Arhiva | 12:04 pm

CLAUDIU MANDA,PRESEDINTELE COMISIEI DE CONTROL AL ACTIVITATII SRI,DESPRE INCOMPATIBILITATEA LUI JOHANNIS:SRI A AFLAT IN LUNA IANUARIE 2013,IN ZIUA CAND KLAUS WERNER S-A INSCRIS IN PNL!

28 mart.

Președintele comisiei de control al activității SRI, Claudiu Manda, a declarat  marți că a primit răspunsul de la SRI în ceea ce privește posibila  incompatibilitate a lui Klaus Iohannis. 
Acesta a mai adăugat faptul că SRI a fost informat de acest lucru abia în luna ianuarie 2013.
„Am primit răspuns de la SRI în ceea ce-l privește pe domnul Klaus Iohannis. Întrebarea noastră a fost când a aflat SRI de posibila incompatibilitate a domnului Iohannis și răspunsul a fost că lucrul acesta l-a aflat în luna ianuarie 2013, în condițiile în care pe 20 februarie, 2013, în ziua în care intrase în PNL, deja plecase de la SRI către ANI acea notă. Sigur că e interesant pentru noi cum s-a întâmplat ca în ianuarie să afli despre o posibilă stare de incompatibilitate prezentată în spațiul public, pentru că se referea la faptul că este și primar, și în Adunarea Generală la o societate din subordinea consiliului local, or acolo desemnarea se făcuse în anul 2010 cred, pe bază de hotărâre de consiliu local, încă avem nelămuriri pentru că a fost anexată și o adresă – comunicatul public al ANI de la vremea respectivă -, care spunea că prima corespondență pe care a avut-o cu domnul Iohannis a fost în anul 2010, pe această posibilă incompatibilitate, după care în martie, 2013, adică imediat după ce a primit nota de la SRI, au fost trei astfel de corespondențe sau patru cu domnul Klaus Iohannis și decizia, foarte repede, în aprilie, 2013. Deja ANI emisese decizie de incompatibilitate”, a afirmat Claudiu Manda, conform News.ro.
Președintele comisiei de control al activității SRI a mai precizat că în comunicatul ANI se preciza data la care fost informat Klaus Iohannis – 16.10.2010.
„A mai fost încă o informare în 2012, după care în 2013, pe data de 7.03, 25.03, respectiv 26.03, corespondență cu domnul Iohannis, și în aprilie deja au stabilit că este incompatibil. Vrem să vedem dacă s-au mișcat atât de repede după ce au informat SRI, dacă prima informare pe care o aveau cei de la ANI se referea la același aspect. Mai avem o serie de întrebări ca să putem să lămurim și să avem un răspuns final în ceea ce privește acest caz. Incompatibilitățile la care se refereau, după cum ne aducem aminte, se refereau la anii 2010 și 2012 sau 2009 și 2010. SRI a cules această informație în ianuarie 2013. Eu înțeleg că cel puțin în data de 16.12.2010, ANI deja coresponda cu domnul Iohannis, la vremea respectivă fiind primar, privind o anumită stare de incompatibilitate. După care, în februarie primește o adresă, în martie procesează și în aprilie dau soluție cei de la ANI. Informarea pe care o primesc de la SRI despre o posibilă incompatibilitate de prin 2009″, a mai spus Manda.
De asemenea, Claudiu Manda a mai declarat marți că a solicitat SRI să pună la dispoziția comisiei nota completă privind posibila incompatibilitate a lui Eduard Hellvig când era ministru al Dezvoltări Regionale. Mai mult, acesta a precizat că nota indică faptul că Hellvig era în incompatibilitate din 2004, an în care era deputat.
„(…) Am primit nota respectivă cu numărul, și nu o să vă pot spune numărul, dar extras din acea notă și era doar în ceea ce îl privește pe domnul Hellvig. Am hotărât să trimitem către SRI o adresă prin care să solicităm toată nota, pentru că în spațiul public a apărut bănuiala că pe nota respectivă se aflau mai multe persoane publice, persoane care erau miniștri sau care, poate, ar fi urmat să devină miniștri. Ce am văzut interesant în acea notă este că SRI trimitea la momentul respectiv că domnul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Raul Hellvig, se afla în stare de incompatibilitate din data de 01.07.2004, iar nota a ajuns în luna octombrie 2012. Sigur că și aici o să avem, după ce primim întreaga notă, întrebări și lămuriri pe care o să le solicităm, pentru a viziona cum funcționa această relație dintre SRI și ANI” , a afirmat Claudiu Manda.

NOUL PDL LASAT CU OCHII IN SOARE DE JOHANNIS!

28 mart.

Imagine similară

Dacă Klaus Iohannis ar ajunge președintele Consiliului European, Noul PDL ar rămâne fără niciun candidat la prezidențiale. Ludovic Orban conștientizează clar acest pericol, precum și situația în care Iohannis, cu sprijinul liberalilor, ar pierde alegerile în favoarea lui Tăriceanu. În ciuda acestor pericole, Orban nu caută nicio soluție de avarie, ci doar se luptă cu propriii colegi ca să-și impună controlul total în partid. Cu aceste argumente i se dă, mai nou, peste nas președintelui liberal, subiecte care încep să strângă, pe zi ce trece, și mai mulți adepți.

PSD ,CU CALIN POPESCU TARICEANU LA PREZIDENTIALE!

28 mart.

Rolul șefului statului devine din ce în ce mai decorativ. Parlamentul a început, încă de acum aproximativ patru ani, un proces subtil, dar fructuos, de ciuntire din prerogativele viitorilor titulari de la Palatul Cotroceni. În aceste condiții, funcția supremă în stat tinde să nu mai fie o principală miză.

PSD, la fel ca și celelalte partide din spectrul politic, este conștient de acest aspect, motiv pentru care mandatul ce va fi pus la bătaie la alegerile de anul viitor a ajuns mai mult o miză compensatorie pentru anumite orgolii. Președintele PSD, Liviu Dragnea, știe că angajarea într-o astfel de bătălie doar dintr-o simplă ambiție poate aduce mai multe deservicii partidului. Ba, mai mult, el chiar ar putea să-și piardă mandatul de lider al socialiștilor. Dorința liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, de a-l succeda pe Klaus Iohannis la președinția României se pliază perfect pe planul celor din Kiseleff. Anunțul privind convocarea Consiliului Național al PSD imediat după Paște nu are ca tematică nicio remaniere guvernamentală, și așa prematură, ci luarea unui angajament ferm privind parcursul PSD și al ALDE către alegerile prezidențiale de la finele anului 2019.

Cum să convingi activul de partid

O strategie destul de spinoasă va fi cea privind convingerea tuturor pesediștilor să depună muncă electorală în favoarea ALDE, și nu a unui candidat propriu, socialist. Această sarcină care se anunță din start dificilă le va reveni tuturor liderilor mai mici sau mai mari ai PSD. Deși complicată din start, această misiune a mai fost probată, destul de recent, de pesediști. Cu toate că în teritoriu au existat tot soiul de probleme, defuncta USL a scos un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare din 2012, împăcând toate partidele care au constituit-o. Liviu Dragnea, unul din artizanii fostei Uniuni, știe exact cum să mobilizeze efectivul din partidul său pentru acest deziderat, dar și cum să negocieze cu orice partener de alianță. Acum, șeful din Kiseleff și-a dat acordul ca aceia de la ALDE să iasă în față, peste tot prin țară, cu rezultatele unor sondaje din care reiese clar că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este preferatul majorității românilor pentru ocuparea funcției supreme în stat. În perioada următoare, precum și după Paște, cele două formațiuni politice vor continua seria de măsurători a intenției de vot a electoratului. Deși este încă destul de devreme, pentru cei de la PSD este mai importantă guvernarea, motiv pentru care se pregătesc și pentru o strategie de întărire a organizațiilor din teritoriu, astfel încât să le poată face față celor de la ALDE după ce aceștia vor câștiga prezidențialele.

Calculele la sânge ale lui Dragnea

În afară de instrumentarea actului de guvernare de la o oarecare distanță, problemele penale și imaginea nefavorabilă sunt motivele pentru care Liviu Dragnea nu se avântă într-o luptă deschisă cu Călin Popescu-Tăriceanu. De asemenea, desemnarea altui candidat al PSD pentru cursa prezidențială ar însemna ca Dragnea să accepte crearea unui nou pol de putere în partid. O astfel de posibilitate ar putea crea o situație în care Liviu Dragnea să piardă ușor, dar sigur, controlul formațiunii. Alegerile prezidențiale concentrează toată forța partidului în spatele acelui candidat, iar Liviu Dragnea s-ar putea trezi că este doar un lider formal al PSD. Dacă respectivul candidat mai și câștigă alegerile, atunci centrul de putere se va reorienta către Palatul Cotroceni, iar Liviu Dragnea ar rămâne doar cu titulatura de lider. Pe de altă parte, dacă nu ar renunța și s-ar autoimpune în cursa prezidențială din 2019, Liviu Dragnea riscă să piardă partidul și chiar să îngroape PSD în varianta unui eșec. Electoratul preferă la prezidențiale, încă din 2004, să aleagă președinți din rândurile dreptei. În plus, Tăriceanu se bucură de foarte multă popularitate, fiind apreciat pentru consecvența sa politică, dincolo de seria de greșeli gramaticale pe care le face în exprimare sau de diverse alte bâlbe. Astfel, indiferent dacă președintele Senatului pierde sau câștigă prezidențialele, Dragnea nu va fi foarte afectat, pentru că el rămâne la conducerea PSD și își poate juca cărțile în continuare. Însă în varianta în care Dragnea ar fi cel care ratează Cotroceniul, acesta va fi obligat să plece și din fruntea PSD.

PNL, lăsat cu ochii în soare

Dacă Klaus Iohannis ar ajunge președintele Consiliului European, PNL ar rămâne fără niciun candidat la prezidențiale. Ludovic Orban conștientizează clar acest pericol, precum și situația în care Iohannis, cu sprijinul liberalilor, ar pierde alegerile în favoarea lui Tăriceanu. În ciuda acestor pericole, Orban nu caută nicio soluție de avarie, ci doar se luptă cu propriii colegi ca să-și impună controlul total în partid. Cu aceste argumente i se dă, mai nou, peste nas președintelui liberal, subiecte care încep să strângă, pe zi ce trece, și mai mulți adepți.

FOSTUL DEPUTAT SEBI GHITA:I-AM CUMPARAT MASINA LUI KOVESI!

28 mart.

Jurnalistul Dan Andronic relatează în EVZ  că Sebastian Ghiță i-a mărturisit că a contribuit financiar pentru ca Laura Codruța Kovesi să-și cumpere o mașină. S-ar fi întâmplat înainte ca Laura Codruța Kovesi să devină șefa DNA.

PARTIDELE SOROSISTE USR SI NOUL PDL:MOSTRA DE # IPOCRIZIE SI # MANIPULARE!

28 mart.

La doar o oră după ce scriam aici despre legăturile cu SOROS ale celor care organizează la Bruxelles expoziția „Vrem justiție, nu corupție”, un ins pe nume Alex Marius Ostafe publică o poză modificată grosolan și zice așa: „Aceasta poza nu este un fals!!!Liviu Plesoianu deputat in Parlamentul Romaniei!!!Incredibil….No words”.

Poza inițială, reală, este cea din februarie anul trecut, când am protestat în Parlamentul României față de elucubrațiile agresive ale lui Iohannis Werner Klaus. Textul real de pe pancartă era: „Nu sunt românul tău”, aluzie la declarația de la Malta a Insului din Deal, care afirmase că în stradă sunt „românii lui”. Ce publică ipochimenul Alex Marius Ostafe este însă un fals grosolan. Poza inițială este tăiată și câteva litere sunt șterse, astfel încât să rămână – „Nu sunt român”.

Deci individul folosește un fals de doi lei (se vede din avion cum au fost șterse literele) pentru a răspândi #FakeNews în ce mă privește. Pune pe pagina lui o fotografie din care ar reieși că eu spun despre mine că „nu sunt român”. Apoi ticălosul se declară ultragiat și accentuează: „Aceasta poza nu este un fals!!!Liviu Plesoianu deputat in Parlamentul Romaniei!!!Incredibil….No words”. Ba mai mult, când îl întreabă cineva unde e restul textului, minte cu dezinvoltură și spune că așa apare „pe DCnews”. …Pe bune, ticălosule? Ia arată-ne tu mai exact unde!

…Dar să îl facem celebru pe ticălos. Ticălosul, pe numele său Alex Marius Ostafe, este membru PACT („Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor” – unii care, bineînțeles, salvează țara de corupți, inclusiv prin participarea la protestele #REZIST și #CorupțiaUcide). Dar penibilul nu e doar membru PACT (diaspora) și mare protestatar HASHTAG. El a fost președinte PNL Marea Britanie, s-a pozat fericit alături de marele „liberal” Ludoviiiic Oooorrrbaaan (pe care l-a și susținut frenetic pentru a deveni președinte PNL) și a mai ocupat și poziția de… „President at Europe Students’ Union UK”(uau-uau și bla-bla-hau-hau).

Pe scurt, ca să nu #INSISTĂM prea mult – toți cei care pozează în #IMACULAȚI și #ANTICORUPȚI pogorâți pe Terra pentru a ne „salva” sunt în realitate doar niște #MANIPULATORI grețoși și niște #IPOCRIȚI autogonflați.

Sursa: facebook.com/liviu.plesoianu

ADJUNCTUL FBI McCABE A DEMISIONAT DUPA CE A FOST ACUZAT DE PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP DE IMPLICARE POLITICA!

28 mart.

La alegerile prezidențiale din 2009, Statul Paralel de la noi cu șeful FBI, scuzați cu șeful SRI, Maior și cu primul-adjunct al SRI, Coldea, dar și cu șefa DNA, Kovesi, cu Oprea, Dâncu, Andronic, etc, erau trup și suflet de partea lui Băsescu și luptau prin sufrageria lui Oprea și nu numai, pentru realegerea lui Băsescu (în locul lui Geoană creditat cu șanse mai mari înainte de alegeri).

La alegerile prezidențiale din 2014, Statul Paralel de la noi s-a rupt în două, Maior, șeful SRI, și Meleșcanu, șeful SIE, și Oprea, ministru de interne, l-au susținut pe Victor Ponta ca să devină președintele României.

Primul-adjunct al SRI, Coldea, și primul-adjunct al SIE, Predoiu, l-au susținut pe Iohannis ca să devină președinte al României.

Cel puțin așa afirmă, Elena Udrea și mulți alții. Iohannis a ieșit președinte. A câștigat tabăra Coldea-Predoiu.

Ei bine în SUA, Statul Paralel (care acolo se numește Deep State – Statul Profund), ei bine în SUA, Statul Profund prin ambii șefi ai FBI-ul, atât prin șeful cel mare Comey, cât și prin primul-adjunct al FBI-ului, McCabe, cât și prin șeful CIA, cât și prin fostul șef al NSA, cât și prin șefii din Departamentul de Justiție ai Administrației Obama cât și prin alți șefi de atunci ai serviciilor secrete, au acționat la alegerile prezidențiale împotriva lui Donald Trump, susținând-o pe Hillary Clinton.

Ei bine în pofida, acestei susțineri din partea tuturor șefilor serviciilor secrete pentru Hillary Clinton și a acțiunilor lor vizibile împotriva lui Trump, Trump a câștigat alegerile și a devenit președintele SUA.

Statul Paralel American nu a cedat și a pornit o campanie de dezinformare care a dus chiar la o investigație penală, cum că “Trump ar fi câștigat alegerile în înțelegere cu rușii care l-ar fi ajutat”. Trebuie să fii redus mintal să crezi că șomerii și muncitorii albi din statele americane (că cei negri și latino au votat majoritar cu Hilarry), deci trebuie să fii redus mintal să crezi că șomerii și muncitorii albi din statele americane l-au votat pe Donald Trump “pentru că i-a prostit propaganda lui Putin de pe Facebook”. Cam asta susține propaganda progresisto-soroșistă.

Sub presiunea “opiniei publice” a fost numit un procuror special, Muller, care să investigheze de mai bine de un an, “posibila cooperare a echipei lui Trump cu rușii ca să câștige alegerile”. Ancheta e în curs. Iar democrații progresiști din SUA speră chiar să-l înlăture pe Trump de la putere, pe acest motiv, odată ce vor deveni majoritari în parlament după alegerile parțiale din 2018.

Între timp, imediat după numirea sa în funcție Trump l-a schimbat din funcție pe șeful CIA și mai apoi, printr-un scandal imens generat de progresiști (“că de ce-l schimbă”?), și pe directorul FBI, Comey.

Omul Cheie în FBI, a rămas primul-adjunct McCabe, a cărui nevastă primise de la echipa lui Hillary Clinton 700,000 de dolari ca să-și facă Campanie Electorală pentru Senat în 2015.

Iată că acum, McCabe, un “Coldea American” a fost silit să demisioneze din cauza implicării sale politice, și va ieși la pensie din martie 2018, “cu toate drepturile și avantajele”, exact așa cum s-a întâmplat și cu Coldea la București.

WASHINGTON – Directorul adjunct al FBI Andrew McCabe, care a fost atacat de președintele Donald Trump, a demisionat luni, afirmă surse multiple ce cunosc această chestiune pentru NBC News.

McCabe va rămâne pe statul de plată al FBI până când va fi eligibil să se pensioneze cu toate beneficiile posibile, la jumătatea lunii martie, au spus sursele. O singură sursă a spus că McCabe și-a exercitat eligibilitatea pentru pensie și și-a caracterizat decizia ca fiind “o decizie a sa de a se da deoparte”.

McCabe a fost în centrul tensiunilor permanente dintre Casa Albă și FBI și se pare că a fost sub presiune să renunțe la funcție, de către echipa lui Trump, a cărui campanie prezidențială este investigată de FBI pentru o eventuală înțelegere cu Rusia.

La începutul acestei luni, The Washington Post a raportat că, după ce Trump l-a concediat pe directorul FBI James Comey, Trump s-a întâlnit cu McCabe în Biroul Oval și l-ar fi întrebat pur și simplu, cu cine a votat în alegerile din 2016 (suspectându-l că este omul democraților și a lui Hilalry Clinton).

Trump, au declarat unii oficialii pentru The Washington Post, și-a îndreptat furia împotriva primului adjuns al FBI, McCabe, acuzându-l de sutele de mii de dolari (în donații) pe care soția sa, un democrat, le-a primit indirect de la Hillary Clinton în timpul campaniei sale din 2015 pentru Senatului Statelor Unite, mai exact, pe care i-a primit de la un comitet politic de acțiune controlat de un prieten apropiat al lui Hillary Clinton .

Un slujitor de carieră de lungă durată, McCabe a slujit la FBI din 1996 sub foștii directori Robert Mueller și Comey.

Trump nu a răspuns luni când a fost întrebat dacă a fost informat sau nu, că McCabe se retrage din FBI.

Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a declarat, luni, că la Casa Albă au fost văzute rapoartele despre decizia lui McCabe, dar că Trump nu s-a implicat în acest proces de înlăturare a lui McCabe printr-o demisie forțată a acestuia.

Trump, a spus Sanders (purtătorul său de cuvînt de la Casa Albă), “nu a jucat un rol în acest proces” și a adresat întrebări FBI-ului în legătură cu motivele demisiei lui McCabe.

În ultimele săptămâni, Trump l-a avut în vizor pe adjunctul FBI, McCabe, al cărui birou din cadrul FBI-ului, a fost cel care a aranjat pentru prima dată interviul-investigație acordat FBI-ului, de consilierul de securitate națională Michael Flynn.

Flynn a fost concediat după doar 24 de zile la locul de muncă și a pledat vinovat luna trecută pentru că a mințit FBI și cooperează acum în ancheta despre implicarea Rusiei.

Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Raj Shah, a anunțat presiunile din partea Casei Albe de a declanșa anchetarea lui McCabe spunând că Trump “crede că lideri ‘politici’ din conducerea”, FBI-ului, “au afectat reputația agenției în ceea ce privește exercitarea imparțială a justiției”.

Trump a spus că noul director al FBI, pe care chiar el l-a numit va “curăța abaterile de la cele mai înalte nivele ale FBI-ului”.

Și în trecut, Trump l-a atacat în mod repetat pe adjunctul șef al FBI, McCabe pe Twitter, acuzându-l de ilegalități.

“Cum poate directorul adjunct al FBI, Andrew McCabe, omul responsabil, alături de James Comey, de investigația lui Phony Hillary Clinton (inclusiv de cele 33.000 de e-mail-uri șterse ilegal) să primească 700.000 de dolari pentru campania electorală a soției lui, o marionetă a lui Clinton și să primească acești bani chiar în timpul anchetei pe care o făcea împotriva lui Clinton)?” – a scris Trump pe Twitter chiar pe 23 decembrie.

“Directorul adjunct al FBI, Andrew McCabe, se plimba cu ceasul pentru a se pensiona cu beneficii complete” – a adăugat Trump.

In luna iulie, Trump a scris: “De ce nu a inlocuit sesiunile AG cu directorul FBI, Andrew McCabe, un prieten al lui Comey, care a fost responsabil de investigatia lui Hillary Clinton, dar a primit ……. dolari, 700.000 dolari, de la Hillary Clinton și reprezentanții ei, pentru campania electorală a sotiei sale. Goliți mlaștina! “

Criticii (n.r. progresiști) ai lui Trump au caracterizat criticile sale asupra FBI-ului ca pe un efort de a submina ancheta în legătură cu Rusiei – și au început să cântărească cauza plecării lui McCabe doar după ce știrile despre el au izbucnit.

“Directorul adjunct al FBI Andrew McCabe este, și a fost, un funcționar public dedicat care a servit bine această țară”, a declarat luni fostul procuror general Eric Holder. “Atacurile cu privire la FBI și DOJ (Departamentul de Justiție) sunt făcute pentru a distrage atenția de la o investigație penală legitimă și dăunează în mod inutil acestor fundamente ale guvernului nostru”.

Rep. Eric Swalwell, D-Calif., Membru al comisiilor de informare și judecătorie, a declarat pentru MSNBC că dacă McCabe pleacă “din orice alt motiv decât personal, va fi o problemă” din cauza “dorinței președintelui de a-i îndepărta pe oamenii pe care îi percepe că stau în calea eliminării lui din ancheta Rusiei “.

Între timp, știrile despre decizia lui McCabe au venit, în timp ce membrii GOP ai Comitetului de Informații al Camerei au dezbătut dacă vor face sau nu public un document clasificat, document din care ei sunt de părere că reiese clar și în detaliu faptul că FBI-ul s-a angajat în abuzuri de supraveghere a unor oameni politici din tabăra lui Trump și probabil a lui Trump însuși.

Unii republicani vor să elibereze memo-ul, o mișcare la care Departamentul de Justiție spune că ar fi indiferent în timp democrații (n.r. progresiști) susțin că publicarea memo-ului este o încercare de a submina investigația în dosarul implicării Rusiei.

Sursa: fluierul.ro

LIDERII GRUPULUI DE LA VISEGRAD CER UN NOU PROIECT EUROPEAN,CA O ALIANTA DE STATE SUVERANE,SI NU CA UN IMPERIU:VREM SA FIE RESPECTATE DECIZIILE NATIONALE!

28 mart.

Uniunea Europeană are nevoie de un „nou proiect’, în care să fie ascultată și părerea țărilor central-europene și care să se concretizeze într-o alianță a statelor naționale suverane, nu într-o federație, dar care să dispună de o armată comună. Aceasta a fost concluzia liderilor statelor grupului de la Vișegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia), reuniți vineri la Budapesta, conform agențiilor MTI, Reuters și DPA, preluate de Agerpres.

Premierul ungar Viktor Orban a subliniat că cele patru țări ale Grupului de la Vișegrad împărtășesc aceleași valori în ce privește familia, religia, suveranitatea și opoziția față de imigrație. „Europa are nevoie de un nou proiect (…) Trebuie să vorbim despre o alianță a națiunilor libere’”, nu de ”un imperiu”, a punctat el în timpul unei dezbateri.

În opinia sa, un nou plan pentru reforma Uniunii Europene trebuie să cuprindă o clauză privind crearea unei societăți bazate pe muncă. Europa trebuie să revină în vârful dezvoltării tehnologice și are nevoie de o armată proprie, consideră Orban. Dar, în loc să devină un fel de „state unite ale Europei”, blocul comunitar ar trebui să fie o alianță a națiunilor libere, a apreciat el.

Orban crede că toate aceste lucruri sunt posibile, iar singura întrebare, în opinia sa, este dacă Europa are un leadership suficient de puternic pentru a atinge astfel de obiective.

La fel s-a exprimat și omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, care a spus că el crede într-o ‘Europă puternică și integrată’, dar care să fie formată mai degrabă din state suverane care să ia decizii la nivel național, decât dintr-o federație tot mai centralizată. El a pledat de asemenea pentru crearea unei armate europene, pe care o consideră necesară nu doar din cauza ”agresiunii din est, dar și pentru a lupta împotriva terorismului și pentru a aborda criza migrației”.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico a criticat faptul că statele central-europene sunt considerate „oaia neagră’” a Europei doar pentru că au păreri diferite în chestiuni cum ar fi cotele obligatorii de refugiați. El a descris proiectul grupului de la Vișegrad drept o ”poveste de succes” și a asigurat că aceste țări vor susține un proiect pro-european, însă a insistat că trebuie ascultată și vocea lor.

Aceasta a fost și solicitarea premierului ceh Andrej Babis, care a cerut „depolitizarea’” Comisiei Europene și un rol sporit al statelor membre în adoptarea deciziilor în cadrul instituțiilor comunitare. El a sugerat că grupul de la Vișegrad nu trebuie să se extindă către alte țări, însă ar putea în schimb să caute aliați pe anumite subiecte.

Sursa: activenews.ro

POLONIA CATRE UE:NOI NU CEDAM IN FATA VOASTRA!,NU SUNTEM PROPRIETATEA VOASTRA!

28 mart.

Intrăm într-o nouă eră. Demnitate totală în Polonia, țară care a anunțat că nu va face niciun fel de concesii în disputa cu Uniunea Europeană privind reformele judiciare.  Decizia a fost comunicată și asumată chiar de Jaroslaw Kaczynski, şeful Partidului Legii şi Justiţiei (PiS), de guvernământ.

„Programul de schimbări profunde în ţara noastră nu va încetini, dimpotrivă – nu se poate vorbi despre ajungerea la un acord cu puteri care de ani de zile au tratat Polonia ca pe o proprietate a lor„, a declarat Kaczynski cotidianului Gazeta Polska Codziennie, citată de Reuters.

Luna trecută, Polonia a devenit primul stat membru al UE împotriva căruia UE a lansat procedura cuprinsă în Articolul 7 din cauza unor legi menite să reformeze Justiţia, cu care UE nu este de acord, pe motiv că subminează standardele statului de drept.

Noul ministru de Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, a declarat săptămâna trecută că doar Curtea de Justiţie a UE ar trebui să fie implicată în procedurile împotriva Poloniei ca „singura instituţie care are dreptul” să decidă dacă legea şi standardele UE sunt respectate în Polonia.

Kaczynski a spus că observaţiile lui Czaputowicz nu erau precise: „Nu există, desigur, nicio modalitate în care Polonia ar putea să permită Curţii de Justiţie să decidă cu privire la reformele din Justiţie. Aceasta este competenţa noastră internă garantată de legislaţia UE„, a spus el.

Kaczynski a devenit lider de facto al ţării după ce PiS a câştigat alegeri la sfârşitul anului 2015.

Primul ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat la începutul acestei luni că disputa ţării sale cu Comisia Europeană este doar o „neînţelegere” şi că este nevoie de un dialog.

Invocarea Articolului 7 este un scandal politic major pentru Polonia, dar este puţin probabil ca UE să ajungă să impună sancţiunea de suspendare a drepturilor de vot ale Poloniei. Aliatul acesteia, Ungaria, a promis că va bloca orice astfel de măsură.

Sursa: sokant.ro

UMILINTA MAXIMA PENTRU ROMANIA!

28 mart.

De la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis ne-a anunțat cu zâmbetul pe buze că, după ce a negociat de a rupt, România a mai obținut un loc de parlamentar. Este un rezultat bun, ne-a garantat președintele României. În realitate, așa cum voi demonstra, umilința pentru România este maximă. Iar Iohannis a lăsat din nou steagul jos în fața mai marilor Europei.

Prin plecarea Marii Britanii din UE, cunoscutul Brexit, urmează ca 30 de locuri de parlamentar din cele 74 pe care le deține Londra să se redistribuie statelor rămase. În mod normal, această redistribuire urmează să se facă în baza principiului adoptat inițial al repartizării proporționale degresive. Iată însă că nu se întâmpă așa. Iar statistica nu minte.

Cum se poate traduce rezultatul negocierii lui Klaus Iohannis, la capătul căreia România primește doar un loc suplimentar de parlamentar? Pentru a afla răspunsul, să vedem cum stăm cu artimetica. Olanda are o populație de doar 17 milioane de locuitori. În timp ce României i se suplimentează numărul de parlamentari cu unul singur, Olanda, care face parte din nucleul dur UE, va beneficia de încă trei parlamentari. Irlanda are 4,7 milioane de locuitori, în schimb a beneficiat de două locuri de parlamentar. Suntem puși în rând cu state cu populație mult mai mică, cum sunt Estonia, Croația, Slovacia, Austria, Danemarca sau Suedia. Singurul stat din Uniunea Europeană care a fost și mai umilit decât România este Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, care primește tot un singur loc dintre cele 30 redistribuite.

În felul acesta, după ce va reuși să-și treacă prin vot proiectul, în urma unor așa-zise negocieri asemănătoare cu cea făcută cu Klaus Iohannis, Germania obține pentru nucleul dur al Uniunii Europene o majoritate certă în Parlament, în ciuda faptului că acest nucleu dur nu reprezintă majoritatea populației UE. Situația este cu atât mai gravă cu cât, prin diverse mijloace, atunci când se supun la vot decizii politice mai delicate, Germania reușește să obțină și votul unor parlamentari din celelalte tabere, cărora, prin intermediul mecanismelor europene, le-a oferit în prealabil funcții sau alte tipuri de avantaje, tocmai pentru a le cumpăra bunăvoința.

Una este să admiți că ți s-a pus pumnul în gură și să recunoști acest lucru, așa cum face de pildă Polonia, și cu totul altceva este ca, după ce ai înghițit până la ultima picătură umilința, tu, ca șef al unui stat suveran, să afirmi bățos că te-ai dus la Comisia Europeană pentru a negocia în avantajul statului pe care-l reprezinți și că acolo ai ajuns la un ”compromis convenabil”. L-am auzit cu satisfacție pe ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, făcând zilele trecute o declarație comună cu omologul său polonez. În sensul că este inadmisibilă intenția de a corela distribuirea fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene către statele membre în funcție de modul în care birocrații de la Bruxelles apreciază că, într-o țară sau alta, sunt respectate principiile statului de drept. Șefii diplomației de la București și de la Varșovia au declarat pe bun dreptate că aceste fonduri de coeziune nu sunt o pomană sau un premiu pe care Uniunea Europeană îl acordă cui vrea și când vrea. Ele țin de însăși esența și rațiunea de a fi a Uniunii Europene, care cel puțin declarativ, își propune să contribuie financiar la ridicarea nivelului unor state considerate a fi la periferia comunității. Pentru că singura rațiune a existenței Uniunii Europene este solidaritatea. Iar solidaritatea se materializează prin creșterea nivelului statelor mai puțin dezvoltate. În baza contribuției statelor mai dezvoltate. Acestea din urmă beneficiind în schimb de o piață mai mare de desfacere a produselor lor, de un supliment de forță de muncă din ce în ce mai calificată, dar și de acces la resursele noilor membri UE.

A condiționa alocarea acestor fonduri de statul de drept presupune introducere în ecuație, cu rea intenție, a unei variabile. Și asta pentru că statul de drept este definit în atât de multe feluri încât fiecare dintre cei care invocă acest argument poate veni cu o formulă proprie de natură să-l pună la colț pe un interlocutor, care are mai puține voturi proprii în Parlamentul European și infinit mai puține voturi ”asociate”, adică deturnate de la parlamentari  care au uitat care este țara care i-a trimis acolo. România, Polonia, celelalte state ale Uniunii Europeană în noua formulă cunoscută sub numele de Visegrad 8, ar trebui ca acum, cu ocazia repartizării unor locuri de parlamentari pierdute de Marea Britanie, să se mobilizeze pentru a obține în beneficiul țărilor central și est-europene și în detrimentul nucleului dur UE cât mai multe locuri în vitorul Parlament European. Pentru că numai astfel își vor putea apăra cu adevărat interesele. Și numai pe această cale, în loc să fie invocat conceptul mult prea elastic al statului de drept, în viitor, în Uniunea Europeană se va putea opera cu un alt concept, mult mai clar, al forței dreptului în raport cu dreptul forței.

În acest context, cred că cinstit din partea președintelui României este fie să revină asupra declarației făcute de la Bruxelles și să recunoască că acolo i s-a băgat pumnul în gură și i s-a impus un singur loc de parlamentar, în ciuda principiului proporționalității, fie, din respect față de poporul român, să rupă negocierea pe care a făcut-o și pentru care nu a avut niciun fel de mandat din partea Parlamentului de la București și să reia negocierile pentru a obține în final două sau trei locuri de parlamentar. Cu atât mai mult cu cât chiar și atunci când România a intrat în Uniunea Europeană ea a fost silită să accepte un număr mai mic de parlamentari decât i-ar fi revenit dacă ar fi fost corect luat în calcul numărul de cetățeni.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

ALBA -NEAGRA PE JUSTITIE!

28 mart.

Se negociază în forță. Pe Justiție. Negociază ambasadorul Statelor Unite Hans Klemm. Împărțindu-și timpul între Palatul Victoria și Palatul Parlamentului. Negociază Livu Dragnea. Negociază Tudorel Toader. Și negociază însuși președintele Klaus Iohannis. Și, de aceea, treaba asta cu negocierile s-a externalizat. Așa că se negociază și în UE.

Desigur, niciuna dintre aceste negocieri nu este transparentă. Și toți protagoniștii sunt convinși că decizia privind cariera profesională a șefei DNA este una politică. Și, astfel, situația și viitorul unei instituții se joacă la alba-neagra.

De fapt, în esență, excluzând jocul în sine, atunci când vorbim despre Justiție, ori e albă, ori e neagră. Cu atât mai mult în ceea ce privește Justiția penală. Un om ori a săvârșit o infracțiune, ori nu. Nu există cale de mijloc. Ori există probe valide împotriva unei persoane, ori nu există. Ori sunt probe cinstite, ori sunt probe false. În final, procurorii ori fac un rechizitoriu, ori nu fac. Nu se aplică expresia „și așa și așa”. Și nici expresia „nici așa, nici așa”. Iar judecătorii ori condamnă, ori nu condamnă. În final, la capătul unei decizii definitive, persoana respectivă este vinovată sau nevinovată. Cale de mijloc pur și simplu nu există.

Așa stau lucrurile în Justiție. Și atunci, ce Dumnezeu se negociază politic? Poate fi stabilit printr-o negociere politică netransparentă, indiferent la ce nivel se poartă, că procurorii DNA au făcut abuzuri? Sau că nu au făcut abuzuri? Că procurori DNA au forțat mărturii mincinoase? Sau că nu au forțat? Că au existat oameni care au devenit victime ale unor dosare penale contrafăcute? Sau că nu au existat? Se poate negocia politic netransparent, indiferent care este nivelul de negociere, ceea ce a constatat Inspecția Judiciară la controlul de fond de la DNA? Poate fi schimbat acel document oficial pe calea unor negocieri? Dar managementul acestei instituții  cum a fost? Performant sau contraperformant? Și, în final, indiferent de circumstanțele politice și indiferent de ce negocieri se fac în România sau în altă parte, nu este cumva o chestiune de pură aritmetică să însumezi bilele albe și bilele negre și să vezi care sunt mai multe?

Domnul Tudorel Toader, în calitate de ministru al Justiției și căruia Constituția i-a conferit dreptul și obligația de a-și exercita autoritatea asupra procurorilor, nu are altceva de făcut joi decât să le comunice mai întâi președintelui României și Consiliului Superior al Magistraturii și apoi opiniei publice dacă e albă sau dacă e neagră. Dacă DNA funcționează corect și a fost bine condusă de către Laura Codruța Kovesi sau dacă DNA a funcționat greșit și a fost rău condusă de către aceeași Laura Codruța Kovesi. Pentru ca, în final, concluzia să se impună de la sine. Doamna rămâne sau doamna pleacă.

Faptul că se facă negocieri și încă netransparente acolo unde nu este nimic de negociat demonstrează că există forțe politice în joc, care intenționează să altereze sau chiar să răstoarne într-un sens sau altul un rezultat aritmetic. Sunt, iată, persoane și forțe interesate nu să numere în mod cinstit bilele albe și bilele negre pentru a face diferența, ci să joace alba-neagra. Adică să trucheze rezultatul corect.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

ION CRISTOIU:”UN STALP DE NADEJDE AL BINOMULUI SRI+DNA:”DENUNTATORUL DE SERVICIU!

28 mart.

Episodul al treilea din serialul care e interviul cu Sebastian Ghiță s-a ocupat pe larg și în chip insistent de ceea ce aș putea numi mecanismul Denunțătorului de serviciu în cea mai mare Diversiune postdecembristă de la cea cu Teroriștii din decembrie 1989: Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote.

Imagini pentru GHITA,CRISTOIU,POZE

Nu întîmplător continui să folosesc sintagma Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote și după apariția, prin imitare a procesului din America, a formulei Statul paralel. Deși mult mai spectaculoasă și cu mult mai multe semnificații metafizice, formula Stat Paralel sau Deep State, invocată de Donald Trump în campanie e practic inutilizabilă la noi. Candidatul la președinția Americii s-a referit la ceea ce s-a numit de mai mult timp Birocrația de la Washington, altfel spus, o structură alcătuită din instituții ale statului de drept, inclusiv cele de forță, cu ambiții de a decide în locul politicienilor aleși.

O structură alcătuită din mai multe instituții, deseori în conflict, care acționează în numele unor idealuri de Americă, văzute ca fiind neglijate de politicieni. Pînă acum nici măcar Donald Trump n-a putut dovedi existența unor altor interese – desigur, antidemocratice – din partea Statului paralel, decît cel de a conduce țara.

În cazul României din ceea ce eu aș numi, la sugestia lui Mirel Curea, Noul obsedant deceniu (voi explica altădată ce-am vrut să spun prin asta), n-am avut de a face cu o birocrație, ci cu o Gașcă, formată la început pentru soluționarea unor chestiuni de siguranță națională sub comanda lui Traian Băsescu, dar care, profitînd de structura constituită ad-hoc, a început să funcționeze, fără să știe Traian Băsescu și uneori împotriva acestuia (a se vedea afacerea cu fratele, primul semnal dat lui Traian Băsescu că Ei sînt mai puternici decît el, afacerea pozele de la Paris), și s-a sudat în timpul mandatului său și prin numeroasele sindrofii (petreceri, festivități, curvăsării). Acest Grup a folosit lupta împotriva corupției pentru a-și rezolva răfuielile lor politico-mafiote.

Abordînd cu Sebastian Ghiță tema denunțătorului, m-am confruntat cu tendința acestuia de a mă folosi în interesele sale, despre care n-am știre, deși le bănuiesc. Așa se explică desele și poate enervantele mele intervenții de aducere la subiect și de lămurire a unuia dintre cele mai importante mecanisme prin care lupta împotriva corupției a fost folosită pentru răfuieli politico-mafiote.

Instituția denunțătorului e folosită peste tot în lume de către organele de anchetă. Ca și la noi, organele de anchetă au la dispoziție prevederi legale prin care denunțătorul poate primi o pedeapsă mai mică decît ar merita-o dacă denunță și alte persoane decît cele deja anchetate de investigator. În Antimafia din Italia instituția se numește a Pocăitului. Așa cum se vede și din interviu, denunțătorul dintr-un dosar nu poate fi folosit decît în legătură cu dosarul respectiv. Spuneam în interviu că dacă un om de afaceri e convocat la DNA sub suspiciunea de a fi făcut afaceri de corupție cu lalele, firește că primul gînd al procurorului e să vadă dacă nu cumva afacerea, de regulă un contract dubios cu statul, n-a beneficiat de implicarea unui demnitar sau chiar a unui înalt demnitar. Întotdeauna, orice procuror care se respectă, cînd investighează o afacere de corupție, caută atît să descopere și sancționeze întreaga rețea, cît și să descopere și să sancționeze complicitățile la nivel înalt. Nu pentru că procurorul ține să-și facă din asta un motiv de glorie, ci pentru că afacerile de corupție sînt cu atît mai grave cu cît ele ating nivele înalte ale statului. E normal ca procurorul să vadă dacă nu cumva omul de afaceri a beneficiat de complicitatea unor miniștri, a unor șefi din Poliție. Descoperirea și sancționarea acestora e benefică pentru societate din două puncte de vedere. Pe de o parte pentru că scoate din joc un punct putred al statului, pe de alta pentru că descurajează pe alți demnitari să se apuce de furat.

Cum apare mecanismul Denunțătorului în interviul lui Sebastian Ghiță?

Ca un instrument de răfuieli politico-mafiote și nu de descoperire a adevărului.

Am încercat împreună cu Sebastian Ghiță, pe parcursul episodului, să deslușim cum a funcționat și funcționează mecanismul denunțătorului ca instrument de Poliție politică.

La un moment dat, eu am vorbit despre cazul Ovidiu Tender. Un caz căruia i-am consacrat două editoriale în 2015:

Cel din 1 martie 2015 și cel din 10 iunie 2015. În cel din 10 iunie 2015, scriam că în 28 ianuarie 2015 Binomul SRI-DNA era în mare încurcătură.

Alina Bica, arestată preventiv, fusese trimisă în judecată pe 15 decembrie 2014. Nu mai putea fi ținută după gratii. Binomul voia însă să rămînă mai departe. Îi supărase rău și pe Florian Coldea și pe Codruța Kovesi vorbind după ce fusese trimisă la pușcărie. Pentru asta era nevoie de un nou dosar. Acesta fusese pus la fiert pe 16 decembrie 2014. Un dosar avea nevoie de un denunț. S-a apelat în acel moment la Ovidiu Tender. Acestuia i se spune să se urce în mașină și să depună la DNA un denunț prin care o acuza pe Alina Bica de a fi fost mituită de el. Alina Bica rămîne la închisoare și se pricopsește cu un nou Dosar făcut de DNA. Ovidiu Tender avea un proces la Apel. Într-un dosar fără nici o legătură cu cel în care depune el denunț. În schimbul denunțului, de care Binomul avea nevoie, i se promite că va primi o pedeapsă mult mai ușoară ca la Fond. Pentru asta pe 16 aprilie 2015, Ovidiu Tender primește de la DNA, sub semnătura lui Gheorghe Popovici, procuror șef de secție, o țidulă prin care e anunțat că beneficiază de prevederile dispozițiilor art. 19 din legea nr. 682/2002. Denunțul lui Ovidiu Tender n-avea nici o legătură cu procesul de la Curtea de apel, pentru care primește celebrul 19. Era, cum spune Sebastian Ghiță în interviu un fel de mituire din partea DNA, pentru că făcuse un denunț la cerere, comandat de Binom. Ovidiu Tender devenise un denunțător la ordin.

Așa cum arată Sebastian Ghiță, prin această mituire în numele articolului 19, s-a ivit în România denunțătorul de serviciu, cel care e pus să scrie un denunț dictat de procuror împotriva unei ținte. Vlad Cosma a fost unul dintre acești denunțători. Pentru a obține hîrtia cu articolul 19, el a scris și semnat 12 denunțuri despre țintele stabilite de DNA Ploiești. În timp ce lucra cu procurorii DNA Ploiești, suspectînd că aceștia nu-i vor da 19, s-a autoînregistrat.

S-ar putea face o listă în toată regula cu denunțătorii aflați la dispoziția Binomului. Fiecare dintre acești are la activ zeci de denunțuri împotriva țintelor stabilite de Binom, fără nici o legătură cu dosarul pentru care au fost anchetați. Aceasta deoarece denunțătorii de serviciu au fost la început acuzați într-un dosar. După ce li s-a prezentat acuzația, de regulă fără avocat, procurorul a pus deoparte dosarul și i-a întrebat dacă n-au un denunț despre X sau Y, promițîndu-le că vor beneficia de articolul 19. Ca și în cazul Vlad Cosma, dacă acesta răspundea că nu știe nimic, procurorul îi spunea, nu-i nimic, îți voi dicta eu ce să conțină denunțul, tu nu trebuie decît să semnezi. E ceea ce fac procurorii de la Unitatea de elită Ploiești cu Vlad Cosma chemîndu-l să depună denunț ori de cîte ori au nevoie de un denunțător. Un alt denunțător de serviciu e Tiberiu Urdăreanu. De precizat că acești denunțători devin colaboratori ai DNA în operațiunile Binomului de Poliție politică. La ei se apelează ori de cîte ori Binomul vrea să scoată din joc un politician.

Putem vorbi astfel de o recrutare a denunțătorilor după modelul recrutării turnătorilor de către Securitate. Cei mai mulți informatori ajungeau colaboratori ai Securității după ce Securitatea îi prinsese cu ceva.

În cazul turnătorilor de la Securitate, recrutarea se făcea de regulă după nevoia de a avea un informator într-un mediu sau pe lîngă o personalitate. Dacă, de exemplu, era nevoie de un turnător în interiorul unui grup suspect, se căuta imediat un ins membru sau al apropiat al grupului care putea fi recrutat. Sebastian Ghiță a dezvăluit în premieră cum s-a procedat în cazul Victor Ponta, ales drept țintă în 2015, pentru că Binomul voia să-l forțeze să demisioneze din postul de premier:

Se cerea ca președintele Klaus Iohannis să aibă Guvernul meu. Pentru a ajunge la premier, a fost înhățat Vlad Cosma, care trebuia să-l dea în gît pe Sebastian Ghiță, care, la rîndu-i, să-l dea în gît pe Victor Ponta. Denunțătorii de serviciu stau acasă și trebuie să răspundă la orice convocare. Deosebirea de turnătorul de la Securitate e în favoarea acestuia din urmă la capitolul moral. Turnătorul la Securitate, mai ales în perioada Ceaușescu, avea drept principală condiție să nu născocească, să toarne adevărul. Denunțătorul de serviciu e mult mai ticălos. El are misiunea să mintă. Din acest punct de vedere, e incorect să -i spunem Binomului Noua Securitate. Binomul a fost mai ticălos decît Securitatea.

N.B. Ceea ce mi se părea de domeniul coșmarului dictatorial s-a produs în realitate:

Curtea de Apel Ploiești i-a condamnat pe jurnaliștii Mihai Gâdea, Bianca Nae și Mugur Ciuvică să-i plătească demnitarului Codruța Kovesi suma enormă de 300 000 de lei drept pagube morale suferite de distinsa. O triplă premieră sinistră în istoria postdecembristă care creează un precedent de un pericol mortal pentru libertatea de expresie:
Acela ca orice demnitar criticat – de la Liviu Dragnea pînă la Klaus Iohannis – să se pricopsească peste noapte cu o sumă frumușică de bani pe motiv c-a suferit moral din cauza presei, și orice jurnalist să devină, pentru activitatea sa profesională, ținta unui abuz echivalent intrării la pușcărie. Dar despre această aberație greu de imaginat într-un stat modern, într-un comentariu viitor, mai amplu.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

URIASA MANIPULARE „CAMBRIDGE ANALYTICA – TRUMP”,INCEARCA SA-I ASCUNDA PE ADEVARATII MANIPULATORI!

28 mart.

Cambridge Analytica a făcut ceea ce mii de alte companii fac zilnic, însă ea nu a avut puterea de a schimba concepţiile oamenilor. Există însă DOUĂ companii care pot.

Un editorial senzaţional al lui Robert Epstein, expertul mondial nr. 1 în „manipulare online”, pentru Daily Caller.

Dr. Robert Epstein este Cercetător Senior la American Institute for Behavioral Research ant Technology, autor a 15 cărţi despre Inteligenţa Artificială şi fost redactor şef al Psychology Today. În prezent, lucrează la o carte numită Technoslavery: Invisible Manipulation in the Internet Age and Beyond.

S-a dezlănţuit iadul cu privire la legătura dintre Cambridge Analytica, o companie britanică de marketing pe care echipa de campanie a lui Donald Trump a angajat-o pentru a aduce voturi, şi Facebook, acuzată că a furnizat Cambridge Analytica informaţii preţioase despre 50 de milioane de alegători americani în 2014.

Denunţătorul, Christopher Wylie, care a plecat de la Cambridge Analytica în acelaşi an, vorbeşte acum despre rolul pe care l-a avut în transferul de date. Drept urmare, acţiunile Facebook au pierdut circa 50 de miliarde de dolari. Investitorii Facebook acţionează compania în judecată iar Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) a deschis o anchetă.

Ar trebui să ne intereseze toate astea? Nu cine ştie ce.

Mă ocup de cercetări ştiinţifice privind manipularea online şi din acest punct de vedere probabil ştiu mai multe decât oricine altcineva din lume. Manipularea online a gândurilor, opiniilor, cumpărăturilor şi voturilor este reală, puternică şi înfricoşătoare. Însă nu Cambridge Analytica este problema, în principal pentru că metodele pe care le foloseşte pentru a manipula nu sunt foarte puternice. În comparaţie cu ameninţările reale, ele sunt chiar nesemnificative.

Principala metodă de influenţare a Cambridge Analytica a fost de a trimite oamenilor publicitate „ţintită” pe Facebook, aşa cum o fac în fiecare zi mii de companii. Un anunţ „ţintit” este un anunţ conceput pentru a capta atenţia şi „clicurile” unor persoane anume.

Cu cât ştii mai multe despre publicul tău, cu atât vei avea mai mare succes în conceperea unui mesaj publicitar care să atragă „clicurile” acestuia, iar „clicurile” la rândul lor vor dirija oamenii spre paginile Web cu un conţinut persuasiv.

Cambridge Analytica afirmă că a achiziţionat 5000 de „puncte de date” („data points”) – adică informaţii digitale – despre fiecare alegător din Statele Unite înainte de alegerile din 2016 şi de asemenea că a utilizat noi tehnici psihometrice pentru a determina cele mai bune mijloace de a-i influenţa pe aceşti alegători.

Folosind Administratorul de Reclame (Ads Manager) al Facebook – aşa cum mii de companii procedează zilnic pentru a face ca produsele lor să se potrivească cu cumpărătorii potenţiali – datele şi metodologia Cambridge Analytica i-au permis să-şi prezinte reclamele utilizatorilor Facebook triaţi corespunzător. Iar acest lucru probabil că a determinat o creştere a ceea ce specialiştii în marketing numesc „Rata clicurilor” („clicktrough rate” – CTR), proporţia celor care dau „clic” pe reclame.

De ce acest lucru nu este grav? Pentru că îl face toată lumea – nu doar comercianţii care încearcă să ne vândă produsele lor – ci şi toate campaniile politice. Facebook chiar se laudă faţă de agenţiile de publicitate politică potenţiale cu puterea sa de a „face o campanie reuşită” şi cu modul în care „ţinteşte” „alegătorii şi susţinătorii”.

În cursul campaniei din 2016, Hillary Clinton a avut la dispoziţie instrumente digitale mult mai puternice decât Trump. Pentru a nu cita decât un exemplu, în 2015, mogulul Google, Eric Schmidt – care la un moment dat se oferise să supervizeze campania digitală a lui Hillary – a creat o companie tech secretă numită The Groundwork, al cărei singur scop era să o facă pe Hillary Clinton preşedinte. Compania era alcătuită din numeroşi membri ai echipei cibernetice a lui Obama din 2012, care de asemenea fusese supervizată de Schmidt.

5000 de puncte de date? Nu zău! The Grounwork a avut acces la întreaga bază de date a Google – sute de mii de informaţii digitale despre fiecare dintre noi, inclusiv istoriile noastre de căutare şi e-mail-urile – o asemenea cantitate de date încât Google ar fi putut calcula rezultatele alegerilor încă înainte ca acestea să aibă loc. (Deşi în mod evident Google a dat chix în calculele sale privind Colegiul Electoral, totuşi Clinton a câştigat votul popular cu circa 3 milioane de voturi, aproape sigur cu ajutorul Google.)

Pe scurt, manipulările Cambridge Analytica sunt nesemnificative pentru că sunt concurenţiale . Acest fapt a fost explicat anul trecut într-un eseu convingător de către Frederike Kaltheuner de la Privacy International. Kaltheuner se întreba: „Cambridge Analytica a influenţat votul la Brexit şi în alegerile americane?” Răspunsul său: „Foarte puţin probabil. Una este să determini profilul oamenilor şi alta să spui că datorită acestei determinări eşti capabil efectiv să schimbi comportamentul la scară de mase. În mod evident, Cambridge Analytica realizează prima etapă, dar pretinde numai că a reuşit şi în cea de-a doua.”

Concurenţa este unul din cele trei motive pentru care metodologia Cambridge Analytica este slabă. Al doilea este vizibilitatea: deşi este adevărat că oamenii nu ştiu câte date sunt strânse despre ei online, ei pot vedea aceste reclame „ţintite”, iar oamenii sunt atât de bombardaţi de astfel de mesaje încât ajung să le ignore.

În general, CTR-ul pentru mesajele publicitare online este de numai 0,05% (5 „clicuri” pentru 10.000 de afişări), şi chiar pentru reclamele foarte bine „ţintite” pe Facebook CTR-ul este în general mai mic de 2%. Aceasta înseamnă că 98% dintre utilizatori ignoră mesajele.

Al treilea motiv este în mod deosebit important şi acesta este confirmarea orientării. Oamenii văd mesajele publicitare, dar înclină să „dea clic” pe reclamele care se potrivesc cu concepţiile pe care deja le au. De aceea, noile analize privind „fake news” arată că acestea au un efect mic sau nul în alegeri. „Fake news” atrag atenţia, însă nu modifică concepţiile, deoarece numai cititorii care empatizează cu ele le şi cred.

Aşadar, cine are puterea de a schimba concepţiile şi de a „răsturna” alegerile? Acestea sunt platformele, adică Google, Facebook şi într-o măsură mai mică, Twitter. Într-adevăr, indiferent care este conţinutul pe care oamenii îl generează – iar când Cambridge Analytica plasează reclame este doar un furnizor de conţinut – Google şi Facebook au controlul total asupra a ceea ce oamenii văd („filtering”) şi în ce ordine este afişată informaţia(„ordering”).

Anii de cercetări asupra „Search Engine Manipulation Efect” („Efectul Manipulării Motoarelor de Căutare” – SEME) şi a altor mijloace noi de manipulare online mi-au arătat puterea uluitoare a filtrării şi ordonării în schimbarea rapidă a concepţiilor oamenilor – de până la 80% pentru anumite grupe demografice.

Aceste schimbări se produc fără ca oamenii să fie conştienţi de ele şi fără să lase urme scrise pentru ca autorităţile să le poată depista. Poveştile „Fake News” şi filmele pe YouTube lasă urme, însă stimuli efemeri precum rezultatele unei căutări sunt generaţi instantaneu şi apoi dispar fără urmă. Aceşti stimuli efemeri – controlaţi de algoritmi aleatori ai platformelor – sunt adevărata ameninţare pentru libertate şi democraţie.

Aceste liste pe care pe tot vedem – cum ar fi sugestiile de căutare „autocomplete” ale Google sau fluxurile de actualităţi ale Facebook – sunt cele care determină conţinutul pe care îl vom vedea şi conţinutul pe care nu îl vom vedea niciodată – cu alte cuvinte ce conţinut va fi cenzurat. Aşa cum avertiza George Orwell şi cum atât de bine ştiu autorităţile din China, acesta este modul în care sunt controlaţi oamenii, limitându-li-se fluxul de informaţii.

Cambridge Analytica nu are puterea de a face asta; doar marile platforme pot.

În 2016, lumea a fost răvăşită din cauza orgoliului. Conducătorii Google şi Facebook erau neglijenţi şi plini de sine – prea siguri de rezultatul alegerilor. Moţâind la timonă, mai ales în timpul ultimelor săptămâni ale campaniei, ei au permis conţinutului conservator să se răspândească ca fulgerul pe platformele lor. Însă, aşa cum istoricul Niall Ferguson ne reamintea recent, ei nu vor îngădui să se mai repete aşa ceva.

De aceea trebuie să fim foarte atenţi la noile apeluri pe care le auzim din partea liderilor, atât din Stânga (ex. George Soros) cât şi din Dreapta (ex. Tucker Carlson) pentru o strictă reglementare a platformelor Big Tech. UE a pregătit deja un plan de reglementare.

Dacă aveţi cea mai mică îndoială cu privire la locul unde se află adevărata putere, aruncaţi-vă o privire spre ultimele titluri de presă. Facebook nu doar că a eliminat Cambridge Analytica de pe platforma sa, dar l-a îndepărtat şi pe turnător!

Nu vă lăsaţi păcăliţi! Conţinutul nu mai are importanţă. Milioane de indivizi şi organizaţii generează conţinut în fiecare zi, însă doar două companii hotărăsc în ce fel acest conţinut va fi filtrat pentru miliarde de oameni din întreaga lume.

Autor: Adrian Pătrușcă

Sursa: Evenimentul zilei

CU INTELECTUALII LA BAL MASCAT.MASCA TURPITUDINEI:BUNELE INTENTII!

28 mart.

Andrei Pleșu și-a creat în timp o imagine de înțelept șugubăț. Este o imagine convenabilă pentru cineva căruia îi place să se facă liniște atunci când începe să vorbească, pentru cineva care se străduie din răsputeri ca lumea să-l asculte zâmbind, nu scrșnind din măsele.

În contrast cu „perechea” sa din vitrina publică cu figuri de ceară, Gabriel Liiceanu, un Ares mereu înarmat cu vorbe slinoase și grimase încrâncenate, Andrei Pleșu a ales să fie hermesian.  Folosind cu oarece îndemânare sofismul pe post de caduceu, domnia sa își lasă mai de fiecare dată loc de întors și de eschivă, tocmai printr-o anume catifelare a sarcasmului, printr-o îndulcire a veninului din mesaj.

Andrei Pleșu este omul replicilor de la distanță, fără contact direct cu adversarul și fără expunere la poceală. E o postură comodă aceasta, de combatant din spatele frontului specializat în sențințe de gravat în piatră, pentru că îți permite să spui tot felul de trăsnăi fără să fii contrazis și, mai ales, fără să ți se poată demonta în vreun fel încropelile argumentative.

S-a dus zilele trecute la DIGI24 (acolo unde sigur nu-și propune nimeni să-l contrazică) pentru a vorbi inteligent și patriotic despre defăimarea de țară. Asta apropos de legea antidefăimare propusă de Liviu Dragnea.

Înțelege toată lumea cât de cât stăpână pe neuronii propri că nu-l scoți pe Andrei Pleșu din casă, din dulcea lui toropeală, din halatul său de mătase și papucii lui flaușați, doar ca să-l pui aiurea pe drumuri  pentru o mână de telespectatori (și ăștia, oricum, presetați) câți are postul respectiv. Omul a trebuit să fie mobilizat pentru o stare excepțională. Pentru o stare, ce să ne mai ascundem după vorbe, de război. Căci Statul Paralel, cel care a pus la cale această apariție de urgență zero a marelui moralist național este în plin război cu coaliția PSD – ALDE, și, prin extensie, cu poporul fraier român. Iar balanța victoriei s-a înclinat îngrijorător de mult în ultima vreme spre cel din urmă care, conform preceptelor biblice, s-ar zice că a ajuns doar la un pas să devină cei dintâi.

Așadar l-au scos pe Andrei Pleșu de la naftalină sau, într-un limbaj mai „intelligence”, l-au scos din adormire, ca să facă ceva pentru cauză. Să inventeze niște explicații, niște otrăvuri, niște gaze de eșapament cu care să-i halucinizeze, cumva, pe prostovani.

Omul s-a străduit, se vede asta. S-a pus în straie de paradă, și-a tras un jabou care să-i înnobileze solfegierea plină de falseturi și a atacat partitura dionisiac, amuțindu-ne și amețindu-ne cu atâta profunzime:

„Niciun popor nu poate fi defăimat”! Mai textual și mai pe românește: Liviu Dragnea e un prost!

Apoi, depășit de gravitația propriului abis, a simțit nevoia să deschidă o parașută explicativă:

 „De ce? Pentru că nu poate fi definit integral (poporul, n.a.) doar prin câţiva reprezentanţi care mai fac şi greşeli de exprimare în propria limbă!”

Așa se întâmplă când îți forțezi imaginația: eșuezi în aberații și produci efectul de delir. Delir de limbaj, delir de imaginație, delir de interpretare.

Cum adică „nici un popor nu poate fi defăimat”? Dar defăimarea are atâtea sensuri și consecințe, multe dintre ele resimțite din greu pe propria piele de concetățenii noștri care călătoresc prin lume și își declină identitatea… Ohohooo, un popor poate fi atât de ușor defăimat! Și totodată defăimat din greu! Iar România oferă, nefericita, un dezolant exemplu în acest sens!

Apoi explicația menită a estompa delirul: una de adâncire absolută în confuzie. Cei de la care a plecat discuția cu „defăimarea țării” sunt alte Macovei și Preda. Oare la ei se referă domnul Pleșu când îi miștocărește pe acei „reprezentanţi care mai fac şi greşeli de exprimare în propria limbă”? În niciun caz! Domnul Pleșu are clienții lui predilecți, pesediștii hoți și inculți. Doar că de data asta a încurcat contraexemplele. Sculat brusc din moțăială a uitat să-și bea cafeaua recuperatoare…

Tema fiind spinoasă, neîncadrabilă într-un tipar omologabil, Andrei Pleșu încearcă să o limiteze la niște definiții convenabile. Și exemplifică: „Dacă spui „românii sunt un popor de proști”, asta e o defăimare. Pentru că nu e voie să spui despre o comunitate lucruri de astea generale”.

Puțin mai târziu însă, când reporterul îl întreabă: „O exprimare de genul „România este o țară coruptă” este o defăimare?”, Andrei Pleșu uită de ceea ce el însuși afirmase mai devreme (că da, e defăimare, pentru că „nu e voie să spui despre o comunitate lucruri de astea generale”) și o întoarce ca la GDS: „Dacă la conducerea țării există oameni corupți… atunci se poate spune că în România corupția este o problemă națională. A spune asta nu e o defăimare ci un fel de a striga după ajutor”. Adică, înțelegeți: există generalizări și generalizări! Cele care ne convin sunt strigăte după ajutor, cele care nu ne convin sunt defăimări”. De parcă la exemplul său de defăimare, acela cu „românii sunt un popor de proști” nu s-ar fi putut agăuga exact aceeași explicație ca să îi răstorni sensul: „dacă la conducerea țării există oameni proști…”?!

Deosebirea dintre un om liber să gândească și să decidă cu propria minte și altul care și-a acontat gândirea pentru câteva privilegii tranzacționabile este că cel de-al doilea se simte mereu obligat la condiția de isonar și respinge orice argument, oricât de întemeiat, al preopinentului. Eu pot să accept ca valabile și de luat în considerare exemplele pe care domnul Pleșu le dă cu „strigătele de ajutor” ale unor spirite mari din istoria românilor (Eminescu, Eliade etc.), dar domnul Pleșu are interzis la analizarea obiectivă (și inevitabil critică) a minciunilor nerușinate și antiromânești din Parlamentul European rostite fără să clipească de niște năimiți precum Monica Macovei și Cristian Preda.

„Halal”pledoarie, „halal” avocat!

Ticăloșia și reaua credință se învârt în cerc. De-asta produc mereu vertijuri și nu generează niciodată progres.

Să nu credeți că Andrei Pleșu nu știe de toate mârșăviile produse de justiția română, cea contemporană cu tumultoasa lui existență. Să nu vă închipuiți că nu ar înțelege cât de grave și necreștine sunt abuzurile de poliție politică, de violare a democrației  și de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului  reținute în sarcina unor favoriți ai săi precum Traian Băsescu, Laura Kovesi, Monica Macovei, Raluca Prună ori Teodor Baconschi.

Știe, înțelege, dar nu-i pasă! Sau, mai bine zis, îi convine așa!

Judecățile sale de valoare se plasează la un nivel care nu are nimic de-a face nici cu interesul național, nici cu suferințele și opțiunile românilor, nici măcar cu imaginea sa, peste ani, în conștiința populară.

Este nivelul egoismului visceral, al confortului propriu imediat, al apartenenței la o gașcă în care se regăsește cu toate vanitățile și slăbiciunile lui de ființă vie pe pământ. Pe pământ și atât.

„Scopul scuză mijloacele” este invocat cu superior narcisism, ca principiu expiator tutelar, un fel de detergent universal pentru orice carență morală.

Ticăloșie deghizată în bune intenții!

La astfel de  deghizamente se pretează, pentru a se scoate la vopsea, unii dintre intelectualii noștri de vitrină.

Când țara abia se mai ține pe picioare de atâta învârtit în cerc, ei se cred și se comportă ca la un bal mascat.

Sursa: Contele de Saint Germain

La 27 martie 1889 a fost înfiinţată prima agenţie de presă ”românească, naţională şi autonomă”având numele de Agenţia Telegrafică a României, sau Agenţia Română

28 mart.

CER SI PAMANT ROMANESC

În urmă cu 129 de ani , în ziua de 27 martie 1889, ministrul de externe P. P. Carp semna actul de naştere al primei agenţii de presă a statului român – Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română. 

Această instituţie de presă („românească, naţională şi autonomă”) funcţiona în subordinea Ministerului Afacerilor Străine şi avea datoria „să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze „un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”.

Documentele oficiale care au stat la baza înfiinţării primei agenţii naţionale de presă datează din zilele de 15/27 şi 16/28 martie 1889, ambele conţinând în mare aceleaşi înscrisuri. Această instituţie de presă avea datoria ”să transmită în străinătate ştiri privind România”, iar de acolo să primească şi să difuzeze ”un serviciu exact şi rapid al tuturor ştirilor de interes general sau special pentru România”.

Vezi articolul original 455 de cuvinte mai mult

Parlamentul României a votat Declarațiade Unire cu Republica Moldova. VIDEO

28 mart.

CER SI PAMANT ROMANESC

Parlamentul României a votat Declaraţia de Unire cu Republica Moldova, titrează Timpul md.

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, Alteța Sa Margareta, Principesa României, dar şi foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, membrii Guvernului, Episcopul catolic Ioan Robu, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, primarul Capitalei Gabriela Firea, și deputații reuniți în cadrul ședinței solemne s-au pronunţat în favoarea UNIRII Republicii Moldova cu România.

Foto:  Adrian Candu (dreapta) şi Iurie Leancă

La şedinţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti a luat parte şi o delegaţie a Republicii Moldova, condusă de către Andrian Candu. 

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a propus ca sala  legislativului, în care s-a desfășurat ședința solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, să poarte numele „Vasile Stroescu”, după numele primului președinte al Parlamentului reunificat al României Mari.

Vezi articolul original 844 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: