Arhiva | 11:23 am

BOLNAVUL ASPERGER KLAUS WERNER JOHANNIS SEFUL STATULUI PARALEL SI ILEGITIM NU II ESTE FRICA DE SUSPENDAREA SA DIN FUNCTIE!

23 nov.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Ploiești, că discuția legată de existența unui stat paralel i se pare ”o glumă destul de proastă”, arătând că este o invenție a unor persoane care vor să acapareze toată puterea.

Întrebat care este părerea sa despre discuția privind ”statul paralel”, Iohannis a răspuns:

”Este o glumă destul de proastă asta cu statul paralel. Sper ca românii să înțeleagă că nu există statul paralel (…) Există însă persoane care vor să acapareze toată puterea și care se victimizează”.

În ce privește acuzațiile care i se aduc în rezoluția PSD privind statul paralel, Iohannis consideră că un comportament ca al social-democraților este ”la marginea democrației”. ”Este o abordare fundamental greșită. Cu astfel de rezoluții, se situează singuri la marginea unui compotament democratic”, a declarat președintele.

De asemenea, președintele Iohannis a spus că nu se teme de o posibilă suspendare.

”Nu mă tem de o suspendare, nu m-am temut niciodată. Nu există niciun temei și nu cred că românii își doresc așa ceva.”, a afirmat șeful statului.

Întrebat de jurnaliști pe tema modificărilor la Codul Fiscal, președintele a spus că dacă Guvernul consideră că e nevoie schimbări, atunci să ia măsuri corective.

”Așa zisa revoluție fiscală e un concept impus de PSD și pus în practică de Guvern. Dacă ei sunt hotărâți să meargă înainte cu aceste schimbări sigur e nevoie de anumite măsuri  corective.”, a declara Iohannis.

”În ceea ce privește legile Justiției este foarte bine că se lucrează la Parlament și seara și dimineața. Important este ca rezultatul să fie unul rezonabil. Sunt îngrijorat că se poate constata cu ușurință un dialog al surzilor între ce care promoveaă schimbările legislației specifice și sistemul care ar trebui să pună apoi în practică aceste măsuri. Cred că ar fi momentul în ceasul al 12-lea, ca parlamentarii să înțeleagă nevoia unor consultri reale, cu toți factorii implicați. Dacă tot trebuie schimbată legislația, să fie făcut doar ceea ce e necesar.”, a mai spus Președintele.

Despre vizita lui Tillerson și achiziția de rachete Patriot

Lipsa de cvorum din Comisia de Apărare în care s-a discutat despre proiectul de lege privind achiziția rachetelor Patriot a fost ”o abordare nepotrivită”, dar se bucură că situația a fost corectată, transmite corespondentul, a spus Iohannis.

Întrebat, miercuri, la Ploiești, dacă există o legătură între faptul că proiectul privind achiziția de rachete Patriot a trecut abia după vizita secretarului de stat Rex Tillerson, Klaus Iohannis a declarat că nu știe dacă există o legătură între cele două evenimente, dar că a fost ”neplăcut surprins” de lipsa de cvorum din Comisie.

”Nu știu dacă există o legătură între cele două evenimente, dar pot să vă spun că am fost foarte neplăcut surprins când într-o comisie a Parlamentului trebuia discutată o problemă vitală pentru securitatea națională și un anumit grup de parlamentari pur și simplu a considerat că nu este cazul să meargă acolo. O abordare, totuși, nepotrivită și cred că și-au dat seama și domniile lor că a fost nepotrivită. Au corectat-o între timp, a trecut prin ambele Camere și imediat ce va ajunge la mine această lege o să fie promulgată și o să mergem mai departe”, a spus Klaus Iohannis.

De ce îi invită pe Dragnea și Tăriceanu la Cotroceni, de Ziua Națională

Președintele a decis să îi invite pe șefii celor două Camere ale Parlamentului, la manifestările de Ziua Națională, de la Cotroceni, după ce a constatat că oamenii își doresc ”bună înțelegere” între cei care conduc statul.

Întrebat de ce s-a răzgândit în privința invitațiilor transmise persoanelor cu probleme penale la Cotroceni, de Ziua Națională, Klaus Iohannis a declarat că a constatat că oamenii își doresc ”bună înțelegere” între cei care conduc statul.

”Anul trecut, într-adevăr, nu am invitat pe toată lumea, fiindcă am vrut să subliniez că există oameni care au probleme care, după părerea mea, sunt foarte mari. Însă am constatat, în același timp, că oamenii își doresc ca la conducerea statului să existe o bună înțelegere. Chiar dacă nu întotdeauna este posibilă această bună înțelegere, anul acesta, de Ziua Națională, am hotărât să invit oamenii după funcții, după merite”, a răspuns Klaus Iohannis.

Acesta a explicat că a luat lista de protocol ”așa cum există ea” și a invitat ”pe toată lumea”, între cei invitați fiind și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

 Dragnea trebuia să demisioneze. Vă dați seama ce întrebări primesc de la alți șefi de stat

Președintele este de părere  că Liviu Dragnea ar fi trebuit să demisioneze.

Iohannis a spus că este întrebat de alți președinți de situația în care se află al doilea și al treilea om în stat din punct de vedere penal.

„Cred că trebuie să demisioneze. Trebuia nici să se nu ajungă acolo. Acest tip de circ cu victimizări nu fac bine. Iți pui mâinile în cap și te gândești ce se întâmplă acolo. Vă dați seama ce întrebări interesante primesc de la alți șefi de stat. Lumea nu înțelege cum s-a putut ajunge aici și cum românii tolerează o asemenea abordare în fruntea statului. Nu mă simt stânjenit, dar nu pot să evit aceste întrebări și chiar dacă găsesc explicații care țin de statul de drept e totuși neplăcut cum e posibil ca numărul doi și trei în stat să fie implicați în cercetări penale”, a declarat miercuri, la Ploiești, președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a participat miercuri la dezbaterea intitulată „Oraşele României, la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploieşti”.

LULUTZA IL FACE PE INDIVIDUL PENAL KLAUS WERNER VON STRUDEL SA-I SE ASCUNDA DE TEAMA:JOHANNIS,SUNA LICURICIU’ SA NI-L DEA PE POPOVICIU!

23 nov.

Ultimul succes al DNA, finalizat cu condamnări la puşcărie, pune pe jar principalul nostru licurici strategic. Problema cu care se confruntă Ambasada americană la Bucureşti și, implicit, Departamentul de Stat al SUA este mult mai complicată decât pare la prima vedere. Dar să începem cu începutul.

 Imagini pentru IOHANNIS,KOVESI,POZE

Odată cu parafarea parteneriatului strategic între România şi Statele Unite ale Americii, relaţiile româno-americane s-au dezvoltat destul de mult. Aşa că, la un moment dat, partenerii noştri au constatat că vechea ambasadă le-a rămas mică şi îi cam strânge. Mă refer aici la sediu, bineînţeles. Şi atunci, au luat decizia să-şi construiască un sediu mai mare şi mai sigur. Nimic rău în acest lucru. Au căutat un teren convenabil şi l-au găsit.

Din nefericire, respectivul teren s-a dovedit ieri, printr-o sentinţă definitivă, că a fost traficat de către numitul Popoviciu, într-un mod nu tocmai legal. Este destul de greu de crezut că americanii, care spun că ştiu totul, nu au făcut ceva cercetări privind provenienţa terenului respectiv. Şi totuşi, se pare că nu. Mare ţeapă! Dar să nu-i acuzăm deocamdată prea mult.

În prezent, problema îi ustură în mai multe locuri. Primul este terenul de sub ambasadă. Al doilea este chiar cetăţeanul Popoviciu, despre care se zvoneşte că ar avea şi cetăţenie americană şi care s-ar afla fix în Statele Unite. Se pare că nu prea vor să ni-l trimită pentru a-l întemniţa, deşi noi ne trimitem cetăţenii în SUA cu cea mai mare uşurinţă, vezi numai cazul hackerului Guccifer. Ne comportăm ca nişte râme în faţa marelui licurici, iar acesta consimte cu satisfacţie.

America, prin neobosita sa misiune diplomatică din Bucureşti, a sprijinit în forţă DNA şi lupta anticorupţie din România. Acum însă oamenii săi au intrat într-o dilemă greu de rezolvat. Dacă nu vor să-l expulzeze pe Popoviciu, s-ar putea interpreta în două moduri, ambele păguboase lor. Primul ar fi că americanii îi apără pe corupţi şi asta ar avea efecte de imagine devastatoare. Al doilea ar fi că Popoviciu este nevinovat, iar Codruţa şi DNA i-au înscenat un dosar mincinos. Aoleu! Asta e şi mai tragic pentru bietul licurici.

În zilele acestea, numai ambasador SUA la Bucureşti să nu fii… Totuşi, revenind la subiect, nu cred că americanii nu ştiau pe ce teren îşi construiesc cazemata. Nu mă refer la Departamentul de Stat, ci la ambasadorul din acea vreme. Ne vorbesc nouă de corupţie, însă nu ar fi rău, din când în când, să se mai uite şi pe la ei prin curte. Acum au schimbat preşedintele, a rămas ambasadorul, iar de ziua Americii au fost invitaţi tot duşmanii lui Trump, fiind îndepărtaţi susţinătorii actualului preşedinte. Asta nu dă nimănui de gândit?

Avem nevoie, mai mult ca oricând, de americani pentru a ne apăra, deh, toţi generalii şi ofiţerii români au dat buzna la pensionare anticipată specială. Avem nevoie şi de bani americani, dar, mai ales, avem nevoie să abordăm o demnitate onestă în relaţiile de Parteneriat Strategic. Sunt convinsă că și președintele Trump asta îşi doreşte. Însă va trebui să-și facă ceva curăţenie pe la Ambasada din România, altfel îi va fi tare greu. Iar Klaus Werner Iohannis, bunul său prieten, să-l sune şi să i-l ceară cu demnitate pe condamnatul Popoviciu. Acum!

#REZIST DEMOCRAT-POPULARII-LIBERALI,IDIOTII BINE PLATITI AI USR,PE SCURT NAZISTII ,REPREZENTAND CIUMA ROSIE URMASII REGIMULUI BASESCU S-AU STRANS IN PARCUL IZVOR PENTRU A SUSTINE MOTIUNEA DE CENZURA IMPOTRIVA GUVERNULUI TUDOSE!

23 nov.

Filialele PNL din București și județele limitrofe s-au organizat, în această dimineață, pentru a susține, din stradă, moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR.

 

Începând cu orele 10:00, câteva sute de membri ai PNL au început să se strângă în jurul stației de metrou Izvor. Conform unora dintre organizatori, liberalii mizează pe prezența a aproximativ 2,500 – 3,000 de participanți. Liderii de organizații speciale au întocmit liste de prezență pentru a ține evidența colegilor care li s-au alăturat.

Pentru a se organiza mai bine, liberalii au organizat și o pagina de eveniment pe Facebook. Evenimentul intitulat „Susțineți moțiunea PNL” a atras însă doar 320 de confirmări de participare din partea internauților.

 

Majoritatea participanților sunt membri ai filialelor PNL din sectoarele Bucureștilor. Acestora li s-au adăugat, pe parcursul dimineții, și membri din filialele PNL Ilfov și Dâmbovița. Cei de la Dâmbovița au fost coordonați de fostul șef al vămilor, Nini Săpunaru. Aceștia s-au strâns și pentru o fotografie alături de liderul lor.

Moţiunea de cenzură să fie dezbătută şi supusă votului plenului Parlamentului începând cu ora 11.00.

NAZISTUL IPOCRIT SI CINIC KLAUS WERNER JOHANNIS UND DER ZUGG!

23 nov.


Președintele Klaus Iohannis a postat miercuri, pe pagina sa de Facebook, o fotografiecare-l înfățișează într-un vagon de tren, spre Ploiești, unde va participa la dezbaterea despre „Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”

„În drum spre Ploiești, pentru a discuta despre viitorul smart al orașelor din România”, a scris Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

Președintele Klaus Iohannis va participa, miercuri după-amiază, la o dezbatere intitulată „Orașele României, la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiști”, care se va desfășura la Ploiești.

„Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important, în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunitățile României, dar este și un prilej important pentru aleși, să își informeze cetățenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale și urbane în Româna în perioada următoare.

Aceste lucruri, de altfel, vor fi și subiect în dialogul pe care președintele îl va avea cu primarul din Ploiești, cu reprezentanții autorităților locale, cu reprezentanți ai mediului academic, mediul de afaceri și ploieștenii implicați în diverse proiecte comunitare, care vor participa la dezbatere”, a precizat, pe 14 noiembrie, purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

EVREUL ANDREW POPPER,PREZENTAT CA SEFUL CASEI REGALE,ESTE FIUL COMUNISTULUI NKDEVIST ARMAND POPPER,CARE A SPRIJINIT ALUNGAREA MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMANIEI!

23 nov.

 

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2017/11/Andrew-Popper-cu-Duda-%C8%99i-Margareta.jpg

 

Prezentat drept Şeful Casei Regale, mai precis Şeful Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I, începând cu anul 2006, membru al Consiliului Regal, Andrew Popper este unul dintre personajele al cărui trecut biografic a fost în ultimii ani învăluit în mister.

 

Iată câteva amănunte explozive din biografia neromanţată a familiei lui Andrew Popper.
Andrew Popper a fost cel care in numele Casei Regale a facut public in 2 martie diagnosticul Regelui Mihai si a anuntat ca acesta s-ar afla intr-o stare foarte grava.

Andrew Popper este fiul Lidiei (Zeltzer, sau Seltzer) şi al lui Armand Popper, născut în 1916, fost comunist ilegalist, asistentul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul justitiei după august 1944.

Din datele publice consultate aflăm că, în 1974, la 30 de ani, a terminat Academia de Ştiinţe Economice (ASE) din Bucureşti, după care a plecat în Statele Unite unde şi-a continuat studiile la New York University, până în 1975, apoi s-a angajat imediat la Federal Reserve Bank în New York, principala instituţie financiară de peste Ocean.
Cum a reuşit un absolvent al unei instituţii în care se preda economia comunistă sa ajunga direct la Federal Reserve Bank?

Detaliile plecării lui Andrew Popper în Statele Unite, în 1974, la câteva luni după ce dictatorul Ceauşescu devenea primul preşedinte al republicii, rămân încă învăluite în mister şi pot da naştere multor speculaţii.

În 1945, Armand Popper a fost membru fondator al Comitetului Democrat Evreiesc. În iunie 1945, în discursul şedinţei de constituire a acestui for de susţinere a programului NKVD de comunizare a României îşi afirma „sprijinul pentru guvernul dr. Petru Groza”.

În 1947, ministrul justitiei Lucreţiu Pătrăşcanu introducea într-o zi de sâmbătă 20 decembrie, pe uşa din dos, în Parlament, un decret de pe timpul guvernării legionare, intitulat „Decretul lege pentru retragerea naţionalităţii române acelora care au în străinătate purtări potrivnice îndatoririi fidelităţii faţă de ţară.” Bineînţeles, în decret era vorba de denigrarea Statului Naţional Legionar proclamat la 14 septembrie 1940. Completarea adusă Codului Penal, cu un articol unic, care se referea la posibilitatea „retragerii naţionalităţii române”celui care nu se întoarce în ţară la expirarea actelor de călătorie sau cel mai târziu la 60 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.

Regele era plecat de peste 40 de zile în Marea Britanie.
Obiectivul acţiunii perfide era ca după două luni să-i retragă Regelui naţionalitatea şi să-l detroneze pe motiv că şi-a încălcat„îndatorirea de fidelitate faţă de ţară.”
Dar Regele s-a reîntors, dejucându-le planul meschin de înlăturarea a ultimului obstacol pentru desăvârşirea comunizării totale a României.
La aceea vreme, Armand Popper era asistentul lui Pătrăşcanu.

În 1950, dupa alungarea Regelui, Armand Popper a ajuns director al Editurii Casa Rusă, ulterior al Editurii Didactice şi Pedagogice şi vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă.
În timp ce Armand Popper, tatăl şefului Casei Regale de astăzi, sprijinea guvernul comunist pro sovietic Petru Groza, pe 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii a 1000 de tineri, a avut loc abdicarea forţată a Regelui Mihai si instaurarea ilegala a republicii populare, cu consecinţele cunoscute.

Armand Popper a sprijinit alungarea Regelui, iar astăzi fiul său, Andrew Popper, este şef al Casei Regelui Mihai I. Dacă în timpul facultăţii era cunoscut ca Andrei, ajuns în SUA şi-a schimbat prenumele în Andrew.
Bunicul său dinspre tată se numea Andrei. S-a născut pe 26 noiembrie 1889 în Berettyoujfalu din Ungaria. Fiul său, Armand, a ajuns în anii ’30 în România. Interesant că statistica din 1930 a numărului de membrii ai Partidului Comunist aflat în ilegalitate a arătat o creştere de la 27% la 38% a procentului de evrei din structura partidului. Aşa Armand a ajuns în rândurile ilegaliştilor. În 8 iulie 1944 avea să se nască viitorul şef al Casei Regale Române.

În anii 2003-2004 a negociat cu statul român retrocedarea proprietăţilor Familiei Regale.
Apoi a devenit şef al Casei Regale.

Sursa: flux24.ro

DEPUTATUL PSD ,LIVIU PLESOIANU FACE BASCALIE DE PENALUL LUDOVIC ORBAN!

23 nov.

    CINCI MOTIVE pentru care îl consider pe domnul ORBAN Ludovic, președintele PNL, un OM de o înaltă ținută […]

 

CINCI MOTIVE pentru care îl consider pe domnul ORBAN Ludovic, președintele PNL, un OM de o înaltă ținută morală și un OM POLITIC providențial

Ieri, cu ocazia dezbaterilor de la Grupul pentru Dialog Social, unde au împărțit scena vedetele MORALEI românești – Kovesi, Turcan și Orban -, președintele PNL a oferit publicului ocazia să-i aplaude frenetic CINSTEA, ONOAREA și ÎNALTA ȚINUTĂ MORALĂ. În acest sens:

1. Președintele PNL, Orban Ludovic, și-a cerut mai întâi scuze pentru că a decis să participe în calitate de „penal” (așa cum îl consideră Iohannis). Și-a cerut scuze față de cea care stătea fix în fața sa, suava și distinsa doamnă Kovesi, ai cărei procurori încă mai cer pedeapsa cu ÎNCHISOAREA pentru „INCULPATUL ORBAN LUDOVIC”.

2. Președintele PNL, Orban Ludovic, i-a reamintit distinsei Kovesi că dânsul #INSISTA  încă din 2013 ca Legile Justiției făcute de Monica Macovei să fie schimbate și ca Președintele României să NU mai poată numi procurorii șefi. În acest sens, Ludovic Orban a citat din sine însuși: „Atât timp cât procurorul general, șeful DNA, șeful DIICOT sunt numiți de Președinte, întotdeauna va exista interferență în justiție și întotdeauna o să existe tentative de comandă politică.”

3. Președintele PNL, Orban Ludovic, deși are „probleme PENALE”, deși procurorii DNA consideră că trebuie să facă PUȘCĂRIE, a făcut dovada unui CURAJ supraomenesc și i-a amintit doamnei KOVESI ce spunea despre dânsa în 2013: „Propunerea omului lui Traian Băsescu, Codruţa KOVESI, care a fost mâna dreaptă în tot SISTEMUL TICĂLOȘIT pe care l-a pus în mişcare Traian Băsescu, pentru mine este un ACT INACCEPTABIL care mă determină ca începând de astăzi să pun semn de egalitate între Victor Ponta şi Traian Băsescu!”.

4. Președintele PNL, Orban Ludovic, s-a dus în sufrageria doamnei Pora și a domnului Liiceanu pentru a-i înfrunta și pentru a le expune #IPOCRIZIA. În acest sens, încă din primele fraze rostite, marele OM politic și marele OM pur și simplu, domnul Orban Ludovic, le-a spus celor de la GDS că e INACCEPTABIL că sunt ONG de UTILITATE PUBLICĂ din 2004 și că nu au publicat decât o singură dată, în 13 ani, rapoarte la Ministerul Justiției. Le-a cerut să respecte BANUL PUBLIC din care se hrănesc și se adapă și să sprijine noua inițiativă legislativă privind ONG-urile, care prevede că o asociație sau fundație care a desfășurat activități cu caracter POLITIC în ultimii doi ani își pierde statutul de UTILITATE PUBLICĂ.

5. Președintele PNL, Orban Ludovic, deloc speriat de faptul că în fața sa se afla temuta doamnă KOVESI, ai cărei procurori îl vor după gratii, s-a ridicat în picioare și, cu coloana vertebrală perfect DREAPTĂ, a zis așa:

„Doamna Kovesi, #INSIST să părăsiți IMEDIAT această încăpere, deoarece un procuror NU are de ce să participe la întâlniri cu caracter politic. În acest sens, am curajul – oare câți îl mai au!? – să vă amintesc ce legi sunteți OBLIGATĂ să respectați:

Conform Legii nr. 303/2004 (privind statutul judecatorilor și procurorilor), articolul 9:

(1) Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare SAU SĂ PARTICIPE LA ACTIVITĂŢI CU CARACTER POLITIC.

(2) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau MANIFESTAREA, ÎN ORICE MOD, A CONVINGERILOR LOR POLITICE.

De asemenea, Articolul 4, alin. (1) al aceleiași legi ne spune așa: Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi (…) să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continua.

Iar dacă facem apel la acest Cod deontologic (al judecătorilor şi procurorilor), găsim următoarele:

CAP. 2
Independenţa justiţiei

ART. 3
(1) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei.
(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să-şi exercite funcţia cu obiectivitate şi imparţialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor şi influenţelor de orice natură.
(3) Judecătorii şi procurorii se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru orice faptă de natură să le afecteze independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională.

ART. 4
(1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu judecătorii şi procurorii nu trebuie să fie influenţaţi de doctrine politice.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu pot participa la colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a imaginii lor în astfel de scopuri.
(3) Judecătorii şi procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcţie publică cu caracter politic.

ART. 5
(1) Judecătorii şi procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.
(2) Judecătorii şi procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic.”

…Pentru că domnul Orban Ludovic, liderul liberalilor, a avut CURAJUL să spună toate aceste lucruri perfect adevărate și corecte, îi transmit că îl respect foarte, foarte mult și că înțeleg pe deplin de ce nu se REVOLTĂ împotriva sa liberalii adevărați rămași încă prin PNL!

                                                                                                                 Cu mare, mare drag și respect,
                                                                                                                            Liviu Plesoianu

LICHEAUA PENALA LUDOVIC ORBAN LINGE UNDE A SCUIPAT!

23 nov.

Imagine similară

    CUM L-A DESCINTAT DNA PE REBELUL LUDOVIC ORBAN

Se întîmplă ceva cu președintele PNL, Ludovic Orban. Într-un răgaz foarte scurt, el s-a transformat miraculos: rebelul anti-DNA de odinioară, ba chiar autointitulat victimă a ei, a devenit sprijin de nădejde al instituției lui Kovesi, gata să dea de pămînt cu oricine atinge fie și doar cu un fir de păr pe distinsa doamnă procuror. L-au descîntat procurorii cu apă neîncepută stinsă pe tăciuni? Sindromul Stockholm? Înțelepciunea venită cu vîrsta? Alte motive neștiute?

Ludovic Orban cel slobod la gură n-a prea fost membru al fan-clubului DNA.

Acum cîțiva ani, el decreta, nervos, că „DNA l-a taxat pe Pițurcă pentru vina de a fi pro-liberal”, cu referire la reținerea selecționerului de atunci al Naționalei chiar pe aeroport este. Și mai susținea Orban, pe atunci ministru, că demersul DNA e, de fapt, un mesaj indirect prin care Băsescu încearcă să îi intimideze pe susținătorii PNL.

„Victor Pițurcă este un prieten și susținător declarat al unor lideri liberali, cum sunt eu sau Crin Antonescu. El ne-a ajutat și în trecut și aranjasem să ne susțină și în campania pentru parlament, dar cineva a prins de veste și, se pare, nu prea i-a convenit această perspectivă. Prin abuzul săvîrșit asupra lui Pițurcă se dorește, cred eu, să se dea un semnal tăios către toți cei care, asemeni lui, ar îndrăzni să susțină pe cine nu „trebuie”, în politică. Ceea ce spune multe despre felul în care anumite structuri pregătesc bătălia pentru cucerirea puterii, în alegerile care se apropie” declara el presei.

Nu mult după aceea, același ministru Orban recidiva, acuzînd DNA că șantajează efectiv liderii sindicali, la comanda PDL, și-i asmute să declare grevă generală la CFR: „Se știe că dl.Molea, liderul greviștilor, are mai multe dosare penale în care e anchetat și care pot fi folosite drept mijloc de convingere de către cine trebuie” afirma el.

Prin 2010, Orban cerea, în numele PNL, ministrului Justitiei, CSM si presedintelui Romaniei demiterea procurorului general Laura Kovesi, din cauza deciziei de neincepere a urmaririi penale in cazul Elena Udrea: „Parchetul i-a dat Elenei Udrea in mod abuziv un certificat de buna-purtare, necesar pentru audierile pe care trebuia sa le parcurga doamna Udrea in calitate de ministru desemnat in Cabinetul Boc IV”.

Acum vreo patru ani, alte atacuri: „Atît timp cât procurorul general, șeful DNA, șeful DIICOT sunt numiți de Președinte, întotdeauna va exista interferență în justiție și întotdeauna o să existe tentative de comandă politică” spunea liberalul.

Anul trecut, era la fel de vehement și acuza DNA nici mai mult, nici mai puțin decît că a distrus controlat capitalul românesc:  „Nu sunt impotriva capitalului strain. Avem nevoie de investitii straine ca de aer pentru dezvoltare, Dar ceea ce face statul roman, Guvernul, ANAF, DNA, DIICOT este profund nociv pentru Romania. In constructii, petrochimie, comert, asigurari, utilitati, consultanta, practic in aproape domeniile capitalul romanesc a fost pus intre paranteze, fiind aproape pe cale de disparitie”.

Imediat după achitarea în primă instanță, anul acesta, în ianuarie, acuzațiile la adresa DNA erau extrem de dure, Orban susținînd că i-au instrumentat un dosar în fals doar pentru a-l scoate din cursa pentru primăria generală:

„Toţi cei care mă cunosc ştiu că acuzaţia care mi-a fost adusă este profund nedreaptă. Rezultatul acestor acuzaţii a fost că am ieşit din cursa pentru Primăria Capitalei. Un procuror mi-a făcut un dosar nedrept, care nu se bazează pe niciun fel de probă, iar instanţa s-a pronunţat. Mi-a făcut dreptate instanţa, nu vreau să mă războiesc cu nimeni. Îi sfătuiesc să nu atace sentinţa, acest dosar este penibil pentru DNA”, spunea el, la Realitatea TV.

Ghinion, însă: procurorii DNA nu l-au ascultat și au contestat sentința.

Iar pe măsură ce se apropie ultima confruntare – apelul – Orban a început să se dea vertiginos pe brazdă.

Dintr-odată, liberalul a descoperit că PNL trebuie să se opună categoric propunerilor formulate de ministrul Justiţiei, „în special aceea de a elimina preşedintele din procedura de numire a şefilor parchetelor”.

Iar în cursul zilei de ieri, rebelul anti-DNA a ajuns să fie oripilat pînă și de presiunile exercitate de grupuri de cetățeni asupra instituției.
Și a făcut-o la un simpozion organizat de GDS – și dedicat mîngîierii pe cap a procurorilor DNA, mai prigoniți de viață decît biblicul Saul -, sub ochii umezi de emoție ai Laurei Kovesi, nederanjată, de astă dată, să stea la masă cu „penali”.

„Nu mi-a plăcut ce am văzut în fața DNA. Nu vreau să văd grupuri de cetățeni care, practic, unii îl susțin pe Dragnea, alții sunt contra lui Dragnea. Cred că instituțiile statului trebuie să-și desfășoare activitatea în conformitate cu legea, ca niște instituții democratice, nu cred că trebuie pusă nicio formă de presiune asupra activității instituțiilor. Este cinic, este imoral ceea ce face PSD, pentru că încearcă să creeze premisele unei percepții greșite asupra unei anchete, apelează la astfel de strategii care nu sunt corecte și care creează până la urmă o presiune anormală asupra instituțiilor”, a spus liderul PNL.

Și a plusat:
„Există un plan sistematic de capturare a instituțiilor statului și de punere în subordinea PSD. Ei fac statul paralel, nu invențiile lor science fiction pe care încearcă să le impună”.

Peste doar cîteva zile, pe 4 decembrie, liderul PNL are termen în procesul de corupție. Neliniștea e mare; faptul că au fost achitați în primă instanță nu i-a salvat, spre exemplu, pe Mihail Vlasov ori Cristian Poteraș, ultimul încasînd 8 ani la recurs.

O achitare i-ar deschide drum lui Orban, fie și teoretic, către șefia guvernului, conform deciziei deja anunțate de liderii PNL.
O condamnare l-ar scoate total din politică.
Dacă o pățește, în perioada imediat următoare, ce va face Orban?
Se va bate, în continuare, pentru cauza DNA?
Ori îi va ruga pe protestatarii pesediști să-i facă și lui puțin loc pe caldarîmul din fața DNA?
Nu avem decît să așteptăm cîteva zile ori săptămîni.

                                                                                                              Bogdan Tiberiu IACOB

KOVESI LA GDS-UL SOROSIST IMPREUNA CU PENALUL LUDOVIC ORGAN,SCUZE ORBAN!

23 nov.

                        Stătuţul… de strâmbi În timp ce Dragnea plângea […]

                      Stătuţul… de strâmbi

În timp ce Dragnea plângea pe holuri că Veveriţa vieţii i-a devansat întâlnirea dată la sechestru, într-un dosar în care cică e mafiot organizat aproape din secolul trecut, fără ca serviciuțele țărișoarei să știe neam, deși obțineau sute de mii de mandate de interceptare, și în ciuda faptului că cel mai mare procuror-anchetator de ordonanțe, Paul Dimitriu, zisese că nu e pic de mafioțeală în dosarul ăla, la fel ca o onorată instanță,

În timp ce Bot se filma înjurând Ciuma Roșie în fața DNA – ului, așteptându-l fierbinte pe Dragnea, și în vreme ce câțiva haștagieni urlau ode Statului Paralel,

Ce credeți că i-a trecut prin cap Luluței, ca să dezmintă „zvonurile răutăcioase” că ea ar face dosare politice pesediștilor „corupți”?

Să se ducă fix, da fix în același timp, la Pora în vizită, unde să se lase linsă de șeful partidului de opoziție, adică al lui Joianis, cel acuzat că i-ar fabrica dosarele lui Dragnea.

Și unde, pe lângă trupușorul ei grațios, a deplasat să se întâlnească cu acest dr. Jekyll and Mr. Hyde al politicii dâmbovițene și „garanții independenței” justiției, cesemeii sistemiști Matileț și ex-Țulușa, care votează cu spor împotriva judecătorilor care i-au trimis acolo să îi reprezinte pe ei, nu pe procurori, care au alți reprezentanți.

Și în odele grețoase ale (încă) penalului Organ, care a ratat ocazia să arate la alegerile locale ce scor penibil ar fi obținut dacă nu ar fi cerut șpagă în direct unui mogul, și însoțită de văicărelilele aiuritoare ale ”societății soroșiste” plătită și de la bugetul de stat, în pericol de a pierde stipendiile, a hămăit aceleași sloganuri: ce grozavă e ea, care e deneia și cum e ea o Faraoancă perfectă care nu face niciun abuz.

Frați români, câți neuroni trebuie să ai ca să îți treacă prin cap să faci așa ceva?

                                                                                                                                           Ingrid MOCANU

NICOLAE STEINHARDT SI ARATA IRONIEI IMPOTRIVA FALSULUI ELITISM:”CATARII DE LA PALTINIS!”

23 nov.

Consecventa ironie a lui N. Steinhardt în față imposturii de orice fel rar a luat forme mai tăioase ca în „recenzia” asupra Jurnalului de la Păltiniş al dlui G. Liiceanu, celebra carte ce descrie experiența didactică şi pedagogică a unor învățăcei de mare perspectivă, în jurul filozofului C. Noica, la reședința sa semi-forțată în munții Cindrel din preajma Sibiului.

Apărut la puțin timp după cartea de succes a viitorului celui mai mare editor român, articolul din Revista Familia al monahului de la Rohia atacă frontal, cu referințe istorice de o esență la fel de ridicolă ca Jurnalul, cum ar fi catarii, tema predilectă ce ne răzbate din carte: falsul elitism.

Școala de la Păltiniș – sintagmă cabalistică izvorâtă din adâncul fenomenologic al proprietarului Humanitas (ce a avut cu indulgență 2-3 ucenici), este nivelul suprem de instruire pe care îl poate accesa vreun urmaș al dacilor şi romanilor, în cea mai nobilă şi singura preocupare ce contează în viața omului, filozofia, translatându-i pe „absolvenții” ei, ipso facto, într-o sferă de o tărie superioară oricăror alte interese şi experiențe, cu drept absolut şi permanent asupra muritorilor din spațiul cultural şi politic autohton

Spirit aristocratic, pe tot parcursul vieții G. Liiceanu şi-a invocat constant obârșia metafizică şi existențială din Școala de la Păltiniș, diplomă ce conferă prevalență retorică inalienabilă în orice perioadă şi situație, indiferent de inflexiunile principiilor politice sau economice proprii. Dat fiind sângele cultural albastru, pe care doar dl Pleşu îl mai are – al treilea școlar nu știm dacă şi-a luat licența, plus că nu e persoană chiar publică, fiind adoptat la schimb dl. Patapievici, singura consecvență a marelui om de cultură român căruia îi datorăm existența de carte post-revoluționară e principiul lui Protagoras, cu care dânsul pare veşnic împerecheat: măsura tuturor lucrurilor sunt eu (sau după caz, noi, cei de la Păltiniş); tot pe această filieră nobiliară ne putem explica şi sursa unică a discernământului politic (dreapta socotință ar fi afirmat N. Steinhardt, dar nu e cazul de față), din pământul post-revoluționar al vechii Dacii.

E totuși benefic că marele filozof C. Noica nu şi-a continuat munca paideică, am fi riscat să avem alternative la Adevărul Unic al primilor săi învățăcei, cu confuzii dezolante în societate.

Vasile Dolean

PS: Ceea ce nu consemnează istoria literară este că Noica s-a plâns de nenumărate ori securistului ce avea obligația să îl supravegheze (om cu oarece cultură cu care purta deseori conversații) de Pleşu şi Liiceanu, că sunt pisălogi şi nu îl lasă să lucreze, rugându-l să vorbească să îi fie trimiși alți „ucenici” – era un modus vivendi obligatoriu pentru filozof în condițiile date (fost deținut politic), rolul acestora nefiind pur scolastic. Răspunsul oficialului din dotare e suficient de înțelept, da, el poate să vorbească, dar există un risc însemnat să îi fie trimiși alții, de o calitate mult mai proastă.
Citind cele 18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger sau Parabolele lui Iisus, ale dniilor G. Liiceanu respectiv A. Pleşu, ne putem da seama de dimensiunea paroxistică a pisălogelii, deci relatarea e plauzibilă.

Reproducem mai jos textul lui Nicolae Steinhardt despre cartea amintită.

Catarii de Păltiniş

(N. Steinhardt, Revista Familia, decembrie 1983)

N.B.: pozele şi comentariile aferente lor inserate în articol ne aparțin.

În foarte atrăgătorul, curajosul şi meşteşugit redactatul Jurnal de la Păltiniş (Cartea Românească, 1983), Gabriel Liiceanu evocă – pe un ton degajat, intimist, fervent – câteva momente şi câţiva ani (1977-1981) din viaţa nu lipsită de perioade fericite, dar şi bogată în viraje, decepţii, suferinţe şi mari necazuri, a lui Constantin Noica. Abia de prin 1974, la Păltiniş, deasupra Sibiilor, şi-a agonisit acel pe care nu mă sfiesc a-1 socoti filosoful nostru actual cel mai de seamă (şi unul dintre marii noştri scriitori) liniştea şi împlinirea. Dezbărat de solicitările vremelniciei – politică, eros, dibuiri ideologice, acte de bravadă, păreri de rău, speranţe excesive ori întristări şi îngrijorări prea puse la inimă – el poate, în sfârşit, da satisfacţie năzuinţei sale capitale, adevăratului său ideal dintotdeauna: profesoratul. A refuzat, ce-i drept, o carieră universitară dintre cele mai onorabile, dar şi banală, îngrădită de scheme şi orarii şi îndatoriri protocolare. Totuşi a învăţa pe alţii, a-i îndruma, a-i stârni întru cercetarea marilor probleme ale cunoaşterii, a le fi dascăl fără program oficial şi frecvenţă obligatorie (dar şi sever, exigent, cerându-le asiduitate în lectură şi scris, atenţie, rigoare, poftă de informaţie şi bibliografie pusă la punct, muncă neîntreruptă, ba şi zel în lucrările filosoficeşti) se arată a fi fost menirea lui proprie, talentul lui hărăzit spre însutită rodire. Nu-i altul decât cel socratic şi iată că acum, la peste şaptezeci de ani de viaţă, C. Noica i se poate încredinţa. Cu bucurie şi pasiune, fireşte. Cum tot cu imensă bucurie şi lesne detectabilă pasiune îi răspund cei trei fideli, recunoscători şi entuziaşti principali discipoli ai săi: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin (zis Sorel) Vieru. Şi ne este dat, prin Jurnalul de la Păltiniş, a lua cunoştiinţă de palingenezia unui moment glorios şi emoţionant din istoria filosofiei: al liberei discuţii dintre maestru şi învăţăcei în deplină sinceritate, abnegaţie şi aprigă dorinţă de însuşire a metodelor celor mai prielnice aflării adevărului ori măcar depistării drumului care duce într-acolo, povăţuitorul nemărginindu-se a preda, ci dezvăluindu-şi fără falsă pudoare vulnerabilitatea, ezitările, aprehensiunile.

Maestrul deci nu-i pedant, nu-i convenţional, nu-i scorţos; însă nici îngăduitor nu e. Stabileşte planuri de lectură de-a dreptul spăimântătoare, vrea referate, lucrări, conspecte, volume! E zâmbitor şi amabil, când e vorba de metodologie şi esenţe devine straşnic. Iar discipolii pare-se că acestea le vor şi ei: trudă, sârguinţă, progres. Filosofic, se-nţelege, nu moral ori material ori vulgar profesional. Filosofia e pentru ei toţi singura preocupare vrednică a reţine cugetul şi veghea omului. Iarăşi şi iarăşi: ea, delecta, suverana. Disciplină deopotrivă streng şi fröhlich, atotcuprinzătoare. Restul nu-i decât deşertăciune, băcănie, irosire a vremii, carenţă a spiritului.

Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata. (Ei, de fapt, născocitorii formulei gogoliene).

Aşa-i şi la Păltiniş, la 1600 m altitudine, întocmai ca pe vârfurile crestelor unde se înălţau castelele nobililor catari convinşi că doar ei — ştiutorii, curăţiţii, — deţin cheile tainelor şi nu-s orbi şi prisoselnici. Iar ceilalţi toţi, băcanii şi gloatele de nefilosofi care, mutatis mutandis, nici măcar Fenomenologia spiritului nu o cunosc şi desigur nici pe Kant din scoarţă-n scoarţă nu l-au citit în ediţia (de nădejde) a lui Ernst Cassirer, vor vedea. Pierduţi, fatalmente pierduţi, sortiţi pieirii şi morţii veşnice, iremediabilului întuneric. Cruntă şi logică aristocraţie: catară, nevizitată de complezenţă ori menajamente. Vorba lui Hegel: asta e! Numai la Păltiniş – ne spune Liiceanu – (şi tot astfel s-a crezut la Darmstadt ori la Shankiniketane ori la Dornach) – există mântuire. Nu te teme turmă mică: numele voastre, singure, sunt trecute în Cartea Culturii şi Cunoaşterii; numai devotamentul vostru va fi luat în seamă şi răsplătit.

Neîndoielnic, dragostea celor trei consecvenţi călători şi fermi ucenici e impresionantă: la fel admiraţia purtată călăuzitorului, la fel incontestabilele lor merite personale. Cu toate acestea, momentul Păltiniş nu semnifică unicul prilej de manifestare a unui devotament deplin pentru C. Noica. Au mai existat şi altele, astăzi, pare-se, definitiv date uitării şi de maestru, şi de ciracii săi. (Şi firesc este: întotdeauna euforia prezentului obnubilează trecutul). Au mai fost inşi care l-au iubit, admirat şi respectat pe C. Noica. Bun şi frumos lucru au făcut şi fac acei care-i luminează, îi îmbogăţesc şi-i îndulcesc ultimul pătrar al vieţii în ascetica şi activa lui însingurare de la Păltiniş. Şi oricine ia aminte că nu puţin sau uşor lucru este a-1 studia temeinic pe Hegel ori a traduce dialogurile platoniciene şi scrierile lui Heidegger! (ori neimportant aportul acesta românesc la erudiţia universală). Şi nu-i fără valoare nici jertfa străbaterii distanţei de la Bucureşti până pe înălţimile sibiene cu trenul şi apoi cu un autobuz dintre cele mai asemănătoare cu o dubă. Dar poate că nici toţi acei care, solidari cu Noica, s-au ales cu o experienţă ontologică de tărie egală celei dobândite prin lectura din scoarţă-n scoarţă a ediţiei Oassirer. Filosofia devenirii întru fiinţă ei au parcurs-o existenţial, într-un mod pe care niciun tratat nu-1 poate concura ori suplea oricât de adânc şi complet ar fi. (Sau nici o cât de susţinută râvnă culturală). Iată cum băcani, derbedei, huligani ce se află au realizat şi ei o dublă ispravă: dovedirea unei incontestabile nicasiofilii şi asimilarea nemijlocit-dialectică a paradoxurilor fundamentale iscate în teoria cunoaşterii, ontologie, morală şi chiar în logică, fie ea aristotelică sau modală.

Din punct de vedere catar, nu au la ce se aştepta.
1987, înmormantarea lui C. Noica: A. Păunescu, N. Steinhardt, C. Barbu, M. Sora şi G. Liiceanu. Privirea lui Steinhardt spre figura histrionic devastată a lui Liiceanu e emblematică.

Dar este oare doctrina vitejilor, nobililor şi îndârjiţilor catari despre soarta „celor mulţi nefericiţi” un adevăr absolut? Şi de ce oare s-ar înfăţişa Păltinişul nu ca un focar de lumină şi cultură, ca un loc de seninătate atotînţelegătoare, ci drept o cetate întărită a orgoliului exclusivist? Nu aşa cred că 1-a conceput C. Noica, el care a mai încercat experienţe propedeutice şi la Andronache, la Mogoşoaia (răspunderea eşecului, acolo, o port în parte eu), la Câmpulung, pretutindeni pe unde l-au purtat accidentele vieţii şi boldurile imaginaţiei; el care – aidoma lui Socrate – nu şi-a reprezentat relaţiile cu ceilalţi oameni decât în duhul libertăţii şi dintr-o perspectivă egal deschisă tuturora în scopul izbăvirii psihiei din pripoanele şi capcanele prejudecăţilor şi tabieturilor mintale.

Cine, în clipa inexorabilei evaluări, mai ştie care a fost împăratul şi care oşteanul, care domnii şi judecătorii şi care supuşii, care filosoful şi care băcanul? Incertitudinea, relativitatea, coincidenţa contrariilor atunci se vor manifesta mai derutant şi mai înfricoşător ca oricând. Să fie aşadar bucuroşi cei în cauză de binele pe care-1 fac, de minunatele cunoştinţe pe care le-au deprins, de talanţii lor puşi la dispoziţie şi nerămaşi strânsi în ştergare, dar să nu le fie străină nici smerenia şi nici compasiunea (o cât mai l argă, binevoitoare, mărinimoasă, indulgentă compasiune) pentru mai puţin dăruiţii decât ei, pentru cei care-şi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire.

Sursa: ClujAxio

PLANUL ASCUNS A EURODEPUTATULUI FOST PSD,LIVIU MOISA SI LEGATURA CU VICTOR PONTA!

23 nov.

Mulți s-au grăbit să catalogheze demisia din PSD a europarlamentarului Sorin Moisă  drept o lovitură pentru Liviu Dragnea. Colegii din partid l-au criticat în termeni duri, în timp ce jurnaliștii de dreapta au aplaudat decizia fostului director adjunct din cabinetul comisarului  Dacian Cioloș, făcând plecăciuni adânci în fața gestului său.

Ambele tabere au uitat, însă esențialul. Sorin Moisă nu prea merita efortul. Iată de ce.

PSD este partidul care l-a blocat pe Dacian Cioloș în 2014 să ocupe din nou un post de comisar european, Moisă fiind la acel moment mâna dreaptă a lui Cioloș. În acest context, Victor Ponta i-a oferit lui Moisă un loc pe listele PSD pentru Parlamentul European, fără să țină cont de părerea lui Dragnea pe acest subiect. Iar Moisă a acceptat. Și a continuat să fie eurodeputat PSD și după ce fostul lui șef de la Comisia Europeană, adică Dacian Cioloș, a stat 6 ore în ploaie ca să voteze la alegerile prezidențiale pentru că… oricum erau suficiente secții în diaspora. Pe Moisă nu l-a văzut nimeni la coadă.

Pe scurt, domnul proaspăt demisionar a fost impus pe listele PSD exclusiv de Victor Ponta, fără ca măcar să fie cunoscut în partid și fără să fi depus vreun minim de efort în alegeri. Ambiția lui era, însă alta: COMISAR european și spera ca după ce-și va termina Corina Crețu mandatul să o urmeze. Că doar și doamna Crețu tot ca eurodeputat a luat startul în lumea bruxelleză. Moisă ar fi trebuit ca în anii de politician european proaspăt ales să de profileze ca un soi de specialist tehnocrat de mare clasă, care să ducă steagul României mai departe în Comisia Europeană. Nu prea i-a reușit că printre români numele lui rămâne o necunoscută.

Odată cu plecarea lui Victor Ponta, toate speranțele lui Moisă s-au năruit. Prin câțiva terți cu influență a încercat să se profileze ca potențială variantă de premier tehnocrat al PSD, dar fără succes pentru că Liviu Dragnea nici nu a vrut să audă.

Cu toate ușile trântite în nas de PSD-ul lui Dragnea, fostul adjunct al lui Cioloș, a considerat oportun să demisioneze și să se întoarcă la PPE, partidul care i-a asigurat postul călduț din Comisia Europeană și care poate să-l sprijine în continuare să-și atingă visul suprem.

Știm cu toții că traseismul politic de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga este la ordinea zilei în România. Acesta este și motivul pentru care avem o clasă politică atât de omogenă, care deși este împărțită teoretic în partide, practic îți este greu să mai identifici vreo diferență de doctrine.

În scrisoarea de demisie, desigur că Sorin Moisă înșiră o serie de truisme, dar uită să povestească despre negocierile pentru funcții cu Victor Ponta, care nu aveau nimic în comun cu binele colectiv al românilor, ci exclusiv cu ambițiile personale. Căci altfel nu l-ar fi trădat pe fostul șef Cioloș, înlăturat de la Bruxelles, chiar de partidul cu care el a bătut palma.

Cu o avere uriașă în spate, strânsă din salariile gigant oferite de instituțiile europene, Sorin Moisă își caută aliați noi pentru a-și atinge obiectivul suprem, postul de comisar. Contrar aparențelor, el nu a renunțat la acest vis, care probabil că asta va și rămâne, un vis.

În Guvernul Cioloș lui i s-a oferit și un post de ministru, însă a declinat oferta din aceleași considerente. A considerat că PSD este un partid mult mai puternic și că merită să rămână de această baricadă pentru a-și atinge ținta. Doar că indiferent cât a încercat, nu a reușit să intre în grațiile lui Liviu Dragnea.

Și totuși cine este Sorin Moisă și cum a făcut el pasul spre funcțiile publice pe bani mulți

Moisă este de profesie economist și a ajuns pentru prima dată să lucreze cu Comisia Europeană în anul 2002 din calitatea de consilier politic al Delegației Comisiei Europene la București. Interesant esta că până la acel moment acesta lucra pentru rețeaua de ziare Monitorul, unde a publicat articole de analiză și opinie pe teme economice, politice și de afaceri europene. În anul 2001, la invitația Departamentului de Stat al SUA, a participat la un program de vizite în Statele Unite ale Americii axat pe probleme de securitate internațională. Abia după această vizită a pășit în „liga europeană”.

Așadar de la Monitorul direct în miile de euro de la Bruxelles. O parte dintre colegii lui de la Bruxelles șușotesc pe la colțuri că i se cam văd epoleții și că ar reprezenta interesele altora.

Cu epoleți sau fără, Sorin Moisă este departe de a fi acel om vertical care se vrea a fi prezentat.

Autor: Anca Andrei

Sursa: Bugetul.ro

LIVIU PLESOIANU,DEPUTAT PSD: ROMANIA DESTRUCTURATA „PAS CU PAS”!

23 nov.

Noi, ca popor, suntem aruncați eficient în afara istoriei și a propriului destin. Suntem abil așezați în tranșee și ni se injectează zilnic doze de ură activă. Apoi, fără să înțelegem cum s-a ajuns aici, pornim să ne luptăm unii cu alții golind de semnificație însuși conceptul de „națiune”. Albia pe unde odată trecea un sens comun este acum complet secată. Suntem un neam a cărui soartă a fost cinic suspendată deasupra unei văi infinite.

Nu mai suntem nici România mare, dar nici România mică. Experimente precum dictatura justiției „independente” au reușit să ne scoată atât de pe harta lumii, cât și de pe propriile șine. Un tren deraiat care poartă spre niciunde milioane de oameni care nu își mai află rostul comun…

…Nu e premoniție, e doar privire cu ochii larg deschiși – dacă nu repornim inima acestei națiuni acum (nu anul viitor, nu anotimpul următor, nu luna care vine), atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii. Și nu o putem reporni decât dacă ne administrăm, colectiv, un sens.

Singurul liant e noua perspectivă pe care ne-am putea-o da și pe care lumii i-am putea-o propune. Iar de un lucru sunt ferm convins – România poate renaște doar dacă își acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de neutră țară umanistă care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivator nu doar de grâu – ci și de SENSURI. Dacă vom continua, din contră, să pășim cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora, atunci vom ajunge, foarte curând, o ruină. – Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

TUDOR CHIRILA,PROTESTELE VOASTRE DE „ATUNCI” AU REPREZENTAT UN EXPERIMENT OCULT,CARUIA I-ATI FOLOSIT DREPT SUBIECTI!

23 nov.

Ne invadează, parcă, un virus al disoluției. Părem o țară sub asalt programat, ruinată din exterior de interese potrivnice si din interior de falia dezbinării.

Democrația nu mai este recunoscută decât în latura ei decorativă. Ceea ce ține de fondul democrației, respectarea voinței majoritare, a devenit temă de ironii, înverșunare și combat ideologic. Nu doar că instrumente fundamentale  ale așa numitului stat de drept, cum ar fi Parlamentul și guvernanța executivă, sunt contestate exact în latura lor  primordială, legitimitatea dobândită prin vot, dar se încearcă crearea unor substitute oculte ale acestora care să exercite puterea indiferent de opțiunile elective.

Traian Băsescu, în timpul mandatului său de președinte al României, a avut dezaxarea și cinismul necesare de a se folosi de o idee bună pentru a crea un monstru antinațional. Invocând nevoia luptei cu corupția, a dat liber asamblării teribilei, ilegitimei și pe alocuri criminalei structuri bicefale, recunoscută în timp drept binomul SRI – DNA, care a reușit cea mai feroce și sfidătoare epurare politică din România de după decembrie 89.

În numele justiției, a fost compromisă justiția. Doamna Monica Macovei, împinsă de o ură față de semeni răsplătită din plin cu trăiri extatice pe timpul mandatelor sale de procuror comunist, și-a găsit protectorul perfect în persoana marelui amator de cruzimi, șantaje și răzbunări, Traian Băsescu. Cei doi au pus la cale, în România, un așa zis sistem juridic, care a permis degenerarea, până la atingerea dezastrului de azi.

După lungi și dureroase interiorizări ale traumelor provocate de abuzurile comise de binom, victimele au început, de vreun an, să vorbească. Iar mărturiile lor sunt, pe alocuri, cutremurătoare. Personaje de filme horror, neverosimile prin nivelul irespirabil de dezumanizare și poltronerie, ne sunt dezvăluite ca existând aievea sub nume (de buletin, nu de cod) precum Florian Coldea, Laura Kovesi, Mircea Negulescu, Ciprian Man, Lucian Papici, Livia Stanciu, Camelia Bogdan etc.

Cu toate că faptele ilegale, imorale, anti-semeni nevinovați (nu vorbim de cei condamnați cu îndreptățire) ale celor de mai sus au fost dovedite nu doar prin mărturii ci și prin înregistrări ori sentințe definitive ale unor instanțe, ei sunt în continuare protejați și chiar susținuți de capii sistemului ocult.

Președintele Iohannis (vârful acestei piramide oculte dacă, nu cumva, mumia faraonului captiv într-însa) se declară mulțumit de toate derapajele justiției, prezentate în mass media. Domnia sa nu vede abuzurile și încălcările Constituției, sau, dacă le vede, nu le crede.  Cel mai probabil, însă, le și vede, le și crede, dar îi convine. Mai mult decât atât, face tot ce depinde de dânsul pentru a ține în funcțiune acest patinoar al justiției în care toate alunecările de la ori pe lângă lege îi servesc. Deocamdată!

Domnul ministru Tudorel Toader își vede însă de treabă. În ritmul său ardelenesc de român – moldovean școlit, face niște pași tacticoși, într-o anume direcție, care, constat, produc disperare în unele medii.

Aseară, la pomădatul Rareș Bogdan, se discuta isteric despre un plan diabolic al PSD de a vota în regim de urgență (și, evident, mârșav) legile justiției. După care să urmeze, la foc automat, suspendarea lui Klaus Iohannis, interimatul, la Cotroceni, al lui Tăriceanu și demiterea de către acesta, a șefilor de parchete incomozi. Apoi numirea în locul lor, în secunda următoare, a unor favoriți ai lui Dragnea, cu misiunea să îngroape definitiv temerara și exemplara noastră luptă anticorupție. Singura soluție propusă, la unison, de exaltații din studio, era ieșirea masivă în stradă a tefeliștilor care să împiedice, ca în ianuarie cu Ordonanța 13, planurile dibolicului PSD.

O disperare consonantă cu cea de mai sus a exprimat și un invitat PNL la A3. Ironizat de Mircea Badea pentru „impresionantele” mitinguri de protest (câteva sute de participanți, cu lozinci anti – Dragnea) organizate cu mare tam-tam de PNL în mai multe orașe din țară, acesta a comentat cu combativitate fatalistă (redau din memorie): „doar strada îi mai poate opri din planul lor de distrugere a justiției și de lichidare a luptei anticorupție”.

În fine, citesc în această dimineață efectul unei treziri bruște (și, cum se întâmplă adeseori, amare) din mahmurelile sale periodice, a lui Tudor Chirilă: „Sub ochii nostri adormiti astia reglementeaza pragul la hotie mai abitir decat in februarie. Ma intreb ce naiba ne-a adormit acum de nu mai putem sa protestam ca atunci?

Mie, mărturisesc, mi-e simpatic Tudor Chirilă. Îmi plac cântecele lui și, în plan politic, deși nu-i împărtășesc opțiunile, mi se pare sincer. Neinformat, dar sincer. De aceea mă grăbesc să-i răspund la întrebare:

dragă Tudor, protestele voastre de „atunci” au reprezentat un experiment ocult, căruia i-ați folosit, fără să vă dați seama, drept subiecți. A fost, se pare, pariul lui Coldea cu Iohannis, în care Coldea s-a angajat să mai dea jos, o dată, prin metode specifice, guvernul pesedist, așa cum a făcut-o după Colectiv. Cum se știe, a pierdut pariul și a trebuit să plece. Se pare că Hellvig e mai puțin gambler.

Să ne întoarcem însă la demonstrație. Din cele trei exemple citate mai sus (completate cu multe alte vituperări apărute recent în mass media la adresa puterii actuale (cea legitimă, nu cea paralelă)), se pare că s-a instaurat un soi de defetism panicard printre sprijinitorii, cu orice preț, ai justiției macoviste. Apelurile lor frenetice la ieșirea masivă în stradă ca la o ultimă soluție de salvare a binelui par a fi adresate mai degrabă operatorilor din spatele serverelor sereiste decât cetățenilor cu discernământul la ei. Aceștia, așa cum s-a văzut la ultimele întărâtări ONG-iste  atât pe teme de justiție cât și de fiscalitate, și-au precizat dimensiunea socială reală undeva la 10 000 de persoane.

Încercările unor binomiști apăsați de amenințarea propriilor abuzuri, ale unor macoviști cu degetele și urechile prinse fără scăpare în capcana secretelor SIPA, precum și ale unor oportuniști politici care mai speră la un ciolan dobândit pe daiboj, ca până acum,

încercările tuturor acestora, zic, de a folosi, prin amăgire, strada, pentru scopurile lor fără vreun beneficiu social, nu fac altceva decât să compromită strada.

Parcă ticăloșia merge prea departe! Nu vi se pare?

După ce, în numele justiției, ați compromis justiția, sunteți acum gata, în disperarea voastră egoistă, să faceți un nou pariu: că, în numele străzii, veți compromite strada?

Sursa: Contele de Saint Germain

PATRIOT ESTE O AFACERE POLITICA!

23 nov.

Șeful de Cabinet al lui Erdogan a declarat că, pentru Turcia, NATO nu este o necesitate. Ceea ce înseamnă, nici mai mult nici mai puțin, că a doua mare putere NATO s-ar putea retrage din organizație. Pentru România, consecințele ar fi uriașe. Dar ce legătură există între pozițiile acestui important jucător geopolitic și achiziția Ministerului Apărării de rachete Patriot? Aparent, niciuna. Dar numai aparent.

Donald Trump l-a bătut amical pe umăr pe președintele Klaus Iohannis la intrarea în Casa Albă iar prețul imediat și cât se poate de palpabil este un contract de patru miliarde de dolari. Prin care achiziționăm baterii de rachete Patriot din Statele Unite. Zilele trecute Rex Tillerson, șeful Departamentul de Stat a făcut o spectaculoasă descindere la București. Extrem de scurtă și foarte eficientă. Imediat după plecarea sa, majoritatea parlamentară s-a mobilizat și a urnit procedura de aprobare pentru prima tranșă în valoare de aproape un miliard de euro. Mai mult, în culisele puterii se vorbește despre o solicitare făcută de înaltul demnitar american ca, începând din 2018, România să mărească procentul destinat Apărării de la 2 la 2,5 %. Aceste informații sunt pur și simplu spectaculoase.

În mediile experților militari nu a avut loc nicio dezbatere la capătul căreia să se stabilească în mod clar, în funcție de provocările prezente și viitoare, prioritățile României în materie de Apărare. În aceste condiții, se încheie totuși fel de fel de contracte prin care achiziționăm coverte, blindate, avioane multirol și, iată, rachete Patriot. Prima întrebare care se pune este dacă asemenea achiziții extrem de costisitoare sunt făcute pe o logică militară sau comercială sau ele reprezintă doar un deal politic. Iar a doua întrebare se referă la efectele unei eventuale retrageri a Turciei din NATO și dacă aceasta va fi sau nu benefică pentru România. Să încercăm să răspundem.

Achiziția de rachete Patriot nu are aproape nicio logică din punct de vedere militar. Oricât ar părea de curios. Acest sistem a fost creat în urma cu circa 35 de ani și, oricât de mult a fost upgradat între timp, este depășit. Experții afirmă că numai una din trei rachete își atinge ținta. Bateriile nu acoperă o rază de 360 de grade. Ele trebuiesc de fiecare dată poziționate, ceea ce le reduce eficiența. Există un sistem mult mai performant, creat tot de americani și importat de armata israeliană dar decidenții au considerat că România nu trebuie să aibă încă acces la o asemenea tehnologie. Ca și în cazul aeronavelor multirol F16, ne înzestrăm pe bani grei cu armament de recuzită. Și fără a urma o regulă a priorităților stabilită după dezbateri responsabile în interiorul Statului Major. Din această perspectivă, decizia este mai puțin militară și mai mult politică.

Rațiunea care ne-a condus la asemenea achiziții, ultima fiind cea de rachete Patriot, nu este nici de natură comercială. Dacă am fi luat în calcul raportul preț-calitate, altele ar fi fost aeronavele multirol de care avea nevoie Armata Română și altele rachetele destinate apărării antiaeriene. Și cu totul altele condițiile financiare. Ca să dau doar un singur exemplu, Polonia cumpără și ea același tip de rachete Patriot și încă într-un număr mai mare, mai mult decât dublul achizițiilor României, dar a obținut aplicarea procedurii offset. Ceea ce înseamnă că sumele de bani cheltuite se întorc sub formă de investiții americane în industria de Apărare a Poloniei. Noi nu ne-am bătut pentru acestă înlesnire și nu am obținut-o. Mai e necesar să precizez și faptul că aceste rachete Patriot sunt mai scumpe cu circa 20% decât ultima generație de rachete cu tehnologie mult superioară, fabricate tot de americani. În fine, bomboana pe colivă este dată de o informație scăpată de sub control chiar de către înaltul demnitar american. Acesta ne-a cerut ca, pe parcursul acestui an, să luăm legătura cu societatea de consultanță de la Washington și să achităm contravaloarea primului lot de rachete. Așadar avem parte și de un intermediar.

Faptul că noi achiziționăm rachete Patriot și alte tipuri de tehnică, militară fără a exista în spatele deciziilor rațiuni de ordin militar sau măcar de natură comercială, nu este neapărat un lucru rău. Dacă și numai dacă deal-ul făcut, indiferent cât de costisitor ar fi, se dovedește a fi pozitiv sub aspect politic și geostrategic. Este o ipoteză ce merită nu numai avută în vedere ci și dezvoltată.

Din ce în ce mai multe voci afirmă că, pentru parteneriatul strategic cu Statele Unite, care, teoretic cel puțin, dar probabil și practic, ne garantează securitatea, trebuie să plătim un preț. Asemenea achiziții ar reprezenta o parte a respectivului preț. La fel cum prezența noastră cu militari pe toate teatrele de război, alături de trupele americane, reprezintă un alt preț. Dar cât de mare poate fi câștigul?

Câștigul poate fi foarte mare, în măsura în care situația din interiorul NATO evoluează în direcția sugerată de șeful de Cabinet al lui Erdogan și de Erdogan însuși iar România va ști să își joace în mod inteligent rolul în cadrul parteneriatului militar și politic. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla și care poate afecta grav echilibrul militar în întreaga Euroasie, schimbând pur și simplu raporturile de forțe, este ieșirea Turciei din NATO. Una dintre consecințele imediate ar fi necesitatea dizlocării urgente și relocării  uriașei baze militare de la Incirlik, care constă în principal într-un depozit operațional de bombe termonucleare. Dacă Turcia părăsește NATO, baza trebuie relocată undeva și, din punct de vedere geostrategic, România ar putea fi candidatul ideal.

Dar la acestă situație se poate ajunge chiar și în condițile în care Turcia nu iese din NATO. Raporturile în prezent sunt extrem de tensionate între Ankara și Washington și nu există nici cel mai mic semn de ameliorare. În aceste condiții, oricând poate fi repetat gravul incident când, ne amintim, la scurt timp după ce lovitura de stat anti-Erdogan a eșuat, Turcia a interzis orice trafic aerian în baza de la Incirlik. Incirlik a devenit astfe neoperațional. Istoria se poate repeta iar consecintele pot fi dramatice pentru Statele Unite și NATO. În consecință, ipotetic cel puțin, relocarea rămâne în picioare, chiar și fără ieșirea Turciei din NATO.

Amplasarea acestei baze termonucleare pe teritoriul României ar crea evident o serie întreagă de complicații. De exemplu, cea mai importantă provocare este, dacă procedând astfel, România se transformă într-o țintă a unui eventual prim atac atomic anti-NATO sau, dimpotrivă, în absența unei conflagrații nucleare, România devine un stat de neatacat. Punctul meu de vedere, pe care nu doresc să-l bag pe gâtul niciunui cititor dar pe care totuși
îmi permit să-l afirm, este că, într-un asemenea scenariu, nu numai parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ar fi pe deplin garantat pentru o lungă perioadă de timp dar și poziția geostrategică a României se va întări considerabil. Dar chiar dacă această bază va fi relocată în altă parte decât în România și chiar dacă Turcia nu iese din NATO, importanța și rolul jucat de România printr-o politică inteligentă elaborată la București poate crește exponențial. În oricare variantă, România poate deveni cel mai important actor politic al flancului sud-estic al NATO.

Și iată cum o decizie care, pentru mulți, poate fi scandaloasă, cea legată de achiziționarea rachetelor Patriot, se poate transforma până la urmă, dacă o analizăm strict din perspectivă politică, chiar dacă calculul este cinic, într-o opțiune pozitivă.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

OLIVIA NOELLE – MADE OF GOLD!

23 nov.

SABRINA CLAUDIO – STAND STILL!

23 nov.

%d blogeri au apreciat: