MINISTRUL JUSTITIEI TUDOREL TOADER INTALNIRE CU DELEGATIA GRECO!

24 feb.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a postat, sâmbătă, pe Facebook, un comunicat de presă prin care anunță că s-a întâlnit miercuri cu echipa de experți-raportori ai Grupului de State împotriva Corupției (GRECO), discuțiile vizând modificările aduse legilor justiției.

„În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției, a avut o întrevedere cu echipa de experți – raportori ai Grupului de State împotriva Corupției (GRECO). Întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a implicațiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Justiției.

Conform ministerului, pe aceeaşi temă, echipa GRECO a avut întâlniri şi cu alți interlocutori din mediul guvernamental, legislativ, judiciar și al organizațiilor non-guvernamentale.

Delegația Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO), care a vizitat România în perioada 21-22 februarie, a subliniat că magistrații responsabili cu instrumentarea și judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţă, inclusiv în cazul mecanismelor disciplinare.

„Delegaţia GRECO subliniază că cei responsabili cu anchetarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor de corupţie ar trebui să beneficieze de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor lor şi să nu fie supuşi unor influenţe nepotrivite. Acest lucru se aplică şi în cazul mecanismelor disciplinare, în timp ce judecătorii şi procurorii trebuie să respecte cele mai înalte standarde de integritate”, se afirmă într-un comunicat emis de instituția din cadrul Consiliului Europei.

„Echipa GRECO subliniază că este important ca toate instituţiile statului să conlucreze şi să se respecte reciproc, în conformitate cu principiile separaţiei puterilor, ale independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar şi ale egalităţii în faţa legii.”, mai notează instituția.

Concomitent delegaţia GRECO a „invitat din nou autorităţile să ia în considerarea opțiunea de a solicita opinia Comisiei de la Veneţia în legătură cu pachetul de legi privind reforma justiţiei”.

Delegaţia urmează să pregătească un raport, cu recomandări specifice, care va fi discutat la următoarea reuniune plenară a GRECO.

Într-un raport adoptat în decembrie 2017, GRECO a determinat că performanțele curente ale României în ceea ce privește implementarea recomandărilor sale în domeniul prevenirii corupției în rândul membrilor Parlamentului, judecătorilor și procurorilor sunt „în general nesatisfăcătoare”.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: