Arhiva | 12:17 pm

NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS SI INSTIGAREA LA REVOLTA POPULARA INCOMPATIBILA CU STATUL DE DREPT SI DEMOCRATIA!..LA PUSCARIE!

6 nov.

  Opoziția a cerut populației sa iasă în stradă. Pretextul, legile justiției. Obiectivul, menținerea aceluiași status quo inventat și cultivat […]

Opoziția a cerut populației sa iasă în stradă. Pretextul, legile justiției. Obiectivul, menținerea aceluiași status quo inventat și cultivat de regimul Băsescu. Cei din coaliția de guvernare îl numesc statul paralel. Eu îl numesc statul beligerant. Pentru că se luptă cu propriile instituții, propriile interese și proprii cetățeni.

Un stat de drept este guvernat de principiul separației puterilor. În sensul în care Parlamentul dă legi, Guvernul administrează țara și justiția aplică legea. Justiția nu poate să interfereze nici în actul de guvernare, nici în procesul legislativ. Așa stau lucrurile într-o democrație matură și funcțională.

Deși se vorbește despre egalitatea și controlul reciproc al puterilor, în țările civilizate Parlamentului i se recunoaște acel statut de primus inter pares. Adică, primul între egali. Și asta nu de ieri de azi, ci de vreo 3000 de ani. Pentru simplu motiv că Parlamentul este singura putere aleasă direct de către popor. Celelalte două puteri sunt numite. Și atunci Parlamentul are dreptul de a dezbate și a vota o lege. Nu strada. Strada nu reprezintă poporul. Poporul și nu justiția sau alte instituții poate să cenzureze activitatea Parlamentului. Prin vot, anticipat sau la termen. Așa funcționează o democrație. Cei care au pierdut anul trecut alegerile nu pot răsturna puterea politică, legitimată de un vot popular, prin forță. România are nevoie de stabilitate socială, responsabilitate politică, predictibilitate fiscală și creștere sustenabilă a economiei.

Și în fond pentru ce demonstrăm? Pentru un proiect de modificare și adaptare a legilor justiției promovat încă de acum 2 ani de CSM și renegat acum de aceeași instituție. Noroc că avizele CSM sunt facultative. Altminteri în 2009 doamna Codruța Kovesi nu mai lua cel de-al doilea mandat de procuror general al României. Sau demonstrăm cumva împotriva celor peste 1000 de decizii de condamnare a României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului date doar în ultimii 10 ani. România este pe primul loc din UE la încălcarea drepturilor omului. Norvegia, de exemplu, are 28 de condamnări din 1952 pana în 2015.

Sau poate demonstrăm împotriva celor peste 100 de decizii ale Curții Constituționale care obligă Parlamentul la conformarea dispozițiilor penale și procesual penale cu textul legii fundamentale. Ori demonstrăm ca Inspecția Judiciară să rămână la CSM. Adică cel controlat să aprobe regulamentul controlorului și tot cel controlat să aprobe raportul de control întocmit de controlor. Curat constituțional. În multe țări europene I.J. funcționează în cadrul MJ. Cu toate astea, ministrul justiției, sensibil la solicitarea deontologilor și a societății civile, a înțeles să dea mai multă autonomie IJ care urmează să funcționeze ca autoritate de sine stătătoare.

M-am prins. Protestăm că Tudorel îl scoate din schemă pe președinte în procesul de numire a procurorilor șefi din Parchetul General. În America, tărâmul făgăduinței și al celei mai autentice democrații, procurorul general este numit de Senat și nu de președinte, care incomparabil are mai multe prerogative decât președintele tuturor românilor. Cu toate astea, Tudorel Toader nu l-a exclus pe președinte din procesul de numire a procurorilor șefi din structurile Parchetului General.

Sau poate protestatarii își doresc să plătim tot noi, boborul, zeci de milioane de euro daune și despăgubiri date de CEDO victimelor abuzurilor și erorilor judiciare. Răspunderea civilă delictuală nu este o invenție a actualului ministru al justiției, ci o prevedere a Codului Civil promulgat de Cuza în 1864 și regăsită în legislația tuturor țărilor europene.

Apelul la stradă arată slăbiciunea și vulnerabilitatea unor politicieni. România nu are nevoie de astfel de politicieni, dar în egală măsură nu are nevoie nici de anarhiști. De la anarhie la dictatură e doar un pas. E drept că România nu are nevoie nici de politicieni corupți. Dar nu va pierdeți speranța, DNA lucrează pentru neliniștea noastră.

                                                                                                                   Deputat independent

                                                                                                                            Remus Borza

SURSA :http://justitiarul ro/

CIUMA ROSIE!

6 nov.

               Ciuma roșie La un semn, deschisă-i ușa și-apare la microfon, Un Plăvan mai […]

             Ciuma roșie

La un semn, deschisă-i ușa și-apare la microfon,
Un Plăvan mai mult ca simplu, vorbind ca un gramofon:
– Io v-am spus că ţo-pă-ia-la nu es-te pe pla-cul meu,
Și acum sunt nervos maxim, chiar până la Dumnezeu.
V-a trecut prin cap ideea de modificări fiscale, 
Ca să fie-n corporații de la anul numai jale.
Ce profit o să mai aibă aliatul licurici,
Dacă-l puneți să plătească taxe-aici, la pulifrici?
Ce gheșefturi să mai facă Klemm cu acoliţii mei,
Dacă voi acum cu japca, luați și pielea de pe ei?
Și Angela-i supărată, de Juncker nu mai vorbesc,
Păi, m-au pus ei președinte ca acum să-i păgubesc?
C-am dat 4 miliarde pe pușcoace second-hand,
Și risc să nu-mi dea acuma nici măcar un dividend.
A venit și nea ministru, colac peste pupăză,
S-o lase pe-a mea Colduţa fără nici o pavăză.
Iar eu nu stau la discuții cu cei puțin obsedați,
Io mă-nţeleg de minune cu cei complet retardați.
Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să vă-nspăimânt,
Dar mi-a ordonat stăpânul să dau cu voi de pământ.
Și la lupta asta mare, voi ieși purtând stindardul,
Folosind orice mijloace, vom umple și bulevardul.
Să nu cutezaţi acuma ca în cale să îmi stați,
Că vă trimit în piață o armată de drogați.
Pentru două eugenii și-o pungă cu-aurolac,
Chirilă și cu băieții, praf și pulbere vă fac.
C-aţi văzut și astă-iarnă, au ieșit românii mei,
Și cu jaca roșie-n frunte, arătam ca niște zmei.
Io nu stau acum cu Carmen să dansez un pinguin,
O să îi arunc în luptă pe Hossu și pe Costin.
Pe Coarnă îl pun pe flancuri, să vă-nvăluie că știe,
Ca să nu vă bată gândul să dați voi vreo amnistie.
Iar pe centru ONG-uri câte frunze au copacii,
Cu Cioloș și cei 100 și cu toți aurolacii.
Ludovic și cu Ţurcana vor forma ariergarda,
Și m-a sunat chiar Monica, vine-acum și ea cu barda.
Ori cu bardul, nu știu sigur, legătura-i cam nasoală
Și vă spun că am impresia că era și cam matoală.
Gregoar, Pora, Tapalabă, combatanţi vrednici sunt toţi
Și alăturea de Hellwig, vă bag eu bățul acum în roţi.
C-am jurat atunci în barbă, la Hermanndstadt fiind primar,
C-o să fac praf România de-aici până la hotar.

                                                             Romeo Serafim 
                                                                05.11.2017

SURSA”http://justitiarul.ro/

PROPAGANDA PROGRESISTA SI SPECULAREA SPIRITULUI DE TURMA!

6 nov.

Image may contain: 1 person, textImage may contain: text

 

Motto: „Într-o turmă intră, de regulă, persoanele slabe, care preferă un şef, persoanele incapabile să ia o decizie, persoanele leneşe, tocmai pentru că turma le permite unor indivizi să creadă că se ascund, că se pierd în anonimat, dar şi pentru că pot să se manifeste violent, stare pe care singuri, ca indivizi, nu o pot manifesta. Aceste persoane preiau din curajul celor mulţi.” ( Stelian Chivu, psiholog)

Imaginaţi-vă un Guvern avându-l ca prim ministru pe Moise Guran, pe Mândruţă la Cultură, pe Tunegaru (sau Vlaston) la Învăţământ, pe Cartianu la Tineret şi Sport, pe Câţu la Finanţe, pe Isar la Industrii, pe Poliţeanu (sau Guseth) la Justiţie. Un asemenea guvern ar avea nevoie de cel puţin două ministere suplimentare faţă de cele de până acum: un minister al Gândirii condus de Pleşu sau Cristian Tudor Popescu şi unul al Reeducării, condus de Macovei, Koveşi sau Liviu Avram.

Ştiu, marea majoritate dintre cei care-mi citesc textul se vor uita strâmb la unele nume deoarece nu le cunosc. Şi e logic să fie aşa întrucât întreaga şleahtă enumerată nu s-a ridicat „la lumină” prin fapte de excepţie sau prin realizări memorabile ci doar prin propagandă. O masă de indivizi goi, fără repere, fără direcţie, cunoscând instinctiv doar mirosul banului şi gustul dulce al pupatului în cur pentru obţinerea lor. E o specie nouă, răsărită din rândul foştilor propagandişti ai PCR, repetând cu aceeaşi abnegaţie sloganuri goale, mimând eroismul şi împuindu-le capul unor făpturi prea precare pentru a gândi.

Guvernul pe care l-am amintit este guvernul #rezist, al oilor scoase la păscut în Piaţa Victoriei, la Parlament, sau oriunde le cer păstorii neomarxişti ai lumii de azi. Înainte transhumanţa se desfăşura între vale şi munte, având ca rezultat brânză, lână şi carne. Transhumanţa neomarxistă se desfăşoară între birou şi diverse puncte ale oraşelor importante, având ca efect doar credibilizarea idioţilor şi înfierbântarea oilor cu sentimentul că sunt folositoare la ceva.

Ce poate oare înţelege un om cât de cât civilizat văzând că în piaţă se desfăşoară o manifestaţie „pro justiţie” în care se cere desfiinţarea Curţii Constituţionale? O demonstraţie pentru independenţa justiţiei în care se protestează împotriva autonomizării unor instituţii fundamentale şi se cere subjugarea lor intereselor unui individ, în cazul de faţă preşedintele ţării. O demonstraţie pentru democraţie în care se cere desfiinţarea Parlamentului. Despre ce e vorba în toată ecuaţia asta?

Minţile precare ale celor care mănâncă rahat în numele unor interese total ilegitime n-au logică. Dar nici măcar nu au nevoie de ea. Asta pentru că întreaga organizare a unor astfel de defilări de oi nu este o acţiune raţională, ci, din contră. Oile ies pentru că au nemulţumiri proprii, iar influencerii nu fac altceva decât să le ofere nemuţumiţilor o falsă cauză. Nu-ţi mai funcţionează ţuţurelul, te-a părăsit pisi din cauză de iubit mai potent? Dragnea e de vină! Te-a dat afară stăpânul? Legile Justiţiei din Parlament sunt de vină? Îţi chiorăie maţele de foame? Cu siguranţă „ciuma roşie” te-a lăsat nemâncat. Chiar dacă sunt hazlii, acestea sunt şabloanele manipulării universal valabile. Sunt brutale, rudimentare şi uneori penibile, dar FUNCŢIONEAZĂ. Şi funcţionează la fel de când lumea.

Ceea ce este de-a dreptul fascinant e peisajul sumbru care se așază în momentul în care bombele propagandistice de acest gen îşi ating ţinta. Aş fi preferat să încep cu Revoluţia Franceză, cu foametea teribilă şi cu masacrele care au urmat „victoriei”. Dar, pentru că mulţi m-ar putea acuza că aduc în discuţie un fapt istoric îndepărtat şi controversat, o să aduc discuţia mult mai aproape de noi. Ce s-a întâmplat după instaurarea regimului „bulă propagandistică” băsescu? Mai ţineţi minte picajele abrupte ale economiei, prostovanii incapabili să gâlgâie două cuvinte? Vi-l mai amintiţi pe boc şi prostia sa legendară? Sigur n-aţi uitat hoţiile teribile făcute la lumina zilei, dar niciodată sancţionate de „justiţia independentă” de-atunci şi de-acum. Cum a fost posibil? E simplu: bulele propagandistice împing în faţă tot felul de farsori, în realitate prostovani goi, dar care ştiu bine să fenteze, să inducă în eroare. Nu credeţi? Parcurgeţi istorisirile lui Cristian Sima în care descrie cum era purtat pe la diverse comiţii şi comitete oficiale sau oculte pentru a oferi soluţii pentru ieşirea din criză. Vă imaginaţi cât habarnism pentru a experimenta pe o ţară întreagă ideile creţe ale unui aventurier cam cutremurat la creier precum Cristian Sima?

Aceleaşi lucruri – şi poate unele chiar mai grave – s-ar întâmpla şi acum în cazul în care mişcarea #rezist va putea să genereze o bombă propagandistică prin intermediul căreia să dea lovitura de stat mult dorită. Şi atunci s-ar putea ca guvernul fantomă pe care l-am prezentat la începutul articolului să devină realitate, iar negura în care ne va împinge atât de neagră încât să nu mai vedem niciodată ieşirea.

                                                                                                                                        Dan Diaconu

P.S. De la „Revoluţie” Franţa a mers din ce în ce mai jos, iar picajul său nu se va opri până când ţara nu va intra în rândul naţiunilor eşuate. Diferenţa dintre noi şi Franţa este aceea că Franţa a avut de unde să cadă, pe când noi n-am ridicat niciodată capul deasupra colbului.

UM „DOI S- UN SFERT” SI STAPANII DE SCLAVI „MARGINALIZATI” DE LA BEREVOIESTI,FINANTATI NON-GUVERNAMENTAL DE ACELEASI SURSE!

6 nov.

    În anul 2011, Comisia Europeană făcea „proiect” la Berevoiești (jud. Argeș), unde afla un fapt incredibil: cei 52 […]

În anul 2011, Comisia Europeană făcea „proiect” la Berevoiești (jud. Argeș), unde afla un fapt incredibil: cei 52 de copii rromi și 8 copii români de la grădinița Gămăcești nu colaborau, nu își vorbeau, nu împărțeau jucăriile, refuzau să stea împreună în timpul activităților.

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/11/foto1-ura-intre-copii-la-gamacesti.jpg

Era același Gămăcești unde, cu cca 3 ani în urmă, clanuri locale de rromi precum Rancea și Feraru inauguraseră peste gard de grădiniță, un târg de sclavi care rivaliza în ferocitate doar cu cele înființate de organizația teroristă Stat Islamic în Siria și Irak. În 2016, un alt proiect al Comisiei Europene, descoperea că Gămăcești era o zonă „marginalizată” și „săracă”. Descinderile jandarmilor din vara lui 2016 i-ar fi ajutat pe ONG-iștii Comisiei Europene să își completeze informația: din ce au descoperit procurorii DIICOT rezulta că Gămăcești nu era tocmai „marginalizat” (clanurile exportau demult afaceri ilegale până în județe îndepărtate ale țării) și nu era tocmai „sărac” (proprietarilor rromi de sclavi le-a fost confiscată la descinderi o sumă uriașă de bani – cca 236000 lei, dar și un kilogram de aur). În paralel, aceiași finanțatori (Uniunea Europeană, sprijinită prin granturi ale Regatului Norvegiei) finanțaseră începând cu 2014 un proiect pentru ofițerii serviciului secret DGPI (zis și UM Doi Ș’un Sfert), care trebuiau să învețe cum să lupte pentru „reducerea traficului de persoane, a tratamentelor degradante şi exploatării (inclusiv sexuale şi a minorilor), a cerşetoriei și prostituţiei”. Asta era la capitolul „Teorie”. Pentru capitolul „Practică”, cursanții DGPI nu ar fi trebuit decât să se deplaseze vreo 100 km, cu tot cu lectori, până la Berevoiești – sat Gămăcești, acolo unde erau la vedere trafic de persoane, tratamente degradante şi exploatare (inclusiv sexuală şi a minorilor), cerşetorie și prostituţie cât pentru o divizie întreagă de agenți secreți. Ai DGPI.

                                              A fost un an cu vești rele…

… când adunătura de țoale și oameni numită „comunitatea Berevoiești” a propulsat cel mai sărac stat-membru al Uniunii Europene (UE), România, pe fluxurile de știri ale mapamondului și spre un nou subsol al clasamentului european. În Iulie 2016, presa din România raporta un fapt incredibil pentru un stat european al secolului XXI: la Gămăcești, un sat din componența comunei Berevoiești (jud. Argeș), fusese descoperit cu o întârziere de cca 8 ani, un veritabil târg de sclavi, asemănător celor inaugurate de organizația teroristă islamică Stat Islamic (DAESH) în Irak sau Siria. Persoane vulnerabile, femei, tineri și minori cu dezabilități și fără adăpost, fuseseră sechestrate la domiciliul unor familii din Gămăcești, vândute, folosite precum unelte, supuse unor abuzuri fizice, sexuale, torturi, munci degradante și demne de Evul Mediu. Gămăcești este o comunitate minusculă de rromi, organizată pe clanuri, precum Rancea și Feraru. În Iulie 2016, anchetatorii au arestat și trimis în judecată aproape 40 de persoane din „cătunul groazei”.

                                                    Ce înseamnă DGPI

Pentru cunoscători, DGPI poate fi tradus ca Direcția pentru Presă și Informație (DGPI Turcia) sau ca Societate Germană pentru Boli Infecțioase Pediatrice (DGPI Germania). Pentru România, însă, DGPI rămâne același popular serviciu special Direcția Generală de Protecție Internă din categoria „Ochiul și timpanul”, o unitate proiectată pentru protejarea informativă a Ministerului Afacerilor Interne, mai cunoscută de jurnaliști sub numele UM Doi Ș’un Sfert. În 2014, având ca Promotor serviciul DGPI, demara la Dumbrăvița – Brașov proiectul RO 21 PDP6, în valoare de aproape 700000 euro. Proiectul era finanțat de Norvegia (prin Norway Grants, în parteneriat cu fundații-satelit ale controversatului miliardar George Soros) și era dedicat printre altele, pregătirii anti-infracționalitate a cca 100 de ofițeri ai Direcției Generale de Protecție Internă DGPI (fostă DIPI, fostă UM 0215). Proiectul era destinat perfecționării Serviciului în combaterea migrației ilegale, a crimei organizate dar și pentru „creşterea securităţii cetăţenilor în interiorul UE”. Prezumtiv, proiectul se adresa inclusiv „creșterii securităţii” unor cetățeni din interiorul UE care umblau ca sclavi la Berevoiești, cu lanțul de gât.

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/11/foto-5-memo-norway.jpg
Granturile Norvegiene… mai cunoscute sub denumirea de „Mecanism Financiar Norvegian”, care finanțează servicii secrete românești dar sprijină și proiecte de „incluziune” în comunități de rromi în jud. Argeș sunt scheme de finanțare nerambursabilă cu care Norvegia, stat ne-membru al UE, contribuie alături de Uniunea Europeană la „reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European”. Introducerea Granturilor Norvegiene în circuitul finanțărilor de Uniune Europeană este cea care explică direct motivul pentru care România nu va fi admisă în Spațiul Schengen: potrivit motivării de grant, extinderile succesive ale Uniunii Europene din 2004 şi 2007 au însemnat o creştere cu aproximativ 20% a populaţiei UE, însă o creştere a Produsului Intern Brut al Uniunii cu doar 5%. Altfel spus, bogatele state din Schengen, care trăiesc din anii ’90 sub presiunea unor datorii publice mereu în creștere, nu au nevoie de o țară săracă precum România, care a adus în UE doar populație, dar nu și bani sau performanțe economice. Eventual, Spațiul Schengen nu are nevoie de o țară care (caz unic printre statele membre ale UE) găzduiește, din „neatenție”, târguri de sclavi precum doar califatele islamiste din Africa sau Asia au mai inaugurat.

                                    Grădinița mută de la Gămăcești

Programul Life Long Learning este un program de educație și training promovat prin Uniunea Europeană, care are sub-programe (derulate între 2007- 2013) sprijinite cu granturi norvegiene (cel mai important donator, alături de Islanda și Liechtenstein – în măsură mult mai redusă). Programul – pe unul din proiectele sale din România, din anul 2011, a implicat mai multe grădinițe din țară și a prezentat succint o situație incredibilă, înregistrată la Gămăcești (Berevoiești – Argeș) unde, la momentul interviului, existau 52 de copii rromi și doar 8 copii români. Coordonatorii de proiect au consemnat la vremea respectivă, un fapt neverosimil pentru o grădiniță: copiii de rromi și de români nu comunicau, nu doreau să stea unul lângă celălalt, nu împărțeau jucăriile, refuzau să se țină de mâini în timpul activităților, nu doreau să facă parte din aceeași echipă. Este de menționat că, nu departe de grădinița din Gămăcești, târgul de sclavi era deja instaurat și funcționa de cel puțin 3 ani. Cei de la Life Learning nu au fost, însă, interesați să afle dacă dincolo de gard umblă pe uliță vreun sclav, îndrumat cu biciul.

                              Ce știa Occidentul despre Gămăcești

În 2016, Occidentul știa despre Gămăcești că este „marginalizat” și că este „sărac”: aceasta după ce un proiect mult mai amplu decât Life Long Learning, numit Atlas (Fondul Social European, un instrument financiar al UE, corelat cu Life Long Learning) își propunea, într-un lustruit limbaj de lemn ONG-ist, să „promoveze reducerea sărăciei” și „incluziunea socială” în țară și specific, în Argeș, la Berevoiești. După lupte seculare care au durat câțiva ani (perioada de implementare a proiectului fiind 2015- 2018) coordonatorii de proiect Atlas conchideau nota bene că Berevoiești se afla într-o zonă marginalizată și afectată de sărăcie. Ulterior, descinderile Jandarmeriei din vara anului 2016 au venit „să completeze” informațiile celor de la Atlas și au relevat că lângă Berevoiești, cătunul Gămăcești nu era chiar „marginalizat” (proprietarii de sclavi de acolo își expediau afacerile ilegale până în județe îndepărtate ale țării), iar comunitatea de la Gămăcești nu era tocmai săracă – în 2016, anchetatorii au confiscat de la proprietarii de sclavi rromi 1 kg de aur și aproape 250000 lei. Viața și revelația bate zilnic trainingul ONG! Același limbaj de lemn consacrat din anii ’90 (după sosirea primelor fundații sorosiste în România)- cu „incluziuni”, cu „vulnerabilități” sociale „mai accentuate” la unele etnii decât la altele, cu fonduri de „integrare”, dispărute pe tăcute și fără vreun rezultat în plan social, cu discriminări pozitive și negative, cu tradiții medievale menținute de unele etnii precum cea a rromilor în numele „multiculturalismului”, cu critici anti-guvernamentale și cu multă hârțogăraie inutilă – avea să fie martor sonor al eșecului care s-a numit Berevoiești. Berevoiești și primitivismul stăpânilor de sclavi din Gămăcești nu reprezintă neapărat eșecul unei localități, ci a unei țări.

                             În septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești

… pronunța pedepsele pentru primul lot de inculpați-stăpâni de sclavi de la Gămăcești. Prin decizie definitivă, cinci persoane erau condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoeşti, judeţul Argeş, pedepsele fiind cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni. Decizia Curţii de Apel Piteşti, ridicolă în esența sa, este definitivă așa cum definitivă va rămâne distrugerea ca ființă a tuturor celor care au îndurat calvarul sclaviei din cătunul groazei Gămăcești. Nu este clar de ce judecătorii și procurorii de la Argeș nu au insistat precum se cuvine, inclusiv pe acuzații legate de „fraudă” (proprietarii de sclavii rromi au obținut bani frumoși, nefiscalizați, din exploatarea unor oameni) sau „ură”- așa cum se întâmplă în sistemul judiciar din statele moderne ale Europei pentru un astfel de caz șocant. Dacă acțiunile proprietarilor de sclavi de la Berevoiești au implicat chiar și un procent mic de ură pentru victimele lor, s-ar fi cuvenit ca pedepsele pe acest dosar să fie cel puțin duble, chiar în tolerantul sistem judecătoresc românesc.

                                  Într-un caz cvasi-identic din Marea Britanie

… cu sentință pronunțată tot în septembrie 2017 și care implică un clan de migratori irlandezi din Regat (clanul Rooney), judecătorii britanici de la Nottingham Crown Court au decis condamnarea a 11 membri ai clanului pentru infracțiuni mult mai mici decât cele de la Berevoiești.

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/11/clanul-Rooney-jpg.jpg

Membrii clanului au fost acuzați că au forțat peroane vulnerabile sau cu handicap să muncească în folosul lor, că i-au lovit și i-au lăsat fără toaletă sau apă curentă la o locație din Lincolnshire. Ce se poate spune despre sclavii cu handicap de la Berevoiești – au avut acces zilnic la un duș cu apă caldă în Gămăcești? În plus, la britanici apare acuzația de fraudare a statului, prin realizarea de câștiguri ilicite – infracțiune care nici nu e menționată la Pitești. Șeful clanului de migratori irlandezi, Martin Rooney Senior, a fost trimis după gratii pentru 10 ani, iar doi dintre fiii săi au primit câte 15 ani cu executare. Alt membru al clanului, Bridget Rooney (55 ani) a primit 7 ani numai fiindcă a „conspirat” să aducă o persoană pentru muncă forțată. Exemplele pot continua pentru toți cei condamnați.

                                          În Marea Britanie

… dacă un om își lovește câinele, vecinul va anunța inevitabil poliția, iar un magistrat îl va trimite la închisoare. Pe cel ce a lovit câinele. În România, la Berevoiești, începând din 2008, nu câini, ci zeci de oameni au fost înfometați, loviți, distruși fizic și psihic – sclavi autentici, purtați în lanțuri pe ulițe de două clanuri de rudari, dar lumea a tăcut și a acceptat. După Brerevoiești, România nu este propriu-zis o țară, ci doar o improvizație cu pretenții de stat unitar, național și indivizibil, cu funcționari publici care devin activi doar de două ori pe lună: la avans și la lichidarea de salariu. Eventual, și la primirea unei șpăgi. Căci salariile multora dintre acești oameni care au știut și acceptat ororile de la Breveoiești- Argeș (de la Primăria locală, de la Poliție, de la Biserica locală, de la Ocolul Silvic, de la Protecția Copilului sau Autoritatea pentru Persoane cu handicap), au fost plătite în timp real, și nu cu 8 ani întârziere. De la Berevoiești încoace, calitatea României de membru cu drepturi egale al Uniunii Europene devine un eufemism. Occidentul râde în barbă, Berevoiești anulează visul european al României și ne arată, la oglindă așa cum suntem – România de azi este doar o împărțeală între sclavi și stăpâni de sclavi, între prăzi și prădători.

                                                                                                                                          Traian Horia

ANAFALBETISMUL FUNCTIONAL:”GENERATIA GOGAIE SI ROMANIA VIITORULUI!”

6 nov.

    Motto: „Rezultatul va fi o populație cu un IQ mediu de 90, care este atât de proastă încât […]

 

Motto: „Rezultatul va fi o populație cu un IQ mediu de 90, care este atât de proastă încât să nu înțeleagă nimic dar suficient de inteligentă pentru a munci.” (Thomas P.M. Barnett, director al consultanței militare israeliene Wikistrat, în cartea sa „Noua hartă a Pentagonului”, 2004)

Mai tare ca testul Pisa. Generația Gogâie și România viitorului

Subtitlul ar putea fi foarte lung. „De ce am scăpat în sfârșit de mitul națiunii cu oameni calificați, de ce productivitatea va crește lent, pensiile noastre sunt în pericol și până la sfârșitul vieții nu vom vedea convergența cu țările occidentale.” Sau ar putea fi „De ce Testul Pisa dă rezultate optimiste, în realitate lucrurile stau mai prost.”

Aseară pe la 11 mă conversez pe Messenger cu un amic care lucrează în domeniul resurselor umane, care ținea neapărat să-mi povestească ultima experiență. Textul de mai jos este versiunea consolidată a mesajelor pe care mi le-a trimis.

„Deschid job. 200 aplicanți. Teoretic wow. Jobul are în titlu salariul. Decid sa îi invit pe toți.

Decid sa ii vad pe toți în ideea că poate unii au abilități speciale. Din 200 aplicanți 190 confirmă că vin. Clădire de birouri imensa. Le dau pe email și pe Whatsapp harta google maps și toate detaliile. Ajung 80 de persoane. Restul își închid telefoanele. Bun, zic eu, am mai triat din ei.

Din cei 80 câțiva au CV-uri bune. O fata cu doctorat la ASE, facultatea mea de suflet. Un băiat cu experiență prin HP.

Ea nu știa că TVA există. Credea că e doar o convenție ipotetică. El nu știa să folosească ca lumea un PC. Zic, băi, hai să îi vad pe toți.

Pleacă ăștia 2, vin următorii. Mă sună ea că nu știe să ajungă acasă fiindcă nu găsește o trecere de pietoni (I kid you not). Mă sună el să îi spun cu ce autobuz e cel mai ușor să se întoarcă la Victoriei, că sigur și noi plecăm acasă și știm.

Trecem peste. Ajunge la următorul lot. Zob. Niciunul nu vorbește ca lumea engleza. Unii au trecut în CV testul de limba Cambridge.

Trecem peste. Le dau o testare banala.

Testul se da cu laptopul in fata. Pot folosi absolut orice site, calculator, facebook etc. Durata testului este de 1 ora si jumatate.

  • Daca pretul unui produs cu TVA este de 111 lei, cat este pretul fara TVA?

Praf iar toți așa că mă enervez. Și le iau din manualul de matematica de clasa a 8-a o banalitate.

  • Un taran vinde mere in piata. Pretul unui mar este de 8 lei, si taranul are 89 de mere. Primele 10 le vinde fara reducere. Urmatoarele 40 cu o reducere de 10%. Iar la restul reduce pretul cu inca 20%. Care este pretul ultimului mar vandut?  Cati bani a pierdut taranul din reducerile acordate.

Niciunul nu o face. Unii se apropie.

Și zic, bai, stai asa. Că sigur știu cu calculatoare. Le dau voie cu laptopul. Nimic.

  • Un tren merge de la Bucuresti la Pitesti cu viteza medie de 50 KM/H. Trenul opreste motorul la mijlocul drumului jumatate de ora. Apoi continua catre Pitesti. Cautand pe Google distanta dintre orase, si stiind ca trenul consuma 40L pe ora, cat consuma trenul?
  • Ce este mai important: sa tratez 100 clienti de nota 9 si unul de nota 2, sau 100 de clienti de nota 8.95? Argumentati
  • Daca o zi de cazare este definita ca intervalul de minim 1 minut si maxim 24 ore (de exemplu de astazi ora 12 pana maine ora 12 este o zi, iar pana la ora 12:01 avem 2 zile), cate zile avem din 28.07 in 13.08?

                                                 Probe practice

  • Pe birou aveti un plic a carui greutate este scrisa pe plic. Folosind Google & telefonul de pe birou, gasiti cel mai rapid mod ca acest plic sa ajunga in soseaua Floreasca numarul 32, in limita unui buget de 80 RON. Scrieti suma si durata aproximata de sosire a plicului la destinatar.

Am avut unul singur ce s-a prins ca il poate trimite cu taxiul!

  • In plic aveti bancnote din diferite tari. Identificati bancnota NON EU.

De fapt, toate din plic erau bancnote EU. Sa vezi ce simpatici sunt, că 90% zic ca e coroana ceheasca. Daca eram magar puneam leva in plic. Nu am pus.

  • Gasiti cel mai bun pret pentru o calatorie Bucuresti – Bangkok cu avionul si maxim 6 escale, in intervalul 10-20.11 (+/- 5 zile in ambele capete de interval), cazare maxim 7 nopti la un hotel de 3* si estimati costul vietii pe zi folosind Google si cateva produse uzuale (o sticla de cola, o pizza, samd). Produceti un buget total MINIM in care v-ati putea incadra.

Din 80 de inși nu îl face unul.

Și le dau un test de pe net. Măsoară viteza de tastare. Unii au Politehnica. Unii au ASE. Maxim 30 cuvinte pe minut – scor. Viteză de leșinat (orientativ, eu am 120).

Zic, bai, nu se poate. Poate au abilități sociale.

De la ei aflu că, de fapt, situația stă așa: 50% nu vor jobul însă vin pentru că iau bani de la părinți și îi obligă să aplice.

Mulți bani. Media e de 1200 RON. Gen părinți pensionari, copii la 32 ani. Părinții la țară,  ăștia rămân cu apartamentul din București. 20% vin la interviu în cazul în care, Doamne ferește, nu prind Start Up Nation ca backup. Și îți zic pe față că dacă văd că le merge și se pricep, visul lor e să deschidă o firma concurentă.

Și uite așa mai rămân 30%.

Decid să trimit 5 să facă medicina muncii.

Căutam 3 persoane, dar am zis că iau crema după o luna-doua.

Pe 3 din cei 5  nu îi mai văd niciodată. Angajatorul trebuie sa le plătească legal medicina muncii. Le-am dat bani (120 Ron și ei au dispărut). Instant.

Rămân cu 2.

Din cei 2 unul zice că dacă au rămas doar 2 el nu mai vine, că se înțelegea bine cu o fată din grup și el de asta venea de fapt. Că poate avea șanse.

Aș avea să angajez o persoană. Cel care a venit.

Salariu net 2500 + bonusuri la poziția recrutată. Am un site și căutăm pe cineva să răspundă la mailuri.

8 ore pe zi de la 9-17. PlayStation în birou. Genul ăla de firma. Transport decontat.

Așa și… best ever, ăsta unic angajat, vine de mai departe. Și i-am zis, băi, îți dau un Logan de firmă, sa nu te mai chinui dimineața. Și îți dau și carburant. Stă în ceva complex rezidențial, nu e departe dar e aiurea de venit.

Și zice ăsta: decât cu Logan prefer cu RATB, că mă mai vede lumea și mă fac de râs.

End of story

Am martori :)))”

                                                                     ***

Deci, ce părere aveți? Testul Pisa este mic copil. Chiar se dă la copii. Ăsta e mai tare fiindcă se dă la oameni mari, iar nivelul analfabetismului funcțional abia la vârsta de 20-25 de ani începe să fie reflectat corect și să doară.

Să bifăm obiectivele ciuce ale UE, cu nșpe la sută tineri cu studii superioare? Bifat!

Vreți să mergem la vot, fiindcă doar asta poate schimba România? Cum să nu…

Vreți să protestăm pentru… orice vreți voi? Imediat!

O creștere de salarii se impune. Fără nici cel mai mic dubiu, România are nevoie de o creștere de salarii!

Ah, să nu uit, prioritar în România este să cumpărăm avioane de luptă, în special din acelea scumpe și moderne la mâna a treia. Și, desigur, prioritar este să facem autostrăzi.

                                                                                                                                 Bogdan Glăvan

Sursa: www.logec.ro

VERDICTUL JUSTIEI BELGIENE IN CAZUL URMARITULUI CATALON EVREUL-KHAZAR CHARLES PUIGDEMONT!

6 nov.

Fostul lider catalan Charles Puigdemont și cei patru foști miniștri ai Executivului său, vizați de mandate europene de arestare, au fost eliberați condiționat de un judecător de instrucție belgian, a anunțat, în noaptea de duminică spre luni, Parchetul din Bruxelles. Cei cinci se predaseră Poliției belgiene duminică dimineață.

Celor cinci li se interzice să părăsească Belgia fără consimțământul unui judecător. Totodată, ei trebuie să furnizeze o adresă reală și să participe personal la toate ședințele de judecată.

Camera de Consiliu urmează să se pronunțe asupra executării mandatului de arestare, în următoarele 15 zile.

Fostul lider catalan și miniștrii săi au fost audiați separat și au plecat împreună de la Parchet, într-un microbuz, refuzând să dea declarații presei.

Aceștia au fost așteptați de aproximativ 15 persoane cu steagul separatist catalan care au strigat „curaj” și „nu sunteți singuri”.

Vineri, o instanță din Madrid a emis mandate europene de arestare pentru fostul premier catalan Carles Puigdemont și pentru patru dintre foștii miniștri ai executivului regional: Meritxell Serret (ministrul Agriculturii), Antoni Comin (ministrul Sănătății), Lluis Puig (ministrul Culturii), Clara Ponsati (ministrul Educației). Ei sunt acuzați de rebeliune, răzvrătire și utilizarea abuzivă a fondurilor publice. Aceștia se află în Belgia.

SCANDAL URIAS CU BANI ASCUNSI IN PARADISURI FISCALE! REGINA ELISABETA A-II-A,PRINTRE CEI ARATATI CU DEGETUL!

6 nov.

 

 

După „Panama Papers”, un nou scandal cu bani ascunși în paradisuri fiscale face ravagii. Printre cei vizați de „Paradise Papers” se numără și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Un ministru american care are afaceri cu apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, investiţii ale reginei Marii Britanii în Bermude: o anchetă jurnalistică internaţională a ridicat vălul duminică de pe circuitele planetare de optimizare fiscală, pornind de la o scurgere masivă de documente, potrivit France Presse.

La 18 luni după izbucnirea scandalului „Panama Papers” privind evaziunea fiscală, Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), care grupează 96 de mass-media din 67 de ţări, a început să dezvăluie documentele din „Paradise Papers”, scrie capital.ro.

Dezvăluirile se bazează pe scurgerea a peste 13,5 milioane de documente financiare, provenind în special de la o firmă internaţională de avocatură cu sediul în Bermude, Appleby, obţinute de ziarul german Süddeutsche Zeitung. Documentele provenind de la Appleby dezvăluie îndeosebi că ministrul comerţului american Wilbur Ross a păstrat acţiuni la o societate de transport maritim având strânse legături de afaceri cu un oligarh rus vizat de sancţiunile SUA şi cu un ginere al lui Vladimir Putin, potrivit New York Times.

În Marea Britanie, zece milioane de lire sterline din averea reginei Elisabeta a II-a au fost plasate în fonduri offshore în insulele Cayman şi în Bermude, potrivit BBC şi The Guardian.

%d blogeri au apreciat asta: