„Jos Ceaușescu! Jos Dictatura!” S-au auzit pentru prima dată, în urmă cu 30 de ani, în Brașov. Revolta de la Brașov, din 15 Noiembrie 1987, a fost un eveniment politic major față de politicile duse de regimul Ceaușescu.

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, la Brașov izbucnea revolta muncitorilor de la întreprindearea Steagul Roșu, nemulțumiți de nivelul de trai și de lipsurile cauzate de politica economică impusă de Ceaușescu, pentru ca România să poată plăti datoriile externe.

A fost printre primele revolte pe scară largă împotriva regimului ceaușist. Revolta de la Brașov a izbucnit atunci când muncitorii din Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu ar fi trebuit să își primească salariul, dar au primit doar jumătate din bani, unii chiar deloc, spune istoricul Marius Oprea, de la lnstitutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului. Adunați în fața Palatului Administrativ, unde se afla conducerea întreprinderii, cei aproximativ 400 de oameni pornesc spre sediul Prefecturii orașului, pe traseu alăturându-li-se și alți brașoveni. Trecând pe strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Lenin, mulțimea, al cărei număr ajunsese deja la câteva mii, cântă ”Deșteaptă-te, române!” și scandează, pentru prima dată în România, ”Jos dictatura!”, ”Vrem pâine!”, ”Jos Ceaușescu!”, se arată în volumul „Istoria României în date’” (2003).

Povestea Revoltei şubelor din 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Atunci a început sfârşitul dictaturii comuniste

Povestea Revoltei şubelor din 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Atunci a început sfârşitul dictaturii comuniste Coloana care a plecat de la Întreprinderea de Autocamioane Steagu Roşu, în drum spre judeţeana de partid Dictaturile comuniste din Europa de Est trăgeau să moară. România oferea un spectacol cenuşiu şi trist. De mai mulţi ani, Ceauşescu se afla în război cu propriul său popor. Frigul, foamea, frica, minciuna generalizată dominau viaţa cotidiană a românilor. Ştiri pe aceeaşi temă Braşovul, pe primul loc la exporturi şi importuri în Regiunea Centru… Locuri de muncă pentru studenţi, ȋn Germania Accident spectaculos: O maşină de Poliţie a fost răsturnată Produse de strictă necesitate precum pâinea, laptele, carnea zahărul, uleiul etc., erau rarităţi în vitrinele magazinelor. „Raţionalizarea” devenise cuvântul de ordine în România atât în alimentaţie, cât şi la căldură, energie electrică, benzină etc. Unicul post de televiziune – TVR, portavocea PCR – şi-a redus programul la 2 ore pe zi. La „Steagu’ Roşu” programul de lucru a fost extins la 12 ore pe zi, 7 zile din 7. Greva generală de la Steagu’ Roşu şi mascarada alegerilor comuniste Ziua de 15 noiembrie 1987 aducea încă odată cu ea, cum se întâmpla de zeci de ani, mascarada alegerilor comuniste. În oraş situaţia este calmă, nu şi la Întreprinderea de Autocamioane. „În noaptea de 14/15 noiembrie ’87, salariaţii de la sectia 440 Matriţe-Ştante au încetat lucrul în semn de protest faţă de diminuarea nejustificată a salariilor. Şeful Sectiei 440, ing. Valer Ghelase era în acea noapte şi ofiţer de serviciu pe IABv. Autoritar şi dur, în timp ce el însuşi era autor a numeroase abuzuri şi încălcări ale legii, inginerul Ghelase a refuzat să stea de vorbă, oferind în schimb obişnuitele lui înjurături şi ameninţări. „Păi, cum, bă, de ce-aţi venit? Faceţi grevă?” (…) „Să vă băgaţi minţile-n cap, auziţi? Chem Securitatea!” ceea ce a şi făcut”. A sunat la căpitanul Avram în jurul orei 2.00. (…) „Am făcut prezenţa oamenilor şi am predat-o căpitanului Avram. La ora 2 erau 93 de oameni care nu lucrau”, se menţiona în procesul-verbal din şedinta de la sediul Miliţiei Braşov din 15 noiembrie 1987, de la ora 19.00. Primsecretarul PCR, tov. Preoteasa, consemna: „La Steagu Roşu erau 20 de inşi sâmbătă seara, un maior şi un căpitan în civil”. Solidarizarea muncitorilor a declanşat revolta Cheia izbucnirii revoltei a constituit-o solidarizarea celor 200 de salariaţi de la schimbul I cu cei de la schimbul III. Încercarea directorului Purcăroiu de a-i „lămuri” pe la 8 dimineaţa pe cei aproape 300 de oameni din ambele schimburi a eşuat, fiind huiduit. Coloana formată pe loc a plecat spre Palatul Administrativ, unde era conducerea centrală a uzinei. În drum lor li se alatura salariaţii de la secţiile 420, 410, 520, 570, 660, 505, 590, 510, 525, 580, 550. Coloana intră în secţia 610. Aici are loc primul conflict violent. Un inginer încearcă să-l oprească pe unul dintre protestatari, Aurică Geneti. Acesta îl împinge, inginerul cade. Casca de protecţie, albă, a inginerului, se rostogoleşte. Geneti o ia şi şi-o pune pe cap. „Victima” se ridică şi fuge. Nimeni nu o urmăreşte. Aurică Geneti îşi reia locul în fruntea coloanei purtând casca care îi va da supranumele de „Omul cu Casca Albă”. Coloana, care acum număra în aproximativ 5.000 de persoane, în frunte cu „Omul cu Casca Albă” a ajuns în faţa Palatului Administrativ, pentru a discuta cu directorii din Consiliul de Conducere. Nimeni nu îi mai întâmpină. S-au aruncat cu piuliţe şi şuruburi în ferestre. Mulţimea a continuat să strige „Hoţii!”: „Hoţii”. Pentru se face auziţi, singura variantă a protestatarilor era „Judeţeana de Partid”. „Este momentul când ceva ciudat se petrece! Cei 5.000 de protestatari am iesit pe poarta II cu intenţia să ne îndreptăm spre Consiliul Judeţean PCR. Însă securiştii îmbracaţi în salopete la fel ca noi au reuşit să redirecţioneze coloana să intre înapoi în întreprindere prin poarta principală I. Înconjurăm palatul administrativ şi ne aflăm iarîşi în faţa porţii II. Aici s-a produs ruptura. Majoritatea celor din coloană rămân în incinta întreprinderii, alţii profită de dezorganizarea creată şi pleacă acasă. Aproximativ 250 de persoane ne-am învins frica şi ne-am decis să ne susţinem cererile în stradă. Din mulţime cineva a venit cu ideea să luăm cele patru steaguri tricolore de la portile IABv. Vulpe Cornel a îndeplinit cererea. În acea duminică era zi de vot”, îşi aminteşte Mircea Sevaciuc, unul dintre protestarii de la fabrica de autocamioane. Marşul „şubelor” împotriva comunismului Marşul şubelor, cum a fost numit ulterior după îmbrăcămintea de lucru a stegarilor, a ajuns la intersecţia străzilor Poienelor, Calea Bucureşti şi b-dul Saturn. Aurică Geneti are ideea de a merge spre uzina Tractorul, să îi scoată la protest pe muncitorii de acolo. „Specialiştii” în diversiune au strigat „Judeţeana de partid”. În cazul în care s-ar fi mers pe str. Saturn spre Tractorul, probabil în centrul oraşului s-ar fi adunat 100. 000 de braşoveni. Bulevardul Calea Bucuresti, mărginit de plopii desfrunziţi în noiembrie, străbate cartierul care se numeşte tot ,,Steagu’ Rosu” – astăzi Astra. Mulţi dintre „stegarii” care locuiesc prin preajmă, aproape fiecare avea o cunoştinţă aici. Se scandează „Hoţii!”, „Vrem mâncare la copii”, „Vrem lumină” , „Vrem căldură” , „Vrem banii înapoi!” , „Veniţi cu noi!”. După plecarea coloanei, organele de securitate au dispus ca pe fiecare secţie şi serviciu ca să se facă prezenţa pentru a adla câţi şi cine erau cei care plecaseră spre oraş. „Prin dreptul spitalului judeţean, făgăraşeanul Liviu Budac a avut ideea să cântăm interzisul «Deşteaptă-te, române», colegul Iosif Farcas a dat tonul. A fost semnalul descătuţării oamenilor. Werner Sommeraurer este înştiinţat de fiica sa, Florentina, că pe calea Bucuresti este o coloana de oameni care strigă: Hoţii!, Hoţii! Ajunge coloana lângă Spitalul Judeţean şi ni se alătură. În dreptul cinematografului Patria, troleibuzele sunt oprite pe ambele sensuri. Captatorii sunt traşi jos de Laurenţiu Paveliuc şi alte persoane. Pasagerii sunt chemaţi să se alăture coloanei. Pe tot parcursul marşului nu am văzut ţipenie de miliţian! Este o eliberare. Pe frontonul Teatrului Dramatic se afla un tablou uriaş, mai multe cearceafuri cu chipul lui Ceauşescu. S-a strigat pentru prima dată din mii de piepturi «Jos Ceauşescu!» , „Jos Comunismul!”. Comunismul încetase să mai fie un duşman abstract pentru braşoveni. Copiii care s-au alăturat protestului au fost asezaţi în faţa coloanei de colegul Cocan”, rememorează acele momente Sevaciuc. Arderea tabloului lui Ceauşescu Când protestatarii au ajuns la sediul Consiliului Popular Judeţean al PCR, uşile acestuia erau blocate. S-a încercat un soi de dialog cu primarul Calancea, care apăruse între timp. Răspunsul acestuia: „Astăzi sunteţi voi tari, dar mâine vedem noi” a pus gaz pe foc. Mulţimea furioasă huiduie! Aurică Geneti îşi pierde răbdarea şi îl loveşte pe Calancea cu steagul în cap. Doar cu arcada spartă, acesta a scăpat de furia mulţimii, strecurându-se pe uşa salvatoare care, în scurt timp, a fost larg deschisă. Protestatarii iau cu asalt „cuibul“ comuniştilor! La etajul I descoperă în sala de protocol „masa festivă” cu toate bunătăţile din lume pregătite de tovarăşi pentru sărbătorirea câştigării alegerile PCR din acea zi. Salamul de Sibiu, caşcavalul, bananele, portocalele, cola, sunt puse pe pervazurile ferestrelor pentru a fi văzute de mulţimea de afară. Sommerauer are ideea lui: trage covorul roşu din casa scărilor până afară: „Să poată intra oamenii, să se simtă bine!”. Apoi vede trei tineri care vor să monteze un hidrant. Îi întreabă pentru ce. Vor să dea jos tablourile lui Nicolae şi Elena Ceauşescu: sunt puse prea sus şi nu ajung la ele. Îi ajută şi se bucură când jetul de apă îşi atinge ţintele. Cad şi candelabrele. Gheorghe Duduc urcă la etajul al II-lea, încalecă pervazul geamului şi, împreună cu Ricu Marian şi fiul său, Radu Duduc, desprinde şi aruncă tabloul de 3/5 metri al lui Ceauşescu. Este ovaţionat de peste 10.000 de braşoveni. Gheorghe Duduc îşi împreunează palmele şi le ridică deasupra capului şi îl imită pe Ceauşescu, salutând mulţimea – care izbucneşte într-un uriaş hohot de râs. „Revoltă anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anunţat prăbuşirea iminentă a comunismului în România. Alcătuirea istoricului revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Braşov s-a realizat în baza relatărilor, mărturiilor, declaraţiilor şi înscrisurile actorilor principali ai protestului, făcute în numele adevărului şi a responsabilităţii istorice faţă de generaţiile viitoare”, spune prof. univ. dr. Vasile Burtea (arestat în ’87) . A urmat represiunea: arestari, anchetări, condamnări, deportări! Prima persoană care a fost arestată în timpul desfăşurării manifestaţiilor a fost Duduc Gheorghe cel care a dat jos tabloul lui Ceauşescu, dupa care a urmat arestarea zi/noapte a peste 300 de protestatari. Prima măsură luată de autorităţile comuniste a fost constituirea de urgenţă a unei brigăzi mixte speciale de anchetă pe lângă Procuratura Generală. Brigada specială a instrumentat şi coordonat interogatoriile protestatarilor de la Braşov. Prima informaţie că la Braşov a avut loc o revoltă în 15 noiembrie ’87, finalizată cu arderea tabloului lui Ceauşescu, a fost adusă la cunoştinţa lumii libere în ziua de marti 17 noiembrie 1987, la ora 19.00, de către Postul de Radio Europa Liberă, unde era redactor Emil Hurezeanu. Brigada Specială a ordonat celor 218 de anchetatori să-i ancheteze 24/24 ore pe protestatari la Miliţia din Braşov şi la IGM Bucureşti, pentru a se stabili în cel mai scurt timp cine sunt „huliganii – duşmanii orânduirii socialiste”. „A fost făcuta recomandarea către anchetatori ca «huliganii» să nu aibă echimoze în special în zona feţei, întrucât urma să se desfăşoare un proces public cu participarea corespondenţilor naţionali şi ai agenţiilor internaţionale de presă. Bătutul la tălpi şi la palme împreună cu tortura psihică prin zile întregi de nesomn a fost metoda cea mai uzitată pentru smulgerea adevarului. Nu au lipsit nici anchetatorii cu deprinderi staliniste, care au folosit forţa brută ca metodă de anchetă”, mai spune Sevaciuc. Dupa 17 zile de anchetă, care s-a desfăşurat sub o presiune internaţională fără precedent, Brigada Specială a stabilit mai multe criterii de „vinovaţie”, în funcţie de faptele individuale pe perioada desfăşurării revoltei din ’87. A fost constituit grupul celor 61 de persoane condamnate şi deportate în data de 2 decembrie 1987.

Numele uzinei „Steagu Roşu” a fost legat de prima revoltă anticomunistă, în vara anului 1987. Atunci, muncitorii au ieşit în stradă şi au protestat la Prefectură, sediul judeţean de partid de atunci.Revolta din 15 noiembrie 1987 a braşovenilor a fost primul protest muncitoresc stradal din anii regimului comunist. Într-o retrospectivă a acelor evenimente, ar fi două feluri de eroi. Întâi, muncitorii răzvrătiţi, condamnaţi şi deportaţi în tăcere. Căderea regimului a însemnat pentru ei bucuria de a reveni acasă şi reangajarea la „Uzinele Steagul Roşu” din Braşov. Fiind atâtea condamnări şi suferinţe, istoricii şi jurnaliştii evită chiar să-i numească pe acesti eroi.

În a doua categorie ar intra Silviu Brucan şi alţi intelectuali cu contacte externe, care comentaseră „gorbaciovist” evenimentul şi care cumulaseră puncte de disidenţi. Şi, tot retrospectiv, ar fi o singură categorie de perdanţi: braşovenii anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi în 1987. În pofida schimbărilor şi a campaniilor anticomuniste, niciun iniţiator sau părtaş al acţiunilor represive din acea toamnă a secolului trecut n-a dat socoteală.

AU ARS PORTRETUL LUI CEAUŞESCU

15 noiembrie 1987 a fost o zi de duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua” pentru plata datoriei externe. În plus, un „nou prilej de sărbătoare”, pentru că pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale.

Braşovul întreg era „împodobit” cu portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Lozinci mobilizatoare pentru „a face totul” în scopul fericirii şi bunăstării poporului obturau orice privire aruncată în spaţiul public. Cu cât se-nmulţeau asemenea semne, românii simţeau mai intens angoasa unei ocupaţii străine. Căci ce altceva te puteai numi? Erai prizonierul unui regim care te obliga la cozi şi la cartele alimentare, la mobilizări pe frontul producţiei de export şi la întreruperi de curent. Şi, mai ales, la minciună.

Pe fondul acestor iritări şi frustrări colective, anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export şi pentru neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de la „Steagul Roşu”. Oamenii au ţâşnit pe porţile fabricii către Primăria oraşului. Au dat foc steagurilor roşii ale partidului, dar au înălţat tricolorul. Ca un bulgăre de zăpadă rostogolit îndelung, grupul a prins consistenţă, atrăgând mulţimea. Se strigau lozinci nemaiauzite împotriva conducătorilor. Şi toţi cântau „Deşteaptă-te române!”.

Pe contestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente prohibite cetăţeanului de rând:salam, fructe exotice, ciocolată. Răzvrătiţii au spart birouri şi ferestre, i-au „bumbăcit” pe cei care li s-au pus în cale, au aruncat în stradă dosare şi au incendiat portretul „conducătorului iubit”. Le-au făcut pe toate cu furie prea îndelung stăpânită.

PATRU SUTE DE ARESTĂRI

Pusă în mişcare, maşinăria partidului luase însă grabnice „măsuri”. S-au operat repede patru sute de arestări. Braşovul a intrat în fierbere. Un sfert din cei arestaţi au fost duşi şi anchetaţi la Bucureşti. Declaraţiile lor au fost încropite cu bătăi şi cu presiuni psihice extreme.
Pe 26 noiembrie 1987, lui Nicolae Ceauşescu i s-a raportat cum a decurs plenara cu activul de partid de la „Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu Braşov”, ţinută cu o zi în urmă.

„S-a evidenţiat faptul, i s-a transmis, că toţi oamenii muncii sunt indignaţi de faptele săvârşite de grupul de huligani şi au cerut ca aceştia să primească pedepse exemplare şi să se aprobe judecarea lor în uzină în faţa colectivului de oameni ai muncii pentru actele de vandalism care au adus prin aceasta o pată uzinei şi daune partidului şi ţării”.Toată conducerea întreprinderii – 15 oameni – a fost destituită şi împrăştiată prin ţară. Directorul tehnic, Ion Anghel, şi şeful biroului plan-dezvoltare, Vasile Luca, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pentru „penalizări nejustificate” a retribuţiei muncitorilor. Ca în 1977, când pe Ceauşescu îl încolţiseră minerii din Valea Jiului, vinovaţi au fost găsiţi aceia care aplicau „necorespunzător” legile sale.

I s-a mai raportat lui Ceauşescu că muncitorii „care au provocat dezordini şi au încălcat legea„ vor fi „mutaţi în alte locuri”, iar „responsabilii direcţi vor fi daţi în judecată”.

În urma procesului, 61 de muncitori braşoveni au fost condamnaţi la închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă sau cu suspendarea condiţionată a pedepsei (între 6 luni şi 3 ani). Din cei 61 de oameni condamnaţi, 17 au fost trimişi la muncă în alte judeţe. Ei nu aveau voie să părăsească noile localităţi de reşedinţă fără acordul Miliţiei. Aceste cifre seci pecetluiesc însă şi drame ale părinţilor, soţiilor, prietenilor şi rudelor celor ostracizaţi.

NU S-A FĂCUT NICIODATĂ DREPTATE

În 1987, „Uzinele Steagul Roşu” din Braşov aveau 22.000 de angajaţi. Mai sunt acum, acolo, la ROMAN SA, vreo 500. În investigaţia coordonată de Marius Oprea şi Stejărel Olaru („Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov”, Polirom, Iaşi, 2002), fostul muncitor Florin Postolachi a sintetizat astfel urmările: „După 1990, procurorul Robu a vrut să facă curăţenie. Şi a venit la Braşov, ne-a adunat pe toţi la Primărie, la masă şi ne-a zis: «Băieţi i-am găsit pe toţi cei care v-au anchetat în noiembrie 1987. Sunt la Serviciul Român de Informaţii, la Armată şi la Ministerul de Interne. Am înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului Stănculescu şi domnului Măgureanu. Să-şi facă ordine în ministere şi eu îmi voi face ordine în minister». După scurtă vreme, am aflat că domnul Robu a murit. Cu moartea lui şi cu ce ne amintim fiecare s-a încheiat tot ce se ştie despre torţionarii noştri”.

ÎN CĂUTAREA DREPTĂŢII

Foştii anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi au fondat Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov. Cu intenţia precisă de a promova legea lustraţiei, preşedintele acesteia, Florin Postolachi, a candidat în alegeri pentru Parlamentul României în 2008. A fost ales, dar n-a reuşit să îndeplinească dorinţa celor pe care-i reprezintă.

Organizatorii evenimentului care evocă revolta din 1987 nu ştiu cum să numească mai bine întrunirea din acest an:comemorare sau aniversare? Dar în implacabilul curs al istoriei, ei sunt eroi de două ori. O dată pentru curajul şi riscurile de-a înfrunta o putere ce se credea nepieritoare. A doua oară, ca purtători ai unei memorii colective tot mai împovărată de neîmplinirea speranţelor.

Ambasadorul Israelului:Este mâna Moscovei

Memoriile ambasadorului Israelului din acea vreme la Bucureşti, dr. Yosef Govrin („Relaţiile israelo-române la sfârşitul epocii Ceauşescu”, Editura Efes, 2007), permit o mai bună reprezentare asupra posibilităţilor de informare din epocă.

Prima ştire, scrie Govrin, a apărut într-un ziar britanic, pe baza unei declaraţii făcute de Silviu Brucan unui diplomat străin. A fost prima ieşire la rampă a lui Brucan ca potrivnic al lui Ceauşescu. Cu puternic ecou în străinătate, căci, „în numele majorităţii din partid”, Brucan afirma că muncitorii refuză statutul de sclavi. Şi disidentul Mihai Botez a transmis, prin intermediul postului Radio Europa Liberă, un comunicat despre revolta braşovenilor. Evenimentul nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni, estima acesta, încrezător în potenţialul unor viitoare proteste.

FILMUL MISTERIOS

Sursele ambasadorului Govrin au fost profesorul Alexandru Vianu şi o persoană nenominalizată apropiată conducerii de partid. Iată informarea profesorului Vianu, după relatarea diplomatului Yosef Govrin:„Vianu s-a referit la revolta din Braşov descriind-o ca un eveniment organizat în cursul căruia manifestanţii le-au strigat poliţiştilor:«Mai bine murim de gloanţe, decât de frig şi foame». Au existat manifestări de eroism din partea lor. La faţa locului era parcat «din întâmplare» un autobuz cu turişti din Uniunea Sovietică şi unul dintre ei a fotografiat manifestaţia. «Din întâmplare», filmul a ajuns în Occident (el a fost proiectat la televiziunea italiană la 23 noiembrie 1987 şi a devenit un document istoric de prim ordin)”.

Nici vorbă de autobuz şi film sovietic, spune azi Florin Postolachi. Un turist finlandez filmase câteva secunde de pe acoperişul hotelului unde era cazat. Imaginile acelea au fost difuzate din Roma. Dar oricâte demersuri au făcut braşovenii pentru a intra în posesia lor, până acum n-au reuşit.

VIZITA LUI GORBACIOV

Dar oamenii văd adesea nu ceea ce este, ci ceea ce-şi doresc ori au interesul să vadă. Aşa înfăţişează revolta braşovenilor şi ambasadorul israelian Yosef Govrin în memoriile sale. O acţiune bine organizată, a caracterizat-o acesta, mirându-se, în rapoartele sale către Tel Aviv, că nu fusese anticipată de autorităţi. Acţiunea ar fi fost încurajată de vizita la Bucureşti a lui Mihail Gorbaciov, liderul URSS, în mai 1987, şi de discursul prin care acesta recomandase îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale muncitorilor.

„Principala caracteristică a acestei izbucniri a fost pe de o parte dispariţia fricii faţă de o intervenţie sovietică pentru reprimarea ei, iar pe de altă parte faţă de o acţiune drastică a autorităţilor împotriva răsculaţilor”, a concluzionat diplomatul. Evident, tot pe motiv de protecţie sovietică.

Ceauşescu a pus revolta pe seama beţiei

Stenogramele şedinţelor organizate de conducerea partidului, la sfârşitul anului 1987, nu dovedesc suspiciune sau teamă de acţiuni organizate, ci inimaginabilă inconştienţă şi nepăsare a puterii faţă de cetăţeni.

Din declaraţiile consemnate se pare că pe Ceauşescu îl supărase mai tare întârzierea cu care fusese informat decât evenimentul în sine. Vina acţiunii acestor „huligani” o poartă, în opinia sa, organizaţia de partid. „Ce fel de spirit de partid, ce fel de comunişti sunt acolo?”, îi ceartă el pe demnitarii centrali şi judeţeni adunaţi într-o şedinţă, pe 20 noiembrie 1987.

Numai că, stresaţi după acea întrunire, odată ajunşi acasă, baronii din Dolj au pus-o de-o vânătoare. Fără înştiinţarea şi aprobarea conducerii superioare, aşa cum se făcea. Dintr-un stupid accident, a fost rănit mortal secretarul cu organizatoricul, iar Ceauşescu a dat mai mare amploare acestei „indiscipline” a activiştilor de partid decât grevei de la Braşov.

Într-un final, Ceauşescu a pus totul pe seama beţiei, interzicând introducerea alcoolului în sediile întreprinderilor şi ale instituţiilor din România. „Şi cine vine beat, dat afară din întreprindere, că acesta strică producţia, introduce dezordinea!”, le poruncea el subordonaţilor săi, pe 11 decembrie 1987. „Multe s-au întâmplat datorită influenţei băuturilor, mulţi au venit beţi şi au introdus şi băuturi în întreprindere”. O versiune mai mult decât convenabilă celui care s-a crezut, până la moarte, „cel mai iubit fiu al poporului”.

„Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”

Trei studenţi braşoveni şi-au exprimat public solidaritatea cu muncitorii arestaţi. Peste exact o săptămână, în seara de 22 noiembrie, studentul Cătălin Bia s-a aşezat în calea colegilor care mergeau spre cantină. Purta o pancartă pe care scria „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!”. I s-au alăturat, imediat şi în tăcere, doi prieteni-Lucian Silaghi şi Horia Şerban.

După doar douăzeci de minute de „aşteptare”, cei trei studenţi la Silvicultură au fost luaţi de duba miliţiei. Fuseseră însă suficient văzuţi cât să afle oraşul şi ţara. Anchetaţi şi „exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată”, cei trei au fost trimişi, sub escorta miliţienilor, la casele părinteşti. Nu şi-au mai revăzut colegii, deoarece, aşa cum va mărturisi mai târziu Lucian Silaghi, autorităţile se temeau de extinderea conflictului muncitoresc în mediul universitar.

Alţi trei studenţi de la Facultatea de Mecanică au fost pedepsiţi pentru redactarea unui „înscris cu conţinut necorespunzător”. Mihai Torjo, Marin Brâncoveanu şi Marian Lupoi au fost exmatriculaţi şi angajaţi forţat ca muncitori în localităţile de baştină.

Revolta din 1987 a distrus vieţile multor muncitori din uzina „Steagu Roşu”. Este şi cazul lui Nicolae Rus care, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit pe 6 decembrie 55 de ani. Bărbatul s-a angajat la „Steagu Roşu” de pe băncile şcolii. În 1987, a ieşit în stradă pentru a lupta împotriva comunismului. A fost, însă, ridicat de Securitate şi bătut zile în şir.„Vreo trei zile nu am ştiut nimic de el. Când a venit acasă, avea efectiv o bucată de buză în buzunar. Nu ne-a povestit niciodată prin ce a trecut”, şi-a amintit sora bărbatului.

Chiar dacă rănile fizice s-au vindecat, Nicolae Rus nu şi-a mai putut reveni psihic. Nu s-a căsătorit niciodată şi şi-a găsit refugiul în alcool.„Până la problemele din 1987 nu a băut nici măcar o bere. De atunci însă, totul s-a năruit pentru el”, a mai spus sora bărbatului. Nicolae fost concediat de la fabrică în 1994, iar acum nouă ani s-a stins din viaţă, la 45 de ani.

Trei săptămâni de tortură

Nici supravieţuitorii nu au putut uita coşmarul prin care au trecut şi se feresc să iasă în faţă şi să facă declaraţii. Zeci de oameni au fost ridicaţi de Securitate, bătuţi şi torturaţi săptămâni la rând. Este şi cazul lui Ioan C., un braşovean de 73 de ani, ieşit acum la pensie.

„Problemele din ţară ne-au făcut să ieşim în stradă în 1987. Nu vreau să îmi mai amintesc teroarea de atunci. Am fost bătut cu săculeţi de nisip şi cu cartea de telefoane. M-au ţinut două zile fără mâncare şi fără apă. Aceste lucruri sunt reale, deşi mulţi spun că sunt doar poveşti. Am ajuns acasă mai mult mort decât viu, după trei săptămâni. Abia după zece ani i-am povestit soţiei prin ce am trecut. Copiilor mei nu le-am spus niciodată”, a explicat bărbatul.

„Acum 30 de ani, muncitorii de la întreprinderea de autocamioane din Brașov, revoltați din cauza faptului că au primit în fișele de lichidare a statului de plată unii chiar zero lei, au decis să înceteze lucrul. În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, către dimineață, au ieșit în curtea întreprinderii, după care au pornit, în marș, către Consiliul Județean de partid Brașov. Au intrat înăuntru, au distrus însemnele partidului și chiar un tablou foarte mare a lui Nicolae Ceaușescu, instituția fiind pavoazată pentru că, în acea zi erau alegeri. Revolta brașovenilor a avut ecouri în întreaga lume. Practic, a fost primul semn că nu este adevărată teoria potrivit căreia mămăliga nu explodează. Ea a fost reprimată cu cruzime de autorități, la momentul respectiv. 62 dintre muncitori au fost, ulterior, condamnați la locul de muncă, dar și deportați din oraș, unii până în decembrie 1989”, a declarat istoricul Marius Oprea. Revolta muncitorilor de la Steagu Roșu din Brașov a fost prima de amploare înainte de evenimentele din 1989. De aceea, istoricii consideră că data izbucnirii ei trebuie marcată cum se cuvine, spune istoricul Marius Oprea.

În ciuda eforturilor autorităților comuniste de a ține sub tăcere cele petrecute la Brașov, vestea revoltei s-a răspândit repede în țară. Doina Cornea și fiul ei, Leontin Iuhas, au fost printre cei care s-au solidarizat cu muncitorii brașoveni și au distribuit 160 de manifeste. Amândoi au fost arestați. Studenți din Brașov și din alte orașe s-au solidarizat, și ei, cu muncitorii brașoveni. A fost începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România.
Majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov au fost audiate de procurorii militari, în cadrul dosarului cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Crimele comunismului”, potrivit PICCJ. „Au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de miliție și securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării”, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).
În cadrul cercetărilor, procurorii au ținut cont inclusiv de materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la Revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.
Dosarul cunoscut drept „Crimele comunismului” este instrumentat de procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ). Anchetatorii fac cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității cu privire la acțiunile represive și sistematice desfășurate de regimul comunist împotriva participanților la revolta muncitorească de la Brașov din 15 noiembrie 1987.