Arhiva | 11:08 am

PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS SI BINOMUL DAR SI PROPAGANDA BASISTO-JOHANNISTA SPERIATI DE LEGILE JUSTITIEI!

27 nov.

Imagini pentru IOHANNIS,KOVESI,HELLVIG,POZE

Șefa DNA nu se arată decît atunci cînd lucrurile sunt la un pas de explozie. Adică atunci cînd se simte amenințată la modul propriu. Și atunci își pregătește cu grijă apariția, ca o cloșcă pedantă, preocupată să acopere toate ouăle, dar nu care cumva să le ciocnească. Cîteva tehnici îi sunt proprii. Le-a exersat de nenumărate ori. Se lasă invitată numai în locurile în care este primită cu plecăciuni și în care nu există riscul mai mare de a i se spune: „Ne scuzați, dar aveți o scamă!“. Nu se așază la masă decît cu jurnaliști certificați. Acceptă să primească întrebări numai de la admiratori ai instituției sau controlați de aceasta. Lucrurile pe care șefa DNA le contestă nu sunt argumentate din punct de vedere legal, ci cu ajutorul unei exprimări de colocviu sau chiar de șuetă. Iar dacă acuzațiile vin din partea cuiva din politică sau cercetat de DNA, totul este trecut în registrul unei răzbunări ce trebuie tratată cu condescendență.

Ei bine, Laura Codruța Kovesi a acceptat invitația la GDS (dacă nu cumva a transmis și rugămintea sau sugestia de a fi invitată) pentru a discuta despre subiectul zilei, adică despre Legile Justiției ca pericol la adresa statului de drept.

În mod obișnuit, în lumea civilizată, procurorii nu au nici un rol în adoptarea legilor care privesc domeniul lor de activitate. Numai în regimurile totalitare ei le impun legislativului și tot ei le aplică. Cine a urmărit transmisiunile de la GDS va fi observat sărăcia ideatică și primitivismul argumentației în favoarea unui statu quo în materie de Legi ale Justiției. Să calculeze lumea pierderile, să observe pagubele generate de abuzul în serviciu ș.a.m.d. Și toată asistența, alcătuită numai din simpatizanți, voluntari, acoperiți și adepți ai triunghiului președinte – Binom, toată suflarea s-a purtat ca în Caragiale. Pînă și Gabriel Liiceanu a transmis o cugetare istorică: „Mi-aş da o parte din libertate ca să scap ţara de asemenea probleme, de o lege aşa de monstruoasă“, crezînd probabil că ora sau metrul de libertate este la fel cu ora de spectacol sau cu metrul pătrat tipărit! Ce să înțelegem din asta? Că ne aflăm în fața unei alarme, a unei mobilizări serioase, semn al unui pericol de gradul 10 pe scara statului paralel. Care să fie explicația?

Dacă și Gabriel Liiceanu a fost avertizat să zică și el ceva, semn că situația este groasă, înseamnă că reuniunea de la GDS este parte dintr-un efort al Binomului de a obține ceva. Sunt tentat să cred că și sechestrul, ca și chemarea lui Dragnea la DNA pentru a lua act de instituirea sechestrului, și scandalul de la CSM, și tărăboiul făcut pentru ca Inspecția Judiciară să nu devină independentă, toate fac parte din același efort de a bloca noile Legi ale Justiției.

Eu, unul, nu sunt în măsură să spun dacă noile prevederi din legile aflate în dezbatere sunt bune sau rele, benefice sau periculoase. Numai juriștii cu școală temeinică ar putea să o facă. Chiar și pentru ei lucrurile ar putea arăta diferit. Și dacă și în cazul lor mai încap discuții, strada, chiar cu studii superioare și cu dexteritate pe calculatoare, de unde să știe care sunt bune și care proaste? Certitudinea cu care unii demonstranți se opun modificărilor legilor vechi mă face să cred că ne aflăm în fața unei manipulări bine orchestrate din partea unor instituții cu specialiști în materie.

Simplificînd puțin lucrurile, trebuie spus clar că tot războiul de-a dreptul nebun din ultima perioadă are la bază teama Binomului de a se adopta noile Legi ale Justiției. De ce? Simplu, cu cele noi pierde controlul și, implict, puterea. Cu legile propuse de PSD – ALDE trecute prin Parlament, Codruța Kovesi devine de-a dreptul mititică și comică, președintele României pierde din condiția de dirijor al Parchetelor și al ÎCCJ, iar serviciile fidele domniei sale nu mai pot scrie bilețele cu arestați și condamnați. Mai rău, comenzile transmise din străinătate, cu toată bunăvoința celor nominalizați mai sus, nu mai pot fi executate ca la ora de instrucție.

                                                                                                                                 Cornel NISTORESCU

Sursa: COTIDIANUL

Reclame

„APOLITISMUL” SI NIVELUL DECIDENTILOR SAU ASCENSIUNEA NAZISMULUI GIRAT DE KLAUS WERNER JOHANNIS !

27 nov.

Imagini pentru IOHANNIS SI NAZISTII,POZE

Chiar dacă nu este totul, politica dirijează evoluția în democrații. Convenabil sau nu, deciziile majore ce afectează viețile cetățenilor trec prin politică și se iau de către cei care o exercită pe față. Astfel, de calitatea decidenților politici și „nepolitici“  depind multe. Măsura acțiunii lor o dau, până la urmă, rezultatele în materie de economie, de democratizare și de creație.

Așa cum arată lucrurile – perpetuarea sărăciei, precaritatea construirii, corupția din instituții, creația redusă – se poate spune că nivelul decidenților este îngrijorător. Mulțimea de inși fără idei care conduc instituții, de piloși travestiți în „tehnocrați“, de amatori virulenți intrați mai nou în Parlament oferă probe în plus! Nu este adevărat că toți aleșii sunt la fel după 1989! Și România a avut persoane pregătite, capabile să ia decizii în interes public. Sentințe pseudoradicale, de genul „toți sunt de vină“ sau „nu s-a făcut nimic“ sunt, de aceea, fără suport. Se poate spune însă că prea mulți dintre cei care ajung la decizii ar fi fost cazul să ia altă rută în viață.

Lacunele se văd cu ochiul liber. Interesul public se înțelege de puțini, fiind confundat cu interesul unui anumit public. Cunoștințele se înlocuiesc cu șmecheria.  Mulți au diplome și titluri, dar nu au pregătire propriu-zisă pentru a concepe, a-și asuma răspunderi și a decide. Unii au furat la examene sau au plagiat lucrări. Politica o iau drept căpătuială, a lor, a rudelor, mai întâi. Mai mulți ca oricând în istoria modernă a României sunt la intervenția din culise a cuiva, din trecut sau de acum, din țară sau din afara ei. O mare parte sunt „acoperiții“ noii Securități. Deloc de mirare, oaspeții întreabă deconcertați: la voi cum se ajunge la titluri, onoruri și în funcții?

De unde toate acestea? Oamenii sunt diverși, dar faptul nu scuză slaba calificare, ilicitul veniturilor, meschinăria. În orice democrație sunt carențe, dar acestea nu sunt dispense pentru derapaje. În România de astăzi, slaba calificare a decidenților politici și „nepolitici“ vine, orice s-ar spune, din confuzia crescândă a valorilor – „omul nepotrivit la locul nepotrivit“ fiind, din nefericire, caracteristică. Nu pare să fie domeniu neafectat.

Această confuzie a valorilor este însă și rezultat al golirii vieții publice de personalități, ca urmare a interpretărilor greșite. O succintă comparație este sugestivă. John Adams scria, la un moment dat: „Eu trebuie să studiez politica şi războiul pentru ca fiii mei să poată avea libertatea de a studia matematica şi filosofia. Fiii mei se cuvine să studieze matematică şi filosofie, geografie, istorie naturală şi construcţii navale, navigaţie, comerţ şi agricultură pentru a da copiilor lor dreptul de a studia pictură, poezie, muzică, arhitectură, sculptură, tapiserie şi porţelan“. Pentru celebrul „părinte fondator“ al SUA, cetățeanul care urcă în fruntea treburilor publice, politikos-ul, „trebuie să formeze caracterul poporului său, să înlăture dintre ai săi nesăbuinţele şi viciile, să le dezvolte virtuţile şi îndemânările pe care el le consideră dezirabile“. La distanță de asemenea convingere, la noi s-a operat cu deviza  „să nu se facă politică“, din care s-a derivat că politica este dispensabilă. Cu o asemenea deviză, demnitățile, titlurile și onorurile înstrăinate în bună măsură de cei valoroși au fost repede umplute de neaveniți.

Eroarea se revendică din câteva surse. În 1903, Take Ionescu spunea într-adevăr că, „politica nu trebuie să intre în școală“. El admitea însă că un specialist are chiar datoria civică de a fi în dezbaterile politice. Spiru Haret a făcut distincția dintre „dreptul“ oricărui cetățean de a face ceea ce crede de cuviință și „datoria“ de a-și cultiva profesia. El a accentuat-o pe a doua. Ulterior, spre a face față extremismelor vremii, Florian Stefănescu-Goangă, care era rector, dar și lider liberal, a spus că „politica se oprește în pragul universităților“. Circumstanțiată altădată, ideea a fost întărită după 1989 și a devenit dogmă. Ea a alimentat deviza „apolitismului“ specialiștilor.

Astăzi, se poate vedea mai clar ca oricând că „apolitismul“ este contraproductiv și stă pe o confuzie.

Pe de o parte, nu se lasă identificați „apolitici“ care să fi dat opere propriu-zise. După ce s-a infirmat promisiunea că după 1989 vor fi găsite opere ținute la sertar, s-a infirmat și credința  că „apoliticii“  vor face minuni. Se contabilizează, este drept, ca oriunde, publicații, dar aplicațiile sunt puține, iar România importă cunoștințe și tehnologie mai mult decât oricând. Peste toate, din  „apolitici“ a ieșit, de fapt, o Românie încărcată de neajunsuri și dificultăți, ținută în coada Europei.

Pe de altă parte, „apolitismul“ a izolat mulți oameni valoroși de politică și explică parțial nivelul de azi al reprezentării cetățenilor. Desigur, nu toți trebuie să se angajeze în politica explicită și nu se poate trăi făcând toată ziua politică. Cultivarea profesiunilor trebuie să primeze necondiționat. Nu ar trebui să mai vedem politicieni fără profesie. Nici ipocrizia „eu sunt profesor și parlamentar“ sau „medic și politician“, căci nu poți fi, cu o pregătire sumară, deodată ambele! Ar fi însă cazul ca oameni care pretind că sunt specialiști să nu tacă în fața abuzurilor și amatorismelor ce se petrec curent în jurul lor și să-și asume coresponsabilitatea.

Unii îl invocă pe Max Weber ca avocat al „apolitismului“ specialiștilor. Celebrul sociolog a făcut într-adevăr distincția între conduita cercetătorului și cea a decidentului politic. Numai că el ar trebui citit până la capăt. Aceasta, pentru că Max Weber a acceptat că sunt oameni de calificare solidă, capabili să reunească  în persoana proprie, în același timp, specialistul și actorul politic(vezi detaliat în Andrei Marga, Universitatea veritabilă, Editura Academiei Române, 2015). Acești oameni sunt excepții, desigur, dar există.

În joc, propriu-zis, nu este adeziunea politică a specialistului, ci cu totul altceva. Marin Preda spunea, în Cel mai iubit dintre pământeni, că „unde nu e iubire, nimic nu este“. Am putea parafraza: „unde nu este integritate, nu iese nimic durabil“, iar confirmarea statistică este abundentă. Integritatea implică să nu eziți să-ți spui părerea în treburi profesionale și obștești când alții tac din varii motive. Chiar dacă exprimarea nu-ți aduce aplauze și nu-ți procură avantaje, iar unii, săraci cu duhul sau de rea credință, profită de riscurile altora pentru a vorbi de „conflictuali“! Ignorând desigur, dezinvolt, faptul că, fără acei „conflictuali“ care s-au bătut pentru cauze, ei nu ar fi fost niciodată cercetători sau profesori și, cu atât mai puțin, altceva!

Altfel spus, unde este specialist demn de nume, integru, acesta nu este  până la stomac sau bărbie sau până la frunte, ci este cu toată ființa și reacționează explicit și argumentat, înfruntând riscuri. Din lașitate sau viclenie sau gudurare nu au cum să iasă persoane responsabile! Rică Venturiano sau Dinu Păturică  sau Grobei nu au fost niciodată exemple de oameni ai cetății!

Mai nou, „apolitismul“ ia forma cerinței „depolitizării“: a educației, a administrației, a sănătății  și a altor domenii, Naivii își închipuie că o asemenea „depolitizare“ ar fi funcțională. Puțini sunt dispuși să observe că scăderea gravă a pregătirii – ca urmare a emigrării, a confuziei sistematice a valorilor și a derivei educației – și lipsa integrității nu se compensează prin „depolitizare“.

Aceasta nu înseamnă să se tăinuiască ceea ce se petrece în România actuală: revenirea la dominația „politrucilor“, abuzul numirilor unipersonale,  răsturnarea raportului dintre aleși și numiți,  normopatia  ce se cultivă de vreo treisprezece ani. Probă că „apolitismul“ poate duce la politici mai dăunătoare decât cele la lumina zilei!

Meritocrația este mereu calea de urmat în societăți mature, chiar dacă „apoliticii“ carpatici nu se gândesc, Doamne ferește!, la așa ceva. Numai că  meritocrația este, de asemenea, rezultatul unei opțiuni politice.

Spus direct, politica, înțeleasă ca răspundere față de ceea ce este în jur, este inerentă vieții în comunitate. La limită –  cum spune un argument clasic – și cine respinge politica face politică. Nu se poate ieși din politică fără a ieși din condiția unei ființe ce-și duce viața  în comunități. Putem critica cotiturile  politicii – Aristotel, Hobbes, Machiavelli, Vico, Kant, Hegel, Marx, Max Weber, Hans Kelsen, Carl Schmidt, Hannah Arendt, Habermas –  dar politica nu se poate evita. Nu este posibil „apolitismul“, oricare ar fi pretențiile, dar este posibil „apartidismul“. Cetățeanul poate să agreeze un partid sau altul sau niciun partid. Partidismul este dispensabil, doar că, trebuie spus, de soliditatea partidelor depinde efectivitatea unei democrații.

Așa stând lucrurile, ar trebui risipită și în România confuzia dintre „apolitism“, care nu este posibil, și „apartidism“, care este la îndemâna fiecăruia. Mai trebuie observat că „apolitismul“ este în contratimp cu situația unei țări ale cărei instituții își trădează sensul, a cărei democrație șchioapătă și ai cărei cetățeni au emigrat pe scara cea mai mare în Europa. O țară care are nevoie de politici pricepute ca de oxigen!  Și care dovedește zi de zi că „apolitismul“, după ce a scos din joc personalități reale, aduce în funcții, la titluri și onoruri, fie și indirect, o mulțime de inși nepotriviți care se reproduce sârguincios!

MA(LIN) BOT,NU EXISTA EXTREMISM DEMOCRATIC ,EU REPREZINT CIUMA BRUNA!

27 nov.

Începând cu anii 2000, un „proiect de arhitectură criminal pentru presa scrisă din România a dus la înlocuirea tinerilor jurnaliști democrați care au intrat în presă la începutul anilor 90 cu niște personaje care, în timp, s-au dovedit din ce în ce mai nocive. Decapitarea conducerilor principalelor cotidiene și anihilarea în bloc a jurnaliștilor cu conștiință și curaj autentic au dus la prăbușirea tirajelor și falimentarea unor instituții de presă. Unele vechi de peste 100 de ani.

Când am fost concediați de la România liberă știam deja că falimentul va fi total și reputatul brand de stindard al luptei pentru democrație va fi terfelit de echipa de mercenari de opinie adusă în locul nostru de familia Adamescu. Subordonarea față de Băsescu, Udrea și Sistemul acestora era deja evidentă. Și așa, acest ziar a ajuns de la un profit brut de ordinul milioanelor de euro, atunci când era realizat de echipa originală, la finanțarea cu bani furați, conform DNA.

Însă nu ne-am putut închipui la ce vor ajunge aceste personaje care au apărut imediat să ia locul profesioniștilor de la Adevărul, România liberă și Evenimentul zilei. Cam de aceeași vârstă și factură, ele ar putea fi denumite, generic, „Generația Marincea-Bot, după cel mai bine căpătuit exponent al lotului și cel mai agresiv. Dar nu sunt o invenție românească. Odată cu ascensiunea neomarxismului în America și în Europa de Vest, au ieșit din găoace și au început să atace.

Fostul (din fericire!) președinte Obama, tătucul neomarxiștilor americani, s-a folosit de principul „America, principalul exportator de democrație ca să-i înmulțească în toate țările în care a avut interes. La noi, cocoloșiți și ocrotiți de Ambasada Americană, au prins un avânt care acum nu mai poate fi oprit nici de aceasta. Am avut extremism comunist, extremism naționalist, iar acum ne amenință extremismul neomarxist. Ei spun că sunt adevărații democrați, dar, ce să vezi, nu există extremism democratic!

Neomarximul se folosește de radicalismul (normal) specific tinerilor, pentru a distruge statele naționale în folosul globalizării. Sunt atacate limba, tradițiile, istoria și religia acelor popoare. Scopul este transformarea lor în populații cretinizate, ușor de stăpânit. Se caută peste tot corupție sau măcar ceva de înfierat și se inflamează tinerii în scopul radicalizării lor împotriva propriilor familii și a propriei moșteniri culturale. Nu cred că în afară de corupți iubește cineva corupția, dar s-a mers prea departe.

Pentru că noi nu avem cu adevărat lideri extremiști, locul liber trebuie umplut. Diverse personaje de circ încearcă să umple locul lăsat liber de C.V. Tudor. Spun circ, pentru că acesta este principalul mijloc prin care extremiștii se fac plăcuți. Nu voi uita niciodată faptul că, la alegerile din 2000, Vadim Tudor a fost consistent votat de elevii majori și studenți, pentru că li se părea „coolcircul făcut de acest individ. Acum, alte generații de tineri sunt pregătite să urmeze alți circari.

Suntem într-o situație foarte delicată. Inconștiența lui Dragnea este pe cale să ducă România într-o criză fără precedent în istorie. Pentru prima dată, sindicatele, patronatele, societatea civilă și întreaga populație pe a cărei muncă cinstită se sprijină bugetul țării au ajuns la limita suportabilității. Minciunile pesediștilor nu mai păcălesc pe nimeni. Vom avea mari convulsii sociale. Cei care vor să profite din plin și să iasă întăriți sunt extremiștii neomarxismului.

Din păcate, noi, cei responsabili, suntem din ce în ce mai puțini. Oamenii se radicalizează din cauza vieții tot mai grele și sunt atrași ireversibil de o extremă sau alta. Mă aștept să fiu crunt atacată de extremiștii de toate culorile. Însă nu mă vor afecta deloc. Idolul lor Vadim Tudor e mort și nimeni nu-l va putea egala vreodată în vocația de a arunca cu lături în oamenii adevărați.

„SOCIETATEA CIVILA”SECURISTO-MAFIOTA!

27 nov.

Anticorupție? Antifraudă? Infracționalitate a instituțiilor publice? Politici bancare împotriva economiei susținute de însuși statul român? Nimeni în România momentului, dintre cei din sistem, nu ar putea, punctual, să definească în mod critic aceste stări de fapt ale unei societăți în derivă, împreună cu sistemul public.

Aflat în moarte clinică, sistemul are nevoie de o totală rescriere legislativă, după cosmetizările electorale episodice făcute în susținerea strategică a grupurilor mafiote. Dacă am fi avut o Curte Constituțională adevărată, nu o adunare de partizani politici, nu s-ar fi ajuns aici. După retrocedările făcute pe bandă rulantă, sub asistența infracțională a binomului avocați – magistrați, prin autoîmputernicirile unor avocați invocând legi și situații inexistente, ajutați de protecția corupției din servicii, justiția a devenit un simplu protector interesat al afacerilor tenebroase. Revolta de acum a unor magistrați care însă nu scot o vorbă despre calitatea actului de justiție, raportată la toate segmentele care îl compun, arată degradarea celor ajunși prin tot felul de manevre în funcții de reprezentare, nimic mai mult. În aceste reacții, în care se aud alămurile oportunismului și interesul celor care au confiscat viața publică, stă însăși evaluarea la vedere a situației.

Întreg sistemul nu mai are legătură nici cu statutul de drept, nici cu interesul public, sub nicio formă. În fapt, deficitul legislativ și adecvarea legilor la eradicarea urgentă a unanim recunoscutei atmosfere publice criminal – contradictorii reprezintă prioritatea absolută. Principalele instituții ale statului au fost împănate cu clientela politică, provenind din ierarhiile partidelor, punând în pericol siguranța națională. Degradarea absolută a instituțiilor, mediocritatea multor lideri și sfidarea adusă democrației au fost un suport perfect care a permis alternativa electorală lipsită de argumentele soluțiilor. Tot mai mult populism, greu de imaginat pentru niște adulți care și-au votat propriii reprezentanți într-o rotație neliniștitoare, a dus la instalarea în spațiul public a iresponsabilității, cu toate consecințele sale.

România nu este astăzi în urma majorității statelor europene nici din cauza ortodoxiei, nici a lui Ceaușescu, nici a lui Iliescu și nici a fostei securități. Partea dramatică a acestora a fost ilustrată tot de cedarea publică, imposibil de acceptat. Vinovat de starea lucrurilor este fiecare cetățean care acceptă să se încalce drepturile celorlalți și, implicit, ale sale. Constituirea unei societăți civile din tot felul de impostori interesați de banii primiți pentru servicii de manipulare a fost în perfect acord cu absurdul sistemului. O adevărată societate civilă ar fi fost continuu antagonică sistemului, oferind expertiză. Or, la noi, societatea civilă a fost și continuă să fie o mască pe chipurile unor parveniți. Riscurile luptei pentru democrație și normalitate sunt mari, chiar periculoase, într-o țară ca România, însă ele constituie singura cale a spiritului și inițiativei pentru schimbare.

Presupusa societate civilă de acum nu reprezintă decât o anexă a partidelor politice și chiar a unor interese vădit împotriva societății și a democrației. Acest conglomerat, cu filiații în structurile de forță ale totalitarismului, a blocat ieșirea din grota unde România a fost împinsă neîncetat, din momentul în care începuse să se obișnuiască cu lumina. De fapt, i-a fixat o lanternă orbitoare în ochi, așa cum fac și în prezent agitatorii unor cauze șocante.

Delimitarea de o asemenea „societate civilă“, la fel ca de stalinismul organizatoric pe care îl promovează, și deloc întâmplător încă în vigoare, a devenit un semn de normalitate, o a treia cale într-o societate aflată sub cizme.

DUPA STELA POPESCU ,INCA O MARE ACTRITA DE REVISTA CRISTINA STAMATE A PLECAT IN CERURI!,DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA!

27 nov.

Actriţa Cristina Stamate a murit, luni, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internată joi. Artista suferea de mai multe boli.

 

Cristina Stamate avea 71 de ani şi a decedat, luni, cu puţin înainte de ora 7.00.

Până la momentul transmiterii ştirii, medicii nu au făcut public motivul decesului, întrucât artista nu a dorit să se furnizeze informaţii despre starea ei.

Potrivit apropiaţilor actriţei, în ultimul an aceasta a fost internată de mai mult ori, în 2015 suferind o intervenţie chirurgicală.

Cristina Stamate a fost internată, joi, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, iar vineri medicii anunţau că starea acesteia este ”staţionară”.

Actriţa Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, în Bucureşti.

Cristina Stamate a jucat la Teatrul de Revistă Constantin Tănase şi a avut roluri în producţii precum „Arca lui Nae şi Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolul femeilor”, „Nimic despre papagali”, „Poftă bună lui Tănase”, „Revista revistelor”, „Te aştept diseară pe Lipscani”, „Ura… şi la gară” şi „Vara nu-i ca iarna”.

Actriţa a jucat şi în „Secretul lui Bachus”, un film de comedie din 1984, regizat de Geo Saizescu.

ISTORIA ŞI PATRIOTISMUL LA CIMITIR!

27 nov.

ISTORICI MARI...ŞI MICI

Istoria şi patriotismul la cimitir! Primaria Oradea bagă statuiile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu în cavouri. Protestul militarilor

Statuiile lui Gojdu si Mihai Viteazul din OradeaDe ieri au început lucrările de demolare a Pieţei Unirii din Oradea

Primarul Oradiei mută în cimitir statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului ca să nu se lezeze sensibilităţile UDMR

Ilie Bolojan, primarul liberal al municipiului Oradea, mută în cimitir statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului, sub pretextul unei reamenajări arhitectonice. Reamenajarea Pieţei Unirii duce la pierderea, din centrul oraşului, a două statui importante pentru Oradea. Este vorba despre statuia lui Mihai Viteazul şi cea a lui Emanuil Gojdu (foto sus). Cele două vor fi reamplasate. 

Parcul Mihai Viteazul, rezultat prin amenajarea şi mobilarea adecvată a unei părţi din fostul Cimitir Olosig va fi noul amplasament al statuii reprezentându-l pe Mihai Viteazul. În incinta parcului, statuia va fi aşezată într-o zonă mărginaşă, situată în prelungirea străzii Lacul Roşu.

Vezi articolul original 1.143 de cuvinte mai mult

SISTEMUL INTELLIGENCE CREAT DE ALEXANDRU IOAN CUZA

27 nov.

ISTORICI MARI...ŞI MICI

Alexandru-Ioan-CuzaAlexandru Ioan Cuza, Domnul Principatelor Unite, apoi al României (24 ian.1859-11 febr.1866), fondatorul sistemului informativ modern al statului român.  

Sistemul de Intelligence creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare şi transmitere de informaţii, desfăşurând şi activităţi specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere şi centralizare a informaţiilor in vederea luării deciziilor politico-statale structura Telegrafului şi, mai târziu şi a Poştei. Telegraful a reprezentat în acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar şi de secretizare a informaţiilor necesare actului de decizie a puterii statale româneşti. Sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a însemnat o bază solidă pentru periodele următoare ale evoluţiei Intelligence-lui românesc modern şi a contribuit la crearea şi funcţionarea în siguranţă a statului modern românesc pe plan instituţional. Guvernarea celor două Principate Române unite prin persoana Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a impus crearea…

Vezi articolul original 2.912 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: