Arhiva | 1:07 pm

ALDE CATRE GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS:”IN ROMANIA „LUCRULUI BINE FACUT”, SUNTETI SINGURUL CETATEAN DIN ACEASTA TARA CARE NU POATE FI TRAS LA RASPUNDERE PENTRU NICIO FAPTA,MAI ALES PENALA!”

5 nov.

Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație care a incendiat scena politică, în momentul în care a spus că în politică nu funcționează prezumția de nevinovăție. Cei de la ALDE, printr-o scrisoare semnată de deputatul Steluța Cătăniciu, îi transmit o scrisoare deschisă președintelui că o astfel de declarație este una periculoasă și reprezintă un atentat la drepturile omului.

”Domnule președinte Klaus Werner Iohannis

Am urmărit cu îngrijorare declarația dumneavoastră referitoare la prezumția de nevinovăție care, așa cum ați afirmat, „funcționează pentru o persoană care merge în fața justiției, pentru politicieni care merg în fața poporului, contează integritatea, adică să nu fie suspectați de nimic, este cât se poate de simplu”.

Această declarație a dumneavoastră scoate în evidență o gândire care se situează în afara democrației și a statului de drept și care ne aduce aminte de o altă declarație, la fel de periculoasă, făcută de un fost ministru tehnocrat al justiției, care considera drepturile românilor un lux. Este o declarație extremă, surprinzătoare chiar, care ar trebui să oblige Parlamentul României la o reacție.

Din dorința de a distruge cu orice preț coaliția de guvernare PSD-ALDE, ați uitat de îndatorirea pricipală a dumneavoastră, aceea de garant al Constituției, obligație consfințită prin dispozițiile art. 80 alin. (2) care statuează că „Președintele României veghează la respectarea Constituției”. Conform acestui text, aveți obligația de a respecta principiul fundamental ridicat la rang constituțional, acela al prezumției de nevinovăție. În acest sens, articolul 23 prevede că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Dacă până acum nu ați înțeles, cred că ar trebui să știți că acesta este și motivul pentru care drepturile fundamentale și libertățile cetățenilor reprezintă esența statului de drept.

În lumina acestor obligații, vă aduc la cunoștință un fapt care , în mod cert nu vă este străin, pentru că l-ați făcut cu premeditare: declarația dumneavoastră echivalează cu încălcarea gravă a Constituției României!

Domnule președinte, vă aduc aminte că ați jurat cu mâna pe Constituție că veți apăra drepturile și libertățile românilor, însă declarația dumneavoastră reprezintă un atac grav la adresa acestora, la adresa principiilor fundamentale ale statului de drept. Prezumția de nevinovăție nu este un moft, așa cum considerați dumneavoastră, ci este un drept fundamental al oricărui cetățean, un drept pe care, prin declarația dumneavoastră, cât și prin întreaga atitudine , îl călcați în picioare.  Aceasta nu reprezintă o favoare pe care dumneavoastră o acordați cui doriți, ci constituie unul din principiile fundamentale ale dreptului penal, o garanție a statului de drept (pe care îl clamați în fiecare zi) și o valoare fundamentală a spațiului juridic european.

De altfel, nu cred că vă sunt străine deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului prin care se statuează că „o încălcare a prezumției de nevinovăție poate să provină nu numai din partea unor judecători sau a unui tribunal, ci și din partea altor autorități publice”.

Domnule președinte, constat cu tristețe că ați moștenit de la Traian Băsescu apetitul pentru lupta împotriva Parlamentului României, precum și împotriva oricărui politician care nu este „al dumneavoastră”.  Deși v-ați obișnuit aidoma lui, să împărțiți oamenii politici din România în buni și răi –„penali”-,  în accepțiunea dumneavoastră, doriți să dați uitării faptul  că ați avut calitatea de  suspect și învinuit, adică „penal”, aproape în întreaga dumneavoastră activitate politică începând cu dosarul penal nr. 66/P/2001.

În această calitate v-ați dus la bun sfârșit toate cele trei mandate de primar al Sibiului, începându-l nestingherit pe al patrulea. În această calitate de învinuit – “penal”- , în accepțiunea dumneavoastră, în dosarele nr. 270/P/2006 și 5/P/2007, în toamna anului 2009 ați acceptat propunerea majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR-PC de a fi nominalizat pentru funcția de prim-ministru al României. În calitatea de om cu probleme penale și de integritate ați candidat la cea mai înaltă funcție în stat, iar românii v-au acordat prezumția de nevinovăție și v-au ales președintele acestei țări.

Niciun alt om politic din această țară nu a beneficiat de atâtea privilegii din partea justiției! Evident, după ce ați câștigat, ați avut grijă să-i recompensați pe cei care v-au netezit drumul. Curtea Constituțională a României avea nevoie de o judecătoare care a dovedit de-a lungul carierei că respectul pentru drepturile omului a fost o prioritate pentru dânsa. Acesta a fost motivul, în mod cert, pentru care din partea dumneavoastră, Livia Stanciu a fost desemnată judecător constituțional. Iar Parchetul General a avut nevoie de Augustin Lazăr!

Domnule președinte, când mai ieșiți public și vorbiți de legalitate, moralitate și integritate, vă rog să rememorați aceste lucruri, precum și promisiunea pe care, la Cluj, în campania pentru alegerile prezidențiale, ați făcut-o românilor: ați declarat că primul lucru pe care îl veți face, după ce veți ajunge președintele României, va fi să renunțați la imunitate. Vă aduc aminte că în „România lucrului bine făcut” sunteți singurul cetățean din această țară care nu poate fi tras la răspundere pentru nicio faptă, mai ales penală”, scriu cei de la ALDE, în scrisoarea deschisă.

Autor: Lucian Negrea

Sursa: Stiri pe surse

URMEAZA TESTUL HELLVIG: „CU NATIUNEA SAU CU FACTIUNEA!”

5 nov.

De-o vreme mă tot întreb: până unde pot merge în politică, mână în mână, recunoştinţa şi compromisul? Până la pierderea totală a onoarei? Până la constituirea unui grup infracţional? Până la trădarea de ţară?

Traian Băsescu ne-a obişnuit cu genul acesta de raţionament: “eu v-am numit, eu v-am făcut mari, voi trebuie să-mi fiţi recunoscători până în pânzele albe! Necondiţionat fideli!” De aceea a fost atât de consternat şi s-a supărat atât de tare când trei de-ai lui i-au arestat pe alţi trei de-ai lui.

Klaus Iohannis a numit şi el câţiva apropiaţi în posturi importante. Nu chiar ca Traian Băsescu, lipsindu-i vitalitatea, spiritul de iniţiativă şi impetuozitatea acestuia, dar, oricum… N-o pun neapărat la socoteală pe Laura Kovesi, ea fiind un soi  de moştenire otrăvită de care mai degrabă s-a temut să se descotorosească; dar îl văd total ca “omul lui”, ales şi numit de el, după ce a devenit preşedinte, pe Eduard Hellvig, şeful SRI.

Nu am, deocamdată, motive să-l consider pe domnul Hellvig, ca isprăvi dubioase, alături de celebrii Coldea şi Kovesi. Aceşti Bonnie & Klyde ai recentei noastre politici dâmboviţene au fost născuţi de mintea infracţională şi criteriile de selecţie perverse ale tătucului lor spiritual, greu de egalat în rele de un personaj vegetal precum succesorul său la Cotroceni.

Domnul Hellvig nu a apărut din neant, tras de ciuf, la vedere, de o mână şi un spirit de barbugiu, când nu realizase nimic în viaţă. Domnul Hellvig, înainte de a fi numit şef la SRI, avea o carieră politică. A fost deputat, europarlamentar, consilier personal al lui Mugur Isărescu şi al lui Crin Antonescu, ministru. În plus, a absolvit o facultate serioasă la o universitate serioasă, ceea ce oferă niscaiva garanţii de calitate umană şi respect de sine. În aceste condiţii, recunoştinţa sa faţă de Klaus Iohannis ar trebui să fie temperată  de un anume orgoliu al propriei valori. Oare este?

Până în prezent, Eduard Hellvig a făcut nişte mişcări încurajatoare în direcţia readucerii SRI în zona unei minime normalităţi. L-a trecut în rezervă pe Florian Coldea, apoi o întreagă divizie de generali din aceeaşi constelaţie cu el, a permis tacit (în sensul că nu a jugulat cu brutalitate) anumite scurgeri din interior spre a fi încadrate drept abuzuri ale trecutului şi, apoi, a fi drenate în afara instituţiei actuale etc.

Ceea ce nu a reuşit încă Eduard Hellvig este să ne convingă de un lucru foarte important: că limita până la care e dispus să-i fie recunoscător preşedintelui care l-a numit nu atinge zona  compromisurilor anticonstituţionale.

E drept, nu-mi amintesc să fi fost supus, până acum, unui astfel de test. Dar acest moment lămuritor s-ar putea să fie foarte aproape. Cum ar veni peste două zile, când sunt anunţate proteste împotriva proiectului de modificare a legilor justiţiei, depus în parlament.

După agitaţia cu Ordonanţa 13 de la începutul anului, agitaţie stimulată consistent şi sofisticat de SRI-ul condus la vremea aceea de Florian Coldea, este primul moment în care vom putea verifica dacă serviciile se mai implică, abuziv şi partizan, în scoaterea oamenilor în stradă. Aceste servicii reformate de Eduard Hellvig (cum chiar domnia sa pretinde într-o declaraţie făcută astăzi (aici), afirmând că “SRI este în afara oricărui joc de putere”).

Vom vedea!

Dacă oribilele motoare de inflamat INTERNET-uil vor fi din nou pornite de SRI pentru a-i oferi preşedintelui Iohannis o masă de manevră şi de presiune cu care să blocheze încă o dată punerea de acord a legilor justiţiei cu Constituţia României, înseamnă că nici domnul Hellvig nu este mai breaz decât predecesorii săi. Înseamnă că şi Eduard Hellvig a devenit captiv al sistemului şi că toate declaraţiile sale, toate micile gesturi de reformă făcute până acum, nu sunt altceva decât fumigene, decât forme de camuflaj şi de propagandă de clan.

Cel mai recent mesaj public al preşedintelui Iohannis conţine o formulare care mie mi se pare  un adevărat ordin de luptă, o parolă adresată “cui trebuie”: “sunt gata să folosesc orice mijloace…”.

Aceleaşi cuvinte magice au fost rostite de Klaus Iohannis şi în ianuarie 2017. După care, ca la ordin, 100 000 de conştiinţe libere au invadat, “spontan”, oraşele patriei.

Aşadar, atenţie la testul Hellvig: cu naţiunea sau cu facţiunea?

Duminică vom avea în stradă 5 000 sau 100 000?

SRI va juca de partea poporului sau a clicii?

Sursa: Contele de Saint Germain

PENALUL KLAUS VON STRUDEL CEL VOINIC…..SI MERELE DIN PLIC!

5 nov.

Trezit din toropeala în care se complăcea de mai bine de doi ani, preşedintele nostru în funcţie pare deodată cuprins de ADHD. Nu mai are răbdare să stea în banca lui şi să aștepte voinţa poporului, suveran conform Constituţiei şi, cuprins de o frenezie inexplicabilă în raport cu comportamentul său de până acum, începe să-şi arate voinicia, prin vorbe deocamdată.

klaus-iohannis-presidential-campaign

Cu numai câteva zile în urmă spunea, în felul său, că după alegeri acceptă orice premier, de la orice partid, numai Cioloş să fie. În acest fel, îl parafraza pe celebrul industriaş american Henry Ford. Care spunea despre maşinile produse de el, la începutul secolului trecut, că pot avea absolut orice culoare, numai negre să fie.

Domnul preşedinte ne spune acum că nu va desemna un premier urmărit penal sau chiar condamnat. Lucru de înţeles din punct de vedere al moralităţii, dar neconstituţional şi, mai mult, contrar principiilor democraţiei. Dar ca să mai îndulcească supărarea prezumtivilor candidaţi la această demnitate a precizat faptul că alesul său va fi cel care în mod sigur va reuşi să strângă o majoritate parlamentară. Deci dacă formula PSD+ALDE ar obţine peste 50%, aceste partide ar forma guvernul după alegeri şi voinţa populară ar fi respectată. De aici, însă, nu ne putem abţine să observăm un lucru. Ponta, Tăriceanu sau Dragnea ies complet din discuţie.

Dar nu numai ei, mai sunt şi alţi prezumtivi candidaţi din partea celor două forţe politice ce ies din start din ecuaţie. Bineînţeles, unii vor spune că partidele trebuie să vină cu oameni noi, că ăştia vechi sunt corupţi şi expiraţi. Nimic rău în asta, toţi cetăţenii au dreptul la o opţiune politică! Mulţi români vor fețe noi la conducere. Însă după cum am văzut că funcţionează sistemul, partidele non-PNL vor trebui să-şi ţină candidaţii la funcţia de premier foarte bine ascunşi. Pentru că, după cum merg treburile, nu este deloc exclus ca aceştia să se trezească cu o cercetare penală. În cel mai scurt timp de la nominalizare. Şi, totuşi, cât de ridicoli să mai fim în faţa lumii încât liderii partidelor câştigătoare să anunţe că au un premier, dar acesta va rămâne secret până la nominalizarea oficială?

Nu putem totuși să nu observăm că, de fapt, noua faţă a preşedintelui Iohannis cel voinic este doar o mască. Puţini au observat cum, conform propriilor declaraţii, preşedintele nostru s-a scuzat în faţa licuricilor europeni pentru atitudinea negativă în privinţa impunerii cotelor obligatorii de refugiaţi pentru fiecare ţară şi a promis că nu mai face. Dacă el s-a umilit, putea măcar să nu umilească România. În afară de penibilul gestului său, acesta înseamnă mult mai mult. O abandonare asumată în nume propriu a suveranităţii naţionale în favoarea doamnei Merkel. Care doamnă dă de mult semne serioase că nu prea se mai descurcă în rolul de împărăteasă a UE. Dacian Cioloş nu este o opţiune a lui Klaus Iohannis şi în nici un caz una a poporului român. Dragul de Julien este opţiunea licuricilor europeni, ca o garanţie a obedienţei necondiţionate a ţării noastre faţă de stăpânirea de la Bruxelles.

Va putea poporul să se opună voinţei licuricilor? Gradul de integrare a României este destul de ridicat. Multinaţionalele controlează economia şi resursele ţării. Dictează nivelul de trăi al populaţiei prin preţuri, salarii şi alte mijloace de forţă. Ne vom opune lor, vom muri de foame, de sete şi de frig. Marile partide sunt bine înregimentate în partidele multinaționale europene. Am vrut integrare europeană şi avem. Acesta integrare putea fi extrem de benefică pentru poporul român. Cum este pentru celelalte popoare europene. Atunci de ce nu este? Pentru că de mult nu mai avem lideri politici, ci intermediari. Au intermediat preluarea ţării fără a negocia bunăstarea românilor, au încasat comisioanele şi nu s-au gândit niciodată la oameni decât ca la nişte râme.

Iohannis părea că va fi omul care va aduce demnitate şi recunoaştere pentru români în cadrul UE. Din păcate, s-a dovedit a fi încă un intermediar, iar acţiunile sale haotice din politica externă ne-au făcut şi ne fac să pierdem importante ocazii pentru ţara noastră. Tot baletul declaraţiilor prezidenţiale, făcute cu țârâita, nu este decât un teatru grotesc al preşedinţiei, o mimare a democraţiei. De fapt, Iohannis ne prezintă zilnic câte un măr otrăvit ca fiind expresia preocupării lui pentru întărirea democraţiei şi baza construcţiei unei noi societăţi. Însă aceste mere frumoase la aspect, toxice în interior, nu sunt decât transpunerea indicaţiilor, primite în plic, de la Bruxelles. Şi, dacă tot mai credeţi că tot ce v-am spus nu este decât un basm de adormit copii, atunci să-l botezăm: Iohhanis cel voinic şi merele din plic!

Autor: Simona Popescu

Sursa: Cotidianul

CERCETAM SI ALEGERILE DIN 2014?!

5 nov.

Dacă tot ne-am apucat să facem comisii și comitete să cercetăm tot ce merge sau a mers prost în țară, hai să mergem până la capăt! Nu trebuie cercetate doar alegerile din 2009, când este evident că s-a fraudat, trebuie cercetate și cele din 2014.

Știu, a fost o emulație, Klaus Iohannis a reușit să adune tot electoratul tăcut în jurul său și a caștigat, dar hai să vedem și cum stau cifrele, că de povești suntem sătui încă din 2009.

Cum se fură alegerile cu televizorul pornit

România este o țară cu o populație sub 20 de milioane de locuitori, dar cu 18.263.875 de votanți (cetățeni înscriși pe listele electorale). Practic, numărul de alegători înscriși pe liste este aproape egal cu numărul de locuitori. În aceste condiții, este sigur că prezența la vot este subevaluată, pentru că numărul de participanți la vot este raportat la un număr total de alegători, care este nerealist de mare.

În toată Europa de Est, după căderea comunismului, au avut loc scăderi drastice de populație din motive ce țin de migrație, natalitate scăzută din cauza veniturilor mici și lipsa unor politici sociale. Conform datelor INS, în anul 2002 în România erau 21.680.974 de locuitori, iar în anul 2011 (după recensământ), România avea 19.042.936, adică populația a scăzut cu 12%.[1]

Ultimul raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie[2] estima numărul românilor care lucrează în străinătate la 3,5 milioane. Autoritatea Electorală a declarat că pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014 au fost înscriți pe liste 18.284.326 de români.

La ce ne trebuie atâția cetățeni fictivi?

România, țară membră a Uniunii Europene are un anumit număr de reprezentanți, în funcție de numărul locuitorilor. Astfel, raportând o populație de aproape 20 de milioane, statul român are dreptul la mai mulți europarlamentari și la mai multe fonduri europene, cel puțin teoretic.

Acesta este motivul pe care-l primim când întrebarea este pusă cu multă lume la masă. Adică sociologii și mai-marii țării se gândesc la dezvoltarea statului și din această cauză apar discrepanțe în cifre.

Motivul real este însă manipularea alegerilor. Când ai 18 milioane de posibili votanți, dar de obicei votează 7-8 milioane, posibilitățile sunt nelimitate. La alegerile locale sau parlamentare nu sunt niciodată probleme. Atunci nu se stresează nimeni, pentru că atunci nu contează. În schimb, la prezidențiale se activează băieții și scot din pălărie unul, două sau trei milioane de tineri frumoși și liberi care înclină balanța spre cine trebuie. După vot, subit, aceste milioane dispar ca și când nu ar fi existat.

Deci, ne uităm și la alegerile din 2014? Nu neapărat să le anchetăm, dar măcar așa… să nu ne trezim că în 2019 aștia repetă schema și noi, cei care existăm, pierdem iar alegerile.

[1] http://old.econtext.ro/dosar–2/analiza/alarma-romania-este-pe-primul-loc-in-europa-la-scaderea-populatiei-topul-statelor-europene-dupa-evolutia-populatiei-din-ultimii-zece-ani.html

[2] http://www.digi24.ro/special/digi-portrete/generatia-x/generatia-x-cati-romani-au-plecat-din-tara-unde-si-de-ce-365376

Autor: Alexandru David

48% DINTRE ROMANII AU INCREDERE IN UE!…SI RESTUL?!

5 nov.

Din 1999, Uniunea Europeană face două sondaje pe an în toate țările membre, privind percepția publică legată de politicile europene și activitatea Parlamentului European. Ultimul sondaj a fost publicat în octombrie 2017 și ceea ce m-a frapat a fost comentariul oficial la acest sondaj, care este de un optimism nejustificat de rezultate. Pentru România, rezultatele sunt: ”48% dintre români au o opinie pozitivă, 32% sunt indiferenți și 18% consideră că apartenența la UE este un lucru rău.

Imagine similară

Aceasta comparativ cu rezultatul din primăvara anului 2017 când 54% dintre români credeau încă în beneficiile apartenenței la UE și tendința părea crescătoare. Dacă comparăm cu anul 2010, când aproape 70% dintre români aveau încredere în Uniunea Europeană, rezultatele sunt mai mult decât îngrijorătoare.

De ce această prăbușire a încrederii?

Propagandiștii integrării europene au găsit o explicație simplă: propaganda rusă. Populația este manipulată de această propagandă. Lucru vehiculat inclusiv atât la Ambasada României la New York de către SNPSA (fosta școală a CC a PCR ”Ștefan Gheorghiu”, revopsită și rebotezată), cât și de o serie de lideri de opinie pe Facebook. Ni se explică că, dacă ești conservator și tradiționalist, dacă pui la îndoială măsuri ale Uniunii Europene, involuntar faci jocul rușilor și te încadrezi în categoria dușmanilor Uniunii Europene. Este paradoxal că, la o populație care datorită experienței istorice a ajuns chiar la rusofobie, poți găsi un procentaj atât de ridicat de eurosceptici numai din cauza influențelor propagandistice ruse. O astfel de explicație este simplistă și nu acoperă fondul problemei. După mine, ca o observație strict personală, dincolo de propaganda rusă, există o serie de factori care determină această percepție.

1.Abandonarea cu bună știință a valorilor promovate de fondatorii Uniunii Europene. La înființare, respectarea drepturilor omului era principala valoare promovată și era privită ca unificatoare pentru Europa. De aici derivau alte valori acceptate de majoritatea populației care se refereau la subsidiaritate, solidaritate și diversitate culturală și religioasă, tradiții. În prezent, principalele valori promovate sunt lupta împotriva terorismului, reglementarea pieței economice și uniformizarea prin proceduri, reguli, protocoale etc. a vieții social-culturale.

2.Abandonarea tradiției în favoarea unui modernism excesiv. Primele indicii au apărut în momentul în care s-a refuzat introducerea în Constituția Europeană a sintagmei ”rădăcinile civilizației europene sunt creștine. A urmat o politică agresivă împotriva creștinismului comparativ cu alte religii. S-a ajuns la situații absurde cum ar fi înlăturarea crucii de pe statuia lui Ioan Paul al II-lea dintr-o localitate din Franța. În opinia Bruxelului, creștinismul și nu terorismul constituie inamicul public numărul 1. Se încurajează ateismul sau alte culte exotice, nu datorită susținerii principiului libertății de conștiință, ci pentru caracterul anticreștin al acestora. S-a ajuns ca, dacă ești alb, creștin și heterosexual, să fii marginalizat, să fii un paria. Într-o țară ca România, în care peste 92% din populație se declară creștină, este normal ca aceste atitudini să trezească reacții. Mai mult, atunci când adepții europenismului sunt principalii și cei mai violenți contestatari ai Coaliției pentru Familie și ai modificării Constituției prin referendum (în sensul de a defini căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie), ei și nu propaganda rusă determină scăderea cotei de încredere în Uniunea Europeană.

3.Politica dublului standard. În probleme majore, Uniunea Europeană are atitudini diferite pentru situații identice. Cel mai recent exemplu este situația din Catalunia. Dacă în cazul Kosovo și al Scoției, Uniunea a avut o atitudine pro-separatistă, în Spania Uniunea are o atitudine anti-separatistă.

4.În același sondaj (nu numai în România, dar și în alte 18 state), percepția populației este că părerea țărilor nu este luată în considerare în momentul în care se stabilesc politicile Uniunii și că principiul subsidiarității nu este respectat, decizia luând-o doar câteva țări puternic dezvoltate împotriva voinței populației din celelalte țări. Aceasta trezește un sentiment de frustrare, inclusiv în România.

5.Politica partizană și interesată privind problemele interne ale României. Atunci când abandonezi o politică prudentă și neutră legată de problemele interne, te poți aștepta la o reacție. Intervenția Uniunii Europene și ultimatumul dat de aceasta în ceea ce privește referendumul din 2012, politici economice, politici juridice, organizare administrativă și drepturi culturale, într-o societate atât de divizată, traumatizată, clivată și lipsită de exercițiul dialogului (reminiscență comunistă ”cine nu e cu noi, e împotriva noastră”), a determinat dezvoltarea unui curent anti-Uniunea Europeană chiar dacă curentul pro-european (atenție, pro-european nu pro-uniune), este majoritar.

6.Criza de leadership la nivelul Uniunii și la nivelul României. Haideți să comparăm prestanța și suprafața politică și intelectuală a fondatorilor Uniunii Europene și a liderilor de până în 1995 cu cei care acum decid destinul Europei. Același lucru îl putem analiza și în România. O să vedeți că, în locul unor lideri autentici, au apărut mediocrități și birocrați, care nu sunt capabili să aibă o viziune strategică, ci doar o simplă viziune tactică.

7.Și, în ultimul rând, propaganda rusă.

În concluzie, opinia mea este că abandonarea valorilor europene ale fondatorilor Uniunii, relativismul și ideologiile extremiste ,”liberaliste” coroborate cu birocratizarea excesivă și dictatul politico-economic sunt cele care au erodat, în toate țările Uniunii, încrederea. Pe termen lung ele pot să conducă la implozia Uniunii.

P.S. Poate cel mai bine a concluzionat liderul Cultului Musulman din România, muftiul Iusuf Murat“Europa va trebui să rămână cu valorile creștine. O Uniune Europeană fără valorile spirituale este ca un copil la 13 ani abandonat de ambii părinți”.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae

DECALOG PENTRU CEI DE LA # REZIST!

5 nov.

Nu vor să mai fie o nație de hoți! De acord cu cei de la #rezist… și pentru ca ei să nu mai fie o “nație de hoți” eu le propun un decalog:

– să nu mai fure democrația și votul majorității!

– să nu mai fure dreptul la liberă exprimare!

– să nu mai fure (pentru alții) suveranitatea națională!

– să nu mai fure dreptul la autodeterminare națională!

– să nu mai fure și să nu mai distrugă identitatea poporului!

– să nu mai fure visele și speranțele majorității românilor!

– să nu mai fure avuția națională protejând intersele corporațiilor!

– să nu mai fure și să nu mai perveretească aspirațiile noastre legitime!

– să nu mai fure pentru și la îndemnul Sistemului care îi manipulează!

– să nu mai fure speranța noastră de a fi un popor unit și mândru!

Să nu mai fure! și #rezistenții nu vor mai fi o “nație de hoți”.

Ar fi un bun început…

Autor: Dan MV Chitic

Sursa: Dan MV Chitic

ALEXANDRU PETRIA: „N-AM CUM SA-I IERT!

5 nov.

Ce este mai trist decât să mori văzând că idealurile din tinereţe ţi s-au risipit?

Că viaţa ta nu valorează nici cât un prezervativ folosit, năpădită de umilinţe, de-o ratare indusă. Că oamenii care te-au aruncat în puşcării pentru că erai ţărănist sau liberal, şi-l iubeai pe Regele Mihai, prosperă. Că pământul pe care ţi l-au confiscat, altădată cu porumb pe el ca o perie imensă, stă nelucrat şi plin de gunoaie. Că în fosta ta casă se lăfăie un activist de partid şi tu îţi întinzi pensia într-un demisol igrasios ori într-un bloc prin ale cărui îmbinări intră vântul. Că propriul tău nepot, de 12 ani, nu crede că, pe vremea războiului, cartelele cu alimente erau mai consistente, îndoctrinat de profesori la şcoală. Că, deşi ai bani, nu ai de unde să-i cumperi o ciocolată aceluiaşi nepot. Sau o banană. Sau o portocală. Că te-ai săturat să înjuri ascultând în fiecare seară „Europa Liberă”, încălzit parcă şi fizic de lămpile pâlpâitoare ale radioului.

Că îţi ştergi pe furiş lacrimile, câteodată, emoţionat de vocile de la radio, care ţi-au devenit membri ai familiei. Că ţi le ştergi cu dosul palmei ca să nu ţi le observe nepotul, nepotul care nu trebuie să creadă că are un bunic slab de înger, doar ai luptat în război şi ai un şanţ în pulpa dreaptă de 25 de cm, lăsat de glontele unui partizan din pădurile aproape neumblate ale Rusiei. Că nu ţi-ai pierdut piciorul doar pentru că rusul nu mai avea cartuşe în armă şi că l-ai împuşcat din teamă, privindu-l în ochi. Că n-ai vrut să-l ucizi pe feciorul acela blond, cu faţă neagră de funingine, cu ochiul drept albastru şi stângul căprui. Că ochii aceia îi vezi în fiecare noapte. Că nepotul ştie povestea şi n-o crede, o consideră o secvenţă dintr-un film. Că de anii de puşcărie politică nu i-ai spus nepotului, este prea necopt şi ar fi dedus că ai fost un nelegiuit. Că doar el învaţă că orânduirea comunistă este una a dreptăţii şi adevărului, izvorul fericirii omenirii. Că doar şi tu i-ai repetat că trebuie să-şi asculte şi să-şi respecte părinţii şi profesorii; pe cei mai în vârstă, în general.

La acestea m-am gândit după ce am aprins candele, de Luminaţie, în 1 noiembrie, cum e obiceiul în Ardeal, la mormântul bunicului, mort înainte de 1989.

Peste decenii, revăd imaginea puştiului de 12 ani care am fost, zăpăcit între vorbele profesorilor şi ale bunicului. Nu pot să uit că bunicul a murit neîmpăcat, convins că comuniştii vor dăinui cât eternitatea. Aşa a murit bunicul meu, ca şi bunicul ori bunica ta probabil, cititorule, însinguraţi în tristeţea lor.

Avem dreptul să nu ne aducem aminte de ei, să acceptăm detaşaţi ce se întâmplă, ceea ce înseamnă o trădare a memoriei lor? Avem dreptul să acceptăm ca vinovaţii de ruinarea vieţilor bunicilor să nu fie traşi la răspundere? Avem dreptul, ca intelectuali, să acceptăm condamnarea de paradă a comunismului, demagogică, fără finalitate practică?

Intelectualii care-şi justifică simpatia pentru Băsescu tocmai cu condamnarea fariseică a comunismului scuipă, prin ricoşeu, pe mormântul bunicului meu. Pe mormintele a sute de mii de bunici, care au urât comunismul şi n-au apucat decembrie 1989. N-am cum să-i iert. Fiindcă nu pot să-i suspectez, ca o scuză, că sunt orbiţi de strălucitorul halou ideatic al trecătorului locatar de la Cotroceni. Iar scuza prostiei nu este de introdus în discuţie.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

%d blogeri au apreciat asta: