Arhiva | 12:21 pm

INTALNIRE DE ULTIMA ORA LA NIVEL INALT INTRE DOI LUXEMBURGHEZI MAFIOTI:KLAUS WERNER JOHANNIS SI JEAN-CLAUDE JUNCKER!

27 ian.

Imagini pentru IOHANNIS,JUNCKER ,POZE

 

Klaus Iohannis se va întâlni, miercuri, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Vizita şefului statului la Bruxelles are loc în urma invitaţiei care i-a fost adresată, în luna decembrie 2017, de către preşedintele Comisiei Europene. După întrevederea cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu membrii Colegiului Comisiei.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu acest prilej, vor fi abordate subiecte legate de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi teme de actualitate ale agendei europene vizând, în principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agendă se vor afla şi negocierile privind noul cadru financiar al UE post 2020, aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, securitatea externă şi internă a Uniunii şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere şi vecinătatea estică.

De asemenea, va fi discutată situaţia din România referitoare la modificările aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei.

”Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia, în cadrul întâlnirilor, angajamentul ferm al României de a contribui la consolidarea proiectului european, precum şi ataşamentul ţării noastre la principiile şi valorile pe care se bazează Uniunea. De asemenea, va arăta că Preşedinţia României a Consiliului UE va avea o abordare echilibrată şi obiectivă, în interesul Uniunii şi al statelor membre, care să contribuie la avansarea procesului de integrare europeană”, arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis se va întâlni şi cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu care va discuta despre agenda reuniunii informale a Consiliului European din 23 februarie, respectiv negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene post 2020 şi aspecte instituţionale.

La finalul vizitei la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu preşedintele grupului Partidul Popular European, Joseph Daul.

Reclame

GAULEITERUL NAZI,KLAUS WERNER JOHANNIS SI MESAJUL SAU CU OCAZIA ZILEI INTERNATIONALE A COMEMORARII VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI!

27 ian.

Imagini pentru IOHANNIS,POZE

 

Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a comemorării victimelor Holocaustului, în care afirmă că România continuă să lupte împotriva oricărei forme de antisemitism, rasism, xenofobie şi discriminare.

„Rugăciunileşigândurilenoastrecelemaiprofunde se îndreaptăcătrevictimeleHolocaustului. Româniacontinuăsălupteîmpotrivaoricărei forme de antisemitism, rasism, xenofobieşidiscriminare”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter. AGERPRES

SIMONA HALEP JOACA SI CAROLINE WOZNIACKI,JOACA ACUM FINALA AUSTRALIAN OPEN!

27 ian.

Simona Halep, locul 1 WTA, și Caroline Wozniacki, 2 WTA, joacă ACUM în finala Australian Open azi. Partida este liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Eurosport. Câștigătoarea meciului va fi de luni numărul 1 WTA și va obține primul titlu de Grand Slam din carieră.

Simona Halep – Caroline Wozniacki 6-7(2), 5-3

Game Halep, 5-3: Deși a acuzat probleme la coapsa stângă, Simona reușește break-ul. A închis game-ul cu o lovitură de senzație, de forehand, și va servi pentru câștigarea setului

Simona Halep – Caroline Wozniacki 6-7(2), 3-3

Game Halep 3-2: Simona Halep a câștigat game-ul, cu lejeritate. Totuși, Simona are probleme. A cerut intervenția fizioterapeutului. Medicul îi ia tensiunea Simonei, care acuză probleme din cauza căldurii

 


Game Wozniacki, 2-2:
Jocul continuă să fie echilibrat. Wozniacki a reușit să își câștige game-ul de serviciu, dar Halep a fost aproape, profitând de câteva erori neforțate 
Game Halep, 2-1:
Game dramatic câștigat de Simona Halep, după 11 minute. Simona a salvat patru mingi de break și a închis game-ul după o scurtă excelent executată

 


Game Wozniacki, 1-1:
Caroline egalează rapid, după un game bun și sigur. Jocul este echilibrat în acest debut de set și fiecare schimb este jucat la limită
Game Halep, 1-0:
Serviciu bun pentru Simona Halep. Jucătoarea noastră a început agresiv acest set, lovind foarte bine cu forehand-ul și controlând punctele

Începe setul doi. Simona Halep servește prima

 

 

SET CAROLINE WOZNIACKI, 6-7: Caroline a fost mai bună în acest tie-break. A lovit mai bine, a fost agresivă și Simona nu a putut să-i pună probleme. Desfășurarea primului set a fost ca în semifinala Wozniacki – Mertens. Atunci, daneza a servit pentru set la 5-4, dar Mertens a revenit. În tie-break, daneza și-a recăpătat încrederea și a închis setul la doi. Este a doua oară în acest turneu cand Halep pierde primul set, după partida din turul III cu Lauren Davis

 

Game Halep, 6-6: Setul se decide la tie-break. Simona a egalat scorul după un game jucat la sigur și în care a lovit excelent

 

 


Game Wozniacki, 5-6:
Caroline oprește seria game-urilor Simonei Halep. Face un game de serviciu foarte bun și a atacat pe fiecare punct


Game Halep, 5-5:
Simona Halep egalează scorul. A revenit incredibil în acest game, după ce și-a ridicat nivelul jocului. A fost mai agresivă și reușit să lovească decisiv

 


Break Halep, 4-5:
Simona câștigă pe serviciul lui Wozniacki pentru prima dată. A jucat excelent în acest game și a profitat de greșelile lui Caroline. Jucătoarea noastră va servi pentru a egala scorul
Game Halep, 3-5:
Simona Halep rămâne în set. A fost un game câștigat cu emoții, în care Simona a condus cu 30-0, dar a fost egalat. Pe final, Halep a fost mai bună și a închis game-ul

 


Game Wozniacki, 2-5:
Caroline este la un game de câștigarea setului. Game-ul a fost unul extrem de echilibrat, iar Wozniacki s-a apărat excelent. La 30-15, daneza a câștigat un punct uluitor, în care Halep a atacat foarte mult, dar fără să fie decisivă
Game Halep, 2-4:
Cel mai bun game făcut de Halep în acest set. Simona a atacat bine și a lovit excelent. Chiar dacă Wozniacki a alergat mult și a ajuns la multe mingi, Simona a reușit să câștige punctele

 

Game Wozniacki, 1-4: Simona greșește mult în acest debut de meci, făcând multe greșeli neforțate. Wozniacki se menține în controlul punctelor și domină schimburile
Game Halep, 1-3:
A fost primul game în care Halep a dominat schimburile. A servit excelent și a închis game-ul cu un backhand excelent. Fiecare punct se joacă la limită și este lung, asta avantajând-o pe Wozniacki
Game Wozniacki, 0-3:
Caroline joacă foarte bine! O domină pe Simona, lovește mereu decisiv și caută colțurile. În plus, Wozniacki se deplasează bine pe teren și atacă mult

 


Break Wozniacki, 0-2:
Daneza atacă în acest început de meci. Atacă și pune mereu presiune pe Simona, reușind să facă primul break al setului
Game Wozniacki, 0-1:
Caroline a început bine meciul. Și-a câștigat game-ul datorită unui serviciu foarte bun, cu mult efect. La 0-40, Halep a venit pentru prima dată la fileu, câștigând punctul

 

 

Începe finala Australian Open! Caroline Wozniacki servește prima

 

 

Simona Halep și Caroline Wozniacki au ajuns în ultimul act luptând și suferind. Au salvat mingi de meci, Halep chiar de două ori, cu Davis, și cu Kerber. În plus, Simona a purtat cu ea în aceste aproape două săptămâni și durerea fizică, una cauzată de accidentarea la gleznă din primul meci disputat la Melbourne contra lui Destanee Aiava.

 

Miză dublă

Halep și Wozniacki au ajuns pe prima treaptă a clasamentului mondial, Caroline în octombrie 2010, Simona tot în octombrie, dar anul trecut, ea ocupând și în acest moment poziția de vârf. Ambele au deja în spate experiența complexă a câte două finale majore jucate și pierdute.

De fiecare dată în același loc, românca la Roland Garros, daneza la US Open. De data aceasta e un loc nou, o provocare diferită și, inevitabil, pentru una dintre ele ceva se va schimba esențial.

Simona Halep la Australian Open 2018

11 h 31 de minutea petrecut pe teren la această ediție de Australian Open

11-0este raportul dintre victorii și înfrângeri în acest sezon

155 de lovituridirect câștigătoare a reușit la această ediție 

Caroline Wozniacki la Australian Open 2018

drum wozniacki

9h 59 de minutea petrecut pe teren la această ediție de Australian Open

10-1este raportul dintre victorii și înfrângeri în acest sezon

131 de lovituridirect câștigătoare a reușit la această ediție 

POLONIA REPLICA TAIOASA PENTRU MAFIA CARE CONDUCE UNIUNEA EUROPEANA!

27 ian.

Nu poate exista vreo negociere cu puteri care ani de zile au tratat Polonia ca pe averea lor personală.

Polonia nu va face nicio concesie în disputa sa cu Uniunea Europeană în legătură cu reformele controversate din sistemul judecătoresc, a anunțat Jaroslaw Kaczynski, liderul Partidului Lege și Justiție (PiS), formațiunea aflată la guvernare la Varșovia.
„Programul de schimbări profunde din țara noastră nu va fi încetinit, dimpotrivă – nu poate exista vreo negociere despre ajungerea la un acord cu puteri care ani de zile au tratat Polonia ca pe averea lor personală”, a declarat Kaczynski pentru cotidianul Gazeta Polska Codziennie.
În luna decembrie, Polonia a devenit primul stat membru al UE împotriva căruia este lansată procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană susținând că reforma justiției inițiată de Varșovia încalcă statul de drept și celelalte valori democratice europene, scrie Agerpres.
Săptămâna trecută, noul ministru de externe polonez Jacek Czaputowicz a spus că în procedurile contra Poloniei trebuie să fie implicată Curtea de Justiție a UE (CJUE) în calitate de „singură instituție care este îndreptățită” să decidă dacă legislația și standardele Uniunii Europene sunt respectate.
Kaczynski a precizat însă că remarcile lui Czaputowicz nu au fost exacte. „Nu există, desigur, nicio modalitate prin care Polonia să se supună unei decizii a Curții de Justiție (a UE) cu privire la reformele sistemului judecătoresc. Aceasta este competența noastră noastră internă garantată de legislația UE”, a accentuat liderul PiS.

PREMIERUL DESEMNAT,VIORICA DANCILA A PREZENTAT LISTA NOULUI GUVERN.CINE SUNT NOII MINISTRI!

27 ian.

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a prezentat la sediul PSD, lista viitorului Cabinet, unde vor fi patru vicepremieri.
Viorica Dăncilă s-a limitat la a prezenta lista cabinetului pe care îl va conduce, spunând că va face declarații de presă luni, după învestitură.
Lista noului guvern:
Paul Stănescu – ministrul Dezvoltării Regionale și vicepremier
Grațiela Gavrilescu – ministrul Mediului și vicepremier
Viorel Ștefan – vicepremier
Ana Birchall – vicepremier
Carmen Dan – ministrul Afacerilor Interne
Teodor Meleșcanu – ministrul Afacerilor externe
Mihai Fifor – ministrul Apărării Naționale
Eugen Teodorovici – ministrul de Finanțe
Tudorel Toader – ministrul Justiției
Petre Daea – ministrul Agriculturii
Valentin Popa – ministrul Educației
Lia Olguța Vasilescu – ministrul Muncii
Dănuț Andrușca – ministrul Economiei
Anton Anton – ministrul Energiei
Lucian Șova – ministrul Transporturilor
Rovana Plumb – ministru pentru Fondurile Europene
Radu Oprea – ministrul pentru Mediul de Afaceri
Sorina Pintea – ministrul Sănătății
George Ivașcu – ministrul Culturii
Ioan Deneș – ministrul Apelor și Pădurilor
Nicolae Burnete – ministrul Cercetării
Bogdan Cojocaru – ministrul Comunicațiilor
Ioana Bran – ministrul Tineretului și Sportului
Bogdan Trif – ministrul Turismului
Natalia Intotero – ministrul pentru Românii de Pretutindeni
Victor Negrescu – ministrul Afacerilor Europene
Viorel Ilie – ministrul pentru Relația cu Parlamentul

RADU TUDOR ESTI IDIOT.RAZBOIUL IDEOLOGIC DINTRE MAGNATUL GEORGE SOROS SI PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP SI-A CONSUMAT UN NOU EPISOD LA DAVOS!

27 ian.

Imagini pentru SOROS,DONALD TRUMP,POZE
Războiul ideologic dintre George Soros și Donald Trump și-a consumat un nou episod la Davos. Magnatul de origine evreiască a spus că președintele american Donald Trump riscă să determine izbucnirea unui război nuclear împotriva Coreei de Nord și că administrația lui este un pericol pentru întreaga lume.
„Consider că administrația Trump reprezintă un pericol pentru întreaga lume”, a spus miliardarul american. „Însă, consider că acesta este un fenomen temporar care va dispărea în 2020 sau chiar mai devreme”, a adăugat Soros, precizând că se așteaptă la un mare succes al democraților la alegerile din 2018.
Soros, președinte al Soros Fund Management, în vârstă de 87 de ani, a spus că Fundația pentru o Societate Deschisă cheltuiește peste o jumătate din buget „mai aproape de casă” în schimbul lumii în curs de dezvoltare, într-un efort care are scopul de a proteja democrația.
Deși a spus că puterea instituțiilor îl vor împiedica pe Trump să aibă succes, Soros consideră că războiul nuclear și schimbările climatice reprezintă amenințări mai mari la adresa civilizației.
„SUA trebuie să accepte Coreea de Nord drept o putere nucleară și apoi să coopereze și să negocieze cu China pentru a stabili o alianță mai bine echipată pentru a confrunta națiunea. Comentariile sale vin în contextul intensificării tensiunilor comerciale dintre cele două mari economii ale lumii”, a spus Soros.
Vorbind la Forumul Economic Mondial, Soros s-a referit și la Facebook și Google, comparându-le cu companii de jocuri de noroc care încurajează dependența în rândul utilizatorilor. El a adăugat că Facebook va rămâne fără oameni pe care să îi „convertească” în mai puțin de trei ani.
Soros a criticat organizațiile de social media pentru că exploatează datele pe care le controlează și le-a numit „un pericol” pentru societate care necesită o supraveghere mai atentă.
„Faptul că sunt distribuitori la limita monopolului îi transformă în utilități publice și ar trebui să li se impună reguli mai stricte, cu scopul de a apăra competiția, inovarea și accesul universal echitabil și deschis”, a spus George Soros.

TRAIAN BASESCU – SEF DE RETEA PLATIT DE SECURITATE!

27 ian.

Problema relațiilor de colaborare cu Securitatea ale fostului președinte Traian Băsescu a fost întoarsă, ani la rând, pe absolut toate fețele. Nici nu ar fi avut cum să fie altfel: înaltele funcții pe care el le-a deținut în vremea regimului comunist făceau obligatorie o asemenea relație. Relație pe care documentele din arhiva CNSAS au demonstrat-o din plin.

Relațiile de colaborare cu Securitatea ale fostului președinte au început, conform informațiilor conținute în Dosarul personal nr. 3990/09.11.1973, încă de pe vremea în care acesta era student al Institutului de Marină din Constanța. În ciuda „precocității“ acestei colaborări, ori de câte ori a fost întrebat despre ea, Traian Băsescu a explicat-o folosind cam aceleași argumente:

– a susținut că toţi studenţii la Marină au fost obligaţi să colaboreze cu ofiţerii de Contrainformaţii Militare (Direcţia a IV-a a Securităţii). Documentele de arhivă demonstrează însă că studentul Traian Băsescu nu a fost doar „prelucrat informativ“ de către  ofiţerii de Securitate. Iar asta, pentru că el a fost recrutat de Securitate în calitate de „colaborator“, activitate consemnată în dosarul susmenționat;

– a afirmat că, fiind comandant de navă, a fost nevoit să colaboreze cu Securitatea pentru că „înainte de 1989 toţi comandanţii de navă aveau relaţii instituţionale cu Securitatea“. Probabil că această afirmație ar conține o doză de adevăr care nu mai are prea multă relevanță, dacă ținem cont de faptul că el a fost recrutat de Securitate încă de pe vremea în care avea 22 de ani şi era student la Marină;

– ori de câte ori s-a vorbit despre colaborarea sa cu Securitatea, Traian Băsescu a afirmat că acea colaborare s-a concentrat doar asupra unor probleme de natură tehnică.

CNSAS zice că nu

În toamna anului 2006, Colegiul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) a emis Decizia nr. 310/26.09.2006, în care se menționa că Traian Băsescu „nu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică“. Decizia a fost atunci motivată astfel „întrucât Colegiul nu a primit nicio notă informativă semnată“ de către fostul președinte. Această decizie de necolaborare a fost dată în ciuda faptului că numele lui Traian Băsescu se regăsea într-o serie de documente specifice, de la „Registrul inventar – arhivă a fondului reţea Constanţa“, în care se află toţi colaboratorii Securităţii din judeţul Constanţa, la „Registrul Jurnal pentru reţea informativă al UM 02150 Mangalia“, în care se regăsesc toţi colaboratorii Securităţii de la Institutul de Marină, precum și „Procesul-verbal de distrugere a dosarului nr. 3990/1973“, dosarul de colaborator al Securităţii al lui Traian Băsescu.

Acțiunea „Partenerul“

Alte documente provenite din arhiva Securității dovedesc faptul că, într-adevăr, Traian Băsescu nu a fost un simplu „turnător“. Nu, era cu mult mai mult: în tinerețe a fost „șef de rețea“ şi se ocupa cu lucruri cu mult mai serioase. Un document, pe al cărui antet se menționează „Ministerul de Interne, departamentul Securității statului, UM 0544“, înregistrat sub numărul 3340/1984“ și clasificat „Strict Secret“, demonstrează faptul că, în tinerețea lui, fostul președinte a avut relații direct la vârful Securității.

Cu cât a fost subvenționată rețeaua lui Băsescu

Semnat de generalul Aristotel Stamatoiu și adresat „Tovarășului adjunct al ministrului, general-colonel Iulian Vlad“, documentul specifică în mod clar: „Dirijarea rețelei informative din Port Constanța privind problemele profesionale cu caracter specific muncii operative, în baza ordinului dvs., nr. S/00811779 din 9.06.84, a fost aplicată în conformitate cu desfășurătorul acțiunii «Partenerul». Prin organul operativ mr. Dumitru Nicușor s-au dispus toate măsurile privind acțiunile politice care să reflecte poziția marinarilor față de evenimentul de prim ordin Congresul al XIII-lea al PCR. Materialele specifice de propagandă pentru orientarea opiniilor și atragerea simpatiilor s-a realizat prin legătura directă Băsescu Traian. Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă pe deplin adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1.500 (una mie cinci sute) dolari USA pentru subvenționarea rețelei în cadrul noilor deziderate. Secretar de stat general-locotenent Aristotel Stamatoiu“.

În spatele UM 0544: „Centrul de Informații Externe“ (CIE)

Acum, nimeni nu mai știe prea clar în ce consta concret acțiunea „Partenerul“. La fel cum niciodată Traian Băsescu nu a explicat în ce constau „problemele profesionale cu caracter specific muncii operative“ în care a fost implicat în cursul anului 1984. Ceea ce știm totuși este faptul că în spatele indicativului militar UM 0544 se ascundea „Centrul de Informații Externe“ (CIE), echivalentul actualului SIE. De asemenea, mai știm că între anii 1981 și 1987 Traian Băsescu a fost căpitan de cursă lungă și s-a aflat, rând pe rând, comandant al navelor „Argeş“, „Crişana“ și „Biruinţa“. Pentru fapte și legături cu mult mai puțin evidente și importante, foarte mulți oameni au primit decizii de colaborare cu Securitatea. Mult mai norocos, Traian Băsescu a primit două mandate prezidențiale.

%d blogeri au apreciat asta: