GAULEITERUL NAZI,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS CONFORM CONSTITUTIEI SI A DECIZIEI CCR,TREBUIE SA O REVOCE AUTOMAT PE LAURA CODRUTA KOVESI!

27 feb.

Mărturisesc că mă prinsese şi pe mine ideea că Preşedintele ar fi obligat de lege s-o revoce pe Laura Codruţa Kovesi la simpla propunere a ministrului Justiţiei. Din păcate, analiza temeinică a textelor de lege arată că acestea sînt atît de ambigui, construite atît de prost, încît fiecare poate să înţeleagă ce vrea din conţinutul lor.

Veţi vedea însă că ministrul Tudorel Toader ştia aceste lucruri şi i-a întins preşedintelui o „capcană” extrem de interesantă despre care vom vorbi în finalul articolului. Cine vrea să înţeleagă ceva, ca de obicei, trebuie să aibă şi puţină răbdare.

Teoria lansată de colegii de la „Lumea justiţiei” este seducătoare şi are acoperire în Legea 303/2004, însă apar cîteva probleme care o aruncă în aer. Înainte de a le analiza la rece, să vedem care este conţinutul art. 54, al. 4 din Legea 303/2004:

Deci, pentru ca teoria celor de la „Lumea justiţiei” să fie valabilă, ar fi fost nevoie de un text limpede, clar, fără echivoc, ceea ce nu este cazul, căci:

– 1. În locul expresiei „revocarea se face” ar fi trebuit să fie expresia „ia act”, care are un înţeles juridic clar, cunoscut de oamenii de specialitate. Diferenţa dintre cele două expresii este majoră, căci, dacă prima îi permite preşedintelui să facă un lucru, ceea ce presupune că depinde de el dacă va face sau nu acel lucru, cea de-a doua este expresia unei notificări ce nu depinde de opinia preşedintelui! Legiuitorul din 2004 nu a vrut însă să folosească un termen juridic („să ia act”), ci să-i lase preşedintelui chiar decizia!

Concluzie la punctul 1: aşa cum este formulat art. 54, al. 4, legiuitorul a lăsat cu bună ştiinţă ambiguitatea pentru ca interpretarea ce se va da să fie în funcţie de interesul de la un moment dat al celui aflat la Cotroceni!

– 2. Procurorii funcţionează într-o structură ierarhică, în vîrful acestei ierarhii fiind, conform Constituţiei, ministrul Justiţiei (art. 132, al. 1: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”).

Drept urmare, este absurdă formularea „la grămadă” a art. 54 din Legea 303/2001, în care se vorbeşte despre „Revocarea din funcţiile de conducere a procurorilor”, ceea ce face praf autoritatea ierarhică a ministrului Justiţiei, căci, aşa cum e formulat acest articol, revocarea poate fi propusă de ministrul Justiţiei, de Procurorul general sau de – atenţie! – de „procurorul general al al Parchetului Naţional Anticorupţie”! Or, după cum se ştie, funcţia de „procuror general al al Parchetului Naţional Anticorupţie” nu există căci PNA nu mai există, fiind acum o „direcţie” în cadrul Parchetului general: „Direcţia Naţională Anticorupţie” (DNA)! În această situaţie, ar fi trebuit să dispară din conţinutul articolului 54, al. 4 formularea referitoare la „procurorul general al al Parchetului Naţional Anticorupţie”, ceea ce nu s-a întîmplat!

În mod normal, respectînd şi principiul ierarhiei, textul trebuia să fie clar: ministrul Justiţiei propune revocarea tuturor celor aflaţi ierarhic sub el, şi tot aşa, cu subalternii lor, Procurorul general sau şefii de direcţii. În nici un caz, Procurorul general nu poate să treacă peste decizia ministrului Justiţiei şi nici şefii de direcţii peste decizia Procurului general, căci atunci ierarhia îşi pierde conţinutul!

Cu alte cuvinte, preşedintele României, care nu are nici un rol în structura ierarhică a parchetelor, nu ar trebui să treacă peste propunerea ministrului Justiţiei, dar dacă legiuitorul spune că el „va face revocarea”, doar Curtea Constituţională ar putea da interpretarea corectă, altfel vor exista două puncte de vedere, ambele acoperite de textul de lege!

Concluzie la punctul 2: Conform Constituţiei, în vîrful ierarhiei procurorilor este ministrul Justiţiei, dar, cu toate acestea, legea îi dă dreptul Preşedintelui să hotărască peste decizia acestuia! În mod normal, dacă ministrul Justiţiei, după ce a luat avizele necesare, propune revocarea unui procuror de sub autoritatea sa, Preşedintele trebuie să ia act şi să se conformeze, aşa cum face la numire! Ambiguitatea este şi în acest caz voinţa legiuitorului, care a vrut să-i dea preşedintelui încă un semn de Putere!

– 3. Există în Legea 303/2004 şi art. 55. al. 4 care ar justifica teoria potrivit căreia cel care este şeful cel mai înalt ierarhic al unui procuror propune revocarea din funcţia a subalternilor săi: „Revocarea din funcţiile de conducere a procurorilor numiţi potrivit alin. (1) se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător”. Este vorba despre funcţiile de conducere din parchete, altele decît cele ale Procurorului general, şefului DIICOT şi şeful DNA.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a avut grijă ca doar funcţiile cheie din conducerea parchetelor să stea la mîna Preşedintelui, acestea fiind, probabil, de maxim interes pentru exercitarea unei puteri cu totul nejustificate acordate preşedintelui, peste decizia CSM şi a ministrului Justiţiei!

Concluzie la punctul 3: La vremea cînd Legea 303/2004 intra în vigoare, Adrian Năstase avea cele mai mari şanse de a deveni preşedintele României, motiv pentru care PNA (actualul DNA), creat deci de PSD, trebuia să rămînă sub controlul acestui partid, mai exact al viitorului preşedinte estimat! Alegerile au fost însă cîştigate de Traian Băsescu, care a preluat imediat oportunitatea pe care i-au oferit-o Adrian Năstase şi PSD, numind imediat în cele trei funcţii cheie din parchete, cu ajutorul Monicăi Macovei, oameni loiali care i-au oferit pe tavă aceste instituţii de forţă, pe care le-a folosit în interesul său! Chiar împotriva lui Adrian Năstatse, creatorul acestei legi strîmbe 303/2004. Ba, mai mult chiar, acestea au intrat din 2015 pe mîna lui Klaus Iohannis, care, după cum vedem, vrea să facă acelaşi lucru cu deţinătorii actuali ai funcţiilor de conducere din parchete!

Punînd cap la cap aceste observaţii, constatăm că, deşi logica elementară spune că Ministerul Public (minister aberant, căci şeful acestuia nu are rang de ministru, ci este subordonat unui ministru!) este organizat pe o structură ierarhică, în vîrful căreia se află ministrul Justiţiei, deciziile de revocare aparţin Preşedintelui României, nici măcar CSM, care are doar un rol consultativ!

Aşa a vrut la acea vreme legiuitorul care a iniţiat Legea 303/2004, crezînd că-i va conferi o Putere uriaşă, şi nimeni pînă acum nu a catadicsit să modifice aceste legi pentru a deveni coerente, sperînd că acela care va deţine funcţia de Preşedinte va fi „de-al lor”!

Aşadar, deşi logica spune că ministrul Justiţiei ar trebui să decidă revocarea şefei DNA, legea oferă Preşedintelui această oportunitate de a avea ultimul cuvînt! Desigur, CCR ar putea să intervină, însă nu trebuie uitat că judecătorii CCR nu pot schimba intenţia legiuitorului pe bază de logică! Şi am văzut care a fost intenţia legiuitorului din 2004.

Spuneam la începutul articolului că Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, profesionist al dreptului, ştia foarte bine că legea îi pune decizia de revocare a Codruţei Kovesi pe masa Preşedintelui şi i-a întins acestuia o imensă capcană! Acesta este motivul pentru care, în locul comunicării simple („am decis revocarea din funcţia a şefei DNA”), aşa cum au dorit mulţi, a ales să întocmească şi să prezinte public un amplu Raport cu 20 de capete de acuzare care să arate că Laura Codruţa Kovesi nu trebuie să mai rămînă în fruntea DNA!

De ce spunem că este vorba despre o capcană? Foarte simplu. Pentru că acum Klaus Iohannis nu poate să mai spună simplu: „Nu sînt de acord!”, cum ar fi făcut dacă Toader ar fi apelat la varianta scurtă a revocării, ci va trebui să justifice punct cu punct toate cele 20 de capete de acuzare, altfel va cădea în capcana lui Toader, lăsînd să planeze ideea că nu are argumente pentru decizia de păstrarea lui Kovesi în funcţie, ci doar răspunde presiunilor externe sau propriilor interese!

Acesta este şi motivul pentru care nu sînt absolut de acord cu colegul Sorin Avram care titra: „Tudorel Toader, o catastrofă”, ci, din contră, cred că a dovedit profesionalism, punîndu-l pe preşedinte nu să-i contrazică doar decizia, ci să justifice în 20 de puncte o eventuală contra-decizie!

#Rezist foloseşte un limbaj minimal în favoarea Codruţei Kovesi oglindeşte capacitatea lor de a înţelege un text de lege şi chiar opţiunile unei părţi a populaţiei, însă Raportul lui Toader, aşa lung şi complicat cum pare unora, este semnul profesionalismului! Ca termen de comparaţie, imaginaţi-vă cum ar suna o Sentinţă de condamnare a unui inculpat fără acea Motivare lungă şi tehnică, uneori redactată pe sute de pagini pentru a fi credibilă!

Cu alte cuvinte, Raportul lui Toader nu este nicidecum o catastrofă, ci o capcană întinsă Preşedintelui, din care nu-i va fi uşor să-şi smulgă picioarele! Vorba Anicăi din „Scara mîței” a lui Alecsandri: „Vere Ghiță, te-ai prins singur în capcană!

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: