Arhiva | 11:54 am

CINE ȘI CUM A CÂȘTIGAT ALEGERILE ÎN ROMÂNIA?

20 nov.

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

        Singurul care era cât pe ce să răspundă „corect” la această întrebare, a fost vicepremierul Dragnea. De fapt el a spus, că Dumnezeu le-a pierdut și a zis: „Ce să fac eu, fiindcă nu dețin puteri mistice.”  Încerc să explic așa după cum eu înțeleg, ce a spus de fapt domnul Dragnea.
       Dacă urmărim explicațiile jurnaliștilor și comentatorilor de pe la toate televiziunile, dar și din presa scrisă, ne dăm seama că toți au fost surprinși, iar unii de-a dreptul bulversați de ceea ce s-a întâmplat la alegerile de duminică.
DSC02336-300x225
       Ei bine, cu riscul de a fi catalogat simplistic, o să îmi exprim și eu părerea. Pentru cititorii Bibliei, lucrurile stau destul de simplu. Dacă citiți despre poporul lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), vom vedea că de fiecare dată când păcătuiau și făceau ce este rău înaintea lui Dumnezeu, El le trimitea un conducător rău, pentru…

Vezi articolul original 1.278 de cuvinte mai mult

JOHANNIS UN GAULEITER NAZIST CARE CONDUCE UN STAT PARALEL SI ILEGITIM,PRECUM, UN CAL BUBOS!

20 nov.

Au trecut primii trei ani ai mandatului actualului președinte. După un succes fulminant, care a aprins flacăra speranței în inimile multor români, și-a început mandatul fără prea mare tragere de inimă. Apoi a început să dea ceva semne de viață începând cu tragedia de la clubul Colectiv. S-a încălzit puțin impunând guvernul Cioloș și s-a încins de-a binelea în cazul Ordonanței 13. Acum pare că, în sfârșit, a ajuns la temperatura de funcționare, mai ales după sprijinul neașteptat oferit de noul președinte american.

Spune că se luptă din greu cu „penalii“ care vor să distrugă independența justiției. Dar este foarte greu să se lupte cu aceștia deoarece fostul „premier GRIVCO“ ajuns președinte a fost omul acestora în anii de glorie ai USL. Și a mai făcut o prostie. A pus director la SRI un bun prieten al grupării. Și, astfel, a rupt celebrul Binom. Fără SRI îi este foarte greu, aproape imposibil, să o mai apere pe Codruța. Deși încearcă să-i convingă pe aliații noștri strategici că a făcut o bună alegere, aceștia nu sunt deloc proști și încep să se dezmeticească.

Dacă l-ar demite pe șeful securiștilor autohtoni, este evident că majoritatea pesedistă nu va vota în ruptul capului un pro-occidental în locul prietenului Hellvig. Și de ce nu se impacientează Vestul că și celălalt serviciu important, SIE, a scăpat de sub conducerea civilă, așa cum nu ar trebui să fie într-o democrație? E simplu, preferă să rămână așa decât să mai vină Klaus cu o numire păguboasă. O fi bine, o fi rău? Ne-am pricopsit cu un altfel de președinte jucător, la fel de păgubos ca și precedentul. Numai că acesta joacă țurca pe tabla de șah a politicii.

Un alt exemplu de alegeri nefaste se referă la consilierii președintelui. Atât cei oficiali, plătiți din bani publici, cât și cei plătiți din surse externe. Aici mă refer la faimoasele consultări cu „Societatea Civilă“. A ales oameni și asociații cu o reprezentare mare pe Facebook, dar restrânsă în lumea reală și radicalizată mai mult decât limitele admise. I-a luat drept aliați într-o luptă de-a-n boulea cu foștii prieteni și susținători deveniți între timp dușmani și penali. Nici consilierii prezidențiali, nici cei civici și radicali nu au, din nefericire, competențele de a-l sfătui să poarte un război inteligent, și nu violent.

Din păcate, nici adversarii săi nu au niște sfătuitori mai înțelepți. Și s-ar putea să asistăm la confruntări violente nu numai în formă verbală, dar și de stradă. Un apel la calm și la rațiune pare total inutil, deoarece ambele tabere au trecut de pragul isteriei. Serviciile zburdă pe câmpii, se lustruiesc armele, ziariștii partizani își ascut penițele, soldații celor două tabere pregătindu-se să se confrunte pe toate fronturile. Două tabere foarte ciudate se pregătesc să se lupte în Armaghedonul democrației. Războiul va avea, ca întotdeauna, obișnuitele victime colaterale: bunăstarea, stabilitatea și sănătatea cetățeanului român nevinovat.

Poate că ar fi fost mai bine să se lupte numai liderii oștilor, așa cum se proceda odinioară pentru a salva multe vieți nevinovate. Dar ei nu au nici pe departe statura și înțelepciunea vechilor conducători. Dragnea, zmeul pesedist, este călare pe un cal troian a cărui poleială găurită face ca elementul surpriză să fie vizibil și să nu mai păcălească pe nimeni. Iohannis Făt-Frumos este călare pe un cal bubos, infectat cu servicii bolnave, consilieri nepotriviți și civici radicali. Nici dacă mănâncă jar, mârțoaga prezidențială nu are șanse de a se vindeca. Și, astfel, în loc să vedem un turnir cavaleresc, vom avea parte de încă o încăierare balcanică. Ghinion!

CINE ȘI CUM A CÂȘTIGAT ALEGERILE ÎN ROMÂNIA?

20 nov.

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

        Singurul care era cât pe ce să răspundă „corect” la această întrebare, a fost vicepremierul Dragnea. De fapt el a spus, că Dumnezeu le-a pierdut și a zis: „Ce să fac eu, fiindcă nu dețin puteri mistice.”  Încerc să explic așa după cum eu înțeleg, ce a spus de fapt domnul Dragnea.
       Dacă urmărim explicațiile jurnaliștilor și comentatorilor de pe la toate televiziunile, dar și din presa scrisă, ne dăm seama că toți au fost surprinși, iar unii de-a dreptul bulversați de ceea ce s-a întâmplat la alegerile de duminică.
DSC02336-300x225
       Ei bine, cu riscul de a fi catalogat simplistic, o să îmi exprim și eu părerea. Pentru cititorii Bibliei, lucrurile stau destul de simplu. Dacă citiți despre poporul lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), vom vedea că de fiecare dată când păcătuiau și făceau ce este rău înaintea lui Dumnezeu, El le trimitea un conducător rău, pentru…

Vezi articolul original 1.278 de cuvinte mai mult

CINE ȘI CUM A CÂȘTIGAT ALEGERILE ÎN ROMÂNIA?

20 nov.

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

        Singurul care era cât pe ce să răspundă „corect” la această întrebare, a fost vicepremierul Dragnea. De fapt el a spus, că Dumnezeu le-a pierdut și a zis: „Ce să fac eu, fiindcă nu dețin puteri mistice.”  Încerc să explic așa după cum eu înțeleg, ce a spus de fapt domnul Dragnea.
       Dacă urmărim explicațiile jurnaliștilor și comentatorilor de pe la toate televiziunile, dar și din presa scrisă, ne dăm seama că toți au fost surprinși, iar unii de-a dreptul bulversați de ceea ce s-a întâmplat la alegerile de duminică.
DSC02336-300x225
       Ei bine, cu riscul de a fi catalogat simplistic, o să îmi exprim și eu părerea. Pentru cititorii Bibliei, lucrurile stau destul de simplu. Dacă citiți despre poporul lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), vom vedea că de fiecare dată când păcătuiau și făceau ce este rău înaintea lui Dumnezeu, El le trimitea un conducător rău, pentru…

Vezi articolul original 1.278 de cuvinte mai mult

REFERENDUMUL ANTI-CHIRTOACA A ESUAT !

20 nov.

Referendumul local pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar al Chișinăului, organizat duminică, nu poate fi validat din cauza absenteismului de la urne.

Până la ora 21.00, când s-au închis urnele, au votat 110.502 de cetățeni, reprezentând 17,53%. Ca să fie validat referendumul, prezența la urne trebuia să fie de 33,33%.

Pentru demiterea lui Chirtoacă au votat 87,12% dintre cei prezenți, contra demiterii – 12,88%.

„Chișinăul – o cetate prea tare pentru pro-rusul Dodon”, au concluzionat, imediat după închiderea urnelor, jurnaliștii moldoveni.

Referendumul, o premieră pentru Moldova, a fost inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) al lui Igor Dodon și susținut de alte două formațiuni politice de stânga, Partidul Comuniștilor și „Partidul Nostru”.

Acțiunea a fost demarată în luna septembrie. Chirtoacă a fost arestat la domiciliu, fiind acuzat de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, în dosarul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova privind construirea unor parcări cu plată în Chişinău. Potrivit procurorilor, Chirtoacă i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei moldovene, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor, să semneze contractul pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără avizul Consiliului Municipal.

Dorin Chirtoacă rămâne în funcție, însă suspendat în urma deciziei Judecătoriei Buiucani.

În anul 2011 Igor Dodon, pe atunci comunist, a candidat la fotoliul de primar, însă a fost învins de Dorin Chirtoacă. Ulterior, în anul 2015, succesorul lui Dodon la șefia PSRM, Zinaida Greceanîi, a luptat pentru funcția de primar general, însă și de această dată Chirtoacă a obținut victoria în fața socialiștilor.

Reacții

Dorin Chirtoacă, primarul suspendat al Chișinăului, a declarat duminică, după invalidarea referendumului, că liderii Partidului Socialiștilor ar trebui să-și dea demisia pentru că „au abuzat de atenția cetățenilor”.

„Bun găsit la acest sfârșit de zi și de referendum-farsă pe care a trebuit cu toții să-l suportăm pe parcursul ultimilor luni. Locuitorii Chișinăului au pus la punct toată clasa politică și pe aventurierii care au cheltuit în vânt 9 milioane de lei, au adus pe agenda societății un subiect artificial și au dat peste cap viața noastră timp de jumătate de an. Fără niciun folos! Socialiștii să-și asume răspunderea și să-și dea demisia pentru faptul că au abuzat de atenția cetățenilor. Locuitorii Chișinăului cred că au transmis și un mesaj întregii Republici: că nu acceptă ce li se propune din partea celor care își bat joc de ei. La parlamentare trebuie să exprimăm ferm opțiunea pro-europeană și pro-românească, pentru o viață mai bună”, a spus Chirtoacă.

Președintele Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru, a apreciat că rezultatele plebiscitului sunt „începutul căderii a lui Igor Dodon”.

„Respingerea referendumului de către locuitorii municipiului Chișinău este începutul căderii lui Igor Dodon. La un an de la câștigarea alegerilor prin minciună și manipulare, timp în care nu a făcut decât să-și manifeste iubirea față de Putin, Igor Dodon primește dovada că ceea ce este construit pe înșelătorie și dezinformare nu rezistă. Dodon nu a reușit să infecteze Chișinăul. Felicit locuitorii Chișinăului pentru maturitatea politică de care au dat dovadă. Parafrazându-l pe Traian Basescu putem spune: Dodon, nici nu știi cât de mic începi să fii”, a scris Șalaru pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, președintele PAS, Maia Sandu, este de părere că referendumul „a fost un vot de blam pe care locuitorii Chişinăului l-au dat regimului oligarhic Plahotniuc-Dodon”.

„După ce justiția subordonată PD-ului a permis acest scrutin de târguială, PSRM a arătat întregii lumi că este un partid izolat, cu care nimeni nu dorește să conlucreze, în afara PD-ului, singurul lor partener de nădejde. Eșecul referendumului arată că oamenii s-au săturat de minciuni, de falsuri și de jocuri murdare. Avem primul semnal că până și alegătorii acestor două partide încep să înțeleagă cât de nocivă este această clasă politică. Alegerile parlamentare ne dau șansa să ne debarasăm de ea. Chișinăul are nevoie de un primar competent, pe care locuitorii capitalei îl merită și îl așteaptă de mult timp. Odată cu schimbarea puterii, cu plecarea legiuitorilor corupți, vom face ordine în capitală, prin schimbarea deplină a CMC-ului și a primarului”, a scris Sandu pe pagina sa de Facebook.

Președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, consideră că socialiștii vor „obține victoria” în cadrul scrutinului parlamentar din 2018 la fel, cum l-au demis pe Chirtoacă.

„Cum socialiștii au desfășurat referendumul «anti-Chirtoacă» al său, fix așa ei vor «învinge» în cadrul alegerilor parlamentare după sistemul mixt adoptat împreună cu PDM. Puteți consideră că repetiția a avut loc”, a scris el pe rețelele sociale.

Andrei Năstase este însă de altă părere. „Cine a câștigat de pe urma referendumului eșuat de la Chișinău? PD-ul și personal Plahotniuc, care a preluat Primăria Generală fără alegeri prin Silvia Radu.

Practic, prin acest referendum, socialiștii – în fața cetățenilor Capitalei – au „legalizat” și „legitimat” transferul primăriei Chișinăului în mâna așa-zișilor democrați, fără alegeri, ilegitim, imoral și profund nedemocratic. În acest fel, președintele Dodon, fost lider al socialiștilor, și-a plătit datoria pe care o avea la Plahotniuc din campania electorală, când a beneficiat de sprijinul masiv al trustului de presă al președintelui așa-zișilor democrați, de resursele sale administrative și financiare. Marea vânzoleală la care am asistat în ultimele săptămâni e doar un zgomot de fond cât să acopere adevărata miză, anume aducerea în fruntea Primăriei Generale a unei persoane care nu a fost votată de nimeni și care n-are nici o legitimitate în această funcție. Problema de fond nu este demiterea lui Chirtoacă, suspendat, arestat, închis, eliberat etc, ci organizarea de alegeri locale anticipate, așa cum se face într-un stat care respectă minime norme democratice. Pe lângă aportul lui Dodon la legitimarea trecerii Primăriei Generale de la PL la PD, nu trebuie uitat însuși Chirtoacă, care refuzând să-și dea demisia și să meargă în instanță pentru a-și demonstra nevinovăția, a creat condițiile necesare pentru blocarea anticipatelor, împingând Primăria Generală în brațele lui Plahotniuc. De ce are nevoie PD-ul să controleze Chișinăul? Pentru bani și pentru voturi. Resursele Capitalei, banii, rețelele, oamenii, instituțiile, oportunitățile de afaceri, etc sunt mari pentru o țară mică cum e Moldova. Aceste resurse devin cu atât mai importante cu cât 2018 va fi an electoral, iar Chișinăul votează în general cu partide pro-europene, detaliu care neliniștește tandemul Plahotniuc-Dodon, a scris politicianul pe pagina sa de Facebook.

Liderul socialiștilor din Consiliul Municipal al Chișinăului, Ion Ceban, a cerut, duminică seară, demisia primarului suspendat Dorin Chirtoacă, după ce referendumul pentru revocarea din funcție a acestuia a fost invalidat ca urmare a prezenței scăzute la vot.

Reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a declarat că primarul Chirtoacă ar trebui să renunțe la mandat dacă vrea ca „lucrurile să meargă înainte”.

„Eu am mari dubii că dumnealui se întoarce în fotoliul de primar. Dacă vrea cu adevărat ca lucrurile să meargă cumva înainte, ar fi foarte bine să își dea demisia, la propriu, pentru că este și el parte a acestui scenariu. Eu nu știu dacă și-a negociat cumva libertatea, dar sunt sigur că este șantajat de toate dosarele pe care le are”, a afirmat Ceban.

El a acuzat partidele de dreapta care au boicotat referendumul că au ales soluția democratică greșită, spunând că acestea ar trebui să „își asume pe deplin ce va urma”.

GERMANIA FEDERALA LA UN PAS DE ALEGERI ANTICIPATE!

20 nov.

Negocierile pentru formarea unui nou guvern de coaliție în Germania au eșuat după ce Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) s-a retras de la discuții, ceea ce ar putea duce la organizarea de alegeri anticipate, transmite Dpa.

Christian Lindner, președintele FDP, a declarat că discuțiile au eșuat din cauza imposibilității de a se pune de acord asupra unei viziuni comune pentru modernizarea Germaniei.

„Este mai bine să nu guvernăm, decât să guvernăm prost”, a afirmat Linder, subliniind că nu a fost posibil să se găsească o „bază comună”.

În condițiile în care Partidul Social-Democrat (SDP) a respins propunerile privind o nouă coaliție cu Merkel, iar cancelarul s-a declarat împotriva formării unui guvern minoritar, este posibil ca germanii să fie din nou chemați la urne.

Un sondaj de opinie realizat online de cotidianul Die Welt a relevat că 61,4% din respondenți au fost de părere că eșecul negocierilor ar însemna finalul carierei de cancelar pentru Merkel.

În urma rezultatului slab înregistrat la alegerile legislative din septembrie, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a trebuit să inițieze negocieri pentru formarea unui guvern de coaliție cu două formațiuni mai mici, Partidul Democraţilor Liberi și Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga).

Discuțiile s-au blocat pe teme precum imigrația și politicile în privința mediului.

În cazul unui nou scrutin electoral există riscul ca formațiunea extremistă Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) să-și consolideze poziția în Parlamentul federal.

Reacția lui Merkel

Angela Merkel a „deplâns” în cursul nopții de duminică spre luni eșecul negocierilor pentru formarea unui nou guvern în Germania după alegerile legislative din septembrie, care scufundă țara în criză, relatează AFP.

„Deplâng că nu am putut găsi o soluție comună” între partidul său conservator CDU, aliatul său bavarez CSU, liberali (FDP), care au părăsit discuțiile, și Verzi, a declarat cancelarul presei la Berlin la finalul ultimei runde discuții ce au durat 12 ore la Berlin.

În același timp, ea a promis că va face „totul pentru ca țara să fie bine condusă în cursul săptămânilor dificile care vor veni”, în fruntea guvernului în funcție care gestionează problemele curente.

Președintele CSU, Horst Seehofer, a estimat că eșecul discuțiilor și absența unui guvern adevărat constituie „o piedică” pentru țară.

Angela Merkel a menționat că dorește să discute luni cu președintele țării, Frank-Walter Steinmeier, care prin Constituție are de jucat un rol cheie în evoluția situației.

„Vom vedea apoi cum vor evolua lucrurile”, a spus ea.

CNN:MUGABE S-A PREDAT!

20 nov.

Președintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe, a acceptat, luni, să-și depună demisia, urmând să facă un anunț oficial în acest sens, a declarat o sursă oficială citată de CNN.

Potrivit sursei citate, scrisoarea sa privind demisia a fost deja redactată. Alte două surse au precizat duminică seara că Mugabe a acceptat să demisioneze, însă nu au precizat condițiile în care acesta va părăsi funcția de președinte al statului Zimbabwe.

În urma demisiei, Mugabe și soția sa ar urma să beneficieze de imunitate deplină.

Robert Mugabe și soția sa, Grace Mugabe, au fost excluși din partidul de guvernământ duminică.

Partidul a decis numirea în funcția de președinte a lui Emmerson Mnangagwa, fostul vicepreședinte concediat de către Mugabe acum două săptămâni.

Săptămâna trecută, Armata din Zimbabwe a preluat puterea, cu scopul declarat de a opri „criminalii” din jurul președintelui, care cauzează probleme sociale și economice.

Robert Mugabe se află la putere la Harare începând din anul 1980.

%d blogeri au apreciat asta: