FOSTUL PEDELIST,PMP-IST ACUALMENTE IN PNLP-PPE,DEPUTATUL SCANDALAGIU MARIN ANTON -UDREA LA DNA!

25 sept.

Deputatul PNL Marin Anton s-a prezentat luni dimineață la sediul DNA în legătură cu un dosar de corupție deschis în 2015. Parlamentarul a declarat că a venit să ridice o citație.

În iunie 2015, procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul senatorului Lucian Iliescu, primar al municipiului Giurgiu la data faptelor, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal deputatul Marin Anton, preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice la data faptei, acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi Cezar-Mircea Măgureanu, senator la data faptei, pentru trafic de influenţă, se arăta într-un comunicat de presă al DNA.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: