COLDEA SI KOVESI CHEMATI LA AUDIERI DE CATRE COMISIA SPECIALA DE ANCHETA PARLAMENTARA SIPA!

4 oct.

În Parlament s-a format Comisia specială de anchetă pentru arhiva SIPA, iar președintele acestei comisii, Șerban Nicolae, a propus ca la audieri să fie chemați fostul procuror general, foștii miniștri ai Justiției, dar și foștii șefi ai SRI.

”Eu propun să chemăm foștii miniștri ai Justiției de prin 2004-2005 încoace. Vom ține o evidență și îi vom chema pe fiecare în parte, secretarii de stat din Ministerul Justiției (…) Dacă va fi nevoie vom chema și procurorul general”, a precizat Șerban Nicolae.

Dacă va fi invitat procurorul general din perioada menționată, cu siguranță că va fi invitată și Laura Codruța Kovesi, cea care a ocupat această funcție până în anul 2012, când a fost numită procuror-șef al DNA.

De asemenea, Șerban Nicolae a propus audierea directorilor SRI din aceeași perioadă menționată, dar și a adjuncților acestora. Pe cale de consecință, este foarte posibil ca la audieri să fie chemat fostul director al SRI, George Maior, dar și adjunctul acestuia, Florian Coldea.

Următoarea ședință a Comisiei SIPA va avea loc joia viitoare, iar în această ședință se va decide calendarul audierilor și primele persoane care vor fi invitate la audieri.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: