Arhiva | 12:03 pm

IN PRAGUL ANIVERSARII CENTENARULUI UNIRII CRAISORUL MUNTILOR ,AVOCATUL AVRAM IANCU INTERZIS LA SIBIU!

9 nov.

Imagini pentru IOHANNIS,AVRAM IANCU,POZE

Sibieni, vom intra în cartea recordurilor! Și în pragul aniversării Centenarului Unirii, Avram Iancu interzis în Sibiu!

Avram Iancu rămâne pentru noi și pentru viitorime cea mai iubită, mai venerată personalitate istorică ieșită din rândurile românilor ardeleni. Tribun al poporului în Revoluția de la 1848-1849, membru al Comitetului Național Permanent (guvernul revoluționar românesc), cu sediul în Sibiu, a devenit din toamna târzie a anului 1848, când Transilvania a fost invadată de trupele revoluționare ungare, asociindu-i-se gărzile grofilor maghiari locali și „diviziile” secuiești, urmărindu-se anexarea Transilvaniei de o Ungarie Mare, cu o singură limbă și cu o singură națiune, cea maghiară, punând în cumpănă însăși existența fizică a unei națiuni de 2,5 milioane de români, conducătorul rezistenței armate românești, prefectul general și, din martie 1849, când Transilvania, mai puțin Munții Apuseni, a fost cucerită de armata maghiară, singurul conducător al revoluției române. Revoluția din Transilvania a fost atât de importantă pentru evoluția națiunii române până la 1918, iar faptele lui Avram Iancu și, din 1852, viața sa dramatică au constituit în mintea românilor ardeleni un mit al Iancului. Toate generațiile dintre 1848 și 1918 l-au privit ca un simbol tutelar, l-au considerat marele precursor al Unirii.

Trei orașe importante din Transilvania sunt strâns legate de numele lui Avram Iancu. Cluj, unde între 1841-1846 a urmat cursurile liceale și cursul superior de drept, Târgu Mureș, unde între 1846 – martie 1848 și-a făcut practica de avocat și Sibiul.

La Sibiu a venit pentru întâia dată după absolvirea studiilor de drept, încercând să devină angajat la Tezaurariatul din oraș. Dar un astfel de post era rezervat doar grofilor maghiari și patricienilor sași, nu unui fiu de plebeu român. Așa că, după câteva săptămâni, a plecat la Tg. Mureș pentru a-și face practica de avocat, profesiune accesibilă pentru intelectualii români.

Nici când a fost elev la Cluj, și nici când a fost practicant de avocatură la Tg. Mureș, unde l-a prins și începutul revoluției ungare, nu se prevedea că tânărul de 24 de ani va deveni curând conducătorul revoluției române, garantul unei întregi națiuni. La Sibiu a venit, însă, în plină revoluție, când Iancu era în culmea gloriei. A venit de mai multe ori în 1848-1849, pentru a participa la lucrările Comitetului Permanent, pentru a informa despre mersul luptelor în Munții Apuseni, pentru a afla știrile politice de interes general pentru români, sau pentru a cere armament și provizii comandantului militar general austriac, românii fiind aceia care, între altele au salvat imperialilor habsburgi stăpânirea în provinciile răsăritene ale monarhiei. În Sibiu era găzduit în clădirea de pe strada Mitropoliei nr. 7, unde pe atunci era hanul „La curtea Mediașului”, unde trăgeau și alți fruntași români. Azi clădirea din centrul Sibiului stă să se prăbușească, dar are pe ea o placă care-l amintește. Mai trăgea în Sibiu în casa cu numărul 27 de pe strada care-i poartă astăzi numele, în care până în martie 1849 a fost și sediul Comitetului Permanent. Pe clădirea cu nr. 27 de pe str. A. Iancu nu există nici un însemn care să amintească importanța istorică a clădirii.

Ca o mulțumire adusă lui Avram Iancu pentru serviciile atât de importante aduse austriecilor, după revoluție Avram Iancu și alți fruntași români au început să devină foarte periculoși pentru stăpânirea austriacă, ei pretinzând împlinirea promisiunilor făcute de Habsburgi românilor în timpul revoluției. Așa că, în vara lui 1852, A. Iancu a fost arestat, dus la Alba Iulia și, în clădirea judecătoriei de ocol în care a fost închis, un obscur ofițer sau funcționar austriac, Huehn pe nume, a pus să fie legat de un scaun, l-a pălmuit și l-a scuipat. Când românii, mai ales moții săi, au aflat despre această faptă mârșavă, putându-se provoca o nouă răscolire a românilor, austriecii l-au dus iute la Sibiu, unde, de formă, i-au înscenat un proces pentru a-l elibera. Acum, în toamna lui 1852, a stat în casa prietenului său, Ilie Măcelariu, tribun în revoluție în părțile Sibiului, iar din 1869 primul președinte al Partidului Național Român din Transilvania, partidul care a făurit Unirea din 1918. La Sibiu fiind, umilințele suferite în închisoare și dezamăgirea cruntă datorată neîmplinirii de către austrieci a promisiunilor făcute românilor, l-au frânt. Începe să se distanțeze de lume și, din 1852 și până la moartea sa, în septembrie 1872, o umbră îndurerată rătăcea pe cărările Munților Apuseni, fără a-și găsi alinarea. Dar și în acei ani a venit la Sibiu de mai multe ori, legându-l amintiri și prietenia cu Ilie Măcelariu; ultima dată pașii l-au purtat iarăși spre Sibiu în primăvara anului morții sale, 1872, dar n-a ajuns decât până în Mărginime, la Galeș.

În Cluj și în Târgu Mureș i s-au ridicat lui Avram Iancu statui impunătoare, la fel în mai multe locuri din Munții Apuseni și, doar după evenimentele din 1989, i s-au ridicat busturi, i s-au pus plăci memoriale în zeci de localități din Transilvania, din alte părți ale României.

Nu însă și în Sibiu. Și bustul din metal pe care Astra l-a instalat în muzeul său, prin 1950 când Asociațiunea a fost desființată de comuniști, a dispărut. Este adevărat, o stradă din Sibiu și un liceu îi poartă numele, dar și aceste denumiri datează din anii de dinainte de 1989, dar de fapt mie nu-mi spune nimic fiindcă există sute de localități în România unde străzi și instituții îi poartă numele.

Cu câțiva ani în urmă, membrii Societății cultural-patriotice „Avram Iancu”, filiala Sibiu, au socotit de datoria lor să-i ridice un bust eroului revoluției, pentru a fi așezat pe Aleea Personalităților din parcul Astra, la locul de cinste care i se cuvenea. Mai ales că se apropia centenarul Marii Uniri. În 2013 bustul în bronz a fost realizat de valorosul sculptor Radu Aftenie, bustul având 1,4 m înălțime, 180 kg. Din acest moment a început calvarul: dosarul cu proiectul în cauză a primit de la diverse autorități și instituții locale avizul de amplasare, inclusiv din partea Primăriei Sibiu, care s-a angajat și să-l ia în custodie permanentă. Mai trebuia ultimul aviz, al Ministerului Culturii, dar ministerul condus pe atunci de Kelemen Hunor și Hegedüs Csilla, care ne dăm seama că nu aveau nici un interes să aprobe amplasarea încă a unui bust al lui Avram Iancu în Transilvania, l-a respins sub pretextul „lipsei de realizare artistică”. Și-au găsit și în Sibiu un ins docil, Răzvan Pop, în acea vreme director al Direcției Județene de Cultură, culmea! absolvent al facultății de istorie din Sibiu, care a tărăgănat vreo trei ani de zile lăudabila intenție. Timpul a trecut, miniștrii culturii s-au schimbat cu miniștri români, dar la revenirile Societății nu s-a mai primit răspuns. Există și o lege care prevede că, dacă de la un minister nu primești răspuns în 30 de zile, se consideră din partea ministerului acceptarea tacită. Astfel că se putea rezolva pe plan local, numai că Răzvan Pop a refuzat, motivând că pentru el legea nu funcționează și nici intervenția Consiliului Județean (condus atunci de Ioan Cindrea) nu a luat-o în considerare, spunând că el este angajat al ministerului, nu al Consiliului. În treacăt fie spus, între timp a ajuns viceprimar.

La revenirile repetate ale societății sibiene adresate ministerului, nu cu multă vreme în urmă s-a primit un răspuns din partea ministrului (atunci) Ioan Vulpescu, care sună astfel: „Comisia de experți a Ministerului a respins în unanimitate proiectul și recomandă amplasarea bustului lui Avram Iancu într-o altă locație din Sibiu, spre a nu face concurență busturilor din parcul Astra”. Să te crucești și alta nu! Așa sună un act oficial al unui minister. Adică cum: e mai bine realizat decât busturile existente și cum să le facă concurență când toți iluștrii de pe soclurile din parc s-ar fi înclinat în fața lui Avram Iancu, fără de care toți iluștrii, în frunte cu Barițiu și Șaguna, ar fi fost mai mici, mai puțin însemnați.

Lucrurile în Sibiul actual merg cam astfel: cu câțiva ani în urmă, pe când domnul Iohannis era primar, Consiliul Local a dat numele Petőfi Sándor unui parc din Sibiu, din rațiuni care mie îmi scapă, fiindcă maghiarul a fost în Sibiu în martie 1849, ca aghiotant al generalului Bem, șeful armatei maghiare care a cucerit Sibiul, l-a bombardat cu tunul, au omorât, au pus foc, membrii Comitetului Permanent au fugit din oraș pentru a nu fi omorâți, arhiva sa a fost confiscată și dusă la Budapesta, încât nici astăzi nu cunoaștem în amănunt întreaga grozăvie a revoluției pentru români; maghiarul a fost la Sibiu ca bandit și criminal, nu ca poet național maghiar. Tot în acești ani, casa lui Ilie Măcelariu, primul președinte al partidului care a făurit Unirea, a fost demolată, deși era atât de solid construită și purta placa de monument istoric, în locul ei apărând o clădire centru comercial, care aduce… bani. La parterul clădirii de mare încărcătură istorică, de pe str. N. Bălcescu, în care în 1918-1919 a fost sediul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, ales în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, este un fast-food, o crâșmă. După mine este o blasfemie, în sală ar fi trebuit să existe o expoziție care să arate rolul Sibiului în făurirea Unirii. Dar fast-food-ul aduce… bani.

Cândva, în anul 2017, a fost parașutat în punctul zero al orașului, în fața Teatrului „Radu Stanca”, bustul unui oarecare Bretan Miklós, compozitor, bariton, regizor de operă. Ciudat, busturi ale lui au fost parașutate de către fiica sa, Judit Bretan Le Bovit, care trăiește în SUA și probabil are bani, în mai multe orașe din Transilvania, de parcă ar fi Eminescu; trei în Cluj-Napoca, unul chiar în parcul cu numele Simion Bărnuțiu, unul în Bistrița, un altul tocmai în Piața Iuliu Maniu din Alba Iulia, chiar lângă bustul lui Lucian Blaga. I-au apărut și câteva date biografice, după mine false: el era căsătorit cu o unguroaică-evreică, mulți ani a trăit în Ungaria lui Horthy, după care, revenind în Transilvania în anii de început ai comunismului, ar fi avut de suferit din cauza afinităților sale iudeo-maghiare. Asta să i-o spună lui mutu’, în România anilor 1945-1964 iudeo-maghiarii au tăiat și spânzurat, de suferit, au suferit românii. Dar să revenim la bustul din Sibiu; ce semnificație o fi având acest Bretan pentru istoria și viața culturală a Sibiului, cam tot atâta câte legături am eu cu magazinul universal din Coreea. În discuția mea cu doamna primar, spunea că nu știe, Direcția de Cultură și Patrimoniu, al cărui aviz era obligatoriu, nu știe nici ea. Poate știe domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului, față de care, la câțiva metri, e bustul; poate știe doamna viceprimar Bokor, surprinsă într-o fotografie la dezvelirea bustului; poate știe cineva din serviciul de urbanism al Primăriei. Căci a fost încălcată Legea 120/2006 privind monumentele de for public. Nu se sesizează nimenea? În Sibiu își doarme veșnicia, într-un anonimat complet, unul dintre principalii făuritori ai Unirii din 1918 și diplomatul Marii Uniri, el fiind direct legat de recunoașterea internațională a Unirii – dr. Alexandru Vaida Voevod. Dacă nu merită un bust în Sibiu, mai ales că ne pregătim să celebrăm Unirea, atunci nu știu cine merită. Dar, având experiența bustului lui Iancu, nici nu îndrăznesc să sper.

Eu cred că nici una dintre autoritățile locale, în cei patru ani de zile care au trecut de la finalizarea bustului lui Avram Iancu, nu a avut curiozitatea să meargă până la Corpul B al Bibliotecii Astra, să ridice giulgiul și să vadă cum arată bustul lui Iancu. Dezinteres total.

După câte știu, autoritățile locale doresc ca Sibiul să primească titlul de „oraș al Unirii”, alături de Alba Iulia. Sibiul a fost principalul oraș al Unirii, Alba Iulia a fost ales drept loc al Marii Adunări Naționale doar că era un oraș simbol. Dar nu așa.

                                                                                                                              Mihai RACOVIȚAN

Sursa: http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/sibieni-vom-intra-in-cartea-recordurilor-si-in-pragul-aniversarii-centenarului-unirii-avram-iancu-interzis-in-sibiu-130256.html

DICTATURA „SINDICALA” DE 27 DE ANI.LIDERII PENALI DE SINDICAT AU DEVENIT AVOCATII CORPORATIILOR!

9 nov.

  Era o vreme în care ecranele televizoarelor se umpleau cu lideri sindicali vocali. Aveai parte cât era ziua de […]

Era o vreme în care ecranele televizoarelor se umpleau cu lideri sindicali vocali. Aveai parte cât era ziua de mare de Marica, Dumitru Costin, Bogdan Hossu, Coarnă, etc. Ningea afară? Ştirea nu putea trece fără ca vreun lider de sindicat să nu se pronunţe. Atât de hazlie devenise situaţia încât un prieten, glumind, spunea că expunerea mediatică a liderilor sindicali era invers proporţională cu capacitatea reală de influenţare a propriilor membri. Însă, în ciuda acestui amănunt minor treaba mergea ca unsă: sindicaliştii urlau, blaturile se făceau pe la spate şi toată lumea de la butoane era fericită.

Vremea a trecut şi-a venit regimul băsescu. Iniţial sindicaliştii au fost extrem de vocali, dar, pe măsură ce imensa şi terorizanta maşinărie băsistă de putere se construia, apetitul mediatic al indivizilor cocoţaţi în vârful structurilor sindicale devenea din ce în ce mai incert. Nu ştiu cum s-a întâmplat în realitate, adică nu-mi dau seama dacă doar cele câteva arestări operate pe repede-înainte (vi-l mai amintiţi pe Marius Petcu?) sau, dacă suplimentar s-a mai dat şi ceva ordin pe unitate, însă, de la un anumit moment, tot ceea ce însemna mişcare sindicală pur şi simplu a amuţit. Vigurosul domn Marica a dispărut de pe ecrane, Dumitru Costin s-a retras într-o ceţă suspectă, Bogdan Hossu de asemenea, iar Coarnă, ei bine, „vigurosul” Coarnă şi-a tras şapca adânc pe ochi, având totuşi grijă să nu-i deranjeze legendara circumferinţă, şi a început să fluiere-a pustiu, mai mult pentru sine, într-o anonimitate aproape ascetică. Putem spune că băsescu a realizat „marea linişte sindicală”, în condiţiile în care aberantele decizii ale epocii sale şi a nulităţii boc au condus la grave atingeri ale drepturilor salariaţilor. Vă mai amintiţi de scăderile generalizate ale veniturilor, de Codul Muncii făcut de o agentură americană şi preluat de maşinăria de vor a pdl-ului pe nemestecate, de legea sindicatelor şi de atâtea alte decizii „dă dreapta”. Marii sindicalişti păreau a fi fost intraţi în amorţire căci n-au zis nici pâs. Au tăcut parcă loviţi de-o boală ciudată care-i făcea să nu vadă şi să n-audă nimic.

Iată însă că, după ce opinia publică aproape-i uitase, sindicaliştii revin în forţă. Cică nu-s de acord cu măsurile de creştere a salariilor. Ştiu, pare o glumă, dar asta-i realitatea. Brusc, ăia care în alte dăţi erau acuzaţi de marxism, de subminarea proprietăţii private, etc. s-au metamorfozat într-un soi de tefelişti care prezintă îngrijorări serioase în ceea ce priveşte „poziţia financiară” a ţării, „sustenabilitatea sistemului de pensii”, „fundamentarea greşită a creşterilor salariale”, s.a.m.d. Mai mai că ai impresia că Ionuţ Dumitru şi-a tras-o cu sindicatele şi din impetuoasa iubire au ieşit mici puradei vocali care nu ştiu decât să mestece slogane pseudo-economice sterile şi lipsite de sens. Însă, surpriză! Ăia care mestecă stupizeniile amintite, alături de alte prostii şi enormităţi, sunt aceiaşi vocalici lideri care, până mai ieri, ameninţaţi de „să trăiţi!”, se retrăseseră în anonimat. Reveniţi de nicăieri, liderii sindicali ai ţării scot la lumină o incredibilă premieră mondială: corporatizarea mişcării sindicale. Astfel ne situăm probabil în avangarda mondială a transformărilor sociale. Sindicatele, în acest context, nu mai apără salariatul, ci corporaţia, având în stat duşmanul cel mai profund.

Poate aveţi impresia că exagerez, însă fix asta e ceea ce se întâmplă. Tăcutele noastre sindicate s-au transformat brusc în agenturi vocale urlând precum tradiţionalele bocitoare de fiecare dată când vreun fragment de legislaţie ar lovi în interesele multinaţionalelor de pe-aici. Cresc salariile? Sindicatele se opun pe motiv de nesustenabilitate. Încearcă Guvernul să mai întărească poziţia salariatului? Sindicatele urlă că prin slăbirea angajatorului se pune în pericol locul de muncă. Vrea Guvernul să bage-n penal orice tentativă de-a evita plata taxelor pe muncă (în ultimă instanţă şi pentru a proteja contribuţiile salariaţilor la pensie, şomaj, sănătate, etc.)? Sindicatele spun că nu e corect. Vrea Guvernul să împiedice multinaţionalele să externalizeze profiturile? E de rău, spun sindicatele!

Mai mai că te-apucă râsul văzându-i pe caricaturalii lideri dându-se cu curul de pământ în timp ce invocă salariatul – acest „pui de Crevedia” pe spatele căruia şi-au făcut toate ticăloşiile de până acum. Şi uite-aşa, mişcarea sindicală din România se reinventează, transformându-se într-un bastion al tefelismului, într-un avocat dedicat al intereselor corporaţiei.

Întreaga ideologie neomarxistă constă în înlocuirea statului cu corporaţia, astfel încât, privind prin această prismă, tind să cred că mişcarea sindicaliştilor noştri e una cât se poate de normală: o virează fix acolo unde moştenitorii lui taica Marx dictează. Interesele muncitorilor, spuneţi? Păi ălea nu mai contează întrucât oricum sindicatele respective n-au membri sau, mai bine spus, trăiesc din nişte taxe de membership destul de dubios colectate. De-aceea orice ameninţări cu „greva generală” sau „manifestaţii masive de protest” venite din partea sindicatelor, în cel mai bun caz stârnesc râsul. Ar fi într-adevăr hazliu dacă n-ar fi tragic. Râsu-plânsu, monşer!

                                                                                                                                Dan Diaconu

PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS SI BINOMUL CONDUCE ROMANIA!

9 nov.

Imagine similară

Binomul, cu siguranță! Și sub îndrumarea atentă a partenerilor strategici. Undeva, mai jos și pe lîngă, Guvernul se chinuie și el să miște cîrma treburilor curente. Așa cum este el, plin de mediocri, de sforari politici, de ciupiți sau de „penali“. Această ierarhie subiectivă este valabilă pînă spre amiază, cînd se trezesc ziariștii. Ei sunt marii doctori în economie, în finanțe, în democrație, în anticorupție, în externe, în securitate și în dezvoltare. Două-trei dude de ziariste iau de guler orice demnitar român. Corifeii serilor de dezbateri politice, dacă imaginea 3D ar putea fi însoțită de încarnări ale imaginarului, ar putea fi urmăriți cum trag pumni și palme din ecran și cum directele lor plesnesc înfundat în maxilarele premierului și ale președintelui sau ale te miri cui din politică. Dacă umorile lui C.T. Popescu ar produce și radiații, spațiul carpato-danubian ar arăta ca împrejurimile de la Hiroshima după bombardament. Cine n-a văzut cum Rareș Bogdan se ia de gît cu Liviu Dragnea și cum companionii săi într-un lătrat de căței apărați de tonul dulăului chelios hămăie și ei la bandiții din Teleorman? Imposibil să mai încapă sub cămăși și batiste, Rareș Bogdan era să se bată cu Victor Ponta la un botez sau la o nuntă. I se părea o datorie patriotică să-și arate curajul, mușchii și lipsa de măsură. Cine n-a văzut cum Mihai Gâdea perorează cu aerul că acum-acum se dă jos din televizor, să-i tragă două smetii lui Traian Băsescu sau să o țintuiască la perete pe Laura Codruța Kovesi cu al său Negulescu-Portocală, nu este telespectator! O chivuță de la un site al SRI seamănă cu ciocănitoarea Woody ieșită să anunțe dezastrul națiunii. Și arată cu rochia drumul pe care trebuie să-l urmăm. Marinela Mititelu este și ea procuror, judecător și nevastă. Moderator, nici vorbă! Nadina Câmpean de la Antena 3 cere socoteală și face investigația în direct, ca pe o emisiune de cooking-show, semănînd amețitor cu Denise Rifai. Ele două se cred vocea poporului în direct.

Din apărători ai democrației, jurnaliștii români tind să devină un soi de judecători, de procurori, de înțelepți și de teroriști ai vieții politice din România. După cum abordează anumite subiecte, ai zice că țara trebuie condusă la ordinele lor. Unii nu pot crește o gîscă. Unele moderatoare nu pot face o prăjitură fără să provoace o diaree. Nu ești de acord, adio, te toacă și te bagă în spitalul de boli nervoase. În urma tărăboiului, mulți au capotat și au demisionat. Pe bună dreptate sau de groaza cîinilor de pază, unii s-au săturat de presă. Excesul discursului jurnalistic vine în primul rînd din mediocritatea lumii politice. Și din lipsa reglementărilor în mass-media. Dar și din confuzia anilor 1990, cînd partidele abia se înjghebau, iar cîțiva ziariști din generația mai veche scriau cu sentimentul că trebuie să lupte pentru democrație. Și în pagina de ziar și pe baricadele de pe bulevard, ei s-au opus unor tentații de comunism „neîntinat“. Într-un fel, mă simt și eu vinovat. Și generația mea a contribuit la asta. A ridicat tonul peste limitele acceptabile în profesie. Așa au fost vremurile. Săptămîni la rînd partidele politice căutau oameni și sedii, în vreme ce noi încercam să blocăm improvizațiile și excesele. Numai că în loc de calmare, de o normalizare a atmosferei, lucrurile au evoluat românește. Adică din lac în puț, din exces în exces. Părerismul a atins cote isterice. Umorul și hăhăiala îneacă orice dezbatere serioasă. Ziariștii înregimentați toacă orice subiect. Îl minimalizează sau îl ascund, îl umflă sau îl deturnează. Cei mai mulți nu depășesc condiția de luptători de partid sau de agenți de influență. Deontologia? Ce-i cu ea? Asociațiile înființate să o promoveze au devenit și ele instrumente de influență. Marile exemple de peste Ocean s-au făcut praf. Presa americană s-a împărțit în tabere mai dure ca niciodată. Unii luptă pentru Hillary Clinton mai abitir decît activiștii democrați sau decît angajații ei de campanie.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

REACTIA PRINCIPESEI ELENA LA SCANDALUL DE LA CASA REGALA!

9 nov.

Principesa Elena, mama fostului principe Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai, se declară „dezamăgită și îngrijorată” de comportamentul fiului său, după ce acesta a fost acuzat că a încercat să forțeze ușa de la reședința din Elveția a Regelui, în încercarea de a-și vedea bunicul, potrivit Casei Regale.

„Sunt foarte dezamagită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai. (…) Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral si uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator”, se arată într-un anunț al Casei Regale.

Conform sursei citate, Principesa Elena i-a transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă „din cauza comportamentului său lipsit de principii morale” și amintește de faptul că Nicolae nu a clarificat, nici până acum, situația paternității presupusului său copil.

„Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă. La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României”, se arată în anunțul de joi al Casei Regale, care o citează pe Principesa Elena.

Nepotul Regelui Mihai este acuzat de Casa Regală a României de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forțat ușa de la reședința din Elveția a Majestății Sale.

LEGILE MODIFICATE ALE JUSTITIEI PE MASA CSM!

9 nov.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să discute joi propunerile legislative de modificare a Legilor Justiției primite de la Camera Deputaților, fiind așteptat să dea și un aviz.

Conform ordinii de zi publicată a CSM, plenul urmează să analizeze propunerile legislative pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu o săptămână în urmă, CSM anunța că a primit de la Camera Deputaților o solicitare pentru avizarea, până pe 9 noiembrie, a celor trei propuneri legislative privind modificarea și completarea Legilor Justiției, precizând că acestea vor fi transmise pentru consultare instanțelor și parchetelor.

Marți, Adunarea Generală a procurorilor din DIICOT a votat cu o largă majoritate împotriva proiectului de modificare a Legilor Justiției.

Miercuri, DNA și Parchetul General au respins la rândul său proiectul.

De asemenea, aceeași opinie au avut-o și două asociații de magistrați, respectiv Asociația Procurorilor din România și Forumul Judecătorilor.

PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP SI CHINA,ACORDUL MILIARDELOR!

9 nov.

Președintele SUA, Donald Trump, și omologul său chinez, Xi Jinping, au semnat joi la Beijing o serie de acorduri comerciale, în valoare totală de 253,4 miliarde de dolari, spre satisfacția liderului american care vrea să reechilibreze schimburile comerciale între cele două mari economii ale lumii, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Mai multe acorduri, în diferite sectoare precum energie, automobile, aeronautică, industria agroalimentară și electronică, au fost semnate cu prilejul unei întâlniri între cei doi președinți la Beijing. O serie de mari companii americane precum Caterpillar, General Electric, Honeywell sau Qualcomm figurează printre beneficiari. Însă unele din aceste acorduri sunt doar protocoale de acord neangajante, astfel că valoarea totală a acordurilor ar putea să varieze.

„Aceasta este cu adevărat un miracol”, a declarat ministrul chinez al Comerțului, Zhong Shan.

Printre firmele care au anunțat acorduri comerciale joi se numără producătorul american de chipuri Qualcomm care a semnat contracte în valoare de 12 miliarde de dolari cu trei producători chinezi de telefoane, Xiaomi, OPPO și Vivo. Grupul american realizează deja mai mult de jumătate din venituri pe piața din China. Producătorul de avioane Boeing a semnat și el acorduri comerciale în valoare de 37 de miliarde de dolari, dar nu a oferit detalii cu privire la aceste acorduri. De asemenea, trei entități de stat din China au semnat un acord pentru a investi până la 43 de miliarde de dolari pentru a putea exploata zăcăminte de gaz natural lichefiat în Alaska.

Toate aceste acorduri în valoare de peste 250 de miliarde de dolari sunt o dovadă că Trump vrea să reducă deficitul comercial înregistrat de SUA pe relația cu China, deficit pe care săptămâna trecută liderul de la Casa Albă îl aprecia ca fiind unul „oribil”.

Joi însă, Donald Trump a dat asigurări că nu va mai reproșa Beijingului deficitul comercial pe care SUA îl înregistrează pe relația cu China. „Nu reproșez acest lucru Chinei. Cine poate reproșa unei țări că profită de o altă țară în beneficiul cetățenilor săi? În schimb, reproșez acest lucru precedentelor administrații americane care a permis ca acest deficit comercial incontrolabil să se formeze și să crească”, a spus Donald Trump, după un summit cu președintele chinez Xi Jinping.

Potrivit cifrelor oficiale publicate de autoritățile de la Beijing, în primele zece luni ale acestui an, China a înregistrat un excedent al balanței comerciale de 223,6 miliarde de dolari pe relația cu SUA, în creștere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

DE CE A VRUT ADMINISTRATIA DEMOCRATA OBAMA SI SOROS PE LAURA KOVESI SEFA LA DNA!

9 nov.

Titus Corlățean a depus mărturie publică, recent, că numirea ­Codruței Kovesi ca șefă la DNA a fost ­inițiată (prin presiuni diplomatice) încă de pe vremea mandatului său de ministru al Justiției (adică din 2012). Următorul ministru, Mona Pivniceru, a rezistat presiunilor, iar cel care i-a urmat, ca interimar, Victor Ponta, a cedat acestor presiuni. În acest caz, se știe acum, „presiuni diplomatice“ înseamnă presiunile ambasadorului SUA, în principal.

Întrebarea la care nu s-a dat încă răspuns este de ce au vrut-o americanii pe Kovesi șefă la DNA. Răspunsul a fost sugerat deja de fostul șef al SIE Cătălin Harnagea, care l-a aflat de la un omolog de-al său din Mexic.

După ce Mexicul s-a revoltat și a naționalizat extracția de țiței, a urmat o criză enormă de finanțare a deficitului suveran al Mexicului. Regimul politic naționalist a căzut și a venit un regim neoliberal. Acest regim, la recomandarea SUA, a creat un cadru de colaborare între serviciile secrete mexicane și parchetele din țară, astfel încât să poată fi evitată, în viitor, apariția unor lideri politici naționaliști în Mexic. Rolul parchetelor urma să fie acela de a elimina din joc acest fel de lideri, iar rolul serviciilor urma să fie alimentarea parchetelor cu informații relevante. Legalitatea acestui cadru de colaborare parchete-servicii poate deveni extrem de problematică într-o democrație.

Tocmai din pricina acestui cadru SUA avea nevoie, pentru transplantarea modelului mexican în România, de un om obedient și slab profesionist. Daniel Morar a rezistat cu brio presiunilor „diplomatice“ ce s-au exercitat asupra lui pentru acceptarea unor protocoale de cooperare SRI-DNA.

Modelul mexican este transplantabil mai ales în țările care ar putea încerca să treacă la naționalizarea exploatărilor de resurse naturale. Când spui că americanii au vrut-o pe Kovesi la DNA, americanii  înseamnă „cooperativa“ intereselor marilor corporații. Această „cooperativă“ are un rol decisiv în finanțarea campaniilor electorale din SUA. Mai apoi, politica externă a Departamentului de Stat nu merge în contra acestor interese corporatiste și nici n-ar avea de ce să meargă așa.

Datoria nr.1 a profesionistului din servicii este să-și pună paranoia în valoare într-o țară care n-a fost cunoscută niciodată pentru pofta ei irepresibilă de democrație (cum este România), datoria profesionistului CIA este să suspecteze trendul de opinie care critică DNA în numele democrației că ar putea fi o creație a Gazprom (a Rusiei). Este, de aceea, datoria acestor critici să fie conștienți de felul în care gândește un profesionist CIA și să fie luptători credibili pentru democrație. Din păcate, Dragnea nu este un astfel de luptător.

Tocmai fiindcă știe că nu este, Dragnea vrea să convingă marile corporații de buna sa credință, dându-le un privilegiu unic în Noua Ordine Mondială: vrea să lase capitalul străin din România cu sarcini sociale zero. O prostie! Nu așa convingi că ești un democrat. În orice caz, nu amestecând rațiuni fiscale în oala cu problemele statului de drept vei convinge că DNA a devenit o bubă a democrației. Credeai că multinaționalele nu știau nimic despre acest buboi și ți-ai imaginat că, dacă le vei face un cadou fiscal, te vor înțelege când vei vrea să vii cu bisturiul?!!

Kovesi, în schimb, nu pare naivă. DNA are competență pentru evaziunea fiscală mai mare de un milion de euro, dar nu acționează în direcția aceasta. Nu-și dă ea seama cât pierde Bugetul prin astfel de fraude fiscale?! Cum se cheamă, oare, conștiința unui cetățean român care protejează asemenea hoții comise, în principal, de capitalul străin?!

%d blogeri au apreciat asta: