Arhiva | 12:12 pm

SLUGA LUI ROTHSCHLID SI SOROS,EMMANUEL(E) MACRON ACUZAT DE JEAN LUC-MELECHON DE „LOVITURA DE STAT SOCIALA!”

28 aug.

Liderul partidului de extremă-stânga Franţa Nesupusă, Jean-Luc Mélenchon, a îndemnat duminică la organizarea unor proteste masive faţă de „lovitura de stat socială” dată de preşedintele Emmanuel Macron, declarându-se „şocat” că acesta a mers în România pentru a „da lecţii poporului francez”, transmite Mediafax.

Jean-Luc Mélenchon, clasat pe locul al patrulea, cu 19,58% din voturi, în scrutinul prezidenţial din Franţa, a rostit duminică un discurs în faţa simpatizanţilor, în oraşul Marsilia, prezentându-se drept „principalul adversar politic” al preşedintelui Emmanuel Macron.

„Invit poporul să iasă pe străzi la Paris, pe 23 septembrie, pentru a protesta faţă de lovitura de stat socială şi antidemocratică organizată” de preşedintele Emmanuel Macron, a afirmat Jean-Luc Mélenchon, referindu-se la ordonanţe privind reforme pe piaţa muncii care ar urma să fie adoptate de Administraţia de la Paris săptămâna viitoare, potrivit cotidianului Le Figaro.

„Valul de proteste trebuie reluat şi trebuie să se amplifice. (…) A venit momentul să exprimăm democraţia străzii. (…) Vremea pentru bla-bla-uri a trecut, a venit vremea de luptă. Trebuie să fim capabili să prezentăm un program alternativ la cel liberal, să fim pregătiţi să guvernăm în orice moment ar trebui. Şi suntem pregătiţi. A venit momentul să ne revoltăm”, a adăugat deputatul Jean-Luc Mélenchon, citat de ziarul Le Monde.

Jean-Luc Mélenchon s-a declarat „şocat” că Emmanuel Macron a afirmat în România că francezii „detestă reformele”.

„Cum să mergi în România pentru a da lecţii poporului francez?! Noi îi iubim pe români, dar de ce să meargă acolo?! Cred că răspunsul este că, dacă afirma aşa ceva aici, l-ar fi atacat cu pietre”, a apreciat Mélenchon.

„Sunt şocat. Este incredibil. Nu, un preşedinte al Republicii nu mustră poporul francez, care este şeful lui, în niciun fel, acuzându-l că nu vrea reforme. Nu este problema că francezii nu vor reforme, nu le vor pe ale acestui preşedinte! Nu vă acordăm dreptul de a ne vorbi pe acest ton. Condamnăm faptul că a încălcat o regulă care spune că francezii nu merg într-o altă capitală pentru a afirma lucruri rele din altă ţară”, a acuzat Jean-Luc Mélenchon.

Politicianul francez a explicat că el se opune total conceptului de angajat detaşat. „Nu este acceptabil. Dacă avem responsabilitate pentru această ţară, nu va fi nici măcar un post de angajat detaşat în Franţa. (…) Cotizaţiile sociale se plătesc în orice situaţie în ţara de origine. Există efectul de dumping social. Un angajat detaşat costă mai puţin decât altul”, a argumentat Mélenchon.

Emmnanuel Macron speră să convingă suficiente ţări, în principal din Europa Centrală şi de Est, să susţină modificarea reglementărilor europene privind angajaţii detaşaţi. O directivă UE din 1996 permite unei companii dintr-un stat al Uniunii Europene să detaşeze temporar angajaţi într-o altă ţară, cotizaţiile sociale fiind achitate în ţara de origine. Într-o propunere de revizuire a acestei directive, adoptată în martie 2016, Comisia Europeană aprecia că reglementarea „adoptată în urmă cu 20 de ani nu mai permite asigurarea respectării condiţiilor care să garanteze egalitate de tratament companiilor şi respect pentru angajaţi, dată fiind actuala situaţie economică şi socială din statele membre”. Comisia Europeană a constatat „existenţa unor decalaje salariale importante”, care afectează „competiţia între companii şi buna funcţionare a pieţei unice”.

Reclame

PETITIA PENTRU SUSTINEREA REFORMEI JUSTITIEI DEMARATE DE TUDOREL TOADER!

28 aug.

O petiție de susținere a proiectelor de legi propuse de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost lansată pe platforma petitieonline.com. Inițiatorii petiției afirmă că propunerile lui Toader sunt „necesare și binevenite”, făcute „cu bună credință”.

„Depășind afinitățile politice ale fiecăruia, noi semnatarii prezentei petiții, credem că nu degeaba românii nu au încredere în Justiție. S-a ajuns ca 80% dintre români să fie dezamăgiți.

Sunt cunoscute numeroasele erori judiciare dintre care amintim: cazurile Țundrea, Constantin Mornea, Gheorghe Hogaş etc.

Multe cazuri au fost înscenări pentru a satisface diverse comenzi politice și a elimina adversari politici ca Dan Radu Rușanu, Paul Păcuraru, Dan Voiculescu și mulți, mulți alții.

În alte situații s-a mers până acolo încât au fost scoși, din complete, judecători. Cazul Mustață este revelator.

Toți oamenii de bună credință care au avut de-a face cu Justiția au putut constata pe propria lor piele abuzuri, arbitrariu și nedreptate. Pe bună dreptate oamenii constată că Justiția a fost pervertită și este departe de a ceea ce ar trebui să fie. Adică un serviciu public de administrare a dreptății în care oamenii să aibă încredere.

S-a ajuns până acolo că Justiția a ajuns o armă în mâna unor politicieni aflați la butoanele puterii. Situația a devenit intolerabilă și nu mai poate continua astfel.

În acest context, propunerile de proiecte de legi făcute de ministrul Tudorel Toader sunt necesare și binevenite. Acestea vin să reapre modul de funcționare al Justiției și să recredibilizeze actul de administrare a dreptății în România.

Este un moment de maximă oportunitate implementarea acestor proiecte.

Noi considerăm că propunerile de proiecte ale ministrului sunt făcute cu bună credință și sunt bune. De aceea au sărit atâția pe el.

Noi, semnatarii acestei Petiții susținem proiectele de legi propuse de ministrul Tudorel Toader și ne manifestăm încrederea în acțiunile ministrului privind adoptarea acestor proiecte de legi”, este textul petiției postat.

MASINARIA DE PROPAGANDA BASISTO-JOHANNISTA DE LA ANTENA 3 A PREZENTAT SONDAJUL AVANGARDE A LIBIDINOSULUI MARIUS PIELEANU(SOTIA DECORATA DE JOHANNIS)!

28 aug.

Antena 3 a prezentat, duminică seara, rezultatele celui mai nou sondaj Avangarde, realizat la comanda sa, la mijlocul lunii august.

Potrivit sondajului, românii au o părere bună, în proporție majoritară, despre secretarul de stat Raed Arafat și preşedintele Klaus Iohannis.

Premierul Mihai Tudose are și el o cotă ridicată, situându-se pe locul 3. Sondajul oferă și o „surpriză”: Din cercetarea Avangarde, institut condus de Marius Pieleanu, lipsește Liviu Dragnea, președintele PSD.

Întrebați dacă au o părere bună sau una proastă despre următorii, românii chestionați au răspuns:

Raed Arafat – 82% părere bună, 8% părere proastă. Restul, până la 100%, fie nu cunosc persoana, fie nu se pot pronunţa

Klaus Iohannis – 54% părere bună, 34% părere proastă

Mihai Tudose – 48% părere bună, 19% părere proastă

Călin Popescu Tăriceanu – 46% părere bună, 47% părere proastă

Patriarhul Daniel – 39% părere bună, 34% părere proastă

Adrian Năstase – 39% părere bună, 47% părere proastă

Mugur Isărescu – 39% părere bună, 39% părere proastă

Emil Constantinescu – 36% părere bună, 46% părere proastă

Dan Voiculescu – 34% părere bună, 42% părere proastă

Nicolae Văcăroiu – 33% părere bună, 39% părere proastă

Ion Iliescu – 29% părere bună, 57% părere proastă

Traian Băsescu – 23% părere bună, 69% părere proastă

Nicuşor Dan – 16%părere bună, 52% părere proastă

Intenția de vot la partide

La capitolul partide, PSD se menţine faţă de rezultatele de la parlamentarele din decembrie 2016.

PSD – 46% – cu o uşoară creştere

PNL – 25% – în creştere de 6 procente

ALDE – 7% – uşoară creştere faţă de 2016

USR – 6% – în scădere

UDMR – 5% – în scădere

PMP -4% – scădere sub pragul de 5%

PRM – 2%

Alte partide – 5%

La capitolul miniștri, Olguța Vasilescu are cea mai mare popularitate (47%)

CE O FACUT IGOR DODON DE ZIUA INDEPENDENTEI R.MOLDOVA!

28 aug.

Președintele moldovean Igor Dodon a acordat duminică, de Ziua Independenței Republicii Moldova, trei decorații pentru „strângerea relațiilor de prietenie cu Rusia”, relatează luni Jurnal.md.

Au fost decorați istoricul rus de origine moldoveană Vladislav Grosul, autorul unor lucrări despre relațiile moldo-ruse, Mihail Krotov, care coordonează relațiile în cadrul CSI în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), și expertul în probleme rusești Alexander Rahr, criticat pentru pozițiile sale pro-Kremlin, inclusiv în ceea ce privește anexarea Crimeii.

Pe site-ul președinției moldovene se menționează că Igor Dodon a conferit aceste distincții în semn de „profundă recunoștință pentru contribuția substanțială la consolidarea și extinderea unor relații interstatale de prietenie și colaborare”.

Istoricul Vladislav Grosul a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova — „Ordinul Republicii”, în timp ce parlamentarul rus Mihail Krotov și expertul ruso-german Alexander Rahr cu „Ordinul de Onoare”.

În schimb Parlamentul de la Chișinău, controlat de o majoritate proeuropeană, a decorat cu această ocazie o serie de personalități moldovene pentru rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate. Printre cei decorați s-a numărat și compozitorul Eugeniu Doga, căruia i-a fost conferită ‘”Medalia Democrației”.

„O VESTE BUNA „PENTRU SIMONA HALEP!

28 aug.

Simona Halep, care debutează la US Open împotriva Mariei Şarapova în noaptea de luni spre marţi, de la 02:00, ora României (ora locală 19:00), se declară mulţumită de decizia organizatorilor.

„Este mai bine că meciul va avea loc în sesiunea de seară, pentru că evităm astfel căldura. Sincer, nu îmi doream să jucăm ziua. Chiar este o veste bună pentru mine”, a declarat Halep.

ALINA OANA DOCIU,CONSULUL ROMANIEI IN PORTUGALIA REVOCAT DIN FUNCTIE DE PREMIERUL TUDOSE,DATORITA TURISTILOR ROMANI BLOCATI DE DOUA ZILE !

28 aug.

Foto Facebook

Premierul Mihai Tudose a decis, luni, revocarea consulului României în Portugalia, Alina Oana Dociu, în urma cazului turiștilor români blocați de două zile.

Consulul este acuzat că nu a gestionat corespunzător problema turiștilor români blocați în Lisabona de mai bine de două zile după ce zborul lor anulat de două ori.

„Doamna consul la Lisabona ne învață, la ora 5:00, să ne îmbrâncim în fața balconului TAP. Da, ați citit bine, ca să ne înscriem pe listă, pentru a prinde locuri la un alt zbor. Nu toți, că nu merităm. Se aude ceva la MAE? Dar la prim-ministrul României și al românilor?”, a scris duminică noaptea, pe Facebook, Mihaela Drăgușanu, o turistă blocată în Lisabona.

Ulterior, luni dimineața, premierul a decis revocarea consulului. Tudose le-ar fi promis turiștilor blocați pe aeroportul din Lisabona că le va trimite o aeronavă Tarom pentru a îi aduce în țară dacă situația o impune.

Cei 35 de turiști care ar fi trebuit să revină duminică noaptea în țară erau luni încă în Portugalia după ce compania aeriană TAP Portugal a anulat și al doilea zbor, fără să dea explicații, potrivit informațiilor furnizate de Paralela 45, agenție prin intermediul căreia românii au plecat în vacanță.

Duminică după-amiază, Ministerul Afacerilor Externe informa că Ambasada României în Republica Portugheză are în atenție situaţia cetăţenilor români blocaţi în Lisabona, după ce zborul lor a fost anulat, reprezentanţii misiunii diplomatice aflându-se în permanentă legătură cu turiștii.

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, încă de la momentul sesizării, demersuri pe lângă compania aeriană, pentru a verifica situaţia actuală a cetăţenilor români, și se află în legatură şi cu agenţia de turism Paralela 45, pentru a identifica soluţii în rezolvarea situaţiei în care se află aceştia, susținea MAE.
„Misiunea diplomatică română monitorizează cazul şi menţine contactul neîntrerupt cu compania aeriană şi agenţia de turism din România, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară”, mai preciza ministerul.

Asociaţa Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) dă vina pe compania TAP Portugal în acest caz.
Conform ANAT, anularea zborului 1324, din 27 august, ora 00.15, nu a fost anunţată şi agenţiilor de turism care au vândut pachete de vacanţă cu transport pe această cursă, şi nici anularea cursei următoare, din 28 august, ora 00.15, pe care o mare parte din turiştii blocaţi la Lisabona fuseseră relocaţi.
“Două curse TAP Portugal Lisabona – Bucureşti şi retururile lor au fost anulate până acum şi compania nu a explicat motivele. Considerăm că este o crasă lipsă de respect faţă de agenţiile de turism cu care colaborează şi mai ales faţă de turiştii a căror întoarcere din vacanţă se întârzie. Nu avem nicio informare oficială despre ce se întâmplă, suntem în situaţia să nu ştim ce să le spunem turiştilor noştri care sună cerând explicaţii şi ajutor“, a declarat Alin Burcea, preşedinte ANAT.

AVOCATUL ADRIAN IANCU DE ORIGINE ROMANA NOMINALIZAT DE PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP INTR-O FUNCTIE IMPORTANTA!

28 aug.

Preşedintele SUA Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a-l nominaliza pe Andrei Iancu, un avocat de origine română care l-a reprezentat la un moment dat, pentru funcţia de subsecretar al Comerţului pentru proprietate intelectuală şi director al Oficiului SUA pentru Brevete şi Mărci Înregistrate, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Iancu este în prezent avocat partener la casa de avocatură Irell & Manella LLP, unde este specializat în dosare privind proprietatea intelectuală în numeroase domenii.

Compania la care lucrează Iancu l-a reprezentat la un moment pe Trump, împreună cu Mark Burnett Productions şi NBC Universal într-un dosar privind drepturile de autor asupra show-ului de televiziune “Ucenicul”, scrie The Hill.

El a pledat în fața Oficiului pentru Brevete și Mărci, a Comisiei Internaționale pentru Comerț din SUA și a altor instanțe.

Andrei Iancu a publicat lucrări şi a ţinut discursuri privind proprietatea intelectuală şi a predat drept la universitatea UCLA.

Înainte de a deveni avocat, a absolvit inginerie spaţială la UCLA şi a lucrat ca inginer la Hughes Aircraft. În acea perioadă, a primit mai multe premii pentru inovaţie.

Avocatul este născut în România.

C.V.-UL LUI ANDREI IANCU

Photo of Andrei Iancu

Andrei Iancu is the Managing Partner of Irell & Manella LLP. Mr. Iancu also practices full time as a member of the litigation and intellectual property practice groups.

Mr. Iancu’s practice focuses on intellectual property litigation. He has also been involved in all other aspects of the intellectual property practice, including prosecution, due diligence and licensing. Mr. Iancu is registered to practice in the U.S. Patent & Trademark Office. He has represented clients across the technology spectrum, including those associated with medical devices, genetic testing, therapeutics, the Internet, telephony, TV broadcasting, video game systems and computer peripherals.

In addition to his practice, Mr. Iancu co-teaches patent law at the UCLA School of Law.

In 2016, the Los Angeles Business Journal named Mr. Iancu Lawyer of the Year for firms with 75-125 attorneys. In 2017, he was selected as one of BTI’s Client Service All-Stars, a list of attorneys singled out for exemplary client service by corporate counsel at large organizations. In 2013, California Lawyer magazine named Mr. Iancu an Attorney of the Year in the area of intellectual property. The CLAY award, as it is commonly known, is given annually to California attorneys whose achievements had a significant impact on the law. Mr. Iancu was recognized for the large settlements he secured in 2012 for TiVo. Overall, judgments and settlements for TiVo resulting from patent cases against EchoStar, AT&T, Verizon, Microsoft, Motorola and Cisco resulted in total payments to TiVo of over $1.6 billion.

Mr. Iancu has also been recognized as a leading individual in the area of intellectual property and patent law by Chambers USA every year since 2007. Chambers has described him as „enormously sharp and strategic,” „a brilliant lawyer,” and „really hard-working.” International Asset Management magazine has described Mr. Iancu as an „excellent practitioner” and listed him among California’s top patent litigators in its IAM Patent 1000 every year since 2011. In the 2015 edition, he was described as „whip-smart and articulate,” „so accomplished at presenting to judge and jury,” and „takes a common-sense approach to dispute resolution and is an extremely pleasant person too.” The Legal 500 US has recognized Mr. Iancu in the area of patent litigation every year since 2010. The Los Angeles and San Francisco Daily Journals named him among the top 100 attorneys in California in 2011-2014, as well as one of California’s leading IP litigators in 2008 and 2010-2017, and one of the top 20 California attorneys under 40 in 2006. The Los Angeles Business Journal selected Mr. Iancu as one of the 2017 Most Influential Intellectual Property Lawyers in Los Angeles. Managing Intellectual Property recognized him as an „IP Star” in 2013-2017. Mr. Iancu has also been selected for inclusion in The Best Lawyers in America every year since 2007 in the areas of commercial litigation and intellectual property law. He has been named a Southern California „Super Lawyer” in 2008-2017 and was listed among the „Top 100 Southern California Super Lawyers” in 2014. Mr. Iancu was also featured in the February 2009 issue of Super Lawyers magazine. He has received an „AV” rating from Martindale-Hubbell, which is the highest rating awarded by that firm.

Mr. Iancu frequently speaks and writes on intellectual property matters. His articles have been cited by numerous other publications. In 2009, Mr. Iancu was awarded the 36th Annual Rossman Award from the Patent and Trademark Office Society for his article „Code on Disks and Hat Tricks – Is Computer Software on a Medium Really Patentable?” published in the February 2008 edition of the Journal of the Patent and Trademark Office Society. This award is given for the Journal article that „makes the greatest contribution to the fields of patents, trademarks and copyrights” during the publication year.

Mr. Iancu has a Bachelor’s Degree in Aerospace Engineering and a Master’s Degree in Mechanical Engineering, both from UCLA. Prior to law school, Mr. Iancu was an engineer at Hughes Aircraft Co. where he received several awards including the Malcolm R. Currie Innovation Award. He is still licensed as a Professional Engineer in California.

Representative Matters

  • Kite Pharma v. Sloan Kettering Institute for Cancer Research (PTAB)
    Representing patent owner Sloan Kettering Institute for Cancer Research and its exclusive licensee, Juno Therapeutics, a clinical-stage biotechnology company developing cellular immunotherapies for the treatment of cancer. Kite Pharma petitioned for Inter Partes Review, seeking to invalidate all claims of U.S. Patent No. 7,446,190, titled “Nucleic Acids Encoding Chimeric T Cell Receptors.” The U.S. Patent & Trademark Office issued a final written decision in the IPR, upholding all the claims of the patent, and delivering a complete victory to Irell’s clients. The case is currently on appeal.
  • MAG Aerospace Industries, Inc. v. B/E Aerospace, Inc. (C.D. Cal.)
    Represented B/E Aerospace in defense of a patent infringement suit brought by MAG Aerospace Industries alleging infringement of three patents related to vacuum toilets used on aircraft. After a successful claim construction ruling, three summary judgments of noninfringement were granted in favor of B/E Aerospace, eliminating all of MAG’s infringement claims. The Court of Appeals for the Federal Circuit affirmed in a unanimous precedential decision, after a hearing at which Mr. Iancu argued on B/E’s behalf.
  • B/E Aerospace, Inc. v. MAG Aerospace Industries LLC (PTAB)
    Represented B/E Aerospace in three IPRs filed against a competitor in the field of aircraft water and waste systems. The U.S. Patent and Trademark Office invalidated all three of MAG’s patents, concluding that they were obvious based on multiple prior art references.
  • Juno Therapeutics Inc. et al. v. Novartis Pharmaceuticals Corp. et al (E. D. Penn.)  Represented Juno in patent and contract dispute surrounding chimeric antigen receptor (CAR T-cell) therapies for the treatment of certain forms of cancer. The case settled favorably after several years of litigation, with Juno receiving upfront and milestone payments from Novartis, as well as ongoing royalties.
  • Ariosa Diagnostics, Inc. v. Sequenom, Inc. (N.D. Cal.)
    Represented Ariosa Diagnostics in patent litigation against Sequenom. Ariosa brought an early summary judgment motion, and on October 30, 2013, the court invalidated Sequenom’s patent because it attempted to cover a natural phenomenon, which is not patent-eligible. The decision gave Ariosa a complete victory, allowing the diagnostics company to continue selling its popular Harmony™ Prenatal Test – an affordable, highly accurate, non-invasive blood test to determine fetal chromosomal abnormalities. This decision was affirmed by the Federal Circuit in a precedential opinion.
  • Motorola Mobility Inc. v. TiVo Inc./ TiVo Inc. v. Cisco Systems Inc. (E.D. Texas) 
    Represented TiVo Inc. in patent litigation over DVR technology against Motorola Mobility and Cisco Systems. On June 6, 2013, shortly before the start of trial, Motorola and Cisco agreed to pay $490 million to TiVo to resolve the litigation.
  • TiVo v. Verizon (E.D. Texas)
    Represented TiVo in a patent infringement suit against Verizon accusing the company of infringing three of TiVo’s DVR technology patents. In September 2012, shortly before trial was scheduled to begin, a settlement was reached in which Verizon agreed to provide TiVo with total compensation worth at least $250.4 million. As part of the settlement, TiVo and Verizon agreed to dismiss all pending litigation between the companies with prejudice. The parties also entered into a cross license of their respective patent portfolios in the advanced television field.
  • TiVo v. AT&T (E.D. Texas)
    Represented TiVo in a suit against AT&T, alleging that AT&T’s U-verse products and services infringed three of TiVo’s patents covering DVR technology. In 2010, AT&T launched a counter-suit in California accusing TiVo DVRs of violating three AT&T patents. In January 2012, just days before a trial on TiVo’s patents, AT&T agreed to pay TiVo a minimum of $215 million, plus additional fees in case AT&T’s DVR subscriber base exceeds certain levels.
  • TiVo Inc. v. EchoStar Communications, Inc. (E.D. Texas)
    Represented TiVo in a seven-year patent infringement suit related to pioneering digital video recorder (DVR) technology that resulted in awards for TiVo totaling more than $104 million in damages, interest, sanctions and attorneys’ fees. The victories included a contempt order which was affirmed by the Federal Circuit and, ultimately an additional $500 million settlement.
  • St. Jude Medical v. Access Closure, Inc. (W.D. Ark.)
    Represented St. Jude Medical in a patent case alleging infringement of St. Jude’s patents relating to vascular closure devices. In December 2010, the jury returned a verdict of willful patent infringement and awarded St. Jude $27.1 million in damages.
  • Net2Phone v. eBay and Skype (D.N.J.); eBay v. IDT and Net2Phone (W.D. Ark.)
    Represented eBay and Skype in several patent infringement law suits related to internet communications, including VoIP (voice over internet protocol) and calling card technology. Net2Phone first filed suit in New Jersey. eBay subsequently filed suit in Arkansas against Net2Phone and its parent IDT. Although filed two years later, eBay’s case in Arkansas was scheduled for trial well before Net2Phone’s case in New Jersey.  Both cases settled successfully shortly before trial.
  • Peer Communications v. eBay and Skype (E.D. Texas)
    Represented defendants eBay and Skype in a patent infringement suit related to internet communications, including what is known as VoIP (voice over internet protocol). The plaintiff was a subsidiary of Acacia Research Corp. After claim construction, the district court entered judgment for eBay and Skype based on patent invalidity and dismissed the case with prejudice. The judgment was affirmed by the Court of Appeals for the Federal Circuit, where Mr. Iancu argued on eBay and Skype’s behalf.
  • Immersion Corp. v. Sony Computer Entertainment (N.D. Cal.)
    Represented Immersion in a patent infringement suit related to tactile feedback technology for computer simulations. A jury found all of Immersion’s asserted claims to be valid and infringed and awarded Immersion $82 million in damages.
  • Grayzel v. St. Jude Medical (D.N.J.)
    Represented defendant St. Jude Medical in a patent infringement suit related to vascular closure devices. The district court found all asserted claims to be invalid and dismissed the case in St. Jude’s favor. The judgment was affirmed by the Court of Appeals for the Federal Circuit, where Mr. Iancu argued on St. Jude’s behalf.
  • Edwards Lifesciences v. St. Jude Medical (C.D. Cal.)
    Represented defendant St. Jude Medical in a patent infringement suit on four patents related to annuloplasty rings and the treatment of animal valves for implantation in humans. The case was successfully settled after several wins by St. Jude on summary judgment.
  • Xerox v. Hewlett-Packard (W.D.N.Y.)
    Represented defendant Hewlett-Packard in a number of complex cases related to printing technology. The parties settled after a district court found on summary judgment that Hewlett-Packard does not infringe a Xerox patent.
  • Michelson v. Wright Medical Technology, Inc. (C.D. Cal.)
    Represented plaintiff Michelson in a breach of contract case related to technology on spinal implants. The case settled favorably.
  • Mr. Iancu represented a medical device manufacturer in a complex patent infringement suit related to implantable cardiac pacemakers and defibrillators. The case settled favorably to Mr. Iancu’s client, with the settlement valued at over $200 million.
  • Mr. Iancu represented a hi-tech client in a trademark opposition matter in the Patent and Trademark Office. Mr. Iancu negotiated a successful settlement.

Publications

  • „Indefiniteness In Inter Partes Review Proceedings,” Journal of the Patent & Trademark Office Society (March 2016)
  • “2015 Patent Reform: Is It Happening?” Westlaw Journal Intellectual Property, co-author (October 14, 2015)
  • „Unpack Inter Partes Review’s First Review,” Los Angeles Daily Journal, co-author (April 2015)
  • „A Bit of a Muddle on Abstract-Idea Patents,” The National Law Journal, co-author (September 2013)
  • „Inter Partes Review is the New Normal: What Has Been Lost? What Has Been Gained?” AIPLA Quarterly Journal, co-author (Fall 2012)
  • „Challenging Validity of Issued Patents Before the PTO: Inter Partes Reexam Now or Inter Partes Review Later?” Journal of the Patent & Trademark Office Society, co-author (Summer 2012)
  • “Drafting Around Downstream Patent Exhaustion,” The Recorder (June 2012)
  • “Toward Streamlined Patent Litigation: Will Early Disclosure of Damages Improve the System?” Los Angeles Daily Journal (February 2012)
  • „Post-Issuance Proceedings in the America Invents Act,” Journal of the Patent and Trademark Office Society (February 2012).  This article was cited by The Honorable Timothy B. Dyk and Samuel F. Ernst, Scope note, 7 Bus. & Com. Litig. Fed. Cts. § 86:1 (3d ed., 2012).
  • „It’s Finally Time to Modernize Our Patent System,” Los Angeles Daily Journal (July 2011)
  • “Real Reasons the Eastern District of Texas Draws Patent Cases – Beyond Lore and Anecdote,” SMU Science and Technology Law Review (Spring 2011)
  • „Patent Prosecution Pitfalls: Perspectives From The Trenches Of Litigation,” Journal of the Patent & Trademark Office Society, co-author (Summer 2010)
  • „Machines and Transformations: The Past, Present, and Future Patentability of Software,” Northwestern Journal of Technology and Intellectual Property (Spring 2010). This article was „judged one of the best law review articles related to patent law” in 2010, and therefore selected for inclusion in Patent Law Review published by Thomson Reuters (West).
  • „Redefining Prior Art Under Proposed Patent Reform Measures,” ALM’s Patent Strategy and Management Journal (in two parts, June and July 2008)
  • „Code on Disks and Hat Tricks – Is Computer Software on a Medium Really Patentable?,” Journal of the Patent and Trademark Office Society (February 2008). This article received the 36th Annual Rossman Award for „the greatest contribution to the fields of patents, trademarks and copyrights” in the Journal during 2008.
  • „The Patent Reform Act of 2007: Attempting to Modernize the U.S. Patent System,” Federal Bar Association Newsletter (Winter 2008)
  • „Balancing the Four Factors in Permanent Injunction Decisions: A Review of Post-eBay Case Law,” Journal of the Patent and Trademark Office Society (May 2007)
  • „A Two-Track Approach to the Doctrine of Equivalents in Patent Law: Responding to Hilton Davis,” 35 Jurimetrics J. 325 (1995)

Seminars & Speaking Engagements

  • Bloomberg Big Law Business Summit – West (2016, Los Angeles) – Speaker, „The Firm”
  • ACI 4th Annual Paragraph IV Disputes Master Symposium (2016, Chicago) – Speaker, “Untangling the Changing World of Section 101: Solving the Patentable Subject Matter Conundrum”
  • Intellectual Property Owners Association (2015, Webinar) – Speaker, „New Litigation Scenarios After Akamai: Fact Pattern Hypotheticals”
  • Intellectual Property Owners Association (2015, Webinar) – Speaker, “After Teva: How Will Patent Litigation Change?”
  • UCLA School of Law – Adjunct Professor, „Law 525 – Patent Intensive”
  • Patent Nuts & Bolts Workshop (2014, Los Angeles) – Speaker, „America Invents Act”
  • Orange County Bar Association Intellectual Property & Technology Law Section Meeting (2014, Newport Beach) – Speaker, “Patentable Subject Matter: Something More Than Just a Phenomenon”
  • Intellectual Property Owners Association (2013, Webinar) – Speaker, “Causal Nexus in Patent Remedies After Apple v. Samsung
  • Intellectual Property Owners Association (2012, Webinar) – Speaker, “Intervening Rights After Marine Polymer: Where Do Things Stand?”

Bar & Court Admissions

  • 1996, California
  • U.S. Patent and Trademark Office
  • U.S. Court of Appeals, Federal Circuit
  • U.S. Court of Appeals, Ninth Circuit
%d blogeri au apreciat asta: