Arhiva | martie, 2018

JOHANNIS SI-A SEMNAT DEMISIA,DOAR CA EL NU STIE INCA!

31 mart.

Situația politică din România s-a schimbat foarte mult în ultimii trei ani pentru că actorii politici s-au schimbat. Câștigarea alegerilor de către Iohannis a părut, în prima fază, un nou început cu eliminarea treptată a vechillor reprezentanți ai regimului Băsescu. PDL a dispărut, odată cu el s-a retras și echipa de șoc Videanu-Berceanu-Blaga, pentru Elena Udrea au început problemele penale, au urmat Gabriel Oprea, Victor Ponta, Onțanu și Piedone.

Apoi Iohannis a devenit ”președinte jucător” și și-a pus ”guvernul său”, care a fost o adunătură de securiști pe filiera SIE – Bruxelles și care și-au făcut propriile jocuri și au uitat cine i-a pus acolo.

A urmat episodul Ghiță – Coldea și demisia prim-adjunctului SRI. Asta a fost prima mare victorie a lui Iohannis, de la acel moment lumea se aștepta ca Iohannis să se desfășoare, dar el a ales să plece în vacanță. În ianuarie 2017, au venit protestele legate de OUG13, pe care el le-a speculat elctoral, dar nu a obținut nimic. În vremea guvernelor Grindeanu și Tudose, președintele a încercat mai multe rebeliuni împotriva lui Dragnea, dar toate au eșuat lamentabil. Acum lucrurile la guvern sunt închise, iar Iohannis s-a resemnat. După acceptarea guvernului Dăncilă, Iohannis a început să facă o serie de gafe în lanț.

Greșelile lui Iohannis

În prezent, președintele este legat de Koveși, fără ca șefa DNA să depindă din punct de vedere al imaginii de președinte, ea reușind să-și autonomizeze imaginea. Astfel, Ioahnnis e obligat de declarațiile anterioare și de electoratul său să o păstreze pe Koveși cu orice preț, deși acest lucru îi aduce prejudicii enorme de imagine în ochii publicului rațional și chiar în rândurile PNL.

Aici lucrurile devin interesante. Iohannis nu prea s-a preocupat de PNL în acești ani de mandat la Cotroceni, ba chiar a încercat să fugă cât mai departe de liberali considerându-i elemente ce-i pot afecta imaginea. Cel mai probabil, în 2019, liberalii vor răspunde la fel, iar securitatea nu te poate face președinte fără un partid în spate.

Acest ping-pong al președintelui între PNL și USR este ridicol. USR este primul ONG care ajunge în Parlamentul României, reprezintă o mână de figuranți care fac zgomot de fond, dar nu produc nimic. În lupta pentru prezidențiale, aportul lor va fi neglijabil, pentru că electoratul USR oricum nu are altenativă, deci va alege Iohannis oricum.

Greșeala majoră a lui Iohannis este însă că tace mult, iar atunci când spune ceva, o face foarte prost și de obicei pe lângă subiect. România fierbe din cauza dezvăluirilor despre DNA, legile justiției sunt discutate și para-discutate, avem schimb dur de mesaje între Comisia Europeană și Executiv, iar Iohannis evită subiectele de zici că el este la Cotroceni doar în vizită.

Iohannis va pleca acasă în 2019, nu la Bruxelles

Poziția ambiguă a președintelui și indiferența din ultimele șase luni în ceea ce privește politica internă începe să semene cu semnarea unei demisii. Au apărut speculații ca va fi ales în locul lui Donald Tusk la Cosiliul European, dar acest tip de dezinformare este în aceeași logică cu numirea lui Băsescu șef al comandamentului NATO sau cu plecarea lui Koveși comisar european pe Justiție.

În afara concediilor, singurul loc în care va pleca Iohannis va fi Sibiul. Lipsa de strategie și apărarea lui Koveși îi vor cauza pierderea mandatului doi. În continuare este important cine va deveni noul Iohannis, pentru că așa cum știm, PSD are interzis la prezidențiale deci, așteptăm opoziția.

Autor: Alexandru David

Reclame

TUN IMOBILIAR CERCETAT DE DNA!

31 mart.

Magazinul Penny Market Oraviţa

Primăria Oravița a câștigat într-o zi 78.000 euro, prin vânzarea unui teren de 3.500 mp, dar, în aceeași zi, a pierdut 312.000 euro, prin revânzarea aceluiași teren. Primarul de atunci al orașului cărășan  zice că n-a știut nimic despre dubla tranzacție și aruncă pisica în curtea Comisiei de licitație de la Primăria Oravița. DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, a deschis un dosar penal în care încearcă să afle de ce a dat primăria orăvițeană cu piciorul la 312.000 euro.

Istoria tranzacției începe în anul 2009, atunci când reprezentanta unei societăți comerciale din Timișoara face un drum până la Oravița și îi spune primarului Ionel Goga că vrea să cumpere un teren, ca să ridice acolo un supermarket. Primarul anunță licitație pentru un teren intravilan, aflat la marginea orașului, în suprafață de 3.500 mp, dar care dispunea de toate facilitățile. Canalizare, energie electrică, telefonie mobilă și acces direct la șoseaua Oravița – Timișoara. Un evaluator selecționat de pe SEAP intră și el în scenă, la solicitarea administrației orășenești. PFA Florian Petre, tot din Timișoara, stabilește un preț de 22 euro pe mp pentru terenul ce urma să fie vândut. Comisia de licitație ia de bun prețul stabilit de evaluator și, în 27 iulie 2009, deschide plicurile cu ofertele de cumpărare a celor trei societăți care au depus oferte, respectiv Rolman Investement din Timișoara, Probio din Bacău și Risan din Cluj. Cei mai muți bani i-a oferit firma Rolman, adică 78.000 euro. Celelalte două societăți participante au oferit cu 500 și, respectiv, 250 euro mai puțin decât firma câștigătoare, care, întâmplător, conform datelor de la Oficiul Registrului Comerțului Timiș, a fost înființată cu doar trei luni înaintea licitației de la Oravița. Tranzacția prin care Rolman a intrat în posesia terenului de 3.500 mp s-a efectuat la Biroul Notarial Oana Faur, tot din Oravița.

Surprize, surprize la notariat

La nici două ore de la momentul în care firma Rolman a devenit proprietar al terenului cumpărat de la primăria orăvițeană cu 78.000 euro, la același notariat are loc o nouă tranzacție. Societatea Rolman, reprezentată de administratorul Iancu Oana Simona, în același timp și asociat unic, vinde terenul proaspăt cumpărat către o altă firmă privată, cu un preț de 5 ori mai mare. Prețul noii tranzacții este de 390.000 euro, ceea ce înseamnă că Rolman a câștigat 312.000 euro, iar Primăria Oravița a pierdut aceeași sumă. Dacă semnatarul plângerii către DNA, Serviciul Teritorial Timișoara, spune că Rolman a cumpărat subevaluat terenul, aceeași persoană susține că Rewe Projektentwicklung România (proprietarul lanțului de magazine Penny) a cumpărat supraevaluat același teren, al cărui metru pătrat a sărit, în două ore, de la 22 euro/mp la 112 euro/mp. Noul proprietar al suprafeței de 3.500 mp a preluat de la vânzător și cea mai mare parte din clauzele conținute în contractul încheiat cu Primăria Oravița, prin care intra în posesia terenului.

Clauze trase la indigo pentru Penny Market

Astfel că proprietarul Penny trebuia să edifice magazinul în 18 luni, de la data obținerii autorizației de construcție, să investească aproximativ 700.000 euro în acesta și să creeze peste 20 de locuri de muncă, precum și o parcare pentru 40 de autoturisme. Ce este important în conținutul caietului de sarcini al licitației câștigate de firma Rolman  este faptul că în cazul înstrăinării terenului achiziționat, noul proprietar (în cazul nostru, Rewe Projektentwicklung România) este obligat să ridice atât magazinul promis, cât și parcarea din jurul acestuia. Este evident pentru oricine că firma Rolman a fost doar un intermediar în această afacere păguboasă pentru Primăria Oravița. Afirmația este susținută și de faptul că același tip de „afacere“ cu terenuri pe care urma să fie ridicat un market Penny s-a consumat și în orașul Huedin din județul Cluj, în aceiași ani 2009 și 2010. Interesant de consemnat este că firma Rolman, cea care a câștigat 312.000 euro în urma unei afaceri cu trecut urât mirositor, a avut cel mai mare profit de la înființarea sa până la data prezentului articol, adică 843.833 lei, peste 200.000 euro la nivelul anului 2009, dar și cele mai mari datorii, însumând 1.709.051 lei (adică peste 500.000 euro) în același an. Firma Rolman a avut atunci un singur angajat și principalul obiect de activitate era cel de promovare și dezvoltare imobiliară.

Primarul Goga e ca apa sfințită

Ionel Goga (fost primar PDL-ist al orașului Oravița în perioada tranzacționării terenului Penny Market) spune că nu are nicio legătură cu afacerea pe care singur a parafat-o la notar. „Nu am eu nimic cu asta. La mine a venit atunci o doamnă de la Timișoara și a solicitat un teren, ca să facă un magazin alimentar. I-am zis să facă cerere și să o depună la secretariat. Comisia de licitație a urmat procedura legală, a stabilit un preț pe mp (22 euro?!), în urma evaluării făcute de către un evaluator selectat de pe SEAP, a lansat caietul de sarcini și a demarat licitația. Eu nu am făcut parte din Comisia de licitație. Nu am nicio idee de vreo manevră financiară făcută atunci în favoarea Partidului Democrat“, a declarat, pentru Cotidianul, Ionel Goga. El a mai spus că nu a fost întrebat niciodată de vreun procuror despre tranzacția „teren pentru Penny Market“, iar la DNA Timișoara încă nu a fost chemat.

TREBUIA SA PARTICIPE PRO-RUSUL JOHANNIS LA SEDINTA PARLAMENTULUI DIN 27 MARTIE 2018?!

31 mart.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, marţi 27 martie 2018, într-o şedinţă solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. La şedinţa solemnă au participat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, o delegaţie a Republicii Moldova.

Domnul Klaus Iohannis, preşedintele României, nu a participat la această şedinţă, a ales să transmită un comunicat prin intermediul Administraţiei Prezidenţiale.

Au susţinut alocuţiuni preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, premierul Viorica Dăncilă, Majestatea Sa Margareta.

După citirea Declaraţiei solemne pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă, România, la 27 martie 1918, de către Liviu Dragnea, şedinţa comună a continuat cu prezentarea alocuţiunilor din partea grupurilor parlamentare. Au vorbit deputatul Victor Paul Dobre (PNL), senatorul Laura-Iuliana Scântei (PNL), deputatul Ilie-Dan Barna (USR), senatorul Novák Csaba-Zoltán (UDMR), deputatul Eugen Tomac (PMP).

”Declaraţia Parlamentului României pentru celebrarea unirii Basarabiei cu ţara Mamă, România, la 27 martie 1918” a fost votată cu o largă majoritate, 19 parlamentari s-au abţinut la vot.


De marţi, politicienii, ziariştii şi comentatorii nu încetează să condamne, aproape la unison, neparticiparea preşedintelui la şedinţa festivă. Eu consider că preşedintele a ales, ca şi alte dăţi, soluţia cea mai potrivită. Sărbătoream marţi 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României, nu cu Republica România. Prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, era prezenţa potrivită cu sărbătoarea şi nu era cazul să fie umbrită de prezenţa preşedintelui Republicii. Domnul Iohannis a înţeles acest lucru şi de aceea nu a venit, în opinia mea.

La urma urmelor, în acest an al centenarului Marii Unirii, dacă am fi nişte cetăţeni loiali ţării noastre, ar trebui să repetăm la nesfârşit că România a fost regat şi că republica ne-a fost impusă de sovietici la 30 decembrie 1947, de aceiaşi sovietici care ne-au răpit şi Basarabia în 28 iunie 1940. Şi tot dacă am fi nişte cetăţeni loiali ţării noastre, nu ar trebui să obosim să luptăm pentru revenirea la monarhie, cum nu ar trebui să obosim să luptăm pentru aducerea Basarabiei lângă noi. Argumentele vehiculate cum că unirea cu Basarabia ne-ar costa mult şi că ne-ar aduce un milion de ruşi ca minorităţi sunt cel puţin meschine.

Basarabia a fost anexată Imperiului Rus în 1812. “Dacă la momentul anexării populaţia ei era de circa 256.000 de persoane, din care circa 95% erau români, deja la 1897, când s-a petrecut primul recensământ al populaţiei din Imperiul Rus, populaţia Basarabiei crescuse până la 1.935.412 de persoane – 1.642.080 (84,8%) în mediul rural şi 293.332 (15,2%) în mediul urban – dintre care români (moldoveni) (după criteriul limba maternă) erau doar 47,6%”. “Izolată de Patria-mamă, Basarabia a fost transformată pe parcursul celor o sută de ani de dominaţie într-o colonie a Imperiului Rus. Ca rezultat, este pusă în primejdie însăşi fiinţa naţională a românilor basarabeni, deoarece procesul de rusificare şi deznaţionalizare a luat proporţii înspăimântătoare, distrugând tot ce era naţional” (conform Historia special, martie 2018)

După raţionamentul meschin de acum, din 2018, Regatul României nu trebuia să accepte în 1918 unirea cu Basarabia, pentru că îi aducea ruşi, şi nici unirea cu Transilvania, Crişana, Banat, pentru că îi aducea maghiari şi alte minorităţi; şi nu mai vorbim de costuri. Pretexte mizerabile, ruşinoase, dragi contemporani, care vor să acopere micimea caracterelor noastre. Trebuia să comemorăm în fiecare an de atunci pierderea Basarabiei şi pierderea monarhiei.

Mai mult, ar trebui să reflectăm adânc la istoria nefericită a Basarabiei. Dacă nu cumva, la 100 de ani de la “anexarea/integrarea” Româniai în UE (Imperiul European), în 2107, nu se va vorbi că “procesul de europenizare şi deznaţionalizare a luat proporţii înspăimânătoare, distrugând tot ce era naţional” în România.

PRO-RUSII: BASESCU – TATICUL POLITICII ABSURDE,JOHANNIS – FIUL!

31 mart.

Dacă lipim portretele celor două personaje politice pe un geam și încercăm să le comparăm, să vedem ce le aseamănă și ce le diferențiază, ajungem la tot felul de rezultate ciudate. Primul lucru surprinzător este că prin amîndoi se vede ca printr-o sticlă murdară. Nici Traian Băsescu și nici Klaus Iohannis nu au nici un strop de mister. Unul vorbește ca o moară stricată, fiind un soi de doctor flecar în a comenta orice nimic și orice gogomănie, celălalt fiind muțenia întruchipată. Băsescu este circul. Iohannis – calupul de gheață tăiat cu securea din podul translucid de peste lac. Și cînd spune ceva ai sentimentul că tace adînc și că se topește încet.

Ce-i mai diferențiază? Înălțimea și alura. Pretențiile și ambițiile lor sunt diferite. Traian Băsescu s-a visat pictat pe cupola bisericii, înconjurat de vedete, de înțelepți și de oameni cu bani. Traian Băsescu a fost marinarul care s-a visat ministru și șef de stat și a hăhăit mereu, ca o confirmare de țel atins. Iohannis pare nepăsător. Gloria este mult mai puțin ispititoare și mai puțin importantă decît nevasta. Iohannis este doar un atlet îmbățoșat. Spre deosebire de el, Traian Băsescu este iute, spumos, caricatural și abil.

Ce îi aseamănă pînă la disperare? Amîndoi sunt lipsiți de un ideal pe care să-l transmită populației. Ba, după ce privim mai atent la prestația lor, observăm că afacerile celor doi se aseamănă. Și fostul primar de Sibiu și fostul primar de București au fost implicați în restituiri de proprietăți. Casele par a fi obsesia amîndurora. Pe seama a doi foști primari circulă tot felul de legende și acuze. Amîndoi sunt ușor de definit de proprietăți, nu de ctitorii. Nu putem recurge și la o comparație între averile celor doi, mai ales că finalul de domnie al lui Klaus Iohannis pare a fi încă departe.

Amîndoi au jucat rolul de oameni ai dreptății, în mandatele amîndurora dreptatea fiind cel mai tare cotonogită. La Iohannis – prin nepăsare, la Traian Băsescu – prin sforăreală. Trebuie să fim drepți și să-i dăm o anume întîietate lui Băsescu. Pe vremea lui lucrurile au scăpat de sub control și riscă să rămînă referință de abuzuri pentru toată istoria României. La Klaus Iohannis, aiureala s-a mai liniștit. Nu din contribuția președintelui și din plictiseala și oboseala sforarilor.

Dar cel mai tare se aseamănă cei doi în relația cu SRI-ul, cu DNA-ul și cu justiția. Traian Băsescu a dus mecanismul puterii la un nivel de organizare de tip malefic, cum nici comunismul nu a reușit să prelucreze abuzul. Klaus Iohannis n-a făcut decît să-l moștenească și să beneficieze. Și unde a început să crape l-a lăsat să crape. De fapt, Klaus Iohannis a moștenit tot mecanismul, aproape tot publicul lui Traian Băsescu și toate trucurile acestuia.

Și amândoi au avut grijă să îi promoveze pe judecătorii care i-au ‎ajutat să își rezolve diferite probleme pe care le-au avut prin instanțe.

Cei doi seamănă ca două picături de apă și în relația cu serviciile secrete. Că Traian Băsescu l-a ajutat pe Iohannis pentru a-și asigura viața după sfîrșitul mandatului nu mai am nici o îndoială. Dacă citim cu atenție ultima declarație a lui Traian Băsescu făcută la România TV, devine destul de limpede că actualul președinte îi este dator celui care a nenorocit România.

Ca o ironie a sorții, și Traian Băsescu și Klaus Iohannis au suferit ca niște cîini că nu au avut parte prea mult de un guvern fidel. Cît l-a avut Băsescu pe Emil Boc la dispoziție și cît i-a mers lui Klaus Iohannis cu Dacian Cioloș, nu au fost decît două picături de sirop în burțile a doi uriași care ar fi înghițit cisterne de miere și dulceață.

Amîndoi sunt părinții celei mai oribile forme de politică, aceea care sărăcește sufletul românesc de speranța și încrederea care mai rămăseseră pe fundul sacului.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

SUBTILITATILE UNOR SCRUTINE PRE PUTIN INTELESE LA BUCURESTI!,ROMANIA A FOST CEDATA RUSIEI!

31 mart.

Anul 2018 este unul tumultuos pentru Republica Moldova. Decisiv pentru viitorul acestui stat, după cum spun politicienii din toate taberele politice de la Chișinău, fie că sunt la guvernare, în opoziție sau adepții președintelui Igor Dodon, care nu pot fi plasați în niciuna din cele două tabere.

Asta, pentru că, la sfârșitul anului, cel mai probabil în luna decembrie, vor avea loc alegeri parlamentare. Unele care se anunță a fi cele mai aprige, dar și inegale și nedemocratice, din scurta istorie a Republicii Moldova.

Potrivit Indexului Global al Democrației pentru anul 2017, Republica Moldova a retrogradat în premieră la statutul de stat cu regim hibrid de guvernare, după ce în ultimii ani se menținea la titulatura de democrație defectuoasă. În Europa, situații mai proaste la acest capitol mai pot fi regăsite doar în Ucraina, Rusia și Belarus.

Moldova a ajuns aici în special din cauza felului în care a guvernat în ultimii ani Partidul Democrat, condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc, omul care a ajuns să dețină puterea absolută în țară în perioada guvernării așa-numit proeuropene, instalată în 2009, după plecarea regimului comunist al lui Vladimir Voronin.

Partidul Democrat are astăzi oficial 42 de deputați în parlamentul de la Chișinău. Neoficial, iar asta s-a demonstrat prin votul în legislativ al unor proiecte importante pentru PD, Plahotniuc poate miza pe cel puțin 65 de deputați din cei 101, câți cuprinde parlamentul moldovean. O situație de-a dreptul bizară la prima vedere, în condițiile în care, în cadrul alegerilor parlamentare din 2014, PD a obținut doar 15% din voturi, adică 19 deputați.

De atunci, prin diferite forme, PD și-a cooptat deputați de la toate partidele din Parlament. A distrus PLDM-ul lui Filat, pe care l-a lăsat cu doar 5 deputați din 24, dar și PCRM-ul lui Voronin, rămas cu doar 6 aleși din 21. Nici PSRM-ul lui Dodon sau PL-ul lui Ghimpu, celelalte două partide care au acces în parlament, nu au rămas neatinse, doar că într-o măsură mai mică.

Situația s-a repetat și la nivel local. Astăzi, PD are oficial aproape 700 de primari din Republica Moldova (peste 70%), în condițiile în care la alegerile din 2015 obținuse doar 280 de primării. Totul prin șantaj, mită, amenințări sau mirajul resursei administrative. Primarii sau deputații care au refuzat să adere la PDM sunt târâți astăzi prin săli de judecată sau denigrați la holdingul media al aceluiași Plahotniuc, care se întinde pe cel puțin 80% din spațiul audiovizual din Moldova.

Chiar și în aceste condiții, Partidul Democrat, dar în special liderul formațiunii, Vladimir Plahotniuc, nu este deloc văzut cu ochi buni de către cetățeni. PD-ul se află la limita accederii în Parlament în puținele sondaje independente care mai apar la Chișinău și îi este acordat un maximum de 11-12% în cele realizate chiar la comanda sa. Plahotniuc stă chiar și mai prost, nivelul său de neîncredere situându-se în jurul a 90%.

Din această cauză PD-ul a și modificat sistemul electoral vechi, proporțional, cu unul mixt, în care 50% din deputați urmează să fie aleși pe circumscripții, iar cealaltă jumătate pe liste. În condițiile unui stat profund sărăcit, părăsit de tineri și intelectualitate, votul pe circumscripții poate propulsa în parlament pe oricine care dispune de suficienți bani, mass-media și resurse administrative pentru a obține câteva mii de voturi, suficient pentru a fi ales.

Alegerile din Chișinău ar putea strica din calculele lui Plahotniuc

Alegerile parlamentare nu sunt însă unicele care se vor desfășura în acest an în Republica Moldova. Pe 20 mai vor avea loc și alegeri locale anticipate în câteva localități, printre care și Chișinău și Bălți, cele mai mari orașe ale țării.

În ambele orașe alegerile au căzut pe nepusă masă pentru guvernare, după ce primarii de acolo, Dorin Chirtoacă și Renato Usatîi, au demisionat după lungi peripluri prin tribunale și ample campanii de denigrare în mass-media controlate de Plahotniuc.

Altădată ambii în relații mai bune cu Plahotniuc, astăzi Chirtoacă se află sub control judiciar, în timp ce Usatîi este refugiat la Moscova de mai bine de un an de zile.

Atât Usatîi, cât și Chirtoacă au spus că demisionează pentru a da o nouă șansă orașelor lor, care au ajuns deja sub controlul PD-ului. Situația e în special valabilă la Chișinău, unde funcția de primar interimar este ocupată de Silvia Radu. Ea a fost numită, potrivit Partidului Liberal, din care face parte Dorin Chirtoacă, dar și a unor experți independenți, ilegal în funcție, în condițiile în care legea prevede că doar un primar ales poate numi în funcție viceprimari, iar mandatele acestora devin nule după demisia primarului.

Astfel, la Chișinău, pe 20 mai vor avea loc alegerile anticipate pentru funcția de primar al capitalei. Unele care la prima vedere ar părea nu foarte importante, în condițiile în care mandatul primarului ales va expira doar peste un an, când este data alegerilor ordinare.

Contextul politic actual din Republica Moldova face însă ca scrutinul local din Chișinău să fie extrem de important, în special în vederea alegerilor parlamentare. Capitala Republicii Moldova înglobează cam 30% din populația țării și în jur de 70% din PIB. Populația tânără și intelectualitatea sunt concentrate în mare parte în capitală, iar direcția țării este dată clar de aici.

În aceste condiții, victoria unui reprezentat al opoziției proeuropene în capitală ar da un elan extraordinar unui electorat de dreapta tot mai dezamăgit de felul în care decurg lucrurile în Moldova, dar ar și revitaliza partidele de pe acest eșichier, parcă încă amorțite după înfrângerea din prezidențiale, fără prea multe resurse umane sau financiare la dispoziție și destul de neorganizate.

Aici trebuie să mai spunem că, în istoria sa, Chișinăul a avut întotdeauna doar primari de centru-dreapta, chiar și în perioada comunistă, când partidul lui Voronin se bucura de încrederea a 50% din populație.

Pe de altă parte, Partidul Democrat stă extrem de prost în capitală. În 2011, candidatul formațiunii lui Plahotniuc a obținut doar 2,5% din voturi, iar în 2015 chiar mai puțin – 2,17%. De fiecare dată PD a înaintat candidați două doamne care se aflau în funcții de miniștri, având parte de campanii electorale extrem de active. Imaginea toxică pe care o are însă Plahotniuc în special în Chișinău s-a răsfrânt și asupra candidaților acestui partid.

Astfel, PD-ul deja a ieșit public și a anunțat prin vocea lui Plahotniuc că nu va avea un candidat la aceste alegeri și că va susține un „exponent al forțelor de dreapta“, pentru a „nu permite socialiștilor“ să câștige capitala. Mesajul seamănă izbitor cu cel de la prezidențiale, când Plahotniuc l-a retras din cursă pe Marian Lupu în săptămâna dinaintea alegerilor, anunțând că o va susține pe Maia Sandu, dar de fapt asigurându-i victoria prorusului Igor Dodon.

Analiștii de la Chișinău sunt de părere că scenariul PD-ului este de a o susține pe Silvia Radu, pe care a și instalat-o în funcția de primar interimar. Dar Radu trebuia să fie prezentată electoratului precum un candidat independent, pentru că, deja cum s-a dovedit, orice asociere cu PD-ul îi poate fi fatală. Radu deocamdată nu a anunțat dacă va candida sau nu pe 20 mai, dar este intens promovată de presa controlată de Plahotniuc

De cealaltă parte, opoziția antioligarhică de la Chișinău se coalizează în jurul lui Andrei Năstase, președintele Platformei Demnitate și Adevăr și cea mai stridentă voce împotriva actualului regim. Năstase a fost înaintat de către partidul pe care îl conduce, dar se va bucura și de susținerea PAS-ului Maiei Sandu, în condițiile în care cele două partide vor merge și în cadrul alegerilor parlamentare în cadrul unui bloc electoral. Năstase, un cunoscut avocat de la Chișinău, a fost liderul protestelor antiguvernamentale din 2015. El, la rândul său, și-a retras candidatura în cadrul alegerilor prezidențiale în favoarea Maiei Sandu.

Calculele electorale arată că Năstase, susținut de PAS, dar și alte partide proeuropene, poate ajunge în turul 2 al alegerilor, acolo unde se va confrunta cel mai probabil cu Ion Ceban, înaintat de către Partidul Socialiștilor al președintelui Igor Dodon.

O victorie a lui Năstase ar răsturna retorica puterii, care încearcă prin orice modalități să demonstreze că populația nu și-ar dori o schimbare de guvern la toamnă și că partidele proeuropene de opoziție nu s-ar bucura de foarte multă încredere în societate. Dar ar fi și o lovitură extraordinară adusă lui Plahotniuc, care și-ar vedea principalul rival de pe scena politică în funcția de primar al capitalei – una dintre funcțiile politice cheie în Republica Moldova.

Astfel, împotriva lui Năstase, care a fost încă de la apariția sa pe scena publică principala țintă a denigrării din partea mediei lui Plahotniuc, deja a început un nou tir de atacuri, precum că nu ar fi cel mai potrivit candidat al dreptei și că șansele sale la victorie ar fi mici.

În spatele cortinei stau însă cu totul alte interese: un tur doi în care Plahotniuc să-i aibă pe Silvia Radu și Ion Ceban, iar cine va câștiga nici nu mai contează, întrucât ambii sunt bine controlați de cel supranumit „Păpușarul de la Chișinău“.

ROMANIA UN PARADIS EUROPEAN AL REDEVENTELOR!

31 mart.

Noul sistem de redevențe pe care statul român îl propune pentru exploatările offshore, din Marea Neagră, este semnificativ mai mic decât cel onshore, avantajând companiile cu concesiuni de perimetre gazeifere precum Exxon – Petrom, Carlyle Group și LukOil – Romgaz.

Propunerea pentru exploatările onshore, de uscat, este ca taxarea să rămână la același nivel ca în 2004. Așa cum a plecat către Parlament, pe 13 noiembrie 2017, propunerea legislativă,  companiile vor fi taxate după cum urmează: 8% plata fixă din producție, la care se adaugă o cotă variabilă cuprinsă între 4,5% și 5,5%, dar nu se precizează dacă valorile variabile sunt variante de taxare pentru care se poate face opțiune sau care se pot utiliza în funcție de vreun element, și cum se stabilește și se aprobă, deci prevederea este confuză. În orice caz, noul sistem de taxare va fi cu cel puțin 1% mai mic decât cel actual, de unde rezultă avantajul comparativ al companiilor care vor extrage gaz din Marea Neagră. Se poate spune chiar discriminatoriu față de firmele care au exploatări de uscat. Pe de altă parte, exploatările gazeifere offshore sunt mai costisitoare decât cele onshore, echipamentele, tehnologia, chiar și salariile plătite fiind toate mai mare decât pe uscat.

Propunerea legislativă a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale scade astfel și mai mult nivelul de taxare pentru companiile care activează în mare, modificând un sistem de redevențe oricum scăzut. Unul dintre cele mai scăzute din lume.

Situația taxelor în lume

Astfel, în România, la momentul de față, redevențele plătite pentru extragerea petrolului sunt între 3,5% și 13,5% la țiței (media de 5,18%), în funcție de producția realizată, și între 3,5% și 13% (media de 8,31%) la gazele naturale din prețul de referință stabilit în funcție de cotațiile internaționale. În combinație cu impozitul pe profit de 16%, ele fac din România una dintre țările unde este cel mai convenabil să extragi petrol. Câteva exemple din lume privind sistemul de taxare din domeniul hidrocarburilor: Turcia – 12,5% atât țiței, cât și gaze, Germania – 10% fix, Ungaria – între 12 și 30%, în funcție de dimensiunea zăcământului, Marea Britanie, Danemarca și Norvegia – 15%, 18%, respectiv 21%. Statele Unite percep o redevență ce poate ajunge la 20 dolari pe baril, iar Rusia, până la 24 dolari pe baril.

În lume există mai multe tipuri de taxare a exploatărilor de țiței și gaze. Ca în cazul statului român se mai află SUA, Canada, Brazilia și Nigeria. Procentajele, în cazul acestor țări, sunt de regulă mai mari decât cele aplicate în România, de la 17% în sus, iar în unele cazuri sunt combinate cu alte modalități de taxare. A doua modalitate este participarea statului la împărțirea rezultatelor. Se poate face prin livrarea directă către stat a unei părți din resursele extrase sau se poate aplica compensarea în bani. În general, acest sistem este aplicat în cazul statelor în curs de dezvoltare, precum cele africane sau cele din regiunea Caspică. O a treia variantă este supraimpozitarea profitului. Se poate calcula ca o diferență între prețul de piață și costul de producție sau de depășire a unei rate de rentabilitate prestabilite, de la o țară la alta. Printre țările care aplică acest sistem sunt Australia, Norvegia sau Marea Britanie. În fine, o a patra variantă, aleasă de țările din Orientul Mijlociu, China sau Algeria, este exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze de către companii de stat sau în parteneriat cu companii de stat.

În România, Marea Neagră, ­niciuna din variantele de mai sus nu va fi aplicată. Dimpotrivă, taxarea companiilor va scădea față de nivelul actual, acestea, spre deosebire de sistemul de uscat, nu vor fi supraimpozitate pe profiturile obținute, iar statul nu are decât o participare marginală, prin Romgaz, care deține 10% din perimetrul Trident.

România colectează anual circa 1,4 miliarde lei din redevențe, din care aproximativ 1 miliard lei reprezintă partea sectorului de hidrocarburi.

Marea Neagră, de hidrocarburi

Marea Neagră va deveni în următorii doi ani unul dintre cele mai fierbinți „puncte“ energetice din Europa. De aici se vor extrage anual până la 6 miliarde metri cubi de gaze, potrivit estimărilor făcute de Sorin Gal, președintele ANRM, care a adăugat că rezervele totale sunt de circa 200 miliarde metri cubi. Astfel, România va ajunge în primele cinci țări din UE ca extracție de hidrocarburi, considerând și perimetrele pe care le mai avem pe uscat. Cele mai mari rezerve sunt în perimetrul Neptun Deep, concesionat de Exxon – Petrom, fiind evaluate la 80-100 miliarde metri cubi.

Primii care vor începe însă producția, peste un an, sunt tot niște americani, Black Sea Oil & Gas, parte a Carlyle Group. Peste 10 miliarde metri cubi sunt rezervele lor estimate. Exxon – Petrom este așteptat să ia decizia finală privind investiția comercială în a doua parte a acestui an. Potrivit lui Gal, în 2024 exportul de gaz din Marea Neagră va atinge cel puțin 6 miliarde metri cubi anual. România nu poate consuma acum gazele care vor veni din mare, pentru că nu mai are industria de îngrășăminte, iar petrochimia este la un nivel foarte jos. Astfel, singura soluție este exportul. Țara noastră consumă acum circa 12 miliarde mc de gaze, din care 11,5 miliarde sunt produse local de Petrom și Romgaz.

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE CATEDRALĂ

31 mart.

CER SI PAMANT ROMANESC

Romania ortodoxa are nevoie de Catedrala

Biserica Sfântul Petru domină Vaticanul cu măreţia sa

Foto: Catedrala Sf.Petru – Vatican, Roma

Catedrala Sfântul Vasile, seara

Foto: Catedrala Sfântul Vasile, Moscova

http://antiromanism.info/index.php/a/romania-ortodoxa-are-nevoie-de-1

Vezi articol original

%d blogeri au apreciat asta: