A FOST ADOPTATA LEGEA PRIVIND ONG-URILE!

21 nov.

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae care schimbă condiţiile de funcţionare a ONG-urilor declarate de utilitate publică, după ce aceasta nu a mai fost dezbătută din lipsă de cvorum.

Iniţiativa legislativă prin care se propune modificarea OG 26/2000 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor a avut termenul de adoptare tacită în 20 noiembrie 2017. Proiectul social-democraților nu a mai fost dezbătut în plenul Senatului din lipsă de cvorum, după ce majoritatea senatorilor PSD-ALDE au părăsit sala de plen.

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a susținut, în plen, că gestul colegilor săi de la PSD-ALDE arată lipsă de bun-simț.

„Nu jignesc de la microfonul Senatului, dar mi se pare lipsă de bun-simț (…) știind că este ordonanța marelui lider de grup, Șerban Nicolae, care face niște trăsnăi pe Ordonanța 26, să n-aibă colegii noștri de la PSD-ALDE decența să rămână în sală să dezbatem un proiect de lege care astăzi se adoptă tacit”, a spus Gorghiu.

În replică, senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a subliniat că prelungirea programului la Senat i-a determinat să plece pe senatorii PSD-ALDE.

„Eu cred că o inițiativă legislativă, oricare ar fi ea, nu trebuie să încrânceneze și mai mult relațiile dintre grupurile parlamentare. Eu, personal, vă mărturisesc: n-am primit niciun ordin să plec și cred că astăzi a fost o zi cu un program prelungit cum nu este de obicei și cred că prelungirea programului, dincolo de limitele acceptate de regulă, i-a determinat pe colegii mei să plece din sală. De aceea, vă rog să nu interpretați”, a susținut Andronescu.

Proiectul a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, și de senatorul social-democrat, Șerban Nicolae.

În expunerea de motive se precizează ca necesară creşterea gradului de transparenţă şi se propune obligaţia ca ONG-urile să publice semestrial o declaraţie detaliată de venituri şi cheltuieli.

„Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile au obligaţia de a publica semestrial până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial prtea a IV-a, declaraţiile de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. În declaraţia publicată se menţionează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum şi valoarea acestuia. Nepublicarea declaraţiei atrage de drept suspendarea activităţii asociaţiei pentru 30 de zile. Dacă în acest termen declaraţia nu se publică, asociaţia, fundaţia sau federaţia îşi încetează activitatea de îndată”, se arată în textul normativ.

Potrivit unei prevederi din actul normativ, acordării unui ONG a statului de organizație de utilitate publică este dată de faptul că nu a desfăşurat în ultimii 2 ani şi nu desfăşoară nici în prezent activităţi politice de orice fel: activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales.

De asemenea, proiectul introduce un algoritm al finanţării cu fonduri publice în funcţie de obiectul de activitate al organizaţiilor nonguvernamentale: Servicii Sociale (Asistenţă-Protecţie-Incluziune-Coeziune-Securitate-Dezvoltare-Economie Socială), Caritate şi Ajutor Umanitar, Sănătate, Sport, Educaţie, Ştiinţă, Cercetare, Inovaţie, Mediu şi Protecţia Animalelor, Protecţia Consumatorului, Valori naţionale şi ale minorităţilor naţionale –Tradiţii şi Patrimoniu Cultural, Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale, Militar-Apărare-Cultul eroilor.

Totodată, recunoaşterea utilităţii publice a unui ONG se poate face pe o durată de cinci ani şi se poate reînnoi în condiţiile legii, dar, dacă asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una sau mai multe dintre condiţiile care au stat la baza acordării acestui statut, Guvernul, la propunerea autorităţii administrative sau a Ministerului Justiţiei, retrage, prin hotărâre, statutul de utilitate publică.

În cazul acestui proiect, Camera Deputaților este for decizional.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: