MARIONETELE LUI SOROS ,MERKEL SI MACRON SI PLANUL DE REFORMARE A UE!

18 mart.

Votul antifrancez al conservatorilor germani din Parlamentul European anunţă zile grele pentru tandemul Emmanuel Macron-Angela Merkel. Foto EPA/YOAN VALAT

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele francez Emmanuel Macron vor avansa în cadrul summitului UE programat în luna iunie planul de reformă a Blocului comunitar menit să răspundă provocărilor generate de Brexit și de ascensiunea populismului în UE, relatează Deutsche Welle.

Merkel, care a efectuat vineri o vizită oficială la Paris, a salutat intenția Franței privind reforma zonei euro și a precizat că este nevoie de creșterea coeziunii în interiorul Blocului comunitar.

”În ceea ce privește promovarea uniunii economice și monetare, trebuie să ținem cont de faptul că trebuie să stabilizăm moneda euro. În calitate de europenii, vom fi imbatabili dacă rămânem uniți. Este mai necesar ca niciodată ca Europa să acţioneze unit într-o situaţie geopolitică în care multilateralismul se află sub presiune”, a declarat cancelarul Germaniei.

După o întrevedere ce a avut loc la Palatul Elysee, cei doi lideri au anunțat că Franța și Germania vor avea o serie de întâlniri de lucru înaintea summitului liderilor statelor membre ale Uniunii Europene programat la data de 28-29 iunie.

”Se deschide astăzi o etapă importantă, în care vom avea multe de făcut cu privire la deciziile pe termen scurt şi de schiţat perspectivele pe termen mediu şi lung pentru Europa noastră, mai esenţial decât în urmă cu câteva luni. Acestea sunt prioritățile noastre până în luna iunie: zona euro, politica privind migrația, apărarea, comerțul, cercetearea și educația. Vom propune o foaie de parcurs clară pentru această refondare şi vom depune toată energia necesară în acest scop”, a declarat Macron.

”Nu suntem întotdeauna de aceeaşi părere de prima dată, dar Franţa şi Germania au realizat deja multe împreună”, a adăugat Merkel.

În urmă cu câteva luni, Emmanuel Macron a înaintat propuneri în sensul reformării Uniunii Europene, pledând pentru intensificarea cooperării în domeniul apărării, imigraţiei, politicilor fiscale, economice şi sociale. El a cerut înființarea unui buget comun al zonei euro, dar și crearea unui post de ministru UE al Finanțelor.

Printre numeroasele propuneri ale preşedintelui Franţei se numără înfiinţarea „unei forţe militare de intervenţie”, crearea unui buget militar comun până în anul 2020, lansarea unei agenţii europene pentru informaţii în scopul combaterii terorismului şi stimularea „inovaţiilor radicale” în economie.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: