O bucată de cer şi-o felie de suflet…

Poteci de dor

Cât de uşor le este copiilor să se joace cu norii şi cât de permisivi sunt norii cu imaginţia lor fără limite! Parcă ar fi din plastilină. Se lasă modelaţi de licărirea din privirea lor jucăuşă şi nu protestează că trebuie să fie pe rând ursuleţ şi sirenă, vrăjitor şi caleaşcă fermecată. Nu se risipesc nici dacă sunt toate astea la un loc, în acelaşi timp. Uneori, se întâmplă să obosească vreun călăreţ după o luptă grea. Mai întâi îi dispare armura ca şi cum ai sufla o păpădie şi lasă-n jur o uşoară dâră de parcă ar fi fost sfărâmată de vrăjmaş. Se deformează apoi şi silueta viteazului şi odată cu ea, se preface-n fum şi calul lui cel sprinten. În ochii copilului care urmăreşte spectacolul se pregăteşte însă un alt contur. Poate al unui şoricel sau poate al unui balon mai mic, depinde cât material rămâne. Şi după ce norul…

Vezi articolul original 645 de cuvinte mai mult