Arhiva | 11:32 am

PROFILUL ASA ZISEI „SOCIETATI CIVILE PE CARE SE BAZEAZA GAULEITERUL NAZI,KLAUS WERNER JOHANNIS SLUGA EVREULUI -KHAZAR GEORGE SOROS!

28 sept.

Imagini pentru IOHANNIS,SOCIETATEA CIVILA ,POZE

Asociații create de acoliții Monicăi Macovei, rețeaua Soroș și celebrul Florin Bădiță. Dublă măsură: ONG-uri cu 4 membri dar pro-LGBT acceptate, Coaliția pentru familie, ignorată.

Miercuri, de la ora 16:00, Președintele României va primi reprezentanții a 21 de grupuri și ONG-uri, pentru discuții despre „vulnerabilitățile Curții Constituționale, reforma legislației electorale și pericolul grav și iminent în care se află justiția sub atacul politic al actualei majorități parlamentare”, arată un comunicat de presă.
Întâlnirea a fost convocată, ieri, 25 septembrie, chiar de reprezentanții celor 21 de organizații și grupuri, care i-au cerut președintelui o întâlnire pe temele menționate mai sus.
ActiveNews trece în revistă profilul celor 21 care l-au „convins” pe președinte să-i primească în mai puțin de 24 de ore. În realitate, este fără îndoială că lista ONG-urilor a fost întocmită de consilierii de la Cotroceni, iar „invitația” a fost un simplu pretext.
Se respectă scenariul de acum 2 ani, de după tragedia din Clubul Colectiv, în care președintele a chemat la consultări o serie de ONG-uri, dintr-o listă ce părea să poarte semnătura inconfundabilă a consilierului prezidențial Sandra Pralong, primul lider al Fundației Soroș din România de după 1990.
Menționăm că președintele Iohannis a ignorat invitația Coaliției pentru Familie, organism informal care a declanșat un proces constituțional unic în istoria României, deși CPF a strâns aproximativ 3 milioane de semnături de la persoane cu drept de vot. În ciuda acestui fapt, președintele a spus despre referendum că „nu a penetrat societatea românească”.
Iată lista celor 21 care au avut inspirația să-i ceară lui Iohannis să le primească la Cotroceni:
Aradul Civic
CIVICA (Iași)
Evoluție în Instituție (#Insist)
Inițiativa Craiova,
Inițiativa România,
Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri din Timișoara: Activ Civic, ACUM, Ariergarda, Asociația ARAS – filiala Timișoara, Asociația Culturală Diogene, Asociația SPICC, LGBTeam, Organizația Studenților din Universitatea Timișoara (OSUT), Pieces of Heaven, Yacht Club Timișoara),
Institutul pentru Politici Publice
Oradea Civică (membre ale rețelei civice naționale Contract România
organizația neguvernamentală Centrul pentru Inovare Publică
grupurile civice: Corupția Ucide, Geeks for Democracy și #Rezistența
Cel mai cunoscut ONG dintre cele invitate la Cotroceni este „Institutul pentru Politici Publice” al cărei fost președinte, Violeta Alexandru, a fost ministru în Guvernul Cioloș. ActiveNews scria, într-o investigație publicată în 2016, ca IPP a primit de-a lungul timpului, finanțări de peste 50.000 de dolari din partea magnatului american, George Soroș. IPP s-a remarcat prin somarea adresată PNL de a-i retrage candidatura la Primăria Capitalei lui Marian Munteanu, fostul lider al studenților fiind acuzat că promovează un „discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste”.

Foarte multe din grupurile invitate fac parte din așa-zisa rețea „Contract România”, inițiativă controlată de Mihai Polițeanu, un apropiat al fostului ministru al Justiției, Monica Macovei.  Din această rețea, înființată în mai 2017!, fac parte: Aradul Civic, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara, Inițiativa Craiova sau Oradea Civică. Această rețea își dorește, printre altele, „să apere caracterul laic” al statului român. Afirmația se referă clar la inițiativa Coaliției pentru Familie, pe care Mihai Polițeanu a atacat-o violent cu mai multe ocazii. Unul dintre ONG-urile chemate la Cotroceni, LGBTeam, are patru membri, conform paginii doilasuta.ro.De remarcat că printre reprezentanții societății chemați la Cotroceni se află și pagini de facebook, fără nicio personalitate juridică sau altă activitate în afară de chemarea oamenilor la protestele din februarie 2017. Printre aceștia se numără și Florin Bădiță, cel care mai deunăzi cerea internauților bani să-și plătească utilitățile, neavând job. În această categorie intră și Geeks for Democracy și #Rezistența.

Președintele Iohannis continuă să crediteze numai acea parte din societatea civilă care-i împărtășește valorile seculariste, pro minorități sexuale, din zona stângii europene.
Reclame

PRIMA REACTIE A LIDERULUI PSD LIVIU DRAGNEA LA CONFERINTA ARANJATA PENTRU PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS!

28 sept.

Imagini pentru DRAGNEA,IOHANNIS,POZE

Președintele PSD, Liviu Dragnea, are o primă reacție, după ce președintele Klaus Iohannis a avut o serie de atacuri extrem de dure la adresa partidului de guvernare.
Dragnea susține că nu vrea să vorbească pentru că a vorbit președintele destul și i s-a părut că s-a întors supărat din vacanță.
„Nu vorbesc. A vorbit presedintele destul. A venit suparat din vacanta si ne-a certat pe toti”, a declarat Liviu Dragnea, pentru ProTV.
De notat că președintele Klaus Iohannis tocmai s-a întors din SUA, acolo unde a participat la Adunarea Generală a ONU.
Președintele Klaus Iohannis a declarat că Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, vizate de anchete DNA, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcție.
„Vreau să cred că România este o țară care întărește statul de drept. Într-un stat de drept, persoanele urmărite penal, judecate penal, condamnate penal nu trebuie să fie în conducerea statului”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.
El a afirmat că Rovana Plumb și Sevil Shhaideh trebuiau „să demisioneze sau să fie retrase”.
„Da, doamnele ministru trebuiau, în varianta optimală, să demisionse. A doua variantă acceptabilă – trebuiau să fie retrase”, a spus Iohannis. „Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu e de bun augur”, a adăugat el.

PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS,MARIONETA LUI SOROS SI A OCULTEI SOVIETICE DE LA BRUXELLES SE PREGATESTE PENTRU O NOUA LOVITURA DE STAT !,SA-I FEREASCA DUMNEZEU PE LUTERAN CARE URASTE POPORUL ROMAN SI PE MERCENARII DIN CORPORATIILE MULTINATIONALE SOROSISTE DE FURIA POPORULUI ROMAN!,JOHANNIS TREBUIE SUSPENDAT SI TRIMIS IN JUDECATA PENTRU INSTIGARE LA DESTABILIZAREA ECONOMICA SI GEO-STRATEGICA A ROMANIEI!

28 sept.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis şi-a adus o contribuţie importantă la lămurirea situaţiei prin care trece ţara:

De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care îşi doresc o Românie stat de drept şi care doresc o justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergenţe majore, dar o societate sănătoasă, şi eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România, este obligată să discute public aceste chestiuni fiindcă ele ne afectează, în definitiv, pe toţi.

Seara, agenţiile de ştiri deja difuzau un apel al unor organizaţii non-guvernamentale ale românilor din ţară şi din străinătate prin care cereau preşedintelui să le primească la Cotroceni şi să intervină public. Reproduc comunicatul de pe site-ul de ecouri şi comunicări SRI:

ONG-uri şi grupuri civice care i-au solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să ia atitudine faţă de derapajele CCR, să apere Justiţia şi lupta anticorupţie.

Grupurile Ştafeta Steagului Uniunii Europene, #Rezist Birmingham WMW, #Rezist Milano, Romania As We Want it – Milano, Italia, #Rezist Munchen, d-na Mihaela Moreanu – Torino, Italia şi Rezist Zurich susţin fără rezerve scrisoarea celor 21 de asociaţii din România adresată preşedintelui Klaus Johannis, pe teme legate de iniţiative ale puterii actuale pe subiectele justiţie şi anticorupţie, publicată în presa centrală din România
“. … „Îi solicităm preşedintelui Klaus Iohannis să susţină prin mijloacele care îi stau legal la dispoziţie reprezentarea adecvată a românilor din diaspora, atât în cadrul procesului electoral, cât şi prin numărul de parlamentari ce reprezintă diaspora în Parlamentul României.Să rezumăm. Organizaţiile din străinătate se alătură celor din ţară în legătură cu poziţia acestora pe subiecte de justiţie şi anticorupţie „publicate în presa centrală. De bună seamă că aceste organizaţii nu se alătură celor care scriu despre casele lui Klaus Iohannis sau despre afacerile lui Traian Băsescu şi Elenei Udrea, ei fiind cei care au alarmat Europa şi restul planetei cu anunţul că, la Bucureşti, comuniştii se întorc la putere.

Este minunat că aceste organizaţii vor o reprezentare mai serioasă în Parlamentul României. Eu le-aş face un parlament separat, cu secţii la Madrid, Roma, Atena şi Londra, de unde să ne trimită rezultatul votului prin curierul special SIE, ca nu cumva să se afle conţinutul dezbaterilor.

Ei bine, nici n-au apucat să dea like-uri pe Facebook, că în ţară a şi apărut ştirea cu invitaţia la Cotroceni. Ce rapiditate, ce spirit civic, ce promptitudine! Ca la precedenta invitaţie a ONG-urilor după demonstraţia din Piaţa Universităţii, cea care a dus la căderea guvernului Ponta. Evident, se turează motoarele implicării civice. Şi se plantează indicatoarele pentru acţiunile viitoare. Nu doar împotriva PSD, ci şi a CCR. Abia am pus pe hîrtie cîteva rînduri despre viitoarea campanie împotriva CCR, că a şi apărut apelul ONG-urilor din străinătate şi imediat au fost convocaţi militanto-reprezentanţii la Cotroceni.

Întrerupem descrierea acţiunilor pentru a vă povesti ceva despre cele mai naive şi prostuţe animale din cîte există: iepuraşii. În timpul armatei, într-o pădure a statului ne mai alinam foamea de soldaţi cu cîte un urecheat. Puneam un laţ de sîrmă pe o cărare iepurească, prin zăpadă. În cîteva minute, aveam un prim vînat. Îl „recoltam şi montam alt laţ de sîrmă. Nu treceau mai mai mult de zece minute şi ne alegeam cu altul. Şi aşa mai departe, pînă cînd ne astîmpăram foamea. A doua zi, la fel. Aceeaşi cărare, acelaşi grup de iepuri sălbatici, completat după pierderile din ziua precedentă. Şi viaţa îşi urma cursul ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, repetat şi implacabil.

Aşa şi cu politica. Toţi merg pe acelaşi drum. Şi pesediştii arestaţi pentru şmecherii, şi procurorii care îşi ascund afacerile după alte abuzuri, şi sereiştii care îşi maschează învîrtelile după fapte eroice şi după grija faţă de poporul român. Şi la sfîrşit, iepuroiul cel mare, care bate şi el aceleaşi cărări cu societatea civilă, cu aliaţii, cu anticoprupţia (cînd în stradă, cînd la microfon) şi invită la Cotroceni pentru a vitaminiza următoarele proteste.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS SUSPECTAT CA VREA SA SCOATA LUMEA IN STRADA!

28 sept.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, miercuri, că există riscul ca declaraţiile şefului statului, Klaus Iohannis, privind ”implicarea civică maximă”, să fie înţelese ca invitaţii la proteste, el arătând că acest gest reprezintă o „ieşire din democraţie”.

„Să se incite lumea să iasă în stradă pentru ca nu cumva această majoritate să facă nu-ştiu-ce, mie mi se pare că este o ieşire din democraţie”, a spus Dragnea, despre declaraţiile lui Iohannis de marţi seara.

Întrebat dacă i s-a părut că Iohannis a făcut o invitaţie la proteste prin acele declaraţii, Dragnea a răspuns: „Dar nu am văzut-o numai eu, foarte mulţi oameni au comentat. Există riscul să se înţeleagă în felul ăsta. Eu totuşi cred că e bine ca toţi să nu uităm că Parlamentul e singura instituţie care poate legifera”.

Solicitat, pe de altă parte, să răspundă acuzaţiilor şefului statului şi solicitării acestuia ca cei doi miniştri PSD acuzaţi de DNA, Sevil Shhaideh şiRovana Plumb, să părăsească funcţiile, Dragnea a precizat: „Nu trebuie să-i răspund. Eu am exprimat un punct de vedere. Dacă dumnealui nu a fost în ţară luni, poate nu a fost informat corect”.

Liderul PSD a reiterat faptul că BPN al PSD şi-a acordat susţinerea pentru cei doi miniştri, care deţin funcţii importante în Executiv, el arătând că „nu ar face nimănui bine o schimbare acum”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că, în cadrul dezbaterilor privind legislația din sistemul judiciar, este necesară o implicare civică maximă a tuturor celro interesați de această chstiune.

DOSARUL MICROSOFT.DENUNTUL FOSTULUI MINISTRU PEDELIST GABRILE SANDU IN CARE VORBESTE DE TRAIAN BASESCU,COLDEA ,MAIOR,GITENSTEIN,TAUBMAN,EICHTINGER SI MULTI ALTI PEDELISTI DE FRUNTE AFLATI IN NOUL PNL!

28 sept.

Materialul pe care-l publicăm acum este, fără îndoială, cea mai speculoasă dezvăluire apărută în ultimii ani în spaţiul public! Este vorba despre devoalarea celei mai mari afaceri oneroase pe care statul român a derulat-o după Revoluţie, care, practic, devoalează statul mafiot: Afacerea Microsoft! Niciodată, opinia publică nu a avut în faţă vreo demascare de asemenea proporţii a felului în care personaje de la vîrful statului, inclusiv preşedintele ţării, au acţionat într-o escrocherie uriaşă, cu complicitatea unor ambasadori. Cel puţin asta rezultă din acest „Denunţ”.
Documentul pe care vi-l prezentăm integral mai jos trebuie citit cu atenţie, fiind necesară arhivarea lui de către orice jurnalist de investigaţii, căci de aici înainte se va face mereu referire la el. A fost publicat pe site-ul corectnews.ro de către jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, care l-a pus şi la dispoziţia cititorilor „Cotidianul”.
Este vorba despre „Denunţul” pe care l-a depus la DNA Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor în guvernul Emil Boc, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare în Dosarul Microsoft. Este descrisă în acest denunţ încrengătura uriaşă care a derulat o operaţiune colosală de fraudare a banului public, fiind descrise cu lux de amănunte aspecte incredibile, la care au participat direct sau indirect persoane din vîrful Puterii sau al mediului de afaceri, precum Traian Băsescu, George Maior, Florian Coldea, Elena Udrea, Sebastian Ghiţă, Dorin Cocoş, Claudiu Florică, Dinu Pescariu, precum şi trei ambasadori occidentali: Nicholas Taubman și Mark Gitenstein, ambasadori ai SUA, şi Martin Eichtinger, ambasadorul Austriei.
Citiţi, minunaţi-vă şi trageţi singuri concluziile pe marginea acestui „Denunţ” pe care l-a depus la DNA Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor, participant direct la întreaga escrocherie Microsoft:
„Ministerul Public
Direcția Națională Anticorupție
Dosar nr. 766/P/2016
Domnule Procuror,
Subsemnatul Sandu Gabriel, domiciliat în București, strada Po… nr…, sc. 1, ap. 2, Sector 1, fiul lui Ana și Alexandru, avand CNP 1630908…, în calitate de inculpat în Dosarul nr. 766/P/2016, prin apărător ales av. Daniel M.V. Chitic, formulez în temeiul art. 290 C.pr.pen. prezentul
DENUNȚ
prin care vă aduc la cunoștință săvârșirea mai multor infracțiuni de care am luat cunoștință în perioada în care am fost membru al Guvernului României, respectiv 23.12.2008 – 01.09.2010, în calitate de Ministru al Societății Informaționale și al Comunicațiilor, dar și în calitate de vicepreședinte PDL Central, primvicepreședinte PDL Prahova, și coordonator al PDL Brăila.
Prin conținutul său, acest memoriu are valoarea unei declarații-denunț care să facă posibilă, dacă se va dori, cercetarea întregului context al contractelor încheiate de către Guvernul României cu Microsoft și care s-au constituit începând cu anul 2003 în “platforma de afacere Microsoft”, o escrocherie care a fost transpartinică, transguvernamentală și transfrontalieră. Uriașul prejudiciu al statului român nu poate fi calculat decât în condițiile în care va fi cercetată afacerea Microsoft din perioada 2003 – 2012.
Pentru început, iată câteva elemente din contextul în care s-a derulat în ansamblul ei operațiunea Microsoft, care a prejudiciat statul român cu zeci de milioane de euro:
1. Între Guvernul României și Microsoft, la Roma, data de în 17 Septembrie 2003, a fost încheiat un “Parteneriat strategic” care a avut ca efect instituirea unui monopol în favoarea gigantului IT american pe piața din România. Acest monopol a fost consfințit prin semnarea de către Dan Nica, ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației pe de o parte și Steve Ballmer, CEO Microsoft, pe de altă parte, a unei “Scrisori de intenție privind Parteneriatul Strategic între Guvernul român și Microsoft”, și mai apoi prin semnarea la data de 15 apilie 2004 a Contractului 0115.RO care viza preluarea de licențe pentru operarea computerelor deținute de administrația centrală, (deși o parte din computere dețineau deja licență) dar și pentru proiectele de e-government și licențele educaționale. Arăt că numărul de licențe vizate depășea cu mult numărul computerelor existente.
Acest contract încheiat între stat și o entitate privată a încălcat legile concurenței. Ca efect al încheierii “Parteneriatului strategic” și a “Contracatului 0115.RO”, Microsoft a devenit placa turnantă a pieței IT din România dar și a securității cibernetice a Statului român, fiind anihilată în același timp libera concurență pe piața IT din țara noastră prin legalizarea și instituționalizarea abuzului de poziție dominantă a companiei Microsoft în România. Menționez că Microsoft operează la nivel mondial prin subsidiare zonale ale concernului multinațional. În Europa, subsidiara mare a fost și este Microsoft Irlanda. Locația a fost aleasă anume întrucât are o legislație a impozitelor mai prietenoasă. Microsoft Irlanda a creat o reprezentanță în România numită Microsoft România.
CONTRACTELE MICROSOFT AU FOST FĂCUTE PRIN CORUPEREA OFICIALILOR ROMÂNI
 
2. La intervale de patru-cinci ani, contractul inițial a fost “novat” prin încheierea unor acte adiționale sau noi contracte de ambele părți în urma unor negocieri directe și netransparente care încălcau odată în plus legile europene ale concurenței. Contractele succesive care au “novat” “Parteneriatul strategic” și Contractul 0115.RO au fost făcute prin coruperea sistematică a oficialilor români prin instituirea unei grupări infracționale care s-a aflat de-a lungul timpului, în mod invariabil, în spatele echipelor de negociatori și cărora li s-au oferit ca recompensă procente importante din prețul contractelor încheiate cu statul român prin oferirea unor discounturi imense (ce mergeau până la 65%) din valoarea contractelor încheiate cu Guvernul României. Modul prin care compania Microsoft cumpăra influență la nivelul de vârf al statului român va fi descris în cele ce urmează în prezentul denunț.
3. Cum compania Microsoft (prin subsidiara sa Microsoft Ireland și repreznteanța sa – Microsoft România) nu putea încheia în mod direct contracte directe ca urmare a unei interdicții stabilite de instanțele internaționale în domeniul concurenței, Microsoft opera și comercializează în România în mod indirect licențe și servicii prin intermediul unor terțe companii agreate și abilitate în mod direct de către compania americană numite LAR (Large Account Reseller). Aceste terțe companii (pe care le vom numi în continuare LAR-uri) obțineau și obțin în mod netransparent discounturi stabilite în urma unor negocieri directe între acestea și compania Microsoft, această modalitate de ofertare directă către LAR-uri încălcând odată în plus legile internaționale ale concurenței. În România, au existat și au operat mai multe asemenea LAR-uri (persoane juridice române și/sau străine), care făceau oferte instituțiilor administrației publice centrale, dar de fiecare dată în spatele acestor LAR-uri se găseau aceleași persoane care alcătuiesc un grup criminal organizat.
4. Este esențial de reținut că discounturle acopereau o plăjă largă, între 17 și 65 la sută, ultimul procent fiind total nefiresc sub aspect comercial.
5. În 2009 a fost dată Hotărârea de Guvern 460 și s-a organizat o licitație, câștigată de D-CON.NET AG, un LAR reprezentat de Claudiu Florică, una și aceeași persoană care reprezenta și precedentul LAR care contractase cu Guvernul României – Fujitsu Siemens Computers GMBH (numit în continuare FSC).
TRAFIC DE INFLUENŢĂ SUSŢINUT DE TRAIAN BĂSESCU, EMIL BOC ŞI ŞEFII SRI GEORGE MAIOR ŞI FLORIAN COLDEA
6. Au fost prevăzute sume uriașe (de zeci de milioane de euro) pentru consultanță și asistență, pe care Guvernul României i-a plătit și care au fost dirijați către o rețea de offshoruri deținute de reprezentanții unui grup criminal organizat, alcătuit din peste o sută de persoane, avându-i la vârf pe Claudiu Florică, Dinu Pescariu și Dragoș Stan.
7. În cele ce urmează voi demonstra că Microsoft nu livra în realitate nici toate produsele (licențele) contractate și nici consultanța convenită. În schimb, avea acces la toate informațiile sensibile sau chiar la secrete ale statului român.
8. Prin intermediul LAR-urilor, Microsoft a făcut trafic de influență începând cu anul 2004, fiind susținut în acest sens de un grup consistent de oameni politici în frunte cu președintele de atunci al României, Traian Băsescu, cu primul-ministru Emil Boc, cu consilierul președintelui României, Theodor Stolojan, consiliera prezidențială Elena Udrea, devenită apoi ministru al Dezvoltării, soțul acesteia, Dorin Cocoș, de reprezentanți de frunte ai corpului diplomatic (ambasadorii SUA, a Austriei și Germaniei) și FMI, dar și de ofițeri superiori din Serviciul Român de Informații și STS (generalii SRI Dumitru Zamfir și Dumitru Cocoru, generalul STS Marcel Opriș, aceștia fiind reprezentanții prim adjunctului SRI, generalul Florian Coldea și directorului SRI George Maior).
9. Timp de circa 14 ani, sume uriașe de bani au fost, în baza contractelor Microsoft, preluate din bugetul diferitelor instituții centrale, prin intermediul directorilor Silviu Hotăran și Ovidiu Artopolescu (ultimul, o vreme, fiind și secretar de stat MCSI, sub patronajul lui Dan Nica, în calitate de ministru), având același partener, în persoana lui Claudiu Florică, ca director D-CON.NET AG și FSC, și cu aceiași colaboratori de bază din Microsoft, directorii Florin Pletea – toți plătiți prin intermediul Zonko Overseas Ltd. și alte offshore-uri înființate special în acest sens de către Sorin Eftene, director Microsoft, prin intermediul multinaționalei KPMG – un gigant în domeniul consultanței fiscale.
DORIN COCOŞ, ŞEFUL NEGOCIATORILOR GRUPULUI MICROSOFT CU GUVERNUL ROMÂNIEI
10. Din grupul infracțional organizat care au devalizat bugetul României și au spălat banii obținuți în acest mod, au mai făcut parte și Dragoș Nicolaescu, șef FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), numit în această funcție de către Claudiu Florică, Diana Comănici director economic, și toți ceilalți directori Microsoft, membri ai delegației Microsoft în MCSI, directori FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), directori D-CON.NET AG sau membri ai grupului D-CON.NET AG şi Dorin Cocoș care, începând din 2009, a devenit șeful neoficial al negociatorilor grupului Microsoft în raport cu Guvernul României.
În fapt, contextul electoral al anului 2008 a făcut ca în perioada 15-23 decembrie 2008, la insistențele domnului Gheorghe Ștefan cu susținerea PLD, în cadrul PDL, să se stabilească, prin algoritmul de desemnare al membrilor de partid, cu rezultate foarte bune în campanie electorală, ca funcția de Ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, aripa PLD din PDL, să fie ocupată de subsemnatul.
Imediat după desemnare am fost chemat la partid, la PDL și mi s-a adus la cunoştinţă de către conducerea acestuia, modul de repartizare a funcțiilor de conducere în cadrul MCSI pe baza de recomandare a fiecărei filiale județene PDL.
În data de 23.12.2008 am fost instalat ca ministru MCSI de către domnul vice prim-ministru Dan Nica, cu recomandarea să lucrez cu „omul care știe totul în acel minister” pentru că el l-a înființat, secretarul general al ministrului, domnul Cezar Armeanu. Am preluat MCSI pe bază de proces verbal de la ministrul Karoly Borbély. Menționez că acesta nu mi-a indicat absolut nicio problemă deosebită din activitatea ministerului.
Primele informații pe care le-am primit în minister au fost că acel minister este controlat de SRI și este condus de dl. Dan Nica prin intermediul dlui. Cezar Armeanu, acesta din urmă fiind pe statul de plată atât al lui Microsoft – FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), cărora le reprezintă interesele, cât, mai ales, ale avocatului Doru Boștină, care îi reprezintă pe toți, respectiv Microsoft, FSC, Unicredit și MCSI. În minister era un haos total. Se zvonea că toți șefii de departamente și o parte din angajați erau plătiți de FSC, Florică, TeamNet, Ghiță Sebastian, Siemens, SIVECO, și mulți alții.
În aceste condiții, imediat după preluare am dispus, la sugestia Secretariatului General al MCSI, domnul Cezar Armeanu, o ședință de lucru în care mi s-a adus la cunoștință o singură problemă și anume situația licențelor Microsoft cumpărate de dânsul în numele Guvernului României.
Problema principală ridicată de domnul Cezar Armeanu era inexistența sumelor aferente plăților necesare achitării licențelor nelivrate de Microsoft în perioada 2006 – 2008, dar care trebuiau plătite de MCSI în anul 2009. Este motivul pentru care a fost identificată o soluție de plată, optându-se pentru achitarea contravalorii unui număr antecalculat de ore de consultanță și de mentenanță. Servicii care, în cea mai mare parte, nu au fost prestate.
Ceea ce m-a nedumerit, din primul moment, a fost de ce acest contract de închiriere licențe Microsoft era urmărit de departamentul de politică externă al ministerului, și nu de departamentele de IT, achiziții, sau tehnic. Divergența principală era între departamentul de politică externă, care urmărea derularea contractului și departamentele juridic și economic. Ulterior, am înțeles că oamenii rețelei erau plasați exact în departamentul de politică externă al ministerului.
DOCUMENTE OFICIALE DISPĂRUTE DIN SEDIUL MINISTERULUI COMUNICAŢIILOR
În primele săptămâni din ianuarie 2009, odată cu începerea mandatului meu de ministru MCSI, am dispus efectuarea unei inventarieri complete a licențelor Microsoft, gestionate în perioada 2006-2008, şi a licențelor necesare la nivelul anului 2009. Rezultatul a fost absolut dezastruos. Nu exista nicio coerență în evidența Ministerului, hotărârile de guvern emise în 2008 nu aveau niciun fundament, nu exista niciun document care să stea la baza întocmirii și redactării acestor hotărâri de guvern, nu existau comenzi ale instituțiilor, procese verbale de recepție, de comodat, vouchere, ore de consultanță, nu existau procese verbale de recepție asura serviciilor. Documentul care consemna numărul de ore de consultanță, respectiv 50.000 de ore, document deținut în arhiva Secretarul general-ului MCSI, aferent perioadei 2004 – 2009 (ore evaluate în cadrul MCSI la 5.000.000 $ la nivel de LAR, valoarea de piață fiind de peste 8.000.000 $) dispăruse din evidența MSCI.
Am solicitat o situație a voucherelor date instituțiilor din contractul de licențiere. Nici aceasta nu exista. Am solicitat documentele de livrare ale companiei Microsoft FSC în baza comenzilor date de instituțiile beneficiare, cuprinse în actele adiționale nr. 2, 3 şi 4, precum și procesele verbale de recepție a kit-urilor și a voucerelor de ore de consultanță, însoțite de contracte de comodat cu toate ministerele și instituțiile cuprinse în H.G. 634/11.06.2008 și H.G. 1193/24.09.2008, împreună cu H.G. 1451/12.11.2008. Aceste documente nu mi-au fost prezentate pentru, așa cum mi s-a spus, nu mai existau în minister. Dacă au existat vreodată.
Am avut o discuție foarte dură cu Secretarul general-ul MCSI, domnul Cezar Armeanu, care nu mi-a putut prezenta nicio explicație în condițiile în care nu exista niciun document în minister care să nu treacă pe la el. Foarte prietenos, mi-a spus că nu e nicio problemă pentru că are soluție pentru această situație și îmi va prezenta omul care deține toate documentele prin care va justifica situația de mai sus și care a întocmit și redactat toate hotărârile de guvern menționate mai sus. Șefa serviciului juridic mi-a precizat că aceste documente nu există pentru că aceste hotărâri de guvern au fost pregătite de secretarul de stat Szomodi împreună cu Secretarul general-ul MCSI dl. Cezar Armeanu, și scrise de domnul avocat Doru Boștină.
VALOAREA INIŢIALĂ A CONTRACTULUI MICROSOFT A FOST DE 54.567.465 $
Departamentele din cadrul Ministerului nu au fost implicate. Același lucru l-au susținut și directorul economic al MCSI domnul Florea și șefa Serviciului financiar, doamna Daneț, care mi-au argumentat, inclusiv pe documente scrise, de ce nu pot fi plătite sumele de 31.000.000 $ și 26.800.000 $ aferente actelor adiționale nr. 2,3 şi 4. În urma analizării informațiilor oferite de toate aceste departamente, referitoare la actele adiționale 2, 3 și 4, subsecvente contractului 0115RO/2004, am constatat discrepanțe între prevederile textelor de lege ce vizau termenele de plată, livrarea de produse, cantitățile și modalitatea în care aceste produse puteau fi achitate doar în baza prevederilor bugetare al următorului an şi situația efectiv regăsită, astfel:
Prin Hotărârea de Guvern nr. 470/2004 și CTR 0115RO/2004 se prevedea la:
“Art. 2: plata ratelor se făcea in limita sumelor aprobate anual prin lege cu aceasta destinație din bugetul SGG-ului
Art. 3 alin. 2: instituțiile publice beneficiare vor primi câte un kit de instalare pentru fiecare dintre produsele solicitate.”
În anexa de la H.G. 470/2004 – contractul comercial de închiriere licențe, în art. 5 alin. 4 obligația de livrare se va considera îndeplinită la data prevăzută în notificarea adresată licențiatului de către Microsoft prin care se confirmă că licențiatul are acces la licențe și predă către licențiat câte un kit de instalare pentru fiecare instituție publică beneficiară având calitatea de afiliat inclus.
Contractul a fost semnat de către SGG pe o perioadă de 5 ani (2004–2009), valoarea inițială a contractului încheiat în anul 2004 între SGG şi Microsoft prin reprezentantul său Fujitsu Siemens GMBH Austria a fost de 54.567.465 $ pentru un număr de 50.155 licențe de drept de utilizare începând cu anul 2004 până în anul 2009.Cuantificare Prejudiciu: 15.600.000 $ PLĂTIŢI ILEGAL
Costul de finanțare în valoare de 11.000.000 $ a determinat creșterea valorii contractului de 42.000.000 $ oferta inițială, la 54.567.465 $ – suma apreciată de Gheorghe Gheorghina ca fiind o creștere nejustificată care nu poate fi explicată.
Total prejudiciu aferent contractului 115RO/2004 – 26.400.000 $ din care 11.000.000 $ costuri legale de finanțare și 15.600.000 $ plătiți ilegal cu avizul și acordul dat de Microsoft prin Silviu Hotaran, Ovidiu Artopolescu, Florin Pletea, Sorin Eftene, care au supravegheat afacerea Microsoft. Banii au fost împărțiți între Microsoft, FSC, KPMG şi directorii Microsoft enumerați mai sus, directorii FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) Viena în frunte cu Malinovski, dar și ai FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) România, Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comanici împreună cu cei care țineau legătura cu serviciile secrete și guvernele României – Dragoș Stan și Dinu Mihail Pescariu, bani pe servicii plătite dar nelivrate, ajungând la ei și prin ei la toți cei de mai sus.
H.G. nr. 470/2004 este ilegală pentru că trebuia să cuprindă obligativitatea de a se face licitație publică. Actul normativ a intrat în vigoare la data de 13.04.2004, după ce a fost semnat de:
– prim-ministrul Adrian Năstase – contrasemnează
– ministrul MCTI Dan Nica
– ministrul pentru coordonarea SGG Eugen Bejinariu
– ministrul Finanțelor Publice M. Tănăsescu
Odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri, a fost abrogată o altă hotărâre, H.G. nr. 1473/2003, de asemenea ilegală, care atribuia competență SGG-ului de a semna contractul-cadru de licențiere, referitor la produsele Microsoft. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea 2 nr. 912 din 19 decembrie 2003.
H.G. nr. 1473/2003 a fost semnată la 11 decembrie 2003 de următorii:
– prim-ministrul Adrian Năstase
– ministrul MCTI Adriana Ticau
– ministrul pentru coordonarea SGG Eugen Bejinariu
– ministrul Finanțelor Publice Mihai Nicolae Tănăsescu.
AMENINŢĂRI DIN PARTEA AMBASADORILOR AMERICANI
În prima parte a anului 2009, am avut câteva întâlniri cu toți șefii marilor companii de IT din România, printre care și doamna Irina Socol, președinte, director general al SIVECO SRL. Aceasta mi-a prezentat mai multe variante de îmbunătățire a sistemelor IT în Guvernul României, printre care şi propuneri de îmbunătățire a programelor de licențiere în cadrul Ministerului Învățământului, explicându-mi că nu se poate accepta sub nicio formă oferta Microsoft, întrucât este incorectă, compania SIVECO SRL livrând, în perioada 2000–2004, toate calculatoarele folosite de Ministerul Învățământului pe care erau instalate licențe Microsoft legale.
În 2009, am rezistat insistențelor domnilor Tatomir Cătălin, Sorin Eftene, Florin Pletea, care erau făcute direct sau prin intermediul ambasadei SUA și al ambasadorilor Nicholas Taubman și Mark Gittenstein – mai mult sub forma unor amenințări directe asupra mea și asupra Guvernului României – la presiunile domnilor Dorin Cocoș, Dinu Pescariu (cu care m-am văzut o singură dată în luna mai 2009, iar următoarea dată a intrat peste mine în casă în noiembrie 2009), Claudiu Florică – FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH), Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, dar mai ales a domnilor Cezar Cezar Armeanu și a avocatului Doru Boștină. Toți aceștia au depus eforturi pentru a mă convinge să includ în Hotărârea de Guvern soluția de rezolvare a licențelor Microsoft, în baza solicitărilor făcute de Mihnea Costoiu.
Vă aduc la cunoștință că începând din anul 2008, luna iunie, companiile Microsoft şi FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) au impus un contract de consultanță juridică pentru MCTI cu avocatul Doru Boștină, care era în același timp și avocatul MCSI şi avocatul Unicredit Bank, lucrând direct cu domnii Florică Claudiu, Dinu Pescariu, Dragoș Nicolaescu, Florin Pletea, Sorine Eftene plus Călin Tatomir. Aceștia împreună au procedat la inițierea unui număr de Hotărâri de Guvern prin care se efectuau plăți ilegale.
Respectiv:
1. Conform contractului comercial de închiriere licenţe – anexa la H.G. nr. 470/15 Aprilie 2004, care prevede că obligația de livrare se va considera integral îndeplinită la data prevăzută în notificarea adresată licențiatului de Microsoft Ireland Operation LTD, prin care se confirmă că licențiatul are acces la licențe și a predării către licenţiat a câte unui kit de instalare pentru fiecare instituție publică beneficiară, având calitatea de afiliat inclus.
2. Hotărârea de Guvern nr.199/27.02.2008 prevede, la Articolul 2.2 că autoritățile și instituțiile publice beneficiare au obligația de a transmite, până la data de 30 martie a fiecărui an către MCTI numărul echipamentelor de calcul instalat în cadrul instituției, numărul de licențe existent și numărul de licențe necesar a fi închiriate, cu justificarea necesității, iar MCTI are responsabilitatea de a centraliza și corela aceste informații. La Articolul 3 se prevede că MCTI verifică modul de utilizare de către fiecare autoritate și instituție publică beneficiară a avantajelor și servicilor aferente contractului comercial de închiriere de licențe Microsoft.
3. Hotărârea de Guvern nr.634/11 iunie 2008 prevede plata fără recepționarea vreunui produs. În plus, urmau să fie livrate în luna iunie 2008 produse care aveau să fie folosite începând de la 01.01.2006. În Articolul 2, în schimbul acestora, se prevedea plata sumei de 26.172.156 $. Conform Articolului 3, MCTI urma să distribuie licențe pe bază de contract de comodat instituțiilor și autorităților publice beneficiare (în data de „aprilie 2006” cu drept de folosință de la data de 01.01.2006), În Anexa nr. 2 a Actului adițional nr. 2 se prevedea dreptul neexclusiv de a utiliza produsele software Microsoft închiriate și kiturile de instalare corespunzătoare. În actul adițional nr. 2/11 Iunie 2008, la contractul 0115 RO/2004 se stabilea ca până la data de 31.03.2006 să fie predate kiturile către SGG și contractul de comodat semnat cu instituțiile beneficiare.
Ministrul Karoly Borbély, Secretarul General al MCSI Cezar Armeanu, Secretarul de Stat Szomodi și Microsoft, prin Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene au făcut presiuni uriașe asupra mea, pentru a renunța la verificarea inventarelor licențelor primite și pentru a face plățile retroactiv, în schimbul unor produse nelivrate şi nerecepționate. Produsele așa-zis livrate au fost comunicate MCSI prin intermediul avocatului Boștină Doru, care a și redactat hotărârile de guvern, inclusiv contractele și anexele lor către Microsoft. În acest sens a colaborat cu Călin Tatomir, Sorin Eftene, Florin Pletea și echipele subordonate lor. De la Fujitsu Siemens Computers GMBH au participat Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, care au împărțit banii obținuți ilegal de la Guvernul României între Microsoft, FSC, directorii Microsoft, directorii FSC prin offshore-urile lui Dragoș Stan, Dinu Pescariu, Thomas Heintschell .
Semnificativ cred că este faptul că Dragoș Stan, Dinu Pescariu și Claudiu Florică sunt patronii din umbră ai firmelor Lisaos – Balzac – Essim cu același sediu în Cipru – Limassol Cipru Griva Digeni 115 Trident Centre 3101 (Certificat de înregistrare fiscală 122 601 96 Q nr. incorpore HE 260196), acționar majoritar în Synotech Global Service România SRL, fosta DIM SOFT, actualul loc de muncă al lui Sorin Eftene, care a lucrat permanent în subordinea lui Claudiu Florică, la fel ca și D-CON.NET AG în 2014 – și care a devenit Synotech Global Service Switzerland GMBH (aspect confirmat prin păstrarea numărului de înregistrare la ORC, J40/2051/1994 rezultân în urma fuziunii prin absorbție a societăților Abacus System & Solutions J40/2476/1998 si Abacus Telcon J40/2994/2005), proiect semnat și de Rilla Roxana, avocat partener cu Chirvase Neculai, soțul Rilla Cornel fiind plătit de Florică pentru a fi consilierul ministrului V. Vreme. De remarcat că la nivelul anului 2004, societatea Quinn Asociated LTD, ce avea ca beneficiar real pe Dragoș Stan, este reprezentată de către Irene Spoerry şi Andreas Moustras, persoane ce se regăsesc cu drept de reprezentare și semnătură pentru Essim Partners şi Balzac la nivelul anului 2009. Acest lucru rezultă din contractele semnate între Baringwood si Essim si Balzac, la fel cum D-CON.NET AG si Baringwood sunt reprezentate de Erich Amman. [1]
Călin Tatomir, Sorin Eftene, Florin Pletea, directori Microsoft, împreună cu Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, Victor Malinovski, și ceilalți directori FSC GMBH, prin intermediul lui Dragoş Stan și Dinu Pescariu, au întocmit, prin intermediul avocatului Doru Boștină, împreună cu Cezar Armeanu, secretar general MCTI și cu aprobarea ministrului Karoly Borbély și a Secretarul de stat Szomosi, următoarele Hotărâri de Guvern ilegale, pentru plăți retroactive, pentru marfa nelivrată, toate fiind făcute pentru înșelarea Guvernului României cu suma de 31.144.865 ,64 $ plus 26.725.491 ,36 $, în total însumând 57.970.367 $. Marfa nelivrată reprezintă 31.144.865,64 $.
GABRIEL SANDU: „Elena Udrea m-a obligat să mă văd cu Dorin Cocoș”
Cred că este important să precizez că în anul 2009, a avul loc o întâlnire în patru, impusă lui Pinalti (Gheorghe Ştefan) de Traian Băsescu, Elena Udrea și Dorin Cocoș, în care Claudiu Florică a explicat afacerea Microsoft, FSC, MCTI, cu modul de plată și cu prelungirile de contract FSC 2009 – 2012. Menționez că îl cunoșteam pe Dorin Cocoș din 2007, când în calitate de vicepreședinte PLD, Theodor Stolojan mă trimitea la el pentru a ține adunările PLD la Eurohotels.
Mai fac precizarea că și Emil Boc mi-a pus în vedere să rezolv problema plății, iar Gheorghe Gherghina de la Ministerul Finanțelor m-a presat să plătesc. La rândul ei, Elena Udrea m-a obligat să mă văd cu Cocoș. Cocoș Dorin m-a sunat și m-a presat la rândul lui să rezolv plățile pentru Microsoft. La fel, presiuni în acest sens făceau FSC prin Wolfgang Horak, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, avocatul Doru Boștină (Secretarul general MCSI) și Cezar Armeanu. Precizez că, în aceeași direcție au făcut presiuni și Nicolas Taubman și Mark Gittenstein, ambasadori ai Statelor Unite în România. În cele din urmă o parte din mită nu a mai ajuns la destinatarii finali, pentru că eu am refuzat să plătesc retroactiv 57.000.000 $ fără dovada efectuării prestației serviciilor și livrării produselor.
În continuare, în vederea derulării operațiunilor Microsoft, s-a decis elaboarea unei noi Hotărâri de Guvern, în baza căreia urmau să se plătească licențele din 2004, la care vom primi 50.000 de ore de consultanță plus produse Software Microsoft plus servicii, iar pentru cele nelivrate în 2006, 2007, 2008, 2009 se va prelungi perioada de drept de folosință până în 2012.
În momentul în care Mihai Tănăsescu, în calitate de şef al delegației FMI în anul 2009, (una și aceeași persoană cu cea care a semnat în 2004 HG-urile ilegale pe relația cu Microsoft) a făcut presiuni uriașe către Emil Boc, acesta din urmă i-a dat ordin lui Gherghina să plătească 31.144.865,64 $ în baza Actului Adiţional nr.2 în favoarea Unicredit București. Ulterior, domnul Dragoș Nicolaescu și-a dat demisia, FSC prin Diana Comănici și W. Horar nu au mai recunoscut înțelegerea și au preferat să recunoască nelivrarea, iar Sorin Eftene și Florin Pletea, în calitatea lor de directori ai Microsoft România, au spus clar că fără FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) se oprește discuția.
Prin Hotărârea de Guvern nr.1451/2008 i s-a atribuit MCTI dreptul de a semna actul adițional nr.4, valoarea totală a acestuia fiind de 26.725.491,36 $ pentru un număr de 40.939 licențe cu drept de utilizare începând cu anul 2007 până în 2009, respectiv 22.860 licențe cu drept de utilizare începând cu anul 2008 până în anul 2009. Suma nu a fost achitată din cauza unor deficiențe constatate în actul adițional încheiat, cu efecte în derulare. Factura a fost stornată cu acceptul firmei. Contractul comercial de închiriere de licențe numărul 0115/RO, încheiat la 15.04.2004, prevede la articolul 5.4 că obligația de livrare se va considera integral îndeplinită la data prevăzută în notificarea adresată licențiatului de Microsoft Ireland Operations LTD, prin care se confirmă că licențiatul are acces la licențe, și a predării către licențiat a câte unui kit de instalare pentru fiecare instituție publică beneficiară având calitatea de afiliat inclus.
GABRIEL SANDU: „am fost șantajat să plătesc ilegal cei 57.000.000 $”
Toate H.G.-urile de mai sus sunt absolut ilegale. Ele au fost făcute pentru plata în anul 2009, a unor produse și servicii nelivrate în perioada 2004-2009, fiind întocmite pe baza datelor furnizate de Microsoft prin domnii Sorin Eftene, Florin Pletea, Călin Tatomir și a echipei Microsoft, care cunoșteau clar că prin FSC România si FSC Austria (prin Malinovski, Horak, Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici) au încercat să fure de la statul român suma de 57.000.000 $ prin HG-uri ilegale redactate de avocatul Doru Boștină, întocmite de Cezar Armeanu și aprobate de ministrul Karoly Borbély, bugetate de Varujan Vosganian, și semnate și aprobate de Călin Popescu Tăriceanu. Acest furt grosolan a fost cercetat de DNA, însă făptuitorii mai sus menționați au fost favorizați prin necorelarea cu Dosarul 187/2013, prin prescrierea faptelor din Dosarul 21/P/2006, și prin mușamalizarea Dosarului 448/P/2011.
Menționez că și subsemnatul am fost șantajat să plătesc ilegal cei 57.000.000 $ de către Claudiu Florică şi Dorin Cocoș în mod direct, și indirect de către Traian Băsescu, („Tăticuțul”), Elena Udrea, Emil Boc, Călin Tatomir, Florin Pletea, Sorin Eftene, Gheorghe Gherghina, W. Horak, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, avocat Doru Boștină, Răzvan Radu, Șerban Tănăsescu, dar mai ales de ambasadorii Nicholas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, care m-au forțat să plătesc aceste sume furate de Microsoft cu complicitatea FSC (Fujitsu Siemens Computers GMBH) și gruparea Florică. După intervenția brutală a domnului Mihai Tănăsescu, în calitate de șef al FMI, la Emil Boc, acesta i-a determinat pe domnii Gh. Gherghina și Cezar Armeanu să plătească 31.000.000 $.
GABRIEL SANDU: „ambasadorii Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, m-au amenințat”
Înțelegerea cu Călin Tatomir, Sorin Eftene, Florin Pletea, în calitate de reprezentanți ai Microsoft, pe de-o parte, și Claudiu Florică, Dragoș Nicolaescu, Diana Comănici, ca reprezentanți ai FSC, pe de altă parte a fost de prelungire a contractului pentru perioada 2009 – 2012 și plata sumei de 54.000.000 $ în perioada 2009 – 2012 pentru icențele din 2004. Iar pentru diferența de până a 57.000.000 $ , 50.000 de ore de consultanță în perioada 2009-2012. Ca urmare a negocierilor dure pe care le-am purtat cu aceștia, știind că au furat cei 31.000.000 $ prin Colina Investment direct de la Unicredit, mai sus numiții au preferat să renunțe la 26.000.000 $.
Subliniez că ambasadorii Nicolas Taubman, Mark Gittenstein, Martin Eichtinger, m-au amenințat că voi suporta consecințe serioase dacă nu voi plăti hotărârile de guvern. Este important să fac precizarea că accordul semnat de Guvernul Românei prevede foarte clar că 163.428 de licențe instalate pe 163.428 de calculatoare, vor avea implementate un număr de 36 proceduri la toate cele 27 de instituții, conform Hotărârii de Guvern 460/2009, cu instituții comasate.
1. Ministerul Afacerilor Externe
2. Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri
3. Ministerul Apărării Naționale
4. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
5. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
6. Ministerul Sănătății
7. Ministerul Public
8. Ministerul Finanțelor Publice
9. Ministerul Justiției
10. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989
11. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
12. Ministerul Mediului și Pădurilor
13. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale
14. Secretariatul General al Guvernului
15. Departamentul pentru Relația cu Parlamentul
16. Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice
17. Centrul Român pentru Promovarea Comerțului și Investitiilor Străine
18. Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor
19. Consiliul Național de Contestare a Contestațiilor
20. Institutul Național de Statistică
21. Oficiul Național pentru Cultul Eroilor
22. Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
23. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
24. Ministerul Culturii și Patrimoniului Național
25. Ministerul Administrației și Internelor
26. Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului
27. Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret
Fiecare din aceste instituții cumulat pe toate cele 164.428 de calculatoare, adunate ca număr de licențe totale pe instituții, ar fi trebuit să aibă fiecare un sistem intranet securizat de STS, care per total să facă intranetul Guvernului cu 36 proceduri instalate și funcționale pe fiecare calculator, și în interconexiune respectiv cu:
P1 – Achiziții publice
P2 – Analiză și elaborare acte normative
P3 – Analiză și soluționare petiții
P4 – Avizarea instrumentelor de plată cu acces la distanță
P5 – Circuitul informațional
P6 – Controlul documentelor
P7 – Controlul înregistrărilor
P8 – Deplasări externe
P9 – Deplasări interne
P10 – Derularea financiară a contractelor UMP
P11 – Elaborare politici și strategii în domeniul societății informaționale
P12 – Elaborarea proiecte e-guvernare
P13 – Elaborarea planului strategic
P14 – Elaborarea poziției de negociere a României la UE
P15 – Elaborarea procedurilor
P16 – Elaborarea propunerilor de politici publice
P17 – Elaborarea propunerilor de politici și strategii în comunicații
P18 – Evaluare și inventariere a bunurilor primite cu titlu gratuit
P19 – Evaluarea performanțelor personalului contractual
P20 – Evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarilor publici
P21 – Fișa postului
P22 – Furnizarea informațiilor de interes public
P23 – Gestionarea abaterilor
P24 – Managementul riscului
P25 – Metodologia de elaborare a bugetului propriu
P26 – Metodologia privind recrutarea și selecția funcționarilor publici
P27 – Metodologia privind recrutarea și selecția personalului contractual
P28 – Monitorizare mentenanța autoturisme și consumul de combustibil
P29 – Organizarea și efectuarea controlului
P30 – Program de audiențe
P31 – Prezenta personalului în MCSI
P32 – Procedura de achiziție publică de bunuri pentru proiectul EBC
P33 – Procedura de achiziție publică de servicii pentru proiectul EBC
P34 – Recepția produselor, evidența și gestionarea
P35 – Reprezentare grupuri de lucru tehnice
P36 – Stabilire și monitorizare obiective specifice.
Cele 36 de proceduri pentru cele 27 de institutii implementate pe 163.428 de calculatoare ar fi însemnat intranetul Guvernului și baza pentru trecerea la societatea informațională.
GABRIEL SANDU: „AM FOST PRELUAT DE MAŞINA LUI SEBASTIAN GHIŢĂ ŞI DUS LA UNUL DIN SEDIILE SRI”
La data de 30 iunie 2010 am anunțat Microsoft și D-CON.NET AG că voi suspenda plățile pentru nelivrare. Presiunile făcute de Microsoft, Claudiu Florică și mai ales Dorin Cocoș și Elena Udrea, au dus la “demisionarea” mea de către prim ministrul Emil Boc la ordinul preşedintelui Traian Băsescu.
Referitor la implicarea reprezentanților SRI și a fostului președinte Traian Băsescu, declar următoarele: În luna ianuarie 2009, am fost solicitat de domnul Sebastian Ghiță – sponsorul personal al doamnei Roberta Anastase, pentru o întâlnire cu o persoană foarte, foarte importantă. Am fost preluat de la minister de mașina cu șofer a domnului Sebastian Ghiță și, împreună cu acesta, am fost dus la unul din sediile SRI, unde ne aștepta domnul general Dumitru Zamfir. Aici am aflat următoarele:
1. MCSI este un obiectiv strategic pentru siguranța națională, iar obiectivul principal al ministeriatului meu va fi CERT-ul, care este în subordinea mea directă, în componența ICI-ului dar care va fi coordonat în mod direct de SRI prin detașarea unui ofițer SRI, care cunoaște foarte bine problema. CERT-ul urma să facă parte din organizația europeana E NISA.
2. Punctul unic de contact (PCU) era următorul obiectiv strategic, acest punct unic de contact urmând să fie modul de comunicare securizată a României cu Uniunea Europeană;
3. Am aflat deasemenea că prioritatea numărul unu a SRI era securitatea cibernetică a României
4. În consecință, toate proiectele IT sau produse Software vor avea și o componentă de securitate și, implicit, o viză mai mult sau mai puțin vizibilă a SRI-ului.
5. România are ca obiectiv o singură bază de date care să fie o componentă a S.I.I. – Sistemul Informativ Integrat – cu maximum de servicii de e-Guvernare posibile pe fiecare etapă, pentru trecerea către o societate informațională.
Pentru realizarea acestor obiective, am avut întâlniri săptămânale și, uneori, zilnice pe această temă, precum și pe alte teme de interes național sau de siguranță națională cu domnii general Dumitru Zamfir, Dumitru Cocoru din SRI precum și cu domnul general Marcel Opriș, directorul STS.
Am primit un material de la SRI, pe baza căruia am elaborat Strategia Națională de trecere către societate informațională – e-România. După primirea materialului, am procedat la stabilirea obiectivelor și am făcut prima licitație e-România 1, care, împreună cu e-România 2, trebuiau să cuprindă 169 servicii de e-guvernare, care funcționau în teritoriu, fiind realizate prin proiectele cu fonduri europene precum și cel puțin 40 de servicii de e-guvernare la nivel național. Nu am știut cine a câștigat e-România 1. După câștigarea licitației e-România 1, la începutul anului 2009, am fost sunat de domnul Sebastian Ghiță, cu care m-am întâlnit și care mi-a spus următoarele:
1. trebuie să țin cont de Dorin Cocoș, care are interese cu Elena Udrea, care la rândul ei are o influență uriașă asupra lui Traian Băsescu. De altfel, se pare că, la acel moment, Dorin Cocoș mă “pârâse” deja președintelui Băsescu că “cu Sandu nu se poate lucra”.
2. Ministerul meu are un proiect e-România, iar el, Sebastian Ghiță, este cel care l-a câștigat, dar este de acord ca o parte din proiect să fie preluat de Dorin Cocoș, la insistențele domnului Dinu Pescariu. În acest sens, mi-a solicitat ca, în zilele următoare, să îl primesc pe grecul care, împreună cu Claudiu Florică, era șef de consorțiu, sugerându-mi să accept condițiile puse de Cocoș – Pescariu – Florică, întrucât aceștia au acordul lui Traian Băsescu și “viza” lui Florian Coldea, motiv pentru care nu avea rost să “îmi bat cuie în talpă”.
A doua zi, am avut ședință de Guvern, prilej cu care am fost rugați de Elena Udrea, colega mea ministru, să ieșim puțin din ședință pentru avea o discuție. Odată ieșiți, aceasta m-a rugat să-l văd în ziua următoare la ora 8:30, la Eurohotels, pe domnul Dorin Cocoș. Am acceptat, pentru că deja toată situația devenise explozivă.
La data și locul stabilite de către doamna Elena Udrea, m-am întâlnit cu domnul Dorin Cocoș. Acesta a ținut să-mi spună că, anterior întâlnirii cu mine, a vorbit cu președintele Băsescu și s-a înțeles totodată și cu domnul Sebastian Ghiță. În acel moment, după discuția cu mine, [Dorin Cocoş, nn..] urma să îl sune pe președintele Băsescu, să îi confirme că am acceptat să îi primesc pe Claudiu Florică împreună cu un cumnat al acestuia, un grec, implicat compania care câștigase licitația e-România 1. Cu acesta și împreună cu Sebastian Ghiță, care conducea echipa TeamNet, urma să discut condițiile de desfășurare a contractului. Am acceptat și i-am spus domnului Cocoș ca “grecul” să contacteze secretariatul meu de la minister. Acesta a sunat și a fost stabilită o întâlnire.
În pregătirea întâlnirii, eu am hotărât să fie întrunită pe echipe de negociere, din care însă nu am dorit să fac parte. După câteva săptămâni, în care domnul Claudiu Florică s-a aflat quasi permanent în MCSI, nu s-a ajuns la niciun rezultat în urma negocierilor purtate, deoarece noua echipă de negociere condusă de Claudiu Florică voia să schimbe total condițiile de licitație, în special să reducă la jumătate a numărului de servicii de e-Guvernare.
GABRIEL SANDU: „COCOŞ A DISCUTAT CU TRAIAN BĂSESCU ŞI URMA CA UN OM AL LUI FLORIAN COLDEA SĂ MĂ CAUTE
Într-una din discuțiile pe care l-am avut cu domnul Claudiu Florică de față chiar cu consilierii, care au avut în sarcina de serviciu negocierea contractului România, mi-a făcut precizat ca el nu reprezintă doar interesele lui, ci și pe ale lui Sebastian Ghiță și mai ales Dorin Cocoș și că, de față cu acesta (Claudiu Florică), domnul Dorin Cocoș l-ar fi sunat de președintele Traian Băsescu, pentru a îi expune situația și a-i spune că “se pare că Gabriel Sandu joacă într-un alt film.” În concluzie, Claudiu Florică mi-a spus că propunerea lui a fost discutată de către domnul Dorin Cocoș cu domnul președinte Băsescu, care cunoaște problema, urmând ca un om al lui Florian Coldea să ia legătura cu mine și să îmi explice cum poate deveni legal tot ceea ce-mi cer ei, cum vor fi disponibilizați 1,8 milioane de euro din această afacere, care se va face cu ei (Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Dorin Cocoș și Sebastian Ghiță) sau deloc.
Ulterior, am fost sunat din nou și de către domnul Sebastian Ghiță, prilej cu care am avut o discuție extrem de dură cu acesta, în care și el a ținut să îmi precizeze următoarele:
1. Dorin Cocoș lucrează în numele președintelui Traian Băsescu, pentru Băsescu și Elena Udrea;
2. Având această atitudine și comportament nu voi apuca sfârșitul anului în fotoliul de ministru;
3. Am fost întrebat “ce treabă am eu cu bugetul Ministerului?” Și mi-a sugerat “să-mi văd de treaba mea și să accept condițiile puse de Cocoș – Florică – Pescariu, pentru că, în caz contrar, îmi voi pune serviciile în cap, având în vedere ca acești domni lucrează pentru “ei”;
4. Sebastian Ghiță mi-a spus că va încerca să mă ajute dar cuplul Cocoș – Perscariu, cu sprijinul doamnei Udrea, era “mult mai tare decât” el la aceea dată.
5. Tot Sebastian Ghiță mi-a sugerat să accept cererile lui Florică – Pescariu – Cocoș, măcar pentru a câștiga timp, pentru că “mi l-am pus și pe Pinalty în cap”
Într-adevăr, în zilele următoare s-au repetat aceleași presiuni venite din partea doamnei Elena Udrea și Gheorghe Stefan, presiuni la care s-a adăugat și un telefon direct primit de la președintele Traian Băsescu, toți solicitându-mi să am o nouă întâlnire cu domnul Dorin Cocoș.
A trebuit să accept întâlnirea cu Dorin Cocoș, care mi-a solicitat mod expres să accept următoarele cerințe și condiții:
1. proiectul va fi funcțional în trei ani (lucru pe care personal îl consideram inacceptabil, deoarece acesta ar fi trebuit să fie pus în funcțiune în maximum un an)
2. Vor fi înjumătățite numărul de servicii cuprinse în proiect;
3. Pentru serviciile care urmează a fi implementate (cealaltă jumătate) se va proceda la o suplimentare cu 50 la sută a bugetului afectat;
4. Vor fi anulate creditele de angajament și se va trece totul pe bugetul anului 2009, cu plată anticipată.
Ulterior acestei discuții, mai exact a doua zi, m-am văzut și cu domnul Claudiu Florică. La această întâlnire am avut un comportament mai mult decât neprietenos cu interlocutorul meu, căruia i-am spus “să se ducă dracului învârtindu-se, la pachet cu Ghiță, Cocoș, Pescariu” și am cerut să-mi facă plăcerea de a nu-l mai vedea în perioada următoare. Ca răspuns la mesajul meu tranșant, domnul Claudiu Florică, cu tupeul care îl caracterizează, m-a amenințat că dacă nu accept condițiile impuse, acesta “mă va turna”. Deși nu aveam de ce să mă tem de o eventuală delațiune, am luat în serios amenințarea acestuia, fiind conștient de susținerea formidabilă pe care o avea din partea FSC și Microsoft și, prin acestea, interesele lor fiind susținute și de ambasadele SUA, Germaniei și Austriei, influența sa ajungând în acest mod până la primul-ministru Emil Boc și președintele României, Traian Băsescu.
În pofida presiunilor și amenințărilor primite, subsemnatul am anulat licitația e-România 1, împiedicând astfel ca bugetul statului român să fie căpușat prin comisionare de către aceleași grupuri de persoane, fapt care, în mod evident, a avut ca efect direct situația în care mă găsesc acum.
În luna septembrie 2010, am avut o discuție foarte dură cu domnul Gabriel Marin, care m-a atenționat că e-România nu se va mai face din următoarele considerente:
1. domnul Valerian Vreme nu înțelege nimic din nimic și este controlat în proporție de 100% de cuplul Udrea – Cocoș;
2. “S-a băgat pe fir cuplul de jigodii ordinare” Pescariu – Florică, care “sunt niște nemernici și vor fura tot”;
3. A venit la el Dinu Pescariu și i-a cerut milioane de euro comision în numele lui Dorin Cocoș, spunându-i că, în caz că nu-i va primi, va bloca proiectul. Mi-a mărturisit că, dacă ar fi dat acești bani, nu ar mai fi putut termina proiectul.
După această discuție, am luat masa cu domnul ministru Valerian Vreme și cu domnul secretar de stat Marius Fecioru. Cu acest prilej, domnul Valerian Vreme mi-a spus că președintele Băsescu îi interzisese să mă vadă. Tot atunci Marius Fecioru mi-a spus clar că Elena Udrea și Dorin Cocoș vor să mă scoată din partid, pentru că sunt incontrolabil și, pentru a mă face să tac, s-au gândit chiar să îmi facă un denunț la DNA. Cu acest prilej, amândoi mi-au spus că nici Microsoft și nici e-România nu mai sunt problemele mele și că ar fi mai bine să îmi văd de drum și poate așa voi scăpa. Menționez deasemenea că amândoi știau de situația Omnilogic, amândoi fiind chemați la acel moment la ordin de către Dorin Cocoș.
GABRIEL SANDU: „DIN „BIDOANELE SECURITĂŢII”. COCOŞ SCOTEA BANI PENTRU TRAIAN BĂSESCU ŞI ELENA UDREA”
După mai mult timp, m-am revăzut cu Gabriel Marin, care mi-a spus clar că Dinu Pescariu l-a șantajat și, împreună cu Claudiu Florică, “i-au furat banii”, care au ajuns și la Cocoș. Cu acest prilej mi-a mărturisit că el, personal, ca urmare a șantajului căruia i-a fost supus, a plătit 3 milioane € comision către triada Pescariu – Florică – Cocoș dar că el nu a primit niciun ban din acest proiect. Eu l-am avertizat că Agenția “România digitală”, cu cei 27 de angajați ai săi, va trebui să lucreze doar pentru e-România, altfel aruncă totul în aer. El mi-a spus clar că Pescariu, Cocoș și Florică i-au furat banii pentru proiect și au blocat proiectul și nu are ce să le facă, deoarece a aflat că off-shore-urile înființate de aceștia sunt în realitate societățile “bidoane colectoare” ale Securității, și că, din aceste societăți, Dorin Cocoș scoate bani pentru președintele Traian Băsescu și Elena Udrea. Mai mult, acesta mi-a spus că ei nici nu se ascund, lucrând pe față, Pescariu spunându-i fără să vrea că banii vor fi plătiți în “off-shore-ul Microsoft”, de unde ia bani toată lumea: șefii Microsoft, oamenii “serviciilor” românești, politicieni și mulți alții, “de ajuns să îi fie frică până și lui când se va sparge buba”. Tot Pescariu i-ar fi spus că el a plătit, “însă banii nu au ajuns unde trebuia, și acum nu mai știe ce să facă”.
Aceste declarații au fost confirmate și se coroborează cu declarațiile lui Dorin Cocoș care, în Dosarul 1865/1/2016 (numit “Microsfot II”), a declarat că “Dinu Pescariu a efectuat la solicitarea sa următoarele plăți:
– 500.000 euro către o firmă chinezească numită Shanzen pentru următoarele produse: 300.000 geci, 1.000.000 pixuri, 300.000 umbrele, 300.000 fesuri, 300.000 fulare, 1.000.000 brichete;
– 300.000 euro la o altă sucursală îm Austria pentru achitarea altor produse de campanie electorală;
– 1.700.000 euro în mai multe tranșe plătită începând cu sfârșitul anului 2009, începutul anului 2010, sumă care i-a remis inculpatului Gabriel Sandu cu titlul de împrumut, suma de 500.000 euro întrucât acesta i-a spus că are nevoie de bani urgent pentru a face plăți aferente campaniei electorale prezidențiale;
– 600.000 euro care conform proprieti declarații rezultă că i-a depus la sediul PDL din Modrogan, mai precis i-a remis domnului Ivașcu la solicitarea domnului Vasile Blaga care era la acel moment secretar general al partidului și șeful campaniei electorale, iar banii au fost dați iarăși fără a primi vreo chitanță în acest sens;
– 50.000 euro i-a dat domnului Alin Albu, trezorierul PDL pentru achiziția unor găleți, tot fără chitanță;
– 30.000 euro i-a dat domnului Radian Tufa, secretar general al Ministerului transportului pentru a achita transportul containerelor cu produse electorale în țară, precum și costurile cu depozitarea; 300.000 euro i-a cheltuit în folos personal; 200.000 euro i-a remis firmei Shanzen din România;
– 1.800.000 – 1.900.000 euro a fost achitată de Dumitru Nicolae a fost achitată de Dumitru Nicolae pentru mine din banii primiți de la Dinu Pescariu, în Elveția, pentru achitarea contravalorii altor produse electorale și a precizat că au fost 27 containere de materiale electorale; (…)” (paginile 40 – 41 din Decizia ÎCCJ 162/03.10.2016).
GABRIEL SANDU: „TRAIAN BĂSESCU A FOST BENEFICIARUL DIRECT AL UNEI SUME DE CEL PUŢIN 5.480.000 EURO”
Coroborând declarațiile lui Dorin Cocoș (consemnate cu putere de lucru judecat de către ÎCCJ) cu faptele denunțate prin prezentul memoriu de către subsemnatul, este evident că Traian Băsescu a fost beneficiarul direct și final al unei sume de cel puțin 5.480.000 euro din banii sifonați de către grupul criminal organizat mai sus denunțat, sumele fiind folosite în mod direct și nemjlocit în campania prezidențială din anul 2009, acesta fiind motivul real pentru care, în mod direct și indirect, a făcut presiuni asupra mea în vederea încheierii contractelor cu Microsoft prin intermediul LAR-urilor mai sus menționate.
Față de toate cele mai sus menționate este evident că Microsoft a avut o acţiune concertată și constantă prin care a urmărit păstrarea și consolidarea monopolului său pe piața IT din România, prin continuarea realațiilor contratuale cu Guvernul României ca efect al faptelor de corupție pe care le-a permis, inițiat, încurajat și favorizat în raporturile pe care această companie le-a avut cu cei mai înalți demnitari ai satului român și a structurilor acestuia de securitate.
În drept, consider că faptele săvârșite de persoanele fizice și juridice mai sus menționate întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni, încadrări juridice pe care vă solcităm repectuos a le avea în vedere, fără însă a vă limita numai la acestea, în cercetarea faptelor și persoanelor pe care le-am denunțat prin prezentul memoriu:
– compania Microsoft a săvârșit faptele prevăzute de la art. 367 C.pen. (Constituirea unui grup infracțional organizat), 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen., 290 C.pen. și 292 C.pen. (instigare la trafic de infuență, dare de mită și cumpărare de influență);
– ambasadorii SUA – Nicholas Frank Taubman și Mark H. Gitenstein și ambasadorul Austriei – Martin Eichtinger au săvârșit faptele prevăzute de 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen. (instigare la trafic de infuență);
– Băsescu Traian a săvârșit faptele prevăzute de la art. 367 C.pen. (Constituirea unui grup infracțional organizat), 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen. (instigare la trafic de infuență), 289 C.pen. (luarea de mită), art. 29 lit. c din Legea 656/2002 (spălarea de bani);
– Emil Boc și Elena Udrea au săvârșit faptele prevăzute de 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen. (instigare la trafic de infuență);
– Dorin Cocoș, Claudiu Florică, Dinu Pescariu, Călin Tatomir, Sorin Eftene, Florin Pletea, Dragoș Nicolaescu au săvârșit faptele prevăzute de 367 C.pen. (Constituirea unui grup infracțional organizat), 291 C.pen. (Traficul de influență), 47 raportat la 291 C.pen., și 292 C.pen. (instigare la trafic de infuență și cumpărare de influență) și art. 29 lit. a și b din Legea 656/2002 (spălarea de bani).
Față de cele arătate, rog analizați și dispuneți. Sandu Gabriel”
Fără îndoială, în acest „Denunţ” depus la DNA, Gabriel Sandu îşi asumă întreaga responsabilitate faţă de acuzaţiile adresate persoanelor nominalizate. De asemenea, ţinînd cont de gravitatea acestor acuzaţii, persoanele citate au, desigur, oricînd la dispoziţie în „Cotidianul” spaţiul necesar pentru orice precizări sau dreptul la replică pe care ziarul nostru l-a acordat totdeauna.

ROMANIA TAIE 3,7 MILIARDE DE LEI DE LA AUTOSTRAZI!

28 sept.

Compania de Drumuri a cerut 538 de milioane de lei pentru întreținere dar s-a trezit cu o reducere de 40 de milioane.

Cu drumuri mai proaste ca în Burundi, Zimbabwe, Nepal sau Tanzania – potrivit raportului publicat de Forumul Economic Mondial- România rămâne fără o sumă consistentă alocată la începutul anului pentru realizarea drumurilor de mare viteză precum și întreținerii rețelei rutiere existente.

Datele oficiale arată că prin rectificarea bugetară de la jumătatea lunii Compania de Drumuri pierde 3,7 miliarde de lei, bani pentru cofinanțarea proiectelor de autostrăzi care se construiesc prin programele europene.

Practic, prin slaba pregătire a proiectelor lansate în licitație, probleme birocratice cu avize de mediu și construire sau litigii între constructor și beneficiar, Compania de Drumuri nu reușeste să utilizeze banii de la buget și mai ales miliardele de euro din fonduri europene nerambursabile. Iar pe șantiere exemplele sunt nenumărate: pe Autostrada A 10 Sebeș-Turda loturile 1 și 2 la care se lucrează din 2014 au stadiu fizic de execuție sub 50 % și nu au autorizații de construire pe toată lungimea.

Și mai dramatică este situația pe șantierul Autostrăzii Târgu Mureș- Turda unde șantierele de pe cele cinci loturi variază între 0 și 48 %, contractele fiind semnate încă din 2016.

Compania de Drumuri a cerut suplimentarea bugetului pentru întreținerea șoselelor cu 538 de milioane de lei dar s-a trezit cu o tăiere de 40 de milioane
Rectificarea bugetară taie fonduri și din bugetul alocat întreținerii rețelei de autostrăzi și drumuri naționale, astfel CNAIR pierde 40 de milioane de lei după ce, la începutul anului a primit ca alocări bugetare pentru întreținere doar 290 de milioane de lei. Atunci Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, spunea că la rectificare – care se dorea pozitivă- să se ajungă măcar la suma din 2016 adică aprox. 500 de milioane de lei. Șefii de la drumuri au cerut 538 de milione în plus dar până la urmă s-au ales cu reduceri:

,,Pentru activitatea de întreţinere a infrastructurii rutiere cu finanţare din transferuri de la bugetul de stat a fost transmisă solicitarea de suplimentare a prevederii bugetare aprobată cu suma de 538.361 mii lei, de la 289.000 mii lei la 827.361 mii lei, valoare faţă de care până în prezent nu s-au întreprins alte demersuri către OPC de modificare.’’ – preciza CNAIR la începutul lunii.
Locul 120 în lume la calitatea infrastructurii rutiere.

Tăierile de fonduri dedicate investițiilor și întreținerii drumurilor vor duce la un nou loc rușinos în topul Forumului Economic Mondial care analizează calitatea infrastructurii. Nu ne ajută nici rețeaua de șosele secundare, potrivit unui raport INS, 36 % din drumurile publice din România sunt pietruite sau din pământ.

XU FEIHONG AMBASADORUL CHINEI,SPERA SA CONSOLIDAM COORDONAREA POLITICA SI DE STRATEGIE DINTRE CHINA SI ROMANIA!

28 sept.

Ambasadorul Chinei la București, , speră într-o consolidare a coordonării politice și a strategiilor dintre China și România, în contextul în care „niște proiecte, niște negocieri au nevoie de un ritm mai accelerat”.

Diplomatul vorbește, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, despre perspectivele investițiilor chineze în România, despre sancțiunile recente împotriva Coreei de Nord, aprobate de China, și despre acorduri economice majore semnate în țara noastră.

El vorbește despre negocierile Nuclearelectrica, despre perspectivele ca Portul Constanța să devină un hub pe noul „Drum al mătăsii” și despre o nouă viziune a comunității internaționale. „În epoca globalizării, interesele tuturor țărilor sunt interconectate și se influențează reciproc. De aceea, comunitatea internațională trebuie să se debaraseze de toate concepțiile privind Războiul Rece și să formeze noi concepții pentru cooperarea comună amplă și durabilă de securitate și să mențină împreună o structură de securitate pentru dreptate, justiție”, a afirmat Xu Feihong.

În ceea ce privește sancțiunile impuse Coreei de Nord, Xu Feihong apreciază că, în prezent, „chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților”. „Spre exemplu, Coreea de Nord face teste nucleare și Consiliul de Securitate dă niște sancțiuni. Dar, după aceea, Statele Unite și Coreea de Sud fac exerciții militare. Apoi, Coreea de Nord face din nou teste nucleare. Trebuie să facem ceva ca să oprim acest cerc vicios. Partea chineză joacă un rol pentru asumarea responsabilității în acest domeniu”, a afirmat el.

AGERPRES: China este unul dintre marii investitori din România în materie de tehnologie și smart city. Puteți să ne spuneți la cât se ridică nivelul investițiilor chineze pe segmentele IT&C în țara noastră și care ar fi viitorul acestor investiții?

Xu Feihong: China, în ceea ce privește „orașul inteligent”, este în topul mondial, putem să spunem. Companiile chineze ZTE, Huawei au o experiență bogată în acest domeniu și au și afaceri în domeniul „orașul inteligent” în România și au făcut multe eforturi pentru continuarea colaborării cu România. De exemplu, compania ZTE a făcut construcții pentru parcări inteligente în Constanța și Timișoara, a colaborat și cu Alba Iulia pentru un sistem de iluminare inteligent. În luna mai a acestui an, compania Huawei a convocat un forum pentru orașul inteligent și acolo au participat reprezentanți ai mai multor companii pentru a discuta despre colaborarea în domeniul „orașul inteligent”.

Partea română încurajează și sprijină investițiile chineze în România și partea chineză își exprimă înalte aprecieri pentru acest fapt. Sperăm ca piața de IT din România să fie cât mai deschisă, să colaboreze cu curaj cu companiile chineze, să promoveze niște proiecte de colaborare cu partea chineză și să stimuleze schimburile între companiile chineze și române. Partea chineză este dispusă să depună eforturi comune cu partea română pentru a sprijini legăturile strânse între companiile de IT din China și din România și să lărgim colaborarea în contextul criteriilor Uniunii Europene.

AGERPRES: Pentru că vorbeați de investițiile chineze în România, negocierile cu compania chineză CGN au fost amânate de mai multe ori în cazul Nuclearelectrica. Însă Nuclearelectrica a anunțat că vrea să prelungească negocierile. Care sunt problemele ce întârzie semnarea unui contract în acest domeniu?

Xu Feihong: Anul trecut au fost alegeri parlamentare și schimbări de guvern și echipa de negocieri nu a avut mandat de continuare a discuțiilor și au anunțat în scris partea chineză să suspende negocierile asupra acordului de acțiuni. Anul acesta, compania CGN (China General Nuclear Power Corporation) și partea română au avut mai multe consultări și în luna iulie Guvernul României a prelungit un nou mandat pentru partea română de negociere, ca să continue discuțiile cu compania CGN. Acum, după cum știu eu, cele două părți o să intensifice negocierile asupra acestui proiect și sper că, prin eforturi comune, anul acesta acest proiect să facă niște pași solizi în colaborare.

AGERPRES: Tot referitor la domeniul energiei, tranzacția KazMunayGas și China Energy Company Limited (CEFC) a fost aprobată de autoritățile române. Cum vedeți viitorul tranzacției și, în context, va prelua China Energy Company Limited negocierile cu guvernul român pe marginea memorandumului legat de compania Rompetrol?

Xu Feihong: Proiectul acesta este un proiect major de colaborare între România și China și sper ca ambele părți să finalizeze cât mai repede procedurile pentru transferul de acțiuni. Memorandumul de colaborare este semnat de compania Rompetrol și Guvernul României. Compania chineză CEFC nu participă direct la negocieri.

AGERPRES: Au existat controale la Dragonul Roșu, unde activează oameni de afaceri chinezi. Vi s-au plâns aceste persoane și ați avut discuții cu autoritățile române pe această temă?

Xu Feihong: Dragonul Roșu este cea mai mare piață de vânzare engros a mărfurilor chineze în România și foarte mulți oameni de afaceri chinezi lucrează acolo. Această piață a jucat un rol foarte important pentru promovarea colaborării economice între China și România. În timp, oameni de afaceri chinezi, prin dezvoltarea proprie, au adus contribuții și la dezvoltarea pieței economice din România și la promovarea prieteniei chino-române. În ultimii ani, autoritățile române, pentru a intensifica administrarea pieței „Dragonul Roșu”, au făcut niște controale la piață și partea chineză exprimă respectul pentru aceste măsuri. În același timp, sperăm ca piața Dragonul Roșu să fie un mediu favorabil pentru afaceri: pe de o parte să protejeze interesele vânzătorilor și comercianților, pe de altă parte să aducă și facilități pentru poporul român.

AGERPRES: Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat la un moment dat că numărul de vize emise pentru oamenii de afaceri chinezi este prea mic. Ați avut discuții în acest sens cu autoritățile române, ați ajuns la niște concluzii intermediare?

Xu Feihong: În lumea de astăzi, cu procesul de globalizare economică, colaborarea este mai strânsă între diferite țări și dezvoltarea țărilor are nevoie de această colaborare. Partea română participă activ la proiectul ”Belt and Road” și colaborarea China și Europa Centrală și de Est și încurajăm companiile chineze să lărgească investițiile și să participe la proiectele de infrastructură din România. În același timp, partea chineză încurajează și sprijină firmele chineze să realizeze investiții în România. Mai multe companii chineze sunt exemple în acest sens: Huawei, CGM, ZTE, Huatian. Colaborarea chino-română are o perspectivă foarte largă și luminoasă. În același timp, pentru a consolida această colaborare, este nevoie și de schimburi de persoane, de regimuri de viză mai favorabile. Mulți ani, în trecut, problema vizelor a fost un obstacol pentru colaborarea și schimburile de persoane dintre cele două părți. Ambasada noastră acordă o mare atenție acestui lucru și partea română acordă o mare importanță pentru rezolvarea acestei chestiuni. Ne bucurăm foarte mult că pe data de 15 septembrie partea română a emis un ordin pentru facilitarea regimului de vize pentru cetățenii chinezi care vin în România pe ședere scurtă. Considerăm că aceasta este o măsură favorabilă pentru promovarea colaborării economice, culturale și schimbul de persoane dintre China și România și apreciem foarte mult aceste măsuri.

AGERPRES: Autoritățile chineze și-au manifestat interesul de a include țările din Europa Centrală și de Est în proiectul ‘One Belt One Road’ ce reconstituie vechiul ‘Drum al mătăsii’. Care ar fi provocările în cooperarea cu țările din această regiune?

Xu Feihong: Inițiativa ”Belt and Road” este o continuare și promovare a vechiului ”Drum al mătăsii”. Pe de o parte, urmează vechiul ”Drum al mătăsii” și pe baza acestuia a propus niște noi proiecte pentru consolidarea coridorului economic, pentru lărgirea cooperării regionale și lărgirea spațiului geografic al vechiului ”Drum al mătăsii”. Pe de altă parte, ”Belt and Road” promovează niște principii precum consultarea reciprocă, construcția și împărtășirea rezultatelor și promovează niște conexiuni de politică, infrastructură, comerț, finanțe și interumane. A propus crearea unei comunități cu destin comun, pentru promovarea prosperității comune. De aceea, inițiativa ‘Belt and Road’ are o trăsătură clară a epocii noastre. Este o dezvoltare inovativă pentru vechiul ‘Drum al mătăsii’.

În luna mai, China a convocat cu succes forumul la nivel înalt de cooperare internațională, în inițiativa ”Belt and Road”. Peste 130 de țări și peste 70 de organizații internaționale, cu 1.500 de reprezentanți, au participat la acest forum, la Beijing, inclusiv doamna vicepremier și ministru al Mediului, doamna Gavrilescu. Toți reprezentanții au discutat despre ridicarea potențialului de colaborare și au transmis comunității internaționale mesajul de promovare a economiei deschise mondiale. Președintele Chinei, Xi Jinping, a vorbit, în discursul dumnealui de la forum, despre spiritul ”Drumului mătăsii”, realizat pentru pace, cooperare, deschidere, cooperare incluzivă, cunoaștere reciprocă și câștiguri comune. Acest spirit al ”Drumului mătăsii” adaugă un nou conținut, care corespunde cu epoca noastră și care a dat direcția de dezvoltare a proiectului ”Belt and Road”. Este apreciat de către toate părțile participante și comunitatea internațională. Afirmăm că inițiativa ”Belt and Road” corespunde curentului de dezvoltare a epocii, corespunde intereselor tuturor țărilor și este un bun public oferit de China pentru comunitatea internațională și am convingerea că acest proiect va adăuga noi motive și o nouă energie pentru prosperitate și dezvoltare mondială. România participă activ la inițiativa ”Belt and Road” și cooperarea China — Europa Centrală și de Est. În anul 2015, România a semnat cu partea chineză un memorandum de înțelegere privind cooperarea ”Belt and Road” și în luna mai, anul acesta, România a aderat la Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură. În luna iulie, România a găzduit dialogul partidelor politice dintre China și Europa Centrală și de Est, iar cooperarea celor două părți are continuu progrese. În același timp, am observat că anvergura cooperării pragmatice dintre România și China nu este încă foarte mare și companiile române și chineze nu au cunoștințe foarte adânci. De aceea, niște proiecte, niște negocieri au nevoie de un ritm mai accelerat. Sperăm să consolidăm coordonarea politică și coordonarea de strategie dintre China și România, să valorificăm platforma de cooperare 16+1 China — Europa Centrală și de Est și să promovăm colaborarea dintre România și China în domeniul ”Belt and Road”, să aibă mai multe rezultate concrete pentru interesele și în favoarea celor două popoare.

AGERPRES: Vorbeați de infrastructură. S-a vorbit despre Portul Constanța ca fiind un hub important în contextul ‘One Belt One Road’. În ce domenii este important acesta?

Xu Feihong: Anul trecut, la Riga, în Letonia, a avut loc cea de a V-a reuniune a șefilor de guvern din China și din Europa Centrală și de Est. La această reuniune a fost publicată o Declarație comună pentru colaborarea în domeniul infrastructurii și a echipamentelor din spațiul adriatic, baltic și pontic. Iar prioritatea este de a ridica nivelul de infrastructură, de interconexiune în regiunea adriatică, baltică, pontică, precum și în canalele și râurile din aceste zone, să facem eforturi pentru a construi parcuri industriale, pentru a construi niște coridoare rutiere, feroviare, navale și să promovăm interconexiuni pentru industrie, în țările din acest spațiu. Constanța are o așezare geografică favorabilă și cred că Portul Constanța poate să devină o poartă de intrare a Europei cu inițiativa ”Belt and Road”.

Colaborarea dintre China și Portul Constanța progresează continuu. De exemplu, compania Cofco, o companie de stat din China, de cereale, a cumpărat prin compania Nidera un terminal de cereale din Constanța. Firma Cosco, de transport, a semnat împreună cu portul Qingdao din China și cu Portul Constanța un proiect de colaborare trilaterală. Iar în Constanța, prin Cosco, au fost deschise mai multe linii navale între Constanța și orașe din China. Pe lângă aceasta și portul Zhoushan din municipiul Ningbo din China a semnat un acord de prietenie și colaborare cu portul Constanța. Sper ca Portul Constanța să își ridice potențialul de dezvoltare și să aibă un rol cât mai important în ceea ce privește conectivitatea de infrastructură și fluiditatea comercială.

AGERPRES: Pentru următorii cinci ani, China preconizează că va importa produse în valoare de 8.000 de miliarde de dolari și își propune să investească peste 750 de miliarde de dolari. Care sunt domeniile atrăgătoare în România pentru China și există o estimare a investițiilor în acești următori cinci ani?

Xu Feihong: Companiile chineze sunt dornice să colaboreze economic multilateral cu partea română. În momentul de față, colaborarea economică dintre cele două părți se concentrează în următoarele domenii: energie, infrastructură, turism, agricultură, componente auto. Sper că putem face eforturi pentru lărgirea și adâncirea colaborării în viitor și partea chineză va sprijini în continuare firmele celor două țări pentru a consolida cooperarea, mai ales în domeniul parcurilor industriale, de ridicare a capacității de producție și să împărtășim experiențele, ca să promovăm o dezvoltare generală a schimburilor economice dintre China și România. Sper ca România și China să colaboreze mai strâns în domeniul economic, pe baza actuală, și sper ca volumul comercial între România și China să se ridice și să devină mai echilibrat în viitor.

AGERPRES: China este un foarte bun partener al Rusiei care, la rândul său, este critică la adresa NATO. Cu România membru NATO iar China — partener comercial al României, cum se calibrează aceste două aspecte: pe de o parte adresarea critică referitor la NATO și pe de altă parte colaborarea cu România, membru NATO?

Xu Feihong: Noi am observat că există niște divergențe între Rusia și NATO și sperăm ca părțile respective să respecte și să ia în considerare preocupările de securitate de ambele părți și să reglementeze chestiunile, în scopul câștigurilor comune, ca să mențină stabilitatea strategică globală. China și Rusia sunt parteneri strategici. Relațiile dintre cele două țări urmează principiile de egalitate, încredere, sprijin reciproc, prosperitate comună și prietenie veșnică. Aceste relații nu sunt și nu vor fi afectate de schimbările situației internaționale, de factori din exterior. Cele două părți vor continua să implementeze consensul la care au ajuns liderii celor două state și să urmeze în continuare programul de colaborare care deja a fost discutat. China și România sunt țări cu prietenie tradițională. Anul acesta sunt 68 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu România și cele două țări sunt prietene bune și parteneri buni. Relațiile chino-române au trecut prin încercările schimbărilor din contextul internațional. În epoca globalizării, interesele tuturor țărilor sunt interconectate și se influențează reciproc. De aceea comunitatea internațională trebuie să se debaraseze de toate concepțiile privind Războiul Rece și să formeze noi concepții pentru cooperarea comună amplă și durabilă de securitate și să mențină împreună o structură de securitate pentru dreptate, justiție.

AGERPRES: Referitor la politica internațională, recent, China a aprobat sancțiuni împotriva Coreei de Nord, după discuții foarte ample și foarte tensionate. Cum își creionează China poziția acum față de Coreea de Nord?

Xu Feihong: Poziția părții chineze în chestiunea Coreei de Nord este democratizarea Peninsulei Coreene, promovarea păcii și stabilității peninsulei și să reglementeze chestiuni pe baza dialogului și consultării. În ultima perioadă, Coreea de Nord a făcut teste nucleare, iar în Consiliul de Securitate al ONU a fost aprobată o rezoluție pentru sancțiune și partea chineză a sprijinit, în cadrul ONU, restricționarea încercărilor nord-coreene de teste nucleare. Acum, chestiunea-cheie pentru problema nord-coreeană este lipsa de încredere a părților. Este vorba de un cerc vicios. Spre exemplu, Coreea de Nord face teste nucleare și Consiliul de Securitate dă niște sancțiuni. Dar, după aceea, Statele Unite și Coreea de Sud fac exerciții militare. Apoi, Coreea de Nord face din nou teste nucleare. Trebuie să facem ceva ca să oprim acest cerc vicios. Partea chineză joacă un rol pentru asumarea responsabilității în acest domeniu. De exemplu, noi am propus oprirea acțiunilor din ambele părți — pe de o parte Coreea de Nord să oprească acțiunile de test nuclear, lansarea de rachete, pe de altă parte Statele Unite să oprească exercițiile militare de mare anvergură. Noi am propus să reglementăm această problemă pe ambele căi — pe de o parte să promovăm denuclearizarea Peninsulei Coreene, pe de altă parte să facem eforturi pentru consolidarea regimului de pace pentru peninsulă. Avem convingerea că pacea și stabilitatea Peninsulei este favorabilă nu numai pentru Asia Pacifică, dar este favorabilă pentru securitatea și stabilitatea mondiale.

AGERPRES: Urmează Congresul Național al Partidului Comunist Chinez, congres după care cinci dintre liderii partidului vor fi înlocuiți pentru că se vor pensiona. Care sunt perspectivele Chinei după acest congres național foarte important?

Xu Feihong: Cel de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez se va convoca pe data de 18 octombrie. Întreaga lume are așteptări pentru acest congres. Cred că foarte mulți oameni, ca și dumneavoastră, sunt interesați de schimbările la nivel înalt, de conducere a Chinei. În ceea ce privește schimbările la nivel de conducere, schimbările de persoane, putem să aflăm imediat după conferință. Acest congres al Partidului Comunist Chinez este o ședință foarte importantă. Se convoacă într-un moment important pentru China, pentru construirea unei societăți relativ prospere și în procesul de reîntinerire a națiunii chineze. În cel de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez se vor face noi planuri pentru dezvoltarea proprie a Chinei și în același timp se vor promova și noi măsuri pentru lărgirea deschiderii către exterior, pentru schimburile și colaborarea cu toate țările, accelerarea și promovarea inițiativei ‘Belt and Road’. Toate aceste măsuri au ca scop o dezvoltare a Chinei și construcția unei comunități cu destin comun.

AGERPRES: Ca să ne întoarcem la București și pentru că ați vorbit de ”Belt and Road”, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus la un moment dat că și-ar dori ca Bucureștiul să fie unul dintre hub-urile acestui proiect. Care sunt direcțiile în care Bucureștiul ar putea fi unul din punctele-nod ale proiectului?

Xu Feihong: Am observat ce a spus doamna primar general. Și Bucureștiul este cel mai important oraș din România, este capitala României, este centrul politic, cultural al României și poate să joace un rol cât mai important în construirea ”Belt and Road” și promovarea proiectului China — Europa Centrală și de Est.

Între București și orașele chineze se menține o colaborare foarte strânsă. De exemplu, în 2005, Bucureștiul s-a înfrățit cu Beijing. Companiile chineze ZTE, Huawei și altele au înființat filiale sau reprezentanțe la București. Există și foarte multe platforme de schimburi locale și de cooperare China — Europa Centrală și de Est. De exemplu, există un consiliu de colaborare local în cadrul ”Belt and Road”, este și reuniunea liderilor locali 16+1, este și forumul primarilor capitalelor 16+1 și asociația de colaborare a președinților de consiliu județean 16+1 și salutăm participarea Bucureștiului la aceste activități. Am convingerea că, pe această platformă, Bucureștiul poate să joace un rol cât mai important în promovarea inițiativei ”Belt and Road”, precum și promovarea cooperării 16+1 China — Europa Centrală și de Est.

AGERPRES: China este uneori în vizorul comunității internaționale în ceea ce privește dosarul său legat de respectarea drepturilor omului, iar unul dintre cazurile cele mai recente este cel al scriitorului premiat cu Nobel — Liu Xiaobo. Reprezentanți ai Comitetului Nobel au spus că China este responsabilă moral pentru moartea acestuia. Cum calibrează China dialogul cu partenerii de afaceri, partenerii internaționali și această imagine legată de respectarea drepturilor omului?

Xu Feihong: Liu Xiaobo este un criminal care a încălcat legislația chineză și a fost condamnat la închisoare. După ce a fost diagnosticat cu cancer de ficat, autoritățile chineze și instituțiile medicale chineze, conform legislației chineze și pe baza principiului umanitar, au făcut toate eforturile pentru salvarea vieții lui Liu Xiaobo. Eforturile medicale făcute de autoritățile chineze sunt cunoscute de familia lui Liu Xiaobo și familia acestuia a exprimat și mulțumiri autorităților și instituțiilor chineze pentru eforturile de salvare. În ceea ce privește cazul Liu Xiaobo, China a reglementat această chestiune strict conform legislației chineze. China este o țară guvernată de lege și problema lui Liu Xiaobo este o problemă internă a Chinei și a politicii chineze și sperăm ca celelalte țări să nu vorbească și să ne critice pentru acest lucru. Guvernul chinez acordă o importanță deosebită promovării și protejării drepturilor omului. Acest lucru este stipulat și în Constituția Chinei. În cei 68 de ani de la promovarea Chinei Noi, China a cunoscut progrese remarcabile, mondial, în ceea ce privește dezvoltarea drepturilor omului și acesta este un fapt pe care nu îl poate nega nimeni care nu are prejudecăți față de China. Și noi ne opunem politizării drepturilor omului și apelăm la țări și oameni din lume să respecte suveranitatea judiciară a Chinei și să nu se amestece în afacerile interne ale Chinei.

AGERPRES: România are fabrică Airbus la Ghimbav. În același timp, în China vor fi asamblate elicoptere Airbus, în premieră pentru compania franceză. Cum vedeți acest fapt?

Xu Feihong: România are o bază solidă în ceea ce privește industria apărării în istorie. Firma de elicoptere Ghimbav a colaborat cu Airbus pentru promovarea capacității de producție de elicoptere și pentru ridicarea nivelului de apărare națională. Dezvoltarea industriei apărării naționale este o practică a tuturor țărilor și este și o afacere internă a României. Compania Airbus a ales China să construiască o nouă linie de asamblare a elicopterelor tip H 135 și aceasta este prima linie de asamblare a acestui tip de elicopter în afara spațiului european și constituie un jalon important de colaborare aeronautică dintre China și Europa și este un model al cooperării chino-europene. Compania Airbus a ales China pentru acest proiect pentru că are încredere în dezvoltarea economică a Chinei și are voința de a împărtăși rezultatele colaborării cu China. Sper că, odată cu aprofundarea cooperării europene, și China și România pot să consolideze cooperarea în domeniul aeronautic. România este membru al Uniunii Europene și putem să creștem potențialul în acest domeniu și să promovăm procesul de industrializare în acest domeniu.

%d blogeri au apreciat asta: