Arhiva | 11:13 am

CARE LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI?,PRAF IN OCHII PROSTILOR!

10 dec.

Imagine similară

Incredibil, dar adevărat: Dosarul Privatizării frauduloase a Uzinei de aluminiu Slatina zace la DNA sub numărul 54/P/ 2005 de 12 ani!

Am scris și am vorbit în mai multe rînduri despre unul dintre instrumentele necinstite la care apelează DNA în cadrul a ceea ce am numit Folosirea luptei Luptei împotriva Corupției pentru răfuieli politico-mafiote: Manipularea dosarelor.
Normal ar fi ca dosarele să fie deschise în primul rînd după proporțiile jafului la care a fost supus Statul printr-o afacere de corupție.
Dosarele sunt deschise însă de DNA în funcție de interesele de moment ale implicării în răfuiala politico-mafiotă din România postdecembristă.
Așa se explică incredibila realitate că au fost deschise și chiar trimise în judecată fapte cu prejudicii infime sau chiar fără prejudicii, în timp ce afaceri colosale de corupție, care au păgubit statul cu sume uriașe de bani nici n-au fost luate în seamă, deși despre ele erau denunțuri, însoțite de dovezi.

Știind această preocupare a mea, într-una din zile, Florian Bulumac, un străvechi coleg de sală de lectură la BAR, mi-a prezentat, într-una din pauzele de studiu, Povestea incredibilă a unui denunț depus de el la PNA în 2002, preluat de DNA în 2005 ca Dosarul nr. 54/P/ 2005.
Din cele istorisite de Florian Bulumac, am înțeles că domnia sa a pornit o cruciadă pe cont propriu pentru a aduce în fața Justiției una dintre cele mai mari afaceri postdecembriste de corupție:
Privatizarea frauduloasă a Uzinei de aluminiu Slatina.

După ce mi-a prezentat avatarurile nu numai ale Denunțului, dar și ale sale în bătălia de 12 ani (incredibil!) pentru a determina deschiderea unei anchete asupra privatizării Uzinei de aluminiu Slatina, l-am rugat pe Florian Bulumac să pună pe hîrtie tot halucinanta poveste a mușamalizării uneia dintre cele mai mari afaceri de corupție din postdecembrism.

A venit după cîteva zile la masa mea de la BAR cu textul pe care-l reproduc mai jos.
Dincolo de persoanele implicate în plimbarea Denunțului de a lungul a 12 ani și de uriașa consecvență a lui Florian Bulumac în urmărirea unui țel (eu aș fi abandonat după un an), rămîne imaginea comediei de prost gust care e în România postdecembristă depistarea și sancționarea de către DNA a marilor afaceri de corupție.

„Acest dosar are la bază un denunţ depus de subsemnatul în legătură cu privatizarea frauduloasă a Uzinei de Aluminiu din Slatina, azi S.C. ALRO S.A.

Încă de la începutul mandatului Guvernului Năstase, fostul ministru al Privatizării şi preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat, Ovidiu Muşetescu, a declarat că această societate are nevoie de o infuzie imediată de 60 de milioane USD pentru a preîntîmpina un dezastru. Se declanşase astfel cea mai murdară propagandă neagră împotriva unei societăţi deosebit de rentabile care, în anul precedent – 2000 –, obţinuse un profit brut în valoare de 72,5 mil. USD. Chiar şi în anul cînd F.P.S. îi cînta prohodul acestei bijuterii a industriei româneşti, profitul realizat a fost de 55,9 mil. USD.

Metoda sugerată de F.P.S., pe care o considera că va „salva de la catastrofă ALRO”, era privatizarea prin majorare de capitol: o escrocherie!
Astfel s-au încălcat grosolan H.G., O.U., O.U.G. şi legi, într-o veselie.

În aprilie 2002, în ciuda opoziţiei specialiştilor, se semnează contractul de privatizare – prin metoda majorării de capital – aşa cum a dorit Guvernul Năstase şi ai lui specialişti. Pe scurt: pentru un pachet de acţiuni înstrăinate care reprezenta 38,02% din capitalul social al societăţii ALRO, statul a încasat ruşinoasa sumă de 11,4 mil. USD!

Acestea fiind fapte reale, purtătoare de indicii de ilegalitate evidentă, le-am supus analizei fostului Parchet Naţional Anticorupţie, încercînd să depun denunţul în data de 12 decembrie 2002; însă procurorul de audienţă nu l-a primit. Dar l-am depus la Poştă în aceeaşi zi. Aşadar, în luna ianuarie 2003 s-a declanşat o adevărată odisee a unui denunţ în care calculele pierderilor aduse Statului cu acest prilej erau de circa 300 mil. USD, acum 350-400 mil. USD.

Pe măsură ce obţineam noi date – numai prin Legea 544/2001 – denunţul primar se completa cu noi fărădelegi.
Menţionez că PNA/DNA prin puterea legii ar fi obţinut mult mai repede acele date!

Ceea ce a urmat se poate împărţi în etape:

                                                     Etapa PNA (2002-2004)
Denunţul a fost înregistrat sub nr. 373/VIII/1/2003, „urmînd a fi efectuate verificări relativ la aspectele sesizate pentru a se stabili dacă se impune întocmirea unui dosar penal”.
Începînd cu martie 2003 s-au efectuat verificări cu sprijinul unor specialişti. Astfel, denunţul a fost trimis la Serviciul Teritorial Craiova al PNA, unde se zice că s-au făcut verificări ale căror rezultate au fost trimise Structurii Centrale DNA în septembrie 2005.

                                                  Etapa DNA (2005-2009)
Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a hotărît ca lucrarea nr. 373/VIII/1/2003 să fie înregistrată în dosarul sub nr. 54/P/2005, „urmînd să fie instrumentat”.
La sfîrşitul anului 2009, în această cauză – avînd în vedere calitatea de ministru în perioada 2001-2003 (la data comiterii faptelor denunţate) a lui Ovidiu Muşetescu – s-a solicitat Preşedinţiei României avizul în vederea începerii urmăririi penale faţă de acesta. Avizul a fost favorabil.
Foarte important: faptul că s-a cerut acest aviz demonstrează că la acea dată – sfîrşitul anului 2009 – dosarul nr. 54/P/2005 era soluţionat „in rem”.
Aceste date sînt specificate în Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 2469/2009, din 11.01.2010, emisă ca răspuns la o sesizare a Inspecţiei de către subsemnatul.
Survenind decesul lui Ovidiu Muşetescu, în toamna anului 2009, cercetările au fost îndreptate faţă de „celelalte persoane implicate în procesul de privatizare”.
Cu totul surprinzătoare este scoaterea din puterea legii a persoanelor cu mari răspunderi în descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie „care exercită atribuţii de control” (art. 1, lit. c), obligate „să înştiinţeze organele de urmărire penală cu privire la fapte care prezintă indicii că s-au efectuat operaţiuni ilicite” – cum prevede legea de bază a DNA: Legea nr. 78/2000, pentru prescrierea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (art. 23, alin. 1).
Despre jaful din privatizarea societăţii ALRO a fost informat în scris dl. Adrian Năstase, la acea vreme prim-ministru şi dl. Victor Ponta, şeful Corpului de Control al primului-ministru – de parcă n-ar fi ştiut!?

                                          Etapa 2010 – septembrie 2017
Deoarece DNA a eludat art. 1, lit. c) şi art. 23, alin. 1) din Legea nr. 78, am depus în scris la DNA o petiţie în care am solicitat ca dl. Victor Ponta să fie audiat/cercetat în acest dosar, avînd ca temei aceste texte de lege. Constatînd că acest dosar se află în nelucrare, am chemat în judecată DNA, prin care i-am cerut să oblige ca dosarul nr. 54/P/2005 să se soluţioneze cu celeritate şi să aplice şi articolul 23 din Legea 78/2000. Această plîngere a făcut obiectul dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7325/1/2012, fiind soluţionată cu „inadmisibilă”. Înalta Curte a fost indusă în eroare, pentru că întîmpinarea DNA depusă la dosar se încheie cu sintagma „Cercetările nu au fost finalizate”, adică se lucrează intens. De fapt, din anul 2009 nu s-a făcut nici un progres plauzibil.
Am apelat la Inspecţia Judiciară cu speranţa că se vor lămuri lucrurile. Dar m-am înşelat. În Rezoluţia nr. 3747/2013 se face următoarea menţiune: „La data de 23 martie 2011, în cauză a fost începută urmărirea penală…” Iar motivul lipsei de celeritate ar fi în această cauză: „este de o complexitate ridicată…” Aşa e! Dar conform altei rezoluţii a Inspecţiei (nr. 2469/2009 din 11.01.2010), cercetările „in rem” erau finalizate.

Acest paradox se explică astfel:
DNA a dezinformat, iar Inspecţia Judiciară nu a făcut nici o cercetare.
Despre aceste probleme, cu memoriul nr. 5454/14.06.2013, am informat-o pe dna Laura Codruţa Kovesi, proaspăt numită în fruntea DNA. Trecuseră aproape 11 ani de la depunerea denunţului. Am crezut că ceva se va mişca.
Totodată, subsemnatul insista pe lîngă procurorul de caz, dna Mihaela Moraru-Iorga, în cadrul audienţelor pe care mi le-a acordat, să aplice Legea 78/2000, cu art. 23 (1). Erau vizate desigur persoanele menţionate la art. 1 (1), lit. c) din lege. Neavînd nici o justificare pentru a eluda aceste texte de lege, a declarat:
„Nu-l voi cerceta pe dl. Victor Ponta [n.s.: căruia îi vine ca mănuşă art. 23 (1)] pentru că vă daţi seama cum ne va ataca pe toate canalele?”
Din această declaraţie se poate trage următoarea concluzie: dna Mihaela Moraru-Iorga nu a avut nici un sprijin moral în cadrul DNA.

Am revenit la DNA cu memoriul nr. 4520/12.03.2015 prin care i-am adus la cunoştinţă dnei Codruţa Kovesi acest caz uluitor. Neexistînd nici un efect al acestei dezvăluiri, m-am adresat C.S.M. cu petiţia nr. 12802/28.05.2015, transferată conform legii la Inspecţia Judiciară. Ei bine, această petiţie a fost clasată. Motivul, aşa cum am aflat telefonic, a fost că nu am venit cu nici o noutate faţă de precedentele memorii depuse la C.S.M. – I.J. Este o minciună! În această petiţie clasată, problema principală este refuzul procurorului de caz al dosarului nr. 54/P/2001, dna Mihaela Moraru-Iorga, de a-l cerceta pe dl. Victor Ponta.
Menţionez că petiţia nr. 12802 conţine un text de 5 pagini şi 60 de file cu documente.

Era normal să protestez din nou împotriva acestui abuz la fel de ilegal ca precedentele. De aceea, m-am adresat iarăşi Inspecţiei Judiciare, via C.S.M., cu petiţia 1/8175/04.2016, pentru a denunţa că clasarea precedentei petiţii cu nr. 1/12802, precum şi a celei cu nr. 1/20494 din august 2013 sînt nişte abuzuri în cascadă şi în formă continuă. De aceea, pe prima pagină a petiţiei 8175 din 2016 m-am referit la unele critici referitoare la Rezoluţia din 2013 care clasase petiţia nr. 1/20494/ august 2013, pentru a demonstra continuitatea clasărilor ilegale.

Petiţia nr. 1/8175/2016, începe aşa: „Prin prezenta PETIŢIE solicit anularea clasării memoriului depus la C.S.M. în 28.05.2015 cu nr. 1/12802”. Şi iată motivarea acestei clasări (citiţi şi o să vă cruciţi): „Avînd în vedere dispoziţiile (…) se constată tardivitatea plîngerii prealabile formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 3747/2013, adică a petiţiei nr. 1/20494/2013!”

Băi oamenilor! Sînteţi sănătoşi la cap?
Sînt aşa de revoltat de aceste „soluţionări, la mişto” – d-aia am pus întrebarea de mai sus (DEX: băi – interjecţie)Era a doua oară cînd dezvăluiam că dna Moraru refuză în mod ilegal să-l cerceteze pe Victor Ponta pe un temei penibil: ce-o să zică presa?!, iar Justiţia nu s-a sesizat (oare?)

Totodată am dezvăluit altă declaraţie a dnei Moraru şi anume că ex-procurorul şef al DNA, dl. Daniel Morar, a vrut să-i ia dosarul nr. 54/P/2005. Dînsa s-a apărat, avertizînd conducerea DNA că „îl ştiţi pe dl. Bulumac cît de vehement este”, iar măsura a fost anulată.

Trebuie să arăt că clasarea cu nr. 2861 din 13.06.2016 este semnată chiar de inspectorul şef, dl. Jud. Lucian Netejoru! Iar ca să analizăm şi din punct de vedere al procedurii, Domnia Sa nu a respectat Legea nr. 233/2002, după cum urmează:

– nu l-a interesat legalitatea soluţiei, aşa cum obligă art. 4;
– şeful instituţiei trebuie să dispună măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate (art. 5);
– semnarea răspunsului se face de către şeful instituţiei, dar şi de şeful compartimentului care a soluţionat sesizările (art. 13).

Aflîndu-mă din nou în faţa unei nedreptăţi semnată de data aceasta de dl. Netejoru, m-am adresat iarăşi I.J. în 28.06.2016 (la această instituţie nu se dă număr de înregistrare!) În stilul caracteristic dobîndit, şi această sesizare a fost arhivată, şi tot de la dl. Netejoru, care şi de data aceasta nu a respectat Legea nr. 233/2012. Din nou au eludat principalele dezvăluiri:

– vechimea dosarului nr. 54/P/2005 de aproape 14 ani;
– refuzul procurorului de caz de a cerceta şefii CCPM;
– nesocotirea art. 23 (1) din Legea nr. 78/2000.

Am relatat mai sus că această petiţie a fost clasată, deoarece au trecut 15 luni fără a primi răspuns. Însă în septembrie 2016 mai adresasem Inspecţiei un protest care, bineînţeles, a rămas necercetat.

                                                                                    ***

Am obţinut cu mare greutate informații despre funcţiile dlui Robert Cazanciuc în Guvernul Ponta – apelînd la Justiţie pe baza Legii nr. 544/2001 –, informații din care rezultă că a fost director general al CCPM în perioada 01.10.2001-09.07.2003, exact în perioada cînd s-a semnat contractul odios care a adus ţării o pagubă de 300 mil. USD (DNA a stabilit că această pagubă ar fi de numai 70 mil. USD!). Aşa stînd lucrurile, am cerut DNA în petiţia depusă la Poştă în data de 28.08.2015, să-l cerceteze pe acesta conform art. 23 (1) din Legea 78/2000.

Au trecut doi ani fără ca DNA să aibă o poziţie oficială.
Această tăcere, la fel de neexplicat, m-a determinat să cer DNA, cu plîngerea (nu ştiu cum s-o mai numesc) nr. 19032/10.10.2016, în mod expres şi într-un termen rezonabil, să răspundă solicitărilor subsemnatului făcute de-a lungul anilor, aşa cum este obligată de art. 81, alin. 1), lit. d) din Codul de Procedură Penală.
Din păcate am înregistrat un nou eşec.

Am continuat conflictul cu DNA, protestînd cu o nouă petiţie: nr. 12390 din 09.08.2017. De data aceasta am primit răspunsul cu nr. 1317/ VIII/ 2 / 2017 din 24.08.2017, singurul de-a lungul celor aproape 14 ani! Dar este o mare nemulţumire: pare a fi conceput de un robot – nimic în legătură cu faptele reale pe care le-am semnalat în aceşti ani. Şi ca să fie şi mai clar, nici DNA nu a respectat Legea nr. 233/2002: hîrtia este semnată de o persoană anonimă din cadrul Biroului Relaţii Publice.

                                                                                      ***

În urma declaraţiilor dlui Toader Tudorel, ministrul Justiţiei, că va ordona un audit extern la DNA, i-am adresat memoriul nr. 47797 însoţit de 106 file constînd în documente care fundamentează toate dezvăluirile subsemnatului în legătură cu incredibila istorie a dosarului ALRO. Aceste dezvăluiri, ocolite de I.J., ar fi trebuit să ajungă la auditor pentru a-i uşura controlul. Dar n-au vrut nişte necalificaţi din ministerului dlui Toader Tudorel! Aşa că au clasat memoriul. Chiar dacă dl. Toader Tudorel s-a comportat ca la Radio Erevan – auditul nu mai este extern, ci intern!, producînd o mare bulibăşeală, memoriul trebuia să ajungă la auditorul intern.

Această neghiobie comisă de nişte habarnişti bugetofagi a făcut subiectul unui alt memoriu: nr. 63798/21.07.2017. Da, aţi ghicit! Şi acest memoriu a fost clasat. Într-o ţară nebananieră cum pretindem că este ţara noastră, lanţul acela de incompetenţi ar fi trebuit desfiinţat.

Ultima acţiune pe care am întreprins-o a fost să-l informez despre incompetenţa din Ministerul Justiţiei pe dl. Mihai Tudose. Prim-Ministrul Guvernului României, adresîndu-i petiţia nr. 1339 din 21.09.2017.

Fac un apel la cei care au frînat justiţia în cazul ALRO, citîndu-l pe Steve Forbes, editorul şef al celebrei reviste care îi poartă numele: „Înţelegeţi cu toată puterea voastră de neînţelegere!”

Revenind la DNA, este de menţionat că am fost citat să mă prezint ca martor în ziua de 18.09.2017, în dosarul penal nr. 413/P/2014. Din cîte am înţeles – nu prea multe – din anul 2014 s-a instrumentat acest dosar în cazul ALRO.

Închei cu două fraze:

  1. Derularea anchetelor de către DNA s-a făcut discreţionar, ca unele să se petreacă cu o promptitudine care seamănă mai degrabă cu o precipitare, către un scop anume, îndelung aşteptat.
  2. Ceea ce am dezvăluit, am criticat – uneori cam dur – am făcut-o ca unul care nu vrea să lovească în Justiţia română. Le-am spus ca unul care şi-ar dori să n-o mai vadă aplicîndu-şi singură lovituri, oferind pe tavă argumente celor care, dintr-un motiv sau altul, o duşmănesc.

Am dreptul nescăzut să aflu Adevărul.
Dacă am folosit cuvinte dure e pe măsura înjosirii la care am fost supus de instituţiile statului. Termin, spunînd că sînt îndreptăţit să consider că am spus lucrurilor pe nume, cu orice risc!

Am zis!
                                                                                                                                   Florian Bulumac
                                                                                                                                    octombrie 2017”

Sursa: cristoiublog.ro

Reclame

ORGANIZATIA DE GUERILA DE TIP NAZIST # REZIST PATRONATA DE GALULEITRUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS!

10 dec.

Motto:
„Sandi, vrei să intri? Sandi, nu mai înjura. Sandi hai te rog eu frumos. „
Pe dată de 2 decembrie 2017, un bătrân a fost bătut de un protestatar #Rezist. Sandu Matei, l-a urmărit pe bătrân filmandu-l, a urmat un schimb de replici dure, bătrânul continuându-și drumul, într-un final, exasperat acesta îl lovește pe protestatar cu un ghiozdan în telefonul cu care îl filma. Revoluționarul #Rezist, îl lovește cu un box pe bătrân.
Sandi, revoluționarul penal, care vrea să dea jos Guvernul de sîc! – penali, care se pozează cu pistoale și ne amenință copiii, Sandi care dă cu boxul în bătrâni, Sandi care are permis de intrare în parlament, în fine, Sandi simbolul perfect pentru mișcarea #rezist.
Jandarmii, nici măcar ei, nu mai au curaj să îi oprească pe acești „protestatari”. Nu au curaj sau nu au ordin? Cel mai probabil, până și Jandarmeria a fost penetrată. Cum este posibil ca un om pe care îl pun jos să îl incatușeze, să scape , și să fie arestat după o oră? Se pare că le este frică. Dar dacă le este frică, de ce anume le este frică? Păi, le este frică probabil de o grupare de guerillă. Căci asta a ajuns mișcarea #rezist. O grupare de guerillă. Băieților li s-a urcat la cap. Au bani- fonduri europene, acoperire- UMDIGI24, Dilema Veche, VICE, Casă Jurnalistului, spate, ooo, da, mai ales spate. La categoria „spate” intră: Klaus Iohannis, PNL, USR, GDS…și mulți mulți alții.
Am să povestesc, tot ce am văzut eu în aceste grupuri, de rezistenți în devenire.  În anul 2013, când am revenit în țară de la studiile din Germania, am fost primit cu brațele deschise de acești oameni. Eram un tânăr artist, pe val, eram de-al lor. Îmi iubeau arta, apăream în revista Vice, eram prieten cu Vlad Tausance, expuneam la Claudiu Crăciun în cârciumă, mă expunea chiar și Cristian Neagoe organizatorul Street Delivery. Pentru cine nu știe, acești oameni au făcut parte și fac parte din „aripa dură” a protestelor.
Paul Hitter în Redacția Vice
Revista Vice, în momentul în care i-am cunoscut, în anul 2010, avea aproape același format, și anume, texte libere, chestii șocante, dar erau o revista neutră din punct de vedere politic. În acel moment ei s-au arătat interesați de un interviu cu mine, interviu care a și avut loc, online, deoarece eu mă aflăm în Germania în acea perioadă.  În acel moment, redacția era formată din cu totul alte persoane, alți jurnaliști. Totul a început să se schimbe, ușor ușor, și a culminat cu atingerea numărului de 100 de mii de likeuri pe pagina de Facebook a revistei. De atunci s-a schimbat și componența redacției cât și conținutul. Revista a devenit o ferventă susținătoare a așa zisei „drepte Românești”, a lui Klaus Iohannis, a DNAului și o ferventă oponentă a Pesedeului. Bineînțeles, toate acestea sub masca „neutralității jurnalistice”. De aceeași parte se află încă o publicație „independentă”, Casa Jurnalistului. Acestea sunt două din principalele motoare ale schimbărilor la care asistăm în mediul online, motoare ale agresivității, motoare ale Globalismului, a Uniunii Europene, a neo-marxismului cultural. În aceste reviste se produc adevărate linșaje publice împotriva persoanelor care au alte păreri sau care îi critică.
Laura Codruța Kovesi în redacția VICE
În 2013, ajungeam deci, în cele mai fierbinți locuri, în comandamentul central al protestelor Uniți Salvăm Roșia Montană. Mă aflam în prima zi de proteste alături de Mihail Bumbeș, un alt ONGist și agitator profesionist. Pe Mihail Bumbeș îl mai văzusem în sediul Casei Jurnalistului, la o petrecere, unde se adunase bineînțeles toată floarea cea vestită a ONGismului Românesc. Nu, nu erau și bătrânii din GDS, aici aveam de-a face cu aripa tânără. La acea petrecere, domnul Bumbeș povestea sub privirile admirative ale celorlalți de amenzile primite din partea Jandarmeriei, de diferite procese în care era citat. Claudiu Crăciun se afla și el bineînțeles acolo, Cristian Neagoe, Matei Bărbulescu, și alții. Am intrat atunci pe pagina de Facebook a domnului Bumbeș, din curiozitate, și nu mică mi-a fost surpriza când l-am văzut în fotografii în Piața Taksim din Turcia, cu o eșarfă palestiniană legată peste gură. Nu am înțeles pe moment ce caută acolo, dar aveam să aflu o lună mai târziu, în Piață Universității, la protestele Uniți Salvăm.
Mihail Bumbeș în Piața Taksim din Turcia în timpul protestelor din 2013
Despre Mihail Bumbeș din ziarul Adevărul: Bumbeș spune că tocmai cei de la CEE Trust (cu sediul central în Polonia) i-au sugerat să facă studiul: „M-au chemat acolo și mi-au spus că ar trebui să fac o cercetare, «fă un studiu sociologic, să vii cu niște măsuri să redeștepți tinerii. Vezi exact unde e problema». Am făcut și ei mi l-au finanțat”. Una dintre concluziile studiului a fost că tinerii socializează tot mai puțin și nu mai formează grupurile sociale care stau la baza protestelor de stradă. Așa că, în vara acestui an, „Miliția Spirituală” a mai obținut o finanțare de la CEE Trust (75.000 de dolari), grație căreia a derulat proiectul CRIM, o școală de activism civic bazată pe creativitate, care și-a propus „să asambleze laboratoare sociale alternative capabile să stimuleze dialogul civic între participanți”.
Citește mai mult: adev.ro/mxzl8f
Protestele spontane au în spate o adevarată strategie- „Tabăra de activism Crim”
În prima zi de proteste Uniți Salvăm, chiar de lângă mine, Mihail Bumbeș, împreună cu solistul trupei Luna Amară, Mihnea Blidariu venit special de la Cluj împreună cu alți „activiști”, au rupt cordonul de Jandarmi, sub privirile tâmpe ale acestora. Efectiv de lângă mine, Mihail Bumbeș a rupt lanțul de Jandarmi, împingând un jandarm, în timp ce o altă facțiune dură a activiștilor reușise să treacă prin același cordon, lumea care era adunată la fântâna de la Universitate urmându-i și cucerind bulevardul. După un soi de sărbătorire a acestei victorii chiar în stradă, l-am surprins pe Mihail Bumbeș mergând la pas către guvern, chiar lângă jandarmul pe care îl imbrâncise și dărâmase cu câteva minute mai devreme. Trebuie să recunosc că acest lucru m-a uimit profund, eu rămânând cu imaginea Jandarmilor care nu pregetă în a apăra ordinea și circulația. A fost doar o străfulgerare, m-am lăsat dus mai departe de valul Uniți Salvăm până târziu în noapte.
A doua zi de proteste însă…mi-a pus capac total…
Mihail Bumbeș -dreapta- alături de Victoria Stoiciu- stânga
Sărim pentru o clipă peste continuarea poveștii protestelor Roșia Montană, pentru a vă prezenta un alt personaj bizar, personaj care s-a alăturat fără rezerve acelor proteste, și care face parte din caracatița ONGIA.
Victoria Stoiciu prezentată pe pagina ONGului România Curată:
Victoria Stoiciu este coordonator de programe la Fundația Friedrich Ebert România. A publicat articole în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac și în România Liberă. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România. Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) și absolventă a Școlii Europene pentru Democrație din Cadrul Consiliului Europei.
Între timp, doamna Stoiciu, scrie și pentru Republica.ro, o platformă ce are ca membru fondator printre alții pe Cristian Tudor Popescu, care bănuiesc că nu mai are nevoie de prezentare. Mai adăugăm deci încă o piesă acestui puzzle, încă un tentacul al caracatiței, care nu-i așa, luptă pentru „drepturile” noastre, pentru „democrație”. Doamna Stoiciu, susține bineînțeles protestele # Rezist.
A doua zi de proteste Uniți Salvăm, troleibuze blocate
În a doua zi de proteste, am decis la îndemnul prietenilor să ies și eu, din nou. Aceeași rețetă de cu o seară înainte. Sub ochii blânzi ai Jandarmilor,  protestatarii au rupt primul cordon, și s-au așezat pe carosabil blocând circulația troleibuzelor în zona Piața Universității. Mai să fie, îmi zic…chiar așa, am ajuns mai bine ca în Suedia, jandarmii nu intervin, protestatarii pot face ce vor, ce democrație autentică. Și trecuse doar un an de la protestele din 2012. Atunci mi-a fost absolut clar că ceva pute. Am început să îmi exprim ideea, dar am fost bineînțeles apostrofat imediat de cei din jur, chiar și de prieteni. Am remarcat însă că la portavoce, vorbeau cam aceleași persoane. Adică ei le dețineau, portavocile, ei vorbeau aproape tot timpul, urlau sloganuri… printre aceștia Cristian Neagoe și Claudiu Crăciun, dar și protestatarul Alexandru Alexe. Astfel, ajungem la un alt braț al caracatiței, Cristian Neagoe. Un personaj de-a dreptul interesant.
Cv-ul de pe pagina de pe Facebook a lui Cristian Neagoe
Prima oară am auzit de Cristian Neagoe într-un scandal legat de ICR, Droguri, New York, și o filmare cu el în timp ce își rădea prietena între picioare.
Apoi l-am cunoscut personal. Un tip destul de șters, dar totuși prezent peste tot, între timp avea barbă, și părea un organizator iscusit. De la Proteste până la Festivaluri , Cristian Neagoe era peste tot. Ba chiar mi-a publicat câteva texte în Șapte Seri, revistă pe care o conducea pe vremuri. Am acceptat să expun la un moment dat, la Train Delivery, festival pe care îl organiza în Gara de Nord, o variantă extinsă a Street Delivery. Eram încă pe poziții, eram încă iubit de toată floarea hipsterimii, chiar dacă aveam mici derapaje, încă nu derapasem flagrant. După experiența Train Delivery pot spune că am rămas destul de dezamăgit. Un soi de beție generală, iarbă, personaje care mai de care mai bizare, hipsterimea era acolo în toată splendoarea ei, iar eu am ieșit destul de șocat. M-am întrebat atunci, legitim cred eu, dacă ăștia sunt oamenii cu care doresc să îmi asociez imaginea. Răspuns NU. Am scris un text atunci prin care îmi exprimam dezamăgirea și indignarea, și bineînțeles am fost amendat imediat de Cristian Neagoe, și de o întreagă ceată de foști admiratori de-ai mei care îmi jurau ură eternă. Fiind mulți, am ripostat, pe alocuri dialogurile depășind tonul și exprimarea normală.
Să luăm la puricat CVul lui Cristian Neagoe.
Deci, PR coordinator la Institutul Cultural New York. Oare ce îl recomandă pe domnul Neagoe pentru această poziție? Valoarea? Sau cumva poziția tatălui sau, Benone Neagoe, fost reporter la Revoluție, ajuns între timp Colonel în Armata Română? La tatăl domnului Cristian Neagoe voi reveni.
În perioada în care a fost PR la ICR New York, Cristian Neagoe a publicat într-o revistă pe internet, pozele de mai sus în care îi râdea părul pubian prietenei sale, alături de o serie de texte scabroase. Aici puteți citi textele, în revista online Tiuk, revistă în care scrie și Mihnea Blidariu, solistul de la Luna Amară, pe care l-am întâlnit mai sus în text, alături de Mihail Bumbeș și  Cristian Neagoe, revoluționari Roșia Montană. http://www.tiuk.reea.net/7/1.html
Cert este că pe atunci, șefa ICR New York era doamna Corina Șuteu, de care ne vom mai lovi , odată cu scandalul Poneiului Roz la ICR New York, și nu-i așa odată cu Guvernul Cioloș și campania Cumințenia Pamantului.
De la ICR New York, Cristian Neagoe ajunge direct la Cărturești. PR. Nu știm cum, pe ce cai, și ce l-a recomandat, mai ales în urmă unui asemenea scandal. De la Cărturești, la Șapte Seri. Interesant este că la 7 seri, îl aduce și pe Matei Bărbulescu un alt „jurnalist independent” de la Casa Jurnalistului. Și mai interesant este că, șefia 7 seri va fi preluată de Ana-Maria Caia, care scrie în Dilema Veche. Din nou ne învârtim în cerc…aceleași nume: Dilema Veche, Casa Jurnalistului, și activismul #rezist ce le leagă. http://dilemaveche.ro/secțiune/tema-săptămânii/articol/ce-am-căutat-în-viață-lor
Trecem mai departe în CV-ul domnului Cristian Neagoe. Ne aflăm probabil la acest punct în perioada în care doamna Șuteu devenise ministrul Culturii în cabinetul de tehnocrați Cioloș. Și cum corectitudinea îi caracterizează, cine apare oare ca PR la Bienala de la Veneția? Mai vechea cunoștință a doamnei Corina Șuteu, Cristian Neagoe. Frumos.
De la PR la bienala de la Veneția, sărim la traducător la Polirom. Alt job mișto, la care desigur are acces doar cine trebuie.
De la Polirom ajungem la curatoriat. Desigur, după ce ești PR la bienala de la Veneția poți ajunge curator invitat la Muzeul Național de Artă Contemporană. Caracatița are tentacule peste tot.
Cercul se închide cu poziția actuală a lui Cristian Neagoe, și anume Manager la Fundația Cărturești.
Niște joburi destul de luxoase pentru un luptător anticorupție, nu credeți? El cel care îi mâna pe săracii oropsiți ai sorții, furați de guverne…eu mă așteptam ca în cv-ul său să văd un job normal, ceva de transpirație maximă, chelner, ospătar, lucrător comercial la magazinul de cartier, căci băiatul lui tata a cunoscut greutățile vieții și de aceea se revoltă. Amuzant este câți fraieri pun botul la discursurile sale, la integritatea morală a individului, la sforăiturile revoluționare. P.S. nu am mai menționat alte roluri îndeplinite de băiat, organizator Fan Fest, trecut un pic și pe la Red Bull…Deci, să trecem la Benone Neagoe.
Benone Neagoe secretar general a Uniunii Ziariștilor Profesioniști România
Benone Neagoe este COLONEL în Armata Română. Pe vremuri lucra în TVR, iar la Revoluția din 1989 a fost reporter. Practic unul dintre cei care ne-au prezentat show-ul live, showul sângeros și orchestrat al Revoluției. Ca recompensă a primit …ceea ce puteți citi mai jos.
Potrivit unor surse apropiate lui Neagoe, el ar fi de fapt „numărul 2 din UZPR”.
„A fost adus în presa militară, la revista Pro Patria, de colonelul Valeriu Pricină. Făcea anchete de stradă, reportaje, lucruri spumoase”, spun sursele PressOne.
Valeriu Pricină este secundul colonelului Mircea Dogaru, care conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.
Potrivit unui articol publicat în 2011 de către ziarul Evenimentul Zilei, Pricină și Dogaru au făcut parte, până în 1989, din Consiliul Politic Superior al Armatei, care veghea asupra respectării doctrinei comuniste în rândul cadrelor militare. Revenind la Benone Neagoe, el a fost redactor-șef al revistei Pro Patria, precum și redactor-șef al Redacției emisiunilor militare de televiziune. În 2000, a primit Premiul pentru cel mai bun reportaj de televiziune acordat de… Ministerul Afacerilor Interne.
Acum ne putem explică ascensiunea fulminantă a lui Cristian Neagoe, și lejeritatea cu care îngroapă pe cine și cum doresc. Dacă te opui caracatiței, multele ei brațe te vor ajunge și te vor sufoca.
Oana Boc la Protestele Roșia Montană Cluj
Voiam să mă întorc la protestele Roșia Montană.
Dupa a două zi, cea cu troleibuzele blocate, nu m-am mai dus la proteste după cum spuneam. O puteți vedea în poză de mai sus pe soția domnului fost ministru PDL, Oana Boc. Va dați seama câtă legitimitate au aceste proteste în ochii mei și în ochii oricărui om informat. Problema aici este…informarea devine tot mai dificilă, deoarece Caracatița și-a întins tentaculele peste tot. Degeaba încearcă cineva să prezinte obiectiv și calm, Caracatița sare deodată cu toate brațele sale, cu toată Guerilla organizată și atacă pe oricine ar încerca să se opună cu argumente. Mișcări de Junta Militară Africană, lipsesc doar Kalashnikovurile. Practic oricine se împotrivește este asasinat public.
Metoda de manipulare este simplă. Se caută o cauză cu priză la public, o cauză bună, poate chiar corectă. S-a căutat această cauză și a fost găsită în Roșia Montană. Gurile rele spun că a fost vorba de un război venit din afara țării. Se poate. Dar ce este clar ca lumina zilei, este că au reușit să unească brațele caracatiței și chiar să o potențeze prin prezența unor persoane care nici măcar nu își închipuie cărui scop servesc. Astfel, o bază de protestatari mereu gata să intervină a fost creată. Reflex Pavlovian. Același tip de sloganuri, aceleași personaje care instigă, gata ei s-au legitimat. Cine poate să spună că ei nu militează pentru o cauză bună? Aleg sloganurile cu cap: Corupție. Vrea cineva o țară coruptă? Nu. Nimeni. Totuși, nu aici este miza lor, miza adevărată este înlocuirea stăpânilor puterii. Un personaj foarte important în caracatiță, este Vlad Tăușance.
Vlad Tăușance este cel care s-a ocupat de Campania Online a lui Klaus Iohannis în 2014
Vlad este specialist în comunicare, jurnalist și scriitor. Eu am lucrat întâi cu el pentru un volum de-al său de poezii. L-am ilustrat. Apoi, când apropierea a devenit mai mare, l-am cunoscut ca fiind una din eminențele cenușii în Uniți Salvăm, pagina Roșiei Montane. Chestie care nu pot să spun că mi-a plăcut. Am tăcut și am observat și cercurile în care se învârtea, practic cam aceleași. Totul se învârte în cerc. Aceiași prieteni, aceiași oameni, aceleași dorințe…iar Casa Jurnalistului, iar Vice, iar Dilema Veche http://dilemaveche.ro/autor/vlad-tausance
Firește, nu contest calitățile lui Vlad, talentul de manipulator, dar cred că alegerile din 2014 nu de el au fost câștigate,  ci cu ajutorul caracatiței și a serviciilor. Caracatița a funcționat perfect, mulțimea Uniți Salvăm a ieșit în stradă la comandă, la o simplă apăsare de buton. Vă amintiți panica creată? Nu putem vota! Toate aceastea sub masca „activismului civic”. Treburi murdare coane Fănică! Jos Comunismul, jos Ciuma Roșie!  Cu Vlad ne-am certat, ne-am împăcat, și totuși întrebările rămân… După cum puteți vedea, sarabanda continuă.
Vlad susține bineînțeles Justiția DNA
Pe lângă justiția DNA, Vlad și de altfel toți prietenii mai sus citați, susțin ONGul Centrul Pentru Jurnalism Independent.
Aici intrăm deja în chestii grele. Acest centru pentru jurnalism „independent”, este un ONG susținut din fonduri Europene, care propune și susține candidații plăcuți de Uniunea Europeană. Bineînțeles și ei susțin cu toate pânzele sus lupta anti corupție. O privire asupra siteului acestei organizații, ne va lămuri asupra adevăratelor scopuri . Încă o mitralieră a Guerillei care încearcă cu orice preț să pună stăpânire pe mințile noastre.  Au deja și premii pentru Jurnalismul Independent. În cadrul unui eveniment realizat de acest ONG, apar din nou nume cunoscute și entități cunoscute: Cristian Lupșa – Decât o Revistă, Victor Ilie – Rise Project, Luiza Vasiliu – Casa Jurnalistului și Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent vor discuta împreună cu Vlad Tausance despre relația dintre cetățean și media. Participă la Zilele Superscrieri:  ProPublica, Coda Story, Balkan Internațional Reporting Network (BIRN), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Cercul de Donatori, The Power of Storytelling, Decât o Revistă, Scena9, Rise Project, Casa Jurnalistului, dela0.ro, Brrlog, Documentaria, Teleleu.eu, Recorder, Să fie lumină, Acasă: the film, One World România la Școală, Funky Citizens, Cărturești.
Cel mai grav este că aceste entități, intră deja în școli. Centrul pentru Jurnalism Independent a fost prezent la Liceul Costache Negruzzi din Iași, unde spun ei, au predat educație și cultură media.
Centrul pentru Jurnalism Independent ne învață copiii care este sursa informațiilor
Si mai ales ne învață copiii căror interese servesc informațiile. Citind în josul paginii, eu unul înțeleg perfect căror interese servește acest Centru pentru Jurnalism Independent. Practic, ei sunt finanțați pe lângă fondurile Europene la care aplică, și de Romanian-American Foundation. Hopa, iote domne cum se complică treaba. Recunosc, deja mie mi se învârte capul. Știu știu, teoria conspirației, doar că aceste informații le găsiți pe siteurile lor. Deci, nici vorbă de Fake News din partea mea. Deși, cu siguranță că așa va fi prezentat acest material la care scriu.
Să vedem ce este cu Romanian-American Foundation .
Romanian-American Foundation a fost înființată în 2009, ca un continuator al Romanian-American Enterprise Fund (RAEF). Creat în 1994 de către Congresul Statelor Unite, și finanțat prin U. S. Agency for Internațional Development (USAID), RAEF a fost pionier al unei abordări integrate bazate pe activități de investiții și de dezvoltare. S-a dovedit o abordare inspirată și de succes. La finalul mandatului său, RAEF a returnat jumătate din grantul inițial către Guvernul Statelor Unite, iar restul de jumătate și întregul profit realizat pe durata existenței Fondului au constituit capitalul (endowment-ul) Romanian-American Foundation.
Capitalul RAF este astăzi de 120 milioane USD. http://www.rafonline.org/cine-suntem/istoric/
Unul din membrii din eșalonul superior al acestei Fundații
Trecând peste conspirația Soros- căci nu-i așa ea nu există!? Și dacă există face doar bine…Observăm că unul din membrii eșalonului superior al acestei Fundații este Consilier în cadrul UNDP în Ucraina. Ce-o fi UNDP? Păi ce să fie, nimic altceva decât ONU.
Continuarea în curând. Se pare că lucrurile se învârt în același fel și în țara vecină. Aceleași „personalități”, același gen de „proiecte”, același fel de „salvare”. În curând…Caracatița ONGIA are încă multe personaje în România și nu doar…

CENZURA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE!

10 dec.

S-a tot discutat în ultima vreme despre cenzură. Se discuta pe la colțuri deocamdată, și mai ales de către cei care au avut de-a face cu ea. Ceilalți, o văd, o recunosc, se simte că ceva e putred în Danemarca, dar: hei! Nu mi s-a întâmplat mie, așa că…îmi văd de ale mele.
Dar ce este cenzura? În mare, este frica de cuvinte. Cuvintele sunt periculoase, ele pot schimbă mentalități, pot schimbă istoria, doar până și în Biblie, cuvântul este în față tuturor celorlalte. „La început a fost Cuvântul”. Practic, cenzura a apărut odată cu cuvântul. Trecând rapid prin lumea antică, una din primele victime ale cenzurii, a fost chiar Socrate, obligat să bea cupa cu otravă, în urmă refuzului acestuia de a recunoaște că scrierile sale, corup tineretul atenian. Unul dintre primii apărători ai dreptului la liberă exprimare, a fost…nimeni altul decât Euripide…în caz că nu știți cine este…hm, Euripide este unul din cei mai mari poeți eleni, poet tragic, el practic inventând tragedia clasică.
In epoca de aur, la noi în țară, cenzura era la ordinea zilei. Eram cenzurați și învățasem să ne auto-cenzurăm. Existau de exemplu așa numiții „oameni foarfecă”. Ei citeau romanele scrise de diferiți scriitori, și…cenzurau. Tăiau orice cuvinte ar fi putut leza demnitatea Intaiului Fiu al Poporului și al Consoartei, sau ar fi putut zgâlțâi nițel uriașul cu picioare de lut- comunismul. Astfel, că și acum, existau unele cuvinte total interzise. De exemplu, în anii 80, cuvântul „coadă”. Efectiv, nici în poezie nu mai era tolerat folosirea acestui cuvânt. Astăzi știm bine cam care sunt cuvintele ce ne pot aduce…cenzură. A venit revoluția, și s-a pus mare accent pe libertatea de exprimare. Toți spuneau cam tot ce le trecea prin cap, eliberați în sfârșit de orice angoasă. De altfel, este de studiat felul în care se dezvoltă poporul sub cenzură.La început, se ia de bună, oamenii chiar cred că este mai bine așa, că libertatea de exprimare trebuie să aibă totuși niște încorsetări, căci, există nu-I așa unele lucruri de neatins. Apoi, cu timpul, dându-și seama că cenzură nu lor le folosește, ci celor care îi călăresc, începe bășcălia. Nimeni nu mai ia în serios cenzura, se vorbește pe la colțuri, se rade, se fac glume, bancuri. De altfel spre sfârșitul anilor 80, orice om cu un minim bun simt, îl cam lua în bâză pe Ceao și sistemul sau. Cenzura ajunge practic, în timp , să își dea în cap singură. Ea face că oamenii să acumuleze presiune, efectiv că un butoi sub presiune. Mai adaugi ceva, și încă ceva, și încă ceva, și de la un moment dat este clar că lumina zilei că butoiul va plesni.
Am ascultat de curând melodia formației Paraziții – Jos Cenzura. O melodie scoasă în 2004, după regimul Năstase, un regim în care libertatea de exprimare fusese grav avariată…Este foarte interesant de analizat fenomenul acestei melodii, de fapt al clipului. În clip, apar câțiva jurnaliști. Care…militează pentru libertatea de exprimare. Printre ei, Mircea Toma, și Andrei Gheorghe. Ah, și mai apare și Flint, ăla cu Hustler, un om care a fost și el șifonat de cenzură, și care spune cam așa în clip:  Libertatea de expresie nu este libertatea pentru gândul pe care îl iubești , ci, pentru gândul pe care îl urăști, pe care îl urăști cel mai tare….Mă rog, discursul continuă, îl puteți vedea în clip, cu subtitrare.
Booon! Deci, Mircea Toma era pentru libertatea de exprimare, la fel și Andrei Gheorghe. Ce s-a întâmplat după 13 ani de la acest clip? Păi s-a întâmplat așa: Mircea Toma este una din trompetele nr.1 a cenzurii, iar Andrei Gheorghe de asemenea, a devenit un extremist neo marxist, care ar închide gura oricui nu adopta Corectitudinea Politică. Se tot falfaie în față ochilor noștri, chestiunea aceea cu „discursul urii”. Ce intră aici? Orice nu convine sistemului. Nu îți plac pisicile negre, și sistemul crede că pisicile negre ar trebui să dețină apartamente, iar tu nu ești de acord? Păi gata, te încadrezi la „discursul urii”. Vrea sistemul că pelicanul să aibă în loc de pene blană, și tu spui că nu se poate biologic? Gata bre- discursul urii. Vrea sistemul să ne spună că trebuie să ne băgăm copiii în cușcă unui tigru la zoo , pentru o mai bună cunoaștere a felinelor? Păi așa trebuie făcut! Fără comentarii, da? Și încep etichetele. Le știți. După etichete, începe…că în cazul formației Paraziții, luarea la index. Adică încep să ți se taie diferite chestii. Ești om public? Începe campania de denigrare. Plutește așa în aer ideea că unii sunt „nefrecventabili”. Adică, nema prime time, nema cărți scoase, nema expoziții, nema sala de teatru pentru anumite piese.
Deci, cum facem mai băieți?  Acu 13 ani cântați Jos Cenzura, și acum practicați cenzura? Ah, ați ajuns din cenzurați, în poziția de a cenzura, și nu va puteți abține? Păi imaginile nu mint. Ce vă face atitudinea asta, decât ipocriți?
Miracolul cred că leagă strâns de intrarea României în Uniunea Europeană. Odată cu această intrare, oamenii s-au reorientat, căci..da-le dreaq de principii, banu’ face joacă, nu? Au început să curgă bani, pentru..spălare pe creier, și orientarea 100% către politicile Uniunii. Deci dacă zice Bruxelles, se execută nu se discuta, da? Hai gura! Ai curajul să gândești pentru ține? Ce tupeu!
Situatie devine tot mai gravă, căci, și frații noștrii de peste ocean, sunt tot mai afectați de aceste schimbări. De fapt, stânga internaționalistă, globalistă, și cum o mai fi, are un plan. Ea ne vrea binele, corporațiile, mogulii, băncile, ei toți ne vor binele. Și noi, că prostii, mișcăm în front nene. Unii din noi nu vor dizolvarea granițelor, nu vor o lume roz bombon, fără granițe, dar cu mici mari incidente pe la metrouri, poduri, stații de autobuz. Și, ce este cel mai ușor, cel mai la îndemână, o știm din istorie? Păi le închidem gura! Cum? Întâi cu binișorul, apoi cu amenințări, apoi cu fapte mici, apoi gogomania se face tot mai mare. Din păcate, oamenii nu învață nimic din istorie în general, și nu văd venind…faptele mari.
O altă finețe grosolană a sistemului, vizibilă din avion, este următoarea. Dacă agenda spune: copacii sunt roșii. Tu spui: fugi de aici că sunt verzi! Agenda, vine și urlă: libertate de exprimare! Vreau să mă exprim! Am drepturi!
Daca tu spui: cerul este albastru- și, Agenda vede, și ea știe, că de aia e Agenda, știe că în ea scrie că cerul este roșu. Să te ții! Poți tu să urli cu libertatea de exprimare, cu drepturi, cu biologie, cu dovezi…nu contează! Agenda știe! Și tu ai face bine să taci.
Incepe să ne lovim de uitare. Uitare voită. Cine are ceva de spus, este lăsat în plata Domnului. Se primesc telefoane că pe vremuri, astfel încât posibile colaborări să nu se întâmple niciodată. Se susoteste, se vorbește despre persoană x, se spune că este așa și pe dincolo, infierari în gazete mai mult sau mai puțin publice. Toate acestea în numele Democrației! Lipsa libertății în numele Libertății! Nu asta au făcut toate sistemele totalitare până acum?
Bineinteles, cele mai multe televiziuni sunt de acord cu cenzura, o promovează, promovează agenda care trebuie. Ziarele? La fel. Filmele? La fel. Muzică? Mai scapă pe lângă și chestii mișto, dar în general…varză cu carne. Cărțile? Vor umblă și la ele. Doar…Baltagul este incorect politic, să nu mai vorbim de Ion. Moromeții e ok? Să ne spună binecuvântată cenzură! Din cartier de la mine, situația se vede nasol, nasol de tot. Că pe vremurile dinainte de 89. Oameni luați în brațe de sistem, răsplătiți, remunerați, impuși, aduși în față, coșmarul parcă nu mai are capăt. Libertate? În capul meu. Cam atât. Mulți nici măcar acolo nu o mai au. În cap sau în suflet. Au devenit asemeni câinelui lui Pavlov.
Din păcate, că de obicei, peste 10, 20 de ani, când oamenii nu vor mai putea suporta, se vor scutură de nenorocirea asta. Dar ce veți spune atunci? De ce a durat atât de mult? Ce veți face cu cei care au suferit din pricina tăcerii voastre complice? Ce le veți spune? Că nu ați știut? Că după comunism? Că nu știați că doare, că oamenii suferă, că oamenilor li se distrug vieți, suflete, și toate acestea în numele unei ideologii?
Deocamdata, e suportabil. Te închide aici, te duci dincolo, te închide dincolo, te mai duci 10 metri într-o parte. Fiind oameni creativi, încă găsim soluții.Că un adevărat șarpe boa, sistemul nu lasă pradă din strânsoare. Strânge tot mai tare. Centimetru cu centimetru. Până ne vor ieși ochii din cap. Momentan respirăm. Doar le simțim pielea rece în jurul nostru. Cât vom mai respiră? Cine va tăia capul Șarpelui? Până vom ajunge acolo, tu cititorule, mic Dumnezeu, ai un buton, că acum nu mai dai informații la biroul Securității, ci apeși un buton. Nu mă, nu ăla de block. Ăla de report. Că să ne arunci pe veci afară din minunată lume nouă. Deci, te rog cititorule, da și la acest text, un report! Că să fie treaba oablă! Mersi!

ULTIMUL DRUM CU TRENUL REGAL. NOUL PROGRAM AL FUNERALIILOR MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMANIEI!

10 dec.

Casa Regală a anunțat noul program al funeraliilor Regelui Mihai I al României.
Sâmbăta viitoare, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piața Palatului Regal, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun și va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală, precizează Agerpres.
Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.
De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o mașină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.
„Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la București la Curtea de Argeș cu Trenul Regal”, precizează sursa citată.
Regele Mihai I va reveni pentru ultima oară în România săptămâna viitoare, când sunt programate ceremoniile funerare ale fostului suveran.
* Conform programului anunțat de Casa Regală, miercuri, 13 decembrie, la ora 11,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale.
* Miercuri, 13 decembrie, la ora 14,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.
* De la ora 14,00 la ora 15,00 vor putea transmite condoleanțe instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentelor celor două țări; între 15,00 și 16,00 — reprezentanții instituțiilor statului (centrale și locale), de la ora 16,00 la ora 17,00 — reprezentanții corpului diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor internaționale, iar între orele 17,00 și 18,00 — reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.
* În aceeași zi, miercuri, 13 decembrie, la ora 18,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 — 53), unde va ajunge la ora 20,30.
* Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între orele 21,00 și 24,00, joi, 14 decembrie, între orele 8,00 și 22,00, și vineri, 15 decembrie, între orele 8,00 și 22,00.
* În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10,30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.
* La ora 10,55, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară.
* La ora 11,15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.
* De la ora 11,25 la ora 12,15, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal — Calea Victoriei — Splaiul Independenței — Piața Unirii — Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12,30 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare.
* La ora 14,00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii — Piața Universității — Piața Romană — Arcul de Triumf — Șos. Kiseleff — Șos. București-Ploiești. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa. D

COMISIA DE LA VENETIA DA DREPTATE COMUNITATII ROMANE DIN REGIUNEA CERNAUTI SI ROMANIEI SI RESPINGE NOUA LEGE A EDUCATIEI DIN UKRAINA CARE AFECTEAZA MINORITATILE!

10 dec.

Comisia de la Veneția dă dreptate României și respinge noua lege a Educației din Ucraina, care afectează minoritățile. Kievul interpretează decizia experților cum vrea el  

Comisia de la Veneția dă dreptate României și respinge noua lege a Educației din Ucraina, care afectează minoritățile. Kievul interpretează decizia experților cum vrea el.

Comisia de la Veneția critică articolul 7 al Legii educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat, a limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a altor limbi.
Ministerul român de Externe susține că opinia Comisiei de la Veneția dă dreptate sesizării României privind încălcarea de către Ucrania a dreptului minorităților de a învăța în limba maternă. Prin urmare, MAE a salutat decizia Comisiei de a confirma evaluarea României cu privire la impactul negativ al articolului 7 al Legii Educației din Ucraina. Kievul, în schimb, se pare că a înțeles fix pe dos verdictul dat de Comisia de la Veneția, salutând, la rândul său, o decizie pe care a considerat-o echilibrată și constructivă.
Legislativul ucrainean a adoptat pe 4 septembrie o nouă Lege a educației prin care se desființează învățământul în limba maternă pentru minoritățile etnice, școala devenind obligatorie în limba ucraineană. Asta înseamnă că dispar inclusiv școlile cu predare în limba română. În Ucraina trăiesc peste 400.000 de etnici români care ar urma să sufere din cauza acestor noi prevederi. Pe această speță s-a pronunțat vineri Comisia de la Veneția.
„Ministerul Afacerilor Externe salută adoptarea de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a Consiliului Europei, astăzi, 8 decembrie 2017, a Opiniei sale privind prevederile art. 7 al Legii educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat, a limbilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a altor limbi. MAE reamintește că, în contextul demersurilor diplomatice ferme întreprinse pentru promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, România a solicitat Ucrainei consultarea Comisiei de la Veneția cu privire la Legea educației și preluarea opiniei Comisiei în legislația ucraineană. De asemenea, reamintește că în contactele bilaterale directe cu partea română, partea ucraineană și-a asumat, la cel mai înalt nivel, obligația de a remedia problemele create de Lege, în special de art. 7 al acesteia, prin aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.
Opinia Comisiei de la Veneția confirmă evaluarea României cu privire la impactul negativ al art. 7 din legea amintită asupra drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina, inclusiv a celor aparținând minorității române. Comisia de la Veneția critică art. 7 din legea amintită și cere modificarea sa, apreciind că acesta este vag, lipsit de precizie juridică și de claritate, și nu garantează în mod adecvat dreptul la educație în limba minorităților. Comisia cere astfel amendarea art. 7 și înlocuirea sa cu un text mai echilibrat și mai clar. Comisia constată, așa cum a susținut constant partea română, că Legea implică o diminuare a oportunităților de învățare în limbile minorităților, putând fi ridicată chiar o problemă de constituționalitate a Legii”, a transmis Ministerul român de Externe, printr-un comunicat.
Ministerul ucrainean al Educației, însă, a dat o cu totul altă interpretare deciziei Comisiei. Kievul susține că acuzațiile aduse Ucrainei nu au fost confirmate.
Potrivit părții ucrainene, Comisia de la Veneția a luat în calcul argumentarea Ucrainei împotriva acuzațiilor cum că articolul lingvistic al legii îngustează drepturile minorităților naționale. ”Comisia de la Veneția a subliniat că subiectul conținutului și volumului drepturilor ține exclusiv de competența Curții Constituționale a Ucrainei”.
Potrivit Ministerului ucrainean al Educației, cea mai importantă teză a concluziilor Comisiei este constatarea că articolul 7 este un articol-cadru și că poate fi detaliat în continuare, în special în Legea Învățământului Secundar, informează bucpress.eu.

SUNTEM IN PLIN RAZBOI CIVIL.HIBRID!

10 dec.

De câțiva ani tot scriu că țările nu se mai cuceresc acum prin arme, ci plantând incompetenți ori trădători la conducerea lor. Cel mai eficient este să aplici acest principiu la nivelul serviciilor secrete, de acolo rezultând și numirile în funcțiile decizionale.
Specificul unui război hibrid este că lupta se dă nu pentru teritorii, ci pentru mințile și atitudinele cetățenilor altor state. În cazul de față, preambulul este războiul civil, tot hibrid. Evenimentele de astăzi care îl ilustrează sunt imposibilitatea primarului unui oraș de a pune în aplicare o decizie legală și legitimă și corecția fizică pe care a primit-o un bătrân de la niște cetățeni care au altă opinie, chiar în spațiul pe care ei îl revendică drept proprietate de grup restrâns. Un prieten spunea astăzi:
„Îndoctrinarea și înverșunarea tefelistă sunt ca niște halucinogene extrem de puternice”. Altul scria: „Atât timp cât acceptăm ca 0,01% dintre cetățenii României să întoarcă prin vocalize și violență deciziile luate în numele restului cetățenilor, nu mai putem vorbi de democrație în România. Avem de-a face cu un curent fascist descris de relația actuală dintre lege și violența populistă”.
Unii ideologi ai mișcării tefeliste argumentează manifestările la limita legalității, lipsa autorizațiilor pentru demonstrații și legitimitatea manifestațiilor fără un motiv concret, dar cu scop foarte precis, prin paralelismul cu fenomenul „Piața Universității” din 1990. Există însă două diferențe majore:
– demonstranții din 1990 protestau împotriva manierei sfidătoare de menținere la putere a Securității care avea în vitrină căpățâna zâmbăreață a lui Ion Iliescu (un recamier „Wiermer” avant la lettre, mai vorbăreț și mult mai inteligent decât cover-ul actual); cu alte cuvinte, erau de cealaltă parte a baricadei față de „statul paralel”;
– absolut toate instituțiile media erau împotriva mișcării protestatare, pe când acum, deși mijloacele de comunicare s-au dezvoltat masiv, aproape toate susțin tefelismul protestatar (!)
Din punct de vedere economic, România reprezintă o piață de desfacere uriașă și o sursă de mână de lucru ieftină, mai ales după demersul parțial reușit de dezindustrializare și de anihilare a capitalului autohton. Pornind de la această premisă, e lesne de înțeles cui folosește amplificarea dezordinii și polarizarea spațiului public.

CONSILIUL CONSTITUTIONAL DIN FRANTA:”PROCURORII TREBUIE SA FIE SUBORDONATI MINISTERULUI JUSTITIEI!”

10 dec.

Consiliul Constituțional din Franța a stabilit ieri că prevederea legală potrivit căreia procurorii sunt subordonați Ministerului Justiției este perfect constituțională, informează Liberation.
Printr-o sesizare adresată Consiliului Constituțional, Uniunea Sindicală a Magistraților (USM) din Franța a semnalat că există riscul ca Executivul să intervină în anchetele judiciare, din cauza unor prevederi legale ce, aparent, nu se corelează:
„Magistrații din parchete se află sub conducerea și controlul șefilor ierarhici și sub autoritatea Ministerului Justiției” (Art.5 din Ordonanța nr. 8-1270 din 22 septembrie 1958);
„Președintele Republicii este garantul independenței autorității judiciare”(art.64 din Constituția Franței);
„Orice societate în care nu este determinată separarea puterilor, nu are Constituție.” (art.16 din Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din 26 august 1789).
Consiliul Constituțional din Franța, organism similar Curții Constituționale din România, a respins sesizarea USM, ca nefondată.
Consiliul Constituțional a precizat că articolele de lege mai sus enumerate nu sunt incompatibile între ele, ci „asigură o conciliere echilibrată între principiul independenței autorității judiciare și prerogativele Guvernului”.
Membrii Consiliului Constituțional au stabilit că procurorii, care sunt și ei magistrați,  fiind subordonați Ministerului Justiției beneficiază de o independență strictă față de puterea politică. Ȋn Codul Penal francez există articolul 30 care împacă toate taberele: pe de o parte, „Ministerul Justiției poate adresa Ministerului Public instrucțiuni generale în materie de politică penală”, însă, pe de altă parte, el „nu poate adresa magistraților din parchete niciun fel de instrucțiuni referitoare la cauza particulare.”
Ȋn comunicatul său de presă, Consiliul Constituțional din Franța „reamintește că, în conformitate cu articolul 20 din Constituție, Guvernul determină și conduce politica Națiunii, în special cea care privește domeniile de acțiune ale Ministerului Public. Potrivit primului alineat din articolul 64 al Constituției, «Președintele Republicii este garantul independenței autorității judiciare», iar Consiliul Constituțional consideră că astfel derivă independența autorității judiciare, din care și procurorii fac parte, un principiu potrivit căruia urmărirea penală este exercitată în mod liber, căutând să protejeze interesele societății, acțiunea ei în fața instanțelor. Decizia citează, de asemenea, dispozițiile articolului 64 din Constituție, potrivit căruia «judecătorii sunt inamovibili», precum și al șaptelea alineat din articolul 65 din Constituție privind condițiile de numire a judecătorilor și procurorilor și exercitarea puterii disciplinare împotriva acestora.
Consiliul Constituțional consideră că, din ansamblul aceste dispoziții, rezultă că textul Constituției consacră independența procurorilor, care derivă din libera exercitare a acțiunii lor în fața instanțelor, că această independență trebuie să fie compatibilă cu prerogativele Guvernului și că nu este asigurată prin aceleași garanții precum cele aplicabile judecătorilor”, precizează Consiliul Constituțional al Franței.
%d blogeri au apreciat asta: