Emoția publică datorată funeraliilor Regelui Mihai I a repus pe tapet discuția formei de guvernământ a statului român. Astfel, chiar azi, un politician al PSD a anunțat că și-ar dori ca românii să fie întrebați asupra necesității schimbării formei de guvernământ.

În aceste condiții, ActiveNews vă întreabă și pe dumneavoastră dacă sunteți sau nu de acord cu revenire la Monarhie constituțională.

Reamintim că Monarhia a fost abolită de regimul comunist în 1947, fără niciun fel de consultare populară. De altfel, tradiția monarhică la români se întinde pe cel puțin două milenii.

Iată întrebarea la care vă rugăm să răspundeți:

Sunteți de acord cu revenirea la Monarhie?
Da, cu un rege ales dintr-o familie domnitoare românească
Da, cu un rege ales din actuala Casă Regală
Da, cu un rege dintr-o Casă străină din Europa
Nu
Other