Arhiva | 10:25 am

RUSIA ,ANUNT OFICIAL:SIRIA ELIBERATA IN TOTALITATE DE TERORISTII ISIS!

10 dec.

Rusia, anunț oficial:Siria a fost eliberată în totalitate de teroriștii ISIS! Misiunea armatei ruse s-a încheiat  

Rusia, anunț oficial:Siria a fost eliberată în totalitate de teroriștii ISIS! Misiunea armatei ruse s-a încheiat.

Rușii anunță misiune îndeplinită în Siria, după doi ani de la declanșarea operațiunii militare pro Assad. Misiunea armatei ruse în Siria s-a încheiat, iar teritoriul sirian este „eliberat în totalitate” de luptătorii grupării jihadiste Stat Islamic, a anunțat joi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP citată de Agerpres.
„Misiunea armatei ruse de a învinge gruparea teroristă SI s-a încheiat”, au anunțat vineri oficiali ai Ministerului rus. În prezent nu mai există nicio localitate sau regiune din Siria sub controlul Stat Islamic, au subliniat oficialii ruși.
„Teritoriul sirian este complet eliberat de luptătorii acestei organizații teroriste”, a spus generalul Serghei Rudskoi, un oficial din cadrul Statului Major al armatei ruse, în cadrul conferinței de presă.
Potrivit generalului Rudskoi, în ultimele zile au avut loc lovituri aeriene fără precedent în regiunea Bukamal, ultima localitate importantă aflată sub ocupația SI, avioanele ruse efectuând zilnic peste 100 de zboruri și 250 de lovituri.
Forțele speciale ruse au fost de asemenea active, ghidând loviturile aeriene și „distrugând cei mai odioși lideri ai grupurilor de combatanți în spatele liniilor inamice„, a spus el.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) susține însă că ISIS controlează în continuare 8% din provincia Deir Ezzor (est).
Se bănuiește că „grupuri de sabotori ale SI ar mai acționa, însă vor fi combătute de trupele siriene”, a adăugat generalul rus, precizând că „contingentul rus își va concentra eforturile pentru a oferi ajutor poporului sirian pentru instituirea păcii”.
Rusia a anunțat deja pe 21 noiembrie sfârșitul „fazei active a operațiunii militare„ în Siria, unde armata rusă intervine în sprijinul regimului Bashar al-Assad.
În 2015, Rusia și-a trimis avioanele pentru a sprijini lupta Damascului împotriva forțelor islamiste extremiste care, din 2011, încearcă să dărâme guvernul președintelui Assad. Intervenția Rusiei, aliată a Damascului, a împiedicat prăbușirea statului sirian și a deschis calea unui dialog politic cu grupările de opoziție care văd un viitor pentru Siria ce nu se bazează pe ideologia extremistă.
Operațiunea comună militară ruso-siriană s-a desfășurat în paralel cu eforturile diplomatice de a stabili o încetare a focului în multe regiuni ale Siriei și de a facilita negocieri directe între guvern și opoziția moderată. Turcia și Iranul au avut un rol-cheie în negocierea așa-numitelor „zone de dez-escaladare”, fiind implicate activ în continuarea tranziției politice în Siria

10 DECEMBRIE – ZIUA INTERNATIONALA A DREPTURILOR OMULUI!

10 dec.

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului. Organizația înființată în cadrul conferinței de la San Francisco din 1945, ONU, a avut de la început printre atribuții respectarea drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel internațional.

La 10 decembrie 1948, la Paris, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin Rezoluția nr. 217 A (III). Declarația stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenția Internațională asupra Drepturilor Politice și Civile (1966), Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenția Împotriva Torturii (1984), Convenția Împotriva Apartheid-ului (1985), Convenția Drepturilor Copilului (1989).

În baza rezoluției 423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și organizațiile interesate să sărbătorească ziua de 10 decembrie drept Ziua internațională a drepturilor omului, pentru promovarea, recunoașterea și respectarea efectivă a drepturilor și libertăților omului.

Națiunile Unite și guvernele statelor membre organizează diferite manifestări dedicate acestei zile. Tema Zilei internaționale a drepturilor omului din anul 2013 este 20 de ani de muncă pentru Drepturile Voastre. Este vorba de marcarea a 20 de ani de când, în cadrul Conferinței mondiale privind drepturile omului, desfășurată la Viena, Adunarea Generală a decis crearea postului de Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, prin Rezoluția 48/141 din 20 decembrie 1993. Potrivit acestei rezoluții, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului este funcționarul ONU care poartă răspunderea principală pentru activitățile organizației în domeniul drepturilor omului, subordonat Secretarului general. Printre sarcinile sale, se numără aceea de a juca un rol activ atât în vederea realizării depline a tuturor drepturilor omului, cât și a prevenirii încălcărilor aduse acestora, prin asigurarea unui echilibru între promovarea drepturilor omului și principiul suveranității statelor.

Cu acest prilej, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților, împreună cu Institutul Român pentru Drepturile Omului organizează, la Palatul Parlamentului, simpozionul cu participare internațională 20 de ani de muncă pentru Drepturile Voastre.

La fiecare cinci ani, Organizația Națiunilor Unite oferă Premiul privind activitatea în domeniul drepturilor omului. În 2003, cei care au primit această distincție au fost reprezentantul special al ONU ucis în Irak, Sergio Vieira de Mello, directorul executiv al Mișcării populare pentru Educarea Drepturilor Omului, Shulamith Koenig, președintele Federației Persoanelor cu Dizabilități din China, Deng Pufang, precum și alte trei organizații non-guvernamentale din Iordania, Argentina și Africa.

În 2008, Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a premiat șase persoane, printre care Louise Arbour (Înalt Comisar pentru Drepturile Omului, 2004-2008), Benazir Bhutto (postum, prim-ministru al Pakistanului, 1988-1993) și organizația Human Rights Watch.

Sursa: Agerpres

POLONIA SOCATA DE PRETUL INACCEPTABIL CERUT DE USA PENTRU RACHETELE PATRIOT REFUZA TRANZACTIA!

10 dec.

Polonia încercă de mai multă vreme să achiziționeze un sistem de apărare Patriot, dar oficialii polonezi au fost surpinși de prețul cerut de Departamentul de Stat.
Potrivit Agenției de Cooperare în domeniul Apărării de Securitate, atunci când a anunțat Congresul luna trecută despre potențiala vânzare, înțelegerea ar putea costa 10,5 miliarde de dolari pentru patru sisteme – adică aproximativ 37 de miliarde de zloți – sumă care depășește deja cu 7 miliarde de zloți ceea ce Polonia ar fi urmat să aloce pentru întregul program.
„Costul ridicat a venit ca o surpriză pentru noi”, a declarat Bartosz Kownacki, secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale din Polonia, conform Defens News.
„Prețul este într-adevăr inacceptabil pentru noi, chiar și în perspectiva activelor financiare semnificative pe care le-am alocat pentru modernizarea tehnică a forțelor armate poloneze”, a mai adăugat acesta. „Nu putem să ne permitem pur și simplu să cheltuim atât de mulți bani pentru achiziționarea a două baterii și a rachetelor pentru o astfel de sumă de bani”.
Oferta din partea SUA a inclus 16 lansatoare de rachete, 4 radare sectoriale si 208 de rachete PAC-3 de imbunatatire a rachetelor (MSE).
România nu a avut nicio obiecție și a achiziționat șapte unități modernizate Patriot constând în șapte seturi de radare AN/MPQ-65, șapte stații de control AN/MSQ-132, 13 grupuri de antenă, 28 de stații lansatoare M903, 56 de rachete Patriot MIM-104E, 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) și șapte generatoare de energie electrică EPP III. Conform Defense Security Cooperation Agency (Agenția de Cooperare pentru Apărare și Securitate) din SUA , România va mai achiziționa echipamente de comunicații, instrumente și echipamente de testare, echipament de suport, documentație tehnică, echipament de instrucție, piese de schimb, dar și servicii de instruirea personalului, de suport tehnic și logistic și elemente aferente acestuia. Astfel, valoarea totală a programului se ridică la 3,9 miliarde de dolari.

PRESEDINTELE CEHIEI MILOS ZEMAN ACUZA UE DE LASITATE DUPA REACTIA BRUXELLESULUI LA ANUNTUL USA PRIVIND IERUSALIMUL!

10 dec.

Președintele ceh Milos Zeman a acuzat sâmbătă Uniunea Europeană de „lașitate”, referindu-se la reacția Bruxellesului după recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către președintele american Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Uniunea Europeană, lașă, face totul pentru ca un curent terorist pro-palestinian să prevaleze asupra unui curent pro-israelian”, a afirmat Zeman, care se erijează într-un apărător al statului evreu.
„Ca dovadă, aș dori să reamintesc că Parlamentul European a autorizat recent discursul unui terorist palestinian condamnat, care a susținut că lupta împotriva autonomiei palestiniene este identică cu cea împotriva evreilor de la Auschwitz”, a mai spus președintele ceh.
„De mult timp nu am mai auzit o astfel de impertinență”, a adăugat el, referindu-se la Leila Khaled, membră a Consiliului Național Palestinian, care a devenit cunoscută în 1969 drept prima femeie care a deturnat un avion.
Șeful statului a reamintit de asemenea că el însuși a formulat în octombrie 2013 o propunere privind transferul Ambasadei Republicii Cehe de la Tel Aviv la Ierusalim, o propunere primită la vremea respectivă cu rezervă de clasa politică de la Praga.
Zeman, în vârstă de 73 de ani, care dorește să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani în ianuarie, a făcut aceste declarații într-un discurs la un congres al partidului SPD de extremă dreapta, ostil imigrației și UE.
Președintele ceh a salutat vineri decizia omologului său american Donald Trump privind transferul ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim și și-a manifestat satisfacția că Trump ‘și-a respectat promisiunea electorală’ și a apreciat că această decizie înseamnă ‘un nou început în negocierile de pace privind conflictul israeliano-palestinian’.

ALAN WALKER ft. ELLIE GOULDING – MY HEART!

10 dec.

HALSEY ft.GIGI HADID – GASOLINE!

10 dec.

JAMES ARTHUR – NAKED!

10 dec.

%d blogeri au apreciat asta: