PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS ,DEVENIT ADVOCATUL LUI KOVESI SI A STATULUI PARALEL DE CARE BENEFICIAZA !

16 feb.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu vede, „momentan”, motive pentru revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Revocarea constat că este o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu şi pe care le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă domnul ministru va veni extrem, extrem de bine documentat dacă ar solicita aşa ceva.

Acum, nu cunosc motive de revocare. (…) M-ar surprinde, ca aşa, cvasi peste noapte, să apară motive serioase şi bine fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare”, a declarat preşedintele la Cotroceni.

Iohannis și-a început declarația prin a spune că „nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea” acestei instituţii, afirmând că această încercare „jalnică şi neconvingătoare” îi confirmă că DNA face „o treabă foarte bună”.

 „Avem oare a câta oară un scandal în spaţiul public. (…) Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte – nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discretizete DNA şi conducerea acestei direcţii. După părerea mea această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet – după părerea mea DNA şi conducerea DNA fac o treaba foarte bună, iar acest atac, această încercare de atac din partea unor penali este de natură să îmi confirme că DNA-ul face treabă bună”, a declarat șeful statului.

În ce-l privește pe Tudorel Toader, Iohannis a spus că nu i s-a părut că se fac presiuni politice asupra ministrului Justiţiei, în ceea ce priveşte analiza activităţii DNA, afirmând că Tudorel Toader este „un profesionist reunit” şi va avea o poziţie „fundamentată juridic”.

„(…)Nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiţiei. (…) Este un profesionist renumit şi cu siguranţă poziţia cu care va ieşi, atunci când va ieşi, va fi una fundamentată juridic”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, solicitat să precizeze dacă este de părere că analiza activităţii DNA va fi făcută fără presiuni politice.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că va avea în zilele următoare o discuţie cu ministrul Justiţiei.

„Cu domnul ministru al Justiţiei voi avea în zilele următoare o discuţie. Dacă va fi nevoie voi avea o discuţie şi cu doamna Kovesi. Şi dacă tot va mai fi nevoie este posibil să avem o discuţie şi în trei”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai anunțat, joi seară, ca a avut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă și cu președintele PSD Liviu Dragnea, unul dintre subiectele discutate fiind și despre justiție.

Președintele a spus că premierul Dăncilă i-a relatat că ministrul Justiției Tudorel Toader are „mână liberă” în ceea ce privește o decizie referitoare la procurorul-șef al DNA Laura Kovesi.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: