MONICA NICULESCU A INVINS-O PE MARIA SARAPOVA!

13 feb.

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a declarat, după ce a învins-o în primul tur la Doha pe Maria Șarapova, că pentru ea cheia victoriei a fost să înţeleagă jocul pe care îl face sportiva rusă.

„La început am stat în spatele liniei de fund şi doar m-am apărat. La un moment dat cred că serviciul meu a devenit mai bun; am reuşit câţiva ‘winners’ şi am avansat şi am renunţat la jocul defensiv din primul set. Cheia a fost când am putut înţelege jocul ei şi ce face ea, pentru că eu nu am ritm deloc şi cred că nici ea nu a reuşit să aibă ritm din cauză că eu joc ciudat. Am avansat cu slice-ul, am jucat mai lung şi sunt fericită că am mers mai departe. Nu e uşor să învingi astfel de jucătoare în trei seturi; când a fost 3-3, ele joacă din ce în ce mai bine, aşa că sunt bucuroasă că am reuşit să câştig”, a declarat Niculescu, citată de site-ul WTA.

Site-ul WTA precizează că Niculescu este ‘cunoscută pentru slice-uri care sfidează imaginaţia, iar în meciul cu Şarapova, câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3, a reuşit o serie de lovituri ”incredibile”.

„Îmi place cum joc, îmi place să fiu unică şi cred ‘slice forehand’ este o armă, iar când mă simt bine pe teren, când joc relaxată, pot fi bună şi periculoasă”, a apreciat Niculescu.

Jucătoarea româncă, venită din calificări la Doha, a câștigat acest meci după ce a fost condusă cu un set.

”Mă gândeam în timpul meciului că este o jucătoare extraordinară, iar când a reuşit acea lovitură care îi iese foarte bine (slice forehand), fiind primul meu meci contra ei, nu ştiam la ce să mă aştept. Când am văzut că poate reuşi şi astfel de lovituri am înţeles de ce a fost numărul unu mondial şi de ce a câştigat atâtea titluri de Mare Şlem. Nu e uşor, uneori mingea a fost foarte joasă şi tot a reuşit winners. Antrenorul meu mi-a spus că am intrat în mintea ei, dar eu mă gândeam, da, acum ştiu de ce e aşa bună”, a mai spus Niculescu.

„Cred că am jucat bine în calificări şi mă simţeam în formă, dar când am văzut tragerea la sorţi nu am fost prea fericită, tocmai pentru că mă gândeam că joc bine. Însă, cred că am crescut de la meci la meci, iar în seturile doi şi trei am înţeles un pic din jocul ei”, a adăugat românca.

Foto: ProSport

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: