Arhiva | 10:54 am

GAULEITERUL NAZI,CETATEANUL GERMAN ,SASUL KLAUS WERNER JOHANNIS ATACA LA CCR O LEGE IMPORTANTA!

5 dec.

Președintele României, Klaus Iohannis, a sesizat CCR în legătură cu legea privind statutul funcționarilor publici, care prevede ca funcționarii publici să nu mai fie suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni.

Șeful statului argumentează că actul normativ diminuează standardele de integritate și afectează încredere cetățenilor în instituții.

„Legea supusă controlului de constituționalitate – determină diminuarea standardelor de integritate cu privire la exercitarea unei funcții publice și afectează profund încrederea cetățenilor în instituții. Aceste standarde se constituie într-un element component al statului de drept și al democrației constituționale, valori supreme în cadrul unei societăți democratice”, se arată în sesizarea înaintată CCR de președintele României.

„Acest lucru este valabil în toate cazurile exemplificate, unde valorile protejate sunt integritatea și prestigiul funcției publice, iar obiectivele unui stat de drept sunt cele de a asigura cetățenilor servicii publice de calitate și de a crea premisele pentru încrederea cetățenilor în instituțiile și autoritățile publice. De aceea, apreciem că instituirea unui astfel de privilegiu pentru funcționarii publici în cadrul Legii nr. 188/1999 nu este unul justificat obiectiv și rational”, argumentează șeful statului.

Un alt motiv invocat de președinte este că se încalcă îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin persoanelor cărora le sunt încredințate funcții publice.

„O prevedere care elimină sancțiunea suspendării raportului de serviciu al unui funcționar public trimis în judecată pentru infracțiuni de o anumită gravitate este de natură să aducă atingere standardelor etice și profesionale necesare pentru persoanele învestite cu autoritate a statului”, se arată în sesizarea șefului statului.

În ceea ce privește introducerea posibilității de delegare a competenței de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prin ordin al Președintelui ANFP, șeful statului reclamă că „prin soluția legislativă se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează raportul de serviciu, reglementat de legea organică, să fie delegat printr-un act administrativ”.

Potrivit actului normativ, funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante de nivel inferior, chiar și atunci când funcția vacantă de nivel inferior este o funcție publică de execuție și nu corespunde studiilor și/sau vechimii în specialitatea funcționarului public de conducere. În acest caz, funcția publică de execuție de nivel inferior va fi transformată într-o funcție publică corespunzătoare, dacă transformarea nu afectează structura organizatorică aprobată.

„În comparație cu persoanele care îndeplinesc condițiile de studii și vechime pentru ocuparea funcției publice vacante, acordarea priorității la ocuparea respectivei funcții unui funcționar public de conducere, chiar în situația în care acesta nu îndeplinește condițiile de studii și vechime, reprezintă un privilegiu nejustificat rațional și obiectiv”, argumentează Klaus Iohannis.

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE,PREFERICITUL DANIEL,A PARTICIPAT LUNI SEARA LA O CINA FESTIVA OFERITA DE PRESEDINTELE RUSIEI ,VLADIMIR PUTIN!

5 dec.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a participat luni seară la cina festivă oferită de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, șefilor Bisericilor Ortodoxe prezente la Moscova.
Evenimentul a avut loc în cadrul festivităților organizate la împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.
„Astăzi, la ora 20,00, este prevăzută în cadrul Programului Întâistătătorilor și delegațiilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de la Moscova o cină festivă oferită de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Cina va avea loc la Palatul Fațetelor din Kremlin. La această cină participă, desigur, și Patriarhul Daniel”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Patriarhul României se află la Moscova în perioada 2 – 5 decembrie, cu prilejul festivităților organizate la împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă.
Din delegația Patriarhiei Române mai fac parte arhiepiscopul Târgoviștei, Nifon, și preoții consilieri patriarhali Michael Tița, Ștefan Ababei, arhid. Maxim Țifui, consilier eparhial, și pr. Eugeniu Rogoti, traducător.
Patriarhul României s-a întâlnit duminică, în Sala Tronului de la Reședința „Danilovski”, cu Chiril, patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, iar luni, când s-au împlinit 100 de ani de la întronizarea Sfântului Tihon, primul patriarh rus după anul 1700, când împăratul Petru cel Mare a reformat Biserica Ortodoxă Rusă, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe locale au concelebrat Sfânta Liturghie.

ACTORUL ORTODOX CEL MAI CUNOSCUT DIN LUME TOM HANKS RUPE TACEREA :”HOLLYWOOD-UL ESTE PLIN DE PRADATORI SEXUALI!”

5 dec.

Actorul Tom Hanks spune că modul de a pune capăt unor cazuri precum cel al producătorului Harvey Weinstein, acuzat de numeroase cazuri de hărțuire sexuală inclusiv de violuri, este stabilirea unor reguli stricte de comportament.

Până acum, acesta nu se pronunțase asupra unor teme stringente care vizează Hollywood-ul. Însă cazurile de hărțuire sexuală lansate împotriva lui Weinstein, cu mărturii ale unor actrițe celebre precum Angelina Jolie sau Gwyneth Paltrow care au asigurat că au fost victime ale producătorului, l-au îndemnat să ia atitudine.
Într-un interviu acordat publicației The Hollywood Reporter, actorul a subliniat că industria cinematografiei americane este plină de aspecte pozitive: „Să faci un film trebuie să fie o experiență favorabilă”, a spus el. „Te poți îndrăgosti de cineva, te poți distra pe platou… are multe lucuri bune”. El a trecut apoi la aspectele negative. „Într-un film se pot întâmpla și lucruri rele: există oameni care intră în această industrie deoarece puterea excită”, a recunoscut Tom Hanks. „Există prădători peste tot”.
Potrivit protagonistului din Forrest Gump, modul de a pune capăt acestor cazuri, precum cele în care sunt vizați Weinstein sau Kevin Spacey, este de a stabili reguli stricte de comportament.
„Dacă nu le respecți, atunci nu poți să lucrezi aici. Ceea ce nu poate fi rău”, a încheiat reputatul actor.

TRAIAN BASESCU MENTORUL PENAULUI IMPAIAT AL STATULUI PARALEL KLAUS WERNER JOHANNIS A ANUNUTAT CA SE VA PREZENTA LA COMSIA PARLAMENTARA DE CONTROL A SRI ,DUPA CE VOR FI AUDIATI COLDEA FLORINEL SI GEORGICA MAIOR!

5 dec.

Imagine similară
Senatorul Traian Băsescu, președintele PMP, a declarat că se va prezenta la Comisia parlamentară de control al activității SRI, dar așteaptă ca, mai întâi, la comisie să fie audiați fostul prim-adjunct al directorului SRI generalul Florian Coldea și fostul director al Serviciului George Maior, informează Agerpres.
„Mă voi duce, categoric, dar aștept să-i cheme pe Coldea, pe Maior, pe Dumbravă (generalul SRI Dumitru Dumbravă — n.r.) să-și epuizeze tot ce are de povestit; mai sunt mulți alții și după ei, mă duc, o să mă duc și eu”, a declarat Traian Băsescu luni, la TVR 1, întrebat dacă se va prezenta la Comisia de control al activității SRI pentru a fi audiat.
Fostul șef al statului a spus că actuala Comisie de control al activității SRI nu diferă ca activitate de cea de dinainte.
„Nu, nu, nici vorbă, nu se spun lucruri esențiale. Pescuiesc, așa, să vadă ce o ieși, după care se duc supuși la SRI, care le dă un general sau un colonel să le descifreze ce au spus unii și alții în comisie. Deci, nimic deosebit față de ce se întâmpla cu fosta comisie. Și, probabil, foarte curând, dă colțul ierbii și încep să le pună facilitățile de cazare ale SRI-ului la dispoziție celor din Comisia SRI, e și ăsta un mic subiect. Poate le mai face câte o invitație, mai prin Deltă, mai prin… Știu eu, nu știu, am făcut o aluzie doar”, a afirmat Băsescu.
El a mai spus că, în „toată nebunia asta a comisiilor”, a aflat „cu mare suprindere despre intimitatea dintre conducerea SRI și Ponta-Dragnea”.„Mi-a produs o surpriză în mod real”, a adăugat Băsescu.
Acesta a negat că ar fi avut cunoștință despre o astfel de relație din perioada în care a fost șef al statului, susținând că a aflat din presă.

DATORITA TRADARII NAZISTULUI PENAL KLAUS WERNER JOHANNIS ,NATIONALISTII UCRAINIENI CONTINUA SA-SI BATA JOC DE ROMANII DIN CERNAUTI!

5 dec.

 Imagini pentru IOHANNIS,POROSENKO,POZE

Intimidările la care sunt supuși românii din Ucraina, nu doar prin ucrainizarea forțată odată cu adoptarea Legii Educației, se multiplică. Cel mai recent episod a avut loc zilele trecute, când victima unor grupări extremiste ucrainene a fost președintele Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, academicianul Vasile Tărâțeanu, acuzat de extremiști că este colaborator al serviciilor de informații ruse, FSB, și că a fost plătit de Putin pentru a organiza manifestații împotriva Legii Educației.

Concret, pe extremiștii ucraineni îi deranjează apelurile disperate lansate de românii din Cernăuți forurilor internaționale, în care contestată controversata Lege a Educației, adoptată de parlamentul de la Kiev la 5 septembrie și care specifică în mod expres că învățământul de toate gradele se desfășoară numai în limba oficială (ucraineană).

„Noua Lege a Educației din Ucraina, adoptată de deputații Radei Supreme și promulgată de Președintele Ucrainei Petro Poroșenko în luna septembrie anul curent, a nedumerit minoritățile naționale din Ucraina, inclusiv comunitatea românească. Naționaliștii ucraineni nu le pot ierta românilor din nordul Bucovinei faptul de a fi sesizat înaltele instituții și foruri europene. Protestul autorizat din 17 octombrie, ca și celelalte acțiuni publice de nemulțumire și respingere a prevederilor discriminatorii din art. 7 al legii sunt catalogate drept acțiuni separatiste, iar organizatorii acestor acțiuni de legitim protest sunt etichetați nitam-nisam drept oameni ai lui Putin și ai FSB-ului rusesc. E tocmai la modă să-ți speli păcatele dând mereu vina pe Kremlin! Așa poți să crezi că de toate nemulțumirile din țară, generate de clasa politică ucraineană, vinovat e Putin și numai Putin”, scrie site-ul bucpress.eu.

„Deocamdată nu știm dacă protestul a fost sau nu autorizat de primărie. S-au rostit discursuri de intimidare, s-au proliferat amenințări directe la adresa președintelui Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, academicianul Vasile Tărâțeanu, învinuit de colaborare cu FSB-ul rusesc. Mitingul de protest din 17 octombrie, organizat de Centrul Cultural și de alte ONG-uri românești din regiunea Cernăuți în fața clădirii Administrației regionale de Stat, prin care românii și-au exprimat dezacordul față de art.7 din noua lege a educației, lege care restricționează dreptul la instruirea în limba maternă în școlile minoritarilor din Ucraina, ar fi fost finanțat de…Moscova. Denigrările au depășit orice margini, incriminându-i-se, în mod cu totul aberant, domnului Tărâțeanu primirea sumei de 300.000 de grivne onorariu din partea lui Putin pentru organizarea protestului din fața Administrației de Stat la 17 octombrie a.c. Cum de rușii n-au plătit în ruble?!

Vârful amenințărilor la adresa domnului Vasile Tărâțeanu a fost atins odată cu avertismentul că va fi umflat și dus „pe sus” în cazul în care va mai încerca să organizeze vreun protest. Naționaliștii au dat buzna în interiorul Centrului Cultural Român, unde se află și Cafeneaua „București”. Clienții restaurantului prezenți în sală, văzând ce se întâmplă, au intrat în panică. La o masă din centrul sălii erau doi copii cu părinții lor. Pentru a le asigura siguranță copiilor, dar și pentru a scăpa ei înșiși nevătămați din mâinile naționaliștilor, clienții au rugat personalul restaurantului să li se permită să părăsească încăperea pe ușa din spate. A fost un adevărat coșmar pentru personalul cafenelei, dar și pentru clienții prezenți în sală. Organizatorii protestului doreau foarte mult să-l vadă pe domnul Vasile Tărâțeanu pentru a-i înmâna personal o diplomă din partea FSB-ului rusesc cu mulțumirile de rigoare ale Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Prin această diplomă i se recunoștea dommnului Tărâțeanu meritul „deosebit” de a fi transformat Centrul Cultural Român în ”reprezentanța lui Putin în Bucovina”.

Naționaliștii ucraineni continuă să-și bată joc de românii din Cernăuți (VIDEO)Noua Lege a Educației din Ucraina, adoptată de deputații Radei Supreme și promulgată de Președintele Ucrainei Petro Poroșenko în luna septembrie anul curent, a  nedumerit minoritățile naționale din Ucraina, inclusiv comunitatea românească. Naționaliștii ucraineni nu le pot ierta românilor din nordul Bucovinei faptul de a fi sesizat înaltele instituții și foruri europene. Protestul autorizat din 17 octombrie, ca și celelalte acțiuni publice de nemulțumire și respingere a prevederilor discriminatorii din art. 7 al legii sunt catalogate drept acțiuni separatiste, iar organizatorii acestor acțiuni de legitim protest sunt etichetați nitam-nisam drept oameni ai lui Putin și ai FSB-ului rusesc. E tocmai la modă să-ți speli păcatele dând mereu vina pe Kremlin! Așa poți să crezi că de toate nemulțumirile din țară, generate de clasa politică ucraineană, vinovat e Putin și numai Putin.

Deocamdată nu știm dacă protestul a fost sau nu autorizat de primărie. S-au rostit discursuri de intimidare, s-au proliferat  amenințări directe la adresa președintelui Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, academicianul Vasile Tărâțeanu, învinuit de colaborare cu FSB-ul rusesc. Mitingul de protest din 17 octombrie, organizat de Centrul Cultural și de alte ONG-uri românești din regiunea Cernăuți în fața clădirii Administrației regionale de Stat, prin care românii și-au exprimat dezacordul față de art.7 din noua lege a educației, lege care restricționează dreptul la instruirea în limba maternă în școlile minoritarilor din Ucraina, ar fi fost finanțat de…Moscova. Denigrările au depășit orice margini, incriminându-i-se, în mod cu totul aberant, domnului Tărâțeanu primirea sumei de 300.000 de grivne onorariu din partea lui Putin pentru organizarea protestului din fața Administrației de Stat la 17 octombrie a.c. Cum de rușii n-au plătit în ruble?!

Vârful amenințărilor la adresa domnului Vasile Tărâțeanu a fost atins odată cu avertismentul că va fi umflat și dus „pe sus” în cazul în care va mai încerca să organizeze vreun protest. Naționaliștii au dat buzna în interiorul Centrului Cultural Român, unde se află și Cafeneaua „București”. Clienții restaurantului prezenți în sală, văzând ce se întâmplă, au intrat în panică. La o masă din centrul sălii erau doi copii cu părinții lor. Pentru a le asigura siguranță copiilor, dar și pentru a scăpa ei înșiși nevătămați din mâinile naționaliștilor, clienții au rugat personalul restaurantului să li se permită să părăsească încăperea pe ușa din spate. A fost un adevărat coșmar pentru personalul cafenelei, dar și pentru clienții prezenți în sală. Organizatorii protestului doreau foarte mult să-l vadă pe domnul Vasile Tărâțeanu pentru a-i înmâna personal o diplomă din partea FSB-ului rusesc cu mulțumirile de rigoare ale Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Prin această diplomă i se recunoștea dommnului Tărâțeanu meritul „deosebit” de a fi transformat  Centrul Cultural Român în ”reprezentanța lui Putin în Bucovina”

Intervievat de reporterul BucPress, academicianul Vasile Tărâțeanu a ținut să declare: ”Atacul de ieri a fost nu doar la adresa mea, ci și la adresa celorlalți lideri ai asociațiilor românești din Ucraina, cu un scop vădit de intimidare, amenințare și reducere la tăcere atât la modul general, cât și în cazul dat vizavi de discuțiile contradictorii față de art. 7 al Legii Educației din Ucraina. În mod clar ei vor să ne închidă gura, ca să acceptăm ucrainizarea forțată. După părerea mea, atacul de ieri al naționaliștilor ucraineni împotriva românilor din Cernăuți este un atac împotriva democrației din Ucraina și împotriva înțelegerii interetnice din regiunea Cernăuți”, a menționat Vasile Tărâțeanu.

Poziționându-se în fața Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, tinerii naționaliști ucraineni, cu măști pe față și însoțiți de reprezentanți ai poliției și organelor speciale, i-au adus academicianului V. Tărâțeanu insinuări serioase, învinuindu-l de separatism și colaborare cu organele secrete ruse  (FSB) și i-au dat un ultimatum: dacă va mai îndrăzni să organizeze vreun miting la Cernăuți, mobilizându-i pe români și determinându-i să iasă în stradă, va fi poftit să-și facă valizele și să plece de aici în Rusia sau în România.

Este regretabil că media ucraineană a preluat, aproape în unison, toate insinuările protestatarilor, difuzându-le ca adevăruri absolute.

”Am de gând să-i acționez în instanță pe naționaliștii ucraineni pentru falsurile și insinuările pe care mi le-au adus. De asemenea, voi adresa o scrisoare deschisă celor doi președinți, ai Ucrainei și României – Petro Poroșenko și Klaus Iohannis, pentru a lua apărarea comunității românești din Ucraina. Atacurile, atât directe cât și mediatice asupra Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, ar putea degenera în atacuri cu mult mai grave, de pe urma cărora am putea regreta cu toții. Am de gând să sesizez și OSCE în acest sens. După părerea mea este cazul ca și autoritățile ucrainene și structurile de drept din regiunea Cernăuți să-și facă datoria și să ia măsurile care se impun  pentru a opri asemenea excese de zel ale unor extremiști, pentru care multiculturalitatea și multilingvismul sunt noțiuni total străine”, a mai declarat pentru BucPress Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.

Domnia sa i-a învinuit pe naționaliștii ucraineni, membri ai Corpului Național, de colaborare și complicitate cu cele mai înalte oficialități ale Federației Ruse. ”Opinia mea este că, probabil, cei din Corpul Național sunt curierii Kremlinului și ai lui Putin, pentru că ei au venit la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți aducându-mi mesajele lui Putin și ale lui Bortnikov, șeful FSB-ului rusesc, nu eu  le-am adus mesaje din Rusia. Probabil că naționaliștii ucraineni au avut împuternicirile necesare pentru așa ceva”, a mai spus Vasile Tărâțeanu.

Academicianul Vasile Tărâțeanu are o simplă întrebare pentru confrații ucraineni, pentru cei care, prin ”deocheata și blestemata” Lege a Educației, au degenerat acest conflict între minoritățile naționale din Ucraina. ”Pentru toți confrații ucraineni, inclusiv pentru doamna Lilia Grinevici, ministrul Educației din Ucraina, am o întrebare: dacă, ipotetic vorbind, poporul ucrainean ar fi rămas în continuare subjugat rușilor, iar aceștia din urmă le-ar fi propus ucrainenilor să renunțe la limba ucraineană în școli începând cu clasa a 5-a, să renunțe la limba ucraineană în grădinițe și să reducă aria de folosire a limbii ucrainene doar la bucătărie, ar fi fost ei de acord cu toate acestea? Care ar fi fost reacția lor în situația salvării limbii ucrainene?”, se întreabă Vasile Tărâțeanu, menționând că dreptul constituțional de a protesta pașnic și de a nu fi de acord cu unele decizii luate, fie chiar și de guvern sau de parlament, încă n-a fost anulat, iar multiplele proteste care sunt organizate aproape zilnic în Ucraina de diferite partide, ONG-uri  sau mișcări de stânga sau de dreapta confirmă acest lucru.

Și încă ceva : dacă oficialitățile, societatea civilă și intelectualitatea ucraineană din Cernăuți tac în asemenea momente, această tăcere nu poate fi interpretată altcumva decât ca o complicitate directă cu extremismul. Or, nu de ură avem nevoie în Bucovina, ci de toleranță. Inclusiv de toleranța față de cel care vorbește o altă limbă, care are alte tradiții, alte valori, alți eroi. Opțiunea naționalismului de peșteră nu are nimic comun cu valorile europene.

BucPress

Foto – Agenția ASS, Pogliad

Ce nu ştiu sau nu au vrut să ştie iredentiştii şi secesioniştii de azi şi de ieri – Înainte de 1918, România era mai prosperă decât Ardealul

5 dec.

CER SI PAMANT ROMANESC

  Să mai demitizăm minciunile propagandei hungaro-ghermănească  – adică de la Sabin Gherman și Mircea Dăian,  tâmplarul ‘telectual din Mediaș,...

Ne întâlnim din ce în ce mai des cu un tip de propagandă nesimţită  hungaro-ghermănească  – adică de la Sabin Gherman și Mircea Dăian,  tâmplarul „telectual” din Mediaș, citire, care cotcodăceşte pe toate tonurile cum că Ardealul „prosper” a cotizat mereu cu bani la Bucureşti şi că „miticii” se îngraşă masiv pe seama Ardealului, care a fost tot timpul mai bogat şi mai harnic decât restul provinciilor ţării!

De aceea este necesar să vedem concret cât adevăr şi câtă minciună este în spusele acestor vectori ai propagandei antiromâneşti hungariste, analizând datele economice concrete din arhive, statistici şi surse oficiale.

Vom vedea că acestea ne arată că înainte de Marea Unire, dar şi după, situaţia a fost cu totul alta…

1. Pe la 1913 Vechiul Regat avea situaţia economică cea mai bună, dintre toate ţările din Balcani inclusiv Grecia.

2. Faţă de Ungaria – care atunci era „Ungaria mare” şi care sugea…

Vezi articolul original 718 cuvinte mai mult

Protestul de la Cluj-Napoca in sprijinul dr. Camelia Smicala si a tuturor familiilor rămase abuziv fără copii- PROTEST, CLUJ-NAPOCA, 21 mai 2017

5 dec.

agnus dei - english + romanian blog

Protestul de la Cluj-Napoca in sprijinul dr. Camelia Smicala si a tuturor familiilor rămase abuziv fără copii- PROTEST, CLUJ-NAPOCA, 21 mai 2017

Materiale furnizate de Ken and Laura Tucker. Organizatorii protestului – Pro Reîntregirea Familiei Group Public Group | Facebook si Asociatia Pentru Protectia Copiilor SI Familiei „George Alexander ... Organizatorii au folosit si limbajul semnelor pentru ca publicul si in special familia Cruz-Avramescu sa inteleaga discursurile. In poza in care veti vedea barbati ingenunchiati in Piata, cel sub balonul rosu este dr. David Ille, de la Clinica Pro-Vita, o voce puternica pentru miscare dreptului la viata din Romania

ENGLISH

We are especially grateful to Laura and Ken Tucker for the following material. The organizers of the May protest were the active Facebook group „Pro Reîntregirea Familiei Group Public Group | Facebook” and Asociatia Pentru Protectia Copiilor SI Familiei „George Alexander ... The organizers also used…

Vezi articolul original 3.268 de cuvinte mai mult

Camelia Smicala – Asociatia romanilor din Tampere ne-a dat afara si Facebook ne-a notificat ca vrea sa inchida pagina ‘Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei’

5 dec.

agnus dei - english + romanian blog

Camelia Smicala Ieri s-a sarbatorit Ziua nationala a Romaniei la Tampere. Asociatia romanilor din Tampere ne-a dat afara, amenintandu-ne , in fata lui Mihai (care era prezent-Maria in schimb nu, deoarece nu are voie sa fie impreuna cu Mihai) ca,daca nu plec , suna la social sa il ia pe Mihai de acolo. Multumim romanilor din Tampere ,care ,in loc sa ne ajute ,ne dau in cap cu orice ocazie:(

Dr. Camelia Smicala a fost notificata ca FB ar vrea sa inchida pagina Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei. Dati Like masiv la pagina si invitati-va prietenii!

Pentru cei ce aveti cont pe Facebook, va rugam, dati LIKE aici la aceasta pagina-

Doamne Dumnezeule, fii cu acesti copii in stramtorarea lor si da-le izbanda sa vina acasa la mama lor!

Vezi articolul original

Galerie

Mihaela Nan – IMI ESTE DESTUL DE GREU SA VA SPUN PRIN CE AM TRECUT…

5 dec.

agnus dei - english + romanian blog

Mihaela Nan – Discurs Protest – Solidari cu familiile rămase abuziv fără copii (ENGLISH captions)

Imi este destul de greu sa va spun prin ce am trecut, pentru ca imi aduc aminte tot timpul, inclusiv copiii, atunci cand se rugau de noi, ca parinti, sa-i luam inapoi acasa si n-aveam nici o sansa. Eram pur si simplu un gunoi in fata politiei, a protectiei copilului, a procurorilor, la toti. DATORITA BUNULUI DUMNEZEU SI A VOASTRA, pentru ca am stiut ca luptam si luptam singuri,

DAR VOI ATI FOST LANGA NOI; NE-ATI SPRIJINIT SI NE-ATI DAT PUTERE SA MERGEM IN CONTINUARE SI SA LUPTAM PENTRU COPII, SA NU RENUNTAM LA LUPTA. FAPTUL CA ASTAZI SUNTETI AICI, LANGA CEILALTI PARINTI, E UN LUCRU EXTRAORDINAR.

Poate ca statul roman nu ne ajuta cu absolut nimic. Eu, din punctul meu de vedere, nu am fost ajutata. Poate nici in celelalte cazuri nu sunt ajutati…

Vezi articolul original 173 de cuvinte mai mult

Breaking News: Intenţia preşedintelui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Ministrul de externe al Autorităţii Palestiniene a convocat Liga Arabă la o reuniune de urgenţă

5 dec.

agnus dei - english + romanian blog

Oficialii americani au anunţat că este probabil ca preşedintele Trump să anunţe, în zilele următoare, că Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului, într-o acţiune care, consideră criticii, va inflama suplimentar situaţia din regiune. 

Israelul consideră Ierusalimul drept capitala sa „eternă şi reunificată”.Comunitatea internaţională nu a recunoscut niciodată Ierusalimul drept capitală a Israelului şi nici anexarea părţii sale estice de către Israel în 1967. 

În cursul unui forum organizat la Washington, Jared Kushner, ginerele şi totodată consilierul apropiat al preşedintelui american, a anunţat — duminică — că Donald Trump nu a luat încă o decizie asupra unei eventuale mutări a ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim şi continuă să analizeze opţiunile. Totuşi,  ministrul de externe al Autorităţii Palestiniene a convocat Liga Arabă la o reuniune de urgenţă.

Statutul oraşului este foarte controversat, având în vedere că atât israelienii, cât şi palestinienii pretind că Israelul este capitala lor…

Vezi articolul original 96 de cuvinte mai mult

Le-a Venit Rândul – Teroriștii care au decapitat 21 de creștini pe o plajă libiană in 2015, au fost condamnați la moarte în Egipt

5 dec.

agnus dei - english + romanian blog

Cei 21 crestini Egipteni ostateci a ISIS in Libia, pozati dupa ce au fost rapiti. Photo

„Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui, si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti voi….. Ezechiel 33:11

O instanță din Egipt a confirmat sentințele la moarte a șapte persoane acuzate de decapitarea a 21 de creștini în Libia în 2015.

Alte 10 persoane au primit sentințe pe viață pentru că au aderat la un grup terorist cu legături cu statul islamic. Alte trei persoane au fost condamnate la 15 ani de închisoare.

Militantii ISIS au lansat un videoclip în februarie 2015, arătând decapitarea bărbaților pe o plajă libiană. Majoritatea victimelor erau membri ai comunității creștine minoritare din Egipt.

Cei șapte suspecți condamnați au fost, de asemenea, acuzați de apartenența la o celulă ISIS și de planificare a…

Vezi articolul original 402 cuvinte mai mult

ALICE MERTON – NO ROOTS!

5 dec.

SIA – SANTA’S COMING FOR US!

5 dec.

LINDSEY STIRLING – CAROL OF THE BELLS!

5 dec.

WHAT WE LOST – BEDS!

5 dec.

%d blogeri au apreciat: