DEPUTATUL PSD ,LIVIU PLESOIANU :NU SUNTEM COLONIA USA!

28 nov.

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu susține, pe pagina sa de Facebook, referitor la comunicatul SUA, prin care sunt criticate modificările aduse la Legile justiției, că documentul „transpiră multă inepție”, adăugând că România nu este „o țară de idioți” și nici „colonia” Statele Unite.

„Dragă Departament de Stat, Pentru că te adresezi Parlamentului României, îți voi răspunde ca parlamentar al României. Înainte de toate, te informez că, în România, «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării». Așa scrie într-o carte mică, pe care noi o numim «Constituție»… De asemenea, în aceeași carte mică mai scrie că România este «stat suveran și independent». Iar eu, ca parlamentar al acestei țări, mă încăpățânez să respect ce scrie în această carte mică. Indiferent cât de mult te-ar deranja pe tine asta”, susține deputatul PSD pe pagina sa de socializare.

Pleșoianu continuă atacul la adresa comunicatului transmis de Departamentul de Stat american și subliniază că „România nu este o țară de idioți, nici colonia” SUA.

„Cred că, redactând acest comunicat de presă, nu poți avea ca punct de plecare decât două premise: convingerea că poporul român este idiot sau convingerea că poporul român acceptă ca România să fie al 51-lea stat american. În sine, comunicatul transpiră atât de multă inepție încât îmi e pur și simplu jenă că cineva a fost în stare să conceapă așa ceva. Fără a aduce măcar o câtime de sfert de argument bazat pe ceva concret, ni se aruncă în țărână niște clișee, în speranța că ne vom repezi precum curcanii, în ogradă, pentru a le culege de pe jos și a ni le îndesa în gușă…Ei bine, dragă Departament de Stat, «I urge you» să pricepi un lucru: România nu e nici țară de idioți, nici colonia voastră!”, conchide parlamentarul

Reacția lui Pleșoianu vine în contextul în care Statele Unite au anunţat că îşi exprimă „preocuparea” în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.

„Statele Unite observă cu preocupare că Parlamentul României analizează proiecte de lege care ar putea submina acţiunile de combatere a corupţiei şi ar putea slăbi independenţa justiţiei în România. Aceste legi, propuse iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţe politice”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat american.

„Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi afectează combaterea corupţiei”, precizează Departamentul de Stat.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: