajuns în spaţiul cosmic. Ce speraţi atunci să vă aducă această experienţă pe termen lung?

Dumitru Prunariu: Pe atunci nu speram mare lucru. Pe atunci, eram un tânăr ajuns de pe băncile facultăţii într-o secţie de prototip a unei uzine de avioane, chemat ulterior să-şi efectueze stagiul militar, iar de acolo, selecţionat pentru spaţiul cosmic. Desigur, când am ridicat mâna şi am spus: ”da, vreau şi eu”, nici nu m-am gândit că eu voi fi acela care va ajunge în spaţiul cosmic. Eram mulţi candidaţi! Atunci, scopul meu final era pregătirea desăvârşită pentru a ajunge în spaţiul cosmic şi pentru a efectua, în cele mai bune condiţii, experimentele ştiinţifice propuse de partea română. Nu vedeam mai departe. Pregătirea îmi lua tot timpul, nu mai aveam când să mă gândesc ce avea să fie după. Abia după ce am zburat în cosmos mi-am dat seama că am devenit o persoană publică, cunoscută în toată lumea, iar interviurile, deplasările, vizitele oficiale nu mai conteneau, ceea ce afecta într-un fel viaţa de familie. Nu au afectat-o definitiv, dar au îngreunat-o destul de mult. Apoi, am descoperit cât de multe instituţii cosmice internaţionale sunt, în cadrul cărora aş putea să-mi desfăşor activitatea, cel puţin parţial. Mai târziu, am înţeles cât de mult pot să fac eu pentru a schimba ceva în lume în domeniul activităţilor cosmice, prin intermediul ONU, al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, la care particip regulat.

Reporter: Dacă aţi avea şansa să reluaţi experienţa în cosmos din 1981, aţi face ceva diferit?

Dumitru Prunariu: Aş face-o cu mult mai multă experienţă. În 1981 ştiam teoretic ce mă aşteaptă în spaţiul cosmic. În 1981 tehnologia digitală aproape că nu exista, abia începea să fie dezvoltată. Gândiţi-vă că aparatul video de la bordul navei Salut 6 era ca un magnetofon cu bandă, aparatele foto erau numai cu film şi numărul de filme era limitat, nu puteam să tragem oricât şi apoi să alegem. Deci, din acest punct de vedere m-aş pregăti mult mai bine şi m-aş dota cu toată tehnologia modernă.

Reporter: Care credeţi că este motivul pentru care din 14 mai 1981 nu a mai ajuns în spaţiul cosmic niciun alt român?

Dumitru Prunariu: Motivul nu-l reprezintă faptul că nu am găsi oameni pregătiţi pentru aşa ceva. Avem tineri de excepţie care întrunesc toate calităţile de a deveni cosmonauţi. Marea problemă a cosmonauticii, nu numai în România, ci şi în alte ţări, este numărul limitat de nave care pot duce oameni la bordul staţiei cosmice internaţionale. Până în 2011, când zbura şi naveta spaţială, erau efectuate, în medie, patru zboruri ale navetei şi patru ale navei Soiuz, în spaţiu ajungeau anual 40 de oameni: naveta ducea câte şapte oameni, nava Soiuz, câte trei. Acum se zboară numai cu nave Soiuz, americanii au un acord special cu ruşii, iar acestea duc doar câte trei oameni, ceea ce, la patru zboruri pe an, înseamnă 12 oameni, dintre care: un rus, un american şi unul fie rus, fie american, fie de altă naţionalitate – de exemplu un reprezentant al Agenţiei Internaţionale Europene. Astfel, Europa a ajuns să nu trimită mai mult de doi oameni pe an în spaţiul cosmic. Mulţi dintre cosmonauţii europeni cu experienţă au ieşit la pensie sau au trecut la munca de birou ori de cercetare, tocmai pentru că nu-şi mai văd şansa de a ajunge în cosmos, într-un viitor previzibil. Chiar acum se află în spaţiul cosmic un italian, Paolo Nespoli, care are o vârstă relativ înaintată şi care a zburat printr-un acord care stabilea o serie de obligaţii reciproce între Italia şi NASA.

Acesta este principalul motiv pentru care România nu are încă un nou cosmonaut. Ultima selecţie în cadrul Agenţiei Internaţionale Europene s-a încheiat în 2009, au fost selecţionaţi şase astronauţi, dintre care ultimul a zburat anul acesta, în 2017. Deci, se zboară la intervale rare de timp.

Pe lângă acest motiv, pentru ca o ţară să trimită oameni în spaţiul cosmic trebuie să aibă relaţii politice, economice, ştiinţifice puternice, o cooperare internaţională puternică cu cei care trimit oameni în cosmos. Iar aici, deşi ne putem lăuda la nivel european, Europa nu are propriile mijloace de a trimite oameni, iar în rest, colaborările sunt sporadice.

Reporter: În ce relaţie aţi rămas cu domnul Leonid Popov după experienţa zborului în spaţiul cosmic?

Dumitru Prunariu: Spaţiul cosmic îi leagă pe oameni. Pe toţi cei care am fost acolo. Am relaţii foarte bune cu Popov, ne mai auzim la telefon din când în când, ne mai vedem pe Skype. A venit în România de câteva ori, la aniversările zborului meu, au mai trecut anii, a mai îmbătrânit şi el un pic, se mişcă mai greu. În 1985, noi am creat Asociaţia Exploratorilor Spaţiului Cosmic, care este asociaţia astronauţilor şi cosmonauţilor din lume. La creare, asociaţia număra 25 de oameni din 13 ţări, iar acum avem peste 400 din 36 de ţări. Prin intermediul asociaţiei avem posibilitatea să discutăm probleme profesionale, să ne întâlnim cu familiile, să stabilim relaţii de prietenie, să contribuim la dezvoltarea activităţilor de promovare a explorării paşnice a spaţiului. Noi, toţi cei care am fost în cosmos, am înţeles că Pământul este unic, indiferent ce interese are o naţiune sau alta. Pământul în ansamblu trebuie protejat, nu doar pentru noi, ci şi pentru generaţiile viitoare.

Reporter: I-aţi spus domnului Nichita Stănescu că cel mai lung moment din viaţa dumneavoastră l-a reprezentat intrarea în atmosfera terestră, când paraşuta a întârziat să se deschisă timp de patru secunde. Îmi puteţi povesti, vă rog, cu ce sentiment aţi atins din nou Pământul?

Dumitru Prunariu: A fost vorba despre condiţii tehnice ale navei noastre. Acele 4 secunde suplimentare faţă de zecimile de secundă la care se lucra ni s-au părut minute întregi. Ne-au trecut transpiraţii reci, iar când s-a deschis paraşuta, am înţeles că suntem salvaţi şi, la locul de aterizare, nu ni se va ridica un monument, ci vom fi felicitaţi. În acele condiţii, am atins Pământul foarte bucuros că m-am reîntors pe planeta natală. Trebuie să vă spun că toată tensiunea nervoasă acumulată în timpul zborului cosmic şi a aterizării a fost eliberată în momentul în care am ieşit din nava cosmică – am fost ajutat să ies în acele momente, mai exact – şi s-a transformat într-un sentiment extrem de puternic de fericire.

Reporter: Mai spuneaţi că în timpul petrecut în cosmos aveaţi un sentiment de măreţie şi teamă, în acelaşi timp, pentru că exista posibilitatea să vă pierdeţi viaţa în orice clipă. Eraţi pregătit şi pentru această eventualitate în momentul când aţi pornit în expediţia în spaţiul cosmic?

Dumitru Prunariu: În spaţiul cosmic ai două sentimente contradictorii, cel puţin eu le-am avut: că eşti o fiinţă puternică, stăpână a unei tehnologii deosebite cu care ai ajuns în spaţiul cosmic, de unde poţi să priveşti Pământul ca un glob unitar, un loc unde au ajuns puţini pământeni, iar tu eşti unul dintre ei. Pe de altă parte, înţelegi că acea capsulă spaţială reprezintă un mic punct pe orbită, care întâmplător poate fi lovit de un meteorit, de un deşeu cosmic şi poate fi avariat atât de mult, încât tu să dispari. În momentul în care te pregăteşti pentru spaţiul cosmic eşti trecut printr-o serie de antrenamente, care îţi dezvoltă din punct de vedere psihologic, anumite calităţi cu ajutorul cărora ai putea face faţă oricăror situaţii. Ideea că am putea muri în cosmos nu a fost în prim-plan, dar se ştia că au fost cazuri care s-au terminat cu catastrofe, în care cosmonauţii şi-au pierdut viaţa. Pregătirea a fost de aşa natură încât, psihologic, eram conştienţi de faptul că misiunea noastră este mai importantă decât viaţa sau moartea. Cel puţin aşa consideram.

Reporter: V-ar plăcea să fie realizat în România un film biografic dedicat dumneavoastră? De ce da sau de ce nu? Cine v-ar plăcea să îl regizeze?

Dumitru Prunariu: Da, de ce nu? Cred că viaţa mea a fost plină de lucruri interesante, care prezentate unui public tânăr ar putea să inspire. Cine să-l regizeze mi-e greu să spun, pentru că văd multe filme artistice, inclusiv româneşti, dar multe sunt legate strict de evenimente petrecute în ultimii ani în România, cu predilecţie cele nu prea fericite – acestea fiind, se pare, subiectele gustate de public. Însă, s-ar putea ca unul dintre regizorii actuali să fie foarte bun şi pentru aşa ceva, nu spun nu.

IPOCRITULE KLAUS WERNER JOHANNIS CUM ESTE POSIBIL? CEZAR PAUL-BADESCU SI MIRCEA CARTARESCU AU PRIMIT MEDALIA „MIHAI EMINESCU”,DESI L-AU DENIGARAT PE MARELE POET NATIONAL!

20 aug.

Un cititor atent mi-a reproşat că nu am scris niciodată despre una dintre blasfemile la adresa culturii româneşti: acordarea medaliei „Mihai Eminescu” pentru doi dintre denigratorii marelui nostru poet naţional: Cezar-Paul Bădescu şi Mircea Cărtărescu în „celebrul” număr din „Dilema veche” din anul 1998. Recunosc, nu am ştiut despre această gafă a Preşedinţiei României!

Am verificat şi, cu stupoare!, am constatat că atentul nostru cititor avea dreptate: prin Decretul nr. 439 din 6 noiembrie 2000, semnat de Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, celor doi li s-a conferit Medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”, alături de alte 98 de persoane: actori, scriitori, critici literari etc!

Mi-am amintit imediat de o confesiune pe care recent mi-a făcut-o chiar Emil Constantinescu: „În mandatul meu, am făcut greşeala să acord un CEC în alb unor intelectuali despre care credeam că nu li se oferise pînă atunci posibilitatea să se exprime şi să pună umărul la renaşterea României. Am sperat ca ei să se înhame la un proiect naţional, însă, din păcate, ei au luat totul în nume personal şi n-au făcut altceva decît să profite în interesul lor de toate oportunităţile. M-au dezamăgit foarte mult, căci eu nu le cerusem să mă susţină, aşa cum au făcut alţi preşedinţi, în slujba cărora s-au pus necondiţionat”!

Iată prima parte a Decretului nr. 439/2000, pe care figurează şi cei doi denigratori: Cezar-Paul Bădescu (poziţia 8) şi Mircea Cărtărescu (poziţia 17):

După cum se vede, Cezar-Paul Bădescu a primit medalia „Mihai Eminescu” din partea Preşedinţiei României „pentru merite deosebite în promovarea operei eminesciene”, iar Mircea Cărtărescupentru cartea „Visul Chimeric”, în care l-a receptat pe Mihai Eminescu printr-o sensibilitate nouă, postmodernă”.

Fără îndoială, preşedintelui Emil Constantinescu i-a fost înmînată lista medaliaţilor de către consilierii de la Palatul Cotroceni şi, fără să ştie nimic despre activitatea lor, a semnat Decretul, deşi unii dintre cei decoraţi sînt adevăraţi impostori, angrenaţi în diverse operaţiuni care vizau denigrarea lui Mihai Eminescu!

Una dintre aceste acţiuni, poate cea mai importantă ca impact public, a fost cea derulată la începutul anului 1998 în revista „Dilema veche”, condusă de Andrei Pleşu. Cumosc foarte bine acel număr 265 (27 februarie – 5 martie 1998) din Dilema veche”, care a dobîndit rapid o celebritate funebră, împotriva căruia au scris foarte multe personalităţi ale literaturii contemporane. Responsabilul acestei campanii, cum avea să recunoască, era chiar Cezar-Paul Bădescu, pe atunci un biet cenaclist la cenaclul din Universitatea Bucureşti, condus de Mircea Cărtărescu. El publicase pînă atunci doar o proză în volumul colectiv „Tablou de familie”, alături de Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, T. O. Bobe.

Nu întîmplător, între semnatarii articolelor denigratoare la adresa lui Mihai Eminescu, s-au aflat Răzvan Rădulescu şi T.O. Bobe, sub coordonarea lui Cezar-Paul Bădescu! Toţi aceştia erau studenţii lui Nicolae Manolescu şi Mircea Cărtîrescu, cei care, de fapt, au pus la cale oroarea literară din „Dilema veche”!

A surprins pe toată lumea că această mistificare a apărut tocmai în revista lui Andrei Pleşu, care, aflat ani de zile în preajma lui Constantin Noica, ştia cît de mult însemna Mihai Eminescu pentru marele filosof care i-a fost mentor!

În 2013, într-un articol din „Adevărul”, Cezar-Paul Bădescu avea să scrie batjocoritor: „Am supravieţuit, iar povestea are şi un epilog: doi ani mai târziu, în anul 2000, primeam o medalie din partea Preşedinţiei României, pentru merite culturale. Întîmplător sau nu, medalia se numea „Mihai Eminescu“!

CE SCRIAU DENIGRATORII LUI EMINESCU ÎN „DILEMA VECHE”?

Aşadar, în acel număr 265 (27 februarie – 5 martie 1998) al revistei „Dilema veche”, patronată de Andrei Pleşu, dedicat denigrării lui Mihai Eminescu, sub „coordonarea” lui Cezar-Paul Bădescu, semnează următorii:

Nicolae MANOLESCU(„E o întrebare!”)

Ion Bogdan LEFTER(“Poetul naţional” între comunism şi democraţie”)

Răzvan RĂDULESCU(„Eminescu văzut de departe”)

Şerban FOARŢĂ(„Eminescu rustavelizat”)

Pavel Gheo RADU(„Eminescu suntem noi”)

Mircea CĂRTĂRESCU(„Fapte”)

T.O. BOBE(„Poezie, haine grele”)

Z. ORNEA(„Poetul naţional”)

Cristian PREDA(„Cultură şi cultură politică: două observaţii”)

Alexandru PALEOLOGU(„Imagini succesive”)

Pretextul acestei acţiuni în forţă este nevoia demitizării lui Mihai Eminescu, ca şi cum autorii ar vrea să-i dea jos statuia pentru a o reaşeza apoi mai strălucitoare pe soclu. În realitate, toţi autorii se străduiesc să demonstreze inutilitatea lui Mihai Eminescu, considerînd că întreaga sa operă lăsată moştenire nu mai este actuală, deci n-ar fi nici o nenorocire dacă am lăsa-o pierdută în cadrul literaturii secolului XIX! Teorie care a fost ulterior dezvoltată de Lucian Boia.

Dar, de ce să spunem noi ce vor aceşti autori, cînd cel mai bine ne pot spune chiar ei. Înainte de a vă prezenta cîteva fragmente din textele lor este nevoie de o precizare. Ani de zile, Zigu Ornea s-a chinuit să arate lumii antisemitismul lui Eminescu, iar această operaţiune încununează acest efort. I se subordonează în acest demers Nicolae Manolescu, cel care n-a avut niciodată organ pentru înţelegerea operei lui Eminescu, o bună dovadă fiind acea interpretare penibilă la „Luceafărul”, în care scria Demiurgul promiţând marea cu sare lui Hyperion nu este o inspiraţie prea fericită” (Nicolae Manolescu – „Contradicţia lui Maiorescu”, Ed Eminescu, 1973, p. 195):

În articolul din „Dilema veche”, Nicolae Manolescu scrie: „În fond, problema actualităţii lui Eminescu mi se pare compromisă moral de faptul că noi am crezut că-l putem considera mereu la fel, ca şi cum anii n-au trecut, nici peste el, nici peste noi, mai exact, de faptul că nu ne-am despărţit niciodată de el. Aici e falsul: despărţirea de Eminescu era obligatorie pentru a avea speranţa să facem din el contemporanul nostru. Dar cine a îndrăznit să propună acest gest? Toţi naţionaliştii l-ar fi pus la zid pe lipsitul de respect. Asumându-mi acest risc, afirm răspicat: trebuie să avem, mai întâi, curajul de a ne despărţi de Eminescu, dacă dorim să-l regăsim, să-l apropiem, să-l facem contemporan”. Cînd n-ai fost în stare niciodată să te apropii cu adevărat de Eminescu, despărţirea de el este ca o proprie eliberare, fără nici o legătură cu poetul. Mai ales cînd, în tinereţe, lăudai în „Contemporanul” poezia „Partidului” a lui Horia Zilieru sau cînd debutai în revista stalinistă „Lupta de clasă” (http://www.cotidianul.ro/nicolae-manolescu-cerseste-primirea-in-academia-romana-199268/)!

Măcar Zigu Ornea are motivele sale interioare să-l urască de-a dreptul pe Eminescu: „S-a ridicat şi împotriva evreilor, refuzând, în 1878, în articole incendiare, posibilitatea împământenirii lor, cum propuneau marile puteri întrunite în Congresul de la Berlin. Tot acest ansamblu de convingeri socio-politice e, negreşit, unul paseist şi, prin consecinţă, retrograd… în anii optzeci Constantin Noica a formulat definiţia aberantă despre Eminescu: “omul deplin al culturii româneşti”, contribuind enorm la sanctificarea primejdioasă a operei eminesciene în toate ale ei alcătuiri. Orice examen critic, fără de care o operă – repet – se mortifică, e interzisă cu străşnicie de aceşti zelatori în extază totală. A încerca să departajezi între segmente ale liricii eminesciene, relevând, de pildă, caracterul mai coborât al poeziei retorice (inclusiv Doina, totuşi o poezie modestă), e considerat efectiv un sacrilegiu. Ce să mai spun de relevarea fondului retrograd al gazetăriei sale, efectiv infirmat de istorie?

Slugi credicioase ale lui N. Manolescu şi Z. Ornea, alţi doi autori se întrec în formule denigratoare doar pentru a fi pe placul mentorilor lor: Ion Bogdan Lefter şi Mircea Cărtărescu. Reproducem aici doar un pasaj din textul lui Mircea Cărtărescu, în care face un inventar al tuturor descrierilor ridiculizante despre Eminescu, făcute de contemporani: „În copilărie era “mic şi îndesat”, foarte negricios, ca toţi fraţii săi. La Cernăuţi avea o frică patologică de stafii. Adolescent, “era un tânăr sănătos ca piatra”, care la scaldă “punea în mirare pe toţi cu manevrele ce făcea înnot”. La maturitate devenise un bărbat mai degrabă scund (1,64–1,65m), cu “musculatură herculitană”, şi deosebit de păros: “Era foarte păros Mihai, pe pulpele şi cele de jos şi cele de sus, credeai că-i omul lui Darwin”. Avea platfus la ambele picioare”! Asta a înţeles Cărtărescu din opera lui Eminescu: că avea platfus şi că era păros!

Să vedem şi cîteva dintre frazele de-a dreptul schizoide ale celorlalţi. Răzvan Rădulescu: „Trebuie să recunosc foarte sincer şi fără ocolişuri care să îndulcească situaţia: nu sunt un fan al poeziei lui Mihai Eminescu. Poate că sună inadecvat sau neserios. Să încerc s-o spun altfel, atrăgând asupra mea mânia generală: poezia lui Mihai Eminescu mă lasă rece. Mai rece decât poezia predecesorilor săi înşiraţi în Epigonii. Nu cred că Eminescu este poetul nostru naţional şi universal… Şi proza lui Mihai Eminescu mă lasă rece. Este sub nivelul minimei lizibilităţi, cel puţin astăzi, şi nu are nici pe departe savoarea textului lui Filimon sau al lui Kogălniceanu”.Pavel Gheo Radu: „Această ultimă caracteristică a făcut posibilă aservirea imaginii poetului oricăror mişcări politice cu tentă naţionalistă, incluzând extremismul legionar sau pe cel comunist. După atâta eminescofanie dezvoltată cu sârguinţă de destui inşi pentru care Eminescu a reprezentat un mijloc de manifestare a pulsiunilor festiviste (dar, vai!, şi de nume precum Constantin Noica, autorul nefericitei sintagme “Omul deplin al culturii române”), ne temem că ar putea să apară o reacţie adversă, de respingere sastisită la fel de dăunătoare”. T.O. Bobe: „Întotdeauna când mă gândesc la Eminescu îmi vine în minte statuia din faţa Ateneului, expresia celui mai trist caraghioslâc şi a divorţului tragic-comic de spiritul critic în favoarea amantlâcului cu găunoşenia emfatică şi cu ohtatul “poeticesc”. Mă întreb cum să nu râzi în faţa unui Eminescu nud”. Cristian Preda: :„Incoerenţa raţionamentului unui Eminescu a făcut posibilă recuperarea sa atât de către socialişti, cât şi de către naţionalişti. (Lăsăm de o parte aici revendicările complet inconsistente, cele care fac din Eminescu un spirit actual: e suficient să citeşti paginile dedicate de el evreilor pentru a realiza distanţa enormă care îl separă de lumea noastră.)”.

Din această enumerare nu poate lipsi, desigur, „coordonatorul” acestei campanii din „Dilema veche”, adică Cezar-Paul Bădescu: „Poezia lui Eminescu nu mă încânta, de fapt ea nici nu exista pentru mine, decât cel mult ca obligativitate şcolară – era, deci, lipsită de substanţă. La rândul lui, poetul însuşi era ceva inert şi ridicol, ca o statuie de metal goală pe dinăuntru şi cu dangăt spart”.

Imediat după apariţia numărului din „Dilema veche” au apărut, în mod firesc, numeroase reacţii polemice. Prima dintre ele a apărut în ziarul „Ora”, sub semnătura eminescologului Constantin Barbu, autorul a zeci de cărţi despre opera marelui poet, vocea cea mai autorizată să reacţioneze împotriva unui astfel de sacrilegiu, cum este cel din revista lui Andrei Pleşu. Iată acest articol fulminant care a avut o primire teribilă în rîndul scriitorilor şi opiniei publice:

Atac stupid contra lui Eminescu

Să admitem că Dumnezeu a murit şi că totul este permis. Dacă Dumnezeu a murit, este permis ca deşertul să crească fără margini, nu numai în deşertul mai mare, nu numai în cultura lumii, ci şi în cultura românească. Dacă totul este permis, de ce să nu-şi permită oricine să spună despre Eminescu orice? O revistă din Bucureşti (“Dilema”, nr. 265/1998) schiţează încă un scurt capitol dintr-o mai mare încercare de despărţire de Eminescu.

Ce să însemne a te despărţi de cineva? A te despărţi de cineva înseamnă că ai împărtăşit ceva cu cineva, şi acum te desparţi; despărţire îmi aduce aminte de o negare a părţii, care în greceşte se spune “meros”, cuvânt care este din aceeaşi familie cu “moira”. Cine să fi avut oare parte de a gusta din destinul lui Eminescu? Dacă ne vom exprima mai pe înţelesul lui nu-ştiu-cine (Zigu Ornea, de exemplu), ca să te desparţi de Eminescu trebuie să-l citeşti, să-l ştii, să-l înţelegi, să-l iubeşti. Nu vreau să complic mintea nimănui, nici să-l chinuiesc cu vreo profundă Românie, vreau doar să-i explic că a şti înseamnă a avea conştiinţă, a înţelege înseamnă a traversa universul fără să-l distrugi, a iubi înseamnă a co-naşte, a coexista cu cel iubit. Nu spunea un mistic mare că trebuie să iubeşti lucrurile până când lucrurile încep să te iubească pe tine?

Despărţirea de Eminescu. Întrebarea privind despărţirea de Eminescu îi aparţine d. Nicolae Manolescu.

1. Nicolae Manolescu are dreptate să pună întrebarea despărţirii de Eminescu pentru că un mare intelectual care s-a aventurat să scrie Istoria Critică a Literaturii Române ştie să gândească; Eminescu este, desigur, ca un megachiliocosm în care există lumi vii, lumi geniale, lumi moarte, lumi distruse, lumi de distrus, dar şi lumi indestructibile. Aşa cred că putem vorbi despre o despărţire de Eminescu. Trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l înţelegem, altfel nu ne putem despărţi pentru că nu avem de cine. Cum să te desparţi de o femeie frumoasă, precum Claudia Schiffer, dacă n-ai cunoscut-o? A-l cunoaşte pe Eminescu e o artă grea, îţi trebuie ani de studiu, de putere de co-gândire. Aştept ca Nicolae Manolescu să-l iubească pe Eminescu pentru a putea să se despartă de Eminescu.

2. Nicolae Manolescu scrie: “C. Noica a văzut în Caietele tânărului studios o operă capitală a culturii române şi s-a bătut pentru editarea lor. Avea însă dreptate Marin Sorescu numindu-le maculatoare. Importanţa lor e auxiliară, biografică şi exegetică, dar atât”. a) Cred că Marin Sorescu spunea despre Caietele lui Eugen Barbu că sunt maculatoare, nu despre manuscrisele lui Eminescu. Cred că pe Nicolae Manolescu îl înşeală memoria (nici eu nu sunt absolut sigur, dar voi căuta în toate textele lui Sorescu despre Eminescu). Oricum, Caietele lui Eminescu nu sunt maculatoare. Eu le-am văzut pe toate, de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, şi, repet, nu sunt maculatoare. Nu cred că Manuscrisele lui Eminescu nu trebuie publicate, integral, în facsimil; valoarea lor nu ţine de atribute precum “auxiliară”, “biografică”, “exegetică”. Vă rog, domnule Nicolae Manolescu, să mă credeţi pe cuvânt. b) Sunt de acord că este o inutilitate a-l numi pe Eminescu poet naţional (deşi naţional provine din gna –, care înseamnă ceea ce puţini ştim că înseamnă).

Zigu Ornea – eminescolog de ocazie? Zigu Ornea scrie. Când scrie, Z. O. crede că gândeşte.Probă: “Fără îndoială că Eminescu este cel mai mare poet alromânilor, deşi, prin anii optzeci, prof. Liviu Rusu mă îndemna (probabil că nu numai pe mine) să pornim o acţiune concertată pentru a-linstala pe acest soclu pe Lucian Blaga. N-am fost de acord – şi…”Trebuie să-i spun lui Z. O. că, şi dacă era de acord, Eminescu rămâneape acelaşi soclu.Ce să concertezi cu Liviu Rusu? Cum pot face ei un concert înurma căruia Eminescu să nu mai fie cel dintâi şi bieţii scripcari să nufie trataţi cu pastile? Această frază a lui Z. O. este stupefiantă, nunumai pentru lipsa de logică (vezi cuvântul “deşi”), ci şi pentru mareaevreitate intelectuală, care se înşeală crezând că Z. O. poate fiintelectual. Să nu fi citit Z. O. nimic din Eminescu (în afară de articolele politice antisemite, care erau doar contra unor indivizi evrei, nuîmpotriva evreităţii, genială ca şi buddhaitatea, grecitatea, germanitatea, românitatea, eminescianitatea etc. -itatea)? Vreau să fiu bineînţeles: Eminescu este cel care a scris că Luceafărul este o CaballaLucis (eu ştiu bine Caballa şi pentru a înţelege ce este cu luminaCaballei, am citit câteva cărţi fundamentale despre mistica evreiască şicred că o ştiu un pic mai bine decât Z. O.); cine a scris SărmanulDionis şi ce este maestrul Ruben?; moş Iosif ne aminteşte de ceva?Întrebare: Este Eminescu antisemit în Luceafărul şi SărmanulDionis? Sigur, nu.Z. O. scrie: Eminescu “s-a ridicat şi împotriva evreilor, refuzând, în 1878, în articole incendiare, posibilitatea împământenirii lor”.Trebuie cercetat contextul, dar Eminescu, după părerea mea, nu agândit corect.Tot Z. O. scrie: “în anii optzeci, Constantin Noica a formulatdefiniţia aberantă despre Eminescu: «omul deplin al culturii româneşti» contribuind enorm la sanctificarea primejdioasă a opereieminesciene în toate ale ei alcătuiri”.a) Z. O. trebuie să ştie că formula, aproximativ, îi aparţine lui Nicolae Iorga.b) Toţi trebuie să ştim că despre Isus Christos s-a spus că este un om deplin. Să nu fi citit Z. O. Biblia în greaca veche?c) Trebuie să ştim, cel puţin câţiva dintre noi, că Apocalipsa afost scrisă după ce barbarii de geto-daci îi obligaseră, o zi-două, săplătească tribut pe romani. Treaba asta se petrecea pe vremeaîmpăratului Diocleţian. Are vreo legătură Z. O. cu împăratulDiocleţian? Evident că n-are nici o legătură. Tot astfel, un marecunoscător al filosofiilor Indiei, H. Zimmer, spune undeva că niştesciţi au ajuns regi ai Indiei.d) Vreau să fiu din nou foarte clar: eu iubesc evreitatea precumeminescianitatea şi îi doresc lui Z. O. să iubească tot aşa.e) Aş vrea să-i atrag atenţia colegial lui Z. O., că în greacaveche “psihea” se scrie cu totul şi cu totul altfel. Atunci când Z .O.scrie că: “Nu spune asta multe despre psihea României profunde”, elnu ştie ce scrie, iar eu nu înţeleg ce este cu sufletul Românieiprofunde…

Eminescu văzut de departe de “Nimeni”. 1. “Nu sunt un fan al poeziei lui Mihai Eminescu”.2. “Poezia lui Mihai Eminescu mă lasă rece”.3. “Şi proza lui Mihai Eminescu”.4. “Nu am nici o afinitate cu poezia lui Mihai Eminescu. Îi potrecunoaşte meritul de a fi fost un mai mult decât onorabil poet desecol XIX”.5. “Părţile epice ale poemelor arată la fel de sec ca o carte detelefon versificată”.Scriitorul se numeşte Răzvan Rădulescu şi publică în “Dilema”(nr. 265) un articol intitulat “Eminescu văzut de departe”.Nu pot să-l întreb pe Răzvan Rădulescu decât două lucruri:a) De ce nu ştie cum se scrie cimitirul (Bellu)?b) De când se tratează sifilisul “prin inhalaţii de aer sărat”?Dragă Răzvan Rădulescu, te-am onorat destul.

Andrei Pleşu n-a fost niciodată la Păltiniş. La 6 decembrie 1987, s-a întâmplat ca sicriul lui Constantin Noica să fie scos din schit de patru inşi pare-mi-se: Mihai Şora, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Constantin Barbu. Domnule Andrei Pleşu, s-a întâmplat să-l purtăm pe umeri pe Domnul Constantin Noica. Nu vreau să spun nimic altceva decât ceea ce voi spune: Domnul Constantin Noica, pentru mine, şi cred că şi pentru dumneavoastră, n-a păţit ceea ce a păţit Dumnezeu. Pentru mine, Constantin Noica n-a murit. Pot spune, greşind oricât, că mie îmi este mai prieten Platon decât adevărul. Cu Platon te mai întâlneşti din când în când, dar cu adevărul niciodată. Ce-o fi adevărul dacă nu o alergare divină? Există o mare dramă să nu poţi trece de la discipol la maestru. Iar dacă vrei să fii discipolul unui maestru, trebuie să-l iubeşti pe maestru cu drum cu tot. Aveaţi 36 de ani şi Noica vă dădea încă bibliografie, ca şi mie, deşi nu toţi confundam pe Grigorie de Nazianz cu Grigorie de Nyssa; şi ştiu, din aceeaşi carte ca şi dumneavoastră, în câte feluri se spune în sanscrită “maestru”… A trecut vremea şi încă nu ştim ce înseamnă cei săraci cu duhul. Cum să intre România în Europa (din care nu cred că a ieşit vreodată) când Eminescu, acel pe care şi un Budha ar putea fi gelos când Eminescu a tradus din Kant doar un sfert din Critica raţiunii pure, când Eminescu a scris Memento mori, când Eminescu a scris că Dumnezeu a murit înainte de Nietzsche (lucru fără importanţă), cum şi de ce să intre România în Europa când spiritul ei cel mai mare, totuşi, nu era decât un sifilitic care mergea la mare (dacă e să ne luăm după “Dilema” dumneavoastră)?

Revista “Dilema” este editată de Fundaţia Culturală Română. Să fi întrevăzut Eminescu biata lui posteritate atunci când ascris: “Dumnezeu, la adiţiunea lumii, a greşit – eu sunt… un punct încartea destinului, care nu trebuia să fi fost”.

Ce gândea Constantin Noica despre Caietele lui Eminescu? Constantin Noica dorea publicarea Caietelor din mai multemotive:a) Eminescu este Eminescu; germanii au publicat Caietele luiGoethe; englezii nu au decât câteva file ce s-au păstrat dinShakespeare;b) dacă în nu ştiu ce război, o nefericită întâmplare distrugeaşezământul Academiei în care se află Caietele? (au existat în BCU –Bucureşti nişte scrisori ale lui Eminescu – şi ele au ars cumva laRevoluţie?)c) orice tânăr intelectual român trebuie să aibă sub ochiexperienţa aparte a lui Eminescu.Noica însuşi scrie:“Orice cărturar şi mai ales orice tânăr va trebui să aibă sub ochieditate întocmai, facsimilat, caietele lui Eminescu. E vorba de 44manuscrise, păstrate cu grijă la Academie, din 1902, de când au fostdonate de Titu Maiorescu. Din aceste caiete s-au scos aproape toateineditele lui Eminescu, în versuri şi proză, asupra lor a lucrat G.Călinescu, pe baza lor şi-a făcut excelenta sa ediţie Perpessicius… Darîn caiete se găseşte nu numai întreaga operă eminesciană, în versuri şiproză, ci apar gânduri, proiecte, străfulgerări – alături de note de cursde la Viena şi Berlin, însemnări de lectură şi notaţii personale – caredau imaginea extraordinarei deschideri către cultură a lui Eminescu.Orice cărturar şi mai ales orice tânăr ar trebui să aibă sub ochiaceste caiete, care arată toată bogăţia ce se află în laboratorul unuigeniu”.De asemenea, Noica a îndemnat la o despărţire de Eminescu, elştiind bine ce înseamnă o despărţire. Cine altul scrisese Despărţireade Goethe?Noica scrie:“Ar fi bine să apară un tânăr care să cuteze a spune – cu dovezi– că traducerea din Critica raţiunii pure întreprinsă de Eminescuîntre 20–24 ani este proastă; că intuiţiile şi orizonturile deschise de elîn materie de istorie, economie, filosofia culturii şi filosofia pură şisimplă, sunt banale; că viziunea lui Eminescu despre om e sumară; căaventura filologică în cuvântul românesc şi în cuvintele limbiigermane, perfect ştiută, sau ale altor limbi imperfect ştiute, este naivăşi zadarnică, întocmai caietelor sale de rime; sau că râvna pentru toatedomeniile culturii, începând sau sfârşind cu ştiinţele exacte şi cudelirul lor matematizant, reprezintă o puerilă încercare de diletant.Ar fi bine să apară un tânăr cu atâta tărie, cuprindere şicreativitate în el”.

Dar cine a citit Kritik der reinen Vernunft şi Lecturi kantiene punând faţă în faţă pe Kant şi Eminescu? Dacă le-ar fi aşezat cineva faţă în faţă ar fi văzut că şi Kant şi Eminescu fac aceeaşi greşeală de greacă veche. Dacă ar fi citit orice ediţie din Lecturi kantiene ar fi văzut că toate au multe greşeli şi nici una nu descifrează toate însemnările marginale ale lui Eminescu. Dau doar un exemplu: “Dieser Kräften, Paral(el)ogramm der G(enerationis) Ae(quivocae), systematische Construction aus dem Zusammenfluss und vorhandenen Bergriffe, ohne eine Idee, ist die Charakteristik der meisten Systeme, der gemeinsame Augenpunkt jäwohl sowie zu Begriff, zertritt gewöhnlich die Idee, die atomistische Seele Z.’s z(um) B (eispiel) n(ach) Herbart), Hegel wohl such”. Este însemnarea lui Eminescu din Ms. 2258, fila 31r. Ce poţi să spui despre traducerea lui Eminescu atunci când vezi că durchgängig este echivalent în opt feluri diferite (general, pertransspectiv, pertraversant, inesceptant, în genere, fără excepţie, peste tot), iar în alt caiet, 2289, Eminescu glosează pe tema lui Durchsicht (transparent, diafan, pertransspectio, străbătător). Cine ştie „Critica” lui Kant ştie că durchgängig este cuvântul ce dă seamă de depăşire…

Grea epocă Eminescu? Elogiul suprem al lui Cioran este neştiut În „Despre inconvenientul de a te fi născut”, Cioran scrie fără ştirea nimănui elogiul suprem: „Eminescu Nâgârjuna, Chandrakîrti, Çantideva se află împreună: “Je ne m’arrête pas davantage devant celle du poéte qui, vivant, ne songea qu’à sa dissolution finale. D’autres noms me poursuivent, des noms d’ailleurs, liés à une vision bien faite pour expulser de l’espirit toutes les obssesions, même les funébres. Nâgârjuna, Chandrakîrti, Çantideva –, pourfendeurs non pareils, dialecticiens travaillés par l’obsession du salut, acrobates et apôtres de la Vacuité…, pour qui, sages entre les sages, l’univers n’était qu’on mot…” Să fi înţeles Eminescu şi Cioran ceea ce este acela Universul şi ceea ce este acela Cuvântul? Dacă Universul nu este decât un cuvânt atunci ce este Cuvântul? Cuvântul este un convent, o convenţie, o înţelegere. Înţelegerea (inter-lego) este o traversare fără distrugere a Universului care (Unum-versus) este şi el o versiune salvată. Ştia Cioran ce este conventul şi ce este inconvenientul? Ştia, probabil. Când Cioran îi aşază pe aceeaşi pagină pe Eminescu Nâgârjuna, Chandrakîrti, Çantideva ştie de ce. Toţi, împreună cu Cioran, “ştiu” ce este vacuitatea. Sunt spirite care au lucrat în vacuitate, care au cultivat vacuitatea, care s-au dedicat vacuităţii. Eu, personal, am căutat să aflu ce şi de ce este stranie vacuitatea şi pot să vă mărturisesc că sunt, în fine, prost şi idiot. Pot să vă mai mărturisesc însă şi că nu este uşor să fii idiot… Când Cioran întreabă: “Până când ne vom mai proiecta golurile noastre în vidurile României?” el întreabă şi nu aşteaptă nici un răspuns. Tot Cioran gândeşte că “afară de Eminescu, totul este aproximativ”, că noi nu ne lăudăm cu el, că îl considerăm excepţie inexplicabilă şi trebuie să-l caricaturizăm dezgustător pentru că spiritul lui ne mustră.

Să simtă oare scriitorul român de astăzi nevoia de a-l blasfemia pe Eminescu? Ce a vrut să spună Noica atunci când ne-a anunţat că: “Sărbătoarea eminesciană nu a cuprins toată obştea românească, pentru căsunt încă foarte puţini cei ce ştiu de ea”.Ce a vrut să spună Cioran atunci când a întrebat: “Ce a căutat peaici acel pe care şi un Budha ar putea fi gelos?”Eminescu a gândit cu totul altfel şi a fost cu totul altfel.Eminescu aproape că şi-a cerut iertare că a existat pe lumeaaceasta.Care dintre noi ar mai putea zice că: “Dumnezeu, la adiţiunealumei a greşit – eu sunt… un punct în cartea destinului, care nu trebuiasă fi fost”?Dacă Dumnezeu a murit, dacă Totul este permis, atunci estevoie să ne despărţim şi de Eminescu.Vă întreb, însă:Cine va îndrăzni să se despartă de Eminescu?Cine va putea să-l cuprindă pe Eminescu pentru a se puteadesprinde de Eminescu?Cine şi cum se va desprinde de Eminescu pentru a se puteadespărţi de el?E greu, Domnilor! Vă rog, să mă credeţi pe cuvânt…Să începem ca oamenii cuminţi: întâi să citim tot ce a scris el,apoi pe cei pe care i-a studiat sau i-a răsfoit, apoi să ne uităm un picprin Kant, să învăţăm un pic de sanscrită, să ne gândim de ce-i părealumea o cifră, de ce nu e nimic şi totuşi e, de ce se opinteşteDemiurgul în van, de ce la nimic reduce moartea cifra vieţii ceaobscură şi de ce este Archaeus singura realitate pe lume…E greu, Domnilor! Vă rog să mă credeţi pe cuvânt…”(în “Ora”, [Craiova], nr. 298, 2 martie 1998).

Nu vrem să se înţeleagă din acest articol că am vrea să punem botniţă cuiva, nici măcar celui care vrea să se facă singur de rîsul lumii. Cartea, ştim cu toţii, e grea şi oricine poate ieşi de sub povara ei prin astfel de subterfugii.

Ceea ce este imposibil să înţelegem este altceva, mult mai grav: cum a fost posibil ca tocmai doi dintre detractorii lui Mihai Eminescu – îi numim aici pe Cezar-Paul Bădescu şi Mircea Cărtărescu să primească din partea Preşedinţiei României medalia comemorativă „Mihai Eminescu”?

Cine a pus la cale această blasfemie sau batjocură şi cine o mai poate îndrepta?

EL PAIS : PRESUPUSII MEMBRII AI CELULEI TERORISTE CARE A COMIS ATENTATELE DE LA BARCELONA SI CAMBRILS!

20 aug.

Autorităţile spaniole caută în continure trei membri ai celulei teroriste care ar fi comis atentatele de la Barcelona şi Cambrils, relatează El Pais, care prezintă presupusa structură a celulei.

Poliţia a ucis cinci teroriştii care au rănit şase persoane în staţiunea balneară Cambrils.

Moussa Oukabir. Denunţat de fratele său, Driss Oukabir, ca persoana care i-a furat documentele pentru a închiria furgoneta care a intrat în mulţime la Barcelona.

Mohamed Hichamy. Implicat în obţinerea vehiculului.

Omar Hichamy. Fratele lui Mohamed Hichamy, minor

Said Aalla. Cardul său credit a fost găsit furgoneta abandonată la Cambrils. Fratele lui Yousseff şi al lui Mohammed, unul dintre deţinuţii de la Ripoll.

Houssaine Abouyaaqoub. Fratele lui Younes Abouyaaqoub, suspectat că a condus furgoneta de la Barcelona.

Căutaţi

Trei suspecţi sunt căutaţi în continuare, dar autorităţile nu exclud posibilitatea să fi murit în explozia de miercuri, de la Alcanar, din locuinţa unde teroriştii ar fi încercat să fabrice explozibili.

Youssef Aalla. A călătorit la Zurich în decembrie 2016, împreună cu Mohamed Hichamy. Este posibil să se fi ocupat de explozibili.

Abdelbaki Es Satty. Imam din Ripoll. El a închiriat locuinţa din Alcanar care a sărit în aer şi este posibil să fi murit acolo.

Younes Abouyaaqoub. Suspectat că a condus maşina care a intrat în mulţime la Barcelona. Cardul său de credit a fost folosit pentru a închiria cele trei camionete ale teroriştilor.

Poliţia spaniolă a arestat, în ultimele zile, mai multe persoane suspectate de implicare în complot şi în atac.

Driss Oukabir. Documentele sale au fost folosite la închirierea furgonetei care a intrat în mulţime la Barcelona. El susţine că fratele său i-a furat actele.

Mohammed Aalla. El s-a predat poliţiei. Era proprietarul automobilului Audi A3 cu care teroriştii au intrat în mulţime la Cambrils. Fratele său, Said, a fost ucis la Cambrils, iar un alt frate, Youssef, este căutat pentru posibilă manipulare a explozibililor.

Mohamed Houli Chemlal. Reţinut şi rănit în timpul exploziei de la Alcanar. Salh El Karib. Reţinut la Ripoll.

%d blogeri au apreciat asta: