MOTIVAREA DECIZIEI CCR nr.45/30.01.2018 IL OBLIGA PE GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS SA IA ACT DE REVOCAREA DIN FUNCTIA DE PROCUROR SEF DNA AL PENALEI LULUTZEI KOVESI !

28 feb.

Imagini pentru KOVESI,TOADER,IOHANNIS,POZE

Chiar în timpul şedinţei de la CSM, în care se discuta despre propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de şefă a DNA, Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat motivarea Deciziei dată încă din 30 ianuarie 2018, care răstoarnă complet victoria pe care Kovesi a crezut că a obţinut-o prin votul procurorilor din secţia de procurori a CSM!

 

Este vorba despre Decizia CCR nr. 45/30.01.2018 în care, printre altele, se pronunţă în speţa numirii şefilor din Parchete, avînd, în mod firesc, efect şi asupra revocării acestora!

După cum veţi vedea, interpretarea pe care o dă CCR în materia numirii şefilor din Parchet este o adevărată lovitură de teatru, căci avem acum o decizie pe care Preşedintele României este obligat s-o respecte! De data aceasta, interpretarea Legii 303/2004, în special a art. 54, nu mai este la îndemîna fiecărei autorităţi, cum era pînă acum, ci strict în lumina acestei decizii a CCR. Iată ce scrie CCR la punctul 165 din Decizia 45/30.01.2018:

165. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ale art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constată că potrivit art.132 alin.(2) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Având în vedere caracterul bicefal al autorităţii executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul şi Preşedintele să conlucreze. Rolul central în această ecuaţie îl are, însă, ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete. Preşedintele României nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire, menţinând un veto prezidenţial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituţional al ministrului justiţiei în raport cu procurorii, Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art.94 lit.c) din Constituţie. În consecinţă, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie”.

Pentru conformitate, publicăm şi un print screen al documentului publicat ieri pe site-ul CCR:

Aparent, nu este nimic nou în această decizie, ştiindu-se că preşedintele are dreptul legal de a respinge o singură dată propunerea ministrului Justiţiei, cea de-a doua propunere a acestuia fiind în mod obligatoriu acceptată. Totuşi, nu e chiar aşa!

Cititorii noştri îşi amintesc, desigur, că acum cîteva zile am publicat un articol în care spuneam din capul locului că, aşa cum este formularea actuală a textului Legii 303/2004, Preşedintele României nu este obligat să accepte revocarea şefei DNA. Făceam însă această observaţie sub rezerva unei eventuale decizii a CCR care să lămurească textul art. 54. al. 4 din Legea 303/2004. Iată ce scriam în acel articol: „Cu alte cuvinte, preşedintele României, care nu are nici un rol în structura ierarhică a parchetelor, nu ar trebui să treacă peste propunerea ministrului Justiţiei, dar dacă legiuitorul spune că el „va face revocarea”, doar Curtea Constituţională ar putea da interpretarea corectă, altfel vor exista două puncte de vedere, ambele acoperite de textul de lege!

Or, exact acest lucru îl face CCR cu privire la decizia 45/2018, publicată ieri. Dă o interpretare acestui articol, precizînd clar că Preşedintele nu are nici un rol constituţional care să limiteze autoritatea ministrului Justiţiei, subliniind că Preşedintelui i se conferă doar rolul îndeplinirii actului solemn al numirii!

Susţinătorii Laurei Codruţa Kovesi ar putea spune: „Bine, bine, dar decizia CCR se referă la numirea şefilor din Parchete şi vizează legea modificată care nu este încă în vigoare”!

Aşa este, nici noi nu spunem altceva. Însă această Decizie nr. 45/2018 a CCR deschide larg uşa către o eventuală sesizare la CCR în cazul în care Klaus Iohannis nu va accepta propunerea lui Tudorel Toader de revocare a Codruţei Kovesi din funcţia de şefă a DNA, ceea ce, pînă acum, părea imposibil de realizat!

Or, dacă în Decizia de mai sus CCR a dat această interpretare textului privind numirile în funcţiile de conducere ale Parchetelor, este limpede că, în cazul în care acum va fi sesizată, nu poate decît să-şi menţină interpretarea pe care am prezentat-o mai sus, adică:

– Rolul central în ecuaţia numirilor îl are ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete. Pe cale de consecinţă, şi în cazul revocării rolul central îl are tot ministrul Justiţiei, lucru ce rezultă tot din art. 132, al. 1 al Constituţiei României: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.

– Dacă, la numirea şefilor Parchetelor, CCR spune acum că Preşedintele României nu are nici o atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în materia numirilor, în mod logic, va spune absolut acelaşi lucru şi în materia revocării, pe principiul cunoscut sub numele „similaritate”!

– CCR a subliniat rolul acelei prevederi din Legea 303/2004, potrivit căreia Preşedintele are dreptul la numirea procurorilor să refuze o singură dată propunerea ministrului Justiţiei: pentru a sublinia caracterul bicefal al autorităţii executive, reprezentată de Guvern şi Preşedinte. Dar, în ceea ce priveşte autoritatea ministrului Justiţiei faţă de procurori, CCR subliniază că Preşedintele ţării are atribuţia de numire doar ca act de solemnitate, el neputînd face nici o propunere, nici prima oară, nici a doua oară, acest atribut fiind doar al ministrului Justiţiei.

Prin urmare, în cazul unei sesizări la CCR, dacă Preşedintele refuză revocarea Codruţei Kovesi, Curtea nu are decît să-şi păstreze actuala interpretare a Legii 303/2004 şi, în consecinţă, va constata că:

– Ministrul Justiţiei este în vîrful ierarhiei procurorilor, aşa cum stipulează art. 132, al. 1 din Constituţie.

– Rolul central în materia revocării nu are cum să aparţină altuia decît tot ministrului Justiţiei, aşa cum precizează CCR în materia numirii şefilor de Parchete.

– Dacă la numire Preşedintele are rolul de a îndeplini solemnitatea procedurii, în mod firesc, logic, nu poate dobîndi alt rol la revocare, căci decizia revocării este tot expresia autorităţii pe care Constituţia i-o conferă ministrului Justiţiei.

Pentru cei care nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă acest raţionament, dau un exemplu foarte cunoscut. Şi numirea Guvernului se face de către Preşedintele României, însă tot ca act solemn, prevăzut de Constituţie, în care fiecare ministru depune jurămîntul în faţa acestuia! Însă Preşedintele nu are drept de veto pentru hotărîrea Parlamentului care a validat prin vot încrederea în tot cabinetul de miniştri, chiar dacă desemnarea Premierului i-a aparţinut! Oricît de mult i-ar displace vreunul dintre miniştri, nu are nici o posibilitatea de a-l refuza! Şi pentru că Parlamentul are la învestire „rolul central”, şi la demiterea Guvernului tot Parlamentul are ultimul cuvînt, chiar dacă desemnarea Premierului a făcut-o Preşedintele! Mai mult, chiar, pentru a întări acest lucru, Constituţia prevede la art. 107, al. 2 că: „Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru”.

Pe cale de consecinţă, acum, cînd avem această Decizie CCR nr. 45/30.01.2018, datele problemei se schimbă radical! De data aceasta avem deja o interpretare a CCR care defineşte mult mai clar rolul ministrului Justiţiei şi al Preşedintelui în raport cu procurorii, în care rolul central îl are ministrul.

Cei care credeau că, avînd în vedere ambiguitatea art. 54, al. 4 din Legea 303/2004, totul se va opri la decizia Preşedintelui (între ei mă aflu şi eu), trebuie să fie acum mai optimişti, căci Decizia 45/2018 face posibilă o altă interpretare, mult mai clară, deja exprimată, care va fi, desigur, un precedent pentru toate deciziile ce vor urma!

Mai mult ca sigur, specialiştii în drept constituţional de la Cotroceni îl vor avertiza pe Preşedinte asupra riscului ca, în cazul refuzului de a accepta revocarea Codruţei Kovesi, să se trezească în faţa CCR care să-l oblige s-o revoce pe actuala şefă a DNA! Ceea ce pare acum foarte posibil. Consecinţele electorale ale unei asemenea înfrîngeri ar fi, în acest caz, catastrofale, ceea ce, în mod sigur, Klaus Iohannis nu-şi doreşte.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: